“STILUL DE VIATA” AL POSTULUI

13-03-2008 Sublinieri

“Urmand slujbele liturgice, postind si chiar rugandu-ne periodic, nu epuizam nevointele noastre pentru savarsirea Postului. Sau, mai degraba, pentru ca acestea sa devina lucratoare si pline de sens ele trebuie impletite cu intreaga noastra existenta. Cu alte cuvinte, au de nevoie de un “stil de viata” care sa nu fie in contradictie cu ele, care sa nu duca la o vietuire “scindata“. In trecut, in tarile ortodoxe, acest sprijin era dat de societatea insasi: acesta reprezenta acel complex de datini, schimbari exterioare, legiuiri, ceremonii publice si particulare pe care il acopera cuvantul rusesc “byt” si care este partial redat in cuvantul englezesc “culture“.

De-a lungul Postului, intreaga societate primea un anumit ritm de viata, anumite randuieli, care continuau sa-i tina treji pe membrii acelei societati in perioada Postului. De exemplu, in Rusia, nu se putea uita de Post chiar si numai pentru ca la vremea acestuia clopotele bisericii bateau, teatrele erau inchise, iar in vremurile mai vechi tribunalele isi suspendau activitatea.

Prin ele insele, aceste lucruri exterioare erau in mod evident incapabile sa forteze omul spre pocainta sau catre o viata religioasa mai activa. Dar creau o anumita atmosfera – un fel de climat de post – in care ostenelile individuale erau incurajate. Fiind slabi, avem nevoie de aduceri aminte exterioare, de simboluri si de semne. Bineinteles ca exista mereu pericolul ca aceste simboluri exterioare sa poata deveni scopuri in sine si, in loc de a fi simple aduceri aminte sa devina, in opinia populara, adevaratul sens al postului. Acest pericol a fost deja mentionat mai inainte, cand am vorbit despre obiceiuri si ceremonii exterioare, care inlocuiesc adevaratele straduinte personale. Totusi, intelese in mod adecvat, aceste datini reprezinta acea “curea” ce leaga nevointele duhovnicesti cu viata in totalitatea sa.

Noi nu traim intr-o societate ortodoxa si – prin urmare – nu putem crea un “climat” de post la nivel social. Cu post sau fara post, lumea dimprejurul nostru, a carei parte integranta suntem, se schimba. Prin urmare, aceasta cere din partea noastra un nou efort de reconsiderare a realitatii religioase necesare intre “cei din afara” si “cei dinauntru“. Drama religioasa a secularizarii este aceea care ne impinge catre o adevarata “schizofrenie” religioasa, divizand viata noastra in 2 parti – cea religioasa si cea seculara – care sunt din ce in ce mai putin relationate. Astfel, este necesar un efort duhovnicesc pentru a transpune in practica mostenirile si datinile traditionale care reprezinta tocmai mijloacele nevointei noastre. Intr-o maniera experimentala si inevitabil schematica, aceasta nevointa poate fi apreciata in termenii vietuirii acasa si afara din casa.

In viziunea ortodoxa asupra lumii, caminul si familia constituie prima si cea mai importanta zona a vietii crestine, de aplicare a principiilor crestine in existenta de zi cu zi. Nu scoala, nici chiar Biserica, ci caminul, adevaratul stil si spirit al vietii de familie, este acela care modeleaza in noi o orientare esentiala de care, multa vreme, poate ca nici nu suntem constienti dar care va deveni in cele din urma un element hotarator. Staretul Zosima al lui Dostoievski – in Fratii Karamazov – spune:

Un om care isi poate aminti lucrurile bune din copilarie este mantuit pentru toata viata sa“.

Este foarte semnificativ faptul ca face aceasta remarca dupa ce a rechemat-o pe mama sa pentru a-l duce la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, la frumusetea slujbei, la cantarea nepereche a Postului Pastelui:

Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta…

Minunatul efort al educatiei religioase, ce se face astazi in scolile bisericesti va avea o semnificatie minora daca nu va fi inradacinat in viata caminului, in viata familiei. Deci, ce se poate si ce ar trebui sa se faca acasa in timpul Postului? Intrucat este imposibil sa acoperim aici toate aspectele vietii familiale, ma voi concentra asupra unuia dintre acestea.

Oricine va fi de acord, fara indoiala, ca intregul stil al vietii familiale a fost radical schimbat de radio si televiziune. Aceste mijloace de “comunicare in masa” influenteaza astazi intreaga noastra viata. Nu este nevoie “sa iesim” pentru “a fi afara“. Lumea intreaga este permanent aici, la indemana mea. Si, putin cate putin, experienta elementara a vietuirii intr-o lume interioara, a frumusetii acestei “interioritati” pur si simplu dispare din cultura noastra moderna; daca nu este televiziune este muzica. Muzica a incetat sa mai fie ceva pe care sa o asculti; ea devine rapid un fel de “fundal sonor” pentru conversatie, lectura, scris, etc. De fapt, aceasta nevoie de muzica permanenta descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala.

Daca crestinul trecutului a trait in mare masura intr-o lume linistita, care-i oferea largi posibilitati pentru meditatie si viata interioara, crestinul de astazi trebuie sa faca un efort deosebit pentru a regasi acea esentiala dimensiune a linistii care ne poate pune in legatura cu realitatile cele mai inalte. Astfel, problema radioului si a televiziunii de-a lungul Postului nu este una marginala, ci in multe aspecte este o problema de viata sau de moarte duhovniceasca. Trebuie sa realizam faptul nu este posibil sa impartim, pur si simplu, viata noastra intre “tristetea stralucitoare” a Postului si “ultimul show”. Aceste doua experiente sunt incompatibile si, in cele din urma, una o va distruge pe alta. Totusi este foarte probabil ca, fara sa faca un efort deosebit, “ultimul show” sa aiba o mai mare sansa in lupta cu “tristetea stralucitoare” decat invers. Deci, un prim “obicei” ce se sugereaza este acela al reducerii drastice a folosirii televiziunii si radiolui in timpul Postului.

Nu indraznim sa nadajduim nici pentru un post “deplin”, ci numai pentru unul “ascetic” care, dupa cum stim, inseamna, intai de toate, o schimbare a alimentatiei si o reducere a acesteia. De exemplu, nu este nimic gresit in a continua sa urmaresti zilnic stirile sau in a selecta programe serioase, interesante si de imbogatire intelectuala sau duhovniceasca. Ce trebuie oprit in timpul Postului este consumul programelor TV – transformarea omului intr-o “leguma” in fotoliu, lipit de ecran care accepta pasiv orice vine dinspre acesta. Cand eram copil (aceasta se intampla inainte de aparitia televiziunii) mama obisnuia sa incuie pianul in timpul primei, celei de-a patra si a saptea saptamani din Post. Imi amintesc de aceasta mai intens decat de slujbele lungi ale Postului si chiar si astazi un radio in functiune in timpul Postului ma socheaza aproape ca o blasfemie. Aceasta amintire personala este numai o ilustrare a impactului pe care unele decizii exterioare le pot avea in sufletul unui copil. Nu este vorba aici de un simplu obicei sau de oranduiala izolata, ci de experienta Postului ca vreme aparte, ca ceva care este permanent prezent si care nu trebuie pierdut, mutilat sau distrus. Dar aici, ca si in cazul postirii, nu este suficienta doar o simpla abtinere sau abstinenta; aceasta trebuie sa-si aiba omologul sau pozitiv.

Linistea creata prin absenta zgomotelor acestei lumi, oferite noua prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa, va fi plinita cu continut pozitiv. Daca rugaciunea ne hraneste sufletul, intelectul nostru are nevoie de propria hrana, intrucat chiar intelectul omului este acela ce se distruge astazi prin “bombardarea” necontenita a televiziunii, radioului, ziarelor si revistelor ilustrate etc. Sugeram atunci pe langa efortul duhovnicesc si unul intelectual. Cate opere, cate roade minunate ale gandirii, imaginatiei si creativitatii omenesti le neglijam neincetat in viata noastra pentru ca, pur si simplu, este mult mai usor ca intorcandu-ne acasa de la lucru, intr-o stare de oboseala fizica si mentala sa deschidem televizorul sau sa ne afundam in vidul perfect al unui magazin ilustrat? Se presupune oare ca trebuie sa ne “planificam” Postul? Iar aceasta inseamna ca trebuie sa ne facem dinainte o lista rezonabila a cartilor pe care sa le citim de-a lungul Postului? Nu este necesar ca toate sa fie carti religioase; nu toti oamenii sunt chemati sa fie teologi. Totusi exista atat de multa ,,teologie” implicita in anumite opere literare si orice rod al adevaratei creativitati omenesti care imbogateste intelectul nostru este binecuvantat de Biserica, iar acesta, folosit corespunzator, capata o valoare spirituala [aceasta afirmatie a pr. Schmemann referitoare la “rodul creativitatii omenesti” si la “imbogatirea intelectului” credem ca ar fi bine sa fie luata… macar cu un dram de rezerva; la fel de multe indoieli avem si asupra legaturii facute intre teologie si cartile duhovnicesti: pur si simplu e vorba de lucruri diferite si este la mijloc o regretabila confuzie – nota noastra]

In capitolul anterior am mentionat ca Duminicile a patra si a cincea ale Postului Mare sunt inchinate pomenirii a doi mari invatatori ai spiritualitatii crestine: Sfantul Ioan Scararul si Sfanta Maria Egipteanca. Sa intelegem aceasta ca un indrumar general ca ceea ce Biserica doreste sa facem in timpul Postului este sa cautam imbogatirea duhovniceasca si intelectuala a lumii noastre interioare, sa citim si sa meditam la acel lucruri ce ne vor ajuta sa redescoperim acea lume interioara si bucuria ei. Despre acea bucurie, despre adevarata vocatie a omului, despre cel ce se plineste inauntru si nu in afara, “lumea moderna” nu ne ofera nimic; fara aceasta intelegere a Postului ca si calatorie in adancul umanitatii noastre, Postul isi pierde sensul.

In al doilea rand, care ar putea fi semnificatia postului in orele lungi pe care le petrecem in afara caminului, facand naveta, stand la birou, ingrijindu-ne de obligatiile noastre profesionale, intalnindu-ne cu colegii si prietenii nostrii? Desi nu se poate da nici o “reteta” corecta, ca de altfel in nici un alt domeniu, sunt posibile, totusi, cateva consideratii foarte generale. In primul rand, Postul este vremea potrivita pentru a cantari caracterul incredibil de superficial al relatiilor noastre cu oamenii, cu lucrurile si munca. Lozincile “zambeste” si “ia-o usor” sunt, intr-adevar, marile “porunci” care sunt respectate cu bucurie si care inseamna: nu te implica, nu te problematiza, nu aprofunda relatiile tale cu ceilalti; respecta regulile jocului, care combina o atitudine prietenoasa cu totala indiferenta; judeca totul prin prisma castigurilor, profiturilor si progresului material; fii, cu alte cuvinte, parte a lumii ce foloseste expresii marete precum: “libertate”, “responsabilitate”, “grija” etc., dar care, de facto, urmareste principiul materialist ca omul este ceea ce mananca!

Postul este vremea cautarii intelesului: intelesul relatiei mele cu ceilalti, intelesul prieteniei, intelesul responsabilitatii mele. Nu exista slujba, vocatie, care sa nu poata fi ,,transformata” – fie numai in parte – nu in termenii unei mai mari eficiente sau a unei mai bune organizari, ci in termenii valorilor umane. Este nevoie aici de acelasi efort al “interiorizarii” tuturor relatiilor noastre, pentru ca suntem fiinte libere, care au devenit prizoniere ale sistemului ce, progresiv, a dezumanizat lumea. Iar daca exista un sens pentru credinta noastra acela trebuie sa fie inrudit cu viata, in toata complexitatea ei. Mii de oameni cred ca schimbarile necesare vin numai din afara, din revolutii si modificari ale conditiilor externe. Noi, crestinii, trebuie sa dovedim ca, in realitate, totul vine din interior – din credinta si viata conforma cu aceasta. Biserica, atunci cand a patruns in lumea greco-romana, nu a denuntat sclavia, nu a chemat la revolta. Credinta sa, noua sa viziune asupra omului si a vietii au facut, incetul cu incetul, ca sclavia sa devina imposibila. Un ,,sfant” – si sfant inseamna aici pur si simplu un om care-si ia credinta in serios tot timpul – va face mai mult pentru schimbarea lumii decat 1.000 de programe tiparite. Sfantul este singurul si adevaratul revolutionar in aceasta lume.

In cele din urma, si aceasta este ultima noastra remarca generala, Postul este vremea de a controla cuvintele noastre. Lumea noastra este incredibil de verbala, iar noi suntem permanent inundati de cuvinte care si-au pierdut sensul si, deci, puterea. Crestinismul descopera sacralitatea cuvantului – un adevarat dar dumnezeiesc pentru om. Din aceasta cauza, cuvintele noastre sunt inzestrate cu puteri uriase, fie pozitive, fie negative. Din aceasta cauza, vom fi judecati si dupa cuvintele noastre:

Va spun ca pentru orice cuvant in desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua Judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit (Matei 12, 36-37).

Paza vorbirii inseamna sa redescoperi seriozitatea si sacralitatea sa, sa intelegi ca uneori o gluma “inocenta” pe care o rostesti fara macar sa te gandesti la ea poate avea urmari dezastruoase – poate fi “paiul” ce impinge un om catre deznadejde si distrugere totala. Dar cuvantul poate fi, de asemenea, o marturie. O conversatie intamplatoare peste birou, cu un coleg, poate sa faca mai multe pentru comunicarea unei conceptii de viata, a unei atitudini catre aproapele sau despre munca decat predica formala. Ea poate semana samanta unei intrebari, a posibilitatii unei abordari diferite a vietii, a dorintei de a cunoaste mai mult. Nu stim cum, de fapt, influentam permanent pe aproapele prin cuvintele noastre, prin adevarata “tonalitate” a personalitatii noastre. Si, in cele din urma, oamenii sunt convertiti la Dumnezeu nu pentru ca cineva a putut sa le dea explicatii stralucite, ci pentru ca au vazut in el lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea si iubirea, singurele care dezvaluie prezenta si puterea lui Dumnezeu in lume.

Si astfel, daca Postul este, asa cum am spus la inceput, redescoperirea de catre om a credintei sale, este si regasirea vietii sale, a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte. Prin oprirea de la mancare, redescoperim dulceata ei si invatam din nou cum sa o primim de la Dumnezeu cu bucurie si multumire. Prin “reducerea” muzicii si a distractiilor, conversatiilor si a relatiilor sociale superficiale redescoperim valoarea fundamentala a relatiilor umane, a muncii si artei omenesti. Si redescoperim toate acestea pentru ca, foarte simplu, Il redescoperim pe Dumnezeu Insusi – pentru ca ne reintoarcem la El, iar prin El la toate acelea pe care ni Le-a daruit in nesfarsita Lui dragoste si milostivire.

Si astfel in noaptea de Paste cantam:

“Acum toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa sarbatoreasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit…

Nu ne rusina pe noi din nadajduirea noastra, Iubitorule de oameni!”

(in: pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998).

postul-cel-mare.jpg

Cititi si:


Categorii

1. Slider, Crestinul in lume, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Alexander Schmemann, Triodul si Postul cel Mare, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

62 Commentarii la ““STILUL DE VIATA” AL POSTULUI

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta
  2. interesant ca-si mai pune cineva problema linistii. sa nu uitam: ‘Fatarnicilor, curatiti paharul pe dinauntru’…in ce priveste linistea aceasta interioara as merge un pic mai departe. credinta trebuie sa fie simpla, curata, izvorata dintr-o convingere ferma interioara nu din constrangere. din vechime ii gasim pe ‘cei ce se linistesc’, pe isihasti. de fapt nu este linistea in sine cat dorinta de a face sa dispara zgomotul lumii pentru a-L auzi pe Cel Vesnic a Carui imparatie este in inimile noastre. netulburati de fierberile si zgomotul lumii, putem privi in adancul fiintei noastre si vedea raul din noi. atunci, cu mari lacrimi fierbinti, strigam, ingroziti de iadul din noi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa’. daca esti preot atunci rugaciunea ta arde pentru toti si devine ‘miluieste-ne pe noi’. dar cum ne linistim in mijlocul lumii? incercand sa impunem celor din jur linistea noastra ca pe o conditie de respectat. daca esti la servici, nu admite muzica deloc. cere-i celui/celor care asculta sa-si puna casti. daca esti pe strada, Doamne Iisuse cat poti, sau teologhisirea mintii, adica gandul la cele sfinte. o predica in gand, o amintire de o emisiune religioasa, de o discutie, incercarea de a patrunde intelesurile duhovnicesti etc. orice, numai sa avem tot timpul acel gand neincetat indreptat catre Dumnezeu. sigur ca nu ne va reusi din prima, dar daca procedati asa o sa vedeti cum treptat, treptat se estompeaza asaltul lumii. si nu uitati ce a zis oarecare: ‘de cate ori am plecat de acasa si am petrecut cu oameni, mai mic om m-am intors’. limitati-va cat puteti interactiunea cu lumea. desigur nu impingem pana la absurditate, avem nevoie de relatii interumane firesti, ‘nu e bine sa fie omul singur’, dar sa avem prieteni crestini. daca esti teolog, tine legatura cu barbatii frati din facultate. daca esti femeie fa-ti un cerc de prietene crestine, mai restrans poate, dar cu virtutea la loc de cinste. foarte frumos scrie in ‘urmarea lui Hristos’: ‘glasul Lui Dumnezeu nu se aude in zgomotul strazii si in vacarmul orasului'(va recomand cartea asta din toata inima). am avut mari tulburari pe cand lucram, in special din partea ‘tinerilor moderni’ care ma exasperau cu muzica lor. intr-o zi l-am intrebat pe unul din ei: ‘dar tu cum te rogi, cand se tulbura duhul atat de tare de la blestematiile pe care le asculti? suflet n-ai, ai numai urechi?’. a fost foarte surprins ca muzica i-ar dauna cumva. raspunsul a fost: ‘eu nu pot sa stau fara muzica, m-am obisnuit’. iata deci impatimirea in cel mai mare grad. de televizor ce sa mai spun? la asta am renuntat de mult pentru ca este ingrozitor. ma uit sa zic 1-2 ore intr-o luna, sau deloc. foarte inspirat articol; prea putina lume isi pune in mod real problema autocunoasterii in sens crestin. de aici si indepartarea de liniste si neintelegerea Harului din spatele ei, daca pot spune asa. in liniste se gasesc ingemanate virtutile. daca te linistesti si spui o rugaciune in loc sa te duci la discoteca, ai scapat de un pacat mare. poate de desfrau, sau poate chiar de moarte! cati tineri nu au murit in incaierari sau pt. ca veneau beti de la chefuri si au facut accident cu masina. cate acte de desfrau, cate fete nenorocite, mutilate sufleteste pe viata. si toate astea numai pt. ca nu au iubit linistea. sa iubim deci cele Sfinte si sa uram cele trecatoare:’crestinul sa traiasca in lume ca si cand ar fi murit’. Amin!
    – felicitari pt. articol –

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul si intrarea in duhul Postului Mare
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » LA PORTILE POSTULUI MARE – o alta scrisoare foarte folositoare a Batranului Selafiil din Tomsk, ucenicul Sfantului Ierarh Luca al Crimeei
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » IMPORTANT! APEL LA CITIREA PSALTIRII IMPREUNA IN PERIOADA POSTULUI MARE
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Omilie a Sfantului Luca al Crimeei la Duminica lasatului sec de branza: DESPRE SLAVA DESARTA SI FATARNICIA CARE NE POT DERAIA CALEA POSTULUI
  11. Postul e randuit ca sa ne invete dragostea si bucuria… nu ca sa ne chinuie prin retinerea de la bucate. Bine ar fi de am intelege aceasta.

  12. @Anairda:

    Da, acesta este scopul postului, si ca mijloc de atingere, alaturi de rugaciune, este si infranarea. Infranare inclusiv (si nu doar) de la anumite bucate.

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Accente cruciale ale sfantului arhimandrit Sofronie Saharov pentru lupta duhovniceasca a Postului Mare in aceste vremuri prea incarcate de tensiuni
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa postim cu marime de suflet! CUV. PAISIE AGHIORITUL DESPRE NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
  15. Pingback: In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, "CA SA NU SMINTIM"?
  16. Pingback: POSTUL NASTERII DOMNULUI. Sa citim Psaltirea impreuna si in acest Post al Craciunului (2011)!
  17. Pingback: PARINTELE NICHIFOR HORIA (Sfintii Trei Ierarhi) DESPRE POST SI MARTURISIREA CREDINTEI: "Biserica Ortodoxa nu face aggiornamento la moda timpului"
  18. Pingback: POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I) -
  19. Pingback: DUMINICA IERTARII. Predici de mare adancime ale Parintelui Sofronie (II). CUM SA TRECEM POSTUL MARE in mijlocul tensiunilor apocaliptice ale vremii noastre? -
  20. Pingback: DUMINICA IERTARII. INCEPUTUL POSTULUI MARE. Parintele Coman despre sensul si riscurile postului si iertarii: “SA INVESTIM IN DUMNEZEU!” -
  21. Pingback: RUGACIUNI PENTRU A PUNE BUN INCEPUT IN POSTUL CEL MARE -
  22. Pingback: INCEPE POSTUL CEL MARE. Parintele Petroniu Tanase despre POSTUL ADEVARAT, valoarea sa si incercarile de denaturare -
  23. Pingback: Parintele Mihail Stanciu – predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai (2012). INTRAREA IN POSTUL MARE. “Sa mangaiem inima celui scarbit, sa ne rugam mai mult unii pentru altii” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: INTERVIU CU PARINTELE MIHAIL STANCIU DESPRE POSTUL PASTILOR. Cum se tine postul placut lui Dumnezeu? -
  25. Pingback: K. V. Zorin: Postul sufletului si al trupului. LEACUL LACOMIEI SI AL BOLILOR. NEVOIA DE DREAPTA SOCOTEALA IN POSTIRE -
  26. Pingback: POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si deprinderea copiilor cu postul -
  27. Pingback: Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii? -
  29. Pingback: Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem? -
  30. Pingback: Iata, a venit veselitoarea vreme a postului! Indrumar pentru prima saptamana a Postului Mare de la SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI (+18 martie) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate