MARTURISITORUL VIRGIL MAXIM – “Dumnezeu are nevoie de fiinta ta insasi. Nu suntem din lumea aceasta!”
“Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud, si inca mai putini sunt dispusi sa sara pentru a salva cetatea”
Astazi 19 martie – se implinesc 12 ani de la adormirea intru Domnul a unuia dintre marii marturisitori si traitori din temnitele comuniste de la noi, Virgil Maxim. Despre acesta, parintele Arsenie Papacioc spunea:
„Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, multi o intuiau, dar el o si prezenta cu toate virgulele, cu tot intelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenta ca e singurul care ar putea fi patriarhul tarii. Eu, care l-am cunoscut de tanar, am incuviintat” (apud Monahul Moise, Sfantul inchisorilor – marturii despre Valeriu Gafencu).
Incepem acum, spre cuvenita cinstire si pentru o mai buna cunoastere a sa, reproducerea a numai cateva dintre cele mai puternice, profunde si ziditoare dintre reflectiile sale duhovnicesti incluse in volumul “Imn pentru crucea purtata. (abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce)” publicata in 2002 (un fragment mai larg din carte – aici).
Va invitam sa cititi si articolul biografic foarte bun de pe Hotnews din cadrul serialului dedicat marturisitorilor din inchisori: Virgil Maxim- Nuntasul cerului.
Unde ne sunt vigilii, care sa dea alarma?
“Marii Sfinţi au fost mugurii crescuţi pe ramurile sfinte ale mamelor, surorilor sau fraţilor lor, conştienţi că cel mai mare act pe care-l poate săvârşi cineva în viaţă, nu este nici strălucirea imperială, nici cea culturală, nici cea militară, nici oricare alta, ci slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toţi cei care îţi sunt daţi să-i conduci pe calea mântuirii. Eclesiastul ne orientează: “Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni, afară de a avea o inimă curată şi a iubi pe Dumnezeu”.
La Marea şi Infricoşătoarea Judecată de Apoi, Mântuitorul nu va întreba pe nimeni ce diplomă a obţinut sau ce victorie a repurtat în războaie, ci numai dacă L-a iubit pe Dumnezeu, satisfăcând în opera de dragoste acoperirea şi uşurarea nevoilor fraţilor mai mici ai Lui, semenii noştri. „Unuia dintre aceşti mici fraţi ai Mei de aţi făcut, Mie mi-aţi făcut”.
O, câtă simplitate în împlinirea acestui deziderat şi cât de mult ne complicam în viaţă; în afară de egoisme şi ambiţii personale nu mai vedem nimic şi nici nu ajungem până la cel mai apropiat semen, de multe ori frate, soră, tată, mamă, care şede chiar lângă noi cu rana deschisă, neputincios, flămând, gol, însetat; îl batjocorim şi trecem blasfemiind, ca iudeii de altădată pe Hristos când era Cruce, iar acum fiecare dintre noi suntem unul din acei iudei.
Cum să-L vezi pe Hristos în aproapele tău, dacă lumina din tine este întuneric? Cum să alungi întunericul dacă nu răspunzi la chemarea: „Veniţi de luaţi lumină”? “Eu sunt lumina lumii”, zice Hristos, „Cine umblă în lumină, vede pe unde merge şi nu se poticneşte”. Orbecăiala lumii în întunericul şi mocirla păcatului ca într-o stare de bine şi bucurie, pervertirea binelui în rău, o doreşte diavolul pentru sufletul omului.
O propunere mică pe care şi-o face cineva de a renunţa măcar parţial la o patimă rea, ţigara, băutura, pune în alarmă pe diavol, care îi aruncă de gât, de mâini şi de picioare, ca să-l lege bine, să nu-l scape de pe drumul spre iad, lanţuri şi patimi mai mari si mai grele. Prietenii murdare, plăceri uşoare, satisfacţii josnice, până atunci necunoscute dau asaltul să se instaleze în casa sufletului.
„Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri pustii, căutând odihnă, dar nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit. Şi venind, o află goală (de păcate), măturată şi impodobită (cu propunerea faptelor bune). Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici, şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean” (Evanghelia după Matei 12,43-45).
Mântuitorul ne-a descoperit tactica diavolului; pornind de la individ şi încheind cu starea generală a unei naţiuni ai cărei indivizi sunt stăpâniţi de diavol. Toate neamurile s-au aprins în cârdăşia bucuriei josnice, a plăcerilor şi satisfacţiilor trupeşti. E îndrăcirea lumii.
Ca să poţi ieşi din mâna diavolului trebuie mai întâi să rupi complet cu lumea păcatului, cu anturajul rău, să intri în altă lume, care-şi propune altă viziune asupra vieţii. […]
Vedem atitudinea celor răi faţă de această condiţie de viaţă propusă pentru toţi; o consideră sfidare la adresa lor. Dacă nu te vor putea întoarce în mocirla lor prin tot felul de tentaţii, te vor lovi, calomnia şi batjocori, îţi vor crea situaţii greu de suportat, îţi vor pune piedici greu de trecut.
De aici poţi înţelege că altcineva lucrează prin ei. Nu faptul că ai plecat îi tulbură propriu-zis, ci faptul că eşti acum pentru ei oglindă care le arată murdăria în care se află. Diavolul, temându-se ca nu cumva şi altul să se trezească, să-şi vină în fire, dă asaltul asupra oamenilor, să-i facă şi mai răi.
Vigilii, care în Evul Mediu străjuiau în toiul nopţii prin cetăţi, strigau la răspântii, din timp în timp, când totul era bine şi linişte: „E binee! E binee!”. Şi li se răspundea de către alţii, de la alte răspântii: „E binee!”. Dacă cineva periclita liniştea şi siguranţa cetăţenilor, sau numai pentru o bănuială, se dădea alarma şi toţi cetăţenii săreau să salveze cetatea din primejdie.
La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, economică, politică etc.), unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să liniştească situaţia tragică în care ne aflăm? Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea. Dar fără jertfirea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iar diavolul a preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devenit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte, şi strigă la toate răspântiile:
,,E binee! E foarte binee!… E foarte bine în păcat! Veniţi! Veniţi la orice oră din zi şi din noapte! E scris “non stop ” pe toate firmele dughenelor de desfătare: de beţie, de furt, de minciună şi înşelătorie, de desfrâu şi crimă! Am baruri de noapte şi baruri de zi!
Am creat condiţii extraordinare de adevărată democraţie, de stil apusean: libertate! Da, libertate adevărată, în care drepturile individului, întrec posibilitatea vreunei cenzuri din partea societăţii şi chiar a lui Dumnezeu. Dreptul ca fiecare să facă ce vrea, când vrea, cum vrea, este garantat prin legea drepturilor omului, pe toată faţa pământului. Dacă un stat nu înscrie în constituţia lui legea libertinajului, cum îi zic ipocriţii care vor să mai trăiască în virtute, le instig pe celelalte state şi aşa îşi va crea probleme economice. Şi ştiţi că pentru burtă…
Pe mine nu mă interesează termenii literari, că îi zic unii libertate sau alţii libertinaj, treaba lor. Pe mine mă bucură faptul că lumea s-a prins în jocul magic al independenţei totale a individului. Până acum trebuia să ţin cu mare silă pe cineva în stare de păcat, acum vă las libertatea să vă complăceţi în el, fără vreo siluire din partea mea.
Ziceţi ce vreti despre Dumnezeu: că e bun, că e mare, că e tare. Sporovăiţi cât vreţi despre El, dar… faceţi voia mea.
Ce dulce e păcatul! E virtuos să ştii să sorbi cu paiul licorile ameţitoare, să savurezi beţia, să fumezi Kent sau Marlboro, să te destrăbălezi în plină stradă. Ţi-am pus la toate răspântiile dughene parfumate şi vând la preţ de piaţă liberă, pretutindeni în lume, ziare şi reviste cu minciuni frumoase şi imagini pornografice, senzaţii tari pentru tineretul liber de ascultarea către boşorogii care-şi fac semnul Crucii în public. Vând casete cu filme erotice şi cântece zgomotoase cu urlete înnebunitoare ca în iad. Mănâncă, bea, veseleşte-te!
Aici e viaţa! Dacă o fi ceva şi în altă parte, nu-ti face probleme, mai e timp! Eşti tânăr! Nu-ţi închide poarta plăcerilor trupeşti pentru nişte închipuiri! Lasă-mi plăcerea să-ţi fiu ghid pe drumul vieţii. Fii atent ce-ţi spun: Hristos te pune la înfrânări de tot felul, să-ţi controlezi gândurile, vorbele şi faptele, să posteşti, să te rogi, să nu te cerţi cu ceilalţi oameni, prieteni, vecini, colegi de serviciu, să faci fapte bune, să fii conştiincios în muncă, când tu poti să-i trişezi şi să iei bani pe munca altora. Ba, te pune să gândeşti la moarte, la Judecata de apoi, la chinurile iadului. Şi mai ales te cheamă la Biserică! Ia te uită ce pierdere de timp! Eu nu-ti creez nici o obligaţie. Fii liber! Liber de orice gând de cenzură divină şi vei fi tu însuti, propriul tău dumnezeu, ca şi mine! O, cât mă bucur că ai acceptat propunerea mea! Ce satisfacţie diabolică mi-ai dat!
Acum îmi semeni întru totul! De acum, patimile tale îti vor fi draci. Eu nu mă voi mai ocupa de tine în mod special. Tu singur vei fi emisarul meu în lume, pricină de sminteală pentru multi altii. Vino să te prezint în iad tuturor prietenilor tăi, fraţi întru fărădelege, liberi ca şi tine în păcat! Veţi trăi în veşnicie! Alături mine în plănsul şi scrăşnirea dintilor. Ha! Ha! Ha!”
Apoi se ascunde în ambalajul unei sticle de whisky.
Când îţi propui să ieşi din ţara porcilor şi sa te întorci la Casa Tatălui, trebuie să eviţi pe drum casele pierzării, în uşa cărora stau negustorii de plăceri uşoare. Dacă până acum nu auzeai clopotul Bisericii şi treceai nepăsător pe lângă ea, acum trebuie sa-ţi astupi urechile la chemările care încă n-au murit complet în sufletul tău şi să renunţi la plăcerile gratuite.
Numai în Casa Tatălui vei găsi bucuria ospăţului adevărat. Mielul junghiat pentru tine pe altarul dragostei, te aşteaptă la masă să vii îmbrăcat în haina virtuţilor. Dar fară sfâşiere, fără părere de rău pentru trecutul petrecut în ignoranţa întunericului şi hotărârea de a nu-l mai agrea, nu te poţi bucura de îndelunga răbdare a iubirii Tatălui, care e dispus să-ţi ierte absolut totul.
Ce dar mai mare îi poţi oferi lui Dumnezeu, decât fiinţa ta însăşi? Orice danie, în bani, haine sau hrană îşi are valoarea ei, dar nu te reprezintă integral. Lipsind tu, personal, din faţa Lui, din Biserica Lui, din actul comunicării directe cu El în Sfânta Taină a Impărtăşaniei, te afli în postura celor poftiţi la Nunta Fiului de Impărat care n-au venit din pricina treburilor lumeşti, ci şi-au trimis doar scuzele, în postura tânărului bogat care a împlinit toate poruncile, în afară de una: urmarea lui Hristos. Dumnezeu nu are nevoie de banii, hainele sau mâncarea noastră în vistieria Sa, ci de noi, de persoana noastră, fiinţă vie care să se împărtăşească cu bucuria Vieţii Veşnice.
Dacă n-am fi fost creati în acest scop, Hristos ne-ar fi spus când a venit pe pământ: „Oameni buni. să ştiţi că nu aveţi nici o partăşie cu Cerul, cu Veşnicia, cu Dumnezeu. Aţi fost făcuţi pentru pământ. Beţi, mâncaţi, desfataţi-vă, că doar cu atât rămâneţi. Murind, nu veţi avea nici satisfacţii, nici plăceri!” Dar nu! El a spus clar, sintetizând totul în cuvintele cu care şi-a început propovăduirea: “Pocăiţi-va, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor!” şi: „Ma duc să vă pregătesc lăcaş pentru ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi împreună cu Mine”.
Nu suntem din lumea aceasta. Suntem fiinţe ale lumii “pe care ochiul pământesc nu a văzut-o şi mintea omenească nu o înţelege”, cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel; pe care noi o vedem şi o înţelegem cu ochiul credinţei şi mintea înduhovnicită”.
(Din: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)
Cruce executata de Virgil Maxim in inchisoarea Targsor, in 1948
Va recomandam si:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Din păcate ne este mai uşor multora dintre noi să stăm în faţa calculatorului şi să ne dăm cu părerea, iar în faţa faptului împlinit murim de frică. E uşor să-ţi faci bloguri să fi anti cip, anti ecumenism, prin articolele postate, dar când Hristos te cheamă la mărturisire te retragi în spate…În spatele a ce se retrag unii? Asta nu înţeleg pentru că, până la urmă, cu o moarte suntem datori. Teamă de ce?…Un lucru mai am de spus: am umblat pe mai multe site-uri ortodoxe, dar acesta este singurul site în care am încredere. E cel mai ortodox dintre toate şi îmi place că adminul are curaj să publice atâtea articole şi nu îi este frică să publice comentariile celor ce scriu ortodox (ca student în ultimul an la Teologie am avut ocazia să citesc multe cărţi şi să cunosc oamenii potriviţi la momentul potrivit pentru a nu fi răpit de ecumenism).
Inca mai sunt sute de exemplare din tirajul aparut in anul 2002, la Editura Antim (Cluj). Fara a fi prezenti pe “piata”, le putem pune la dispozitia celor interesati.
Lucurarea lui Virgil Maxim, “Imn pentru crucea purtata” a fost editata in 1997 in doua volume (editura Gordian, Timisoara) si reeditata la aceeasi editura (ca suplinire de tiraj, dar cu alta coperta) in 1998.
Tot sub semnatura lui Virgil Maxim au mai aparut:
– in 1992 “Nuntasul cerului – poeme crestine cu teme isihaste”, Ed. Salajul, Zalau; cuvant inainte pr. Liviu Branzas
– in 1998 “Lamuriri legionare” – articole, scrisori, luari de pozitie (pe baza brosurii cu acelasi titlu, aparuta in 1997 sub ingrijirea camarazilor sai prahoveni, Nicu Popescu-Vorkuta, Gheorghe Dragon si altii)/ supliment al Gazetei de Vest, martie 1998, ingrijit de Artenie Costel Condurache
am vorbit cu mama la telefon care mi-a zis: ” sa dam cezarului ce este al cezarului”, cand i-am pomenit de actele cu cip. a zis ce putem face daca asa este legea? ai vazut ce se intampla daca nimeni nu are curajul sa faca ceva? oamenii se pierd, accepta actele cu usurinta ca nu ia nimeni atitudine, ca mai bine dam sfaturi decat sa facem ceva…mai bine sfatuim pe altii roaga-te decat sa facem noi asta, decat sa fecm ceva cum au facut si alte tari otodoxe inaintea noastra…stam in banca noastra ca niste LASI in timp ce sufletele se pierd. DEGEABA NE-A CHEMAT PARINTELE IUSTIN PARVU LA MARTURISIRE CA NU-L ASCULTA NIMENI! CAUTAM PACEA LUMII IAR NU CEA A LUI HRISTOS! HRISTOS SPUNE CA PACEA LUI INSEAMNA RAZBOI PENTRU LUME! asa ca hai sa ne tremure chilotii in continuare!!!
daca asa e legea noi trebuie sa acceptam(vorbea de actele astea cu cip mama mea), ce putem face? nu ne putem impotrivi
cred ca aici e marea drama si mahnire Mihai: dezbinarea famiililor. unul sau doi dintr-o casa nu accepta aceste acte cu cip. se va desparti sot de sotie si de copii, copii de parinti. trist,foarte trist.
@Diaconescu Mihai:
Parca-l vad pe Petru tragand sabia si retezandu-i urechea lui Malhus…
Dar toate acestea “trebuie sa vina”. Proorociile trebuie sa se implineasca, Scripturile trebuie sa se implineasca…si de ce nu s-ar implini? Vede cineva poporul acesta in frunte cu Basescu, Boc, Geoana, Prigoana & Co, pocaindu-se, punandu-si cenusa in cap, lepadandu-se de UE si de toate lucrurile ei si de toti slujitorii ei si de toata slujirea ei, ca sa ne poata ierta Dumnezeu si sa ridice pedeapsa?
Dar lupta noastra nu este impotriva trupului si sangelui…este mult mai profunda…de aceea Parintele Porfirie trecea peste 666, ca si cand n-ar fi fost, cautand sa ne pregateasca sa devenim soldati desavarsiti.
Avem armura indestructibila, dar dusmanul s-a varat sub ea…
Doamne-ajuta!
Dumnezeu sa te ierte, frate Virgil!Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine pacatosul!
Către dl.Costel Condurache:
Caut de mult timp cartea lui Virgil Maxim “Imn pentru crucea purtată”.Vă rog să precizaţi mai clar unde anume în Cluj, poate fi găsită cartea (o adresă, un număr de telefon). Aş dori mai multe exemplare.Vă mulţumesc!
Părintele Vasile.
Pt obtinerea cartii “Imn pentru Crucea purtata”, de Virigil Maxim, va puteti adresa Asociatiei PREZENT! (asociatiaprezent@yahoo.com) si tel. 0726-314475, Costel Condurache
Daca parintele CALCIU DUMITREASA a FOST SI ESTE calciul necesar bisericii Ortodoxe, patriarhul scrierilor adevarate si ortodoxe din temnitele comuniste a fost si este domnul VIRGIL MAXIM ( si la propriu si la figurat) Noi tinerii ar trebui sa dam tuturor de veste ce sfinti si prin ce chinuri au patimit SFINTII INCHISORILOR, precum Valeriu Gafencu, Ioan Ioanide, Virgil Maxim, PARINTELE IUSTIN PARVU, arhimandritul Arsenie Papacioc, Petre Tutea, Calciu Dumitreasa, Parintele Ioan Sabau, Jimboliu,si multi multi altii pe care ii gasiti in cartile “Sfantul inchisorilor” si “Din temnite spre xinaxare” care va pot schimba unora viata.VA DAU SI UN CITAT SCRIS IN A 2-A CARTE DE CATRE VIRGIL MAXIM, DESPRE GHERLA, UNDE ERA INCHIS ALATURI DE SFINTII ACESTIA, SUTE LA NUMAR…
…”In aceasta perioada ma rugam in mine lui Dumnezeu sa pot rezista sau sa mor necompromis. Era ca o nebunie placerea de a ma simti torturat.Asa rezistam la cele mai indelungate si mai feroce schingiuri.Faptul ii uimea pe tortionari,alteori ii indigna, intarindu-i in rautate.Chinurile trupesti nu-mi distrugeau rezistenta morala.Atunci ma puneau in asa-zisele pozitii, care aveau ca scop sa ma oboseasca din punct de vedere nervos: sezand, cu picioarele intinse si cu mainile pe genunchi, cu ochii tinta intr-un bec sau privind la varful piciaorelor fara sa inchizi ochii. RUGACIUNEA INIMII (DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL) era puterea salvatoare in toate aceste suplicii.
O scena zguduitoare ne prezinta Virgil Maximde la inchisoarea Gherla:
“Afland de existenta a doi detinuti izolati intr-o celula, el ia hotararea sa-i tunda si sa-i barbiereasca. Situatia lor era dramatica. Unul dintre ei, Vasile Socaciu, fusese luptator in Muntii Retezatului si, cazand in capcana, fusese incercuit de Securitate. In lupta ce s-a dat, acesta a fost impuscat cu o ploaie de gloante, ce i-au strapuns mai multe parti ale trupului. Un glonte i-a intrat in cap, dar n-a murit. A fost arestat si bagat la inchisoare pentru 20 de ani. Starea lui era jalnica: paralizat de ambele maini, ambele picioare, o paralizie faciala, nemaiputand articula niciun cuvant, abia tarandu-se.
Celalalt era un fost parlagiu( taietor de animale) ce fusese prins furand o bucata de carne pentru copiii lui. Impotrivindu-se gardienilor parlagiul a fost batut pana la mutilare.Fusese distrus fizic, dar sufletul ii ramasese intreg.Astfel el il ajuta cu mari eforturi pe Socaciu sa manance. Amandoi erau in lanturi si cu catuse la maini.Va dati seama in ce grad de suferinta se aflau acestia daca l-au impresionat pe Maxim, el insusi torturat si suferind!
“Plangeam impreuna cu el si mi se parea ca ating cu maini spurcate moastele vii ale acestui sfant: Dumnezeu il punea inaintea mea ca sa-mi umbreasca orice mugur de ingamfare care mi-ar fi putut miji vreodata in minte.Dupa ce i-am barbierit pe amandoi, i-am sarutat, le-am sarutat mainile,lanturile si catusele, si am iesit plangand, inchinandu-ma”
FOARTE ORTODOX!
Si eu imi doresc cartea, cum pot sa o achizitionez?
Cu adevarat Dumnezeu i-a luat la El pe cei mai buni dintre romani. Si ca sa fie slaviti cum se cuvine, i-a trecut prin inchisori si i-a facut martiri. Ma cutremur si plang cand citesc despre cat au patimit prin inchisori in lupta cu duhul acestui veac. Sa ne intarim prin rugaciune ca alta scapare nu mai avem. Sa citim patimile lor si sa le cerem ajutorul deoarece vremuri tulburi ne asteapta.
Doamne ajuta!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/19/marturisitorul-virgil-maxim-de-12-ani-in-slava-cereasca-putini-vegheaza-si-dau-alarma-multi-se-fac-ca-nu-aud-si-inca-mai-putini-sunt-dispusi-sa-sara-pentru-a-salva-cetatea/#comment-20452
Cititi si luati aminte:RUSIA ŞI CHINA
de Cristian Ioanide
Stimaţi cititori,
Am citit săptămâna aceasta un articol foarte interesant în Revista 22. Se intitulează “Autoritarism şi Liberalism”. Autor: Nicolae Filipescu, profesor la Universitatea ”George Washington” din Washington, D.C., SUA.
Ideea de bază a articolului este că, omenirea se află departe de teoria “politologului american Francis Fukuyama, care s-a grăbit să sugereze că, în urma evenimentelor dramatice din anii ’90, societatea umană a ajuns la “sfârşitul istoriei”, deoarece confruntarea ideologică dintre autocraţie şi liberalism a fost rezolvată definitiv (!) în favoarea liberalismului (!)”. Iar liberalismul, nu-i aşa?, poate cădea la pace. De altfel, acelaşi optimism bolnăvicios este manifestat, incredibil, şi de unele confesiuni de aici, din Statele Unite, (ce se vor neo-protestante), care consideră Apocalipsa drept o interesantă alegorie. Dar, doar atât. Şi, în consecinţă, Evanghelia nu numai că va fi propovăduită până la marginile pământului, dar va fi şi totalmente triumfătoare, în contradicţie totală cu atmosfera sumbră a Apocalipsei. Iar armonia creeată de acest happy end, gândesc eu cu logica mea de modă veche, ar face cu totul inutil cel de-al doilea Advent. La ce să mai apară a doua oară Hristos, dacă şi oamenii pot rezolva la fel de bine problemele mondiale?
Domnul Filipescu se fereşte şi el de acest optimism nesănătos, şi, mai degrabă, se arată adeptul pesimismului profesorului Samuel Huntington. Acesta “a sugerat că, din contra, lumea se va polariza din nou în baza identităţilor culturale şi că, în viitor, relaţiile internaţionale vor duce la o “confruntare a civilizaţiilor”. Iar printre “marile civilizatii” el enumera occidentalismul, confucianismul, Japonia, mahomedanismul, hinduismul, ortodoxia slavă, America Latina şi Africa.” Şi astfel, confruntarea dintre autoritarism şi liberalism va continua neabătută în viitor. Dintre toate “civilizaţiile” enumerate anterior, autorul articolului se opreşte la două: Rusia şi China, pe care le consideră ‘capul răutăţilor’ în viitor. “Contrar predicţiilor analiştilor, Rusia şi China nu au adoptat reforme politice liberalizante (promovate de lumea occidentală, urmând “războiului rece”, n.n.) şi nu au evoluat spre democraţie.
Ambele puteri detestă intenţiile Washingtonului de a promova liberalismul în lume. Ele sunt convinse că “propaganda prodemocrată” a SUA reprezintă numai un paravan în spatele căruia se ascund intenţii expansioniste.(…)
Strategia occidentală de a converti cele două puteri autoritariste în parteneri s’a bazat pe ideea că
Rusia şi China, având nevoie de acces la pieţele ţărilor democrate, vor accepta ordinea internaţională “liberală”,
vor iniţia reforme politice spre pluralism în interior şi se vor debarasa de autoritarism.
Aceste prezumţii s’au dovedit a fi false. Speranţele de democratizare şi integrare ale Rusiei în structurile euroatlantice
au fost spulberate de preşedintele Vladimir Putin, care, după 2000, a virat puternic spre autoritarism.
China a continuat să se integreze în economia mondială fără să renunţe la monopolul politic al Partidului
Comunist. Hotărât să aplice “modelul chinez” în Rusia, Putin a încorsetat progresiv societatea, a emasculat
opoziţia şi a concentrat puterea politică la Kremlin. Contrar aşteptărilor occidentale, a devenit clar că liderii
autocraţi de la Moscova şi de la Beijing nu intenţionează să conducă ţările respective spre democraţie.
Ca să-şi asigure supravieţuirea pe termen lung, regimurile autoritariste din China şi Rusia se opun
expansiunii globale a democraţiei, îşi coordonează politica externă şi de securitate şi se solidarizează cu alte
regimuri autocrate. Moscova şi Beijingul au pus bazele unui parteneriat strategic prin care cele două puteri se
angajează să creeze o nouă ordine mondială “multipolară”, în care axa Rusia-China va deveni un pilon
important al îngrădirii dominaţiei globale a Statelor Unite. În 2005, Moscova şi Beijingul şi-au reafirmat
solidaritatea prin reînnoirea tratatului de prietenie şi, pentru prima oară în istorie, prin organizarea unor manevre
militare comune”.
Şi concluzia finală a domnului Filipescu, privind viitorul, este: “Organizaţiile teroriste islamice de tip Al-
Qaeda şi regimurile tiranice din Orientul Mijlociu nu reprezintă adversarul principal al democraţiilor liberale din
Europa şi America. Marii protagonişti ai autoritarismului contemporan sunt China şi Rusia. În creştere
economică vertiginoasă şi cu resurse umane şi naturale substanţiale, cele două puteri au un potenţial
considerabil de a stăvili avansul liberalismului în lume şi de a împiedica stabilizarea ordinii mondiale în baza
unor norme preconizate de ţările democrate.”
Să încercăm acum să desprindem care sunt aspectele acestei analize destul de corecte, ce sunt
confirmate cumva de literatura apocaliptică.
În privinţa “civilizaţiilor” care vor intra în conflict, într’un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, aş dori
să subliniez faptul că lista prezentată este incompletă şi mai are şi unele neclarităţi. Este adevărat că, astăzi,
occidentalismul, confucianismul, Japonia, mahomedanismul, hinduismul, ortodoxia slavă, America
Latina şi Africa reprezintă grupări omogene gigantice, care vor deveni din ce în ce mai concurente ‘ideologic’
în viitor. Iar această concurenţă nu se va isca atât de mult pe baza unor diferenţe conceptuale, ci ca urmare a
unei singure deficienţe: dispariţia treptată a clasei mijlocii, adică a acelei clase care dă culoare oricărei societăţi
şi măsoară moralitatea acesteia.
Un asemenea fenomen catastrofic este redat imaginar în Cartea Apocalipsei prin simbolul unui cal
negru încălecat de un călăreţ având în mână o cumpănă. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas
care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi
vinul!” Iar în acest citat găsim vidul uriaş care va exista între mizerul venit de un dinar roman (plata unui zilier,
fără o calificare mai deosebită) şi cel al celor din topul bogăţiei (“untdelemnul şi vinul”).
În plan spiritual, dispariţia clasei mijlocii se va datora, conform Evangheliei, înmulţirii fărădelegii, care va
conduce la faptul că, dragostea celor mai mulţi se va răci. Iar dispariţia dragostei conduce, în mod automat, la
intoleranţă socială, dar şi confesională.
Pe baza acestei judecăţi generale vom putea găsi unele ‘nuanţări’ în planul definiţiilor din lista
“civilizaţiilor”.
Prin “occidentalism” autorul înţelege comunitatea transatlantincă, rezultată după al doilea război
mondial, şi care este polarizată în jurul Statelor Unite şi Uniunii Europene. Cu excepţia remarcabilă a Statelor
Unite, “occidentalismul” se află aproape în post-creştinism şi, din această cauză, liantul său ideologic se
fărâmiţează încet, dar ireversibil. În aceste condiţii, Uniunea Europeană se va divide cândva într’o zonă nordică,
sub influenţa Rusiei (Gog), şi într’una sudică, “Confederaţia Celor 10” (cu capitala la Roma), care va cădea
destul de repede în mâna Anticristului, după ce acesta va fi reconstituit regatul sirian al lui Antiochus Epiphanes.
Aşa că, din “occidentalismul” de azi vor ‘răsări’ trei mai mici, cel de al treilea fiind reprezentat de gruparea
“S.U.A., Anglia, Canada”.
Din punct de vedere ideologic, cele trei zone vor arăta dramatic diferit. Dacă grupul “anglo-saxon” va
mai aminti palid de civilizaţia iudeo-creştină, “Confederaţia Celor 10” va avea iniţial drept ‘ghid spiritual’ o
biserică apostată (“Curva cea Mare” din Apocalipsă), adică ceva de genul mişcării New Age de azi. Apoi, sub
dictatura Anticristului, Confederaţia va declara cu fermitate, ca în vremea Romei Imperiale, cultul “împăratului”,
zdrobind Biserica Apostată: Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara, o vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor
lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.
Ideologia “zonei nordice” a UE, dominată militar şi economic (gazul metan “sovietic”) de Rusia, va fi
probabil aceeaşi cu cea a lui Gog. Iar Gog este creeat de Revoluţia din Octombrie şi e parcă făcut să fie
prototipul “credinţei în necredinţă”, adică al ateismului ofensiv şi ‘ştiinţific’. Şi astfel, ca un coronat opus, îl găsim
în Cartea Apocalipsei, la 1000 de ani de domnie, în glorie, a lui Cristos la Ierusalim, plin de îndrăzneală şi
neînţelegând nimic din tot ce s’a întâmplat: Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi
din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca
să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat
tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.
De o aceeaşi întunecare a minţii sale atee va suferi Rusia, şi cu 1000 de ani mai devreme, când, după
distrugerea miraculoasă a Anticristului la Armaghedon, adică la 45 de zile de la Advent (Cartea lui Daniel), va
ataca Israelul: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi
planuri rele. Vei zice: “Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi,
care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi! Mă voi
duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta
strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.” (Cartea lui Ezechiel)
Dacă satanismul ‘cel mai pur’ este ‘credinţa’ viitorului Imperiu Anticristic, ‘credinţa în necredinţă’, ce
conduce la jaful ‘cel mai pur’, va fi, în mod constant, ideologia hrăpăreţei Rusii, ideologia lui Gog. Şi nu
“ortodoxia slavă”.
“Confucianismul” este, probabil, cel mai caracteristic produs al spiritualităţii celui mai numeros popor al
acestei lumi. “El nu este atât o religie, cât un cod moral, care a influenţat foarte mult gândirea şi modul de viaţă
al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gândiri sunt: supunere şi respect faţă de superiori şi părinţi,
datorie faţă de familie, loialitate faţă de prieteni, modestie, sinceritate şi politeţe.” ”Desi confucianismul a
devenit ideologia oficială a statului chinez, n’a existat niciodată ca religie instaurată, cu biserici şi preoţi.” În
consecinţă, confucianismul e mai mult un cod moral decât o religie, fiind lipsit de elementul mistic. Şi astfel, deşi
principiile sale tind către o perfecţiune etică, el este lipsit de pilda dragostei Fiului lui Dumnezeu. Or, o astfel de
ideologie te ajută să mori ‘frumos’, dar nu pentru a rămâne loial unei credinţe. Te ajută să-ţi iubeşti aproapele,
dar nu ca pe tine însuţi.
Din această cauză, lunga noapte comunistă care s’a aşternut peste China a scos la iveală cruzimi şi
absurdităţi la care Confucius n’a putut ‘visa’ vreodată.
Astăzi, conform revistei Time, China se află în expansiune, în Asia şi Africa, dar nu prin virtuţile etice
ale confucianismului, ci prin acordarea de loanuri fără acoperire, ca pe vremuri Rusia Sovietică.
În literatura apocaliptică China pare să joace un rol principal de două ori: mai întâi aliată cu Rusia
împotriva Anticristului şi, mai apoi, în fruntea unei coaliţii orientale, probabil, tot împotriva acestuia. În ambele
situaţii, China (ca şi Rusia, de alfel) nu este nominalizată, dar direcţia dinspre care aceasta vine la întâlnirea cu
destinul, cât şi referiri la masse inimaginabile de oameni, o trădează.
Coaliţia ruso-chineză va ataca Imperiul lui Anticrist la ceva mai puţin de trei ani şi jumătate înainte de
Armaghedon, mai precis, după invazia acestuia asupra Egiptului, aflat în fruntea unei coaliţii afro-asiatice,
conform Cărţii lui Ezechiel. Iar, Cartea lui Daniel ne spune care va fi direcţia atacului: Ci (Anticrisul, n.n.) se va
face stăpân pe vistieriile din aur şi din argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. (…) Dar nişte zvonuri,
venite de la Răsărit şi de la Miazănoapte, îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să
prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.
Dacă despre acelaşi eveniment se vorbeşte şi în Cartea Apocalipsei, atunci se pare că, Anticristul se
va ţine de cuvânt în mânia sa: … zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: “Dezleagă pe cei patru îngeri,
care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul
acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Oştirea lor era în număr de douăzeci de
mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
Tot Eufratul trădează direcţia unei mari coaliţii extrem-orientale, apropiindu-se de Armaghedon, deci
chiar înaintea Adventului, din care, se pare că, Rusia lipseşte. Cartea Apocalipsei consemnează momentul: Al
şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor,
care au să vină din Răsărit.
Raţiunea acestui atac, după o înfrângere zdrobitoare, care ar fi putut să creeze învăţăminte, îl
constituie starea de slăbiciune a Anticristului, pricinuită de o catastrofă ce aduce aminte de plăgile lansate
asupra Egiptul Antic: Al cincilea (înger, n.n.) a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia
fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul
cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor. (Cartea Apocalipsei)
De aceeaşi slăbiciune profită şi Ierusalimul care se va revolta eroic împotriva Anticristului, aşa cum a făcut-o în
anul 66 d.C.
Simţindu-se, pentru prima oară, vulnerabil, Anticristul va cere sprijin internaţional: Apoi am văzut ieşind
din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte
broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului
întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. (Cartea
Apocalipsei) Şi scamatoria aceasta demonică va reuşi, pentru că: … voi preface Ierusalimul într-un potir de
ameţire pentru toate popoarele de prinprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. (Cartea lui
Zaharia). Şi toată această mişcare generală va conduce la Armaghedon, în {ara Sfântă.
Iar rezultatul acestei lupte este de acum cunoscut: Atunci voi strânge toate neamurile la război
împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va
merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate. Ci Domnul Se va arăta şi va
lupta împotriva acestor neamuri, cum s-a luptat în ziua bătăliei. (…) În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele
strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre
seară se va arăta lumina. (Cartea lui Zaharia)
La 45 de zile de la cea mai luminoasă zi a Istoriei, Gog va pieri şi el în chip miraculos pe munţii lui
Israel, crezând (în necredinţa lui) că dispariţia armatelor de la Armaghedon creează un vid de putere în lume:
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara
ta, şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o
puternică oştire! Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te
voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!
Deşi opinia publică mondială va fi oripilată de filistinismul comportamentului său, Gog va ajunge şi el la
întâlnirea cu destinul, sfidând momentul astral petrecut sub ochii săi: Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi
puii lor de lei, îţi vor zice: “Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să
iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?”
Iar sfârşitul său va fi pe măsura ignoranţei sale spirituale: Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii
Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. Îl voi judeca prin ciumă şi
sânge, printr-o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste
oştile lui şi peste popoarele cele multe, care vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face
cunoscut înaintea mulţimii neamurilor şi vor şti că Eu sunt Domnul. (Cartea lui Ezechiel)
Pedeapsa Rusiei vremurilor din urmă, deşi plină de tragism, este totuşi una ‘amortizată’. Spun asta
pentru că mi se pare că una dintre profeţiile lui Zaharia prezintă o Rusie sfârtecată de calamităţi interne şi
‘pacificată’ apoi prin forţă. Iat-o:
Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau din
aramă. La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car cai negri, la al treilea car cai albi şi la al patrulea car cai
bălţaţi şi roşii. Am luat cuvântul şi am zis îngerului, care vorbea cu mine: “Ce înseamnă aceştia, domnul
meu?” Îngerul mi-a răspuns: “Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau
înaintea Domnului întregului pământ.” Caii cei negri, înhămaţi la unul dintre care, s-au îndreptat spre ţara
de la Miazănoapte şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de Miazăzi. Cei roşii au ieşit
şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au
cutreierat pământul.
Această profeţie a născut multe controverse, datorită “concentratorului de atenţie”: dintre doi munţi,
care fixează spaţiul geografic. O mulţime de cercetători iluştri (H.C. Leupold, Merill F. Unger, Carol L. şi Eric M.
Meyers, Charles L. Feinberg, Barry G. Webb, etc.) îi dau o rezolvare superficială. Ei cred că cei doi munţi sunt
sau un simbol doar al judecăţii divine (“pentru că munţi de aramă nu există”!) sau cei doi munţi ai Ierusalimului
(C.F. Keil): muntele Sionului şi muntele Măslinilor. Numai că dacă ar fi fost aşa, expresia de care vorbim ori şi-ar
fi pierdut valoarea de “concentrator de atenţie” ori l-ar pune pe Zaharia în situaţia ridicolă de a nu-şi fi
recunoscut proprii munţi ai Ierusalimului! Faptul că ei i s’au arătat profetului ca nişte munţi de aramă, poate să
însemne că ei se identifică prin această bogăţie a lor internă, aşa cum este cazul munţilor Caucazului. Mai mult,
privind harta fizică a acestei zone, veţi observa că aceştia reprezintă un complex de două şiruri paralele de
munţi dispuse Est-Vest şi astfel indicativul “dintre” capătă sens. Deci, ele constiutuie un paravan natural (un
element de surpriză) atât pentru Rusia, cât şi pentru Iran, care, în termenii profeţiei lui Zaharia, devin “ţara de la
Miazănoapte” şi, respectiv, “ţara de la Miazăzi”. Iar dacă păstrăm sinonimia cu cei patru călăreţi ai Apocalipsei,
putem deduce că, în “prologul apocaliptic”, Rusia va avea parte de o destabilizare totală cauzată de o serie de
catastrofe sociale, urmată de o pacificare forţată, venită probabil din afară.
Iar motivul pentru care afirmam că zdrobirea Rusiei pe munţii Israelului este tragică, dar ‘amortizată’,
ni-l dă finalul acestei profeţii: El m-a chemat şi mi-a zis: “Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte
fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.”
Stimaţi cititori,
Aceasta este, în doar câteva cuvinte, aventura RĂULUI în vremurile din urmă. Sigur că, personajul cel
mai îngrozitor (al tuturor timpurilor, de altfel) va fi Anticristul, de care se vor înfiora până şi tâlharii săi
contemporani: Şi au început să se închine balaurului (lui Satan, n.n.), pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au
început să se închine fiarei, zicând: “Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
Numai că, Anticristul nu va fi singur pe pământ, ci un primus inter pares, ‘cel mai bun’ dintre egali. Cel
mai satanist dintre satanici. Căci el reprezintă falimentul îngrozitor al Bisericii care-l dă pe Cristos contra lui
Satan.
Rusia lui Gog reprezintă şi ea un eşec al Bisericii. Al acelei Biserici care n’a avut tăria să se jertfescă, la
fel ca Domnul ei, în faţa furiei bezmetice a celor fără Dumnezeu.
Iar minunata civilizaţie a celor mai politicoşi oameni din lume, China, ne arată unde poate duce etica
cea mai înaltă lipsită de Dumnezeul cel Adevărat.
Şi cu toate acestea puse laolaltă vreţi să nu aibă dreptate Samuel Huntington?
Scuze pentru ca n-am corectat Cristos cu Hristos, dar ideeea principala e ca se aseamana ecumenismul cu biseica apostata si cu restul, sa intelegem ca si in alta parte se gasesc fapte care arata ceea ce va urma.
asta am auzit ca este titalitura papei ci un primus inter pares, ‘cel mai bun’ dintre egali.
Aceasta este, în doar câteva cuvinte, aventura RĂULUI în vremurile din urmă. Sigur că, personajul cel
mai îngrozitor (al tuturor timpurilor, de altfel) va fi Anticristul, de care se vor înfiora până şi tâlharii săi
contemporani: Şi au început să se închine balaurului (lui Satan, n.n.), pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au
început să se închine fiarei, zicând: “Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
Numai că, Antihristul nu va fi singur pe pământ, ci un primus inter pares, ‘cel mai bun’ dintre egali. Cel
mai satanist dintre satanici. Căci el reprezintă falimentul îngrozitor al Bisericii care-l dă pe Hristos contra lui
Satan.
Rusia lui Gog reprezintă şi ea un eşec al Bisericii. Al acelei Biserici care n’a avut tăria să se jertfescă, la
fel ca Domnul ei, în faţa furiei bezmetice a celor fără Dumnezeu.
Aici prin Biserica sa intelegem ierarhia ecumenista nu Biserica Harica care n-o sa fie invinsa niciodata dupa cum spune si Mantuitorul in Evanghelie
Pentru rugaciunile sfintilor Tai marturisitori, Doamne ai mila de noi toti.
@ vulturul? Mi se pare confuza expunerea .Ce legatura este intre disparitia (eventuala)a clasei de mijloc si fenomenul “calului”?
@lidia, nu eu am scris articolul, acest articol este sugestiv mai ales pentru ca un profesor laic arata cu dovezi existernta la sfarsit a bisericii apostate, care nu poate fi decat cea ecumenista, sper sa ma insel si sa fie doar o erezie ecumenismul si nu inceputul sfarsitului reprezentat de:,, Rusia lui Gog reprezintă şi ea un eşec al Bisericii. Al acelei Biserici care n’a avut tăria să se jertfescă, la
fel ca Domnul ei, în faţa furiei bezmetice a celor fără Dumnezeu”, dupa cum afirma si scriitorul, iar cu privire la ce ma intrebi, ar trebui sa stim ca nu putem da raspunsuri rationale la problemele de credinta. Autorul acestor declaratii este Nicolae Filipescu, profesor la Universitatea ”George Washington” din Washington, D.C., SUA, si el atrage semnalul ca :Ideea de bază a articolului este că, omenirea se află departe de teoria “politologului american Francis Fukuyama, care s-a grăbit să sugereze că, în urma evenimentelor dramatice din anii ’90, societatea umană a ajuns la “sfârşitul istoriei”, deoarece confruntarea ideologică dintre autocraţie şi liberalism a fost rezolvată definitiv (!) în favoarea liberalismului (!)”. Iar liberalismul, nu-i aşa?, poate cădea la pace. De altfel, acelaşi optimism bolnăvicios este manifestat, incredibil, şi de unele confesiuni de aici, din Statele Unite, (ce se vor neo-protestante), care consideră Apocalipsa drept o interesantă alegorie. Dar, doar atât. Şi, în consecinţă, Evanghelia nu numai că va fi propovăduită până la marginile pământului, dar va fi şi totalmente triumfătoare, în contradicţie totală cu atmosfera sumbră a Apocalipsei. Iar armonia creeată de acest happy end, gândesc eu cu logica mea de modă veche, ar face cu totul inutil cel de-al doilea Advent. La ce să mai apară a doua oară Hristos, dacă şi oamenii pot rezolva la fel de bine problemele mondiale?
Ecumenistii ce spun? Exista un singur dumnezeu pentru totii, asa ca mulsuman, hindus, yoghin homosexuali-avem un singur dumnezeu si sa facem pace ca nu mai trebuie sa ne aratam deosebiriile religioase ca nu exista niciuna!
Astfel Lidia ce m-ai intrebat pe mine, intreaba daca poti pe profesorul Filipescu. IUBITII SI IERATI!
Astfel raspunsul ierarhiei cu privire la pasapoartele biometrice demonstreaza ca ei nu cred in Apocalipsa si isi asuma ideea politologului american Francis Fukuyama, si ne vad pe noi cu Apocalipsa ca niste debili mintali: ma noi vrem sa facem pace, ce si homosexuali au biserica, yoghinii, mulsumanii , hinduistii etc cred in dumnnezeu , SI VENITII VOI RETARDATIILOR CU APOCALIPSA?
Asa se explica ecumenismul-umanist al celor din ierarhie care n-au curajul, pentru ca nu pot sa vada dincolo de rationalul uman, iar Rusia reprezinta putera ortodoxie, da e un exemplu, dar domnul profesor Filipescu a ales un exemplu graiitor:Rusia lui Gog reprezintă şi ea un eşec al Bisericii. Al acelei Biserici care n’a avut tăria să se jertfescă, la
fel ca Domnul ei, în faţa furiei bezmetice a celor fără Dumnezeu”
“Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud, si inca mai putini sunt dispusi sa sara pentru a salva cetatea” – prin aceasta afirmatie – adevarata – vorbeste prin extensie pana in zilele noastre; eu m-am lamurit cautand in trecut; raspunsurile mi le-a dat Ioan Ianolide in cartea sa extraordinara cand face referire la communism, la situatia sociala, economica, politica de-atunci!
“Biserica in communism
Clerul depinde atat de mult de statul ateu, incat toti sunt obligati sa-I slujeasca. Intre vladici si popor este o rupture totala. Ei traiesc in afara sufletului crestin. Ei se incadreaza elitei statale. Desi credem in harul pe care-l poarta, nu credem in ei ca oameni. Cuvantul lor nu mai merge la sufletele noastre, caci poarta iz politic. Chiar prigonita, credinta a trait, si dovada o fac sfintii si martirii inchisorilor. Ei insa nu percep credinta prin jertfa, ci prin servilism. (….) Biserica trebuie sa fie independenta fata de stat, dar in comuniune cu poporul. Ea (Biserica) trebuie sa fie puternica pentru a struni puterea de stat, puterea economica sau orice alta putere care nu slujeste poporul. Biserica nu mai este a lui Hristos daca nu slujeste poporul. Iar poporul trebuie sa traiasca in sanul Bisericii atat prin viata religioasa, cat si prin cea morala, educativa, culturala, sociala si economica.”
De pericolul dependentei Bisericii fata de stat a avertizat si Bulgakov, Soloviov si Meteina in “Antihristul”; Ioan Ianolide – alaturi de multi altii – nu se contrazic ci, intaresc lucrul acesta evidentiind prapastia si haosul de-atunci si de-acum: Biserica in situatia de azi (clerici si popor) a creeat un hibrid monstrous (spoiala de bine –la suprafata-, de credinciosie… dar tagaduindu-se puterea ei) – prea putini reprezentand Biserica al carei Cap este Hristos – referitor atat la unii cat si la ceilalti; bineinteles ca sarcina este grea si raspunderea mare in primul rand pentru capii Bisericii prin reprezentantii sai, apoi elita intelectuala, politicieni, parinti…ne mai miram ca fata lumii de azi a devenit insuportabila?! Ceea ce s-a semanat, aia si culegem: spini, balarii, palamida!
Graul curat este inabusit sau marginalizat ramanand singular, ‘mic’, nereprezentativ pentru lumea moderna al carei scop este consumismul, satisfacerea placerilor, creearea unui rai pamantesc sub stapanirea unui conducator neobosit care va dicta ce sa facem, ce sa gandim, ce/cat sa muncim, monitorizandu-ne nu numai aerul pe care-l respiram, cat si intentiile, gandurile, sentimentele din care, nu va trebui sa mai existe Hristos.
Procesul de indobitocire, de inrobire a fost minutios pus la punct si, si-a urmat traiectoria in sensul dorit trezindu-ne prinsi in capcana propriilor dependente riscand – de nu vrem sa apostaziem – impinsi la marginea societatii care ne va scuipa ca pe un lucru de nimic, nefolositor! ‘Vina’ o poarta si inaintasii nostri si noi – cei din present – de nu ne vom trezi in cel de-al 12-lea ceas blestemandu-ne urmasii nostri prin pricina de sminteala, prin acceptare, prin lasitate, prin indiferenta, rea-vointa!
“In aceste conditii Biserica este marginala societatii, abia tolerate si destinata disparitiei. Clerul se indulceste si el de bunatatile materiale si-si limiteaza orizontul in lumea aceasta.” – ati vazut cat de bine a vazut ‘in viitor’?! ‘toti! Impreuna, netrebnici ne-am facut’ – zalele uniformei ostasesti au ruginit, sabia cuvantului s-a incovoiat, numai poate desparti apele: bine de rau, frumosul de urat…fiindca discernamantul si smerenia nu-si mai pot face salas intr-un suflet robit material, lumesc…
“Socialul are o insemnatate considerabila asupra constiintei oamenilor, si intrucat Biserica nu a dat solutii, au invins ideile materialismului stiintific. Minciuna, ura, invidia, delatiunea, egoismul, lacomia, nihilismul existential sunt principiile lumii moderne. Razbunarea este nelimitata. Crima justificata. Alcoolismul, depravarea, perversitatea sexuala, drogurile au dus la nebunie si decadenta. Explozia tehnicii a contribuit la starea de criza a lumii. Totul este fara noima, fara masura, fara Dumnezeu.”
Nicolae Steinhardt face si el parte dintre cei ce au suferit in inchisorile comuniste,transformand suferinta in fericire,de unde “Jurnalul fericirii”.Transcriu un paragraf: “Trei conditii ale libertatii.(Cuvantul conditie este inteles ca in “Conditia umana”). Conditia comuna:nu se tem de moarte:a)crestinul dezrobit de pacat si prea putin lacom de bunuri pamantesti;b)cavalerul cu sabia la sold,gata s-o puna in slujba dreptatii si sa-si apere dreptul;c)omul modern cu bani in portofel.Drieu La Rochelle:banii,astia-s libertatea!……………………………….Caricatura:derbedeul cu punga doldora de bani si revolverul la subtioara,gata sa traga pentru a-si implini poftele si tremurand de frica sa nu fie prins.”Il iubesc pe Parintele de la Rohia si pentru simtul umorului.
DOAMNE,ce SFINTI, plang in hohote,cand citesc despre ei ,despre suferinta lor.Noi avem atata libertate si dispunem de tot confortul ,dar avem atata comoditate in noi incat nu stiu unde ne-ar putea”repartiza” BUNUL DUMNEZEU.
Doamne ajuta,
Doresc sa fac un anunt doritorilor cartii “Imn pentru crucea purtata” de Virgil Maxim.Aceasta se gaseste spre vanzare la Libraria “Sophia” str Bibescu Voda;la Libraria “Bizantina” ;la Libraria “Evanghelismos” toate pe strada Bibescu Voda ,langa Facultatea de Teologie din Bucuresti.