SFANTUL EFREM CEL NOU – grabnicul ajutator si marele facator de minuni

5-05-2008 Sublinieri

holy-new-martyr-ephraim-of-nea-makri.jpg

Multi dintre noi ne clatinam in credinta sau, mai adesea, in nadejde de-a lungul vietii, trecand prin grele ispite si incercari. Pe acest drum greu al crucii de fiecare zi, se intampla sa avem si noi nevoie, asemenea “Geamanului” nostru, Apostolul Toma, de noi incredintari si de noi marturii vii ca Dumnezeu este viu si lucrator, marturii care sa ne irige sufletul uscat si tulburat, care sa ne improspateze cu un suflu nou credinta slabita. Bucuria intalnirii – fie si mijlocita de o carte sau de un text – cu un sfant prin care Dumnezeu a lucrat imbelsugat facerile sale de bine este una ce nu se confunda, pentru omul cu adevarat credincios, cu nevoia primitiva de magic, de senzational, de “semne si minuni”, ci este o cale a inimii insetate de a-L avea o data in plus mai aproape pe Hristos cel iubit, de a pune degetul pe urmele ranilor Sale si de a-I simti prezenta, spre innoirea si schimbarea vietii.

Un astfel de prilej ne este oferit si astazi de praznicul unui Sfant grec care a devenit mai cunoscut (si la noi) abia in ultimii ani, cu toate ca a trait acum aproape sase veacuri: Sfantul Mucenic Efrem cel Nou. Acum doi ani, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa traduceau din limba franceza si tipareau un volum cu totul deosebit, bogat ilustrat, care avea sa se epuizeze destul de repede, cu titlul: Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni. In asteptarea si in speranta unei re-editari si pentru cuvenita pomenire a Sfantului, a carui zi de sarbatorire este 5 mai, am selectat doar cateva pagini din cartea amintita, cuprinzand rezumatul vietii Sfantului, minunea descoperirii moastelor sale intregi si alte cateva dintre minunile sale, relatate de catre maica Macaria Desipri – cea care a avut marea binecuvantare de a-l afla si a-l si vedea pe Sfant (la 3 ianuarie 1950) si care a scris apoi prima carte despre el, in 1981 – si de catre alti martori si “beneficiari” ai minunilor sale. Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Efrem se gasesc la manastirea Buneivestiri din Néa-Makri (Attica, Grecia) si sunt izvoratoare de buna mireasma si de multe tamaduiri.

Pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta zabavnica, pe altii i-a izbavit din primejdii ori din foc si pe multi deznadajduiti i-a mangaiat, aratandu-le ce chinuri a rabdat el insusi pentru dragostea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos“:

Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!

poza_produs_8714.jpg

Viata Sfantului Efrem cel Nou

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem s-a nascut la 14 septembrie 1384. A ramas orfan de tata inca de cand era mic si, cu ajutorul lui Dumnezeu, evlavioasa lui mama s-a ingrijit de cresterea lui si a celorlalti sase frati ai sai. La varsta de 14 ani, Preabunul Dumnezeu i-a calauzit pasii spre manastirea Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu – care era pe atunci infloritoare – de pe Colina Neprihanitilor din Attica. Acolo, cu mare ravna a luat pe umerii sai nepretuita Cruce a Domnului, primind ca semn al desavarsirii moartea sa cea infricosatoare si slavita intru mucenicie. O dorire sfanta si iubirea de Dumnezeu aprindeau tanara lui inima si el se supunea de bunavoie fericitei ascultari a lui Hristos. Prin vietuirea sa calugareasca a devenit asemenea ingerilor, facandu-se ucenic al marilor Nevoitori si Parinti ai pustiei si urmand vreme de aproape 27 de ani sfintei lor nevointe.

Sfantul Efrem i-a urmat lui Hristos cu o ravna dumnezeiasca, lepadand toata frumusetea cea trecatoare a acestei lumi. S-a facut pilda de vietuire prin minunata lui purtare si prin rabdarea suferintelor indurate pe Colina Neprihanitilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin ostenelile sale intru aspra nevointa si-a curatit sufletul si trupul de patimile cele stricatoare de suflet si s-a facut vrednic de a fi locas al Preasfintei Treimi. De asemenea, a fost invrednicit de primirea marelui, tainicului si sfantului dar al preotiei si de chemarea sfanta de a sluji Domnului la Sfantul Altar, precum un inger, cu frica de Dumnezeu si cu mare strapungere de inima.

La 14 septembrie 1425, in ziua Inaltarii Sfintei Cruci, a fost luat in robie si asa a inceput mucenicia lui; aceasta s-a sfarsit la 5 mai 1426, intr-o zi de marti, pe la orele 9 dimineata. Sfantul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Rugandu-se si aflandu-se in mijlocul unor cazne atat de ingrozitoare – caci fusese spanzurat intr-un copac ce inca mai exista, cu capul in jos, cu picioarele si capul pironite, iar la sfarsit strapungandu-i-se trupul martirizat si acoperit de rani cu un lemn inrosit –, viteazul atlet al lui Hristos isi dadu sfantul suflet in mainile Stapanului sau, de la Care primi cununa de Mucenic si darul facerii de minuni. Dupa mai bine de 500 de ani, a placut lui Dumnezeu – Prieten al oamenilor – sa dezvaluie prin multime de aratari si alte intamplari minunate tot ceea ce cunoastem astazi.

Acestea toate au fost intarite prin descoperirea, pe 3 ianuarie 1950, a moastelor pline de har ale Sfantului Mucenic, moaste care nu numai ca raspandesc o buna mireasma dumnezeiasca si cereasca, ci sunt, de asemenea, si izvor de tamaduire pentru cei ce li se inchina cu credinta si care cer ajutorul Sfantului, intotdeauna grabnic ajutator.

Intrucat s-a slavit Numele lui Dumnezeu cel Intreit-Sfant prin purtarea sa neprihanita si prin mucenicia lui indurate pentru dragostea lui Hristos, Atotputernicul Dumnezeu l-a proslavit, ca rasplata a faptelor sale. Astfel, pentru cei care ii cer mijlocirea, Sfantul Efrem savarseste, cu darul lui Hristos, dintru care a primit din belsug, minuni uimitoare si mai presus de fire, pentru suflet si trup.

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem este praznuit de doua ori pe an: pe 3 ianuarie, ziua aflarii sfintelor si nepretuitelor sale moaste, si pe 5 mai, ziua savarsirii sale intru mucenicie.

Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa aiba mila de noi si cu indurarile sale sa ne izbaveasca, pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Efrem! Fie ca Preamilostivul Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ne inchinam sfintelor moaste binemirositoare ale Cuviosului Mucenic si sa traim intru plinatate sfintele si nespusele daruri ale adevaratei noastre Credinte Ortodoxe! Si fie ca Domnul sa ne invredniceasca a marturisi din adancul sufletului ca “minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai” si ca “prin Sfintii care sunt pe pamantul Lui, minunata a facut Domnul toata voia intru ei” (Psalm 67, 36; 15, 3).

10.jpg

Colina Neprihanitilor

Nu este o intamplare faptul ca Domnul Dumnezeu a calauzit pasii Sfantului Efrem spre Colina Neprihanitilor. Din veacul al X-lea pana in al XI-lea, dupa traditie, Colina a cunoscut o perioada infloritoare, cu un mare numar de sihastrii risipite prin padurile de pin, de maslini, de roscovi si de alti pomi care acopereau intregul munte. Privelistea si frumusetea dealului il faceau pe calator sa se intristeze la gandul ca trebuie sa paraseasca un loc atat de minunat, unde tasnesc asemenea ape limpezi. Foarte numeroase erau persoanele evlavioase, chiar si imparati, care cu dor ravneau viata ingereasca a Sfintilor Monahi si lepadau zadarnicia placerilor trecatoare ale acestei lumi. Aprins de o dumnezeiasca dorire si miscat de pilda acestor Sfinti Nevoitori, Sfantul Efrem a ales sa duca o viata de asceza la manastirea stavropighiala a Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Acest lacas, altadata stralucitor, era centrul calugaresc al calugarilor si nevoitorilor. Acolo, Sfantul si-a trait viata ascetica asemenea unui inger si, pentru acest lucru, Domnul i-a daruit harul si taria de a marturisi in valtoarea chinurilor sale inspaimantatoare, care au durat de la 14 septembrie pana in 5 mai 1426, ziua infricosatorului sau sfarsit ca Mucenic al lui Hristos. Prin mucenicia sa plina de suferinta, Sfantul Efrem a straluminat inca o data si a umplut de slava Colina Neprihanitilor. Acolo s-au implinit cuvintele psalmistului: “Cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima” (Psalm 23, 3-4).

