PACALEALA TRAGICA
Cititi: ORTODOXIA ROMANA INFRANTA CU 47-1
Marturisim ca ne este greu sa credem ca ierarhii nostri (atatia cati mai sunt) cunoscuti totusi (in ciuda socului produs de scorul neverosimil al votului de ieri) pentru orientarea lor sanatoasa, de respectare fidela a Traditiei in Biserica ar fi cedat ieri pur si simplu la presiuni si intimidari sau ar fi tradat cu buna stiinta adevarul, acceptand cu placere compromisul impaciuitorist, dandu-se de partea ecumenistilor si bucurandu-se de clementa aratata fata de cei doi agenti infiltrati ai masoneriei si/sau catolicismului, a celor doi luptatori de rang inalt impotriva Ortodoxiei, dinauntrul ei. Nu avem cum sa acceptam nicidecum ca “s-au vandut” sau ca “n-au fost niciodata ortodocsi adevarati si ne-ecumenisti”, dar credem ca… au fost inselati!
Este clar ca s-a produs acum, intr-adevar, mai mare tulburare si confuzie si s-a inmultit sminteala. Dar incercam sa intelegem – si nu din punct de vedere al justificarii unor slabiciuni omenesti – ca multi dintre arhiereii nostri au luptat sa evite simultan si caderea din har a Bisericii – fie prin consimtirea la apostazie, fie prin tergiversare – dar si o iminenta schisma, pentru care, poate, inca nu erau/eram pregatiti si care putea avea consecinte incalculabile acum. Oricum, asa cum multi au gandit si au spus, scindarea pare sa ramana o chestiune de timp… si de timp parca si mai apropiat decat ne inchipuiam.
S-au luptat pentru dezicerea Bisericii de faptele celor doi, ca si pentru obtinerea acestor decizii explicite si ferme de interzicere a impartasirii euharistice si a slujirii de taine si ierurgii impreuna cu cei de alte culte, sub amenintarea caterisirii, respectiv a afurisaniei. Castigul nu ar parea mic, daca privim, precum parintele Savatie, partea plina a paharului, raportandu-ne la inexistenta pana acum a unei atitudini oficiale a BOR (nu a Bisericii Ortodoxe universale, ale carei canoane sunt neschimbate si nu se invechesc) de condamnare a practicilor de intercomuniune, insotite si de sanctiuni. Pretul acestui castig – care ar putea sa insemne si o monitorizare mai severa a acestui gen de comportament “ecumenic” raspandit destul de mult in Ardeal si in diaspora – insa a fost unul major si intreit. Iar aceasta poate transforma “victoria”, fie si partiala, a anti-ecumenistilor intr-o “victorie a la Pyrrhus“, adica intr-o infrangere totala pe termen mediu si lung.
Pe de o parte, pentru ca l-au lasat complet singur si izolat – lucru absolut de neinteles si uluitor – si l-au expus de acum total pe IPS Bartolomeu, care si-asa devenise tinta predilecta a atacurilor anti-ortodocsilor dinlauntru si dinafara. Daca nu ar fi existat votul singular impotriva al Vladicii de la Cluj, am fi crezut macar a exista o unitate de cuget si o strategie comuna. De asemenea, daca macar 2-3 alti ierarhi s-ar fi solidarizat la vot cu el, ar fi fost alta situatie si alta imagine. Asa, impresia de tradare si dezbinare este devastatoare, iar pozitia foarte puternica in Sinod a IPS Bartolomeu a fost total subminata, el riscand sa apara acum ca un extremist inadaptat si izolat, a carui voce nu mai merita sa fie luata in seama, desi, probabil, tocmai datorita pozitiei sale de forta, inflexibile, s-a obtinut si cat s-a obtinut! Nu se putea un cadou mai mare pentru Patriarh, care si-a neutralizat, astfel, singurul opozant redutabil si care, de acum, va putea, teoretic, sa treaca “ca prin branza” orice initiativa abuziva.
Pe de alta parte, din punct de vedere canonic se pune o grava problema. Chiar daca am accepta, in extremis, aplicarea unei iconomii (nejustificate, de fapt, de nicio imprejurare; cu totul dimpotriva, toate circumstantele fiind chiar deosebit de agravante pentru ambii ierarhi incriminati) soldate cu “iertarea”, dar pocainta acestora – conditie absoluta a iertarii, cu atat mai mult intr-un caz atat de grav ca acesta – este, asa cum se prezinta lucrurile acum, numai o vorba goala, aruncata in vant (e uimitor cum unii chiar au putut sa o ia si de buna!). Mai intai ca sinodalii ne obliga sa-i credem pe cuvant ca cei doi si-au recunoscut cu adevarat gravele pacate, pe cand la asemenea faradelegi publice si justificate ulterior tot public, fara remuscari, cainta ar fi trebuit sa fie tot publica. Mai apoi pentru ca simplul fapt ca spui “am gresit, va rog sa ma iertati” poate sa insemne fatarnicie, ca in cazul fariseilor si evreilor vicleni care veneau sa se boteze la Ioan, fiind o declaratie pur formala, fara acoperire launtrica si, prin urmare, lipsita de indispensabilele “roade vrednice de pocainta”, de o schimbare reala a gandirii si a vietii, de o hotarare tare de a nu mai umbla pe aceeasi cale si de o lepadare din toata inima de actele savarsite. Pocainta care precede si conditioneaza o eventuala iertare nu este si nu poate fi vreodata un act “politic” si formal. Pocainta nu este totuna cu prezentarea manierata a unor scuze in scopul captarii bunavointei unei persoane. Ne mai vorbind de faptul ca pocainta este necesar sa fie aratata pe masura gravitatii pacatului, presupune un anumit canon, o oarecare penitenta, corespunzatoare cu marimea raului savarsit. Iar pentru tradarea in cel mai inalt grad a Ortodoxiei cata intensitate si cata ispasire ar trebui aduse?! Dar nimic din toate acestea nu se regasesc in comunicatul sau in relatarile despre desfasurarea sedintei Sinodului. Deci felul in care a fost tratata de Sfantul Sinod pocainta denota nu doar superficialitate, ci o evidenta batjocura adusa acestei Taine de nepretuit a Ortodoxiei, taina impacarii omului cu Dumnezeu, pentru care se face mare “bucurie in cer”.
In fine, chiar Trinitas TV si Radio Romania au furnizat involuntar aseara si dovada clara ca aceasta presupusa pocainta, cel putin in cazul Mitropolitului Banatului, NU EXISTA, este O TOTALA SI GRAVA MINCIUNA. Intrebat in mod repetat de reportera televiziunii Patriarhiei si de pr. Visarion Alexa daca ii pare rau pentru ce a facut, raspunsul a fost stupefiant: “deocamdata Sfantul Sinod a considerat ca ce am facut e o fapta regretabila si… desigur imi pare rau ca s-a ajuns aici”. Ca si la dezbaterea AZEC, Corneanu arata ca singurul regretat este ca “s-a ajuns aici”, in niciun caz ca a facut ceea ce a facut! Iar primul raspuns arata ca… “deocamdata” (!!) Sfantul Sinod a calificat fapta ca regretabila, fara ca el sa-si si asume, asadar acest calificativ! Concluzia? Iertarea acordata nu poate fi valabila, este nula de drept, pentru ca nu numai pocainta reala si adanca, ci ci simpla regretare formala a faptei lipseste cu desavarsire si in mod probat! Ceea ce inseamna nimic altceva ca AM FOST TRASI PE SFOARA. Nu ca nu am fi banuit asta dinainte cu o precizie de 99%, dar acum, iata, s-a putut si dovedi! Consecinta canonica, duhovniceasca este cat se poate de grava in acest caz: Corneanu, dar foarte probabil si Sofronie raman cazuti din har si orice act savarsit de acestia poarta pecetea ereziei si apostaziei si de acum inainte, nefiind, in opinia noastra, valide tainele savarsite de ei si nefiind posibila comuniunea cu acestia.
Al treia prejudiciu grav adus credintei si Bisericii de compromisul ierarhilor traditionalisti este faptul ca au girat si, deci s-au facut partasi la o “marturisire de credinta” ecumenista rostita de insusi P.F. Daniel la deschiderea lucrarilor Sinodului de ieri, care, intr-o maniera extrem de subtila si de alunecoasa, dupa ce iti ia ochii cu afirmarea necesitatii unitatii de credinta, cu respingerea intercomuniunii si cu citate dintre cele mai “tari” extrase din… memoriul primit de la Comunitatea Athonita (cata abilitate de derutare a “adversarului” prin magulire!), ajunge sa spuna cateva lucruri extrem de grave:
“Totusi, prin această măsură de disciplină canonică ortodoxă, nu dorim să defăimăm sau să tratăm cu arogantă si dispret pe ceilalti crestini, sau să întrerupem dialogul teologic si cooperarea practică în domeniul social-caritabil, ci dimpotrivă, considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă. În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurintă si patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici”, „apostazie” si „trădare”, la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne uratim sufletul, întrucât despărtim dreapta credintă de iubirea crestină smerită. Uităm că de fapt trebuie să <<Tinem adevărul în iubire>> (Efeseni 4, 15), să apărăm si să promovăm <<credinta lucrătoare prin iubire>> (Galateni 5, 6), după cum ne învată Sfântul Apostol Pavel”.
Intelegem asadar ca scopul dialogului teologic cu romano-catolicii nu este altul decat REDEFINIREA DOGMELOR CARE NE DESPART!!! Niciunul din ierarhii nostri n-a sesizat aceasta idee sau n-a avut nimic de obiectat la ea? Deci unirea preconizata nu se face prin convingerea heterodocsilor de a se intoarce si de a primi dogmele nemodificate ale Sinoadelor Ecumenice, ci prin… redefinirea lor, astfel incat ele sa devina acceptabile atat pentru catolici, cat si pentru ortodocsi?! Adevarurile codificate ale Revelatiei suporta, asadar, ajustari, restructurari si negocieri?!
Apoi, este clar ca, in mod oficial, se urmareste intimidarea credinciosilor si ocultarea adevarurilor suparatoare, prin inerzicerea folosirii cuvintelor care pur si simplu descriu abaterile cele mai grave din credinta. Nu mai avem voie, iubiti parinti si frati, sa vorbim (cine poate judeca daca este cu usurinta sau din patima?! bineinteles ca intotdeauna vom fi acuzati ca acestea ne motiveaza, iar nu dragostea de Adevar, si ravna si durerea sincere pentru viata Bisericii) de erezie, apostazie si tradare!!! Si pentru ca tot ne este interzis, vom arata ca… tocmai in aceasta interdictie stau apostazia si tradarea mascate in hlamida luminoasa a iubirii! Inseamna nimic mai putin decat ca ne lepadam de Sfintii Parinti si de canoanele Bisericii care n-au ezitat sa condamne in termenii cei mai severi anume aceste pacate – cele mai grave! – impotriva integritatii si adevarului credintei si sa consideram ca toate osandirile lor, uneori extrem de dure si de apasate, biciuind hulele si taind de la radacina ipocrizia, impostura si tradarea credintei drepte au fost facute in afara duhului dragostei!
De fapt, falsa preocupare pentru “credinta lucratoare prin iubire” ascunde repudierea ca “fanatism” si “extremism” a oricarei atitudini – fie ea si oricat de calma si de obiectiva – de denuntare a ratacirii de la dreapta credinta ca ratacire! Noi astazi, in numele ecumenismului, trebuie sa si UITAM ca exista erezie si eretici, apostazie si apostati, tradare si tradatori. Cuvintele prin care Ortodoxia si-a delimitat dintotdeauna “teritoriul” sau dumnezeiesc de tot ceea ce cauta sa o desfiinteze sau sa o dilueze trebuie astazi scoase din vocabularul teologic “politic corect” al noii ere. Este metoda cea mai buna de a nu mai distinge clar niciun contur, de a incepe sa relativizam si sa nivelam totul. Pentru ca, inevitabil, acolo unde nu mai exista erezie sau minciuna nu mai exista nici un singur Adevar, ci mai multe versiuni ale unuia si aceluiasi Adevar, care trebuie numai, eventual, “redefinit”, ca sa ne sugestionam mai bine ca nu exista nicio diferenta intre noi.
Numele acestui “ecumenism” este insa SINCRETISMUL religios, dar un sincretism in forma “soft” si realizat cu pasi mici si pe nesimtite. In numele “dragostei” trebuie sa ne rusinam de unicitatea Adevarului ortodox si de valabilitatea vesnica a invataturilor Sfintilor Parinti, a dogmelor si canoanelor referitoare la dreapta credinta! Directia data de P.F. Daniel prin acest document este una clara si menita sa contrabalanseze puternic celelalte masuri aparent bune adoptate.
Este limpede ca se doreste apropierea tot mai marea BOR de Roma, doar ca nu pe scurtatura apucata de Nicolae si Sofronie (ale caror merite unioniste, totusi, vor fi recunoscute ca atare la vremea potrivita!, ci pe caile mai “rabdurii” ale unei tranzitii relativ lente, cu pasi mici, dar siguri, fara convulsii si tulburari inutile, dar prin cedari treptate ale elementelor de identitate doctrinara, liturgica si canonica si mergand, intr-un numar de ani, pana la totala asimilare. Acest ecumenism “bland”, care sapa pe dedesubt si in tacere la temelia Bisericii este de fapt adevaratul pericol, incomparabil mai mare decat acela radical, grosier si fatis, care isi atrage usor atentia si ostilitatea. Ni s-a dat deci iluzia (si unii au muscat din “momeala”) ca se termina cu ecumenismul, ca de-acum “gata cu joaca, ne facem ortodocsi“, iluzie de natura sa ne tina anesteziati si hipnotizati de fericirea ca ni s-a dat “satisfactia” ca de-acum orice impartasire la catolici va fi pedepsita… Cand de fapt, ecumenismul abia cu acest prilej se relanseaza cu mai multa forta si abilitate si, in plus, cu un alibi perfect!
Cam acestea sunt cateva din consecintele serioase, dramatice ale votului dat ieri in Sinod (si) de ierarhii nostri “traditionalisti”, dincolo de concesia importanta a ne-caterisirii celor doi episcopi ERETICI, APOSTATI SI TRADATORI. S-au lasat pacaliti ca pot sluji Biserica si printr-un mic compromis util pe moment, dar aparent profitabil pe viitor. In realitate, au si am pierdut aproape totul, dar pe neobservate! Nu am cazut inca din har, nici nu ne-am rupt, ci.. stam suspendati, ca si Biserica Ortodoxa autocefala, de un fir subtire care ne desparte de prapastia cea din urma! Cine ne va scoate de aici?
- Cititi si: Parlamentarii Bisericii – Marcel Radut-Seliste
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@ Stefania si nu numai
In sfarsit mi-a fost dat sa citesc si un cuvant care mi-a mers la inima, pe langa alte multe intepaturi pe care le-am simtit citind de doua zile incoace opinii tot mai belicoase, mai inversunate, mai inveninate si care miros a razvratire. Ca deh, asa ne invata sfintii parinti si duhovnicii in viata, sa luam in raspar totul si sa judecam pana ne pierdem mintile. Unii tineri, mari specialisti in ale canoanelor apostolice, se canonesc fara odihna incercand sa demonstreze erezia. La inceputul anilor ’90 grupuri de studenti infierbantati strigau in piete Teoctist-Anticrist. Mai tarziu o parte din ei au devenit ASCOR-isti, si-au schimbat si firea si naravul si s-au vindecat de patima denigrarii cu orice pret a ierarhilor Bisericii. Multi dintre ei au absolvit teologia si au devenit preoti, altii au plecat in afara tarii la doctorat dupa care s-au intors acasa unde au inceput sa predea in scolile teologice, sa traduca sau sa scrie carti importante. Acum e randul vostru sa ajutati Biserica noastra, fara insa sa repetati gesturile teribiliste de acum 18 ani ale celor care astazi va sunt, poate, profesori sau mentori. Acesta este gandul meu, daca am gresit cu ceva sa ma iertati. Doamne ajuta!
@ stefania
Tacerea ar fi fost buna atata timp cat miza jocului era alta nu adevarurile de credinta ortodoxe!
Nu stiu daca in atari conditii ne putem ascunde dupa deget! Iar ceea ce “este in mintea si sufletul” PF Daniel cred ca usor se poate deduce din ceea ce razbate in exterior prin fapte! Aidoma si in cazul altora care isi vand credinta si isi pleaca genunchii strainilor in schimbul “unui amarat de bine” de care poate au parte in aceasta viata, uitand Vesnicia!
Alegerea este a fiecaruia sau mai ales a fiecarei constiinte insa acolo unde irumpe dezacordul cu ceea ce se intampla e bine sa vezi si resorturile celor care simt asa sau mai ales motivatiile lor!
Aici nu voi aduce argumentatii nici pro nici contra…
Dar am o intrebare pentru noi toti. Noi oare amajutat cu ceva la luarea unei hotarari bune??? am pus noi o rugaciune pentru bunul mers al “judecatii”??? Nu uitati profetia de la ATHOS. va urma un patriarh a carui pastorire nu va dura mai mult de un an.
Si plus de asta se apropie vremea de apoi.
Doamne ajuta!
P.S. Iertati-ma
P.S.2 Sa ne rugam macar de acum in colo si pentru tarisoara noastra
@ Catalin si tuturor
Departe de mine gandul vreunui indemn, altul decat la rugaciune. Tacerea sau exprimarea tine de fiecare in parte si nu indraznesc sa zic “taci” sau “vorbeste”. Eu stiu ca rezultatul acesta este si parte a lucrarii mele, mai bine zis a nelucrarii. Nu m-am rugat, si ca mine probabil ca multi au facut la fel in timpul intrunirii Sfantului Sinod. Ar fi pueril sa zica cineva ca nu avea rost, ca sunt murdari si compromisi si ca nu se mai intorc. Intoarcere este pana in clipa mortii si cred cu tarie ca depinde de fiecare dintre noi, mai intai si mai presus de toate prin rugaciune.
Trebuie facut ceva. Cu siguranta. Dar nimic fara duhovnic si fara rugaciune, fereasca-ne Dumnezeu de ce grozavii am putea face, chiar din cea mai mare evlavie, dar in afara de vointa Lui… “pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: LUMINEAZA OCHII GANDULUI NOSTRU si ne RIDICA MINTEA NOASTRA din SOMNUL CEL GREU AL LENEI si ne DESCHIDE GURA NOASTRA si o UMPLE DE LAUDELE TALE, ca sa putem in LINISTE (a se intelege sufleteasca pentru cei care ar putea vedea altceva) a canta, a Te lauda si PURUREA A NE MARTURISI TIE…”
Fiecare dintre noi are duhovnic, asa incat repet: departe de mine orice indemn, altul decat la rugaciune.
Sa ne lumineze Dumnezeu duhovnicii si prin ei pe noi ca toti sa fim un glas intru slava Lui.
Doamne ajuta!
Incredibil. La inceputul lucrarilor Sfantului Sinod de azi, PF Daniel a cerut tuturor ierarhilor prezenti sa predea telefoanele mobile taind astfel orice legatura cu exteriorul. Masura a plecat de la temerea patriarhului ca se transmit informatii catre presa inainte ca deciziile Sfantului Sinod sa fie oficiale. Toate telefoanele au fost confiscate intr-un cos si pastrate in grija unui om desemnat de PF Daniel.
Dictatura masonica! de ce ne mai miram?
@glykon si altii
Din pacate, ne aflam in prepetua contradictie cu noi insine. Mustram pe ceilalti ca mustra. Judecam pe ceilalti ca judeca. Ne dam cu parerea despre starea lor sufleteasca, spunand ca clevetesc, barfesc si fac alte lucruri de acest gen, si apoi ii criticam pe ceilalti de acelasi lucru.
