SCOALA CRUCII – de Parintele Nicolae Steinhardt
“- Devoţiunea mea particulară e Crucea.
Crucea este esenţa misiunii lui Hristos – a lui Mesia pe acest pămînt.
La Cruce se referă Domnul ori de cîte ori face aluzie la menirea lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile şi vestirile sale duce spre punctul final al Golgotei. Crucea pentru creştin (şi să nu pierd prilejul de a repeta, orice om e creştin) : simbolul interferenţei cerului cu pămîntul, al spiritului cu materia.
Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem.
Ferindu-se de semnul crucii, protestanţii pierd din vedere că el nu evocă numai un groaznic instrument de tortură (şi nu întâmplător chinul constă în ţintuirea verticalităţii făpturii, în pedepsirea Omului prin însăşi poziţia sa specifică – luată-n derîdere, vertical, dar lipsit de libertate, vertical dar cu mădularele în ptoză, vertical dar expus spre ocară), ci şi repetarea conştientă a integrării noastre în semnificaţiile ultime. Mai mult decît orice alt simbol, Crucea este desăvîrşită şi completa imago mundi. O imago mundi simplă, integrală, care spune totul. (…)
Prieteni dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur -, bune-s tehnica dentară şi sudura, bune sunt limbile străine şi biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înţelege ce se întîmplă astăzi este a studia sfîrşitul imperiului roman -Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovţev – tot aşa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume“. (…)
Orice teofanizat participă la cele două suferinţe ale Mântuitorului: batjocura şi răstignirea. Trebuie să se ştie că în ochii multora pare de un ridicol irezistibil şi mai trebuie să ştie că s-a înfrăţit cu durerea, trainic frate de cruce“. (…)
– Noi vorbim de blîndeţea lui Iisus – arătînd că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia cînd e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o altă însuşire a Sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce – nu pomenim. Insuşirea aceea este curajul. (…) Singura cale de a învinge pămîntul e curajul fizic. Care nu-i numai secretul ultim al dreptului constituţional, e şi dovada asumării condiţiei de om.
Chesterton e de părere că respectarea cuvantului dat îl specifică pe acesta, după cum pasărea e specificată de ciocul ei. Caracteristica aleasă de Chesterton e plină de farmec, dar nu mi se pare mai puţin hotărîtoare alta. Există alta, mai particulară, cu număr cuantic mai individualizat, cu spectru mai inimitabil, cu amprentă mai identificabilă. Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în întregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă.
Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi sta la îndemînă. Bătaia, sîngele, moartea, astea sunt dovezile care nu înşeală, care nu pot fi măsluite. Urîte? Grosolane? Mitocăneşti? Simpliste? Poate, dar categorice. Şi avînd ceva din brutala vulgaritate şi măreaţa sfruntare a faptului împlinit care-i rupe gura pînă şi Satanei”.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ei, da! Greu sa suporti Crucea; de obicei cum da neajunsurile peste tine (lipsa achizitionarii bunurilor necesare vietii prin intrarea in somaj, salariu mic…) bolile (ce ma mai vait ca ‘Aoleo, ce rau imi e, ce greu e sa suporti febra, durerea), palmele pe obraz – unele la propriu, altele la figurat – din partea celor din familie, serviciu, pe strada…nerealizand ca cei/cele ce ti le acorda o fac fie pentru ca poate le meriti, fie ca sunt apasati de propriile neputinte ce-i fac sa fie agresivi, nelinistiti, tulburati ori bolnavi (fizic sau psihic) reactionand in acest sens, aceasta nefiind altceva decat un strigat ‘mut’ de ajutor ce atesta ca vor, dar nu pot/nu stiu cum sa iasa; si stau si ma gandesc: daca eu, care stiu cele ‘ale Legii’ ma inconvoi sub apasarea lor si murmur de nemultumire, dar-mi-te ei, multi dintre ei care nu-L cunosc pe Dumnezeu?! Mai fac greseala la unii dintre ei sa le raspund pe masura dupa ‘Legea TAlionului’ pentru a-i trezi, cica! ceea ce este gresit! Aici este proba de foc! Nu-ti foloseste nici ‘Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirile, nici învăţătura’ daca nu apelezi in mod riscant la credinta impletita cu nadejdea in Dumnezeu care, impreuna cu smerenia ajungi sa ‘rupi gura Satanei’ ori a sergentilor acestuia ce-i chinuie pe ei ( sa te tulbure) si pe tine (ca sa raspunzi ‘pe masura’). Am priceput, inteleg…dar calea de la vorba la fapta e lunga!
Ei, da! Greu sa suporti Crucea; de obicei cum da neajunsurile peste tine (lipsa achizitionarii bunurilor necesare vietii prin intrarea in somaj, salariu mic…) bolile (ce ma mai vait ca ‘Aoleo, ce rau imi e, ce greu e sa suporti febra, durerea), palmele pe obraz – unele la propriu, altele la figurat – din partea celor din familie, serviciu, pe strada…nerealizand ca cei/cele ce ti le acorda o fac fie pentru ca poate le meriti, fie ca sunt apasati de propriile neputinte ce-i fac sa fie agresivi, nelinistiti, tulburati ori bolnavi (fizic sau psihic) reactionand in acest sens, aceasta nefiind altceva decat un strigat ‘mut’ de ajutor ce atesta ca vor, dar nu pot/nu stiu cum sa iasa; si stau si ma gandesc: daca eu, care stiu cele ‘ale Legii’ ma inconvoi sub apasarea lor si murmur de nemultumire, dar-mi-te ei, multi dintre ei care nu-L cunosc pe Dumnezeu?! Mai fac greseala la unii dintre ei sa le raspund pe masura dupa ‘Legea TAlionului’ pentru a-i trezi, cica! ceea ce este gresit! Aici este proba de foc! Nu-ti foloseste nici ‘nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirile, nici învăţătura’ daca nu apelezi in mod riscant la credinta impletita cu nadejdea in Dumnezeu care, impreuna cu smerenia ajungi sa ‘rupi gura Satanei’ ori a sergentilor acestuia ce-i chinuie pe ei ( sa te tulbure) si pe tine (ca sa raspunzi ‘pe masura’). Am priceput, inteleg…dar calea de la vorba la fapta e lunga!
“De ce nu ne apropiem usor, lejer de Cruce? Noi ne chinuim de mici, luptam sa ajungem cat mai aproape de Cruce. Ne declaram oamenii crucii, religia crucii, apartinem Celui RAstignit, suntei ai Lui (Berdiaev) dar mai mult din gura, mai mult declarativ. Undeva, o anumita parte a fiintei noastre respinge, fuge de acest semn, de aceasta confruntare, de acest impact. Locul langa Cruce este un loc suprem, riscant. El ne poate arunca cu adevart in abis; care, insa, din cele doua? Te poate arunca in abisul une intelegeri, a unei puteri aproape egala cu puterea divina. Dar te poate arunca exact in partea cealalta: sa molesesti totul, sa tratezi totul in deriziune. Este exact ceea ce s-a intamplat cu ingerul rau, cazut. El nu a inteles clipa cea mare a perceptiei adevarate si a tratat-o superficial. Nu a fost serios, nu a inteles Crucea ca putere infricosatoare, serioada. Se cade in deriziune si acesta este chipul cel periculos, cel riscant numit chipul demonic, chipul deriziunii.” (Pr.Prof.Ion Buga)
Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti”:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/02/parintele-seraphim-rose-nu-trebuie-sa-asteptam-nimic-altceva-decat-sa-fim-rastigniti/
“… Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem…”
Cit de real este acest adevar este prin faptul ca nu este primit decit de aceia care dau valoare Celui care a acceptat (curaj) sa fie dus si pus pe Cruce. Crucea in sine este un simbol: al suferintei, al batjocurei, al batai, al faptului ca fiecare trebuie sa-si duca in final propria cruce, etc…
Dar daca nu privim la persoana celui care a fost pe aceasta cruce pierdem din vedere realitatea spirituala, religioasa, fizica, emotionala, a dimensiunii umane in lumina planului divin in ce priveste reconcilierea omului cu Dumnezeu, salvarea sufletului pierdut fara credinta in Dumnezeu, nevoia de a avea un MIntuitor deoarece omul nu poate face nimic fara acest Mintuitor, Credinta in Tatal, Fiul si Duhul Sfint…
Cite nu as mai putea adauga. Sint umilit citind marturiile Pr N.S. Sint plin de reverenta la invataturile sale, la intelepciunea spirituala a relatiei sale cu Dumnezeu.
Ceea ce ma aduce la un ultim aspect al Crucii: din punct de vedere uman este abdicarea, sau mai bine zis, deplina incredere in planul dumnezeiesc care sta puternic / victorios / implinit punct cu punct datorita mortii / invierii / si inaltarii Domnului Isus Hristos la cer, impotriva celui diavolesc; este decizia personala a feicaruia dintre noi, OAMENII, sa primi ce vine de la DUmnezeu avind in vedere promisiunile divine, eterne, care sint DA=AMIN.