SCRISOARE DESCHISA A PARINTELUI IUSTIN IN CAZUL APOSTAZIEI MITROPOLITULUI BANATULUI

3-06-2008 Sublinieri

UPDATE: Va rugam sa va exprimati sustinerea pentru scrisoarea catre Sfantul Sinod pe aceasta lista publica de semnaturi, deschisa la adresa de mai jos:

http://www.ortodoxmedia.com/sustineri-scrisoare-Pr-Justin.php

in-the-bell-tower.jpg

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Nr.4090/3 Iun 2008

atitiudini.jpg

“În atenţia Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte Patriarh,

Cu fiască supunere dar şi cu adâncă îndurerare vă adresez această scrisoare eu, nevrednicul şi cel mai mic între slujitorii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum – nesiliţi de nimeni – ne facem părtaşi ereziei papistaşe.

Preafericirea Voastră, nu sunt eu în măsură şi nu îndrăznesc să reamintesc unui întâistătător al Bisericii sfintele canoane şi predania sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Le cunoaşteţi şi vi le însuşiţi, de asemenea, prea-bine. Însă mă mustră cuvintele ferme ale marelui între sfinţii şi patriarhii noştri, Sfântul Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea, când spune: „Să nu fim părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă, mustraţi-le pe faţă” – şi nu pot să tac, văzând cum un înalt mitropolit al nostru, vechi de zile şi cu atâta experienţă, se împărtăşeşte cu cei ce au apostat de la dreapta credinţă. Aici, după cum bine-ştiţi, se încalcă grav canonul 46 apostolic, care spune clar: „Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” De asemenea, canonul 45, care spune: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, să se afurisească numai; Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”. Dar nu numai atât. Se ştie că uniatismul şi, prin urmare greco-catolicismul, a fost nu numai un atentat asupra purităţii sfintei noastre ortodoxii, ci a fost un atentat şi asupra fiinţei şi unităţii neamului românesc. Un astfel de gest al unui mitropolit ortodox nu face decât să reînvie această neagră pagină din istoria poporului nostru.

Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe. Noi am nădăjduit că acest dialog ecumenic, pe care Biserica noastră îl poartă de la o vreme încoace, să fie rodnic, paşnic şi fără apostazii. Dar iată care sunt roadele lui acum. Acest gest nu face decât să ducă la scindare şi nicidecum la o unitate întemeiată în adevărul Sfinţilor Părinţi.

Dureros, Preafericirea Voastră, foarte dureros. În istoria Bisericii noastre au mai fost căderi ale clerului nostru, cum s-a întâmplat în perioada uniaţiei, când 80% din preoţi au acceptat compromisul, lepădându-şi sfânta lor credinţă. Să nu creăm ca şi atunci sminteală în rândul credincioşilor noştri.

Preafericirea Voastră, acum când neamul nostru este din nou ameninţat cu destrămarea, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt atât de râvnite de cei răuvoitori şi răucredincioşi, când peste ortodoxia noastră au năvălit fel şi fel de obiceiuri păgâne, cum ar fi homosexualitatea, avorturile, când sfintele icoane nu mai au loc în clasele copiilor noştri, vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre.

De aceea vă rog, Preafericirea Voastră, să supuneţi atenţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această problemă, cât mai urgent, în cadrul discuţiilor ce vor avea loc în prima şedinţă a Sfântului Sinod. Această situaţie nu suferă amânare. Nu lăsaţi ca turma să se destrame şi mânia lui Dumnezeu să vină asupra acestui neam.

Cu plecăciune şi adânc respect,

Protos. Justin Pârvu

1 iunie 2008

Prăznuirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Prea Fericirii Sale, Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”

pr_iustin_purtator_iisus.jpg Noi reactii:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Nicolae Corneanu, Parintele Iustin Parvu

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “SCRISOARE DESCHISA A PARINTELUI IUSTIN IN CAZUL APOSTAZIEI MITROPOLITULUI BANATULUI

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Sa dea Dumnezeu ca, cine trebuie sa auda sa (si) aiba urechi de auzit si ochi (duhovnicesti) sa vada!

  2. Slava Domnului ca exista inca aparatori neinfricati ai dreptei credinte ca par. Iustin. Dumnezeu sa-l tina cat mai mult printre noi ca sa ne sprijine cu rugaciunile si exemplul lui.

  3. Doamne mai tine-l,caci putini mai sunt cei care au curaj sa IL marturiseasca pe HRISTOS fara de frica.Intru multi ani Parinte!

  4. Iata, asteptam cuvintul Parintelui Iustin Pirvu. Mare pacat pentru noi, ortodocsii, ca sintem pastoriti de oameni nedemni de credinta pe care ar trebui sa o propovaduiasca.

  5. SUMTEM ALATURI DE PARINTELE IUSTIN PARVU ,CU DRAGOSTE IN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. FAM POPA

  6. IATA DOVADA DE CURAJ SI CREDINTA!!! ASA ERAU SI SFINTII, APARAU DREAPTA CREDINTA CHIAR SI CU PRETUL VIETII!!! DUMNEZEU SA IL TINA ANI BUNI IN VIATA PE PARINTELE IUSTIN!!! CREDINTA ORTODOXA ESTE CEA ADEVARATA, SI NIMENI ALTA.

  7. Slava Domnului ca nu ne lasa fara parinti drept credinciosi! E timpul cernerii, cum bine spunea pr.Rafail. Sa se milostiveasca bunul Dumnezeu de neamul acesta.
    Doamne ajuta!

  8. “Doamne , mai tine-l !”
    Asa este , dar ajuta-ne si pe noi sa fim demni de asemenea aparatori neinfricati ai neamului precum parintele Iustin, caci astfel va putea veni la Tine in liniste si cu bucurie pentru neamul tare pe care-l lasa in lupta !
    Doamne Ajuta !

  9. Slavit sa fie Dumnezeu prin putinii Sai traitori cu viata sfanta ai veacului nostru, asa cum este si Staretul Iustin. Bunul Dumnezeu sa il apere de tot raul acestui veac. Intru multi ani Parinte Staret!

  10. Un exemplu de adevarat de aparare a ortodoxiei! Sa dea Dumnezeu ca mai marii sa ia masuri

  11. …reactii patriarhale…

    “Unitatea eclesială este coresponsabilitate

    În legătură cu opiniile exprimate de domnul Mircea Mihăieş în editorialul Spre anul o mie, apărut în cotidianul Evenimentul Zilei¸ din 2 iunie 2008, precizăm următoarele:

    În atitudinile sale privitoare la probleme eclesiologice şi ecumenice, Patriarhia Română se călăuzeşte după principiile eclesiologice panortodoxe şi disciplina sinodală internă, iar nu după principii subiective, arbitrare, influenţate de biografia cuiva sau de relaţii personale amicale.
    Biserica Ortodoxă Română a dovedit de-a lungul timpului că are vocaţie şi deschidere către dialogul ecumenic, uneori chiar percepută de către unii ca fiind prea ecumenică. Cu alte cuvinte, implicarea sa ecumenică urmează principiile stabilite prin consens în conferinţele panortodoxe şi disciplina sinodală a Ortodoxiei româneşti şi nu un gest individual, conjunctural sau emoţional.
    Comunicatul Patriarhiei Române din ziua de 27 mai 2008, în care se recomanda abţinerea de la anumite gesturi considerate de unii „profetice”, iar de alţii problematice, a exprimat, de fapt, poziţia Sfântului Sinod sau a întregii Ortodoxii şi, nicidecum, o poziţie de intoleranţă, aşa cum eronat a fost interpretat de unii jurnalişti.
    În orice instituţie bisericească, inclusiv în cea catolică, unitatea se menţine prin consultare şi disciplină comună sau bună rânduială. Iar la fermitate, percepută emoţional ca intoleranţă, se ajunge ca reacţie la indisciplină.
    Pentru Ortodoxie, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a comuniunii şi a unităţii eclesiale deja existente, iar nu o etapă sau mijloc spre realizarea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi potir şi a rămâne în continuare în Biserici separate dogmatic şi canonic este un non-sens din punct de vedere teologic.
    Am ţinut să facem aceste precizări ca urmare a apariţiei în mass-media a opiniilor unor jurnalişti fără competenţă teologică adecvată, care consideră că principiul comuniunii sau al unităţii eclesiale ar depinde doar de opiniile individuale ale conducătorilor bisericeşti mai mult sau mai puţin „toleranţi”!
    În concluzie, Biserica Ortodoxă Română rămâne fidelă promovării dialogului şi relaţiilor intercreştine, pe care, însă, înţelege să le cultive în consens şi cooperare eclesială ortodoxă, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Damaschin: Binele nu este bine, dacă nu este bine făcut sau, altfel spus,nu contează doar buna intenţie, ci şi modalitatea de exprimare a acesteia. În orice caz, apelul la îndreptarea unei atitudini personale care, însă, priveşte comunitatea întreagă, nu diminuează respectul faţă de persoana în cauză.”

