Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
10 ianuarie – praznuirea Sfantului Ierarh Teofan Zavoratul
In ce consta esenta crestinismului?
“Se spune cã în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dragostea e odrasla, alcãtuitã din flori şi roade. Mai înainte trebuie curãţit pãmântul, arat, semãnat, şi dupã aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca sã caute şi sã mântuiascã pe cel pierdut. Dar cei cãutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracã de omul vechi şi se îmbracã în omul nou. Mai înainte trebuie sã se dezbrace, sã dea jos şi sã arunce toatã vechitura patimilor şi a pãcatelor, dupã care se vor naşte şi cele nou-nouţe.
Vine frica lui Dumnezeu şi naşte pocãinţa, pocãinţa duce la ostenelile facerii de bine, iar din acestea se naşte dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune aşa: “Cu neputinţã este a trece o mare largã fãrã corabie: aşijderea, nimeni nu poate sã ajungã la dragoste fãrã fricã.
Marea cea puturoasã dintre noi şi raiul cel gândit o putem trece doar pe corabia pocãinţei, pe care sunt vâslaşii fricii. Dar dacã corabia pocãinţei, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânatã de aceşti vâslaşi, ne înecãm în marea asta puturoasã. Pocãinţa este corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagã în corabia pocãinţei, ne trece marea puturoasã a vieţii şi ne îndrumã la limanul dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toţi cei osteniţi şi împovãraţi cu pocãinţa.”
(din “Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor“, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, sursa de pe internet – Orthoblog)
Despre dragostea ca porunca dumnezeiasca si filantropia ca filosofie umanista
1. “Un oarecare carturar s-a apropiat de Domnul si l-a intrebat: “Cum sa mostenesc viata vesnica?” Carturarul – om care studia legea data de Dumnezeu si odihnea in ea (V. Rom. 2,17) – ar fi trebuit sa stie si singur asta; tocmai de aceea, Domnul l-a intrebat: “Cum scrie despre asta in lege? Citeste.” Carturarul a citit: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, si din tot sufletul tau, si din toata virtutea ta, si din tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti (Lc. 10,27). Atunci Domnul i-a zis: Drept ai raspuns; aceasta fa, si vei fi viu, adica a intarit raspunsul lui si a adeverit ca n-are rost sa intrebe cineva de alta cale spre viata vesnica si spre mantuire: atare cale nu este si nici nu poate fi. Iubeste-L pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele: asta e totul!
Ce catehism scurt! Ce legiuire simpla! Doar doua propozitii: “iubeste-L pe Dumnezeu” , “Iubeste-ti aproapele”, ba chiar una singura, un singur cuvant: “iubeste”, fiindca cel care Il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, acela deja il iubeste in Dumnezeu si pe aproapele, si cine isi iubeste cu adevarat aproapele, acela IL iubeste deja pe Dumnezeu. “Si atunci”, vor zice unii, “de ce lucrurile sunt atat de complicate si din partea lui Dumnezeu, si din partea oamenilor? De ce toate aceste tipice, sfintiri, taine, acest sistem deloc restrans de invataturi? De ce aceste usi inguste si aceasta cale stramta? La ce bun nevointele cu care se nevoiesc oamenii sa intre pe usile cele stramte, si la ce bun aceste posturi, privegheri, rugaciuni si asa mai departe – panoplia pe care trebuie s-o ia cei ce merg la viata?”
Ca sa ne inalte la dragoste. Dragostea este lumina si roada in viata noastra duhovniceasca. Multa osteneala, multe nevointe trebuie sa ai ca sa aduci aceasta roada. La pom, inaintea roadei este floarea, inaintea florii – frunza si ramurile, inaintea ramurilor – trunchiul, inaintea trunchiului – radacina, inaintea radacinii – samanta. Si in viata duhovniceasca este la fel: la inceput cade samanta cuvantului de mantuire in pamantul inimii noastre, din aceasta samanta iese mladita cu frunze si cu ramuri, apoi se formeaza pomul, pomul da roada, iar roada aceasta este dragostea. Ea este scoasa din intreaga alcatuire a lucrurilor si ostenelilor mantuitoare, si ca atare insufleteste si plineste toate prin sine.
In adevarata sa forma, dragostea este raiul duhovnicesc. Ea este asezare sufleteasca plina de caldura, pasnica, binevoitoare, vie, pururea miscatoare si facatoare de bucurie – nu asemenea unui oaspete care viziteaza pentru o vreme sufletul nostru, ci statornica, tare, adanc inradacinata, nedespartita de noi prin insasi firea ei, la fel ca respiratia sau ca bataile inimii. Cel in care s-a salasluit acest simtamant, aceasta putere, este fericit cu fericirea adanca, netulburata. Chiar daca este intotdeauna in osteneala, nu vede si nu simte nici osteneala, nici necazurile, nici piedicile, fiindca insesi greutatile care apar in calea dragostei n-o micsoreaza, ci o inalta dupa cum vantul nu stinge ci intareste si intinde tot mai mult flacara.
Da, dragostea este rai, insa rai pierdut. Intri in tine insuti si nu il afli acolo, vezi ca in tarina inimii nu creste acest pom al vietii. De ce? Fiindca inima s-a intelenit cu pomii cei rai ai patimilor, ce inabusa dragostea. Unde se afla patima, acolo nu e loc pentru dragoste. Dragostea se milostiveste: cum va sta ea in inima, daca acolo domnesc nepasarea cea impietrita fata de suferintele celorlalti? Dragostea nu pizmuieste: cum va sta ea in inima, daca acolo traieste pizma? Dragostea nu se inalta si nu se mandreste: cum va sta ea in inima, daca acolo stapanesc trufia si slava desarta? Dragostea nu cauta ale sale (1 Cor.13,5): Cum va sta in inima, daca acolo punctul de plecare a faptelor, a cuvintelor si gandurilor omului este iubirea de sine? Dragostea nu face necuviinta: cum va sta ea in inima, daca aceasta este plina de patimi necuviincioase? Dragostea nu se bucura de nedreptate: cum va sta ea in inima inclinata spre vorbirea de rau ,spre judecarea aproapelui si spre clevetire?
Mai intai dezradacinati acesti pomi rai ai patimilor, si in locul lor va creste un singur pom cu multe ramuri ce da si floare si roada duhovniceasca. Insa indata ce veti incepe sa dezradacinati patimile, veti pasi negresit pe calea cea stramta si necajita, va veti intalni cu necesitatea de a lua armele nevointelor si ale lipsurilor, veti fi nevoiti sa treceti de toate legiuirile sfintitoare, indreptatoare si calauzitoare ale Bisericii lui Dumnezeu, adica inainte de a intra in unirea dragostei sunteti datori sa purtati multe osteneli si sa va indreptati puterile spre multe indeletniciri duhovnicesti, ca si cum ati trece printr-o padure spre a iesi in poiana cea vesela, presarata cu multe flori, a dragostei.
Este limpede: calea spre acest scop nu este scurta si nici usoara.Ca atare, auzind flacareala noilor “filantropi”, nu va lasati cu usuratate prada strigatului amagitor: “Jos cu toate celelalte! Ajunge dragostea!” Asteptati cu “jos toate celelalte”. Mai inainte, treceti cu rabdare prin toate regulile vietii evlavioase, pe care vi le pune inainte Sfanta Biserica – prin toate, de la cele mici pana la cele mari, caci doar prin asta veti ajunge la dragostea cea adevarata. Iar cand va veni dragostea cea adevarata, ea insasi va invata ce sa faceti cu toate cele pe care le socoate de prisos “filantropia” imatura si lipsita de experienta duhovniceasca.
Daca cuvantul nostru catre noi insine ar fi atat de puternic ca am putea sa spunem: “De acum Il voi iubi Dumnezeu si-mi voi iubi aproapele” si dragostea s-ar inscauna pe loc in inima noastra, bine ar fi – insa in realitate, de cele mai multe ori, se intampla cu totul altfel. Gandul si limba zic: “Voi iubi”, insa inima merge impotriva acestor vorbe si cugetari si cand vine prilejul de a face faptele dragostei se leapada de ele chiar si in clipele cand este atrasa de ideile “filantropice”. De ce? Fiindca inima este impietrita prin egoism, trufie, senzualitate, lacomie, pe care nu le poti alunga doar cu fraze la moda.
Tocmai de aceea Apostolul cand scrie despre dragoste, spune: Urmeaza dragostea (1 Cor. 14,1 ; 1 Tim.6,11), adica nazuiti cu tarie catre dragoste, si imbracati-va intru dragoste (Colos. 3,14), adica osteniti-va cu incordare ca sa o dobanditi si rugati-va ca Dumnezeu sa va daruiasca duhul dragostei(2 Tim.1,7), fiindca dragostea de la Dumnezeu este (1 In. 4,7), varsata in inimile noastre prin Duhul Sfant (Rom.5,5), iar darul Duhului trebuie meritat si atras: numai prin vorbe nu ajungi la asta“.
“De cati ani nu auzim Evanghelia, si mangaietoarele ei cuvinte ne tot trec pe deasupra capului… Poate va da Dumnezeu, in cele din urma, o clipa cand o va auzi si inima cuiva. Atunci, intrand inauntrul aceluia, ea va face acolo minunata, surpator-ziditoarea sa lucrare, al carei miez este viata cea adevarata. Dar pana atunci? Pana atunci doar ne facem ca suntem vii, cand de fapt suntem morti, morti… Aspru este cuvantul? Intra si vezi”.
- “Unde este dragoste, acolo este plansul”
- Sf. Teofan Zavoratul – cuvinte duhovnicesti sau picaturi de untdelemn sfintit pe frunti bantuite de ganduri zgomotoase
- Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din ea
- Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Acatistul Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul
06/19 Ianuarie
Condac 1
Alesule nevoitor şi slujitor adevărat al lui Hristos, pus de Dumnezeu în sfeşnicul Bisericii spre slujire arhierească, cu strălucirea credinţei pe oameni i-ai luminat, toate puterile sufletului şi virtutile tale oamenilor le-ai dăruit, iar nevoindu-te în zavorâre spre mântuire, inimile ucenicilor tăi prin nemarginită dragoste le-ai încălzit. Pentru aceasta şi pe noi cu făclia înţelepciunii tale ne luminează, ierarhe a lui Hristos minunate, ca să cântăm ţie aşa: Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Icos 1
De blândeţe îngerească şi nemărginită dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni fiind cuprins, ţi-ai luat nevoinţa smereniei monahiceşti şi a slujirii, arhiereşti, părinte al nostru minunate. Ascultător al voii dumnezeişti, darul înţelepciunii pe care de la Dumnezeu l-ai primit – l-ai înmulţit, şi oamenilor spre mântuire, cu jertfelnicie prin acesta ai slujit. Pentru aceasta fericim nevoinţele tale cele înalte şi strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că din pruncie inima ta Domnului o ai închinat;
Bucură-te, caci către Unul Dumnezeu toata nădejdea ţi-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe Domnul mai mult decât orice L-ai iubit;
Bucură-te, că din copilarie mintea ta cu înţelepciunea dumnezeiască o ai hrănit;
Bucură-te, că Domnului spre slujire cu totul te-ai daruit;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 2
Văzând sufletul tău plin de dragoste dumnezeiască pentru Ziditorul tău şi Dumnezeu, Domnul cel de grijă purtător te-a înflăcărat cu dorirea vieţii călugărşti, iar tu, ierarhe al Domnului, urmând acestei chemări cereşti, ai pornit încă din copilarie pe calea înaltei smerenii şi a lepădării de cele lumeşti, încrezându-te cu totul voii lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!
Icos 2
Prin înţelegerea înţelepciunii celor citite fiind din belşug de Dumnezeu dăruit, ţi-ai îmbogăţit neîncetat mintea prin cercetarea scrierilor sfinţilor părinti şi a nevoitorilor credinţei şi bunei cuviinţe, sorbind din ele multă putere şi lumină duhovnicească. Iar noi, proslăvind înţelepciunea ta, strigam ţie cu umilinţă aşa:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu de dragoste ardeai;
Bucură-te, că în adâncă smerenie tinereţea ţi-o petreceai;
Bucură-te, că prin blândeţea ta tuturor ca exemplu te-ai arătat;
Bucură-te, că vieţuirii pustniceşti te-ai supus;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu totul pe sine-ţi te-ai adus;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 3
Puterea lui Dumnezeu care în tine s-a sălăşluit, încă de la începuturile tale, prin flacăra harului sufletul tău l-a încălzit şi în cinul arhieresc te-a împodobit, şi oamenilor, păstorule cel bun, aşa te-a dăruit. Iar tu de mântuirea sufletelor noastre cu ardoare grijă ai purtat şi Domnului neobosit ai cântat: Aliluia!
Icos 3
Având în inimă pe Unul Dumnezeu, cu multă bucurie ţi-ai închinat viaţa slujirii lucrării lui Hristos de mântuire a neamului omenesc, în care tu, plăcutule al Domnului, ai adus comoara cunoaşterii tale şi a experieţei duhovniceşti Dumnezeului tău spre ascultare, învăţând şi povăţuind pe cei ce alergau la tine cu credinţă. Astfel şi noi, fericind nevoinţele tale purtate spre mântuirea sufletelor noastre, strigam ţie aşa:
Bucură-te, cel ce de Domnul eu înţelelepciune ai fost adăpat;
Bucură-te, că în truda nevoinţei ai fost încerat;
Bucură-te, că smerenia şi blândeţea cu tărie le-ai purtat;
Bucură-te, că în voia lui Dumnezeu cu totul te-ai lăsat;
Bucura-te, că milostivirea lui Dumnezeu prin scrierile tale ai proslăvit;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 4
Furtuna tulburării a umplut inimile oilor turmei tale atunci când au cunoscut dorinţa ta de a-i părăsi şi nevoinţelor în zăvorâre cu totul a te dărui. Iar tu petrecând acolo în neîncetate lupte, post şi rugăciune, ai cântat nebiruit Dumnezeului Puterilor: Aliluia!
Icos 4
Auzind oamenii de plecarea ta în pustia Vâşei, se tânguiau amar că au rămas orfani şi cinstindu-te ca pe un bun păstor de Dumnezeu dăruit pentru a se îngriji cu dragoste de sufletele lor, veneau la tine cu lacrimi şi îţi cereau rugaciuni spre ajutor şi învăţături de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta, primeşte şi de la noi unele laude ca acestea:
Bucură-te, că în arhierie părinte milostiv turmei tale te-ai arătat;
Bucură-te, că neîncetat de turma ta grijă ai purtat;
Bucură-te, că de aceasta cu lacrimi de umilinţă te-ai despărţit;
Bucură-te, că tăcerea şi cugetarea la Dumnezeu mai mult decât orice ai iubit;
Bucură-te, al sfântului lăcaş din Vâşa strălucit luminător;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 5
Stea călăuzitoare către Dumnezeu în sfânta mănăstire te-ai arătat, ierarhe înţelepte, şi dorind tăcerea vieţii pustniceşti pentru mântuirea sufletului tău, te-ai nevoit întru aceasta neîncetat. Aşa, tuturor fraţilor exemplu ziditor te-ai înfăţişat şi să cânte pururi lui Dumnezeu i-ai învăţat: Aliluia!
Icos 5
Aducând lui Hristos Dumnezeu inima ta, cuprinsă cu totul de dragoste pentru Dânsul, ţi-ai pregătit sufletul să fie lăcaş al Duhului Sfânt. Aşa cu multă smerenie şi blândeţe nevoindu-te, ai arătat ucenicilor iubitori de Hristos prin lucrarea ta neîncetată exemplu de vieţuire adevărată. Pentru aceasta şi noi cinstindu-te ca pe un adevărat slujitor al lui Hristos şi ca pe un ales preaiubit al Domnului, strigăm ţie aşa:
Bucură-te, izvor nesecat de dragoste pentru Dumnezeu;
Bucură-te, luminător înflăcărat ce în pustie a strălucit;
Bucură-te, cel ce inima ta ascultării o ai dăruit;
Bucură-te, al înfrânării înţelept povăţuitor;
Bucură-te, al sufletelor omeneşti de grijă purtător;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 6
Propovăduitor neobosit, cuvântător al adevărurilor dumnezeieşti, tu slujirea arhierească o ai purtat cu adevărat, luminând şi povăţuind turma ta. Aşa, zăvorât fiind nu ai lăsat fără îndrumare duhovnicească pe cei ce alergau către lumina ta de Dumnezeu insuflată, învăţând prin cuvintele tale pe toţi a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6
A strălucit în pustie steaua cea mare a înţelepciunii, minunatule plăcut al lui Hristos şi ascuns fiind în zăvorâre, au început a curge râuri de cuvinte vii de pe buzele tale. Căci din îngăduinţa lui Dumnezeu izvorul cel plin de har al învăţăturilor tale s-a descoperit şi setea tuturor celor însetaţi a potolit, a celor ce alergau cu credinţă către dânsul. Pentru aceasta, ierarhe al Domnului, primeşte şi de la noi unele laude ca acestea:
Bucură-te, ca prin buzele tale înţelepciunea lui Dumnezeu ai arătat;
Bucură-te, că prin această înţelepciune pe toţi i-ai adăpat;
Bucură-te, că în nevoinţele vieţii pustniceşti ai petrecut;
Bucură-te, că păcatele omeneşti cu înţelepciunea ta le-ai dezrădăcinat; .
Bucură-te, că prin buna ta sporire pe toţi i-ai îndrumat;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 7
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască şi în Împărăţia Cerurilor să ajungă, tu, bunule păstor, prin lepădarea ta de lume şi prin aspra zăvorâre, un puternic izvor de însufleţire ai dobândit şi imitând pe Începătorul Arhieriei, pe Hristos, oamenilor cu îndrăzneală ai slujit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! .
Icos 7
Vazând în tine un nou nevoitor şi bineplăcut al lui Hristos, ce în Împărăţia lui Dumnezeu cu inima ai ajuns, adânca smerenie şi multa blândeţe ai dobândit, iar sufletele omeneşti cele bolnave şi suferinde şi-au îndreptat cu nădejde privirile spre pustie, ce de ochii acestora te-a acoperit, căutând ajutorul şi înţelepciunea ta plină de har. Pentru aeeasta şi noi, însetând după aceste bunătăţi, strigăm ţie aşa:
Bucură-te,că de pe pământ curăţia îngerească ai dobândit;
Bucură-te, că prin blândeţea duhului tă pe toţi i-ai cucerit;
Bucură-te, că minţile cele întunecate le-ai luminat;
Bucură-te, al nerăutăţii învăţătorule minunat;
Bucură-te, că pe oameni la nevoinţa milosteniei i-ai chemat;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 8
Neînţeleasă pentru unii, dar minunată pentru cei iubesc pe Dumnezeu, a fost nevoinţa ta, bunule arhiereu, căci în deplină ascultare în pustnicie ai vieţuit, unde trudei neobosite şi neîncetatei cugetări la Dumnezeu te-ai dăruit. Iar noi, în umilinţa inimilor noastre, văzând unele ca acestea, cântăm cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8
Tuturor toate le-ai fost, ierarhe al Domnului: părinte şi păstor, învăţător şi povăţuitor, prin vestirea cea bună şi nesecată a buzelor tale, de cuvinte de aur izvorâtoare. Pentru aceasta şi noi, copiii tăi duhovniceşti, strigăm ţie cu mulţumire aşa:
Bucură-te, căci cu roua Duhului lui Dumnezeu ai fost adăpat;
Bucură-te, că prin strălucirea harului lui Dumnezeu ai fost luminat;
Bucură-te, căci cu mintea ta la cunoaşterea de Dumnezeu ai ajuns;
Bucură-te, că prin pacea sufletului tău pe Domnul L-ai dobândit;
Bucură-te, că prin harul tău pe toţi i-ai umilit;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 9
Tuturor ai fost exemplu de vieţuire înţeleaptă pentru “singurul lucru de trebuinţă”, cugetând cum să-ţi curăţeşti sufletul tău şi să-l faci biserică a Duhului Sfânt. Aşa în nevoinţe mari ai înaintat şi din putere în putere ai urcat, încălzind neîncetat inima ta cu rugaciunea lui Iisus şi cântând lui Dumnezeu: Aliluial
Icos 9
G1asul tău cel blând şi plin de înţelepciune auzul tuturor celor ce-l ascultau cu credinta – l-ai îndulcit, iar tu cu puterea învăţăturilor tale, neîncetat şi cu jertfelnicie pe cea strâmta, spre nevoinţa ascultarii – i-ai povatuit, învăţându-i despre adevărul lui Dumnezeu şi despre Împărăţia Lui. Pentru aceasta, primeşte şi de la noi, bunule învăţător, unele mulţumiri ca acestea:
Bucură-te, ierarhe al lui Dumnezeu, blând şi smerit;
Bucură-te, bunule păstor, de ucenici iubitor;
Bucură-te, că în pustie ca un crin al ţarinei ai înflorit;
Bucură-te, ca liniştea cea mântuitoare din zaăvorâre ai iubit;
Bucură-te, bunule îndrumător al sufletelor zbuciumate;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 10
Vrând să scapi neamul omenesc din intunericul păcatelor, plăcutule al lui Dumnezeu, minţile cele ce căutau adevărul – le-ai luminat, iar calea biruinţei tainice în războiul cel nevăzut spre cununa mult râvnită a fericitului sfârşit oamenilor ai arătat, celor ce cântau împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10
Sprijin tare eşti pentru fiecare suflet prin scrierile tale de Dumnezeu insuflate, adevărate arhiereu al lui Hristos, căci au găsit în înţelepciunea ta îndreptare a vieţii lor şi multă călăuzire, urmând calea ce le-ai arătat către mântuire. Iar noi, aducând mulţumiri lui Dumnezeu pentru grija ce o porţi sufletelor noastre neîncetat, strigăm ţie cu umilinţă aşa:
Bucură-te, că pe pământ de vieţuire îngerească te-ai învrednicit;
Bucură-te, c împreună cu sfinţii îngeri la Liturghie ai slujit;
Bucură-te, că prin blândeţe îngerească ai strălucit;
Bucură-te, al curăţiei vas binecuvântat;
Bucură-te, că despre adevărul lui Dumnezeu cu îndrăzneală ne-ai învăţat;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 11
Cântare de laudă aducem ţie, bunule arhiereu şi bineplăcutule al lui Dumnezeu. Te lăudam , căci prin nevoinţele şi vieţuirea ta Numele cel sfânt al Ziditorului ai proslăvit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia !
Icos 11
Vieţuirea ta strălucită ce în zăvorâre o ai petrecut, de inimile însetate de adevăr a se ascunde nu a putut. Iar fericitul tău sfârşit, plin de pace şi netulburat, în multă lumină calea vieţuirii tale arhiereşti a scăldat, căci nevoinţele în care ai petrecut, vas al harului dumnezeiesc cu adevărat te-au făcut. Pentru aceasta şi noi cu inimi umilite şi cu mulţumire glăsuim ţie aşa:
Bucură-te, că la despărţirea ta de trup, cinul arhieresc l-ai proslavit;
Bucură-te, că până la ultima suflare lui Dumnezeu I-ai slujit;
Bucură-te, al locaşului monahicesc podoabă minunată;
Bucură-te, al Tambovului luminător, plin de înţelepciune înaltă;
Bucură-te, a turmei din Riazan laudă şi bucurie;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 12
Dăruit din belşug cu harul lui Dumnezeu, prin aceasta cu înţelepciune turmei tale ai slujit. Pentru aceasta nu ne lăsa nici pe noi, cei ce în mijlocirea ta din ceruri către Dumnezeu am nădăjduit, că tu acolo în netăcută slavoslovie petreci, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Cântam nevoinţele tale, ce cu strălucire mare au luminat vieţuirea ta pământească de lepădare, pentru dragostea Domnului tău. Pentru aceasta şi noi, ierarhe al lui Dumnezeu, blând şi milostiv, cu nădejde căutam către tine, ca la ocrotitorul nostru ceresc şi mijlocitor tare înaintea prestolului dumnezeiesc, strigând ţie cu umilinţă aşa:
Bucură-te, bineplăcutule al lui Dumnezeu, plin de strălucire şi milostivire;
Bucură-te, că rugăciunile celor credincioşi ţie niciodată nu le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, robul lui Hristos şi iubit al lui Dumnezeu;
Bucură-te, al călugarilor înţelept povăţuitor;
Bucură-te, ierarhe, al necazurilor noastre grabnic ajutător;
Bucură-te, sfinte părinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zăvorât şi prin cuvinte de aur viaţa creştinilor o ai povăţuit!
Condac 13
O, preabunule ierarhe Teofan, blând şi de Dumnezeu înţelepţit învăţător al nostru! Primeşte de la noi această puţină rugaciune şi laudă cu mulţumire ce îţi aducem ţie. Nu ne uita pe noi păcătoşii în rugăciunile tale sfinte, ca nădăjduind în ajutorul tău, Dumnezeului Puterilor neîncetat să cântam: Aliluia!(de 3 ori)
şi această rugăciune :
O, sfinte ierarhe, parinte Teofan, slava şi bucuria ţării noastre! Primeşte de la noi aceste smerite şi calde rugaciuni, cei ce cu dragoste te cinstim pe tine. Căutând la cuvântul ce s-a împlinit în tine: “Pe cei ce Mă vor proslăvi, îi voi proslăvi”, cădem ecu umilinţă la sfintele tale moaşte, năzuind la puterea lor tămăduitoare, şi ca unui ales al harului dumnezeiesc, strigăm ţie: binecuvintează şi miluieşte ţara noastră, arhiereule al Dumnezeului cel Adevărat, bărbăţie neclătinată ostaşilor noştri le dăruieşte, pe toţi oamenii de necazuri îi pazeşte şi la pocăinţă îi călăuzeşte; pruncilor învăţătură bună le daruieşte, pe tineri îi călăuzeşte, celor bolnavi şi în suferinţe sănătate le cere, iar nouă tuturor bucurie neâncetată în Domnul ne daruieşte, ca toţi cu mulţumire să te fericim, glăsuind ţie aşa: Fericimu-te pre tine, sfinte ierarhe, părinte Teofan, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeului nostru. Amin.
Tropar, glas 8
Al ortodoxiei povăţuitor, al bunei credinţe şi curăţiei învăţător, al Vâşei nevoitor, ierarhe Teofan de Dumnezeu înţelepţite. Cu învăţăturile tale cuvântul lui Dumnezeu l-ai facut lămurit şi celor credincioşi calea către mântuire le-ai descoperit. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Condac, glas 4
Prin “Arătarea Domnului” fiind numit, ierarhe Teofane, cu învăţăturile tale mulţime de oameni ai luminat. Pentru aceasta împreună cu îngerii înaintea prestolului Sfintei Treimi petrecând, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.
Mihaela, multumesc mult de tot pentru acatistul Sfantului !O sa-l pun pe blogul dedicat lui, sper ca nu e nici o problema.
Cat de multa nevoie aveam de aceste cuvinte!
Ne spune Domnul” Sa-l iubesti pe domnul Dumnezeul tau…” si ” Sa-ti iubesti aproapele…”.
Dar mereu m-am intrebat cine este de fapt aproapele?
Odinioara, credeam ca toata lumea este aproapele meu si multi ma-u inselat si m-au lovit. Am continuat sa raman aceeasi. Nu m-am schimbat pentru ca am fost dezamagitade unii.
Citindu-l pa Parintele Cleopa am aflat ca la o categorie de oameni, la eretici nici buna ziua sa nu le dai. Si am reflectat la aceste cuvinte, am inceput sa fiu mai selectiva si i-am dat dreptate Parintelui Cleopa.
Spune Apostolul Pavel in Episola intaia catre Corinteni:
De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
Si de as avea darul proorociei si tainele le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii , iar dragoste nu am , nimic nu sunt.
Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am , nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
Toate le sufera, toate le crede toate le nadajduieste, toate le rabda.
dragostea nu cade niciodata….
Si acum raman acestea trei: credinta , nadejdea si dragostea”
Frati intru Hristos va rog sa ma lamuriti si pe mine cu intrebarea ” pe cine sa consideram aproapele nostru?”
Si “cum sa se pazeasca tinerii de gramada de fatarnici care te pto insela la tot pasul”.
Oare Biserica noastra n-ar trebui sa fie mai implicata in a ne lamuri Ce este dragostea fata de Dumnezeu si ce este dragostea lumeasca?
Sau nu sunt eu destul de atenta la mesajele Bisericii ?
Intr-o lume care este din ce in ce mai confuza cred ca ar trebui ca Biserica
sa fie mai activa , sa pledeze pentru introducerea din nou in scoli a educatiei crestine, sa se apropie de tineri si sa-i invete ca dragostea lumeasca nu este o rusine asa cum iti vine ca crezi dupa ce vezi toate mesajele de pe unele posturi de tv.
Multumesc
Surioara Mihaela ITI MULTUMESC din suflet ca ai postat SF. ACATIST al SF. TEOFAN!!
Si eu l-am cautat de mult timp!
Cel al Sf. Ignatie Briancianinov il aveam, dar pe al Sf. Teofan nu-l aveam, si TANJEAM de cativa ani dupa el!
Iti multumesc ca ni l-ai postat pe acest site! Este un DAR frumnos de Ziua acestui minunat Parinte si Sfant pe care tu l-ai facut tuturor celor ce Il IUBESC pe acest MARE TITAN AL ORTODOXIEI vremurilor din Urma!
Domnul si Sf. Teofan sa-ti rasplateasca pentru “harnicia” ta si pentru “darul tau”!
Amin! Doamne ajuta!
http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=127361&catid=25&p=astazi-este-praznuit-sfantul-antipa-de-la-calapodesti.html
http://www.agnos.ro/blog/2009/01/10/sfantul-antipa-de-la-calapodesti-atonitul-2/
Cu greu m-am decis sa scriu citeva cuvinte pt Bogdana.Greul vine din teama de a nu auzii mai apoi cuvintele:vindeca-te mai intii pe tine…Asa ca voi continua cu stringere de inima si doar nadejdea ca-i vor folosi urmatoarele ma determina sa incerc. Acea intrebare:cine este aproapele meu? ca sa stiu sa dau dragostea mea cu masura,asa am gindit-o si eu. De ce?Pai, in vremea adolescentei cind peste noapte te trezesti frematind de un dor,nu l-ai chemat,nu l-ai cautat,iti dai seama ca iubesti tot ce te inconjoara.Dar aduce cu sine si o tristete,o melancolie ce pare chiar bolnavicioasa.Ei bine tot ce faci atunci este impregnat de acea iubire.Dar poti fi ranit de cei din jur daca nu-ti raspund cum tu ai dorii,nu-i asa?ACEA DRAGOSTE NU ESTE CEA CARE NE INVATA HRISTOS.Este doar un inceput, ca are nevoie de existenta lui HRISTOS dar asta nu o stie tinarul(a) atunci si poate ramine cu un gust amar.Cel(a)ce va face efortul sa caute sau doar sa asculte va intelege ca IUBIREA LUI HRISTOS DUCE LA CRUCE.Din aceasta perspectiva cel(a) ce s-a situat mai intii in relatie cu Hristos va gusta tristetea,durerea( care continuasa fie pricinuita de cei ce te inconjoara:parinti,fii,fice,frati,prieteni,cunoscuti,necunoscuti )dar lucru de-a mirarii: nu scade ci creste,nu cade ci ne ridica la vesnicie. Rezumatul rezumatului atunci cind alegem cui sa dam dragostea si fructele sale sintem doar la mijlocul drumului catre vesnicie.Cit va fi de lung restul drumului de noi depinde.Ascundem bine egoismul,dar sa nu ne inselam, nu este dreapta socoteala.Trebuie sa inchei dar sper sa pot revenii.
Multumesc domnului Ion pentru cuvintele pe care mi le-a scris. Sunt intru totul de acord cu dvs. Dar la inceput cand faci primii pasi in viata n-ar trebui sa fii invatat ce inseamn viata?
In scoala nu invatam asa ceva.Am fost premianta la scoala dar repetenta in viata. M-am maturizat destul de tarziu. Parintii mei dintr-o pudoare pe care eu acum o inteleg nu m-au invatat cum sa fac primii pasi in viata.Eu nu-mi judec parintii dar daca Dumnezeu imi va da copil, eu voi vorbi cu copilul meu.
Eu am intalnit in viata si oameni care au cruci de aur pe pereti si la gaty dar inima de lemn dar si oameni care n-au bogatii pe pamant dar inima de aur.
Din pacate am avut mult de suferit dar suferinta te mantuieste.
Totusi, repet, eu cred ca cineva trebuie sa te invete ca scoala e scoala si viata este viata.
Eu n-am dramuit dragostea pentru aproape si nici nu o voi face acum mai ales ca m-am schimbat si cand te schimbi tu se schimba si mediul in care traiesti.
As vrea sa traiesc intr-o tara mai morala, unde ticalosii sunt pedepsiti.
Nu apar ca maimultele la televizor si schimba mintea tinerilor care ratacesc.
Voi face un apel catre dvs. Din inima. Va rog feriti-va copiii de vrajitorul Vasile Mihaescu care aparea pe postul Acasa iar acum pe tvr2.
Se da terapeut si mare profesor. Este un impostor si un mare ticalos. As vrea ca indivizi de acest gen sa nu mai apara pe posturile de televiziune. Sunt prea periculosi.
Cineva din tara asta care are putere sa ma auda si sa-l interzica .
Eu am avut mult de suferit din cauza acestui vrajitor.
Draga sora Bogdana, din fericire nu esti singura care a avut de suferit si maturizat tarziu, poate si din cauza societatii care a fost (ma ref. la comunism) si din nefericire lumea de astazi nu este mai buna sau mai favorabila crestinului nicaieri. Insa aceste experiente ne-au fost de folos (personal vorbesc), asa am ajuns sa apreciez adevaratele valori si sa imi vezi pacatul propriu.
“As vrea sa traiesc intr-o tara mai morala, unde ticalosii sunt pedepsiti.” cu riscul de a te dezamagi, acea tara nu exista. Patria crestinului este Imparatia Cerurilor, catre aceea trebuie sa ne stradum sa putem ajunge intr-o zi.
Ticalosi, asa cum le spui, sunt peste tot, si afara, chiar daca au un limbaj mai elevat si mai multa educatie (lumeasca). Singura diferenta este ca in occident analfabetii nu apar pe posturi publice, asa cum apar in Romania. Atata tot.
Poate nu stiai, insa televizorul trebuie aruncat la gunoi, daca nu ai facut-o inca 🙂 🙂
Ref. la iubirea pt. aproapele (care nu ii include numai pe prieteni) sau pt. vrajmasi, nu te pot instrui pt ca nu o practic (desi teoretic stiu multe). Sf. Parinti spun ca trebuie sa incepi cu smerenia, sa te consideri pe tine cel mai pacatos intre pacatosi, si numai atunci vei putea iubi cu adevarat. Cel care a ajuns la iubirea adevarata s-a lepadat total de sine si s-a lasat intru totul in voia lui Dumnezeu. Si atunci el nu mai trieste pt sine, ci pt. Hristos. Foarte putini ajung la aceasta iubire, poate unul la milion, sau si mai putini (pe care frumos o descrie Sf Apostol Pavel) tocmai din cauza egoismului extraordinar al fiintei umane. Personal, incerc sa ma feresc (desi nu intotdeauna reusesc) sa judec f. aspru si sa pun etichete celor care sunt orbi sufleteste si nu inteleg (asta nu inseamna ca sunt de acord cu pacatul, insa cred ca rugaciunea mea pt. ei poate face mai mult). Tocmai pt ca si eu am zacut in acesta mlastina multi ani. Daca nu ar fi fost mila lui Dumenzeu sa imi trimita un Sfant in cale (unul care practica acesta iubire) as fi ramas si astazi acolo! Si desi citisem toata istoria crestinismului si a altor religii, Biblia si chiar pe unii din sfintii parinti, nu credeam ca ortodoxia este “calea”, atat de inversunata am fost. Si asta tocmai pt. ca totul parea o utopie si ceva de domeniul trecutului, atata timp cand nu intanlisem pe cineva care sa practice cu viata aceste “istorisiri frumoase” (asa cum le vedeam atunci).
Pr. nostru sfant Calciu a inlaturat acesta inversunare si a adus lumina in sufletul meu, si nu a facut-o prin inteligenta (desi o avea din plin) ci prin acea iubire insuflata de Duhul Sfant si data numai celor alesi. Asta este iubirea adevarata si singura care converteste.
Pentru Bogdana
Nu sti pe cineva care sa interzica televizorul?
A, nu mai imi spune ca stiu deja, ar trebuii sa fie parintii!
Va multumesc pentru cuvintele voastre.
Doamne Ajuta!
Bogdana a pus o problema foarte buna, pe care si eu am identificat-o cu greu prin toamna. Atunci abia am inteles ca dragostea despre care se vorbeste pe toate gardurile, la tv, filme, chiar carti clasice ca Balzac si altii, oriunde in lume este cu totul altceva decat dragostea despre care vorbesc sfintii si biserica ortodoxa. Dar asta nimeni nu o spune, nu o explica prea clar.
De-a lungul vietii am cautat mereu dragostea sau iubirea, pt ca am pierdut de timpuriu iubirea tatei. Credeam ca iubirea inseamna sa ma pupe sau imbratiseze cineva, apoi sa-mi zica ca-s frumoasa, ca am ochi sau gura frumoasa, apoi au aparut ispitele trupesti care m-au bulversat. Abia acum tarziu, cu chiu cu vai am priceput ca asta nu e dragoste, ci dragoste este sa te rabde cineva asa cum esti cu pacate si greseli, sa te ierte si sa aiba mila cu tine. O poveste foarte frumoasa este a “Sfantului inchisorilor” Valeriu Gafencu, care iubea si se daruia in jur cu dragoste tuturor, e un bun exemplu despre ce inseamna de fapt dragostea.
@Silvia
🙂 Ei! Ai si tu dreptate! Dar…de mici suntem obisnuiti sa dorim o dragoste mai mult lumeasca…pornind de la povesti (Ileana Cosanzeana, Frumoasa din Padurea Adormita, Alba ca Zapada…) pana la povestile de iubire din adolescenta cand iti faci ‘idee’ cam despre ce este vorba: din carti, filme…sa dorim o dragoste frumoasa, curata…incununare a posibilitatii de a te daruii cuiva cu toata inima si trupul tau; ‘greseala’ vine tocmai din intelegerea eronata a ei si adesea amestecata; ajungi sa iubesti cu tot sufletul dar…mai mult ca pe Dumnezeu cand la Lege spune ca, doar pe EL sa-L iubesti din tot sufletul tau, din toata puterea ta, din tot cugetul tau IAR pe aproapele tau (sot, iubit, copil, rude, prieteni…) – ca pe tine insuti; deci! Calcarea atarei porunci duce la slabanogirea si nestatornicia dragostei fiindca devine altoita mai mult pe placere (eros) – in cazul iubirii dintre barbat si femeie – si pe egoism; numai iubirea consfintita sub forma de Taina prin reciprocitatea simtamintelor si iubirii fata de Dumnezeu mai intai si mai intai, poate face ca iubirea dintre doi oameni sa dureze.
eu aici am o pb…cum imi dau seama ca-L iubesc pe Dumnezeu?
Eu cand vb cu EL, am momente cand imi este frica de El si alteori cand imi este drag…
Spune sa-L iubesc mai mult ca pe copilul meu…cum pot face eu dierenta intre aceste doua iubiri? Cum pot lucra cu sinele meu sa-mi dau seama? care sunt corzile pe care tb sa le ating?
Ma rog Lui sa-mi arate si sa ma lumineze in acest sens ca tare greu imi este sufletul din cauza acestei nepriceperi in a face diferenta!!!
Doamne ajuta!
@denisa
Incerc eu sa-ti raspund: iubirea fata de om in general se manifesta fiindca il(ii) ai in fata -vizibil, palpabil, mai ales copii – il iubesti intr-un fel anume mai ales cand este sange din sangele tau, carne din carnea ta; pe ceilalti prin vederea fata catre fata si sesizarea personalitatii imediate ce ni se descopera a fi unicata, inedita si tare bine infrumusetata de Dumnezeu (calitati, harisme); pe Dumnezeu il iubesti prin ochii credintei, datorita constientizarii ca este Tatal Nostru al tuturor, fata de el este firesc sa privesti cu o evlavioasa frica (fie din respect pur si simplu fie cand nu te pozitionezi corect fata de EL)fiindca te afli in fata atotputerniciei, bunatatii, blandetii, smereniei de care a dat dovada ca un Dumnezeu iubind faptura mainilor Sale (omul). Se spune ca, daca am fi constienti ca ne vede permanent… n-am mai gresii fiindca EL stie, ne vede toate ascunzisurile inimi noastre chiar daca nu vorbim, nu le dam pe fata; si, mai ales nu este tiran, nu se impune! – ne lasa libertatea de a-L iubi sau nu, de a ne face de cap sau nu, de a-I urma sau nu! Care om este in stare de asa-ceva?! Cati au reusit sa fie asa?! Numai cand te gandesti simplu la toate astea, naste in sufletul tau genul de iubire corecta fata de EL diferentiind celelalte tipuri de iubiri fiindca altfel iti iubesti sotul, altfel copilul, altfel prietenul(a), altfel pisica, catelul…
@denisa
Incerc si eu sa-ti raspund cum ma pricep mai bine la momentul asta, iubirea fiind o mare preocupare a mea in general. Problema e s-o orientam spre Dumnezeu ca sa nu fim raniti, inselati sau indurerati.
Faptul ca simti cand frica cand iubire fata de Dumnezeu este foarte bine am inteles. Sfintii parinti spun ca asta e cea mai sanatoasa iubire fata de Dumnezeu si fata de orice om, pentru ca daca iubesti fara sa-ti fie frica o persoana, iubirea se poate usor transforma in dispret din prea mare indrazneala fata de acea persoana. Si crede-ma am patit asta si e cumplit pentru cel care iubeste si ajunge sa dispretuiasca.
Iubirea fata de copil sau orice alta persoana din familie sau apropiati o poti mereu raporta la Dumnezeu care ti-a facut un dar asa minunat si frumos – copilul, sotul, mama. Dumnezeu ti-a dat copilul, in zilele astea sint atatia fara copii sau cu copii ce mor de timpuriu cu boli grave, lui Dumnezeu trebuie sa-i multumesti zilnic pentru bucuria de a fi mama si copilul frumos si sanatos pe care ti l-a dat. Raportand toate darurile zilnice ca hrana, caldura, dragostea si sprijinul celor apropiati la Dumnezeu, ii devenim recunoscatori si putem sa-i raspundem la dragostea la care ne cheama.
@denisa
Pentru tine ce inseamna sa lucrezi la Sinele tau?
Biserica ortodoxa nu ne prea vorbeste de Sine. O fac yoghinii. Am avut o prietena pe acolo si stiu in ce termeni se discuta.
Si acum sa-ti spun ce cred eu despre iubirea fata de Dumnezeu.
Dumnezeu este cel care ne-a creat. El este Parintele nostru din Ceruri.Lui ii datoram totul. Nimic nu se poate fara Dumnezeu. Cand constientizezi ca fara Dumnezeu esti nimic, ajungi sa traiesti rugaciunea prin toti porii fiintei tale. Mie imi dau lacrimile cand ma rog lui Dumnezeu pentru ca stiu ca este atat de bun cu mine. Oamenii, in general se cred buricul pamantului, cred ca Soarele rasare pentru ei. Recunostinta este o floare rara. Dar El ne iubeste si asa rai cum suntem uneori.Mi-au trebuit experiente dureroase ca sa inteleg cum trebuie sa ma rog, care este rostul si sensul Liturghiei de Duminica. N-ai stat niciodata singura fata in fata cu Dumnezeu? Pentru ca se intampla ca sufletele dragi care iti sunt alaturi sa te paraseasca sau sa nu poata sa fie cu tine intr-un moment si intr-un anumit loc.Oamenii, fie ei si copiii nostri nu ne apartin . Ei sunt ai lui Dumnezeu. Sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi.Frica de Dumnezeu? Cea mai mare frica a mea este sa ramna fara Dumnezeu. Mi-e groaza sa ma gandesc la asta. Fata de Dumnezeu eu simt un profund respect, o adanca recunostinta pentru tot ce mi-a daruit in viata. Si n-am avut o existenta prea usoara pana acum. Dar uneori, cand iubesti pe cineva trebuie sa iei decizii dure ca sa-i arati Calea cea dreapta . Asta tot iubire se numeste.
Dar ma feresc de fatarnici, de eretici si de alte specii umane care traiec fara Dumnezeu.
Pe Dumnezeu trebuie sa-l iubesti mai intai si dupa aceea pe apropiatii tai(parinti, surori, frati, prieteni).
Cred sa sunt putin cam fundamentalista in ceea ce priveste credinta mea in Dumnezeu dar am invatat ca este SANATOS asa. II multumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care Pronia Sa mi i-a scos in cale In ultima vreme. Regret ca am cunoscut unele bestii cu chip de om. Dar asta m-a facut pe mine si mai umana.
Asa cred eu ca trebuie sa te raportezi la Dumnezeu si la aproapele tau.
E bine ce scrieti cei mai multi, dar… sa nu uitam sa citim si ce spune tocmai Sfantul Teofan Zavoratul, ca exact in aceste cuvinte cred ca gasim niste raspunsuri importante! De asemenea, Denisa va fi mult ajutata, cred eu, de Sfantul Ignatie Braincianinov: http://www.crestinortodox.ro/despre_iubirea_de_dumnezeu_-c155-p11-new.html
Va multumesc pt raspunsuri!
Pt Bogdana, ref. la sine…eu sunt inca la inceputul descoperirii Adevarului si din pacate “sinele” nu-mi da pace! Stiu ca n-ar trebui sa existe, stiu din ce am citit dar practica necesita…practica!
Imi pun f f f multe intrebari si ma gandesc , daca nu cumva ma pierd in detalii!
Cum imi raspundea @admin intr-o alta postare “pentru incepatori e bine sa-mi fie frica de iad si sa-mi doresc raiul!”
🙂 va multumesc