Intre ruinele vechii manastiri

Asezata intre ruinele vechii manastiri, unde sfanta Pronie imi calauzise pasii, mi-am intors gandurile catre anii care s-au scurs, catre vremurile de demult, cand peste tot erau risipite osemintele sfintilor care au inrosit si au hranit cu sangele lor arborele Ortodoxiei.

Curatind aceste ruine, ma gandeam ca ma aflu intr-un loc sfant si ma rugam asa: “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma pe mine, smerita roaba a Ta, sa vad pe unul din parintii care au trait aici”. Dupa un timp oarecare, in care eu m-am rugat fara incetare, am auzit inlauntrul meu un glas zicandu-mi: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti” si mi s-a aratat minunat, in chip tainic, un coltisor de pamant in pridvorul manastirii. Timpul trecea, iar glasul, si mai puternic si mai inflacarat, imi porunci: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti“.

Atunci i-am aratat acel loc muncitorului pe care il chemasem in acele zile pentru o mica reparatie. Doar ca el nu a vrut sa sape in locul pe care glasul launtric mi-l insemnase. El voia sa sape undeva mai departe. In fata incapatanarii lui, l-am lasat sa sape unde voia, dar am ramas acolo, rugandu-ma sa nu poata plini lucrul, sa dea de piatra si sa fie silit sa vina la locul aratat de tainicul glas. Si, in sfarsit, in vreme ce el incerca in trei sau patru locuri, dadu de fiecare data de pietre si, pana la urma, se intoarse la locul pe care i-l aratasem la inceput. Acolo – vatra, trei nise, peretele pe jumatate prabusit – totul arata ca in acel loc fusese candva chilia unui monah si ca din ea ramasesera doar ruinele, pentru a ne vorbi de drama care s-a savarsit in acel loc. Am curatat locul de pietrele care il acoperisera si lucratorul a inceput sa sape. Era destul de agitat, putin manios si ma temeam sa nu faca vreo stricaciune.

I-am zis:

– Nu te grabi, nu te obosi, lucreaza usurel.

Si, ca si cand nu m-ar fi auzit, a continuat sa sape in acelasi fel.

I-am spus:

– Poate ca cineva este ingropat aici si s-ar putea sa strici ceva. Te rog, fii cu luare – aminte!

Atunci a inteles si mi-a zis:

-Tu chiar crezi ca este adevarat ceea ce-ti trece prin cap?

Si, intr-adevar, eram atat de sigura, ca si cum as fi vazut. Sapand tot mai mult si ajungand la o adancime de putin peste 1,7 metri, harletul aduse mai intai la lumina craniul omului lui Dumnezeu. Si, in aceeasi clipa, o mireasma de nespus se raspandi de jur imprejurul nostru. Muncitorul pali pe data, limba ii amuti si i se taie rasuflarea.

– Lasa-ma singura, te rog, i-am zis, si el se indeparta.

Am ingenuncheat cu evlavie si am imbratisat ramasitele Sfantului, presimtindu-i adanc maretia martiriului. Sufletul meu s-a umplut de bucurie. Aflasem o mare comoara. Apoi, inlaturand cu grija pamantul, am descoperit sfintele sale moaste intregi, care, in ciuda sederii lor de multe veacuri in pamant, nu putrezisera.

Am inteles ca era vorba de un cleric, caci, dand la o parte pamantul din dreptul sfintelor sale maini, am zarit marginile manecii unei rase. Haina nu avea pe ea nici cea mai mica urma de praf, era foarte curata, cusuta mai grosolan, cu o lucratura precum cele din vremurile de demult, iar grosimea firului era mai mare de un milimetru. Dezvelind locul unde se aflau picioarele, iata din nou tivitura rasei curate, ca si cea a manecilor, in vreme ce urma picioarelor Sfantului se imprimase pe sol.

N-am stiut ce sa fac mai intai – sa ma bucur, ori sa plang -, intrebandu-ma cum ajunsese omul lui Dumnezeu ca sa fie ingropat acolo. Ce se intamplase? Ce vazusera ochii lui? Ma gandeam ca trebuie sa se fi intamplat o drama cutremuratoare. Am incercat sa-i curat moastele de noroi, dar oasele mainii se faramitau; ploaia patrundea in mormant. De aceea, am asezat osemintele, asa cum erau, intr-o nisa deasupra mormantului. Dar ce sa va spun despre ploaia care incepu sa cada? S-ar fi zis ca cerul arunca frunzulite argintate cu care il stropea pe Sfant si mormantul lui. Era seara, asa ca am citit vecernia; eram inca singura in acel loc sfant in care ma calauzise Dumnezeu.

Deodata, am auzit pasi care pornisera dinspre mormant si inaintau spre curte: au ajuns pana la usa bisericii. Erau pasi puternici si hotarati si am simtit ca erau ai unui barbat viguros. A fost singurul moment cand mi-a fost teama. Am simtit cum tot sangele imi ingheata si, paralizata de spaima, nici nu m-am putut intoarce inapoi.

Atunci i-am auzit glasul, zicandu-mi:

– Pana cand ma vei lasa acolo? Si el, care mi-a pus capul asa…!

M-am intors si l-am vazut: era inalt de statura, cu ochi mici, rotunzi si cu usoare riduri pe la colturi. Barba ii acoperea gatul si de aici se despartea intr-o parte si in alta si in fata, era putin buclata si de culoare neagra. Purta imbracaminte calugareasca, in mana stanga tinea o faclie foarte stralucitoare, iar cu mana sa dreapta binecuvanta. Sufletul meu se umplu de fericire si de o bucurie de nespus. Am dobandit din nou curaj si putere. Frica disparu, l-am simtit aproape de mine si i-am spus:

– Iarta-ma, maine, de indata ce Dumnezeu va face sa rasara zorii zilei, ma voi ingriji de tine.

Intr-o clipa s-a facut nevazut, iar eu am incheiat in tihna vecernia. A doua zi, dupa slujba utreniei, am luat sfintele moaste, le-am curatat, le-am spalat si le-am pus intr-o firida, in Sfantul Altar, aprinzand o candela alaturi. In seara aceleeasi zile, l-am vazut in somn pe Sfantul barbat al lui Dumnezeu stand in picioare in biserica, in partea dreapta, si tinand alaturat o icoana stralucitoare, avand pe ea chipul lui. Icoana era in marime naturala, imbracata in argint vechi si lucrata de mana. Langa el se afla un mare policandru sub care am aprins o lumanare de ceara curata.

L-am auzit zicandu-mi:

– Iti multumesc mult. Ma numesc Efrem.

Cu cat timpul trecea, aveam in mine o nesiguranta cu privire la cele intamplate. Intr-o zi, dupa vecernie, cand am intins mana sa inchid usa bisericii, am auzit trei batai, ca si cum cineva ar fi lovit cu un sirag de matanii de chihlimbar in usa. Am inteles ca era Sfantul. Am intrat in Altar, unde ii asezasem sfintele moaste si, dupa ce am aprins o lumanare, m-am inchinat. Dar ce sa va spun? Cum as putea cuprinde in cuvinte simtamantul pe care l-am avut inaintea miresmei ceresti care se raspandea din sfintele moaste? Un adevarat noian mi-a invaluit intreaga fiinta, am simtit in mine insami Raiul, dar, in acelasi timp, si micimea mea in fata acestei maretii.

logophp.gif

Numele manastirii noastre

In seara zilei de 24 martie 1965, savarseam priveghere de toata noaptea in cinstea sarbatorii Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu si sarbatoream si izbavirea noastra de sub jugul turcesc. Noaptea inainta, linistita si tihnita. Slujba isi urma cursul, se cantasera frumoasele tropare ale Buneivestiri. Era o atmosfera de mare reculegere. Ajunsesem la momentul infricosator al Prefacerii Sfintelor Daruri. Ma aflam in proscomidiar si urmaream sfintele rugaciuni pline de umilinta pe care parintele Nicolae le citea in fata Mesei Sfantului Altar cu mare evlavie. Si, deodata, Altarul se umplu de lumina si stralucire, ca si cum ar fi fost din aer curat. In locul unde o veche fresca infatisa Bunavestire, raze subtiri coborau din cer, sclipind intr-un chip cu totul deosebit si raspandind lumina pana la pamant. S-a auzit un glas zicand:

– Iata! Astazi se cuvine sa praznuim. Astazi, ca in vremurile de demult, manastirea praznuieste cea mai mare sarbatoare a ei.

De indata am vrut sa aflu daca Sfantul nostru traia la acea data si am intrebat:

– Sfantul Efrem traia in vremea cand manastirea praznuia aceasta sarbatoare?

Iar glasul imi raspunse:

– Sfantul Efrem lua parte la acest praznic cu multa bucurie, dar acum, la ce bun? La ce bun? La ce bun?

Nu vedeam pe nimeni, dar auzeam acest glas si priveam aceasta splendoare, pe care limbii mele de tarana ii este cu neputinta sa o infatiseze in cuvinte. Glasul acela spunea fiecare cuvant cu putere, pe un ton diferit de cel de dinainte. Cele trei intrebari “La ce bun?” au fost rostite cu mahnire si cu o durere nespusa. Asa s-a incheiat aceasta priveghere, care m-a miscat adanc. Dorinta mea este de a implini, inainte de a pleca din aceasta lume, ascultarea pe care am primit-o. Iar numele de netagaduit al manastirii noastre este cu adevarat cel al Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, orisice ar fi scris privitor la aceasta mai multi clerici ori laici.

efraim21.JPG

Cele doua vedenii

Manastirea noastra are un orfelinat. Intr-o seara, una din fetitele ingrijite aici l-a vazut pe Sfant apropiindu-se de ea, pe cand era asezata in pat, dar inca treaza. I-a fost frica. Dar Sfantul i-a spus:

– Nu te teme, copila mea, sunt Sfantul Efrem, si a mangaiat-o pe cap.

Intr-o alta seara, bunica acestei fetite a venit sa ma vada dupa miezul noptii. Era foarte speriata si mi-a povestit urmatorul fapt:

– Maica, tocmai l-am vazut pe Sfantul Efrem, stand afara, aproape de fereastra dormitorului. Crezand ca sunteti dumneavoastra, v-am strigat, dar deodata am vazut o lumina care a luminat manastirea de jur imprejur. In aceasta lumina l-am vazut pe Sfant. Tinea in mana o biserica bizantina cu patru cupole mici si una mai mare in mijloc si, de asemenea, si o cruce luminoasa. Mi-a zis cuvintele acestea: “Mare Mucenic Efrem”. De indata am ingenuncheat inaintea lui si el a continuat: “M-am nascut pe 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci si am dat marturie prin moarte muceniceasca la 42 de ani. Spune-i maicii Macaria sa-mi construiasca un paraclis la cotitura drumului. Acolo voi sta si ma voi odihni“.

Ce a binevoit sa spuna Sfantul prin aceste cuvinte? Vorbea despre odihna trupului sau cea a sufletului? Oamenii lui Dumnezeu nu au nevoie de odihna trupului, iar sufletul lor inseteaza dupa Cer; iar Cerul coboara inlauntrul lor, daruindu-le bucuria nestricacioasa care preface pamantul in Rai si spinii durerii in trandafiri revarsand bucuria. Sfantul Efrem a mai spus: “Scorbura copacului mi-a fost mormant si necredinciosii m-au chinuit chiar si mort”.

Auzind dorinta Sfantului, am cugetat si l-am rugat sa ne spuna locul precis in care ar fi vrut sa-i fie ridicat paraclisul. Cateva zile mai tarziu, o doamna a venit si mi-a spus:

– L-am vazut pe Sfantul Efrem, sedea intr-un loc ceva mai departe de aici si mi-a zis: “Sofia, spune-i maicii Macaria ca vreau ca paraclisul meu sa fie in acest loc, aici obisnuiam sa sed sa ma odihnesc”.

Ne-am dus atunci sa vedem locul aratat de Sfant si acolo, cu ajutorul Sfantului, am ridicat paraclisul care exista acum. Este un locas mic, dar placut, un fel de capela. Catava vreme mai tarziu, un anume Barba Gheorghios a venit la manastire pentru Sfanta Liturghie si ne-a povestit faptele care urmeaza:

– Acum 35 de ani lucram la Marathon si, intr-o zi, trecand pe acest drum, ca de obicei, m-am oprit in locul in care se afla acum paraclisul. Acolo am vazut un calugar stand in picioare, care privea spre manastire. Era trist si m-am intrebat: “Ce face calugarul in acest loc?” Dar acum, ca vad aceasta sfanta icoana, inteleg ca acel calugar era un Sfant.

I-am mai vedea si azi pe sfintii lui Dumnezeu, daca am avea inima curata.

efraim1.JPG

Vestirea muceniciei sale (29 aprilie 1966)

Pe tot parcursul acelei nopti am fost prada unei grozave nelinisti si nu am putut sta intinsa. La orele 3 dimineata, pe cand stateam culcata pe patul meu, am vazut in fata mea si putin mai la stanga un calugar cu un chip marcat de viata dusa intru nevointa. Parul sau neingrijit ii cadea pe umeri. Era usor adus de spate. Rasa ii era uzata, de culoare neagra spre verde, chipul ii era palid si ascetic si era murdar. De indata ce l-am vazut, nelinistea a disparut: o mare pace si o bucurie de nespus m-au invaluit. Si, dupa ce l-am vazut in fata mea, intr-o clipa a fost langa mine, fara sa fi facut vreun pas. S-a aplecat foarte aproape de urechea mea si mi-a zis cu o evlavie adanca:

– Sfantul Efrem si-a savarsit viata ucis de turci, la 5 mai 1426, la 9 dimineata.

Cum voiam sa scriu aceste cuvinte pentru ca sa nu le uit, calugarul mi le repeta de sapte-opt ori si fiecare cuvant a fost repetat pe un ton aparte. Dimineata le-am povestit surorilor lucrul uimitor care mi se intamplase. In noaptea urmatoare, una din surori se vazu in vis intr-o incapere plina de ofrande si vru sa ia doua pentru Sfantul Efrem. In acel moment, vazu pe o masa o placuta de marimea unei icoane, care il reprezenta pe Sfant cu capul in jos. Ii infipsesera in buric o bucata de lemn aprins si maruntaiele sale ardeau, in vreme ce trupul ii era strapuns cu multe cuie, din acelea cu care fusese rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce. Si in timp ce Sfantul se ruga, flacarile si fumul il inconjurau, dar flacara iubirii lui Hristos biruia numeroasele chinuri si grozavele dureri din acele clipe. Tesatura cu care ii legasera mijlocul era si ea inrosita din pricina numeroaselor chinuri la care il supusesera acesti lupi sangerosi, care stateau putin mai departe si priveau.

Din ziua in care am aflat, prin aceasta vedenie, cand si cum fusese mucenicit Sfantul, i-am luat sfintele moaste si le-am asezat in fata icoanei sale. Atunci, fratilor, s-a intamplat ceva nemapomenit, iarasi in timpul unei slujbe: icoana Sfantului a inceput sa trosneasca atat de tare, ca si cum s-ar fi spart mai multe geamuri deodata. In acelasi timp, trosneau si sfintele sale oseminte, mai intai cele mari, mai apoi cele mici si la sfarsit toate deodata. In acelasi timp, noi l-am vazut pe Sfant trecand prin mijlocul nostru, incaltat cu papuceii sai si imbracat cu vesmantul sau de preot. Sfanta mireasma pe care o raspandea ne-a invaluit si ne-a inaltat sufletele.

Intr-o alta zi pe la amiaza, fiind obosita, m-am intins pe pat pentru a ma odihni. Fiind pe jumatate adormita, am auzit apropiindu-se mai multe voci care psalmodiau cu dulceata. Ascultandu-le, am inceput si eu sa psalmodiez, caci stiam troparele pe care acele glasuri le cantau. Aveam impresia ca era vorba de o procesiune sfanta care se apropia din ce in ce mai tare de chilia mea. Parea sa vina dinspre staretie, din cealalta parte a peretelui chiliei mele, si se deplasa spre interiorul constructiilor. Am vazut atunci cum se deschide peretele chiliei, ca si o perdea pe care o tragi la o parte, si procesiunea ajunse in chilia mea. Trupul Sfantului Efrem era purtat pe umerii tuturor celor care fusesera vindecati de el si pe ai celor carora le facuse bine in felurite chipuri. Ei cantau imnuri si psalmodiau, multumindu-i Sfantului pentru toate binefacerile sale. Ii asezara trupul sfant in bratele mele si, in vreme ce il tineam astfel, i-am vazut, prin rasa in care era imbracat, trupul aproape scheletic. Il tineam astfel, asteptand ca preotii sa-i savarseasca slujba ingroparii. Apoi m-am aflat intr-o foarte frumoasa biserica bizantina inchinata Sfantului. Acolo se incheie visul.

Mult mai tarziu, o sora din manastire vazu intr-o vedenie cum fusese ingropat Sfantul in acel loc. Ea vazu cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos. Era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire: pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbat a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara.

Marturia unui paralitic

Intr-un an, un bolnav paralizat ceru sa participle la privegherea pentru praznicul Sfantului. Cu cateva ore inainte de inceperea slujbei, ai sai l-au dus la manastire. Bolnavul plangea in biserica de ti se rupea inima si isi marturisea cu sinceritate pacatele.

– Iarta-ma, Sfantul meu Efrem, e vina mea. Sufar pentru pacatele mele. Ai mila de mine si reda-mi sanatatea. Scena era atat de emotionanta, incat noi plangeam cu totii impreuna cu el. I s-a spus sa taca, dar el striga si mai tare.

– Sfinte al lui Dumnezeu, fie-ti mila de mine si de copiii mei! Sosi si momentul sa mergem la mormant pentru a canta slujba litiei. In vreme ce purtam sfintele moaste si alaiul iesea din biserica in directia mormantului Sfantului, bolnavul striga inca si mai tare. Si deodata l-am vazut cu totii ridicandu-se brusc, fara ajutor, facandu-si semnul Sfintei Cruci si insotind procesiunea pana la mormant, porni la drum singur. Ce mare minune! Mergea singur! Casa in care locuia acest om era situata pe o culme inalta, iar el cobora de atunci adesea pana la cafenele si bodega, devenind un marturisitor al minunilor lui Dumnezeu. El zicea:

– Priviti-ma, voi, care ma stiati paralizat! Acum ma vedeti stand pe picioarele mele. Aveti credinta si dati slava lui Dumnezeu. Intr-o duminica, in vreme ce acest barbat vindecat se afla la manastire, au adus un copil paralizat. Vazandu-l, barbatul incepu sa planga si il ruga pe Sfantul Efrem, zicandu-i:

– Sfinte al lui Dumnezeu, vindeca-l pe copil, asa cum m-ai vindecat si pe mine. Nu departe de manastirea noastra, locuia un paralitic tintuit la pat. Ai sai veneau adesea in genunchi si il rugau staruitor pe Sfant, plangand, sa-i ajute. Rugaciunea lor nu a intarziat sa fie implinita. Paraliticul dobandi vindecare. Acum el lucreaza pentru familia lui si impreuna dau slava lui Dumnezeu si Sfantului Efrem pentru marea minune care li s-a intamplat.

paraliticul-vindecat.jpg

(…)

Sfantul este intru totul viu

Nenumarate sunt semnele prezentei adeverite a Sfantului. Iata ce ne-a spus un pelerin evlavios:

– Nu mi-am crezut ochilor cand, in timpul procesiunii cu sfintele moaste, l-am vazut pe Sfantul insusi, intru totul viu, plimbandu-se printre noi, in ziua praznicului sau. Si o alta persoana, adanc impresionata, povesteste:

– Cum as putea uita acele cantari ceresti care veneau din partea din spate a bisericii?

In acea seara, am auzit, venind dinspre paraclis si dinspre mormantul sau, dulcea si emotionanta psalmodie a Sfantului nostru. Foarte adesea oamenii ne povestesc ca l-au vazut pe Sfant fiind cu noi la rugaciune sau ocrotindu-ne manastirea; si de multe ori ne-a vestit ca s-a stins candela de la icoana sa si ca trebuie sa o aprindem din nou. In timpul Postului Mare, o sora l-a vazut pe Sfant de mai multe ori la rand in timpul slujbei. Parea foarte trist, se insemna cu semnul Sfintei Cruci, ingenunchea, ridica mainile in semn de rugaciune staruitoare si se ruga Parintelui Ceresc pentru lumea intreaga. Sora s-a intrebat daca nu era vorba de inselare, intr-atat de real il vedea. Il vedea gol, acoperit de rani, chinuit, mort fara de ingropare. Sfantul a inceput sa se tanguiasca foarte tare si cand si-a facut semnul Sfintei Cruci, sora l-a auzit spunandu-i:

– Tot ce vezi nu e altceva decat realitatea. Iata de ce trebuie sa-mi tii aprinsa candela. O, preasfantul meu Efrem, atlet al lui Hristos si Mare Mucenic, te rog si noi toti, nevrednicii robii tai, ne rugam tie, acopera-ne cu sfanta si puternica ta ocrotire, pana cand vei infatisa sufletele noastre mantuite inaintea Mantuitorului si Dumnezeului nostru.

sfantul-este-intrutotul-viu.jpg

Sfantul izgoneste demonii

Ma aflam intr-o incapere foarte luminoasa, unde maica Macaria picta icoana Sfantului Efrem. Deodata, o femeie bolnava intra in incapere, spunand ca avea nevoie de rugaciunea noastra. Pe data, am inceput sa ne rugam si sa facem metanii inaintea icoanei neterminate a Sfantului Efrem. Ne-am oprit o clipa si m-am dus langa femeia bolnava, care era cazuta la pamant si parea pe jumatate moarta. I-am spus:

– Eu stiu ce boala ai tu. Ai un diavol in tine. Pe data femeia deschise ochii si, cu o privire salbatica, a spus aceste cuvinte:

– De unde stii ca ma aflu in ea?

Mi s-a facut foarte frica si voiam sa ma intorc spre Sfant, dar nu am mai avut vreme. O fiinta cu infatisare ingrozitoare se afla deja in fata mea si imi zise:

– Nu ati facut sa ies decat eu prin rugaciunile voastre, dar nu sunt singur, se afla o intreaga legiune in ea.

Atunci ne-am intors privirea spre icoana care era in lucru si icoana Sfantului prinse viata si, printr-un semn, dansul ne porunci sa continuam rugaciunea. Este adevarat, ce dar ceresc si ce arma poate fi mai de temut impotriva diavolilor decat rugaciunea?! Daca am simti adanc in sufletul nostru puterea rugaciunii, am afla vindecare suferintelor noastre, mangaiere in deznadejde, putere statornica in orice slabiciune si izbanda in toate greutatile vietii noastre. De aceea, il rugam pe Sfant sa ne daruiasca si noua harul rugaciunii catre Domnul nostru, catre Preasfanta Sa Maica si catre toti Sfintii.

Odata, in timpul somnului, ma aflam in biserica si l-am vazut pe Sfant imbracat cu bogate vesminte preotesti. Slujea si inainta in fata Usilor Imparatesti, tinand in maini Sfantul Potir si zicand:

– Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati! Imi porunci sa ma apropii pentru a ma impartasi. Atunci am baut de trei ori din Sfantul Potir, pe care il tinea cu mare evlavie in sfintele sale maini. Sfanta Impartasanie a fost atat de dulce, inacat i-am simtit gustul timp de mai multe zile.

(…)

vindecarea-georgiei.jpg

Vindecarea Georgiei Zambetaki

Aveam dureri groaznice in regiunea inimii si la cap din pricina unei paralizii a nervilor cordului. Nu ma puteam tine pe picioare. Se implinisera patru ani de cand eram tintuita la pat, zacand intr-o mare deznadejde, in vreme ce durerile cresteau pe zi ce trece. Intr-o zi, un suflet binevoitor mi-a adus cartea despre Sfantul Efrem Tamaduitorul. Am citit-o din scoarta in scoarta si nu mica mi-a fost admiratia fata de minunile lui atat de multe. De asemenea, L-am rugat pe Domnul Hristos sa mi-l trimita si mie pe Sfant. Ce sa va spun? Ma rugam inca, pe cand l-am vazut langa mine si i-am auzit glasul bland:

– Ce ai, copila mea?

I-am raspuns:

– Inima si capul! Nu mai pot de durere, ajuta-ma, Sfinte al meu!

Si Sfantul incepu sa-mi desfaca articulatiile una cate una, incat, nemaiputand de durere, am strigat:

– Ajunge, o, Sfinte al meu!

Si Sfantul mi-a raspuns:

– Copila mea, lasa-ma sa te vindec.

Atunci el mi-a pus la loc toate articulatiile si si-a rezemat capul de pieptul meu. Dar, va pot spune, fratii mei iubiti, ca i-am simtit rasuflarea calda pana in cele mai de taina adancuri ale inimii mele. Mai apoi mi-a luat capul intre maini, l-a apasat cu putere spre dreapta si spre stanga, in sus, apoi in jos, pana ce m-am simtit cu totul vindecata. Si Sfantul, pe care il vedeam mereu langa mine, mi-a spus:

– Copila mea, rosteste-mi numele, ma numesc Efrem!

Iar eu am zis:

– Sfantul meu Efrem!

Dar din pricina bolii, nu puteam rosti clar cuvintele, asa ca Sfantul mi-a spus:

– Spune-l mai tare, copila mea!

Si am zis a doua oara:

– Sfantul meu Efrem!

Mi-a poruncit din nou:

– Mai tare!

Adunandu-mi toate puterile, am strigat:

– Sfantul meu Efrem! atat de tare, incat copilul meu s-a trezit din somn si m-a intrebat ce am patit.

Din acel moment am fost complet vindecata. M-am ridicat, am aprins candela si am stat asa, bucuroasa, pana dimineata, rugandu-ma si multumindu-I lui Dumnezeu si Sfantului Efrem care ma tamaduise. Spre dimineata am adormit si m-am vazut in vis in biserica unde se afla mormantul Sfantului. Brusc, am auzit un glas aspru zicandu-mi:

– N-o sa i te inchini, caci esti o pacatoasa!

Atunci i-am raspuns:

– Tocmai pentru ca sunt o pacatoasa, voi merge sa ma inchin lui!

Am vazut cum, grabnic, doua maini mari luau scara care ducea la mormant si am zis:

– Voi merge sa ma inchin, chiar daca ar trebui sa mor!

Si, dintr-un salt, m-am aflat aproape de mormantul Sfantului. Picioarele mi se inmuiasera din pricina miresmei mirului. Cand am iesit din mormant, m-am trezit intr-o curte, intr-un coltisor al Raiului. Acolo am vazut o femeie purtand doliu, care tinea in maini un disc cu Ingeri de jur imprejur, si am intrebat:

– Cine este aceasta femeie in negru?

Mi s-a raspuns:

– Este mama Sfantului Efrem, vaduva cu sapte copii. Dar ce sa va spun mai mult, fratilor! Cand am putut sa merg pentru prima oara sa ma inchin Sfantului Efrem, biserica si mormantul Sfantului nostru erau exact ca si cele din visul meu! Sub insuflare dumnezeiasca, aceasta femeie a alcatuit un imn, spre a-i multumi Sfantului Efrem:

Am vazut un barbat mare

si masliniu la infatisare

apropiindu-se de urechea mea

si graindu-mi cu blandete:

<<Ce ai, copila mea?>>

<<Iata locul unde ma doare>>, am zis

si mi-am plecat capul.

Mana sa blanda

mi-a adus harul dumnezeiesc.

Sfantul mi-a spus raspicat:

<<Ma numesc Efrem, copila mea,

vino la manastirea mea,

inchina-te la racla mea.

Acolo imi vei vedea mormantul,

imi vei vedea candela.

Aprinde-o,

fa-mi aceasta bucurie”.

Acesta este locul

in care am gasit izbavirea,

eu, nefericita.

Am aflat un Parinte,

un Tamaduitor,

eu, care greu patimeam.

O, Sfantul meu Efrem,

iti multumesc,

slavesc numele tau,

izbaveste lumea de rele patimiri,

ocroteste-i pe copiii tai”.

(din: Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni, editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2006, pp.13-43)

st-ephraim-of-nea-makri-20th-c.jpg

PS: Astazi este praznuita si Sfanta Mare Mucenita Irina, prilej de a ne indrepta gandul nostru catre toate surorile noastre, mari si mici, care-i poarta numele. La multi ani si duhul pacii, al curatiei si al curajului marturisitor sa va insoteasca, dimpreuna cu binecuvantarea si ocrotirea Sfintei Irina! Va invitam sa intrati pe linkul de mai sus pentru Viata si Acatistul Sfintei Mucenite Irina.


Categorii

1. Slider, Minuni si convertiri, Sfantul Efrem cel Nou, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

153 Commentarii la “SFANTUL EFREM CEL NOU – grabnicul ajutator si marele facator de minuni

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 4 / 6 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. M-a invrednicit Dumnezeu si am ajuns sa ma inchin Sfintelor Moaste ale Sf Efrem cel Nou de la manastirea Buneivestiri din Nea Makri. Am mers in concediu in Atena cu prietenul meu, intr-o perioada mai tulbure a relatiei noastre, cand ma gandeam ca poate ar trebui sa ne despartim daca el tot nu are ganduri de viitor si este nesigur pe relatia noastra. Dar mi-am zis ca o sa iau o decizie dupa ce ma intorc pentru ca urma sa ajungem sa ne inchinam la moastele Sf Nectarie si ale Sf Efrem cel Nou. Si minunea s-a intamplat. Chiar dupa ce am iesit de la manastirea din Nea Makri, m-a cerut si vom face nunta in cateva luni. Atat de frumos a lucrat Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintilor Sai, in sufletul lui, incat ma minunez in fiecare zi. Am tot amanat sa scriu despre ajutorul primit si simt ca L-am suparat pe SF Efrem pentru ca i-am promis in sufletul meu ca o sa scriu despre El ca sa se poata bucura cat mai multa lume de grabnicul lui ajutor. Doar ca mi-e greu sa redau in cuvinte si pare banal ce scriu. Insa stiu ca toate lucrurile bune sunt de la Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu pentru toate si multumesc Sfintilor Sai pentru ajutor! Daca ajungeti in Atena, mergeti sa va inchinati si la SF Nicolae Planas (ocrotitorul celor casatoriti) si la capela unde a slujit Parintele Porfirie. Doamne ajuta!

  2. @ Geanina:

    Sfintii sunt grabnic ajutatori, insa asteapta ca si noi sa fim grabnici implinitori ai poruncilor lui Dumnezeu si sa parasim pacatele, sa vrem sa traim in toate dupa voia Domnului.

  3. In urma cu un an am lasat-o pe fetita noastra Maria in varsta de 3 anisori in vacanta pe la bunici. Intr-o dimineata a acuzat dureri foarte mari de burtica, dureri crancene, astfel incat bunicii au dus-o la urgente. Dupa consult medicii au considerat ca este ceva grav si au transferat-o la Alba la spital.Acolo, dupa radiografii si ecografii facute, i-au pus diagnosticul de invaginatie intestinala ( o urgenta chirurgicala ),au spus ca trebuie operata de urgenta si, noi fiind din Timisoara, au facut tot posibilul sa o trimita aici cu un elicopter Smurd. Durerile erau graoznice, era epuizata de plans si durere, astfel incat a trebuit s-o sedeze. Am trait momente de cosmar!! Asteptam in fata spitalului din Timisoara sa vina,nu stiam in ce stare este, si nu stiam ce are, pana la urma, doar ca trebuie operata de urgenta.
    Il cunoscusem pe Sfantul Efrem cel Nou in urma cu un an prin intermediul unei carti, si il iubeam mult, tot timpul ma rugam la el. In momentele acelea groaznice, in care nu stiam ce va fi cu fetita noastra, m-am rugat fierbinte sa ne ajute, sa faca o minune ( aveam o iconita cu Sfantul facuta de noi dintr-o poza de pe un site ortodox, si am luat-o cu noi la spital). Si ajutorul, minunea s-a intamplat! A sosit cu elicopterul Smurd, ne-am internat la chirurgie pediatrica, s-au facut investigatii, dar nu a mai fost nevoie de operatie,dupa 2 zile ne-am externat, cu usoare dureri de burtica, care au cedat ulterior. A fost o minune!! Operatia ar fi insemnat multe zile de spitalizare si multa suferinta!
    Sfinte Parinte Efrem ce Nou, te iubim, si te rugam sa mijlocesti pentru noi in fata Domnului si a Maicutei Sfinte, sa ne ajuti sa fim mai buni si mai curati!

  4. Buna ziua,eu imi doresc de aproape de 2 ani sa fac un copil insa pana acum nu am reusit deoarece medicii nu ne-au prea dat sanse.De o saptamana un prieten ne-a recomandat sa citim “Acatistul Sfantului Efrem cel Nou”.Ne dorim atat de mult sa devenim parinti,asa ca va rog daca ma puteti ajuta cu ulei din candela Sf Efrem cel nou.Va multumesc si sper ca Sfantul Efrem sa ne ajute si sa ne asculte ruga.Doamne ajuta!

  5. Buna ziua, nu locuiesc in tara, si aici nu prea sunt biserici ortodoxe. Am aflat AZI de Sf Efrem cel Nou, si citind minunile infaptuite de el, mi-au curs lacrimile si am simtit doar furnicaturi pe tot corpul. Deocamdata nu am posibilitatea sa imi procur o carticica de la o biserica. Se poate citi Acatistul si daca il listez de pe net? E pacat ca nu am sursa din biserica? Am probleme foarte mari de sanatate, si mai nou si financiare, dar simt ca nu intamplator am aflat azi de acest Sfant.
    Doamne Ajuta!

  6. @ Adela:

    Nu e niciun pacat, este foarte bine si listat, nu conteaza suportul de pe care cititi. Sa va ajute Sfantul Efrem! Dar aveti nadejde si in Maica Domnului si in toti sfintii! Si in primul rand nu uitati, atunci cand puteti, sa va spovediti complet, sa mergeti la biserica, sa tineti posturile si sa duceti o viata cat mai atent duhovniceasca si morala.

  7. BUNA ZIUA
    MA ALATUR SI EU CELOR CARE AU FOST AJUTATI DE SFANTUL EFREM CEL NOU.VA ROG SA MA CREDETI DE CELE CE VA SCCRIU MAI JOI CA SUNT ADEVARATE.INCA ASA O MINUNE SI ASA DE REPEDE INDEPLINITA NU CRED CA AM MAI AVUT PARTE .LAM CUNOSCUT PE SFANT PRIN INTERMEDIUL FORMULEI AS SI FIIND LA UN NECAZ MARE LAM RUGAT PE SFANT SA-MI AJUTE RESPECTIV TATAL MEU ERA APROAPE SA INTRE IN COMA SI AVEA SI RINICHIUL BLOCAT.DUPA CE MAM RUGAT SFANTULUI EFREM CEL NOU LAM DUS DE URGENTA LA SPITAL ACOLO MEDICUL CARE LA SALVAT SEMANA EXACT CU SF EFREM CEL NOU PINA DIMINEATA SA OCUPAT DE EL SI LA SALVAT DE COMA SI A DEBLOCAT SI RINICHIUL.MULTUMESC MAICUTEI SFINTE TUTUROR SFINTILOR MAI ALES SF EFREM CEL NOU PENTRU INTERVENTIE SI SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE , MARE ESTI DOAMNE INTRU SFINTIII TAI.MULTUMESC SFINTE EFREM CEL NOU PENTRU TOT AJUTORUL . DACA ARE CINEVA MIR DE LA SF AS DORI SI EU DOAR COTEVA PICATURI .

  8. A sosit si randul meu sa scriu pe acest site minunat, sa impartasesc tuturor ajutorul pe care l-am primit de la Dumnezeu, Maicuta Domnului, Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Nicolae, Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Partenie, Sfantul Ioan Rusul, Sfanta Xenia, Parintele Arsenie Boca si Parintele Ilie Lacatusu. Pe Sfantul Nectarie l-am cunoscut in anul 2006, cand Dumnezeu ne-a pus la incercare credinta. In martie 2006 sora mea, insarcinata fiind in 3 luni, a fost depistata cu cancer tiroidian. Sotul a parasit-o, am ales sa lupt eu pentru ele impreuna cu familia, cateva rude si cativa prieteni. Medicii ii recomandau sa renunte la sarcina, spunand ca va naste un copil cu retard, sa se opereze cat mai curand. Ea a ales sa pastreze sarcina, indiferent de consecinte (de multe ori imi spunea ca daca se intampla ceva cu ea, sa am grija eu de copilasul ei). Am inceput sa merg la biserica, la maslu, sa citesc acatistul Sfantului Nectarie si am primit in primul rand putere, apoi lucrurile s-au asezat usor, usor. Alexia s-a nascut in luna septembrie perfect sanatoasa (este un copil destept, frumos, reusit), sora mea s-a operat pe 6 decembrie (deci Sfantul Nicolae a fost cu noi). Sfantul m-a ajutat sa imi gasesc si un serviciu bun, in sistemul bancar, si aveam sediul in cladidea de vizavi de Manastirea Radu Voda (Sfantul vroia sa ii fiu aproape, sa ma ocroteasca, n-am realizat la acel moment). Viata noastra s-a asezat oarecum pana intr-o zi cand tatal meu a fost depistat cu cancer laringian. Il uitasem pe Sfantul Nectarie, ca asa este omul, cand ii este bine se preocupa doar de cele lumesti, dar cand am auzit despre boala tatalui am apelat din nou la acest sfant minunat (au trecut vreo 4 ani de atunci si tata este in regula si acum, atat cat se poate avand in vedere faptul ca are 60 de ani). Iar l-am uitat pe Sfantul Nectarie si am ramas fara serviciu. A fost o perioada grea, ma simteam singura, parasita de toata lumea singurul care nu m-a parasit au fost Dumnezeu, Maica Domnului si Sfantul Nectarie. Ei m-au intarit, m-au ajutat sa fiu senina, desi lunile treceau, creditul trebuia platit, nimic nu se lega. O perioada am lucrat la o firma, nu era ceea ce-mi doream, imi pierdusem increderea in mine, ma resemnasem oarecum. Dar Sfantul Nectarie m-a ajutat sa ma angajez din nou in sistemul bancar, pe un salariu bun, asftel incat sa-mi achit datoriile, sa imi ajut familia (sa compensez oarecum perioada in care am stat acasa si nu am contribuit cu bani pentru cheltuielile casei).
    Inceputul anului 2013 ne-a zdruncinat existenta, nepotica mea Alexia (fiica surorii mele care a avut cancer tiroidian), acum in varsta de 6 si 11 luni ani a fost depistata cu cancer renal – gradul III. In trei zile am calcat pragurile a trei spitale din Bucuresti, acelasi diagnostic, sanse mici de supravietuire, avand in vedere stadiul bolii. Un prieten de-al meu de nationalitate turca a creat o pagina pe facebook, solicitand ajutor prietenilor, astfel incat sa incercam sa mergem in afara tarii, respectiv Turcia – Clinica Anadolu. Intr-o saptamana un prieten de-al lui, de nationalitate greaca (tara Sfantului Nectarie si a Sf. Efrem cel Nou) s-a oferit sa suporte costurile operatiei, respectiv 25 000E. Inainte de a pleca in Turcia am ajuns la mormantul Parintelui Arsenie Boca, la Aiud la Sfintii Marturisitori. La inceputul lunii februarie am plecat in Turcia unde am inceput iar investigatiile. Medicul de acolo, un om deosebit, cu suflet mare, ne-a spus ca incearca sa faca pentru ea tot ce poate, ca si pentru copilul lui, dar sansele sunt mici, doar Dumnezeu sa mai faca o minune. Pe 8 Februarie Dumnezeu a facut minunea si Alexia a iesit din operatie. Acum cand ma uit in urma nici nu-mi vine sa cred, eram departe de casa, doar eu, sora mea si micuta…Dumnezeu ne-a intarit. In luna ianuarie am aflat si de Sfantul Efrem cel Nou, la inceput eram sceptica si ma gandeam ca nimeni nu o sa fie aproape de sufletul meu ca Sfantul Nectarie, dar m-am inselat (acum ii iubesc pe amandoi la fel de mult). In februarie Alexia a inceput chimioterapia in Romania, iar eu am inceput sa merg la maslu, sa trimit acatiste la manastiri, sa o ung pe Alexia cu mir in fiecare seara si atunci cand avea dureri (am primit mir din Grecia de la Sfantul Nectarie, am fost la icoana izvoratoare de mir a Sfantului Efrem cel nou). Cand Alexia afacut ocluzie intestinala, sfantul Efrem cel Nou a salvat-o si nu a mai fost neceasra operatia. De cate ori Alexia avea dureri mai sau febra am citit paraclisul Sfantului Efrem cel Nou si se linistea imediat.Mi-am amintit si de Sfantul Partenie (citisem acatistul lui cand am aflat de boala tatalui); citind pe net am aflat si de Sfantul Luca al Crimeei si am incaput sa ii citesc rugaciunea. Zilnic am citit acatistul Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou si Paraclisul Maicii Domnului, iar in gand, ziua, seara, noaptea, ii rugam si pe ceilalti sfinti sa ne ajute. A fost o perioada foarte grea, multe lacrimi, parasiti de oameni pe care i-am considerat prieteni, durerile si intrebarile Alexiei ne duceau la disperare. Din luna februarie si pana in septembrie micuta a facut chimioterapie la Spitalul Fundeni. Rugaciunile noastre au ajuns acolo sus, pe 12 septembrie au mers in Turcia la control si rezultatul a fost: NICI URMA DE CELULA CANCEROASA – CURAT (evident o sa urmeze o perioada lunga de monitorizare). Sfintii mei buni nu ne-au parasit, ne-au salvat puiul. Ar fi multe de spus, am povestit totul de scurt (oricum ceea ce simti nu se poate explica in cuvinte). Cei care aveti probleme, rugati-va la acesti sfinti minunati, ajutorul o sa vina la un moment dat (lucrurile nu se intampla cand vrem noi). In aceste luni, din putina mea credinta, zilnic simteam nevoia sa citesc minuni infaptuite de sfinti, asadar, am citit si recitit de vreo 3-4 ori cartile cu minunile sfintilor mei dragi. Bunule Dumnezeu, Maicuta Domnului si Sfintilor ocrotitori, tamaduitori si grabnic ajutatori, intariti-ne in credinta si iubire, calauziti-ne pasii, ocrotiti-ne de rele!!! Doamne Ajuta!

  9. SF EFREM CEL NOU ITIT INCREDINTEZ TIE DORINTELE ‘NEVOILE SI SANATATEA NOASTRA .SUNT SIGURA CA NU MA LASI .ITI MULTUMESC. AMIN

  10. Ma aflam in situatia in care luam antidepresive de doi sau trei ani.M-am rugat Sf Efrem sa ma ajute sa scap de aceasta dependenta.Minunea s-a produs chiar in acea zi:nu am mai simtit nevoia sa iau medicamente.Multumesc,Sfinte Mare Mucenic Efrem Cel Nou!

  11. ACEST SAIT MINUNAT NE AJUTA SA AFLAM GRABNICUL AJUTOR AL SF EFREM CEL NOU.SFINTE ITI MULTUMESC CA ASTAZI M-AI AJUTAT, LINISTIND PE FETITA MEA CARE ERA FOARTE AGITATA,DUPA CE AM CITIT RUGACIUNA DIN ACATISTUL TAU.ITI MULTUMESC.AMIN

  12. Sf Efrem care este ocrotitorul familiei mele m-a ajutat recent raspunzand ca de fiecare data rugaciunilor mele. Pe scurt, nepotelul meu de 8 luni a facut laringita, boala ce poate fi fatala daca nu e tratata la timp. De Craciun, o data cu lasarea noptii starea lui s-a agravat si haraia ingrozitor cand respira. Dupa ce m-am rugat sfantului, dimineata, sora mea m-a instiintat ca a raspuns foarte bine la tratamentele administrate la spital din timpul noptii. Dimineata era foarte bine si nu avea cum sa-si revina dupa doar o doza de antibiotic. In plus, copilului i s-a rezolvat cu aceasta ocazie si o problema pe care o avea la piciorus, acesta evitand sa calce din cauza unei dureri dubioase.
    Multumesc inca o data, sfantul meu drag!

  13. Multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a făcut cunoscut pe Sfântul Efrem,care alături de Sfântul Nectarie au devenit protectorii familiei noastre.Ma rog la Sfântul Efrem pentru sănătate, pentru intelegere si pentru a fii binecuvantati cu un copilas.Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem,noile făcător de minuni!

  14. Dragi credinciosi,
    O rugaciune fierbinte pe care am inaltat-o Sf Nectarie, Mantuitorului, Maicii Domnului, Sf Efrem cel Nou, Sf Haralambie, Sf Spiridon, Sf Nicolae, Sf Mina, Sf Parascheva, Sf Ioan Rusul, Sf Ioan cel Nou, Sf Ghelasie, Parintele Arsenie, Parintele Ilie, mi s-a indeplinit. Aveam niste noduli la san care au deveni suspecti; a trebuit sa fac un RMN pt a vedea ce natura au; au fost momente f incordate pentru mine dar rezultatul a fost bun.Am primit ajutorul lor si intr-o problema destul de grava cu un genunchi. Le multumesc din suflet si ma rog sa ma ajute si sa ne ajute si protejeze si in continuare. Marturisesc ca in aceasta perioada am ajuns sa ma inchin si la Icoana Sf Spiridon Bucuresti, Icoana izvoratoare de mir a Sf Efrem cel Nou, Icoana Maicii Domnului Madona Dudu Craiova, Biserici cu moastele Sf Nectarie; numai bine tuturor si multa credinta.

  15. Doamne ajuta! Pe Sfantul Efrem cel Nou “l-am cunoscut” acum cateva luni, cand sfintele sale moaste au fost aduse la o biserica din orasul nostru, spre inchinare, alaturi de moastele Sfantului Nectarie si ale Sfantului MIna. Am cautat atunci pe net informatii despre Sf. Efrem, dar nu am insistat sa aflu prea multe. Acum cateva saptamani, in timp ce citeam minunile Sf. Nectarie, pe un site, am gasit si marturia unei doamne care spunea ca s-a inchinat la o icoana izvoratoare de mir a Sfantului Efrem; am cautat imediat informatii si am ramas uimita de acest mare sfant, pe care mi l-a redescoperit Sf. Nectarie; intre timp, am aflat si adresele de la cele doua manastiri din Grecia, ale celor doi sfinti, si am trimis acolo scrisori. Intr-o alta zi, am mers la un magazin de specialitate sa cumpar cateva acatiste ale sfantului Nectarie si aproape imediat am observat, dintre cele cateva zeci de acatiste expuse, tocmai pe cel al sf. Efrem, pe care l-am cumparat. De cateva zile il citesc; azi aveam o durere cumplita de spate, chiar cand il citeam, si m-am rugat Sfantului sa imi ia acea durere, lucru ce s-a si intamplat. Iti multumesc sfinte Efrem! Multumesc Domnului Dumnezeu, Maicii domnului , Sf. Nectarie si tuturor sfintilor!

  16. Imi cer iertare, eu, pacatoasa, pentru ca, din neatentie, am postat in mesajul meu numele Maicii Domnului cu litera mica. Iarta-ma Maica Domnului, pe mine, pacatoasa!
    Despre Sf. Efrem cel Nou am aflat ca a fost descoperit de cuvioasa Macaria, in ruinele unei vechi manastiri (cititi pe net si va minunati). Eu am aflat toate acestea in data de 3 ianuarie, anul acesta, iar el a fost descoperit de cuvioasa Macaria tot in ziua de 3 ianuarie,1950. Iarta-ma Sfinte ca m-am inchinat anul trecut la sfintele tale moaste, dar nu am insistat sa aflu mai multe despre tine, dar tu ai lucrat minunat, cu Sfantul Nectarie!
    Sa ne rugam Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa ne ajute pe noi pacatosii, cu rugaciunile ei cele sfinte! Multumesc Sfintilor mei dragi!

  17. Doamne ajuta!
    Aseara am intrat pe acest site,dar si pe alte situri despre Sfantul Efrem cel Nou, pentru a citi marturiile atator oameni si, astfel, am aflat cum a tamaduit boli si suferinte nenumarate. Una dintre marturii a fost a unei persoane cunoscute care spunea cum l-a vindecat sfantul si a scapat de operatie, deoarece avea o problema la un genunchi. Am povestit acest lucru si mamei mele si dupa aceea am simtit in piciorul drept o caldura care a durat cateva ore, in urma acesteia mi s-au luat toate durerile de picior, pe care le am de cativa ani; am simtit cum piciorul drept este mai usor decat celalalt si nu ma mai durea. II multumesc Maicii Domnului, ca ne ajuta neincetat, Sfintilor Efrem cel Nou si Sfantul Nectarie, mari facatori de minuni, si tuturor sfintilor!

  18. Elena, spune-mi te rog unde se afla, Icoana izvoratoare de mir a Sf Efrem cel Nou.

  19. Doamne ajuta!
    Sfintii fac minuni incontinuu, de aceea, tot incontinuu, trebuie si noi sa-i marturisim si sa le multumim!
    Citesc acatistul Sf. Efrem de cateva zile, iar azi noapte am visat ca ma aflam intr-un autobuz si am vazut aproape de fereastra acestuia icoana Sfantului Efrem, pe care am luat-o si am ascuns-0 in haina. Am vazut ca m-a observat un calugar care semana cu Sfantul Efrem si, cand am coborat din autobuz, i-am spus soferului ca am luat si eu icoana doar pentru o zi; in timp ce coboram regretam in sinea mea ca am spus ca tin icoana doar o zi, as fi vrut sa-i spun ca o vreau pentru mai multe zile; apoi am mai mers pe jos si am ajuns la o biserica, in pridvorul careia se aflau spre inchinare moastele unui sfant, intr-0 racla foarte frumoasa, din aur si argint, iar lumea astepta sa se inchine. am aflat ca era vorba de un mitropolit si parea ca el este viu.
    Ma rog Sfantului Efrem sa fie alaturi de tot omul aflat in suferinte si boli si sa duca rugaciunile noastre in fata Domnului Dumnezeu! Multumesc Maicii Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou si tuturor sfintilor!

  20. Cine ma poate ajuta cu mir de la SFANTUL EFREM CEL NOU

  21. Doamne ajuta! Pe sfantul Efrem cel NOu l-am cunoscut de putina vreme, dar el m-a ajutat foarte mult. Azi dimineata m-am trezit cu dureri groaznice de cap si l-am rugat pe sfantul Efrem sa imi ia acele dureri. In cateva secunde durerea a disparut. De asemenea, in ultima vreme, am avut foarte multe probleme cu calculatorul si, de fiecare data, m-am rugat si ajutorul nu a intarziat! Multumesc Maicii Domnului-grabnic ajutatoare- si Sf. Efrem cel nou, pentru tot ajutorul!

  22. Doamne ajuta!
    De nenumarate ori am apelat la ajutorul sfintilor si intotdeauna ei m-au ajutat, pe mine, pacatoasa! Azi dimineata trebuia sa ajung la serviciu mai devreme, la 7.30, si autobuzul in care m-am urcat mergea destul de incet, asa ca am crezut ca nu voi ajunge la timp, mai ales ca am stat si la toate semafoarele. M-am rugat incontinuu la Sf. Efrem cel Nou, dar si la Sf. Nicolae, sf. MIna, sf. Spiridon, sf. Gheorghe, sf. apostoli Petru si Pavel, pe langa ale caror biserici am trecut azi. Am reusit sa ajung la timp si sa am o zi linistita, fara evenimente neplacute! Multumesc sfintilor mei dragi pentru tot ajutorul!
    Cand am ajuns acasa am mai avut o bucurie pt ca am gasit pe masa scrisoarea de la manastirea sf. Efrem din Grecia, ca raspuns la o scrisoare trimisa de mine acolo, acum trei saptamani. Maicutele mi-au scris ca s-au rugat pentru mine si pentru cei din pomelnicul trimis de mine. Scrisoarea am trimis-o in limba engleza, in care am scris despre problemele mele si ale celor dragi, adica am scris un pomelnic. Imi pare rau ca nu am primit mir de la manastirea din Grecia, dar am de gand sa mai trimit o scrisoare, in care sa cer acest lucru. Va scriu, mai jos adresa de pe plic:
    HOLLY MONASTERY
    OF ANNUNCIATION OF VIRGIN MARY
    AEFRAIM-
    LOCALITATEA: NEA- MAKRY- ATTICA
    (ŢARA)GREECE
    (COD)19005
    TELş 2294091202

  23. @RAMONA: CITESTE CU ATENTIE ACEST ARTICOL CARE TE POATE AJUTA CU SIGURANTA…ESTE FOARTE IMPORTANT http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Sfaturi_duhovnicesti_pentru_familiile_fara_copii SFANTUL EFREM,SFANTULSIMEON SI SAVA SA VA AJUTE SA AVETI PRUNCI SANATOSI SI CUMINTI!MULTE BUCURII !DOAMNE AJUTA!

  24. Sfinte parinte Efrem ajuta-ma te rog sa primesc un raspuns bun la analiza mea de biopsie mamara sa nu am ceva grav te rog nu ma lasa roaga-te pentru mine pacatoasa si pentru familia mea iti multumesc sfantul meu Efrem

  25. Ma bucur pentru toti romanii care alearga la ajutorul ce il da acest nou martir, Efrem facatorul de minuni. Am citit acest sait si am observat ca foarte multi crestini (din pacate incercati de boli) vor undelemn din candela Sf Efrem, sa ne scrie pe urmatoarea adresa: MANASTIREA SF DIONISIE EXIGUUL SI EFREM CEL NOU, Loc. Targusor, Jud. Constanta Cod Postal 907275 Maica Stareta Evghenia Arau. CONTACT 0763785574. Sfantul sa va ocroteasca.

  26. Si eu sunt o pacatoasa pe care Sf.Efrem Cel Nou a ajutat-o.Am 57 ani,sotul meu care are 61 ani ,pe parcusul celor 35 de ani de casnicie a avut mai multe aventuri peste care a trebuit sa trec avind doi copii din care unul handicapat,encefalopie infantila .Dar de 3 ani a gasit una mai tanara decit mine cu 10 ani.Acesti 3 ani au fost un calvar pentru mine,nu ma mai suporta sa ma vada nici pe mine nici pe baiat care e handicapat(baiatul sta cu noi)Nu a divortat ca am tinut cu dintii de aceasta casnicie,dar am facut o depresie puternica luam medicamente prescrise de medic . Dar multumesc Bunului Dumnezeu avem un parinte de la o Manastire care nu indraznesc sa spun ca e prieten de familie ca imi este teama sa nu pacatuiesc,dar dansul tine mult la familia noastra ne stie de mult, stie prin ce tecem si prin ce am trecut,si ne-a ajutat foarte mult,iar acum cind eram la inceputul Postului Mare avenit la noi ne-a facut ca de obicei sfestanie,si mie mi-a spus sa citesc Acatistul Sfantului Efrem Cel Nou . Binenteles ca l-am citit si sm mai citit si alte acatiste nu o spun spre lauda ,aveam canon de la parintele duhovnic. Si in ziua de Pasti sotul meu plins el care nu plange niciodata,l-am intrebat de ce plnge l-am suparat cu ceva eu ,daca e asa il rog sa ma ierte, dar el a spus ca nu l-am suparat cu nimic , si cu greu mi-a spus ca sunt lacrimi de pocainta.Si eu de aceea am scris acestea ,sa auda lumea ca asa cum sunt o pacatoasa Sfantul Efrem ,Maica Domnului si Domnul Iisus Hristos m-au ajutat,si acum suntem bine nu mai iau medicamente,nimeni sa cada in deznadejde ci sa se roage Sfintilor ,Maici Domnului si Domnului Iisus Hristos si vor primii ajutor.Multumesc Bunului Dumnezeu pentru tot ce am primit ca stiu ca si incercarile pe care le-am primit tot din dragoste pentru mintuirea mea le-am primit cum si pe Sfantul Efrem l-am aflat tot prin voia Domnului ca sa ma ajute .

  27. ASTAZI ESTE POMENIREA SF. EFREM CEL NOU .II MULTUMESC SF EFREM CEL NOU PENTRU TOT AJUTORUL PRIMIT DE LA EL IN VECI FIE LAUDAT SI SLAVIT NUMELE LUI. MARE ESTI DOAMNE INTRU SFINTII TAI .NU NE PARASI SFINTE EFREM NICIODATA DESI NU MERITAM CA SUNTEM PREA PACATOSI.

  28. Ma rog Sfantului Efrem sa ma ajute cu fiul meu ratacitsi sa se intoarca pe drumul cel bun.

  29. Mare mucenice, Sfinte Efrem , azi e ziua prazmuirii tale……iti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut pentru mine si familia mea……nu -mi vor ajunge zilelel sa ti multumesc…..ajuta-ne Sfinte in continuare…ai mila de noi pacatosiii , sadeste credinta in sufletele noaste…..in veci fii laudat ca mare esti tu intre Sfinti….Multumim Doamne Isuse Christoase Fiul LUI Dumnezeu pentru ca asculti rugaciunile facute de SF. NOSTRU DRAG ……SF. EFREM CEL NOU…..DOAMNE AJUTA …..SLAVIT SA FII DOAMNE DUMNEZEULE INTRU TOTI SFINTII TAI, AMIN.

  30. Domnul Dumnezeu sa asculte rugaciunile Sfantului Efrem cel Nou, pentru noi pacatosii! Postez cestea, pt ca pe data de 5mai se pomeneste ziua sfantului.
    Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
    Ma rog adesea sfantului si INTOTDEAUNA ajutorul lui este grabnic! Azi eram la serviciu si aveam junghiuri puternice in picior si in bazin. M-am rugat sfantului cu o rugaciune scurta: Sfinte Efrem, cel grabnic ajutator, ajuta/ma! In nici un minut toate durerile pe care le aveam la fiecare pas facut de mine, AU DISPARUT. Am promis atunci ca voi publica acestea, cand voi ajunge acasa. Acum am intrat pe net si am citit aici ca este ziua lui; eu uitasem pacatoasa! II MULTUMESC SFANTULUI MEU DRAG SI IL ROG SA MA IERTE! MULTUMESC MAICII DOMNULUI SI TUTUROR SFINTILOR, care se roaga pentru noi si ne ajuta in continuu!

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate