DUMINICA SFINTEI CRUCI – DUMINICA MANGAIERII
|
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser. |
Unde să căutăm mângâiere in necazuri?
“<<Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu>> (Is. 40, 1). Aceste cuvinte ale străvechiului proroc Isaia sunt îndreptate în primul rând către noi, păstorii, fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta dragoste şi grijă din adâncul inimii. Şi eu vă iubesc pe voi, turma dată mie de Dumnezeu, ca pe oamenii cei mai apropiaţi mie. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea zi de astăzi a închinării Crucii lui Hristos.
Când vă învăţăm calea lui Hristos, totdeauna vă îndemnăm să vă amintiţi spusele Lui despre faptul că strâmtă este poarta şi îngustă este calea ce duce în împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 7, 14), că necazurile sunt partea tuturor creştinilor. Veţi întreba: „Dar ce, numai creştinii au necazuri? Nu îndură necazuri, nenorociri şi amărăciuni şi oamenii acestei lumi? Nu varsă lacrimi şi cei ce leapădă calea lui Hristos?” Bineînţeles, de necazuri nu scapă nici aceştia, dar este mare deosebire între preţul pe care îl au înaintea lui Dumnezeu necazurile şi lacrimile noastre şi preţul pe care îl au înaintea Lui necazurile şi lacrimile celor care trăiesc fără Dumnezeu. Ei îşi rabdă necazurile nu de bunăvoie, ci numai fiindcă nu pot scăpa deloc de ele; adeseori blesteamă şi cârtesc, în timp ce noi, creştinii, suntem datori să ne ducem necazurile cu totul altfel – pentru numele lui Hristos, cu mare supunere faţă de voia lui Dumnezeu, mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă: şi pentru bucurii, şi pentru greutăţi, şi pentru amărăciuni, şi pentru toate nefericirile.
Noi ne ducem necazurile de bunăvoie, căci dacă ne-am lepăda de Hristos am scăpa de cele mai multe necazuri – dar întrucât nu ne lepădăm, pentru pătimirile noastre Dumnezeu ne dă binecuvântare. Oamenii lumeşti se străduie din răsputeri să scape de necazuri: ei îşi îneacă amarul în vin şi vodcă, se ameţesc cu tutun şi chiar cu droguri, căutând mângâiere; negăsind-o, se străduie să uite de necazuri: caută distracţii, petrec, dansează, merg în ospeţie şi flecăresc. Asta nu trebuie să se întâmple cu creştinii, fiindcă ei sunt datori să nu înăbuşe glasul conştiinţei, ci, dimpotrivă, să îl asculte cu luare-aminte.
Oamenii aflaţi pe o treaptă duhovnicească mai înaltă caută uitarea de necazuri în prietenie, în muncă. Lucrul cel mai mare în care află ei uşurare este dragostea: dragostea dintre soţi, dragostea părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi, dragostea faţă de oamenii care merită dragoste. Orice dragoste este binecuvântată: aceasta însă este forma de început, cea mai joasă a dragostei, fiindcă de la ea, pe calea exersării în ea, trebuie să ne înălţăm la dragostea, mult mai înaltă, faţă de toţi oamenii, faţă de toţi cei nefericiţi, faţă de toţi cei care suferă. De la ea trebuie să ne înălţăm până la cea de-a treia treaptă a dragostei: până la dragostea dumnezeiască, până la dragostea de însuşi Dumnezeu.
Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu (Ps. 61, 1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţâşneşte, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu. Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei. Îl vedeţi pe Fiul lui Dumnezeu, Cel de-al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, Marele Drept, Binefăcătorul neamului omenesc, cum n-a mai cunoscut şi nu va mai cunoaşte vreodată lumea? Îl vedeţi ţintuit de Cruce cu piroane din fier? Cât de greu pătimeşte Cel Care cu un singur semn al mâinii Sale, cu un singur cuvânt al Său poruncea valurilor şi vânturilor să se potolească; Cel Ce de-a lungul scurtei Sale vieţi pământeşti a făcut minuni uluitoare din dragoste şi milă faţă de oameni; Cel Ce vindeca toate bolile, Care deschidea ochii orbilor, Care îi ridica din pat pe cei paralizaţi, Care sătura cu câteva pâini mii de oameni, Care învia morţii; Cel mai mare Binefăcător al lumii, Mântuitorul ei!
De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti.
Pe Cruce, Răscumpărătorul lumii este sfâşiat pentru păcatele noastre… Această Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi ele.
Doar pătrunzându-vă de aceste gânduri şi simţăminte, privind la Crucea lui Hristos, veţi primi singura mângâiere adevărată. Nu sunt alte mângâieri asemenea ei – şi la ce ne-ar face trebuinţă ele dacă ne este dată Crucea, pe care putem nu numai s-o privim, ci şi s-o sărutăm?! Şi oare nu ne adăpăm cu nesfârşită nădejde şi putere din acest izvor? Plină de mângâiere sunt şi Dumnezeieştile Scripturi, care istorisesc pătimirea pe Cruce a lui Hristos.
În orice necaz să ne întoarcem totdeauna luarea-aminte spre Sfintele Scripturi şi spre Crucea lui Hristos. Adânciţi-vă în spusele apostolului Pavel: Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel Ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem mângâia şi noi pe cei care se află în tot necazul prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu (2 Cor. 1, 3-4).
Mărturisesc din toată inima adevărul acestor spuse – mărturisesc din proprie experienţă, fiindcă Domnul m-a mângâiat în marele meu necaz. Pe măsură ce se înmulţesc necazurile, se înmulţeşte şi mângâierea lui Hristos. În această zi sfântă este scoasă spre închinare Crucea lui Hristos şi îi atrage pe toţi la sine, adică la Cel Ce a fost răstignit pe Cruce.
Cu mare bucurie vedem cât de mulţi oameni năzuiesc să vadă Crucea înălţându-se şi să audă cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne“. Dar ce putere ne atrage? De ce-i aşa de multă lume în biserică? Ne atrage puterea nevăzută a lui Dumnezeu, ce mângâie şi încălzeşte inimile noastre.
Dumnezeu însuşi să îndrepteze inimile voastre întru dragostea lui Dumnezeu şi întru răbdarea lui Hristos. Amin.”
(Sf. Luca al Crimeei: La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)
Cititi si:
- “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti!” (p. Seraphim Rose)
- Ierom. Ioan Buliga: CRUCEA – SEMNUL IUBIRII LUI DUMNEZEU PENTRU LUME
- Scoala Crucii – N. Steinhardt
- CRUCEA CARE ODIHNESTE – pr. Dumitru Staniloae
- Virgil Maxim despre binecuvantarea suferintei
- “ORICINE E INDURERAT SI PLANGE, HRISTOS PLANGE CU EL” (pr. Gh. Calciu)
- Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos
- Predica la Duminica a III-a din Post – a Sfintei Cruci a Sf. Nicolae Velimirovici
- Parintele Cleopa: Crucea inseamna iubire!
***
Eseuri personale (meditatii duhovnicesti):
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne ajuta!
Va multumesc!
Minunata aceasta predica.
Cat de impietrita ar trebui sa fie inima omului ca sa nu se inmoaie la citirea acestor randuri?
@admin (in special) si toti ceilalti (in general)
De cand urmaresc acest site am constatat ca pot gasi aici in mod constant subiecte care ma atrag.
Daca nu demult aveam un obicei sa mai citesc online ziarele din tara ca sa mai aflu noutati, acum acelea au ramas, daca nu uitate, macar pe planul 3-4.
Pe primul plan se afla – bineinteles – acest site pe care nu-l ratez in nici o zi.
Gasim pe acest site articole, sa le zicem neutre, articole de invatatura, articole pline de incarcatura duhovniceasca precum acest articol, dar si articole care cheama la lupta duhovniceasca, precum previziunile staretilor despre vremurile din urma, sau mai evident, chemarea parintelui Iustin Parvu de a lupta impotriva cipurilor biometrice. Sunt doua categorii distincte de articole chiar daca intentia este aceeasi: trezirea noastra duhovnicesca.
Totusi as dori sa fac o remarca care ma ingrijoreaza putin.
Exista o diferenta mare intre numarul de comentarii la articolele care cheama la lupta duhovniceasca si cele sunt de invatatura.
Cuncluzia mea stangace, care s-ar putea foarte bine sa fie gresita, este ca oamenii citesc cu preponderenta articolele care ne pun in stare de – sa zicem – “conflict” duhovnicesc.
Admin ar putea sa faca niste statistici mai corecte, sa vada cate “hit”-uri directe sunt pe fiecare categorie de articole. Numarul de comentarii nu este neaparat concludent.
Daca aceasta este realiltatea, daca nu ma insel, atunci ar trebui poate sa ne punem intrebarea: ce ne dorim noi, de fapt, din punct de vedere duhovnicesc?
Vrem sa crestem spiritual sau cautam doar sa ne dam dreptate in credinta noastra?
Vrem intr-adevar sa facem o chemare la lupta cea buna pentru toti cei care trebuiesc chemati dar nu ne intereseaza la fel de mult sa crestem noi?
Ne-am insusit noi destul pana acum incat ne intereseaza mai mult chemarea celorlalti?
Am aceasta ingrijorare pentru ca vad pe mine insumi ca ma acapareaza mai mult subiectele “fierbinti”, mai apoi, daca am timp, le citesc si pe celelalte. Si asta nu-i altceva decat mandrie. Si atunci, oricat de buna intentie as avea, mi-a luat necuratul osteneala.
Daca asta este si tendinta celorlalti atunci admin nu are o munca usoara sa pastreze echilibrul duhovnicesc si sa nu sminteasca. Are nevoie de multa putere de discernamant si de un duhovnic de exceptie.
Doamne ajuta!
Ai in mare parte dreptate, frate, ce mai putem zice… Totusi cred ca e prea neta diferentierea pe care o faci intre cele doua categorii de postari si prea severa ideea de “conflict duhovnicesc” in care ne-ar pune un anumit gen de postari. Poate mai curand s-ar putea face o comparatie si o relativa separatie intre pagina principala si cea de Noutati, de stiri.
Noi (fiindca nu e vorba de unul singur) am incercat si inclinam sa credem ca am reusit intr-o oarecare masura, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa nu ne abatem, in general, pe pagina aceasta, de la o linie duhovniceasca, nici in tratarea celorlalte teme si nici sa insistam obsedant numai pe un anumit subiect, pana la suprasaturatie, adica sa incercam sa ramanem, asa cum ne invata Cuviosul Serafim Rose, si cu picioarele pe pamant, dar si cu inima la cele de sus, dincolo de cele ale lumii.
Nu credem totusi ca e vorba de mandrie, cand vrem mai curand ceva care sa ne tina conectati la actualitate, dar e posibil sa fie vorba, de multe ori (nu mereu) si de o zona mai superficiala din noi, mai dornica de ceva “palpabil” si care sa nu provoace neaparat la o schimbare launtrica sau la o adancire de sine. Astazi nu ai cum sa faci abstractie de tot ce se intampla in jur si ne afecteaza puternic pe toti. E foarte adevarat insa – si chiar ne preocupa asta – ca ne este mai usor sa sa ne lasam confiscati si manati de o ravna dupa “dreptate”, care s-ar putea sa nu fie chiar intotdeauna cea duhovniceasca si sa riscam sa ne deturnam atentia si eforturile exclusiv catre cele exterioare.
De accea, avertizam si noi cat putem ca trebuie sa avem grija sa pastram dreapta socoteala si grija pentru o viata duhovniceasca si sa nu cumva sa cadem intr-o stare de agitatie sterila si intr-o tulburare ravasitoare.
Inainte de toate avem nevoie de pocainta si de lupta cu noi insine. Si, cum mai spuneam si in alta parte, daca luptam cu ecumenismul, cu cipurile, cu masoneria, cu toate slugile antihristului, in schimb nu luptam in primul rand cu… noi insine, cu patimile din noi, cu duhul lumesc care ne stapaneste, atunci vom sfarsi lamentabil, fie in inselare si nebunie, fie in a ne lepada chiar noi insine, pana la urma, precum Saprichie preotul, pentru ca am bravat si nu am dus lupta IN DUHUL lui Hristos. Nu e de ajuns sa (zicem ca) luptam pentru Hristos, daca nu o facem si in Duhul Sau. Avem nevoie, chiar si acum, in aceste vremuri – de fapt, cu atat mai mult acum! – de multa smerenie ca cea a vamesului, de duh de pocainta si de iubire chiar si pentru vrajmasi. Fara acestea, Dumnezeu NU este cu noi, chiar daca zicem ca facem ceva in numele Lui, si riscam sa ne spuna la Judecata ca celor din Evanghelie: “Nu va cunosc pe voi!”. Sa nu fie!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/27/ce-avem-noi-de-facut-astazi-pentru-a-ne-mantui-si-pentru-a-ne-pregati-de-incercarile-ce-vor-veni/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/27/parintele-adrian-cine-braveaza-greseste/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/07/parintele-adrian-fageteanu-sa-nu-primeasca-nimeni/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/04/17/salvarea-ortodocsilor-de-astazi-i/
“ ‘Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?‘. Cei “aleşi” sunt cei care rostesc aceste cuvinte – cei care şi-ar fi “plătit datoriile” şi ar fi avut reputaţia de slujitori ai lui Hristos, făcînd lucruri care să impresioneze, în mod ostentativ pentru El. Şi Domnul va răspunde: “Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cei care lucraţi fărădelegea” (Matei 7:23-24). Unde au greşit, pentru a fi respinşi atât de aspru de Domnul? În “numele” lui Hristos au făcut lucrurile lor, dar nu în Duhul lui Hristos, şi astfel nu vor fi trăit potrivit poruncilor Lui. Faptele lor, fiind făcute pentru lumea aceasta, vor pieri în această lume. Se vor fi purtat conform credinţei pe dinafară, dar în interior nu-şi vor fi îndreptat vieţile către cer. Şi se vor afla în faţa Judecătorului cu mâinile goale”. (IPS Averchie)
Fratilor intru Hristos, multi stiu ca trebuie sa poarte crucea lui Hristos neincetata la gaturile lor, dar putin din aceastia au cunostinta adevarata.Fratilor,Hristos S-a rastignit pe lemn,asa ca se cuvine sa purtam o cruciulita de lemn…El nu s-a rastignit pe aur, sau argint sau alte materiale.
Dumnezeului nostru slava!
@admin,
Am citit si recitit raspunsul vostru.
Intr-adevar am exagerat putin facand diferentierea neta intre cele doua categorii de articole sau vorbind despre “conflict duhovnicesc” dar am facut-o ca sa-mi fac intelese ideile. Altfel diferentele pot fi atat de subtile ca nu le mai distingem.
Cat despre voi, cred ca tineti calea dreapta si depuneti cu-adevarat o munca misionara in masura sa trezeasca inimile multora.
Ingrijorarea mea a pornit de la starile mele. Si automat m-am gandit si la ceilalti prinsi in acelasi vartej.
Ce frumoase si inaltatoare sunt si articolele de invatatura dar de multe ori nu am rabdare sa le citesc. Si aici am identificat mandria mea. In sensul ca “am mai citit de astea, le cam stiu deja”, in loc sa ma umilesc si sa le sorb din tot sufletul.
Imi place ideea – si trebuie subliniata de trei ori – ca lupta trebuie dusa in Duhul lui Hristos si numai in Numele Sau.
Sper sa ajung si eu din urma turma cea de dreapta.
Doamne ajuta!
Undeva, am citit o remarca, pe cat de scurta, pe atat de concreta. Sa referea tocmai la calea de mijloc!
“Sa stam cu-n ochi la rugaciune si pocainta si cu celalalt la ce se intampla in lume, anuntand si pe altii” .