PARINTELE SERAPHIM ROSE NE ARATA DE CE ESTE NECESAR SI CUM PUTEM SA DOBANDIM “CUGETUL PARINTILOR”
“Un fiu iubitor si devotat nu va avea niciodata atitudinea unuia care “stie mai bine” decat cei ce l-au nascut. Dupa cum si-a dat seama Pr. Serafim, aceasta atitudine de “a sti mai bine” este principala piatra de poticnire ce ii impiedica pe oameni sa patrunda cu totul in duhul Parintilor“.
Un fragment de o importanta capitala pentru fiecare credincios ortodox din cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” (Editura Sophia, 2005) despre modul duhovnicesc si neinselator de citire si de raportare la Sfintii Parinti ai Bisericii si despre importanta vitala pentru mantuire a insusirii de catre noi a Duhului si a cugetului lor:
Cugetul Parintilor
Cand, intr-o noapte de toamna, privesc cerul senin presarat cu nenumarate stele, atat de felurite ca marime, dar revarsand o lumina unica, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand, intr-o zi de vara, privesc marea nemarginita, acoperita de tot felul de corabii, cu panzele intinse ca niste aripi albe de lebada, plutind sub acelasi vant catre acelasi tel, acelasi liman, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand aud un cor armonios pe mai multe glasuri, in care feluritele glasuri, in eleganta armonie, canta un singur cantec dumnezeiesc, imi spun în sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor!
(Sf. Ignatie Briancianinov)
“Nu a mai existat nicicand”, scria Pr. Serafim, “o asemenea epoca de invatatori mincinosi precum acest jalnic secol al XX-lea, atat de bogat in tot felul de nimicuri materiale si atat de sarac la minte si la suflet. Orice parere ce se poate inchipui, chiar si cea mai absurda si chiar cele respinse pana acum de consensul universal al tuturor popoarelor civilizate, are acum propriul program si proprii <<invatatori>>. Cativa dintre acesti invatatori demonstreaza sau promit <<putere spiritulala>> si false minuni, cum fac unii ocultisti si <<harismatici>>; dar cei mai multi dintre invatatorii contemporani nu ofera decat o zeama lunga de idei nedigerate, luate <<din aer>>, cum s-ar zice sau de la vreun <<intelept>> modern autoproclamat, care stie mai bine decat toti cei vechi, numai fiindca traieste in <<luminatele>> noastre vremuri moderne. Ca urmare, filosofia are mii de scoli, iar <<crestinismul>> mii de secte. Unde sa afli adevarul, daca mai este de aflat vreun adevar in aceste vremuri atat de ratacite?
Este un singur loc unde se afla izvorul adevaratei invataturi venite de la Insusi Dumnezeu, neimputinata de-a lungul veacurilor, ci pururea proaspata, fiind una si aceeasi la toti cei ce o invata cu adevarat, ducandu-i la mantuirea vesnica pe cei ce urmeaza. Acest loc este Biserica Ortodoxa a lui Hristos, izvorul este harul Preasfantului Duh, iar adevaratii dascali ai dumnezeiestii dogme ce se revarsa din acest izvor sunt Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe“.
Pe masura ce Pr. Serafim se avanta duhovniceste spre culmi in pustie, sufletul lui sorbea din izvorul harului din Biserica: dumnezeieste-insuflatele Scripturi ale Bisericii si din nemincinosii talcuitori ai Scripturii, Sfintii Parinti.
“In Sfintii Parinti“, scria el, “aflam <<cugetul Bisericii>>, intelegerea vie a descoperirii lui Dumnezeu. Ei sunt veriga de legatura intre vechile texte ce cuprind descoperirea lui Dumnezeu [adică Sfintele Scripturi] si realitatea de astăzi. Fara o asemenea legatura, fiecare om este de capul lui, rezultatul fiind zecile de mii de interpretari si de secte“.
Intr-un alt loc, Pr. Serafim cita din teologul patristic Teofan, Arhiepiscopul Poltavei, spre a lamuri acest lucru:
“Biserica este casa lui Dumnezeu Celui viu, stalp si intarire a adevarului (1 Tim. 3, 15). Adevarul crestin se pastreaza in Biserica, in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie; dar cere o pastrare dreapta si o talcuire dreapta. Insemnatatea Sfintilor Parinti sta tocmai in aceasta: ei sunt cei mai iscusiti pastratori si talcuitori ai acestui adevar, in virtutea sfinteniei vietii lor, a adancii cunoasteri a Cuvantului lui Dumnezeu si a belsugului harului Duhului Sfant ce salasuieste in ei”.
De-a lungul anilor de vaste lecturi, Pr. Serafim a adunat o cuprinzatoare cunoastere a invataturii patrsistice. Cand trata o anumita tema in scrierile sale, facea uz de o gama larga de izvoare patristice, atat vechi, cat si moderne, atat din crestinismul rasaritean cat si din cel apusean [cel apusean din primul mileniu, nota noastra], multe dintre ele destul de obscure si netraduse in engleza pana atunci. Insa nu tintea sa ajunga un erudit specializat in Sfintii Parinti. Asemenea experti, scria el, sunt adeseori “total straini de adevarata traditie patristica, nefacand decat sa-si castige existenta pe seama ei“. Ca intotdeauna, el trebuia sa mearga mai adanc, ca sa descopere intregul context. Trebuia nu doar sa-i cunoasca pe Parinti, ci si sa dobandeasca in mod autentic cugetul lor, sa invete sa gandeasca, sa simta, sa priveasca lucrurile la fel ca ei. Prea adeseori in ortodoxia contemporana exista tendinta de a reinterpreta credinta pentru a se potrivi cugetului omului modern. Pr. Serafim stia ca trebuie sa faca exact invers: sa-si potriveasca constiinta dupa cugetul Parintilor, sa se cufunde cu totul in continuitatea de doua milenii a experientei crestine. Dobandind cugetul Parintilor, adica cugetul Bisericii, dobandea in acelasi timp cugetul lui Hristos, Care este capul Bisericii si Care calauzeste Biserica Sa la plinatatea Adevarului.
Intr-o discutie libera cu niste convertiti ortodocsi la schit, pr. Serafim a vorbit despre felul cum putem incepe sa dobandim cugetul patristic. Una dintre chei este statornicia.
“Statornicia”, spunea el, “este ceva ce se lucreaza printr-un regim duhovnicesc intemeiat pe intelepciunea predanisita de Sfintii Parinti – nu simpla supunere fata de traditie de dragul traditiei, ci mai curand o asimilare constienta a ceea ce barbatii de Dumnezeu inteleptiti au vazut si au scris. In aspectul sau exterior, aceasta statornicie se lucreaza printr-un pic de rugaciune, rugaciune pe care o avem in slujbele bisericesti ce au ajuns pana la noi. Fireste, in alte locuri ea se savarseste mai mult sau mai putin, dupa puterile fiecaruia.
Statornicia presupune si citirea scrierilor duhovnicesti, de pilda la masa. Trebuie sa fim necontenit injectati cu nelumescul, ca sa putem lupta cu partea opusa, cu lumescul, care ne roade neincetat. Daca incetam, fie si numai pentru o zi, aceste <<injectii>> cu nelumescul, evident ca lumescul incepe sa ne copleseasca. Petrecand o zi fara ele, lumescul ne invadeaza; doua zile – inca si mai mult. Si curand ne dam seama ca gandim din ce in ce mai mult in chip lumesc, pe masura ce stam tot mai mult in contact cu acel tip de gandire si tot mai putin in contact cu gandirea de tip nelumesc.
Aceste injectii – injectii zilnice cu hrana cereasca – sunt partea exterioara, iar partea launtrica este ceea ce se numeste viata duhovniceasca. Viata duhovniceasca nu inseamna a fi in nori, rostind Rugaciunea lui Iisus sau trecand prin felurite miscari; ci inseamna a descoperi legile vietii duhovnicesti ce se aplica propriei pozitii, propriei situatii. Aceasta vine in decursul anilor, prin citirea atenta a Sfintilor Parinti cu carnetelul in mana, notand pasajele care ni se par cele mai semnificative, studiindu-le, descoperind cum ni se aplica si, daca e nevoie, revazand parerile anterioare asupra lor pe masura ce le patrundem ceva mai adanc, descoperind ce spune un Parinte despre un lucru, ce spune al doilea si asa mai departe. Nici o enciclopedie nu-ti da aceste lucruri. Nu poti sa hotarasti ca vrei sa afli totul despre un anumit subiect si sa incepi a-i citi pe Sfintii Parinti. Unele scrieri au indexuri, dar nu poti ajunge pur si simplu la viata duhovniceasca in acest mod. Trebuie sa o iei putin cate putin, asimiland invatatura pe care poti sa o absorbi, revenind asupra acelorasi texte in anii urmatori, reabsorbindu-le, luand mai mult, si ajungand treptat sa-ti dai seama in ce fel ti se aplica tie acele texte duhovnicesti. Facand astfel, ne dam seama ca de fiecare data cand citim un Sfant Parinte aflam lucruri noi. Patrundem intotdeauna tot mai adanc…
Parintele Nicolae Deputatov, un om cu multa dragoste pentru Sfintii Parinti, le-a citit scrierile si le-a subliniat, notandu-si citatele in carnetele. El spune: <<Cand am o stare foarte proasta, cand sunt descurajat si deprimat, deschid unul din carnetelele mele si incep sa citesc ceva ce ma insuflase odinioara. Si aproape fara gres , citind ceea ce ma insuflase candva, ma umplu din nou de insuflare, fiindca insusi sufletul meu este cel care a fost candva insuflat, si vad acum ca ceea ce m-a insuflat atunci ma poate hrani si acum. Deci a deschide ceea ce m-a insuflat candva devine un fel de insuflare automata>>”.
Parintele Serafim sublinia faptul ca invatatura Parintilor nu tine de o epoca anume.
“Ortodoxia, fireste, nu se schimba de la o zi la alta sau de la un veac la altul. Daca privim lumea protestanta sau romano-catolica, vedem ca anumite scrieri duhovnicesti se demodeaza. Uneori ele revin la moda, alteori se demodeaza din nou. E limpede ca ele sunt legate de lucruri lumesti, care starnesc din cand in cand interesul oamenilor sau tin mai curand de spiritul vremii. Nu se intampla la fel cu sfintele scrieri ortodoxe. O data ce dobandim intreaga conceptie crestin-ortodoxa – adica, pur si simplu, conceptia crestina – transmisa de la Hristos si Apostoli pana in vremea noastra, totul ne devine contemporan. Citesti cuvintele unui autor precum Sf. Macarie, care a trait in pustia Egiptului in veacul al IV-lea, si el iti vorbeste tie. Conditiile in care a trait sunt putin diferite, dar el ti se adreseaza direct tie, pe limba ta. El merge catre acelasi loc, foloseste acelasi cuget, are aceleasi ispite si caderi si nu are nimic strain. La fel se intampla cu toti ceilalti parinti, din vremea aceea si pana in veacul nostru, cum ar fi Sfantul Ioan din Kronstadt. Toti vorbesc acelasi limbaj, limbajul vietii duhovnicesti, in care si noi trebuie sa patrundem”.
Pr. Serafim mai sublinia si faptul ca
“autentica si neschimbatoarea invatatura a crestinismului este transmisa intr-o succesiune neintrerupta, atat oral, cat si prin cuvantul scris, de la duhovnic la fiul sau duhovnicesc, de la dascal la ucenic“.
N-a fost nici un rastimp cand Biserica sa fie lipsita de Sfinti Parinti sau sa fie nevoie sa se descopere o invatatura patristica “pierduta”:
“Chiar si atunci cand marea majoritate a crestinilor au neglijat poate aceasta invatatura (cum este cazul, de pilda, in zilele noastre), adevaratii ei purtatori au continuat sa le-o transmita celor infometati sa o primeasca”.
El spunea cat este de important ca noi, cei din urma crestini,
“sa primim calauzire si insuflare de la Sfintii Parinti din vremurile apropiate de noi, ce au trait in conditii similare cu ale noastre si care au pastrat totusi nestirbita si neschimbata aceeasi invatatura pururea proaspata“.
In aceasta privinta, scotea in relief doua figuri-cheie: scriitori duhovnicesti rusi Ignatie Briancianinov (+1876) si Episcopul Teofan Zavoratul (+1894).
“Ei au vorbit oamenilor in limbajul vremii lor“, spunea el, “o perioada foarte apropiata de secolul XX-lea. Le erau cunoscute toate ispitele vremii noastre, mai ales episcopului Ignatie, care-i citise pe toti scriitorii apuseni si era el insusi inginer si cunostea ultimele teorii din matematica. Cunoscand situatia prezenta si intreaga intelepciune apuseana, ei au infatisat invatatura ortodoxa pentru vremurile acestea si au raspuns la tot felul de probleme. De pilda, episcopul Ignatie a scris un volum despre iad si starea sufletului dupa moarte, elucidand invatatura ortodoxa intr-un mod care sa poata fi inteles si de omul apusean. Acesti Parinti si cei ce i-ai citit si urmat ne transmit Ortodoxia intr-un mod foarte accesibil…
Va trebui sa ne cercetam pe noi insine: Daca vedem ca avem ravna pentru Ortodoxie, dar nu suntem o <<veriga>> din lantul ce trece prin Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, exista primejdia de a nu fi in legatura cu toti Parintii. Trebuie sa existe o linie continua”.
Fiind un fiu devotat al Parintilor din vremurile mai recente (Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Paisie Velicikovski etc.) si din vremea sa (incepand cu Arhiepiscopul Ioan), Pr. Serafim a devenit un adevarat fiu al celor din vechime. Fiind o veriga a predaniei, s-a facut el insusi un transmitator al vechii intelepciuni patristice in zilele noastre. Si, iarasi, nu fiindca stia ce a spus cutare sau cutare Sfant Parinte despre una sau alta, ci fiindca s-a facut cu adevarat de un cuget si un suflet cu ei.
Din cele aratate pana acum, putem intelege cateva dintre calitatile care l-au facut sa reuseasca acolo unde altii nu au putut:
| 1. Moartea fata de lume. Acest element, legat de noblete si suferinta, s-a dezvoltat la Pr. Serafim din adolescenta pana la viata din pustie, cand a inceput sa traiasca cu adevarat precum Sfintii Parinti. In anii de dinaintea convertirii simtise cat de goala este aceasta lume si stia ca toate sunt desertaciune (Ecl. 1, 2). De aceea nu s-a ingrijit sa tina pasul cu modele intelectuale ca sa fie auzit si respectat de catre lume. Cand dadu peste o invatatura patristica ce era in mod clar in raspar cu spiritul vremii, cu predilectiile, filozofiile sau modelele teoretice ale stiintei contemporane, nu se temea sa o infatiseze in toata puritatea ei. Straduindu-se sa faca invatatura accesibila oamenilor din zilele sale, nu incerca totusi niciodata sa o dilueze, sa o atenueze sau s-o prezinte intr-un mod vag, spre a o face pe gustul oamenilor. El scria ca trebuie sa traim dupa acea invatatura “chiar daca stim ca facand astfel vom pierde bunavointa lumii acesteia si vom fi exclusi din ea“. 2. Discernerea vremurilor. Pr. Serafim a patruns filozofia nihilista a acestor vremuri, i-a inteles radacina si esenta. Stia ca toti sunt afectati de ea, inclusiv el insusi, si numai astfel a reusit sa o depaseasca. Alti purtatori de cuvant ai ortodoxiei au ramas victimele acestei subtile conditionari mentale a modernitatii, tocmai fiindca nu au reusit sa o recunoasca in ei insisi. 3. Smerenia. “Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti”, scria Pr. Serafim, “ca sa ne facem ucenicii lor, ca sa primim invatatura acestei vieti, mantuirea sufletului… Vom afla adevarata calauzire de la Parinti invatand smerenia si neincrederea in desarta si lumeasca noastra intelepciune, pe care am supt-o o data cu aerul acestor vremuri cumplite, si increzandu-ne in cei ce au placut lui Dumnezeu si nu lumii. Vom afla in ei adevarati parinti, atat de trebuinciosi in zilele noastre cand dragostea multora s-a racit (Mt. 24, 12) – parinti al caror singur tel este acela de a ne duce pe noi, copiii lor, la Dumnezeu si la Imparatia Sa cea cereasca, unde ne vom preumbla si vom sta de vorba purura cu acesti ingeresti, intru negraita bucurie”.
4. Dragostea. Un fiu iubitor si devotat nu va avea niciodata atitudinea unuia care “stie mai bine” decat cei ce l-au nascut. Dupa cum si-a dat seama Pr. Serafim, aceasta atitudine de “a sti mai bine” este principala piatra de poticnire ce ii impiedica pe oameni sa patrunda cu totul in duhul Parintilor, in duhul Ortodoxiei. Este o capcana creata de cugetul rationalist apusean care trebuie sa calculeze cat este de credibil un lucru inainte de a-l putea accepta. Respingand acest demers intelectual rece, Pr. Serafim a cautat sa creada in ortodoxia Parintilor asemeni unui copil, cu nevinovatie si sinceritate. Avea o evlavie de copil, pe care si-a dobandit-o cu dinadinsul, fiindca voia ceva autentic. Stia ca simplitatea inimii este starea fireasca a crestinilor, a celor mai profunzi si iscusiti Sfinti Parinti. Cu timpul a ajuns sa-si dea seama ca singura nadejde pentru crestinii ortodocsi de azi (si mai ales a convertitilor) era aceea de a-si darui inima, de a veni la credinta cu o astfel de dragoste incat sa nu respinga ceva din Ortodoxie numai fiindca mintea – plina de prejudecatile modernitatii – nu poate sa accepte imediat. “Poate exista un intreg domeniu care sa ne starneasca confuzie la Sfintii Parinti”, spunea el, “de aceea, trebuie sa-i abordam nu cu obisnuita minte rationalista, ci sa incercam sa ne ridicam mintea la un nivel mai inalt; iar calea catre aceasta este prin inmuierea inimii, facand-o mai flexibila“. 5. Realismul. Pr. Serafim a inteles foarte bine nevoia unei aplicari corecte a scrierilor Sfintilor Parinti la conditiile de viata ale fiecaruia. Intr-o serie de articole despre felul cum trebuie si cum nu trebuie cititi Parintii el vorbea despre invatatii rationalisti si convertitii fara experienta care “nu se folosesc duhovniceste de Parinti, ci doar isi sporesc mandria de <<a sti mai bine>> despre ei decat oricine altcineva sau, si mai rau, incep sa urmeze povetele duhovnicesti din scrierile lor fara o suficienta pregatire si fara o indrumare duhovniceasca“. Folosindu-se de o multime de citate patristice, Pr. Serafim explica cat de usor pot cadea oamenii in inselare, socotindu-se vrednici de descoperiri, vedenii si asa mai departe. “Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti”, scria el, “cu smerita intentie de a incepe viata duhovniceasca cu cel dintai pas si nici macar sa nu visam a atinge acele inalte stari duhovnicesti aflate cu totul mai presus de noi... Trebuie sa tinem minte ca scopul citirii Sfintilor Parinti nu este acela de a ne da vreo <<desfatare duhovniceasca>> sau de a ne intari in propria dreptate, cunoastere superioara sau <<contemplativa>>, ci doar de a ne ajuta pe calea lucrarii virtutii... Va trebui sa ajungem la aceasta lectura in mod practic, ca sa ne folosim cat mai mult de ea”. 6. Durerea inimii. In aceasta se afla ultima si cea mai insemnata cheie cu care Pr. Serafim a intrat in cugetul Parintilor. In scrierile patristice , “durerea inimii” se refera, in general, la o elementara suferinta launtrica, la purtarea unei cruci launtrice pe calea urmarii lui Iisus Hristos, ca si la duhul zdrobit cu strapungere de inima. “Suferinta“, afirma Pr. Serafim, “este realitatea conditiei umane si inceputul adevaratei vieti duhovnicesti“. De la Arhiepiscopul Ioan, cel ce cu adevarat s-a rastignit pe sine in aceasta viata, Pr. Serafim a invatat si care sunt roadele ei. Folosita cum se cuvine, suferinta poate curati inima, iar cei curati cu inima… vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). “Abordarea corecta“, scria Pr. Serafim, “se afla in inima care incearca sa se smereasca pe sine, si care pur si simplu stie ca sufera si ca exista un adevar mai inalt ce poate nu doar sa ajute aceasta suferinta, ci o poate trece si intr-o dimensiune cu totul diferita“. Dupa Marcu Pustnicul (sec. al V-lea), “Pomenirea lui Dumnezeu este durerea inimii, rabdata pentru buna-cinstire. Iar tot cel ce uita pe Dumnezeu cauta placerea si nesimtitor se face.” Iar dupa cuvintele Sfantului Varsanufie cel Mare din Egipt, ale carui sfaturi au fost traduse in engleza de Pr. Serafim, “orice dar se primeste prin durerea inimii“. Pe langa sensul general, “durerea inimii” are si un sens literal in scrierile Parintilor, caci atunci cand inima este concentrata in rugaciunea fierbinte catre Hristos ea poate intr-adevar sa doara. Asa cum nota Pr. Serafim, in terminologia patristica “inima” nu inseamna doar “simtamant”, ci “un lucru mult mai adanc – organul care cunoaste pe Dumnezeu“. Inima este atat duhovniceasca cat si trupeasca: duhovniceste, ea este centrul fiintei umane, identificandu-se cu nous-ul (mintea); iar trupeste este organul unde nous-ul isi afla tainicul loc de salasluire. Concentrandu-se in inima trupeasca, nous-ul striga catre Mantuitorul, si acest strigat din inima, nascut din durere si deznadejde, dar cu nadejde in Dumnezeu, face sa se pogoare harul dumnezeiesc. Acest lucru se vede in special in practica ortodoxa a Rugaciunii lui Iisus. Cand ne vom apropia de Rugaciunea lui Iisus cu simplitate, spune Staretul Paisie Aghioritul (1994), “vom fi in stare sa o repetam de multe ori, iar inima va simti o dulce durere si Hristos Insusi va revarsa dulcea Sa mangaiere inlauntrul inimii noastre.”“Invatatura patristica despre durerea inimii”, scria Pr. Serafim, “este una dintre cele mai importante invataturi pentru zilele noastre, cand se pune accent in mod excesiv pe cunoasterea mentala, in detrimentul unei dezvoltari corecte a vietii emotionale si duhovnicesti… Lipsa acestor experiente esentiale este raspunzatoare in primul rand pentru diletantismul, trivialitatea si lipsa de seriozitate in studierea curenta a Sfintilor Parinti in ziua de azi; fara ea, nu poti aplica invataturile Sfintilor Parinti la propria viata. Poti ajunge la cel mai inalt nivel de intelegere mentala a invataturii Sfintilor Parinti, poti avea la degetul mic citate din Sfintii Parinti despre orice subiect cu putinta, poti avea <<experiente spirituale>> ce par a fi chiar cele descrise in cartile patristice, poti chiar sa cunosti perfect toate capcanele in care se poate cadea in viata duhovniceasca, si totusi, fara durerea inimii, nu poti fii decat un smochin neroditor, un plictisitor <<stie-tot>> care este totdeauna <<corect>>, sau un adept al tuturor experientelor <<harismatice>> din ziua de azi care nu cunoaste si nu poate transmite adevaratul duh al Sfintilor Parinti”. |
Vorbind despre prima sa descoperire a intelepciunii patristice, Episcopul Ignatie Briancianinov scria undeva:
“Ce anume m-a izbit mai presus de toate in operele Parintilor Bisericii Ortodoxe? Armonia lor, minunata si mareata lor armonie. Prin buzele lor optsprezece veacuri marturiseau o singura si de obste invatatura, o invatatura dumnezeiasca“.
Episcopul Ignatie si Pr. Serafim ajunsesera la aceasta invatatura pe cai asemanatoare. Amandoi rupsesera chingile cunoasterii moderne dupa o infocata cautare a Adevarului; amandoi erau foarte buni cunoscatori ai curentelor intelectuale ale vremii lor, si astfel erau extrem de constienti de revarsarea apostaziei care matura totul in calea ei. Amandoi vazusera cele doua lumi – lumea gandirii moderne si lumea Sfintilor Parinti, pe care acea gandire o lepadase – si amandoi au reusit sa alcatuiasca un pod de la cea dintai catre cea de-a doua. Prin totalitatea scrierilor lor ei au dat mijloacele cu care contemporanii lor sa poata obtine cel mai mare folos de la Parinti, citindu-i asa cum trebuie cititi, simplu si cumpanit, fara filtrele straine si sofisticate ale cugetului modern lipsit de radacini. Se poate spune ca Pr. Serafim a facut pentru secolul al XX-lea ceea ce Episcopul Ignatie facuse pentru al XIX-lea. Insa lucrarea sa nu a inlaturat-o pe cea a predecesorului sau, ci doar a completat-o.
In prezentarea Vietilor si a scrierilor Parintilor pentru cititorii de azi, Pr. Serafim scria:
“Nu este nici o problema a vremii noastre atat de confuze care sa nu-si afle solutia printr-o lectura atenta si cinstitoare a Sfintilor Parinti: fie ca e vorba de problema sectelor si a ereziilor ce abunda astazi, ori de cea a schismelor si a <<jurisdictiilor>>; fie ca e vorba de simulacrul vietii duhovnicesti infatisate de <<renasterea harismatica>> sau subtilele ispite ale confortului si inlesnirilor moderne; fie ca e vorba de probleme filosofice complexe precum e evolutia sau probleme morale concrete, precum avortul, eutanasia si controlul nasterilor; fie ca e vorba de rafinata apostazie a <<serghianismului>> ce ofera o organizatie bisericeasca in loc de Trupul lui Hristos sau de brutalitatea renovationismului ce incepe cu revizuirea calendarului si sfarseste in protestantismul de rit rasaritean. In toate aceste probleme singura calauza sigura sunt Sfintii Parinti si Parintii nostri vii care urmeaza lor“.
Transmitand vechea invatatura patristica epocii moderne, scrierile Pr. Serafim erau pecetluite de o virtute mult prea rar intalnita azi: onestitatea elementara. Pr. Serafim era onest fata de Parintii sai, onest fata de cititorii sai, onest fata de sine insusi. Tocmai dragostea sa jertfelnica fata de Adevar l-a facut sa se desparta de cei ce interpretau invatatura Sfintilor Parinti dupa conceptiile moderne.
Pr. Serafim a abordat adevarurile patristice cu cea mai mare cinstire, fiindca stia ca ele sunt insuflate de Iisus Hristos Insusi, Cel Ce traieste in Biserica Sa si singurul Care are viata vesnica.
“Autentica invatatura a Sfintilor Parinti”, scria Pr. Serafim, “cuprinde adevarurile de care depinde viata sau moartea noastra duhovniceasca”.
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ma simt neputincioasa si slaba.Ma rog putin, iubesc putin, vorbesc mult.Ma simt un vierme ,dar ma bucur sa citesc despre asemenea trairi duhovnicesti.L-am cunoscut pe parintele Cleopa si a ramas ca un far pt. mine.Merg uneori la mormantul lui si ma incarc duhovniceste.Altfel as cadea in lene totala.I-am citit cartile parintelui Seraphim Rose.Sunt un ghid pt. aceste vremuri tulburi.
Dumnezeu sa ne lumineze sa nu ne ratacim.
Foarte frumos acest articol despre parintele Serafim Rose, cu citate bine alese si… iti merge la inima. Foarte la obiect. Citind astfel de texte, ai senzatia ca ai facut un pas inainte, ca ai inteles ceva mai mult.
Spunea cineva ca una dintre dinferentele esentiale (in fond este numai una singura, dar fiecare forma a ei, imbraca o haina distincta de diferentiere…)care exista intre oamenii duhovnicesti (in categoria carora se includ nu numai multi monahi si clerici, ci si multi mireni care duc viata duhovniceasca) si respectiv oamenii neduhovnicesti, care sunt “trupesti”, “lumesti”, “care nu au Duhul” si care “traiesc dupa lucrarile firii celei vechi, pamantesti si cazute”, poate fi asemanata si comparata cu diferenta fundamentala care exista intre militari si civili.
Militarii stiu ce inseamna “juramant pentru patrie si hotararea de a apara patria chiar cu pretul jertfirii vietii lor”, apoi militarii stiu ce inseamna: disciplina militara, instructia militara reala de razboi, mentalitatea militara combatanta de viata, abnegatia si hotararea in indeplinirea sarcinilor etc, lucruri si “chestiuni” fata de care un “civil” este pe de-a-‘ntregul strain, sau aproape total nefamiliarizat.
Viata militara si lumea militara este o ALTA LUME, paralela si care totusi se “intersecteaza” cu lumea civila, o lume diferita si disticta de lumea celor mai multi dintre noi, o lume cu o alta mentalitate si gandire, cu un alt fel de viata si de traire si care fooseste pentru implinirea si atingerea scopurilor si menirii sale pe pamant, parghii, mijloace, instrumente, cunostiinte si date, tehnica, procedee de actiune, comunicatii, dotari si PREGATIRE de o alta factura si de un alt tip, substantial DIFERITE, decat cele ale lumii civile!
Pana cand un tanar care intra in armata, nu intra in “frecventa gandirii si opticii si mentalitatii MILITARE, el nu poate fi socotit un militar adevarat!
Tot asa stau lucrurile si in ceea ce priveste VIATA DUHOVNICEASCA si LUMEA DUHOVNICEASCA!
Si lumea duhovniceasca, este o lume paralela si care totusi uneori se intersecteaza si intalneste cu lumea cotidiana, dar este o lume, ca si lumea militara, care are: o gandire, o zestre de cunsotiinte si invataturi, un fel de a fi si de a vietui, un specific si apoi “puteri” si “instrumente” si “unelte” proprii, si care necesita pebntru a trai in ea O PREAGATIRE SPECIFICA! Pregatirea acesta nu este numai intelctuala, ci este o pregatire TIOTALA si complexa, care solicita si dezvolta si activeaza si cere ca sa lucreze in om toate puterile cu care el a fost inzestrat si “proiectat” de catre Creatorul sau – Dumnezeu!
Crestinii care nu au dobandit macar o familiarizare cat de cat “multumitoare” cu aceasta viata si cu felul ei de cugetare si de traire, si care nu au intrat inca in “frecventa” ei spirituala, nu sunt crestini autentici, si nici fii luptatori ai Bisericii Luptatoare!
Biserica se numeste luptatoare pe pamant pentru ca LUPTA cu pacatul si cu diavolul! din ea fac parte doar acei crestini care sunt si ei LUPTATORI dupa putere impotriva raului din Creatie!
Daca militarii accepta sa aiba o alta viata decat ceea a civililor, cu o alta gandire, atunci oare de ce oare se mira multi dintre oamenii lumesti ca crestinii duhovnicesti au si ei o mentalitate si o viata DIFERITA de a cea mai multora dintre ceilalti oameni??
Asadar, cu adevarat aici este cheia PORTII de intrare in lumea si viata cea duhovniceasca si anume GANDIREA si CUGETAREA CEA DUHOVNICEASCA!
Iar obtinerea acestei cugetari si gandirii nu se face doar citind, ci si prin curatirea de vicii si prin rugaciune si prin imoplinirea Poruncilor lui Hristos!
Sa ne punem pe inima acest lucru al intrarii cu cugetul mintii nostre in “frecventa” gandirii Sfintilor Parinti, ca sa putem apoi trai o viata duhovniceasca cat mai apropiata de a lor!
Amin!
Sfantul Serafim Rose este sfantul care a venit el la mine, a intrat el in viata mea, printr-un concurs de <>, in care el a lucrat delicat, dar sigur, prin <> izbitoare. Daca veti avea ocazia sa cititi ceva despre el sau o lucrare proprie, nu ratati ocazia ! E ca si cum ai bea cea mai cristalina apa !
@ Vasile Porumbescu:
Cand scrieti cu acel tip de ghilimele, formatul de aici sterge automat ce este cuprins intre ele, prin urmare va rugam sa rescrieti folosind semnele de acest tip: “”
Va multumim!
@ admin
1 poate ca pagina aceasta a ierom. Damaschin nu e cea mai inspirata din carte.
2 vorbeste frumos, leaga nu mai putin de 6 elemente necesare ca sa dobandim cugetul Parintilor: moartea fata de lume, discernerea vremurilor, smerenia, dragostea, realismul si durerea inimii.
4 dar nu se leaga.totul pare facut in stilul unei recenzii stiintifice la ceva care il depaseste cu totul pe autorul recenziei. confuzia ramane, vai. urmariti numai comentariile la acest text si va veti convinge.
sau faceti altceva: de ce nu-l intrebati direct pe Pr Iustin ce parere are despre textul publicat aici?
Ma rog, cum stiti… E unul din cele mai importante si mai bune capitole, dupa noi, iar daca tot ce ati avut de gasit este “stilul unei recenzii stiintifice…” ne sugereaza ca nu in text este vreo problema sau confuzie. Macar daca am lucra cele pe care le citim si le intelegem si le-am scrie noi mai cu un stil mai bun 🙂 Pe astfel de chestiuni nu ne-am apuca sa cartim, mai ales ca nici nu le resimtim ca atare…. Comentariile nu vedem sa ridice nici ele vreo problema. Iar ultima indicatie pe care ne-o dati ni se pare, iertati-ne, cam ciudata si fara sens. Daca aveti personal vreo indoiala sau vreo neintelegere, va rugam, mergeti si intrebati pe parintele Iustin sau pe oricine doriti.
@admin
1 vad ca v-au suparat cuvintele “stilul unei recenzii stiintifice”. ma iertati. confuzia e fara indoiala la mine. chiar daca ma ironizati, spuneti adevarul.
2 eu nu va dau indicatii de nici un fel(“Iar ultima indicatie pe care ne-o dati …”). probabil nu ati vorbit cu nici un Parinte pentru ca sunteti absolut sigur ca subiectul si modul de tratare sunt folositoare ORICARUI crestin.
3 “Pr. Serafim a patruns filozofia nihilista a acestor vremuri”, conditie fara de care NU se poate dobandi cugetul Parintilor, dupa cum zice autorul cartii– lucrul acesta este inaccesibil, ma iertati, la cei mai multi credimnciosi, printre care ma numar si eu.
4 nu ma banuiti de intentii ascunse, scriu ceea ce gandesc, nu pot sa zic de fiecare data numai “da, da, ce minunat”
5 problema mea cea mai mare e mandria si sunt constient ca pana la sfarsitul vietii nu voi scapa de ea, pentru ca mereu uit de ea. asa ca ma iertati
Nu este vorba de suparare aici, ci de faptul ca ar trebui sa primeze, poate, ne gandim noi, o intelegere a celor scrise cu duhul mai mult decat cu mintea. Nu credem ca orice este folositor oricui crestin, dar ar fi absurd sa ne scufundam in scrupule de tot felul (daca le cautam, le gasim) si sa ajungem sa nu mai dam nimic mai departe pentru ca nu se potriveste TUTUROR.
A patrunde filosofia nihilista a acestor vremuri, iarasi, nu inseamna ca trebuie sa citim toti autorii nihilisti, ci sa cautam sa avem discernamant pentru a nu ne lasa furati cu mintea de invataturile atat de mincinoase ale acestui veac, care se mascheaza din ce in ce mai bine sub aparentele binelui si chiar ale crestinismului. Pe de alta parte, tocmai de aceea a ridicat Dumnezeu sfinti ca Par. Serafim Rose, pentru a ne da noua o cale de intelegere dreapta fara sa fim nevoiti sa parcurgem -ceea ce oricum nu am fi in stare- biblioteci intregi ca sa intelegem lumea din jur. Dar, pentru a ne putea folosi de invatatura acestor sfinti, avem nevoie de smerenie a cugetului si de primir a propovaduirii, vietii si invatamintelor lor.
Nici nu voim ca dvs. sa ziceti tot timpul “da, da”, dar nu uitati ca noi aici nu ne propovaduim pe noi insine, ci punem “la bataie” ceea ce are Biserica de spus in acest veac, atat cat ne este noua cu putinta. Repetam, daca dvs. aveti indoieli cu privire la ceea ce ati citit si dialogul cu noi nu ajuta, ar trebui sa mergeti la parintele duhovnic sau la parintele Justin – daca l-ati mentionat – si sa il intrebati nelamuririle… Noi mai mult nu putem, iertati.
@admin
acum am vazut cum ganditi.
sa stiti ca va iau in serios tocmai pentru ca de la cei de la Razboi intru cuvant astept atentie in ceea ce publicati, gand luminat, lamuriri.
multzam frumos