IUBIREA DE AVUTII SI MULTA GRIJA ne pregatesc sa-l primim pe ANTIHRIST
DUMINICA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA
“Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu“. (Luca 12, 16-21)
***
- “Conştiinţă, spune drept, dacă mor amu, mă mântuiesc sau nu?”
- P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
- “Mantuiti-va!”
- Luati seama ca tare scump este Raiul!
- Sfantul Efrem Sirul despre inselaciunea perversa si insidioasa a Antihristului si despre durerile cele din urma
- Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”
- GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
- “SIMPLIFICATI-VA VIATA!”
- “RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!”
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
Sfantul Nil Athonitul:
“Iubirea de avutii povatuieste spre pierzare, iar neagoniseala spre mantuire. Pentru ca mantuirea omului se primejduieste sa se prapadeasca de iubirea de averi. Aceasta aduce saracia in lume, si prapadeste imbelsugarea; aceasta pricinuieste neintelegeri in lume si a intrat si intre monahi in ziua de astazi, la aschitei si la pustnici si mai vartos in toata lumea. Iubirea de argint este scaun al lui antihrist.
Precum Prorocii au prorocit venirea Domnului Hristos, asa si aceasta, iubirea de avutii, a adus minciuna in lumesi preamulta ingrijire a pierzarii si a faradelegii; si momindu-se cu minciuna, oamenii fac faradelege, nedreptatesc, rapesc, fiindca adevarul l-au pierdut, iar minciuna imparateste. Adevarul este intruparea Mantuitorului Hristos si propovaduirea Evangheliei, iar minciuna este aratarea lui antihrist si imparatia lui, care va sa aduca lipsa si pierzarea in lume. Multa grija il intuneca pe om pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist.
Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. Fiindca se prapadeste mantuirea cand stapaneste pierzarea. Oamenii s-au obisnuit cu cele ale pierzarii si s-au imprumutat de datorie grea a mantuirii lor.
Ca antihrist este si ganditor si simtitor. Simtitor va veni la vremea cea randuita sa savarseasca necredinta si faradelegile lumii; precum Domnul a plinit toata dreptatea si a ridicat pacatul lumii. Ganditor, antihrist se afla si acum in lume si dintru inceput; de cand a cazut din starea lui, si lucreaza rautatea lui. A amagit pe oameni cu multa grija a celor desarte si i-a facut nesimtitori; fac desfranare, preadesfranare, pacatul sodomiei savarsesc, s-au dat la negutatoriile cele trupesti, mancand si band si au uitat pe Dumnezeu”.
Sfantul Ioan Gura de Aur:
“Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim cînd trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte“.
“Iubirea de argint este scaun al lui antihrist.” – pai da! Fiindca de-aici deriva un ascendent asupra celorlalti si, implicit putere asupra lor prin posesie de bunuri materiale; se poate ‘masura’ saracul cu a lui caruta la care trage un cal de povara, cu cel care are o masina Audi?
In societate cine va fi bagat in seama? Cel cu costum si cravata sau cel simplu, cu o pereche de pantaloni si cu o flanea pe el? Cam asa se judeca…lumeste!
Ca, de ar fi sa moara amandoi o data, Dumnezeu nu va cauta la infatisarea lor exterioara – cum fac oamenii – ci,la asezarea lor sufleteasca!
Daca bogatul nu are inima lipita de bogatie si mai face si milostenie dupa putinta si nu i-a luat capul foc dupa imbogatire si prea imbogatire… e una!
Ca nici saracul, daca e sarac in cele duhovnicesti, si nu e multumit cu strictul necesar si uraste, dusmaneste bogatia celuilalt… e alta!
Nici bogatia, nici saracia nu osandesc, in genere…ci situarea lor fata de ele!
In cazul de fata, ‘nebunul’ din Evanghelie este facut nebun fiindca a ostenit o viata intreaga sa acumuleze, sa puna de-o parte ca sa-i fie (numai lui) bine! Egoismul, rapacitatea asta l-a ‘costat’ fiindca, daca ar fi avut o alta pozitie fata de bogatie, nealipindu-si inima de ea si, concomitent s-ar fi imbogatit si in Dumnezeu, n-ar fi primit avertismentul!
Dar…stau si ma intreb: cati dintre cei bogati nu si-au facut bogatia pe lacrimile si nedreptatea adusa cuiva, candva, cumva…?!
http://www.agnos.ro/blog/2008/11/22/cuviosul-antonie-de-la-iezeru-valcea/
@ Magda:
Raspunsul la intrebarea din ultima ta fraza ni-l dau Sfintii Parinti:
Sfantul Ioan Gura de Aur:
“Că şi aceasta e răpire, a nu împărţi cu alţii averea ta (!!!). Şi poate că vă pare uimitor ceea ce spun, dar nu vă minunaţi, că voi aduce mărturie din dumnezeieştile Scripturi, unde se spune că răpire şi lăcomie şi jecmănire nu este doar atunci când răpeşti cele străine, ci şi atunci când nu împărtăşeşti şi altora din cele ale tale. Vreţi să ştiţi care e mărturia aceasta? Învinuindu-i Dumnezeu pe iudei prin proorocul, grăieşte: „Pământul a dat roadele sale, şi n-aţi adus zeciuielile, ci prada săracului în casele voastre” (Malahia 3, 10; Isaia 3, 13). „Intrucât voi”, zice, „nu aţi dat prinoasele cele obişnuite, aţi răpit cele ale săracului”. Asta o spune ca să arate bogaţilor că stăpânesc avut al săracului şi atunci când bogăţia lor este moştenită, sau de orişiunde ar avea banii(!!!) Şi iarăşi zice în altă parte: „Să nu lipseşti de viaţă pe sărac” (Sirah 4, 1): iar a lipsi pe cineva poţi doar de ceea ce nu este al tău, fiindcă άποστέρησις înseamnă a lua cele străine şi a le păstra. Prin aceasta căpătăm învăţătură că dacă nu dăm milostenie vom căpăta pedeapsă la fel cu cei care lipsesc de viaţă pe sărac, că de oriunde ne-am aduna averile, ale Stăpânului sunt; iar de le vom da celor nevoiaşi, de mult belşug ne vom bucura.[…]Dacă vistierul ce a primit bani ai împăratului, nesocotind pe cei cărora li s-a poruncit să îi împartă, îi cheltuieşte pe răsfăţul său, dă socoteală şi piere. La fel şi cu bogatul: el e un vistier al bunurilor ce trebuie împărţite la săraci, ce a primit porunca de a le împărţi celor împreună-robi cu dânsul care se află în nevoie. Iar dacă cheltuieşte pentru sine mai mult decât ceea ce-i face neapărată trebuinţă, dincolo va da cumplită socoteală, că nu sunt ale lui avuţiile lui, ci ale celor împreună-robi cu dânsul“.
Sfantul Vasile cel Mare:
“Tu, care bagi totul in sanurile nesaturate ale zgarceniei, cum poti socoti ca nu nedreptatesti pe nimeni cand lipsesti de cele de trai pe atatia nevoiasi? Cine-i lacom? Acela care nu se multumeste cu cele ce are! Cine-i hot? Acela care ia cele ce sunt ale fiecaruia dintre noi! Oare nu esti lacom, nu esti hot cand iti insusesti cele ce ti-au fost date in administrarea ta? Cel care dezbraca pe cel imbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu imbraca pe cel gol, o data ce poate face asta? Painea, pe care tu o tii, este a celui flamand; haina, pe care o pastrezi in lazile tale, este a celui dezbracat; incaltamintea, care se strica in casele tale, este a celui descult; argintul, pe care-l tii ingropat, este al celui nevoias. Deci, pe atatia oameni nedreptatesti cator ai putea sa le dai din avutiile tale.”
@Admin:
Adevarat! Cate nuante sunt:
1.Chiar daca te-ai nascut intr-o familie bogata, neavand nici-un merit pentru dobandirea ei ci, doar datorita faptului ca ai tai parinti sunt avuti trebuie sa ai mila si sa dai celor aflati in nevoie care, n-ar purta ca tine schimband in fiecare zi alte randuri de haine ci, pentru a-si acoperi goliciunea trupului si, in privinta mancarii a-si potoli foamea ce-i chinuieste;
2.Chiar daca nu esti avut – in acceptiunea generala prin cine stie ce bogatie – tot trebuie sa dai din ‘putinul’ tau celui care n-are;
3.Iar daca ai si cheltuiesti peste necesitatile tale imediate, iarasi este un pacat fiindca il lipsesti pe cel ce n-are si sufera…de foame, sete, frig…
In concluzie: eliminat rasfatul, desfatarea peste masura din darurile lui Dumnezeu care ne fac…in cele din urma sa ne bazam numai pe noi insine, pe puterea noastra nascand iubirea de sine, de placeri facandu-ne nesimtitori si nemilostivi fata de nevoia, durerea aproapelui!