Discernerea binelui şi a răului, crucială pentru creştin

Sfantul Macarie Egipteanul

Sf. Macarie Egipteanul: “Dumnezeu educa pe om prin experienta binelui si a raului”

Intrebare: De ce oare in acelasi spatiu, cand harul lucreaza, lucreaza si pacatul?

Raspuns: Pentru ca, in chipul acesta, sufletul sa cunoasca prin experienta dulceata binelui. Sufletul aceluia care a gus­tat din har rasufla si se odihneste printr-o traire straina acestui veac. Si iarasi, daca mintea se lasa putin abatuta fie la discuti (cu cineva), fie sa faca altceva, ea este iarasi umpluta de pacat, ca impovararea sa-l invete prin expe­rienta amaraciunea (pacatului). Prin urmare, aceasta (amaraciune) urmareste sa-l faca sa se despovareze cat mai grabnic de pacat, cautandu-si mangaierea si odihna aceea de negrait.

Si iarasi (crestinul) atinge (scopul), prin aceea ca a gustat putin timp usurarea si odihna. Dar daca neglijeaza inca o data, rautatea va gasi o stare favorabila (ei) si va mah­ni si mai cumplit pe om, harul ingaduind aceasta, ca (crest­inul) sa cunoasca din propria lui experienta dulceata, odih­na si mangaierea harului, precum si amaraciunea, durerea si mahnirea pacatului. In situatia aceasta el va fugi cu sprinte­neala de pacat, daca intr-adevar va voi sa se izbaveasca si sa se alipeasca intru totul de har, daruindu-se si supunandu-se Domnului in toata vremea. Prin acea amaraciune, rusine si mahnire el este invatat sa doreasca si mai mult si mai cu ardoare dulceata, sarguinta, odihna si bucuria harului. Prin in­sasi experienta celor doua realitati (a binelui si a raului) su­fletul care a gustat de un mare numar de ori amaraciunea pacatului si dulceata harului va deveni mai receptiv (la har) si mai atent sa fuga intru totul de rau, atasandu-se total­mente de Domnul, pana ce va deveni un singur duh cu El.

Intr-adevar, daca sufletul ar avea totdeauna dul­ceata, linistea si lucrarea harului, el n-ar cunoaste deose­birea, nu ar constientiza ceea ce a agonisit si de ce a ajuns mai nepasator, nu ar tine seama de superioritatea binelui si de bunatatea Domnului, n-ar cunoaste bucuria, chiar daca a dobandit-o, n-ar sti ce a castigat; n-ar cunoaste imensitatea mahnirii si infatisarea duplicitara a pacatului, ar ignora statornica lui perversitate. Si de aceea negraita intelepciune a lui Dumnezeu randuieste in asa fel lucrurile, ca sa-l faca pe suflet sa-i cunoasca propria Lui bunatate prin asemanarea si comparatia cu amaraciunea pricinuita de rau si astfel sufletul sa primeasca un indoit folos. Numai astfel isi da seama de amaraciunea si dezgustul pacatului, dupa ce mai intai gusta din bunatatea Domnului.

Acest suflet, care cu toata puterea lui a evitat raul si in toata vremea s-a grabit spre bine, dorindu-l cu ardoare, a in­cetat sa mai ramana nestiutor ca un copil, necunoscand binele si raul; dar in acelasi timp dobandeste o desavarsita cunoastere si a binelui si a raului, pentru ca le-a experimen­tat, le-a indurat si le-a resimtit urmarile. Fiind astfel educat si drumuind pe calea desavarsirii cu multa osteneala si dorinta pentru bine, acest suflet are simturile desavarsit antrenate „la discernerea binelui si a raului” precum sta scris. De aceea va primi cununa desavarsirii, va ajunge la masura varstei duhovnicesti si va fi facut mostenitor al imparatiei, in felul acesta se desfasoara lucrurile. Daca sufletul nu gusta decat putin cate putin din bunurile imparatiei, aceasta (se intampla) pentru ca el iubeste pe Domnul din toata vointa sa si din toata puterea lui de alegere, vadind liberul sau arbitru fata de Cel la Care a aderat si pe Care-L respecta. De aceea, pe dreptate, el devine mostenitor al imparatiei si, dupa ce s-a luptat si a alergat din toate puterile sale, are o mare indrazneala fata de Domnul intru nesfarsitii veci ai vecilor. AMIN”.

[Sfantul Macarie Egipteanul, “21 de cuvantari despre mantuire“, Editura Luminatorii lumii, 2001]

Cititi si:

• Sf. Macarie Egipteanul: Putini sunt adevaratii crestini!
• Sfantul Macarie Egipteanul despre adevarata conformitate a vietii crestine cu Sfanta Scriptura

Ascultati: