“Desertaciuni sunt toate cele omenesti… cate nu raman dupa moarte!”
Extrase cu cantarile cele mai sfasietoare din slujba inmormantarii, alcatuita dupa stihurile marelui Ioan Damaschinul si ale Sf. Teofan Graptos…
spre a ne aminti, totusi, ce conteaza si ce nu conteaza in viata…:
“Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înşelătoare decât visurile; o clipă numai, şi pe toate acestea moartea le primeşte. Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel pe care l-ai ales, odihneşte-l ca un iubitor de oameni”.
“Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându-şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să-i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă“.
“Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos Celui fără de moarte să-I strigăm: pe acesta ce s-a mutat de la noi, odihneşte-l unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc“.
“Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului Celui fără de moarte: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi, învredniceşte pe acesta ce s-a mutat de la noi, odihnindu-l întru fericirea cea neîmbătrânitoare”.
“Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?” …
“Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă, mulţumind lui Dumnezeu; căci acesta a ieşit din rudenia sa şi de groapă se apropie, nemaiîngrijindu-se de cele deşarte şi de trupul cel mult-pătimitor. Unde sunt acum rudele şi prietenii, căci iată ne despărţim? Să ne rugăm ca Domnul să-i facă odihnă.
Ce despărţire este, o fraţilor! Ce tânguire, ce plângere în ceasul de acum! Deci, veniţi să sărutăm pe cel ce puţin mai înainte a fost cu noi. Că se dă gropii, cu pământ se acoperă, în întuneric se sălăşluieşte, cu morţii se îngroapă.
Toate rudele şi prietenii, acum când ne despărţim, să ne rugăm ca Domnul să-i facă odihnă.
Acum toată mărirea cea înşelătoare a deşertăciunii vieţii se desface; pentru că sufletul a părăsit locaşul său, vasul s-a spart; lutul s-a făcut negru, fără glas, fără simţire, mort, nemişcat; pe care petrecându-l la groapă, să ne rugăm Domnului să-i dea odihnă în veci.
Ce este viata noastră? Cu adevărat floare si abur şi rouă de dimineaţă. Veniţi să vedem lămurit în morminte: Unde este frumuseţea trupului, unde sunt tinereţile? Unde sunt ochii şi chipul trupului? Toate s-au veştejit ca iarba, toate au pierit. Veniţi deci, să cădem la Hristos cu lacrimi.
Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este despărţirea sufletului. Atunci apare iadul şi pierzarea pentru viaţa cea trecătoare, care este umbră fără fiinţă, vis de înşelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieţii pe pământ. Să fugim departe de tot păcatul lumesc, ca să moştenim cele cereşti.
Văzând pe mort zăcând, toţi să ne gândim la ceasul din urmă, căci omul trece ca fumul pe pământ, ca floarea a înflorit, ca iarba s-a tăiat, cu pânză se înfăşoară, cu pământ se acoperă. Pe acesta lăsându-l acoperit, lui Hristos să ne rugăm, ca să-i dea odihnă în veci.
Veniţi urmaşii lui Adam, să vedem pus în pământ pe cel după chipul nostru, dezbrăcat de toată frumuseţea, topit în mormânt, putrejune viermilor, de întuneric stricat, de pământ învelit; pe care, lăsându-l acoperit, lui Hristos să ne rugăm ca să-i dea odihnă în veci.
Când sufletul este răpit cu putere din trup de îngeri înfricoşători, el uită de toate rudele şi cunoscuţii, şi poartă grijă de cele viitoare, de judecăţile ce vor fi asupra deşertăciunii şi trupului mult chinuit. Veniţi să rugăm pe Judecătorul şi toţi să cerem ca Domnul să-i ierte cele ce a greşit.
Veniţi, fraţilor, la groapă să vedem ţărâna şi praful din care am fost zidiţi. Unde mergem acum? Şi ce ne-am făcut? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul? Cine este slobodul? Au nu sunt toţi ţărână? Frumuseţea chipului a putrezit şi toată floarea tinereţilor a veştejit-o moartea.
Cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească; căci cei ce oarecând erau în viaţă acum sunt aşezaţi în morminte; pentru care să ne rugăm Domnului să le dea odihnă. Toate mădularele trupului se arată acum netrebnice; cele ce puţin mai înainte erau mişcătoare, toate sunt nelucrătoare, moarte, nesimţitoare, căci ochii au apus, picioarele s-au legat, mâinile şi auzul au încetat, limba cu tăcere s-a îngrădit şi gropii se dă.
Cu adevărat, deşertăciune sunt toate cele omeneşti.
Mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc întru tine, Maica Soarelui Celui neapus, Născătoare de Dumnezeu, şi fă milostiv pe Preabunul Dumnezeu cu rugăciunile tale, rugămu-ne, ca să dea odihnă celui ce a răposat acum, unde sufletele drepţilor se odihnesc; arată-l moştenitor bunătăţilor celor dumnezeieşti în locaşurile drepţilor, întru pomenire veşnică, ceea ce eşti cu totul fără prihană”.
“Văzându-mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit înfricoşătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă sărutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Judecătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii”.
Legaturi:
- Privire asupra scurtimii vietii
- Suflete al meu, pentru ce dormi?
- Luati seama ca tare scump este Raiul!
- P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
- “Mantuiti-va!”
- SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului…. dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”
***
- Ascultati cantarile psaltice din Slujba (cu parastasul) din Sambata pomenirii mortilor/ “Mosii de iarna”– Corul Stavropoleos
Pe aceeasi temam cuvant al Sf. Tihon: http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/10/apa-care-curge-pe-alaturii.html si
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/10/apa-care-curge-pe-alaturiii.html
Va multumesc din suflet pentru tot ceea ce faceti, va sunt recunascator pentru toata munca pe care o depundeti, fratilor va rog frumos sa nu incetati niciodata lucrarea asta minunata, mai ales acum in timpurile astea tragice in care mai avem timp sa ne pocaim si sa varsam lacrimi!
Va Multumesc.
Un cititor din R. Moldova
Si noi va multumim, Iuliana si Veaceslav!
S-a dus ziua de astăzi,
Cu soarele’n apus.
Din energia vieţii,
Un picur iar a curs.
A curs purtând în sine
Şi gând şi gest şi faptă,
Ca rod al unei zile,
Ce va primi răsplată.
Şi-n ani şi ani s’adună,
Cu bune şi cu rele,
În timpul care-mi scrie
Parcursul vieţii mele.
Nu bucuria clipei,
Nici clipa bucuriei,
Decide pentru mine,
Răsplata veşniciei,
Ci rodul faptei mele
Din ziua ce s-a scurs,
Trăită’n curăţie,
Prin legea lui Iisus.
S-a dus ziua de astăzi,
Dar este pe vecie,
Înscrisă-n conştiinţă
Şi-n timp pe veşnicie.
Şi zile după zile
De’adună rău cu rău,
Şi vina despărţirii
Pe veci, de Dumnezeu,
Ce voi trăi la vremea
Ce-aduce suferinţă,
În anii bătrâneţii
Şi chin în conştiinţă ?
Că’ntreaga vieţii trudă
Adesea-i acuzare,
Regrete şi durere
Şi lacrime amare.
O viaţă consumată
Frenetic doar în rău,
Ce n-are’n ea frumosul
Trăit prin Dumnezeu
Şi care lasă-n urmă
Amar şi duşmănie,
Şi bunuri ce acuză,
Şi-aici şi-n veşnicie.
Ce minunată-i viaţa,
Trăită cu folos,
În pacea şi-n iubirea
Adusă de Hristos.
În cinstea şi-n lumina
Pe care-o dă credinţa,
În curăţia vieţii,
Ce’nalţă conştiinţa.
În mila către semeni
Şi-n dragostea frăţească
Ce’nalţă pân’la ceruri
Făptura omenească.
@Veaceslav
Ai dreptate, mare mila isi face Dumnezeu cu noi, cand le da putere acestor oamnei si seamana dorinta in sufletele lor sa ne descopere si noua din tainele ortodoxiei din care se infrupta dansii.
Si asta este dovada cum ca nu unealta este rea ci modul in care o folosesti este bun sau rau.
Uite ca se poate face ceva bun si cu internetul asta….
Eu ma gandesc sa incep sa scot la imprimanta multe din materialele astea, ca nebunii acestei lumi vor sa ne taie si aceste ultime resurse: internetul si cartile bune (manastiri in care se gasesc unii sa arunce la cos carti precum “Singur Ortodoxia” a Parintelui Papacioc) si cine mai stie ce le vine.
Doamne apara si pazeste!
@Cristina P
Nimic nu se pierde din tot ceea ce-ai citit cumva/candva!
Le va scoate Dumnezeu la lumina, prin aducere-aminte si, implicit prin graire atunci cand va fi vremea…mintea noastra este incarcata alaturi de cele duhonvicesti si de mult balast lumesc dar, vine timpul cand, vorbesti cu usurinta asupra unor aspecte citite/auzite la un moment dat – dovada Adevarului cuprins in ele ‘cuvant lamurit in foc, dorite (cuvintele) mai mult ca aurul sau argintul’ fiindca, te aseaza duhonviceste, te intareste, te imputerniceste in Duh sa graiesti cele ale vietii vesnice a carei apropiere sau indepartare priveste pe fiecare dintre noi.
Moartea, momentul iesirii sufletului din trup, amintirea ei, constientizarea vremelniciei vietii asteia este cel mai bun medicament impotriva mandriei, a slavei desarte si pricina de dobandire a duhului smerit, umilit pentru nedesavarsirea noastra prin caderea in pacate, amortire, lenevire…bine spunea Pr.Cleopa despre aceasta.
Intr-adevar! Mort trupeste nu te deosebesti prin nimic de imparatul, bogatul, celebrul…faptele, credinciosia, adevarul de credinta alaturi de dobandirea Sf.Duh inca de-aici vor vorbi si, te vor aseza poate mai sus decat cel fost mare lumeste.
Doamne ajuta! Un bun exemplu al desertaciunii lumesti spre inselaciune gasim in “DARURILE DUHOVNICESTI” ale Parintelui dreptcredincios IUSTIN PARVU:
“Daca s-ar mai reduce din toata falsa educatie a calculatorului,din civilizatia
salbatica a televiziunii si internetului, ar fi bine, caci toate acestea nasc in om
o mandrie luciferica,ingamfarea,ca peste el nu mai exista nimic.Eu nu sunt impotriva
calculatorului,nici a televizorului.Dar felul de a-l folosi,cat trebuie sa-l folosesti si cand – asta ma ingrijoreaza.Daca ar fi, Doamne fereste, sa se mai recruteze astazi niste tineri ca sa aoere tara,nu stiu cati ar merge sa ia arma,
sa-si dea viata pentru UN IDEAL(ex:BISERICA LUI HRISTOS,n.r.)De ce?Pentru ca oamenii nu mai au nimic,nu mai au patrie,familie,nimic.Si cum sa aiba, daca toti nu vor decat sa plece in Canada(strainanate)?
Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii!Amin!