SFINTII PARINTI NE CHEAMA LA POCAINTA SI LA PLANS

17-08-2007 ~~Sublinieri~~

In predica sa de la Manastirea Nicula tinuta de Adormirea Maicii Domnului, IPS Bartolomeu Anania a folosit inca o data toiagul cuvantului spre mustrarea turmei cuvantatoare si a zis cu glas mare un adevar dureros si rusinos: ” Devenim un popor de sălbatici, devenim un popor de nesimţiţi”. Cuvintele sale mai dure ne amintesc de indrazneala Sfintilor de a spune poporului pe fata de ce boala sufera si de a le cere, cu dragoste parinteasca, mai ales la vremurile tulburi, de restriste sau de primejdie, sa se intoarca la Dumnezeu prin pocainta adevarata, prin zdrobirea inimii si prin plans. Trei dintre aceste cuvinte, apartinand sfintilor Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul si Grigorie de Nazianz (Teologul) le reproducem si noi mai jos, dupa cartea “Teologia lacrimilor. Plânsul şi străpungerea inimii la Părinţii răsăriteni (cu o antologie de texte patristice)”, aparuta la Editura Deisis in anul 2000.

E si astazi, la ceas de tulburare si de cumpana pentru soarta Bisericii noastre, vremea potrivita sa ne amintim de indemnurile Sfintilor spre pocainta, e vremea sa ne ridicam din patul trandaviei si al deznadejdii si din moartea nesimtirii, e vremea sa ne sfredelim constiintele si sa ne strapungem inimile pana cand vor curge din ele suspinele adanci si curatitoare care ne pot invia sufletele si-L pot indupleca pe Dumnezeu spre indurare si mila asupra poporului sau… Sa citim, iar apoi sa ne rugam si sa plangem cu lacrimi adevarate, nu… virtuale! Iar de nu putem, sa cersim plansul cu staruinta pana cand Domnul ne va zdrobi impietrirea!

Sfantul Ioan Gura-de-Aur:

“Asa cum e firesc sa ne plangem mortii, tot asa trebuie sa plangem si pierderea mantuirii noastre, ca sa nu spunem mai mult. Cu o asemenea dorinta si un asemenea curaj ar trebui ca toti sa aiba ochii sufletului indreptati spre aceasta tinta si totul sa ne fie o chemare si aducere-aminte. Cei care si-au pierdut sotiile sau copiii au mereu in suflet chipul celor plecati de aici; in timp ce noi, care am pierdut Imparatia Cerurilor, ne gandim la orice numai la ea nu. Nici unul din aceia, fie el si de neam imparatesc, nu s-ar rusina sa se supuna legii doliului – se va arunca la pamant, va plange cu amar, isi va schimba vesmintele, se va supune din toata inima tuturor celorlalte datini potrivite cu acest moment, fara sa tina seama nici de educatia sa, nici de neputintele ce ar putea urma aceste mahniri adanci – , va suporta totul cu cea mai mare usurinta… Noi insa, care nu suntem in doliu pentru sotie sau copil, ci pentru un suflet, si nu pentru suflet strain, ci pentru al nostru, ne scuzam pretextand slabiciunea sanatatii si finetea educatiei! Si slava Domnului, asta sa fie singura nenorocire! Insa noi nu facem nici macar ceea ce nu cere un efort fizic. Caci de ce forta fizica e nevoie, spune-mi, atunci cand e vorba de strapungerea inimii, de rugaciunea veghetoare, de cugetarea la pacate, de combaterea exagerarilor si pretentiilor prostesti si de smerirea mintii? Acestea ni-L fac pe Dumnezeu milostiv, insa noi nu le facem nici macar pe acestea”.

Sf. Efrem Sirul:

“Prin pacat sufletul este mort. El are nevoie de durere, de plans, de lacrimi, de intristare, de suspine pentru rautatea care l-a doborat si l-a pierdut. Striga, plange si suspina, aducandu-le pe acestea lui Dumnezeu. Mai mare decat durerea unei mame careia moartea i-a smuls copilul pentru a i-l arunca in mormant – ea jeleste pentru ca si-a pierdut copilul iubit – , cand pacatul il desparte pe om de Dumnezeu, e durerea pricinuita de Bunatatea care si-a pierdut chipul atat de frumos. Te doare cand ai pierdut un animal pe care-l aveai; chiar daca l-ai cumparat de putin timp, daca moare te intristezi. Dumnezeu sufera din pricina chipului Sau pierdut pentru El. Un suflet ii e mult mai drag decat intreaga Sa creatie.

Prin pacat, sufletul moare si tie nu-ti pasa, pacatosule! Ar trebui sa te intristezi pentru ca Dumnezeu s-a intristat pentru tine. Sufletul tau a murit: din pricina rautatii tale varsa lacrimi si invie-l! Fa-I lui Dumnezeu bucuria ca ti-ai inviat sufletul… Plange si geme pentru sufletul tau despartit de Dumnezeu, Caresufera pentru tine cum sufera o mama pentru unicul ei copil. Cine rade langa un mort, uraste pe parintii mortului. Daca, dimpotriva, sufera si se mahneste plangand, asa isi arata dragostea. In acelasi chip, cine se bucura ca a murit prin pacat, Il uraste pe Dumnezeu Care sufera si Se mahneste. Dumnezeu jeleste si se intristeaza pentru sufletul mort; cine rade si glumeste sporeste suferinta lui Dumnezeu, asa cum cel care rade si glumeste sporeste suferinta celui care-si ingroapa un mort. Lui Dumnezeu Ii sporeste chinul cel care se bucura ca s-a facut pacatos. Un tata care si-a ingropat copilul iubit nu sufera atat cat sufera Dumnezeu pentru un suflet omorat de pacat. Intristeaza-te asadar, pentru sufletul tau si arata-i dragoste lui Dumnezeu Care sufera si Se intriseaza pentru sufletul pacatos si mort. Cine se bucura si nu sufera se aseamana intru totul lui Satan.

Cine vine la un mort si vede doliul adus de moartea lui, are sufletul coplesit de suferinta si impartaseste durerea persoanelor indoliate. Cand sufletul moare din pricina pacatului, intristarea urca pana la cer: ostile ceresti se mahnesc, Dumnezeu Insusi Se intristeaza foarte mult. Cine iubeste veselia si nu vrea sa planga pentru sufletul sau, e cu adevarat un lepadat care nu stie ca are un suflet. Plangi pentru sufletul tau, pacatosule, varsa lacrimi si invie-l. Invierea sufletului tau atarna de ochii tai, iar intoarcerea lui la viata, de inima ta. Ai murit si tu nu plangi pentru ca te-ai despartit de sufletul tau. Plange mai intai pentru tine si apoi vei plange si pentru ceilalti. Pentru un trup mort, plangi, dar pentru un suflet mort si despartit de Dumnezeu nu plangi.Lacrimile care cad pe un trup nu pot invia mortul; daca insa cad pe un suflet, il vor invia si-l vor face iarasi viu. Nu pentru trup sunt facute lacrimile, suferinta si intristarea, ci pentru sufletul zidit de Dumnezeu, ca sa-l poti invia. Da-i lui Dumnezeu plansul si inmulteste lacrimile ochilor tai si prin lacrimile tale si prin bunatatea Lui va invia sufletul care era mort. Milostivirea Lui asteapta ca ochii tai sa verse lacrimi pentru a curati si a innoi chipul uratit al sufletului. Daca ti-ai omorat sufletul, fa-l sa se ridice din rautate. Nu altcineva te-a omorat si surpat; de bunavoie te-ai omorat si ai cazut. Dac un altul te-ar fi ucis, el ar fi trebuit sa te si invie; insa cum vointa ta ti-a adus moartea, tot ea trebuie sa te aduca din nou la viata”.

Sf. Grigorie Teologul:

“Si voi imitati-va preotul timid; da, copiii mei preaiubiti, da, voi care sunteti impreuna cu el partasi la dojana si bunatatea dumnezeiasca, tineti-va sufletele in lacrimi; opriti-va mania, facand mai bine faptele voastre… Stiu ca mie, slujitorul lui Dumnezeu, si voua, care ati primit aceeasi cinste, ni se porunceste sa intram imbracati in panza de sac si batandu-ne in piept zi si noapte intre prag si altar, cu straie vrednice de mila, sa plangem cu staruinta pentru noi si popor, fara sa crutam nimic, nici durerea, nici cuvintele in stare sa-L induplece pe Dumnezeu…; si aceasta cu atat mai multa mahnire cu cat mai mare este demnitatea noastra, pentru a invata prin exemplul nostru poporul despre strapungerea inimii si indreptarea raului…

Veniti asadar, fratilor, sa cadem si sa plangem inaintea Domnului, Ziditorul nostru. Sa randuim un doliu obstesc, impartindu-ne dupa varste si categorii sociale. Sa inaltam glasul rugaciunii in locul tipetelor care Ii sunt urate, sa ridicam in urechile Domnului Savaot aceasta: <<Sa abatem mania Sa prin marturisire>>. Intrucat L-am vazut manios, sa facem asa incat sa-i indepartam mania. Cine stie, precum sta scris, daca nu cumva ii va parea rau si va pogori asupra noastra binecuvantare. Stiu foarte bine acest lucru pentru ca am cunoscut iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Va parasi ceea ce e potrivnic firii Sale, adica mania si va veni la ce este potrivit firii Sale, adica la milostivire. Caci in acest scop isi arata mania, spre aceasta inclina… Numai sa ne fie mila de noi insine si sa croim drum spre dreapta iubire a Tatalui. Sa semanam cu lacrimi ca sa seceram cu bucurie…”