SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (3)

1-01-2010 Sublinieri

0101sfiervasiliecelmare43

Primele parti:

st-basil-the-great

“(…) Acelaşi bărbat vrednic de credinţă, Eladie, povestea şi aceasta despre Sfîntul Vasile:

Într-una din zile, Cuviosul nostru părinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis către clerul său:

“Veniţi fiilor după mine, să vedem împreună slava lui Dumnezeu şi să preamărim pe Stăpînul nostru”.

Şi a ieşit afară din cetate, neştiind nimeni unde voieşte să meargă. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea de soţie o femeie cu numele Teognia, cu care a trăit patruzeci de ani în feciorie; şi se socotea Teognia de către mulţi că este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia curăţia fecioriei lor, cea păzită în taină. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfînta sa viaţă, şi era bărbat înainte-văzător; căci într-acea vreme, văzînd mai înainte cu duhul, că Vasile are să-l cerceteze, a zis către femeia sa, Teognia:

“Eu mă voi duce la cîmp să lucrez pămîntul, iar tu doamnă, sora mea, să împodobeşti casa şi la nouă ceasuri din zi să aprinzi lumînări şi să ieşi în întîmpinarea Sfîntului Vasile, arhiepiscopul, pentru că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii“.

saint_basil_icon02Ea, mirîndu-se de cuvintele bărbatului său, a îndeplinit porunca. Sfîntul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a întîmpinat Teognia şi i s-a închinat. Vasile a zis:

“Cum te afli doamnă Teognia?”.

Ea, auzind că o cheamă pe nume, s-a înspăimîntat şi a răspuns:

“Sînt sănătoasă, stăpîne sfinte”.

Fericitul i-a zis:

“Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”.

Ea a răspuns:

“Nu-mi este frate, ci bărbat, şi s-a dus la cîmp să lucreze pămîntul”.

Vasile a zis:

“A venit şi este în casă, nu te îndoi”.

Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multă spaimă că sfîntul a ştiut mai înainte toată taina lor; şi tremurînd, a căzut la picioarele sfîntului şi i-a zis:

“Roagă-te pentru mine păcătoasa, sfinte al lui Dumnezeu, că mari şi minunate lucruri văd în tine!”.

Sfîntul s-a rugat pentru dînsa înaintea tuturor, şi a intrat în casă.

Intrînd el în casa prezbiterului, l-a întîmpinat singur Anastasie şi, sărutînd picioarele sfîntului, a zis:

“De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului meu la mine?”.

Arhiereul a răspuns:

“Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos, să mergem în biserică şi să facem dumnezeiasca slujbă”.

Căci se obişnuise prezbiterul acela ca în toate zilele să postească, afară de sîmbăta şi duminica, şi nu gusta nimic decît numai pîine şi apă. Cînd au ajuns în biserică, Sfîntul Vasile a poruncit lui Anastasie să slujească Liturghia, dar el se lepăda zicînd:

“Ştii, stăpîne, Scriptura care zice: Cel mai mic de către cel mai mare se binecuvîntează”.

Vasile a zis către dînsul:

“Pe lîngă toate lucrurile tale cele bune, să ai şi ascultare”.

Cînd slujea Anastasie, în vremea înălţării înfricoşatelor Taine, a văzut Sfîntul Vasile şi ceilalţi care erau vrednici pe Preasfîntul Duh pogorîndu-se în chip de foc şi înconjurînd pe Anastasie. După săvîrşirea dumnezeieştii slujbe, au intrat în casă, iar prezbiterul a pus la masă pe sfînt şi clerul său. Cînd mîncau, sfîntul a întrebat pe preot:

“De unde îţi este averea şi ce fel este viaţa ta?”.

Preotul răspunse:

“Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sînt om păcătos şi mă aflu supus la dajdia poporului; am două perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea străinilor, iar alta pentru plata dajdiilor; apoi se osteneşte cu mine şi femeia mea, slujind străinilor şi mie”.

Vasile a zis către dînsul:

“S-o numeşti sora ta, precum şi este; apoi spune-mi şi bunătăţile tale”.

Anastasie răspunse:

Eu n-am făcut nimic bun pe pămînt”.

Atunci Vasile a zis:

“Să ne sculăm şi să mergem împreună”.

Deci, sculîndu-se, s-au dus la un bordei şi Vasile a zis:

“Să-mi deschideţi uşa aceasta”.

Anastasie a răspuns:

“Nu, sfinte al lui Dumnezeu, să nu voieşti a intra, că nu este nimic acolo, decît numai trebuinţele de casă.”

Vasile a zis:

“Eu pentru trebuinţele acestea am şi venit”.

Prezbiterul nevoind să deschidă uşa, sfîntul a deschis-o cu cuvîntul, şi intrînd, a găsit acolo un om foarte bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare trupeşti şi nu ştia de dînsul nimeni, decît numai prezbiterul şi sora sa. Deci Vasile a zis către preot:

“Pentru ce ai voit să tăinuieşti de mine această comoară a ta?”.

Preotul răspunse:

“Stăpîne, omul acesta este mînios, pentru aceea m-am temut să ţi-l arăt, să nu greşească cu vreun cuvînt împotriva Sfinţiei Tale”.

Vasile a zis atunci:

“Cu bună voinţă alergi; dar să mă laşi şi pe mine să-i slujesc în această noapte, ca să fiu şi eu părtaş la plata ta”.

Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav şi, închinîndu-se, a petrecut în rugăciune toată noaptea, iar dimineaţa l-a scos cu totul sănătos. Preotul cu sora sa şi toţi cei ce erau acolo, văzînd o minune ca aceea, au mărit pe Dumnezeu. Apoi Sfîntul Vasile, după plăcuta vorbă cu preotul şi după duhovnicescul ospăţ, s-a întors la casa sa.

st_ephraim_the_syrianAuzind despre Sfîntul Vasile, Cuviosul Efrem Sirul, care vas-val1vieţuia în pustie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este Vasile. Fiind în vedenie, a văzut un stîlp de foc, al cărui capăt ajungea la cer şi a auzit un glas de sus, zicîndu-i:

“Efreme, Efreme, în ce chip vezi acest stîlp de foc, astfel este Vasile”.

Deci, îndată Cuviosul Efrem, luînd cu sine tălmaciul, de vreme ce el nu ştia elineşte, a mers în Cezareea, la praznicul Arătării Domnului (Botezul). Privind în taină de departe, a văzut pe Sfîntul Vasile mergînd la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase; ca de altfel şi clerul care era împrejurul lui. Întorcîndu-se Efrem către tălmaci, care mergea după dînsul, i-a zis:

“Mi se pare că în deşert m-am ostenit, frate, pentru că acesta fiind într-o rînduială ca aceasta, nu este precum l-am văzut”.

Intrînd în biserică Efrem, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi gîndind, zicea în sine:

“Noi, suferind greutatea şi zăduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind într-atîta slavă şi cinste omenească, este stîlp de foc. Mă minunez!”.

Astfel gîndind despre Marele Vasile, acesta s-a înştiinţat despre Efrem prin Duhul Sfînt, şi a trimis la dînsul pe arhidiaconul său, zicînd:

“Să mergi la uşa bisericii cea dinspre apus, şi vei afla acolo un monah în colţul bisericii, cu barba scurtă şi mic la stat, stînd cu altul, şi îi vei zice lui: “Vino, şi să intri în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.

Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingînd poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis:

“Binecuvintează, părinte, să intrăm în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.

Efrem, prin tălmaci înţelegînd cuvîntul arhidiaconului, a răspuns celui ce-l chema:

“Ai greşit, frate, pentru că noi sîntem oameni străini şi nu ne ştie arhiepiscopul”.

Arhidiaconul s-a dus să spună aceasta lui Vasile. În acea vreme Sfîntul Vasile citea sfintele cărţi la popor. Apoi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc, grăind cu gura lui Vasile. După aceea, Vasile iarăşi a zis arhidiaconului:

“Mergi şi spune acelui străin monah: Părinte Efreme, vino şi intră în Sfîntul Altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.

Mergînd arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a preamărit pe Dumnezeu. După aceea, făcînd metanie, a zis:

“Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat stîlp de foc este Vasile, cu adevărat Duhul Sfînt grăieşte prin gura lui”.

Deci, a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului că după săvîrşirea sfintei slujbe are să i se închine la un loc şi să-l sărute mai deoparte. Săvîrşindu-se dumnezeiasca slujbă, a intrat Sfîntul Vasile în camera de vase şi, chemînd pe Cuviosul Efrem, i-a dat întru Domnul sărutare şi i-a zis:

“Bine ai venit, părinte, care ai înmulţit ucenicii lui Hristos în pustie, şi ai izgonit pe diavoli dintr-însa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atîta osteneală, părinte, venind ca să vezi un păcătos? Domnul să-ţi dea plată pentru osteneala ta”.

Efrem, prin tălmaci, răspunzînd lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gătite în inima lui, şi s-a împărtăşit cu fratele său cu preacuratele Taine din sfintele mîini ale lui Vasile.

După aceasta, ospătîndu-se, Cuviosul Efrem a zis către Sfîntul Vasile:

“Preasfinţite Părinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l da”.

Marele Vasile i-a zis:

“Cere cele ce-ţi sînt trebuincioase, pentru că mult îţi sînt dator pentru osteneala ta; căci atîta cale ai suferit pentru mine”.

Cinstitul Efrem i-a zis:

“Ştiu, părinte, că toate cîte vei cere de la Dumnezeu, îţi dă; deci, voiesc ca să te rogi bunătăţii Lui ca să-mi dea ştiinţa să grăiesc elineşte”.

Iar el a răspuns:

“Este mai presus de puterea mea să-ţi împlinesc cererea; dar de vreme ce cu multă nădăjde ceri, să mergem în biserică, cinstite părinte şi povăţuitorule al pustiei, şi să ne rugăm către Domnul, Care este puternic să asculte rugăciunea ta. Pentru că scris este: Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor va auzi şi îi va mîntui pe ei”.

Fiind atunci bună vreme, au făcut rugăciune în biserică, apoi marele Vasile a zis:

“Pentru ce părinte Efrem nu primeşti sfinţire de prezbiter, fiind vrednic?”

Efrem a răspuns prin tălmaci:

“Fiindcă sînt păcătos, stăpîne”.

Vasile i-a zis:

“O! de-aş avea eu păcatele tale!”.

200px-meister_der_sophien-kathedrale_von_ohrid_001Şi i-a zis lui:

“Să facem închinăciune”.

Apoi, fiind el la pămînt, Sfîntul Vasile şi-a pus mîna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare glas rugăciunea de hirotonie diaconească. Apoi a zis către cuviosul:

“Grăieşte acum ca să ne ridicăm de la pămînt”.

Deci s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis în limba elinească:

“Mîntuieşte, milueşte, apără şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău”.

Şi s-a împlinit Scriptura: Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gîngavilor. Deci au preamărit toţi pe Dumnezeu, care a făcut limba lui Efrem să vorbească elineşte. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfîntul Vasile, veselindu-se duhovniceşte. După aceea Vasile a făcut pe Efrem preot, iar pe tălmaciul lui l-a făcut diacon şi i-a liberat cu pace.

Odată, s-au apropiat de dînsul, nelegiuitul împărat Valens, fiind în cetatea Niceea, începătorii eresului arian, cerînd ca să gonească din soborniceasca Biserică, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunării lor celei ariene. Şi a făcut astfel împăratul cel rău, însuşi fiind eretic; căci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredincioşi şi a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind în mare mîhnire toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, părtinitorul şi apărătorul cel de obşte al Bisericilor; la el venind toată mulţimea celor dreptcredincioşi, cu tînguire i-au spus nedreptatea ce li s-a făcut lor de împăratul. Sfîntul, mîngîindu-i cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împăratul în Constantinopol şi, stînd înaintea lui, i-a zis:

“Cinstea împăratului iubeşte judecata”. Şi înţelepciunea zice: “Dreptatea împăratului întru judecată”. Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe credincioşi din Sfînta Biserică şi dînd-o pe ea rău-credincioşilor?

026_Basil_ITV_11-1998Zis-a lui împăratul:

“Iarăşi spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ţi se cuvine să fii astfel”.

Vasile răspunse:

“Se cuvine mie a muri pentru dreptate”.

Acolo stătea de faţă mai marele bucătar de la curtea împăratului, cu numele Demostene. Acela vrînd să ajute arienilor, a vorbit ceva, ocărînd pe sfîntul. Sfîntul a zis: “Vedem şi pe necărturarul Demostene”, iar acela, neruşinîndu-se, iarăşi a grăit ceva împotrivă.

Apoi sfîntul i-a zis:

“Lucrul tău este ca pentru mîncări să te îngrijeşti, iar nu dogmele bisericeşti să le tulburi”.

Atunci a tăcut Demostene ruşinat.

Împăratul, pe de o parte mîniindu-se şi pe de alta ruşinîndu-se, a zis lui Vasile:

“Să mergi tu între ei, însă astfel să judeci, încît să nu te afli ajutînd pe poporul credinţei tale”.

Sfîntul a răspuns:

“De voi judeca cu nedreptate, să mă trimiţi şi pe mine în surghiun şi pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti, iar biserica s-o dai arienilor”.

Apoi sfîntul, luînd de la împărat scrisoare, s-a întors în Niceea şi chemînd pe arieni, le-a zis:

“Iată, împăratul mi-a dat putere, ca să fac judecată între voi şi între credincioşi, pentru biserica pe care cu sila aţi luat-o”.

Iar ei i-au răspuns:

“Deci judecă după judecata împăratului”.

Sfîntul a zis:

“Să mergeţi şi voi arienii şi voi credincioşii să închideţi biserica şi, încuind-o, s-o pecetluiţi cu peceţile, voi cu ale voastre şi aceştia cu ale lor; apoi să puneţi pe amîndouă părţile străjeri tari. Mergînd mai întîi voi, arienii, să vă rugaţi trei zile şi trei nopţi şi după aceea să vă apropiaţi de biserică. Dacă se vor deschide singure uşile bisericii cu rugăciunea voastră, apoi să fie biserica a voastră în veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte şi vom merge spre biserică cîntînd şi dacă se va deschide nouă, apoi s-o avem noi pe ea în veci. De nu se vor deschide nici nouă, apoi iarăşi a voastră să fie biserica”.

Şi a fost plăcut cuvîntul acesta înaintea arienilor. Însă credincioşii se mîhneau asupra sfîntului, zicînd că nu după dreptate, ci de frica împăratului a făcut judecata. Făcîndu-se înţelegere de amîndouă părţile, a fost străjuită cu tot dinadinsul sfînta Biserică, pecetluită şi întărită.

Rugîndu-se arienii trei zile şi trei nopţi şi apropiindu-se de biserică, nu s-a făcut nici un semn, şi s-au rugat de dimineaţă pînă la al şaselea ceas (adică 12, după noi), stînd şi strigînd: “Doamne, miluieşte!”, dar nu li s-au deschis uşile bisericii şi s-au întors cu ruşine. Atunci, marele Vasile adunînd pe toţi credincioşii, cu femeile şi cu copiii, au ieşit din cetate la biserica Sfîntului Mucenic Diomid; acolo făcînd priveghere de toată noaptea, au mers cu toţii la soborniceasca biserică cea pecetluită, cîntînd: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!”. Apoi, stînd înaintea uşii bisericii, a zis către popor:

“Ridicaţi mîinile voastre spre înălţimea cerului şi strigaţi cu dinadinsul: Doamne, miluieşte!”.

ib9Astfel făcîndu-se, sfîntul a poruncit ca să fie tăcere şi, apropiindu-se de uşă, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori şi a zis:

“Bine este cuvîntat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

Glăsuind poporul: “Amin”, îndată s-a făcut cutremur şi au început a se sfărîma zăvoarele, au căzut întăririle, s-au dezlegat peceţile, şi s-au deschis uşile ca de un vînt şi furtună mare şi s-au lovit de zid. Sfîntul Vasile a început a cînta: Ridicaţi boieri porţile voastre, ridicaţi porţile veşnice şi va intra Împăratul slavei. Vasile, intrînd în biserică cu toată mulţimea credincioşilor şi săvîrşind dumnezeiasca slujbă, a liberat pe popor cu veselie. Acea mulţime mare de arieni, văzînd minunea, s-au lepădat de credinţa lor cea rea şi s-au adăugat la cei dreptcredincioşi. Înştiinţîndu-se împăratul de dreapta judecată a lui Vasile şi de acea minune preamărită, s-a mirat foarte şi defăima urîciunea relei credinţe ariene. Însă orbindu-se de răutate, nu s-a întors la dreapta credinţă şi după aceea a pierit ticălosul. Pentru că el, fiind biruit la război în părţile Traciei, a fugit şi s-a ascuns într-o şură de paie, iar prigonitorii lui, înconjurînd claia, cu foc au aprins-o şi acolo împăratul arzînd, s-a dus în focul cel nestins. Deci a fost moartea împăratului în acelaşi an, după plecarea la Domnul a Sfîntului părintelui nostru Vasile.

Odată Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfîntului, a fost defăimat că trăieşte cu femeia sa, pe care mai înainte de episcopie o lăsase, că nu se cade episcopului să fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis:

“Bine că mi-aţi spus aceasta, că iată voi merge eu cu voi şi-l voi mustra”.

Apropiindu-se sfîntul de cetatea Sevastiei, Petru a ştiut cu duhul de venirea fericitului; pentru că era şi Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, şi locuia cu femeia sa cum locuieşte un frate cu sora sa, în curăţie. Deci, a ieşit din cetate în întîmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii şi, văzînd pe fericitul mergînd cu mulţi, a zîmbit şi a spus:

“Ca la un tîlhar ai venit la mine, stăpîne şi frate”.

Apoi, dîndu-şi sărutare unul altuia întru Domnul, au intrat în cetate şi rugîndu-se la biserica Sfinţilor patruzeci de mucenici, au mers în episcopie. Apoi văzînd Vasile pe cumnata sa, i-a zis:

“Bucură-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, căci pentru tine m-am ostenit a veni aici”.

Iar ea a zis către dînsul:

“Bucură-te şi tu, preacinstite părinte, căci multă vreme am dorit, ca să sărut picioarele tale cele cinstite”.

Apoi a zis Vasile lui Petru:

“Rogu-mă ţie, frate, ca în această noapte să te odihneşti în biserică, cu doamna ta”.

Iar Petru a zis:

“Pe toate cîte vei porunci, le voi face”.

Făcîndu-se noapte, iar Petru odihnindu-se în biserică cu doamna sa, era acolo şi Sfîntul Vasile cu cinci bărbaţi drepţi şi le-a zis lor:

“Ce vedeţi deasupra fratelui meu şi deasupra cumnatei mele?”

Iar ei au zis:

“Vedem pe îngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i şi ungînd cu aromate patul lor cel neprihănit”.

Vasile a zis:

“Tăceţi acum, nimănui să nu spuneţi ce-aţi văzut”.

A doua zi, Vasile a poruncit ca să se adune poporul, şi, înaintea tuturor, să se aducă un vas de fier, plin de cărbuni foarte aprinşi, apoi a zis:

“Cinstita mea soră, să-ţi întinzi rochia ta”.

Ea întinzînd-o, sfîntul a zis către cei ce ţineau cărbunii:

“Puneţi în rochia ei cărbunii cei aprinşi”.

Şi i-au pus; apoi a zis către dînsa:

Să ţii acei cărbuni în haina ta, pînă cînd îţi voi zice ţie”.

Şi a poruncit iarăşi ca să mai aducă alţi cărbuni aprinşi. Apoi a zis către fratele său:

“Întinde-ţi, frate, felonul tău!”.

El l-a întins. După aceea a zis către slujitori:

Turnaţi cărbunii din vas în felon!”

Ţinînd ei multă vreme cărbunii cei aprinşi în hainele lor şi rămînînd nevătămaţi, s-a înspăimîntat poporul, văzînd aceasta, şi zicea:

“Domnul păzeşte pe cuvioşii săi şi îi va ferici pe pămînt”.

Cînd Petru şi soţia sa au aruncat cărbunii pe pămînt, nu era într-înşii miros de fum, pentru că nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci bărbaţi drepţi să spună înaintea tuturor ceea ce au văzut. Şi au spus poporului cum au văzut pe îngerii lui Dumnezeu în biserică, adumbrind pe Fericitul Petru şi pe sora lui şi ungînd cu aromate neprihănitul lor pat. Atunci toţi au preamărit pe Dumnezeu, Care curăţeşte pe plăcuţii Săi de clevetirile omeneşti cele nedrepte.

(…)

STAVRO42

Un evreu, anume Iosif, locuia în Cezareea şi era doctor atît de iscusit, încît cunoştea pe omul care era să moară cu patru sau cinci zile mai înainte. Purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile, mai înainte văzînd cu duhul întoarcerea lui către Hristos, care avea să fie, îl iubea foarte mult şi adeseori îl chema la dînsul şi îl povăţuia să se lase de legea lui şi să primească Sfîntul Botez; iar Iosif se ferea, zicînd:

“În credinţa în care m-am născut, în aceea voiesc să mor”.

Sfîntul i-a zis:

“Să mă crezi pe mine, că nici eu, nici tu nu vei muri, pînă ce nu te vei naşte din apă şi din Duh; căci fără de acest dar nu-ţi este cu putinţă să intri în împărăţia lui Dumnezeu. Oare părinţii tăi nu s-au botezat în nor şi în mare? Ei au băut din piatra care era preînchipuire a lui Hristos, piatra duhovnicească, Care S-a născut din Fecioara pentru mîntuirea noastră şi pe care părinţii tăi L-au răstignit; dar fiind îngropat, a înviat a treia zi, apoi înălţîndu-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta Tatălui şi de acolo va veni să judece viii şi morţii”.

Sfîntul îi spunea multe şi folositoare cuvinte, dar evreul rămînea în necredinţa sa. Cînd a sosit vremea ducerii sfîntului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit şi a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dînsul, şi i-a zis:

“Ce ţi se pare de mine, Iosife?”

El, pipăind vinele sfîntului, a zis către paznici:

Să gătiţi toate cele de îngropare, că va muri îndată”.

Iar Vasile i-a zis:

“Nu ştii ce grăieşti”.

Evreul răspunse:

“Să mă crezi stăpîne, că astăzi pînă a nu apune soarele, vei muri”.

Vasile i-a zis:

“De voi rămîne pînă dimineaţă la ceasul al şaselea, atunci ce vei zice?”

Iosif răspunse:

“Să mor eu”.

Sfîntul i-a zis:

“Cu adevărat să mori păcatului şi să viezi Domnului”.

Evreul a zis:

“Ştiu ce grăieşti, stăpîne; iată mă jur ţie că de vei fi viu pînă mîine, apoi voi face voia ta”.

icoana_sf_vasileDeci, Sfîntul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i prelungească viaţa pînă a doua zi pentru mîntuirea evreului; şi a dobîndit cererea. A doua zi a trimis să-l cheme şi Iosif nu credea pe sluga care-l chema, că, adică Vasile să fie viu; însă s-a dus, vrînd să-l vadă mort. Dar, văzîndu-l că este viu, a căzut la picioarele lui cu inimă curată şi a spus:

“Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de El; deci mă lepăd de evreimea cea urîtă de Dumnezeu şi mă apropii de adevărata credinţă creştinească; porunceşte, sfinte părinte, să-mi dea Sfîntul Botez, mie şi la toată casa mea”.

Sfîntul Vasile i-a răspuns:

“Te voi boteza eu singur cu mîinile mele”.

Apropiindu-se, evreul a pipăit mîna cea dreaptă a sfîntului şi i-a zis:

“Neputincioase sînt puterile tale, stăpîne, şi firea a slăbit desăvîrşit; drept aceea nu vei putea singur să mă botezi”.

Vasile răspunse:

“Avem pe Ziditorul Care ne întăreşte”.

Sculîndu-se, a intrat în biserică şi a botezat înaintea tuturor pe evreu şi toată casa lui, numindu-l Ioan, şi l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, slujind singur în acea zi şi învăţînd multe pe cel botezat, despre veşnica viaţă.

Dînd cuvînt de învăţătură cuvîntătoarelor sale oi, a vieţuit pînă la ceasul al nouălea; apoi, dînd tuturor cea mai de pe urmă sărutare şi iertare, a înălţat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate negrăitele Lui daruri; şi, fiind încă rugăciunea în gura lui, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul şi marele cuvîntător în viaţa de veci, în ziua dintîi a lunii ianuarie, în al cinsprezecilea şi cel mai de pe urmă an al împărăţiei lui Valens şi în al patrulea an al împărăţiei lui Graţian (375-379), care a împărăţit după Valentinian, tatăl său.adormireasfvasiliecelmare

Marele Sfînt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile; deci a vieţuit toţi anii de la naşterea sa patruzeci şi cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, văzînd pe sfîntul răposat, a căzut în faţa lui şi a zis cu lacrimi:

“Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, dacă n-ai fi voit singur”.

Adunîndu-se mulţi arhierei, au cîntat psalmii cei deasupra gropii şi au îngropat cinstitele moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Vasile, în biserica Sfîntului Mucenic Eupsihie. Înştiinţîndu-se de aceasta Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetăţii Sasima, a scris cuvîntul de îngropare, şi venind după cîteva zile, l-a citit deasupra mormîntului cu multe lacrimi, lăudînd pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin”.

(sursa: Viata Sf. Vasile cel Mare)

st-basil-the-great_big

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Minuni si convertiri, Sfantul Efrem Sirul, Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (3)

  1. “Vedem pe îngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i şi ungînd cu aromate patul lor cel neprihănit”.
    Cat e de greu sa sa aiba tinerii viata neprihanita mai ales in perioada asta..numai cu ajutorul lui Hristos vor birui! Doamne miluieste

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (2)
  3. Multumim pentru aceste crampeie din viata dumnezeiescului Vasilie cel Mare!

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi practice de la SFANTUL VASILE CEL MARE pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Staniloae si Parintele Cleopa despre SFINTENIA UNIVERSALA SI SFINTENIA ROMANEASCA
  6. Pingback: Sfantul Vasile cel Mare: IA AMINTE LA TINE INSUTI!
  7. Pingback: RECOMANDARI DUHOVNICESTI pentru un nou inceput cu ochii la Hristos (8 ianuarie 2012) - Razboi întru Cuvânt
  8. Pingback: PREDICI AUDIO LA ANUL NOU, TAIEREA IMPREJUR SI PUNEREA NUMELUI DOMNULUI (Parintele Sofian, IPS Bartolomeu, Parintii Mihail, Nectarie, Hrisostom, Ciprian): CEAS DE BILANT SI PRIMENIRE DUHOVNICEASCA -
  9. Pingback: SFANTUL VASILE CEL MARE – Invataturi importante despre MILOSTENIA DIN NEDREPTATE si despre DREPTATEA FARA OMENIE: “Nu se poate sa aduci daruri lui Dumnezeu daca intristezi pe fratele tau si asupresti pe cel slab” -
  10. Pingback: “Iata-ne de Anul Nou… “ – Predica Sfantului Iustin Popovici la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare: ZIUA MANTUIRII -
  11. Pingback: Sfantul Vasile cel Mare – LEUL LUI HRISTOS [film documentar subtitrat in romana] - Recomandari
  12. Pingback: SFINTII TREI IERARHI ca modele de slujire -
  13. Pingback: Predici audio la INTRAREA IN NOUL AN CIVIL, praznicul SFANTULUI VASILE si Punerea Numelui Mantuitorului. CU UN PAS MAI APROAPE DE VESNICIE -
  14. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PRAZNUIREA NUMELUI CELUI ”MAI PRESUS DECAT TOT NUMELE”, cu care suntem PECETLUITI, cu a carui PUTERE ne mantuim si a carui RASPUNDERE o purtam. Cuvinte la inceput de an, de la Fericitul Parinte PETRONIU | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate