LA CE SA LUAM AMINTE MAI MULT in Postul Mare?
Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul:
“- Gheronda, la ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?
– La noblete, la nobletea duhovniceasca.
– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioada de pocainta?
– Noblete, noblete, ca sa fiti prinsi in mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip sa sporiti. Daca ati sti ce aduce nobletea, ati vana-o zi si noapte; nici n-ati mai dormi. Daca cercetezi cu de-amanuntul nobletea duhovniceasca, vei vedea ascunsa in ea maretia lui Dumnezeu.
– Gheronda, ce este nobletea mai exact?
– Nobletea duhovniceasca este superioritatea duhovniceasca, este jertfa. Un suflet nobil are pretentii numai de la sine insusi, iar nu de la ceilalti. Se jertfeste pentru ceilalti, fara sa astepte rasplata. Uita tot ce da, dar isi aminteste pana si cel mai mic lucru care i se da. Are marinimie, are smerenie si simplitate, are lipsa de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovniceasca.
Nobletea duhovniceasca are Harul lui Dumnezeu, este – cum sa spun? – o insusire dumnezeiasca. Acolo unde exista noblete, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneste Hristos si acolo este binecuvantarea lui Hristos.
Nobletea duhovniceasca este dreptate duhovniceasca
– Gheronda, nobletea duhovniceasca este mai presus de dreptatea duhovniceasca?
– Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete duhovniceasca nu este supus legii – “legea nu este pusa pentru cel drept“[1]. Un astfel de om prefera sa fie ucis decat sa ucida.
– Gheronda, cand mi se cere sa fac un lucru, indata ma gandesc ca am si alte treburi de facut si ma impotrivesc.
– Daca dobandesti noblete, le depasesti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindca nobletea este in afara logicii. Voi vreti sa aranjati lucrurile cu logica omeneasca, cu dreptatea lumeasca. Unde este dreptatea duhovniceasca? Nu am spus ca omul, cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi in aceasta viata? Omul duhovnicesc doar daruieste si niciodata nu cauta sa primeasca?
– Dar de ce in Evanghelie se spune: “Oricine cere ia si cel ce cauta gaseste“[2]?
– Asta-i altceva. Cand ceri de la Dumnezeu pentru tine insuti un lucru din care lipseste dragostea pentru aproapele inseamna ca tot de interesul tau te ingrijesti. Pe cand, de pilda, atunci cand o mama cere de la Dumnezeu sa i se faca bine copilul sau sa mearga lucrurile bine in familie, aceasta nu este pentru ea insasi, ci pentru binele casei. Iata, femeia cananeianca despre care vorbeste Evanghelia[3] nu cerea nimic pentru ea. Alerga in urma lui Hristos si Il ruga sa o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos si I-au spus: “Fa ceea ce-ti cere ca sa nu alerge in urma noastra si sa strige!”. Dar El le-a raspuns: “Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israil“[4]. Cananeianca insa a continuat sa ceara ajutor. Atunci Hristos S-a intors spre ea si i-a spus: “Nu este bine sa iei painea fiilor si sa o arunci cainilor[5]“. Dar aceea I-a raspuns: “Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvantul acesta al tau, fiica ta s-a tamaduit“[6]. Ati vazut ce credinta avea, ce smerenie, ce noblete, ce superioritate? Daca ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu ma asteptam de la Tine sa ma faci si caine! M-ai dezamagit!” si ar fi plecat revoltata. Ar fi avut si cugetul impacat ca s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba inca I-ar mai fi spus: “Ma mir cum de sta atata lume si Il asculta!”…
– Gheronda, credinta ei a ajutat-o?
– Nobletea ei a fost cea care a ajutat-o sa aiba o asa credinta. Nu avea nici un pic de parere de sine si nici vreo pretentie. Avea si gandul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil, inseamna ca stie El ceva. Noi apartinem unui alt neam”.
Cum se dobandeste nobletea
– Gheronda, cum pot sa dobandesc nobletea?
– Sa te misti smerit, cu ravna curata si intotdeauna sa te jertfesti. Sa cultivi sensibilitatea duhovniceasca. Sa ramai netulburata cand altul te deranjeaza si sa te bucuri ca esti deranjata si ca nu deranjezi. Caci sunt unii carora nu le pasa daca ii deranjeaza pe altii, ci ii preocupa numai sa nu fie ei deranjati. Altii nu vor nici sa deranjeze pe altii, dar nici sa fie deranjati. Iar altii spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici macar o vorba”. Dar ei jignesc pe altii. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevarata sensibilitate are noblete.
– Gheronda, daca cineva are defecte, dar se lupta sa dobandeasca nobletea, va fi ajutat?
– Nobletea va alunga defectele.
– Gheronda, libertatea duhovniceasca inseamna slobozirea de patimi?
– Libertatea duhovniceasca este nobletea despre care va spun ca trebuie sa o aveti. Si pentru ca omul sa aiba noblete, trebuie sa nu existe inlauntrul sau patimi josnice, micime sufleteasca etc. Dumnezeu nu sta acolo unde este micime sufleteasca, fiindca Dumnezeu este din fire bun.
– Pentru ca sa iubesc reaua-patimire, tot la noblete trebuie sa lucrez?
– Ah, inca nu ati inteles ce inseamna noblete! Nobletea are si ea vitejie, caci atunci lucreaza inima. Ca sa intelegeti ce insemna noblete, ganditi-va la Hristos. Ce a pastrat Hristos pentru El Insusi? Nimic. A dat totul. S-a jertfit si Se jertfeste mereu pentru noi toti. Ne da dragostea Sa si ia pacatele noastre. Noi insa, dimpotriva, vrem doar sa primim dragoste. Ganditi-va si la ceea ce fac parintii: se jertfesc mereu pentru copiii lor, cu toate ca se poate ca mai tarziu sa primeasca si lovituri de la ei. Si chiar daca stiu ce-i asteapta, ei tot se jertfesc. Acelasi lucru fac si animalele si pasarile. Randunica se ingrijeste de puii ei, iar ei la randul lor se vor ingriji, cand vor creste, de puii lor. Asa a randuit dragostea nobila a lui Dumnezeu.
Prin noblete omul intra in legatura cu Dumnezeu
– Cum se inrudeste omul cu Dumnezeu, Gheronda?
– Totul este ca omul sa dobandesca nobletea duhovniceasca. Atunci se inrudeste cu Dumnezeu.
– Gheronda, se poate ca o maica sa-si faca la chirie indatoririle ei duhovnicesti, iar apoi sa nu se mai incumete sa ajute la o ascultare de obste?
– Ce fel de indatoriri duhovnicesti[7]? In dauna celorlalti? Adica celalalt sa se ostenesca, iar eu sa indeplinesc indatoriri duhovnicesti? Asta nu inseamna indatorire duhovniceasca, mai ales la un tanar. Tanarul trebuie sa caute cum sa ajute un batran. Adica tanarul sa indeplinesca asa-zise indatoriri duhovnicesti, iar un batran sa se chinuie sa scoata la capat o treaba. Oare aceasta poate fi socotita jertfa sau noblete? Sa studiez, sa-mi fac indatoririle mele duhovnicesti, iar treburile sa le las pentru ceilalti? Astea-s lucruri gaunoase! Multe suflete nu au sesizat inca sensul vietii duhovnicesti. Nu au gustat schimbarea adusa de noblete; se gandesc la ei insisi.
In incercari omul da examene. Imi amintesc ca odata, pe cand ma aflam in viata de obste[8], parintii imi spusesera sa raman la chilie si sa nu fac niciun efort, fiindca varsam mereu sange. La un moment dat il vad pe fereastra pe un batranel, pe portar, cum se chinuia sa despice cu securea o buturuga, ca sa o arda in camin. Acest batranel avea probleme cu intestinele si din pricina neincetatelor hemoragii era foarte slabit. Ganditi-va ca dormea incaltat cu papucii, fiindca nu avea putere sa-i lege si sa-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de doua-trei ori buturuga si o despic. Dar indata m-a podidit sangele pe gura. Ai inteles? Nici macar nu m-am gandit la starea mea, nici n-am mai tinut seama de mine insumi.
Noblete duhovniceasca! Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun ca nu trebuie sa le faca cineva si pe acesea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.
Numai prin noblete omul reuseste sa intre pe aceeasi frecventa cu Dumnezeu si sa aiba legatura cu El, sa lucreze pe frecventa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este intors pe o alta frecventa. De aceea cautati sa schimbati antena… Exista antene verticale si orizontale. Cele verticale se “sprijina” pe ele insele si nu fac bine contactul, pierd usor semnalul. Pe cand cele orizontale se extind si de aceea au o raza mare de receptie, incat reusesc sa perceapa chiar si semnalele slabe. Vreau sa spun ca cel care se sprijina pe sine insusi nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblete. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiasca“.
____________________________________________________
[1] Vezi I Timotei 1, 9
[2] Matei 7, 8; Luca 11, 10.
[3] Vezi Matei 15, 21-28; Marcu 7, 24-30.
[4] Matei 15, 26.
[5] Matei 15, 26.
[6] Vezi Matei 15, 27-28; Marcu 7, 28-29.
[7] Prin indatoriri duhovnicesti se intelege lucrarea duhovniceasca pe care o face monahul la chilia sa. (Rugaciunea lui Iisus, metanii, studiu duhovnicesc etc.).
[8] Staretul s-a nevoit in Manastirea Esfigmenu (Sfantul Munte Athos) intre anii 1935-1955
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007)
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
DA!, noblete SI SERIOZITATE, caci acestea lipsesc azi cel mai mult la cei care sisi spun crestini!
din intamplare am intrat pe youtube si am INTALNIT O …GROZAVIE! si anume niste materiale despre CEI care isi spun crestini si din pricina carora CRESTINISMUL si IISUS HRISTOS ESTE HULIT!
Iata ce…misiune au facut in Asia fratii protestanti europeni si americani, si ce de crestini AU CONVERTIT ei…
http://www.youtube.com/watch?v=Cwkmu6EJlTE&feature=related,
http://www.youtube.com/watch?v=gsXtEUhFA-g&feature=related,
http://www.youtube.com/watch?v=gsXtEUhFA-g&feature=related
FERESTE-NE DOAMNE de o infratire…ecumenista cu NEBUNII si MANIACII acestia!
DOAMNE APARA ORTODOXIA TA!
o mica continuare despre NEBUNIA in care au cazut unii dintre cei care isi spun si ei…”crestini”. II rog pe fratii care vizioneaza aceste materiale sa nu se supere ca le-am postat acum cand noi am intrat intr-o perioada de “sobrietate” si “vedere a pacatelor proprii” si mai putin ale altora.
Gandul meu a fost, ca prin postarea acestor materiale, sa vedem “si sa intelegem intr-o maniera comparativa” FLASELE crestinsime “concurente” Ortodoxiei, si sa ne luam in serios “nevointa cea buna” de A MARTURISI cat mai demn si nobil si DUHOVNICESC tot ceea ce are CRESTINISMUL ORTODOX mai frumos si mai puternic in el.
Faca Bunul Dumnezeu, ca vazand si afland noi ortodocsii, IN CATA robie si nebunie i-au adus EREZIILE pe alti oameni, SA NE LUCRAM SI CU MAI MULT CUTREMUR scumpa noastra MANTUIRE, pe SINGURA CALE care duce in IMPARATIA CERURILOR si care este ORTODOXIA. Amin!
http://www.youtube.com/watch?v=3GKVmBLUDas&feature=related,
http://www.youtube.com/watch?v=-kEu9-vs10c&feature=related,
http://www.youtube.com/watch?v=iCic_52_i_c&feature=related
Eh! Putin exagerat – parerea mea! Pr.Paisie si altii au ajuns la nobletea duhovniceasca (eu i-as spune curatirea inimii) pe o anumita cale, pe un ‘anumit canal’; insa- sunt si alte cai (mijloace, nu scop in sine)ce nu trebuiesc dispretuite; dintre cele mai importante mi se pare a fi rugaciunea (asa cum e ea la inceput: cu mintea pe coclauri, cu stari de somn, de oboseala…, asa…de cantitate si de ore intregi pana ‘ea insasi se face maica a toata invatatura’ cum zice Pr.Cleopa. Pentru ca prin rugaciune ajungi sa te vezi asa cum esti, prin rugaciune ceri ajutor si indreptare impotriva vrerii tare: necredinta, necuviinta, rautatea, hula, patimile, samd.., prin rugaciune vorbesti cu Hristos, cu sfintii, cu Maica Domnului si, astfel(celui ce bate i se deschide, celui ce cere i se va da…) n-are cum sa nu dea roada.
Nu cred ca parintele Paisie a exagerat, ci mai degraba ca fratia-ta ai inteles putin gresit. Nu a descurajat rugaciunea, dimpotriva, dar a aratat ca si asta poate fi facuta egoist si ca un scop in sine, mai ales atunci cand se pune problema sa ajuti pe altii, sa-i slujesti.
totusi credinta fara fapte e moarta. numai asa poti ajunge la noblete duhovniceasca. toate celelalte sunt adjuvant insa faptele si sa suspini pentru durerea celuilalt, sa-i simiti durererea si sa cauti cu orice pret sa-l ajuti, sa-i dai tot ce se poate mai bun, un sfat, un gand bun, o rugaciune, o intelegere si chiar curaj spre mai bine, sa-i arati raza de lumina atunci toti ceilalti iti arata doar norii, si asa sa-l vezi , descoperi, tii aproape pe Dumnezeu, asa faci un pas si tinzi spre curatie sufleteasca.
Ehe! Pt.admin: ati atins un pct.nevralgic si vrednic de bagat in seama (si la cap!):’a aratat ca si asta poate fi facuta egoist si ca un scop in sine’-foaarte adevarat pentru anumite persoane; am vorbit mai demult cu cineva care-mi spunea ca nu se ridica din genunchi pana nu simte dulceata in timp ce se roaga – i-am spus ca:
1. ispiteste darul Sf.Duh ce ‘bate unde voieste’, daca/cand doreste si ca, este un pacat subtil si periculos in a ti se face voia increzandu-te in mod nepermis ca, daca te rogi trebuie sa fi rasplatit;
2. insusi faptul ca nu simti ‘ceva’ la rugaciune (chiar de a-i fi vrednic)sta in departarea harului cu buna stiinta pentru a ti se cerca rabdarea si staruinta;
3.rugaciunea nu trebuie sa se faca ca datorie cu toate ca ‘Imparatia Cerului se i-a cu sila’ ci ca metoda sigura de adunare in sine, de a vorbi cu Dumnezeu, de a-ti arata apartenenta de fiu si MAI ALES pentru a-I da slava fiindca ingerii vad pururea fata lui Dumnezeu si slavoslovesc!
Nu intotdeuna daca simti ceva…”in inima” inseamna ca se departa …harul.
Ba din contra, sunt Sfinti Parinti (Sf. Teofan Zavoratul, Sf. Ioan de Kronstadt si altii) care spun ca daca “nu simti” pace la Sfarsitul rugaciunii si seninatate si liniste, te-ai rugat degeaba.
Ba chiar Sf. Teofan mai spune ca exista o rugaciune care se cheama “RUGACIUNE-TIMP PIERDUT”, in care omul se roaga VAZDUHULUI si nu lui Dumnezeu.
Sunt de acord cu fratia ta, surioara MAGDA, ca rugaciunea trebuie sa o facem pentru SLAVIREA si PREAMARIREA LUI DUMNEZEU si pt. A-I MULTUMI pentru toate cate le primi de la el. De asemenea ai spus bine, ca trebuie sa ne rugam CA SA NE ADUNAM IN SINE si sa ne LINISTIM inima si duhul launtric.
Sfantul PETRU DAMASCHINUL, chiar si spune in vol.5 din Filocalia romaneasca ca o mare “fapta” duhovniceasca din 8 cate le insira el, este LINISTIREA!
Adunarea in sine si concentrarea la rugaciune au fost asemanate cu “AERUL PE CARE IL SUFLA FOALELE FIERARURULUI in JARUL VETREI ATELIERULUI DE FIERARIE”!
Jarul haric ARUNCAT DE HRISTOS IN NOI il avem de la botez (cf.LUCA , cap.12, vers.49), iar RUGACIUNEA ADUNATA si FOCALIZATA si CONCENTRATA pe atentia la ROSTIREA CUVINTELOR RUGACIUNII LUI IISUS, este “FOALELE” care sufla si aprinde si INTETESTE JARUL DIVIN din noi.
Apoi CUNSOTINTELE si alte nevointe sunt VREASCURI si LEMNE pe care noi le punem pe acest jar in noi si el se face…VALVATAIE.
Si tot la fel de importanta este si…”benzina lacrimilor pocaintei” (acum nu citez din Sfintii Parinti, ci ma exprim metaforic), care cade la Spovedanie pe jarul botezului si se reaprinde RAVNA si CONSTIINTA DE A TRAI pe calea VOII si A PORUNCILOR LUI DUMNEZEU.
Insa toate pleaca de la “FOALELE” adunarii in sine si al concentrarii care sulfa in vatra inimii noastre, si pe care O REAPRINDE cu “aerul smeritei cugetari si pocainte”!
O sa mai revenim asupra acestui subiect in viitor!
DOAMNE AJUTA!
cata simplitate in tot ceea ce a spus Parintele Paisie. si cata dreptate are cand spune “Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca.”
da, intr-adevar noioamneii suntem de vina, pt ca mereu cautam sa ne-ndreptatim fiecare actiune a noastra.
eu una recunosc faptul ca de multe ori ma indreptatesc si mi-e ciuda pe mine ca nu sunt in stare sa ma schimb…traiesc cu nadejdea ca Dumnezeu pana la urma ma va ajuta sa devin un om mai bun, ajutandu-ma sa trec peste propriile-mi obstacole, dorinte si late chestiuni de genul asta care de fapt nu-mi aduc satisfactie si multumire sufleteasca ci doar am impresia pe moment ca sunt multumita.
Doamne ajuta! Post usor tuturor!
cred, vreau sa cred ca atunci cind ne rugam, cerem inainte de toate mila lui DUMNEZEU si a Maicii Sale pentru reintoarcerea noastra la adevarata credinta prin izbavirea de toate patimile si neputintele noastre. Practic vorbind omul se cunoaste prea putin pe sine, crede ca este indreptatit in tot ceea ce face si aici este problema, cuiul din inima noastra care trebuie scos. De aceea eu cind ma rog,cer: Da, Doamne mintii mele celei intunecate sa vada si sa inteleaga,da-mi sporire duhovniceasca ca si eu sa fac placul si voia ta. Fara luminare de la DUMNEZEU nimic nu se poate. Ce sint eu? Un nimic care ma rog dupa puterile mele cele slabe ca DUMNEZEU sa se milostiveasca de sufletul meu. Doamne ajuta!
Imi place mult ce spune parintele Paisie despre nobletea duhovniceasca.Concluzia finala este ca degeaba te rogi si postesti daca nu te poti jertfi pentru aproapele.Sunt de acord cu Magda ca daca te rogi vor veni si roadele si jertfa,parintele Paisie cred ca se referea la postul si rugaciunea fariseica,nu la rugaciunea curata,smerita.Dumnezeu ne stie ravna fiecaruia.intentia pe care o avem si astfel ne da si harul care vine cand vrea si la cine vrea.Doamne ajuta sa pricem curat tot ceea ce citim din scrierile sfintilor parinti!