Facand toate aceastea, in plus, o facem de pe o pozitie neutra, din exterior, fara compasiune, ci rece, aproape cu scarba, uneori. Ne e scarba de “viermuiala” asta si de fratii nostri “agitati.” Si, in loc sa reactionam mai omeneste, sa spunem, eventual, dar de ce sunteti asa nelinistiti, sa ascultam, sa incercam sa intelegem, si abia dupa aceea sa ne punem pe sfatuit, cu prima ocazie ne lepadam de acesti frati care ne stau ca barna in ochi. Ma tot intreb de unde provine acest lucru, si singurul raspuns care imi vine este ca pur si simplu nu am facut o alegere in fata acestei crize care ne asteapta in fata. Sunt doar cateva constatari triste, imi cer iertare pentru supararea ce v-as face-o. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze.
@ Stefania,
Nu stim ce este “in sufletul” PF Daniel decat din ceea ce spune si face. Daca pentru tine inseamna cleveteala ca noi denuntam ca fiind extrem de grava propunerea sa, girata tacit de toti, de a “redefini dogmele”, daca nu inseamna nimic parodia de “pocainta” dupa care au fost “iertati” in 2 timpi si (nici macar) 3 miscari doi agenti infiltrati sa distruga Ortodoxia… nu stiu de ce mai discuti cu “clevetitori” ca noi, facandu-te partasa “pacatelor” noastre… Niste episcopi ramasi in erezie (de fapt unul din ei niciodata credincios si unul corupt ulterior de masoni) raman pastori peste turmele lor ravasite, fara nici cel mai mic canon sau masura de indreptare, iar Biserica ii gireaza si ramane in comuniune cu ei!
Inca o data si inca o data, cuvantul parintelui Calciu si al intregii Traditii: RUGACIUNE SI ACTIUNE, NICIUNA FARA CEALALTA!
PS (si pentru Octavian): Nu numai ca s-au facut rugaciuni, dar s-a postit si privegheat in multe manastiri si biserici. Ce a facut fiecare in parte, stie constiinta sa si cu Dumnezeu.
Pana acum m-am rugat macar odata pe zi pt. patriarh, sa-l lumineze Dumnezeu in duhul ortodoxiei, n-am s-o mai fac.
@ STEFANIA
Draga Stefania, sa stii ca mai demult, ma sfatuise parintele duhovnic sa nu judec, si am luat-o ad literam. Si cand vedeam pe cineva facand un lucru rau, imi spuneam, “sa nu judec”, si asa am ajuns sa accept fapte pe care inainte nu le acceptam, ca fiind bune, ca ma gandeam “stie fiecare ce face”.
Dar am citit la stareta Arsenia, de la rusi, ca nu trebuie sa nu judeci, ci sa nu judeci cu rautate.Ai dreptate cand zici ca oricine se poate intoarce, ca Dumnezeu ne astepta pana la moarte sa ne pocaim.
In ceea ce priveste judecata, cred ca trebuie sa judeci. Sa stii ca vrem sa credem in judecata oamenilor,totusi stim ca noi, ca oameni, putem gresi.
uite, am fost mai demult la slujba unei cununii intr-o biserica ortodoxa, nu cunosteam mirii, ci doar pe fiica nasei. Si am aflat ca mirele era catolic. Si parintele nu a urmat nici o randuiala pentru primirea la ortodoxie a persoanei rspective. A facut direct slujba cununiei. Acum daca nu judeci..eu am vrut din toata inima sa am incredere si sa nu judec pe parintele, dar nu am putut, pentru ca stiam ca nu este dupa invatatura Bisericii. Asa ca am judecat ca parintele respectiv a gresit atunci cand a savarsit sluba cununiei in aceste conditii. Nu l-am judecat pe parintele ca nu se mantuieste (pana la moarte ne asteapta Dumnezeu sa ne pocaim)ci fapta in sine am incercat sa o raportez la invatatura Bisericii.
Cei care au fost prezenti la Slujba Aghiazmei Mari, slujita de un catolic si un ortodox, ce crezi ca au gandit? Cred ca a fost si in inimile lor o framantare..Sau au luat-o ca pe ceva firesc, si bun, avand incredere in pastorul lor?!.. (Nu zice nimeni ca nu se mantuieste parintele.Dumnezeu primeste inapoi pe orice fiu care se pocaieste cu toata inima si isi face canonul dupa invatatura bisericii)..Dar fapta in sine trebuie judecata.Dupa invatatura Bisericii.Daca nu o judecam, luam de bun orice, mergem in continuare la astfel de slujbe, “pentru ca nu suntem suficient de curati pentru a ne putea permite sa judecam”. In ceea ce priveste dreapta credinta trebuie sa judecam faptele care ne afecteaza si pe noi, cand e vorba de incalcari ale dreptei credinte.
Nu indeamna nimeni la neascultare, ci la ascultare dupa invatatura bisericii si a Sfintilor Parinti..Si,in aceasta situatie concreta, asteptam sfatul Parintilor duhovnicesti si a celor din Sfantul Munte.Avem nevoie de el. Spune Sfantul Lavrentie de Cernigov ca “propria noastra parere trebuie sa o supunem voii lui Dumnezeu, exprimata in Evanghelie.”(si in scrierile Sfintilor Parinti, putem adauga noi)(Sfantul Lavrentie: Viata, invataturile si minunile, pag 203). Am citit cuvantul Parintilor din Sfantul Munte si scrie acolo despre ruperea comuniunii cu biserica noastra. Cum sa nu te framanti? oricat am fi noi de mici, de pacatosi, tinem la soarta bisericii, la biserica. Si la invatatura ei. Vezi cata framantare este in toti. Nu cred ca vrea cineva raul cuiva, din contra pentru un madular care sufera, suferim si noi, pentru cineva care se abate de la dreapta credinta, ne doare si pe noi. Imi pare tare dureros ca traim aceste vremuri tulburi. Pentru fiecare cadere a unui om, suntem responsabili fiecare, pentru ca daca am avea viata sfanta, s-ar implini cuvantul Sfantului Serafim de Sarov: “Dobandeste pe Duhul Sfant, si multe alte suflete se vor mantui pe langa tine”
Tocmai pentru ca iubim,dupa puterile noastre, biserica ne framantam. si pentru ca ne pasa de INVATATURA bisericii, de invatatura Sfintilor Parinti.
N.B : intrucat eu nu sunt priceputa la cuvinte, rog pe fratii administratori sa socoteasca si ei daca ar putea folosi aceste cuvinte, si daca nu, sa nu le faca publice.
“În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să ţină.
După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti:
– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând:
– Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt! Apoi au strigat cu mânie asupra mea:
– Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?
– Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-am răspuns. În altă zi mi-au spus cu mânie:
– Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii! Iar eu le-am zis:
– Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!
După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă:
– IOANICHIE, DE CE TE INDOIESTI SI NU FACI ASCULTARE? NU STII CA ASCULTAREA ESTE MAI MARE DECAT JERTFA? DECI, ASCULTA DE CEI MARI CA NU TU VEI RASPUNDE DE INDREPTAREA CALENDARULUI. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut.
Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.”
Ce vreau sa spun cu asta?
Am accentuat cuvintele Sfintilor Ierarhi pentru ca reies din ele mai multe concluzii:
1. Schimbarea calendarului a fost o greseala.
2. IN CIUDA ACELEI GRESELI, TREBUIE FACUTA ASCULTARE
Am mai postat un articol care a fost sters. Spuneam acolo asa:
Problema e simpla:
1. Intrebati-l pe IPS Bartolomeu – Ramane in comuniune cu ceilalti ierarhi?
2. Celelalte biserici ortodoxe raman in comuniune cu BOR ?
Daca raspunsul este da, voi sunteti pe pozitie de schismatici.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/10/unica-osandire-ingaduita/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/17/unica-osandire-ingaduita-ii/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/07/23/ips-averchie-despre-principiile-evanghelice-ale-iertarii-pacatelor-si-judecarii-raului/
@manu
De ce sa nu te mai rogi pentru Patriarh??? Cred ca si rugaciunile de felul asta fac parte din lupta noastra. Mi se pare ca ar fi o infrangere in fata diavolului daca nu ai mai continua rugaciunea! Mai ales ca, in lumina celor spuse de parintele Sofronie, a carui adormire in Domnul o comemoram azi, e foarte important sa ne rugam pentru intreaga lume! Deci si pentru prieteni si pentru dusmani, pentru toti, indiferent unde sunt pe calea catre Domnul!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/11/doam%c2%adne-tu-apara-ne-tu-vezi-neputintele-noastre-de-a-re%c2%adzista-valurilor-suferintei-cosmice/
Doamne, ajuta!
Multumesc frate Admin pentru linkuri, cred ca se subliniaza foarte bine diferenta intre judecata cea buna, dupa Dumnezeu si judecata ca pacat.
Citez din “Cele doua extreme – Ecumenismul si stilismul” de parintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos. (cred ca va puteti da seama si singuri la care din extreme sunteti voi)
“Schisma, iubiţi fraţi nu este creată de eventualele abateri de la linia exactă a Sfintelor Canoane, ci de întreruperea împărtăşirii şi legăturii cu celelalte Biserici ortodoxe şi afurisirea de către ele. Dacă încălcările canoanelor (fiind rele, desigur, şi nedorite) creează automat schisma, atunci… „cine este nepătat de murdărie?” Oare dumneavoastră, fraţilor, n-aţi călcat niciodată vreun Canon?… Există hotărâri sinodale împotriva calendarului nou? Sunteţi deacord?
Oare nu există o hotărâre a unui Sinod ecumenic (VI, canonul 101) care a osândit folosirea linguriţei sau a altui obiect în timpul Sfintei Împărtăşiri şi a hotărât, sub pedeapsa afurisirii, ca credincioşii să se împărtăşească în acelaşi fel ca preoţii astăzi, adică primind Trupul Domnului în mână şi Sângele Lui din potir? După acestea Biserica, fără să convoace un alt sinod ecumenic pentru schimbarea hotărârii de mai sus, a pus această schimbare în practică. Pentru aceasta se află în schismă, sau încă mai trăieşte având puterea să schimbe, chiar şi prin practica tacită, hotărârea ei mai veche, ce avea caracter temporar şi nu atingea adevărurile dogmatice neclintite şi neschimbate?”
@ Adrian:
Deocamdata eu cred ca tu esti pe pozitie de ne-onestitate si viclenie. Si pari a fi in extrema relei-credinte.
Am spus de cateva ori ca asteptam reactia duhovnicilor nostri importanti, a Muntelui Athos si a Bisericilor surori (nu exista nicio reactie, va mai dura ceva, dar semnalele informale sunt negative) si am indemnat sa nu iasa nimeni din Biserica,. Asa ca, iarta-ma, ti-o spun franc: vorbesti prostii, pur si simplu! Desigur, ai tot interesul sa ne discreditezi, dar nu-i nicio problema…
IPS Bartolomeu inca n-a iesit cu nimic public dupa Sinod. Nu face nimeni nicio schisma, nicio razvratire. Ramanem in Biserica Ortodoxa Romana, nu plecam nicaieri si ii pomenim pe ierarhi (dupa parerea noastra, nu si pe Corneanu, care s-a dovedit ca staruie in erezie si nu se caieste).
Calendarul e una, impartasirea cu ereticii e alta. E o problema canonica serioasa ce trebuie analizata si discernuta de cei duhovnicesti din Biserica si se va vedea mai departe ce se va intampla. Pana una-alta, n-avem nici descoperiri ceresti ca parintele Ioanichie Moroi si nici nu ne poate baga nimeni calusul in gura ca sa spunem ca NU E BINE ce s-a intamplat la sinod. Inca nadajduim ca lucrurile se vor indrepta si ierarhii nostri buni care au fost pacaliti sa revina asupra pasului facut.
@ ADRIAN!
Frate Adrian, Problema CALENDARULUI nu a afectat UNITATEA DOGMATICA a Biseicilor Ortodoxe!
Azi, este altceva, si anume Pastorii Ortodocsi, incep sa NEGLIJEZE INVATATURA DOGMATICA despre OBTINEREA IERTARII (asa cum fratii adimini au aratat din cele ce le-au postat despre INVATATURILE SF. AVERCHIE TAUSCHEV, care vorbeste despre conditiile obtinerii adevarate a iertarii dupa pacatuire)!si despre VALABILITATEA TAINELOR altor confesiuni.
Chiar daca Sinodul s-a pronuntat asupra faptului ca NU ESTE VOIE IN VIITOR ca cineva sa se cuminece la alte confesiuni, nu a exoplicat si DE CE NU ESTE BINE! Adica nu a spus negru pe alb ca IMPARTASANIA de la altii decat ortodocsii NU-I VALABILA!
Deci nu suntem in fata unei “AUTORITATI DE LUCRU JUDECAT” (cum se exprima juristii in lumea si practica dreptului) ca pe vremea Indreptarii Calendarului …, fiindca nu avem “IDENTITATE” de probleme si de situatii, ci azi este in primejdie ADEVARUL DOGMATIC de a fi…”INDREPTAT” si nu “timpul liturgic”!
Nu suntem schismatici, fiindca nu ne rupem de Ortodoxie, ci doar ne departam cu inima unii dintre noi, de…mascatele inovatii, care incep sa se infiltreze in viata Bisericii noastre si care sunt atat de “fin” justificate de catre cei la care te-ai astepta mai putin! (…)
O mica continuare…
Si daca Pastorii Bisericii noastre incep sa DEA IERTARE fara SPOVEDANIE si fara recunoasterea si regretarea ADEVARATA a pacatelor comise de membrii bisericii care pacatuiesc, fie ei si ierarhi, si de asemenea daca NU TRANSEAZA clar si pentru totdeauna daca sunt sau nu sunt valabile si valide Sacramentele si slujbele altor confesiuni crestine decat ortoroxe, ia spune-mi atunci fratia ta, frate Adrian, mai exista UNITATE DE VEDERI si de EXPRIMARE si MARTURISIRE a ADEVARULUI Bisericii, intre pastorii nostri si cei ai INTREGII Biserici Ortodoxe Universale??
Si atunci, ti se pare ceva demn de “laudat” si de apreciat “pozitiv” cu privire la o asemenea AMBIGUITATE de PRONUNTARE si de DECIZIE de care a dat dovada ieri cel mai Inalt For al Bisericii??
Apropos de scorul inregistrat in Sinod 47 – 1
http://www.basilica.ro/ro/stiri/preafericitul_parinte_patriarh_daniel_a_acordat_rangul_de_mitropolit_ad_personam_ips_nifon_arhiepiscopul_targovistei.html
P.S. Ce inseamna Mitropolit ad personam? Nu cumva e un titlu oarecum imprumutat din ierarhia apuseana?? A mai fost pana acum acordat acest rang??
@Vela Gheorghe
Frate, nu e treaba noastra sa vedem daca a fost sau nu sincera pocainta. E treaba lui Dumnezeu.
Daca a zis ca se pocaieste si a mintit, il va judeca Dumnezeu.
Important e ca A ZIS ca se pocaieste.
Adica s-a dat mesaj ca a fost greseala deci s-a marturisit ortodoxia.
Eu nu cred ca, dupa mesajul Sinodului catolicii sunt fericiti. Din contra.
Dar … again: Vor iesi sau nu celelalte biserici din comuniune cu BOR ?
Ca in rest … dezbatem de geaba.
E si treaba noastra, ca Biserica, bineinteles, ca asta e conditia canonica, sa fie sincera, nu fatarnica. Multe le punem noi numai in carca lui Dumnezeu, “saracul”… Apoi problema nu e numai daca a fost sincera, ci si daca, si formal a existat vreo clipa.
“Again”: Ti s-a raspuns deja, dar se vede ca ori nu vezi, ori esti mai nerabdator decat trebuie. Noi asteptam cu nadejde si pace. Si dezbatem, ca in Biserica dintotdeauna despre toate s-a dezbatut liber. Si responsabil.
OK, atunci. 🙂
Sa fiu iertat. Astia mai vicleni si plini de rea-credinta asa ca mine nu prea au rabdare.
🙂
adrian,
te rog sa imi arati si mie, negru pe alb, cuvintele de regret ale celor doi episcopi.
axxa:
N-auzi ca daca stie Dumnezeu e de ajuns, ce mai trebuie sa stim si noi? 🙁
da… In Biserica este ca in politica, si asta din cauza noastra.
Ei mint pretins diplomat ca regreta (ce sa mai vorbim de pocainta!) si noi credem chiar ca s-au pocait si indreptat si ca de acum incolo ne putem lasa (din nou) fara grija in mana lor. Miza, insa, e infinita mai valoroasa decat in cazul politicii. E sufletul nostru.
mai, cred ca nu prea stim (nici eu nu stiu, doar imi dau cu presupusu` dupa cate am mai citit) ce inseamna sa “marturisim ortodoxia”, cum zice Adrian ca s/a facut prin declaratia Sinodului.
Dupa mintea mea, o declaratie de marturisire e una clara, transanta, publica, raspicata si venita la momentul oportun.
Deci nu una “ambalata”, calduta, care lasa “de inteles”, ascunsa pe dupa un stalp de milostenie si diplomatie.
Adrian, nu dezbatem deloc. Nici macar nu dezbatem, ca asta ma duce cu gandul la “vorba multa, saracia omului”, ci strigam de deruta si de frica.
Ca ies celelate biserici din comuniune, ca nu ies, vom vedea ce orientari vor avea. Dar asta nu se indraptateste pe noi sa stam muti si sa adastam sa pice para malaiata fix in gura noastra, adica sa ne pazeazca altii, sa atarnam de ce vor zice/face altii, alte biserici.
ti-as mai scrie, dar mi-e urat sa scriu mesaje lungi. Sper, insa, ca tu sa apuci sa “vezi”, prin intelegere, mai mult decat cele scrise deja.
† † †
Frati si surori, stati bine si cu luare aminte, arhanghelii Domnului nostru Iisus Hristos privesc din cer la noi toti, sa avem fiecare candela sufletului aprinsa, sa avem vie rugaciunea, timpul este pretios…,
Portile iadului nu vor birui niciodata BISERICA lui HRISTOS – ORTODOXIA –
PIATRA CEA DIN CAPUL UNGHIULUI…(Temelia dreptei credinte).
† † †
Parca s/a cam intrevazut reactia Sinodului. Adica pana la impartasirea PS Nicolae, de ce nu s/a pus in discutie cazul de la Oradea? De la Boboteaza pana acum a trecut ceva vreme. Sunt din Ardeal si din pacate putinii preoti ” ortodocsi” si ne-prieteni cu catolicii sunt catalogati inclusivi de episcopi drept “fixisti”, “habotnici”, si sfatuiti mereu “s/o lase mai moale, sa fie mai maleabili”. Un astfel de episcop care da astfel de “sfaturi” cum ar putea oare sa il condamne pe Nicolae, sau Sofronie ca a facut ceva ce ar face si el?
Din pacate situatia aici la noi in Ardeal e mult mai grava decat o vedeti cei din afara. Avem preoti care inmormanteaza brat la brat la brat cu catolici, cu reformati, si toate stea cu supervizarea superiorilor.
Stiti cine sunt trasi la raspundere si condamnati? “Desteptii de preoti ” care nu vor sa slujeasca alaturi de catolici, reformati.
Din pacate credinta in Ardeal e foarte slaba. Mirenii s/au obisnuit cu preoti “iubitori de alte religii” si cand apare unul cu randuiala, habar nu aveti ce munca de lamurire tre sa duca pt a putea tine canoanele. Si cand sa zicem ca reuseste cat de cat sa se impuna, vine Vladica locului si darama tot…Cam asa e in Ardeal
🙁 🙁 🙁
Si uite-asa, obisnuindu-ne cu ereziile, le numim ecumenism practic, patrunzator si impresionant pebtru mintea si obisnuintele poporului ignorant, necatehizat. Cata inselare!!!