    http://www.patriarhia.ro/Site/Stiri/2008/129.html

  12. …mare lucru daca Patriarhia il va lua in seama pe Pr. Iustin!
    …si mai mare lucru daca Sinodul il va depune din treapta arhieriei!

  13. Va rugam sa va exprimati sustinerea pe aceasta lista publica de semnaturi pentru Sfantul Sinod:

    http://www.ortodoxmedia.com/sustineri-scrisoare-Pr-Justin.php

  14. “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Sfânta Evanghelie după Matei, Cap.6, 24)
    Cuvantul biblic se adevereste desavarsit atat cu Parintele Iustin Parvu si Parintele Mihail Stanciu ca vrednici pastori (“poimin”-Sf. Ioan Scararul), cat si la ANTIPOD cu IPS Nicolae Corneanu si a celor care il “alinta” ca exponenti ai celui ce seamana neghina apostaziei (contribuind astfel la cresterea entropie intregului mediu crestin ortodox).
    Doamne ajuta!

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Papacioc: “Este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu!”
  16. Sant alaturi de Parintele Iustin Parvu.

  17. Subscriu si eu acestei atitudini cu adevarat ortodoxe.
    Multa sanatate parintelui.

  18. subscriu cu toata inima la cele zise da Parintele Iustin!

  19. Ma alatur tuturor celor care-l sustin pe Parintele Justin Parvu
    Sa fie sanatos si indelungat in zile , puternic mereu si senin ca acum !

  20. Si – la fel – si pentru Parintele Arsenie Papacioc ! Cu astfel de Parinti
    Ortodoxia biruieste si acum !!! si pururi …
    Sa ne bucuram si sa preaslavim pe Domnul Nostru Iisus Hristos !!!

  21. Si eu sunt alaturi de Parintele Iustin Parvu, sustin toate cele spuse de el si ma bucur ca Ortodoxia are astfel de aparatori si in ziua de astazi!
    multa sanatate parintelui Iustin!

  22. Si eu sunt alaturi de parintele Iustin Parvu ,si m-as bucura sa aud ca sunt mai multi ca dansul,adevarati ostasi ai lui Hristos ,neinfricati aparatori ai dreptei credinte .Credinta nu se negociaza !Mitopolitul Corneanu pare mult mai interesat de cele lumesti decat de cele duhovnicesti. Pot sa-l iert pentru tradarile facute la securitate dar sa tradezi ortodoxia…Pana aici tovarase! Multa credinta si curaj!

  23. De Inaltarea Domnului, Sinodul BOR poate decide soarta Mitropolitului Nicolae Corneanu

    05.06.2008 (Gardianul)

    “Greco-catolicii nu mai vor sa discute despre IPS Corneanu
    Cererea publica a parintelui Iustin Parvu, unul dintre cei mai respectati parinti ai neamului nostru, de sanctionare a Mitropolitului Corneanu de catre Sfantul Sinod, denota clar semnalul ca lucrul acesta se va intampla curand.”

    Asteptam sa vedem ce-o sa se intample!

  24. http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/06/05/un-gest-impotriva-canoanelor-si-credintei-ortodoxe-scrisoarea-filialelor-ascor-national-catre-parintele-patriarh/

    @ Magda: Totusi, maine, vineri, si nu azi – cum zice Dumitru Manolache in Gardianul – se va intruni “Sinodul Permanent” (nu intreg Sfantul Sinod!) la Man. Neamt.

  25. Sustin scrisoarea deschisa a Parintelui Iustin adresata Sfantului Sinod al B.O.R,a procedat ca un crestin ortodox si ca un pastor adevarat caruia ii pasa de turma lui Hristos.Sper sa fie un exemplu de urmat si pentru pastorii mai tineri in lupta pentru mentinerea ortodoxiei curate asa cum am mostenit-o de la cei dinaintea noastra care si-au dat viata lor pamanteasca ca s-o salveze pe cea cereasca.Poporul roman este un popor curajos care la vremuri de rascruce a stiut sa aleaga calea victoriei.De-a Domnul sa aleaga si acum prin reprezentantii sai calea Mantuirii.

    http://www.ortodoxmedia.com/sustineri-scrisoare-Pr-Justin.php

  26. Foarte recent am fost la Salva unde s-a facut canonizarea a patru dintre sfintii romani:Atanasie, Grigore, Ioan, Grigore.Si-au jertfit viata pentru Hristos.Au murit pentru credinta adevarata ortodoxa , dar mai ales pentru indepartarea influentei dogmelor catolice apostazice.Tocmai s-a stabilit de catre Sfantul Sinod o zi a sfintilor nasaudeni care au luptat pentru a nu fi stirbita credinta adevarata ortodoxa de catre nimeni si nimic.
    Sunt de parere ca Protos.Iustin Parvu a luat cea mai buna initiativa cu aceasta scrisoare adresata Sinodului, din dragoste frateasca pentru a-l readuce in simtire duhovniceasca curata pe cel cazut,fapt care poate sa ii reaminteasca IPS Corneanu juramantul facut Domnului Hristos, nu oamenilor.Iar daca a cazut, prin neputinta firii, sa dea Dumnezeu sa se poata vindeca sufleteste si sa se intoarca printre aparatorii credintei strabune.Doamne ajuta!

  27. Atat stramosii nostri cat si sfintii parinti au luptat chiar cu pretul vietii pentru apararea dreptei credinte ortodoxe, a neamului romanesc si a pamantului pe care-l calcam. Amintiti-va de marii voievozi precum Stefan cel Mare si Sfant sau de Constantin Brancoveanu care s-a jerfit atat el,familia cat si sfetnicul Ianachie pentru credinta ortodoxa. Iar noi care traim acum aceste timpuri bucurandu-ne de pace, liniste si libertate ar trebui sa pretuim cu sfintenie credinta neamului nostru stramosesc.Dar din pacate traim intr-o lume zbuciumata, in care se pune accent pe bunastarea acestei vieti, pe placerile trupului, uitand ca suntem doar simpli trecatori prin lume, uitand de credinta, uitand de Dumnezeu.
    Nu sunt de acord cu unirea tuturor credintelor, aceata ar fi erezia ereziilor zadarnicind bunul mers al ortodoxiei. Sund de acord cu scrisoarea parintelui Iustin Parvu,luand o initiativa asupra celui ce a incalcat canonul apostolic.

  28. .Dumnezeu sa lumineze mintea intregului popor ortodox pentru ca vazand aceasta cumplita cadere de la dreapta credinta sa stie de ce sa se fereasca.Sustin cu dragoste scrisoarea parintelui Justin si-mi doresc sa fie mai multi marturisitori ai Dreptei credinte asemenea parintelui.Este un mare duhovnic si un mare traitor al ortodoxiei,ajutand zi si noapte poporul cu sfaturile si indemnurile si rugaciunile sfintiei-sale.Crestini ortodocsi de pretutindeni ,uniti-va !!!

  29. Toata lumea ar trebui sa fie de partea Pr. Iustin, Arsenie si a celor din Sf. Munte Athos.
    Biserica noastra Ortodoxa, prin atitudinea pe care o are va pierde foarte mult in randul poporului, care nu are prea multe cunostinte teologice.
    Ar fi trebuit ca BOR sa aiba o atitudine transanta fata de acesti “slujitori ai domnului”, nu sa-i lase sa ne dezbine. Destul am fost dezbinati pe vremea comunistilor si nu mai stim care este credinta cea adevarata.
    Acesti oameni nu au ce cauta in fruntea Bisericii. Ar trebui decazuti din drepturile preotesti. Pr. Daniel, luati atitudine in acest caz, daca vreti sa mai existam ca neam si credinta Ortodoxa.
    Dealungul istoriei cine a vandut credinta stramoseasca?
    Cine a produs sminteala in randul poporului?
    Prin gesturile acestui “mitropolit”, Domnul Nostru Iisus Hristos a mai fost rastignit inca odata.
    Doamne ajuta-ne!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate