Parintele Gh. Calciu – inedit (audio si text): ATITUDINE SI RABDARE

“Ceea ce trebuie sa facem noi este sa rezistam prin rugaciune, prin neparticipare, prin necolaborare; chiar daca ierarhii ne imping, nu trebuie sa colaboram cu nimic in ceea ce tine de satana si de antihrist”.

Asculta si descarca:

Parintele Calciu – Cuvinte de foc, cuvinte “interzise” (octombrie 2005):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

– Parintii care au suferit in inchisori si pe care poporul ii considera sfinti ar trebui canonizati?

– Incontestabil! Numai ca Biserica se teme, atunci cand e vorba de cei din inchisori; au ramas cu aceeasi idee ca sunt dusmanii poporului, ceva in genul asta, sau, oricum, Biserica nu are curaj sa ia atitudine, asa cum nu a luat o atitudine corecta, sau conform canoanelor nici fata de parintele Daniel Corogeanu.

– Ati cunoscut Sfinti in inchisori?

– Bineinteles ca am cunoscut, Costache Oprisan a murit in bratele mele. In cartea lui Dumitru Bacu despre Pitesti, in prefata am scris amanuntit despre Costache Oprisan. Noi am fost 16 oameni intr-o sectie speciala, adica intr-o hruba ca un cilindru, semicilindru, 5 celule lipite de perete, fara lumina, fara aer, avand numai 2-3 gauri practicate jos pe unde sa schimbe aerul, si am fost tinuti acolo 16 persoane. Si in aceasta perioada, in celula de langa noi, toti 4 detinuti au murit, in celula de dincolo de noi a murit unul, in alta au murit 2 si Costache Oprisan in celula noastra. Asa ca a fost in decurs de 2 ani aproape jumatate din noi au murit. A fost o celula de exterminare, cu regim special fara aer, fara lumina, bataie, infometare si cu persecutie speciala!

– Cum ati rezistat?

– Acolo unde a fost unire intre noi si credinta adanca si rugaciune, am rezistat. Pentru ca securitatea a organizat in asa fel incat in fiecare celula sa fie un om destructiv, si in sens moral, dar.. un om care sa aiba o boala care e contaminatoare. La noi l-au bagat pe Costache Oprisan care-si scuipa plamanii, realmente isi scuipa plamanii, nu fac o figura de stil! In fiecare dimineata-si facea toaleta si scuipa cheaguri de sange, bucati de plamani! In alta celula erau 2 nebuni, in alta celula era un om, tot asa cu instabilitate psihica, cand mergea la securitate dadea informatii despre ce se intampla in celula: ca ne ajutam unii pe altii, ca puneam medicamente pentru cei care nu aveau sau nw puneam paine pentru cei care erau prea slabi; nu era nimic important, dar cand venea in celula spunea ce a facut dincolo si plangea si-si cerea iertare, era un om cu vointa zdrobita dupa ce trecuse prin Pitesti. Asa ca in toate celulele a fost cineva care sa aiba un element distructiv fizic sau moral. In celula in care erau cei 2 nebuni, toata celula a murit! Noi am fost grupati prin personalitatea lui Costache Oprisan care era un adevarat sfant! Adica era desprins de toate cele lumesti, traia intr-o rugaciune aproape permanenta, numai cand comunica cu noi… Niciodata nu s-a plans pentru boala lui, niciodata n-a plans pentru ceea ce i s-a facut! Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea despre iertare si despre dragoste. El era de fapt Sfantul nostru. Iar in momentul cand Costache Oprisan a murit parca s-a frant ceva in noi si cateva luni am fost dezorientati. Eram eu, Marcel Petrisor si Iosif Iosif. Am simtit ca suntem ca si cum te-ar fi parasit un tata, asa cum simt copiii mici. Dar ne daduse destul Costache Oprisan ca sa ne putem noi restaura in spirit dupa aceea. Si am supravietuit datorita faptului ca am fost uniti, nu s-a intamplat nimic intre noi – mici conflicte, dar nu conflicte majore. Insa moartea lui Costache Oprisan a fost tulburatoare pentru noi si imi aduc aminte ca am stat asa, de multe ori ma uitam la el si il chemam pe Costache Oprisan sa-mi dea un semn. Nu mi-a dat nici un semn, dar el ne-a spus inainte de a muri ca daca Dumnezeu il va asculta, se va ruga pentru noi si vom scapa cu totii, a spus ca vom scapa cu totii, noi cei trei. Si asa s-a si intamplat!

– Dar acum simtiti rugaciunile lui Costache Oprisan pentru sfintia voastra?

– Da sigur, noi suntem impreuna spiritual, tot timpul! Si nu-l uit niciodata, si-l pomenesc in rugaciuni si-i cer sa se roage pentru noi.

– Alti sfinti pe care i-ati cunoscut?

– Gafencu, Mazare, Ioanide, Ianolide… Adica toti acesti oameni, indeosebi acesti tineri care sunt socotiti sfintii inchisorilor sunt legionari, cei care au intrat in inchisoare ca tineri, elevi sau studenti, sub Antonescu si care n-au fost eliberati si care au avut o viata spirituala extraordinara. Era grupul misticilor, asa se chemau, care traiau in rugaciune si care au trecut prin inchisoare ca niste faclii pentru noi. Cred ca ezitarea Bisericii este din cauza aceasta, ca au fost legionari. Dar aceasta discriminare, ca sa spun asa, pe motive politice, nu religioase, este un act pentru care ierarhia va raspunde in fata lui Dumnezeu!

– Ce ar trebui facut totusi, si noi credinciosii si anumiti preoti mai curajosi, ca sa spun asa, pentru ca acesti sfinti din inchisori sa fie mai cunoscuti?

– S-a facut un dosar pentru canonizarea lui Gafencu de catre fostii detinuti, s-au scris articole, dar toate acestea sunt inabusite pentru simplul motiv ca au fost legionari. Ca si cum Moise Arapul, care a fost talhar, stiti… Ca si cum daca a fost cineva legionar este incriminat pentru toata viata! Adica biserica se dovedeste superioara lui Iisus Hristos?! Iisus Hristos a stat de vorba cu toti, nu? Si a facut din pescari Apostoli si din pagani Mucenici. Totusi Biserica este ezitanta, s-a obisnuit cu o anumita obedienta fata de stapanire in timpul comunismului si nu iese din aceasta. De ce? Numai ei stiu!

– Am putea lua exemplu de la Biserica Rusa? Sa ne gandim la Patriarhul Tihon care a fost canonizat.

– Da sigur ca da, Rusia a canonizat pe toti cei ce au murit in inchisoare, mii de sfinti a facut! La noi nu s-a facut nici unul din inchisoare! Adica Biserica isi renega propria sa comoara!

– Credeti ca ecumenismul isi spune cuvantul?

– Nu cred ca ecumenismul isi spune cuvantul. Pur si simplu Biserica, de cand s-a terminat comunismul, niciodata nu s-a gandit sa faca ceva pentru cei ce au murit in inchisori, niciodata! Am auzit ca IPS Daniel a interzis in liturghii – se poate sa fie un zvon, sa nu fie asa – sa se pomeneasca cei morti in inchisori, ci numai cei ce au murit in revolutie. Adica la IPS Daniel sigur ca ecumenismul isi spune cuvantul. Dar dincoace nu, ei au fost asa ezitanti si speriati tot timpul.

– In ce masura sfintii din inchisori au fost un sprijin pentru ceilalti detinuti, mai slabi in credinta?

– Ei au facut si convertiri! Adica prin atitudinea lor, poate nu prin discursul lor ca sa zic asa, dar prin atitudinea lor, prin bunatatea lor, prin iertarea lor, prin posturile pe care le faceau. Erau unii care o saptamana nu mancau nimic! Va inchipuiti ca in conditiile de acolo din inchisoare, unde toti eram flamanziti, erau niste oameni care parca traiau numai cu rugaciunea! Si totdeauna, desi erau bolnavi, cum era Gafencu, ii ajuta pe ceilalti. Chiar mi-a spus Richard Wurmbrand, un evreu convertit, care la Targu Ocna a stat langa Gafencu, el primea niste medicamente pentru ca era tuberculos, si nu stia de unde vin. Dupa ce a fost salvat i s-a spus ca Gafencu ii trimitea medicamentele lui, catre Wurmbrand. Asa ca antisemitismul sau exagerarile pe care le-au facut comunistii [despre legionari], care au intrat in capul ierarhilor nostri bisericesti nu sunt decat niste povesti!

– Povestiti-ne despre felul in care Sfintii din Inchisori au schimbat vietile celorlalti detinuti! Spuneati de convertiri…

– Da, sigur, au fost convertiri. Cel putin Gafencu unde mergea toata celula devenea o rugaciune! Costache Oprisan la fel. Nu numai ca ne converteau sau intareau credinta noastra, dar pur si simplu faceau minunea supravietuirii, pentru ca in inchisoare fara Dumnezeu si fara rugaciune si fara iertare nu puteai sa supravietuiesti! Ei faceau aceasta minune in celula in care stateau, schimbau inima noastra, stingeau vrajmasia noastra fata de gardieni, fata de Securitate, adica intorceau inima noastra de la razbunare, sau chiar ura, catre Dumnezeu si catre dragoste; si toate aceste schimbari lucrau in inima noastra si organismul nostru se schimba si el prin rugaciunea pe care o faceau sau prin darurile pe care ei le raspandeau in jurul lor. Si asa am supravietuit. Celula noastra este un exemplu, nici unul dintre noi n-a murit in inchisoare, cei care am trait cu Costache Oprisan. In toate celelalte celule au murit pentru ca aveau bolnavi mintali, psihici.

– Puteti sa dati un exemplu concret de convertire, de schimbare in bine?

– Schimbarea noastra e cea mai evidenta! Noi trecusem prin Pitesti, eram tulburati si ne-au adus acolo, in celula asta de exterminare. Era o “corabie” a mortii. Era un experiment pe care Securitatea il facea, ce se intampla cu organismul nostru biologic si cu sufletul nostru in conditiile in care ne-au pus ei acolo. Din cand in cand venea un securist sau stiu eu de unde veneau, de la partid, oameni care erau imbracati civil, care aveau niste figuri asa, reci, care deschideau usa si se uitau la noi timp de 10 minute, un sfert de ora, o jumatate de ora! Nu spuneau nici un cuvant, ne cercetau ca un medic care-si cerceteaza bolnavul si pe urma plecau. Lasau in urma un fel de groaza si simteam ceva demonic in ei! Costache Oprisan ne spunea insa cand noi incepeam sa discutam: “Si pacatosii se mantuiesc, si criminalii se mantuiesc! Lasati-i in pace!” Asa s-a intamplat in jurul lui Gafencu, se facuse o adevarata comunitate monahala! Adica toti ii urmau exemplul, posteau, erau buni, se ingrijeau de ceilalti bolnavi – cum a fost la Targu Ocna. Era un lucru care facea din celula o Biserica!

– Cum se savarsea Sfanta Liturghie in inchisoare?

– Sfanta Liturghie se savarsea intr-un mod foarte discret, adica daca noi eram in celula cativa insi, daca aveam un preot, el statea pe pat, noi stateam la locurile noastre sau ne plimbam ca sa avem aspectul, pentru cel care supraveghea, ca lucrurile acestea erau cele obisnuite ale celulei, adica pastram atmosfera normala a celulei. In acest timp ascultam preotul, care de obicei stia Liturghia pe de rost. Ascultam Sfanta Liturghie, ne plimbam si raspundeam cu voce joasa: “Doamne, miluieste” sau ce trebuia… Sigur ca nu era Impartasanie, dar adeseori preotii aveau cusuta Impartasania in camasi, si ne dadeau cate o farama. (…) La randul meu si eu am savarsit Sfanta Liturghie in a doua perioada [de detentie – n.r].

– Multi parinti au spus ca le-a fost utila perioada de detentie! Pe cuviosia voastra cum v-a ajutat acea perioada?

– Sigur, daca pe parinti i-a ajutat va inchipuiti cat ne-a ajutat pe noi care nu eram [preoti -n.r.]! Inchisoarea este ca un purgatoriu – eu nu cred in Purgatoriu, dar ca sa folosesc o expresie cunoscuta – e un purgatoriu care te curata de pacate si mai ales te inalta spiritual. Niciodata n-am fost, nici macar acum, mai apropiat de Dumnezeu decat am fost in inchisoare! Este ceva inexplicabil, dar in special daca aveai un Gafencu, sau un Costache Oprisan sau daca aveai un preot se instala o atmosfera sacra in inchisoare, in celula si vorbeam cu Dumnezeu mai mult si simteam prezenta lui Dumnezeu mai mult decat acum.

– Ma gandesc acum si la Mircea Vulcanescu care si-a pus viata pentru aproapele in inchisoare. Ati mai cunoscut astfel de cazuri?

– Da, sigur ca da, am cunoscut cazuri foarte multe, si eu am cunoscut. Si eu mi-am pus viata pentru Costache Oprisan si am fost si batut. Cu Costache Oprisan un exemplu. Noi am reusit acolo, in inchisoare, sa-i prelungim viata lui Costache Oprisan, in celula aceea. In celula aceea curgea apa de pe pereti, tot timpul era umezeala, saltelele putrezeau sub noi, nu le schimbau si Costache Oprisan nu avea medicamente. Si eu l-am ingrijit pentru ca eram singurul care facusem 2 ani de medicina. Ii spalam, tot ce-i trebuia ii faceam pentru el si mi-am adus aminte ca penicilina se face din mucegai. Puneam bucatele de paine sub pat, in umezeala, seara, si dimineata era de doua degete mucegaiul, crestea foarte inalt si cu maciulii. Luam acest miceliu, il dizolvam in apa si apoi puneam miceliu cu apa intr-o bucatica de tifon si ii puneam lui Costache Oprisan la nas ca sa traga aer, sa respire prin acest miceliu. Si sunt convins, si Marcel si toti am fost convinsi ca i-am prelungit viata cu cateva luni. Noi faceam totul ca sa-i salvam sau macar sa-i prelungim viata. Sunt convins ca acest tratament natural, cu miceliu de mucegai i-a dat elementele care puteau sa lupte impotriva tuberculozei si i-a prelungit viata si am fi vrut sa ramana mereu cu noi…

– Acum continuam cu parintele Daniel, scurt, doar doua intrebari. Cazul Tanacu a fost pe larg mediatizat. Care este parerea Sfintiei voastre in legatura cu decizia Sinodului BOR de a il caterisi pe parintele Daniel si de a il exclude din cinul monahal?

– Toata aceasta chestie a fost o nedreptate. In primul rand ca ceea ce s-a intamplat la Tanacu, si care este lucrarea lui Dumnezeu, incontestabil, ca Dumnezeu sa o scape pe sora Irina si s-o curete de demonii din ea, prin rugaciuni si prin postire. A fost un prilej pentru masonerie, pentru ateism, pentru indraciti, pentru presa aceasta care este demonizata – presa romaneasca – pentru a ataca Biserica Ortodoxa. Asa ca, de fapt, cazul acesta a fost asa, un pretext minor. Cati oameni nu sunt ucisi pe strada sau prin imprudente medicale, sau prin tratamente necorespunzatoare sau chiar corespunzatoare care au un efect invers? Daca ar fi sa ii arestam pe toti sa ii bagam la puscarie pentru omor grav, cum a fost categorisit parintele Daniel cu maicile, inseamna ca un sfert din populatie ar trebui sa fie in inchisoare. Dar toata chestiunea asta a fost o chestiune diabolica indreptata impotriva Bisericii. Biserica nu a reactionat cum trebuie. Adica, Biserica Ortodoxa Romana este cea mai puternica institutie. Ea ar trebui sa actioneze in lumea aceasta, in tara, cu autoritatea sacra. Nu cu ploconeli, nu cu spaime, nu cu plecarea capului ca strutul in nisip. Asta a fost atitudinea Bisericii. Inteleg atitudinea Justitiei, cineva imi spunea ca dupa toate considerentele in care s-a facut arestarea parintelui si a maicilor este un caz in care cei care au facut aceasta ar trebui sa fie judecati si condamnati. Dar Dumnezeu pe unul l-a condamnat, ca am auzit ca unul dintre procurori, care a prelungit arestarea, a fost prins cu alte infractiuni si a fost scos din… Probabil ca si primul a patit la fel. Deci, nu trebuia sa fie arestati. Biserica nu trebuia sa iasa in frunte si sa spuna, sa condamne din prima clipa, trebuia sa se intereseze: ce s-a intamplat, ce este acolo? Nu faci din toate pacatele, greselile oamenilor, nu faci o posibilitate de plecaciune in fata autoritatilor de stat, care sunt demonice, asta este incontestabil, si presa este demonizata aici, in Romania. Ci trebuia sa cerceteze lucrurile, sa stea de vorba cu el, sa il intrebe, nu sa trimita un episcop care – nu stiu ce sa spun, am ramas surprins – cred ca omul acesta nu prea cunoaste regulile Bisericii. Si, in al doilea rand, canoanele spun foarte clar ca trebuie sa fie intrebat cel ce este in greseala sau este acuzat de o anumita greseala. Fara a-l asculta nu are dreptul Biserica sa-l condamne sau sa-l dezbrace de haina preoteasca. Asa cum am facut in articolul in care am asemanat pe parintele Daniel si procesul meu. Biserica trebuia sa se poarte cu autoritate: nu va amestecati, avem un anumit statut noi. Biserica are un statut, in toate tarile, ea judeca pe proprii sai membri. Dupa aceea, daca este cazul, ii deferezi justitiei. Biserica nu a facut acest lucru. Cand cineva l-a intrebat pe purtatorul de cuvant al Patriarhiei de ce s-a grabit sa faca acel comunicat, a spus: ei, parintele Calciu nu stie tot, eu stiu mai bine decat stie el, pentru ca am vorbit si cu oamenii si cu parintele Corogeanu. Ei habar nu au despre parintele Corogeanu. Ei cred ca p. Corogeanu este asa, un purice pe care il poate schimba oricum si il pot condamna oricum. El este un om si este un calugar. In primul rand, ierarhii sa tina cont de acest lucru.

– Din cate stiu, nici macar in momentul de fata nu l-au primit si nu l-au ascultat pe parintele…

– Nu a fost ascultat… Asa ca eu stiu de la parintele Daniel ce s-a intamplat, am vorbit cu el si ceea ce stiu eu, ei nu o sa stie niciodata pentru ca nu vor!

– Nu este asta o lipsa de dragoste fata de aproapele?

– Este lipsa de dragoste… eu nu cred asa ca ei au asa o mare dragoste pentru cei din Biserica, in afara de cativa ierarhi. Ceilalti nu cred ca au dragoste, ci au doar un fel de autoritate nejustificata. Ceea ce are Biserica este lipsa ei de demnitate, de autoritate sacra. Ea nu trebuie sa (dea inapoi) in fata nici unui atac. Ca este guvern, ca este presedinte, ca este nu stiu ce. Din cauza aceasta Catedrala Neamului se plimba de colo-colo ca un pion pe o tabla de sah. Pentru ca nu a avut curajul sa ii taie lui Basescu opozitia in privinta parcului Carol.

– I se reproseaza parintelui Daniel faptul ca nu a luat atitudine atunci cand P.S. Corneliu a venit sa ia antimisul si credinciosii nu l-au lasat.

– Poate ca asta e o greseala. Adica el ar fi trebuit sa lase sa se umileasca, sa lase lucrurile acestea. Eu stiu, inteleg care a fost sentimentul parintelui, ar fi trebuit atunci sa faca ascultare, dar in conditiile in care s-au intamplat toate acestea, probabil ca s-a tulburat si el. Dar asta nu justifica atitudinea Bisericii.

– Credeti ca biserica va reveni asupra deciziei?

– Biserica trebuie sa revina, in orice caz trebuie sa revina. Nu cred ca va reveni, pentru ca este o trufie ierarhica care nu vrea sa recunoasca greselile. Dar cu atat mai mare ar fi pacatul.

– Ce este mantuirea?

– Mantuirea este in primul rand un act divin si apoi uman. Prin ea ne curatim de pacate pentru ca pacatele pe care le facem nu le putem rascumpara noi niciodata. Doar prin harul lui Dumnezeu pacatele ne sunt rascumparate. Este o actiune divina prin care noi, din pacatosi devenim sfinti si din oameni ingeri.

– Care ar trebui sa fie scopul nostru in aceasta viata?

– Scopul nostru in primul rand ar trebui sa fie mantuirea. Si sa actionam in lume, in biserica si in propria noastra viata cu aces scop final care este mantuirea noastra.

– In ce consta forta ortodoxiei?

– Forta ortodoxiei consta in faptul ca nu a schimbat nimic din toate canoanele fixate pana la despartirea de catolici. Forta catolicismului sta in numar, in organizare, si inainte in puterea militara cu care au luptat impotriva imparatilor. Forta catolicismului se macina astazi. Forta ortodoxiei ramane. Dar daca ortodoxia cade, cade prin pacatele interioare ale oamenilor, nu prin altceva. Ea este imbatabila.

– In ce masura intrarea in UE reprezinta un pericol pentru Biserica Ortodoxa?

– Vai de mine, asta este o erezie, cea mai mare a Bisericii. Adica faptul ca Biserica se roaga pentru intrarea in Europa este un pacat al Bisericii. Adica incercam noi sa intram pe toate caile in Iad… in loc sa intram in Rai, sa ne rugam pentru Rai, cautam sa deschidem portile Iadului. Pentru ca ceea ce stim despre Occident este ca nu au niciun fel de credinta, nu au nici un fel de morala, toate sunt permise, toate sunt ingaduite, si toate chiar le sunt “de folos” – in sensul lor, nu in sensul nostru. Cred ca Biserica Ortodoxa ar trebui sa vada de propria ei activitate aici, de propria viata, sa nu se intereseze de ecumenism si de toate celelalte. Sa traiasca in Hristos asa cum a trait pana acum.

– Ce parere aveti despre acei preoti, acei ierarhi, care manifesta deschidere fata de alte culte? Sa ne gandim la moartea Papei…

– Poate mai putin la moartea Papei, eu m-as gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare pacatos. El a fost un cuib al diavolilor. Si toata Biserica plange, si se lamenteaza, si vai, ce ne facem, ca nu o sa mai fie acolo, ca sa mai trimitem tinerii astia din Romania, din ortodoxie sa ii trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El isi facuse asa, o chestie demonica, un fel de administrator al tainelor, aparea in alb… Cel mai mare pacatos a fost el. Era pur si simplu un new age-ist. Toata chestia asta era New Age. Si bisericile de aici isi trimiteau copii lor la pierzare.

– Deci este o mare greseala…

– O mare greseala, este un mare pacat! Este un pacat de neiertat. Ce cautau aia acolo? Se duceau sa stea cu genunchii incrucisati sub ei si sa se legene ca niste oameni cuprinsi de nebunie? Asta a fost un pacat care, cred ca Dumnezeu a lovit… Adica, diavolul a vrut sa faca din acest Roger, ca nu ii spun frate, sa faca din el un martir al New-Age-ismului, trimitand tot o indracita sa il omoare. Lucrurile cred ca s-au schimbat in cele din urma pentru ca diavolul nu are perspectiva si el nu si-a dat seama ca prin asta isi taie firul acolo la… Si sper ca Taize-ul va disparea asa cum se intampla cu toate actiunile diavolesti.

– Totusi si la moartea Papei mi se pare implicarea Bisericii noastre nepotrivita.

– Sigur ca da. Am auzit, din ce s-a scris acolo, ca la inmormantarea Papei ortodocsii au fost tintuti asa intr-o parte, nu au fost amestecati acolo, deci ei si-au luat masurile lor…, mai ales ca acest papa Benedict a facut declaratii ca intentia lui este de a unifica cele doua Biserici, in special, si pe urma sa faca unitatea tuturor bisericilor. Dar spune asa [Papa Benedict], Biserica Ortodoxa nu trebuie sa vina la noi ca la o sora, ci ca o biserica ce si-a parasit idealul si ar trebui sa fie acceptata in sanul Bisericii-Mame care este Biserica Romana.

– In ce sens putem vorbi de schimbare, innoire in Biserica Ortodoxa?

– Cred ca in BO innoirea vine intai de la monahi si de la credinciosi. Ierarhii sunt anchilozati in pozitiile lor. Nu pot sa faca miscarea aceasta care, daca ar veni de sus, ar fi un lucru sfant, din partea lor, si o iertare a tuturor pacatelor.

– Ecumenismul actual al ierarhilor BOR afecteaza credinta poporului?

– Sper ca nu… eu nu traiesc asa in mijloc… Vad monahii care profeseaza impotriva ecumenismului, vad credinciosii care sunt impotriva ecumenismului, cred ca nu sunt afectati in sensul acesta. Cei care nu sunt credinciosi, care sunt, stiu eu, modernisti, care privesc spre Europa ca si cum ar fi niste caini cu corvrigi in coada, pe aia nu ii intereseaza, ca nu-i schimba in nici un fel. Dar cred ca poporul va ramane credincios si daca din ce in ce mai mult se vorbeste impotriva ecumenismului, din ce in ce mai mult aceasta opozitie sacra va ajunge la urechile credinciosului.

– Ce parere aveti despre ecumenism si despre rezultatele intalnirilor ecumenice de-a lungul timpului?

– Ecumenismul este, dupa cum spun grecii, erezia cea mai mare a secolului nostru si asa si este. Pentru ca ea vine cu niste idei generoase, sa ne iubim unii pe altii, de ce sa ne certam, sa avem rugaciunea comuna ca rugaciunea impreuna ajunge la urechile Domnului si asa mai departe, lucruri care sunt amagiri idolesti, amagiri diavolesti. In decursul anilor care s-au scurs cred ca intalnirile ecumenice n-au depasit nivelul banchetelor, al cheltuielilor enorme, al plimbarilor, si al cheltuirii unor sume pe care credinciosii le dau bisericii noastre sau celor din occident. (…)

De exemplu, daca luam o intalnire ecumenica in care intra si musulmani, si evrei, nu ai voie sa pomenesti numele lui Hristos. Nu ai voie sa spui ca a venit sa moara pentru toata lumea. Evreii spun acolo fara nici un fel de ezitare ca ei asteapta pe Mesia, dar ai nostri nu au curaj sa spuna ca Mesia a venit.

In ceea ce priveste persecutiile pe care le-am suferit noi in timpul comunismului, va dau un exemplu. Cand am fost eu arestat si pentru ca am fost un caz foarte cunoscut, in tot Occidentul s-au facut grupuri de rugaciune pentru mine. Se rugau pentru mine si in acelasi timp scriau scrisori de suport, asa le numeau ei, pe care le trimiteau la Ceausescu. Eu cand am mers in Europa si peste tot, in fiecare satuc am gasit grupuri de rugaciune. Si ei trimiteau scrisori. Mii de scrisori. Ceausescu era invadat de scrisorile care veneau… sigur, nu ajungeau la el, vreau sa spun ca intentie. Cand a fost aici un Congres Ecumenic, era cred ca prin ’80 sau ’81, Lukas, care era secretarul general al Asociatiei Ecumenice, a fost rugat de credinciosii protestanti de acolo sa intrebe pe Patriarh ce se intampla cu mine. Lucas a venit aici, a participat la tot Congresul, iar cand a fost la banchet intai au mancat bine si au baut bine si abia la desert l-a intrebat pe Patriarh ce este cu parintele Calciu. Acolo era de la Departamentul Cultelor care a spus: Prea Fericite, lasa-ti-ma pe mine sa vorbesc ca eu stiu lucrurile mai adanc, si a spus ca am fost un razvratit, ca nu am respectat regulile Bisericii, ca nesupus, ca am invatat pe elevii mei neonazism, si razvratire si asa mai departe. El a fost foarte multumit cu asta si s-a dus acolo si a spus – pai parintele Calciu este un razvratit, nu va mai ingrijiti de el. Cand am ajuns eu in Elvetia, la Zurich, unde era el, cineva din sala mi-a povestit ce v-am spus eu acuma. Si ma intreaba: ati vrea sa vorbiti cu dl. Lucas? Cum sa nu? Uite am sa aranjez eu o intalnire publica cu Lucas. A aranjat intalnirea publica si Lucas nu a venit. Asa ca, mai mult decat atata, nu cred ca aveti nevoie de ceva mai elocvent.

– Pana unde poate merge ascultarea fata de ierarhii ecumenisti?

– Am sa va dau exemplu din Pateric. La un parinte foarte induhovnicit a venit diavolul. Si l-a intrebat: tu esti monahul Ioan (sa zicem)? Si el a zis da. Tu esti mincinosul ala care propovaduiesti adevarul si rabdarea si umilinta si dragostea, si tu urasti si faci toate prostiile? Da. Tu esti lacomul acela care mananci pe ascuns si ucenicii tai tin post? Da, eu sunt acela. Tu esti pacatosul care te uiti dupa femei si propovaduiesti castitatea? Da, eu sunt acela. Tu esti ereticul Ioan? Nu, asta nu! Pana acolo trebuie sa ascultam pe ierarhi.

– In zilele de astazi se cere atitudine sau rabdare?

– Amandoua. Pentru ca atitudinea fara rabdare poate strica. Trebuie sa lucram cu intelepciune, cu rabdare, dar sa nu cedam nimic din atitudinea noastra ortodoxa.

– Persecutia finala a crestinilor de unde credeti ca va veni? Din afara, pe plan politic, sau din interiorul bisericii? Si atunci, cum vom mai putea indeplini Evanghelia si ascultarea de mai mari?

– Pana la erezie… Ea va veni si din afara si dinlauntru, pentru ca diavolul va lucra si dinauntru si dinafara. Dar bineinteles ca presiunile vor incepe, initial, din Occident. Cu acest ecumenism, cu aceasta reforma a bisericii, cu aceasta reforma a vietii monahale pe care o intentioneaza ierarhii nostri. Monahii nostri sunt pregatiti pentru a face fata unei astfel de persecutii. Peste tot unde am fost am vorbit de aceasta persecutie posibila, si toti sunt hotarati sa reziste. Acuma nu zic ca toti vor rezista, dar in orice caz, zece drepti salveaza cetatea.

– Cum vor supravietui crestinii in zilele de pe urma, care par a fi tot mai aproape, fara a accepta pecetea antihristului? Scenariul retragerii undeva, la munte, in preajma unei manastiri este tot mai frecvent printre crestini. Ce parere aveti?

– Pe de alta parte monahii tot se gandesc sa paraseasca manastirile in cazul acesta si sa mearga in pustie. Noi ne facem planuri, Dumnezeu le implineste sau nu le implineste. Oricum, ceea ce trebuie sa facem noi este sa rezistam prin rugaciune, prin neparticipare, prin necolaborare, chiar daca ierarhii ne imping, nu trebuie sa colaboram cu nimic in ceea ce tine de satana si de antihrist.

– Ce este neamul?

– Neamul este o entitate mistica. El este, ceea ce numim in plan politic natiunea, dar este o notiune mistica. Adica neamul are o misiune. El trebuie sa implineasca misiunea sau piere. Dumnezeu a facut multe experiente. A facut experiente cu asiro-caldeenii, care au esuat in trufie. Au crezut ca fac un turn pana la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a imprastiat. A lucrat cu egiptenii, ei au esuat in magie. A lucrat cu evreii, au esuat in fanatism. A lucrat cu grecii, au esuat in rationalism. Si apoi a chemat neamurile. Deci toate aceste experiente prin care Dumnezeu ne arata ca fiecare neam este chemat pentru mantuire. O faci, implinesi porunca lui Dumnezeu, traiesti. Nu o faci, piei. Deocamdata neamul romanesc, Slava Domnului, a trait destul si sper ca prin cei care sunt buni sa isi implineasca misiunea.

– Ce importanta are neamul in mantuirea noastra?

– Pentru mantuirea noastra lucreaza in doua feluri: prin atitudinea personala si prin atitudinea colectiva. Adica fiecare dintre noi e responsabil cu indeplinirea sau neindeplinirea misiunii neamului romanesc. Vom fi judecati ca neamuri, nu vom fi judecati numai ca persoane. Vom fi judecati [de] Dumnezeu si pentru ce am facut, dar si cu ce am contribuit la pieirea sau la resuscitarea neamului. Am sa va dau un exemplu. In inchisoare am fost mutat dupa ancheta, la Aiud, si am fost in celula de tren cu doi detinuti de drept comun. Unul era un criminal, in varsta, si celalalt era cun copil de 15 sau 16 ani, un tiganus, care furase si, parca imi aduc aminte, parca si omorase pe cineva. Si l-am intrebat, am stat de vorba cu el: de ce ai facut lucrul acesta? Eu nu am fost hot si talhar, eu am fost haiduc. Eu am atacat pe cei bogati si pe aceia ii furam, pe cei saraci nu ii furam. Bine, dar unde ai invatat chestia ca ai dreptul sa omori? De la Arghezi. Cum asa? Noi invatam poezia “da-l pe burghez pe razatoare” si asa mai departe. Si ma gandeam la ce spunea parintele Staniloae, ca, in fata lui Dumnezeu, cand vom fi judecati ca persoane, vom raspunde nu numai pentru faptele noastre ci si cum am influentat peste 10 ani, peste 100 de ani. Ma intrebam, ce face Arghezi acolo, ca o generatie intreaga a fost otravita cu poeziile lui. Oameni care au facut crime, oameni care s-au socotit indreptatiti sa omoare sau sa jefuiasca sau sa faca alte rele celor care erau bogati. Nu stiu, poate erau drepti, poate erau nedrepti, dar toata chestiunea aceasta cade pe seama lui Arghezi si peste 100 de ani.

– Ce soarta credeti ca va avea neamul romanesc?

– Cred ca avem un neam in perioada de martiraj, care va deveni un martiraj general. Nu stiu cum, nu am o imagine exacta dar martirajul va fi probabil si de ordin material, si de ordin moral. Adica, incet, incet, familia va fi distrusa, incet incet Biserica va fi compromisa – prin compromisurile proprii – si va fi o o parte a neamului romanesc care va ramane pe pozitii crestin-ortodoxe adevarate, si asa cum am spus, muntii, manastirile, orasul, poate ca vom intra in catacombe din nou… Dar Dumnezeu va salva neamul romanesc pana la urma.

– Multi tineri se gandesc sa paraseasca tara. Ce sfaturi le dati?

– Stiti ce se intampla in Occident? Sigur ca acolo omul munceste mai mult si castiga mai mult. Asta este o chestie temporara… Dar cei care pleaca in Occident sunt de doua categorii, sau au fost doua categorii – au fost oamenii care au suferit realmente, in perioada comunismului, au stat in inchisori si asa mai departe, si sunt oameni care au fost refugiati economici. Toti de dupa caderea lui Ceausescu sunt refugiati economici. Ca nu pleaca toti acolo sa se realizeze, ma rog, sunt un geniu si in Romania nu pot, si ma duc acolo. Se duc pentru un trai mai bun. Intr-un sens, eu nu-i condamn pentru asta, si cine vine la mine il primesc, si il ajut si fac ceea ce Biserica porunceste. Dar imi pare rau. Pentru ca va veni o vreme pentru neamul romanesc cand, din punct de vedere economic, viata se va reglementa. Dar ceea ce parasesc aici nu vor gasi in Occident.

Legaturi: