Credinta mecanica sau viata crestina ca SIMULACRU – de Paul Curca

5-12-2009 Sublinieri

cantareti

Credinţa mecanică

de Paul Curcă

Cea mai ieftină şi mai eficientă metodă de a face icoane este prin tehnica litografiei. Se obţin astfel copii fidele originalului, ba chiar îl pot întrece în calitate pentru că în fotografie pot fi retuşate degradările produse în timp. Este un mod de a imita icoane celebre, de a le avea oricând la îndemână fără prea mare efort. Dacă înainte vreme pentru a vedea icoana cu Hristos Pantocrator de la manastirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai trebuia să faci pelerinaje anevoioase si primejdioase de sute sau mii de km, acum e suficient să le cumperi de la pangarul multor biserici. Acum totul ne este la îndemână şi nu mai ştim să mai apreciem valoarea niciunui lucru. Problema nu este litografierea în sine, procedeu absolut onorabil, si nici icoanele obţinute pe această cale, la fel de bune, la fel de purtătoare de duh ca şi originalele. Vreau doar să arăt că acest procedeu tehnic spune ceva despre lumea noastră si astfel poate fi extrapolat la întregul mod în care se desfăşoară credinţa si căutarea lui Dumnezeu de către mulţi dintre noi.

Astfel, ceva asemănător se întâmplă şi cu viaţa noastră duhovnicească: „litografiem” modele celebre, rămânând însă cu desăvărşire goi pe dinăuntru. Există câteva etape care trebuie parcurse în confecţionarea unei icoane: lipirea pozei, lăcuirea, după care icoana este gata şi arată cel puţin la fel de bine ca originalul. Prin câteva operaţii mecanice simple, la îndemâna oricui, producem fără un efort prea mare icoane ireproşabile din punct de vedere dogmatic. Procedeul îl repetăm şi la nivelul sufletului nostru obţinând, cu maximă satisfacţie, aceleaşi simulacre ale vieţuirii după predania lăsată de strămoşii noştri.

A fost un timp, in secolul XIX şi în prima parte a secolului XX, când în viaţa ortodoxă, în pictură şi în tratatele teologice, se simţea influenţa occidentală. Icoanele din biserici erau pictate în stil renascentist sau baroc, teologia era plină de formulări preluate din tratatele catolice. Acea perioadă a fost, treptat, depăşită, iar ortodoxia s-a reîntors la adevăratele ei izvoare, redescoperind (a câta oară?) Sfinţii Părinţi ai tradiţiei ortodoxe. S-ar părea că lucrurile s-au reîntors pe făgaşul lor firesc şi ne putem bucura de frumuseţea, de profunzimea şi, mai ales, de adevărul ortodoxiei.

Unul din arhiereii Bisericii noastre spunea, nu cu mult timp în urmă, că ortodoxia românească se află în culmea înfloririi sale, enumerând în acest sens multimea de biserici aflate în construcţie, acţiunile caritative şi sociale organizate la nivelul eparhiilor şi al patriarhiei, slujbele din biserici, credincioşii care participă la ele şi, cauză fecundă a acestei propăşiri… activitatea neobosită a Preafericitului nostru Patriarh. Reprezentarea triumfalistă a unora să fie însă şi cea reală? S-ar putea ca, dincolo de o imagine de suprafaţă în care oamenii merg încă la biserică sau fac coadă pentru închinarea la sfintele moaşte, să nu fie prea multe motive de bucurie. Nu cumva ne îngrijim, fariseic, de partea cea de din afară a paharului (Luca 11, 39), neglijând ceea ce se află înlăuntrul nostru?

Diferenţa între autentic şi copie a devenit imperceptibilă, mai ales pentru cei ce nu sunt suficient de exersaţi în treburile duhovniceşti. După o pregătire asiduă la nivelul intelectului, rămânând statornic şi exclusiv la acest nivel, am ajuns ca, dacă dorim, să fim capabili să generăm discursuri care seamănă perfect cu cele ale tradiţiei dreptmăritoare. Auzim, citim astfel de discursuri peste tot unde se exprimă ortodoxia dar, dacă stai să cercetezi pe cei ce le produc, constaţi că nu se deosebesc prea mult de restul societăţii, că viaţa lor nu este pe măsura învăţăturilor pe care le vestesc. Se pot folosi cuvintele tradiţiei adevărate fără să avem, în acelaşi timp, şi duhul adevărului care străbate această tradiţie şi o face să fie vie, să ne vorbească nouă acum.

Credinţa noastră este pe măsura vremurilor pe care le trăim, în care preferăm să părem ortodocşi, fără să ne muncim prea mult să şi fim astfel. Ne mulţumim cu o aparenţă a corectitudinii, o corespondenţă părelnică a discursului nostru cu cel autentic ortodox, fără să căutăm o pătrundere în inimă*.

Cea mai mare iluzie în această situaţie este să credem că dacă păstrăm aceste cuvinte ale adevărului, păstrăm automat şi duhul în care au fost ele spuse de strămoşii noştri, păstrăm şi adevărul pe care ele îl poartă.

Neavând o trăire a adevărului, nu putem avea nici o bună păstrare a lui. De aceea pericolul ereziei ne paşte necontenit. Deoarece şi ereticii folosesc aceleaşi cuvinte, cu diferenţe neperceptibile ochiului neexersat duhovniceşte. Şi ei fac apel la tradiţie, la iubire (mai ales iubirea este marota după care se dau în vânt toţi), chiar la canoanele şi dogmele ortodoxiei. E greu să nu pari, într-un asemenea context, un fanatic înapoiat, numai bun de trimis în Evul Mediu.

Există o cunoaştere a dogmelor şi a tradiţiei, folosită însă selectiv şi distorsionat pentru a demonstra ceva anume. Dar, la un prim nivel, te găseşti derutat şi incapabil să alegi cuvântul de răspuns potrivit.

„Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; Căci scris este: “Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”; Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău“”. (Luca 4, 9-12)

În această ispitire diavolul vine cu un citat din Scriptura, de la Iezechiil şi din Psalmi, astfel că ar fi putut fi lesne crezut. Iar dacă nu ar fi vorbit cu Fiul lui Dumnezeu, pesemne că ar fi reuşit să convingă, aşa cum altă dată a convins-o pe Eva. Diavolul ştie ce să aleagă ca să ne ducă pe noi în ispită, folosind toate mijloacele posibile, inclusiv Scripturile şi scrierile ortodoxe, trunchiate sau răstălmăcite, ca să ne dea iluzia adevărului, şi totodată să-i impresioneze pe ascultătorii slabi duhovniceşte. Noi mai ştim să-i răspundem, să-i opunem adevărata învăţătură, să ne descotorosim de amăgirea lui? În lipsa unei vieţi autentic creştine, cu siguranţă că nu, oricâte cunoştinţe de specialitate am acumula.

Suntem cu atât mai puţin în stare să rezistăm ispitelor şi ereziilor cu cât suntem mai supuşi duhului lumesc, dar avem o credinţă mai calchiată, „litografiată” după cea autentică. Duhul lumesc ne face să purtăm chipul lumii acesteia chiar şi atunci când ne apropiem de Dumnezeu. Am văzut, cu strângere de inimă, că rămânem la fel de individualişti, de egoişti şi înăuntrul bisericii ca şi în afara ei. Diferenţa între un credincios şi un necredincios este că primul face mai des drumul la biserică şi spune, în camera sa, rugăciuni după cărţi. Dar starea sufletului lor este aceeaşi, dipoziţia de a-şi deschide inima în iubire către Dumnezeu şi către aproapele la fel de mare.

Mai mult de atât, putinţa de a reproduce mecanic cuvintele adevăratei credinţe ne adoarme conştiinţa, ne face să nu ne mai dăm seama de starea jalnică în care ne aflăm, să ni se pară că totul este în regulă, să încercăm să umplem golul inimii noastre avide de Dumnezeu cu cuvinte goale. Dintotdeauna a existat putinţa unei credinţe inautentice, mai mult sau mai puţin conştientizate. Acum însă, prin procedee tehnice simple, această lipsă de autenticitate se poate transforma, înfiorător, în fenomen de masă. Asta ne face „apţi” la orice apostazie şi la orice erezie posibilă, căci nemaiexistând un contact direct cu Duhul, în ciuda faptului că repetăm cuvintele corecte, nu mai putem face diferenţa între adevăr şi fals.

Când va veni Antihristul nu va găsi necredinţă pe pământ. El va fi şi un conducător religios care se va propune pe sine ca Mesia în locul celui vestit prin Scripturi, deci va avea nevoia de credinţa noastră. Dar va fi o religiozitate falsă, asemenea celei de pe acum, pe care o va putea folosi şi deturna în favoarea lui. Iar lumea i se va închina pentru că nu va mai şti să facă diferenţa între adevăr şi minciună, între Mesia şi Antihrist.

Să ne rugăm aşadar la Dumnezeu să fim din ceata celor puţini care vor păstra credinţa cea bună până în sfârşit.

* Nu ştiu cine se regăseşte în această descriere a mea, şi nici măcar dacă se regăseşte cineva, eu însă am făcut-o privind, în primul rând, la mine.

grecia-athos-halkidiki 054

Legaturi:


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Opinii, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “Credinta mecanica sau viata crestina ca SIMULACRU – de Paul Curca

  1. Excelent articol.
    Chiar azi ma intrebam de unde am atata tristete si gol in suflet.
    Am primit acum raspuns: ca l-am gasit pe Iisus cu mintea, nu cu inima. (Il cinstesc pe Dumnezeu doar cu buzele, dar cu inima sunt departe de El.)
    Dar daca ma doare, inseamna ca Dumnezeu nu ma lasa in voia mea.

    (Cu drag va citesc. Dumnezeu sa va ajute.)

  2. Va rog, ingaduiti-mi si mie sa preiau acest text, in cuvintele caruia evident ma regasesc si eu. Va multumesc.

  3. Iisuse când semenul nostru.

    Iisuse când semenul nostru
    E nimicit de sărăcie,
    Iar noi ne desfătăm lumeşte,
    Credinţa-i seacă şi-i mândrie.

    Când el se luptă să câştige,
    -dar nu găseşte nici de-o pâine-
    Iar noi ne desfătăm trupeşte,
    Iisus suntem străini de Tine.

    Iar când mai şi vorbim cu patos
    Despre iubire şi credinţă,
    Cu mercedesul lângă uşă
    Şi-n vorbe fără pocăinţă,

    Când vorbele sau atestatul,
    Ne’arată lumii ca valoare,
    Şi nu trăirea viu şi faptic,
    Credinţa noastră-i înşelare.

    Când suferinţa mi-i în faţă,
    Prin semeni invocând credinţa,
    Şi-mi cere milă şi iubire,
    Şi nu mă arde conştiinţa,

    Când nu-mi împart cu ei puţinul
    -Cel câştigat în mod cinstit-
    Mai pot vorbi despre credinţă
    Şi mă pot socoti sporit ?

    Când peste tot cresc mii de vile
    Iar alţii pier în sărăcie
    Fără o şansă cât de mică
    În neam şi în ortodoxie,

    Ortodoxia personală,
    În conştiinţă ce mi-a spus ?
    Ce ne mai spune Adevărul
    Şi jertfa Crucii azi, Iisus ?

    Săracul ,,Lazăr’’ nu prea vine
    La,, casele’’ straşnic păzite,
    Strivit de munţi de datorie,
    Şi de impozite mărite.

    Nu îndrăzneşte să cerşească
    În ţara plină de mândrie
    Ce l-a crescut fără de şansă
    Şi la zdrobit prin sărăcie.

    Sunt mii de mii care-şi duc crucea
    Departe de ce e frumos
    -În om, în lume şi-n viaţă-
    Străini şi fără de Hristos.

    După perdeaua poleită
    Şi după strălucirea lumii
    S-ascund suspinele durerii
    Şi rezultatele minciunii.

    Zidim biserici , edificii,
    Clopote mari, ca să rsune,
    Şi să le batul GPS-ul,
    În strălucirea de pe lume.

    Iar întunericul din semeni
    E uriaş şi-i suferinţă,
    E necunoaştere, e foame,
    E ste instinct şi necredinţă.

    Deasupra aurul luceşte,
    Succesul , laurii, ştiinţa,
    Iar dedesubt e chin şi jale,
    Şi curge-n râuri suferinţa.

    Unde-i lumina ortodoxă ?
    Unde-i trăirea în lumină ?
    Şi unde căutăm Iisuse
    Înpărăţia Ta divină ?

  4. @ Doamna preoteasa Corina:

    Cu mare drag.

  5. “Tipic, tipic si la inima nimic!”

  6. O perioada de timp am avut calculatorul defect , asa ca am pierdut foarte mult si recuperez foarte putin , din pacate …acum sunt dupa citirea articolului domnului Paul Curca , si – as dori mult , ca , inainte de a-i raspunde cate ceva d-lui Curca , sa-mi exprim pozitia fata de corespondentele evidente dintre acest articol si ultimul comentariu-articol-eseu al lui Admin , de la ultima postare despre Parintele meu duhovnicesc , Arsenie Boca :” Daca zecile de mii de romani… s-ar stradui sa si implineasca
    cele invatate de parinte…”…” Din pacate , insa, inchinarea si cinstirea noastra se dovedesc, in medie [ nu vorbim de cazuri personale], mai degraba formale si superstitioase decat in Duh si in Adevar”…” …singura minune adevarata este invierea sufletului nostru din moartea pacatului…, iar nu simple gesturi de fatada…sau ravna dupa semne si minuni” …” sa-i cinstim cu buzele , dar cu inimile si vietile sa continuam sa facem voia celui viclean” … imi ramasesera intiparite pe suflet si – dupa ce-am citit “Credinta mecanica sau viata crestina ca simulacru”, nu m-am putut abtine sa nu spun si eu , pacatoasa, ce fierbinteala m-a cuprins din cauza corespondentelor recente si prezente in ambele articole , durere , goliciune , salt inspre o bucurie cuantica neinteleasa , si , mai ales , imboldul de a privi inapoi si inainte …

    Domnule Paul Curca , ma regasesc in descrierea pe care ati facut-o “credintei litografiate” a zilelor noastre , a sfintei
    noastre Ortodoxii [ ca sfanta e s t e ]…ma regasesc cu durere si “cutremur” si m-am speriat putin de ” reproducerea
    mecanica a cuvintelor sfinte , de goliciunea inimii ” si ca
    “nu mai putem face diferenta intre ADEVAR si fals “…
    si mai afirmati , pe buna dreptate: “…fara sa cautam o patrundere in inima” … “Se pot folosi cuvintele traditiei adevarate f a r a sa avem , in acelasi timp , si DUHUL ADEVARULUI care strabate aceasta traditie si o face sa fie vie …”

    Cea mai buna concluzie pentru ambele articole [ al d-lui
    Paul Curca si al lui Admin ] – ramane cea a Parintelui iubit Justin :”Este o vreme de pustiire a neamului”

  7. Mai sunt si inimi largite, mai sunt si inimi in care Dumnezeu si-a facut salas. Mai sunt cativa care au parcurs acest drum anevoios-“calea de la minte la inima”,altii care sunt pe “cale”,altii care abea au descoperit “calea”.
    Daca in aceste vremuri atat de grele Dumnezeu mai ridica sfinti, inseamna ca mai exista inca credinta adevarata.

  8. La multi ani domnului Nicolae Mirean !!! , cu speranta ca , intr-o zi , ar putea gasi si raspunsul la intrebarea din poezia de-acum :” Ortodoxia personala / In constiinta , ce mi-a spus ? / Ce ne mai spune Adevarul / Si jertfa Crucii azi ,
    Iisus ?”
    Inainte , domnule Nicolae Mirean , cu Dumnezeu inainte , “spre
    jertfa Crucii” …cu Dumnezeu inainte !!!

  9. Sub articolul domnului Paul Curca este o icoana , pe care eu o interpretez in felul meu [ cumva , defectuos …]…as dori mult de tot – daca vrea si poate cineva sa-mi spuna
    cate ceva despre aceasta icoana [ o mica descriere , o descifrare , cumva …]
    Doamne , ajuta !

  10. @ Agnes:

    Judecata de Apoi.

  11. Astazi,intre doua sarbatoriri ale sufletului,praznuind MARI SFINTI MINUNATI si ocrotitori celor care cu credinta se roaga lor,Sfintului Cuv.SAVA CEL SFINTIT si Sfantului Ierarh NICOLAE,Arhiepiscopul Mirelor Lichiei,sa ne bucuram si sa oferim celor din jurul nostru daruri din inima,in numele lor.
    Cu acest prilej urez celor care poarta numele sfintilor amintiti,multa sanatate sufletului si trupului,urmand Calea lui Hristos si MANTUIRE!
    Referindu-ma si la articolul “CREDINTA MECANICA SAU VIATA CRESTINA CA
    S I M U L A C R U “, sigur ne recunoastem,mai mult sau mai putin,dupa nevointa si constiinta fiecaruia, in cele scrise.Dumnezeu sa ne ajute,inteleptindu-ne si intarindu-ne in toate cele bune ale Sale!Amin!

  12. Cuvintele doamnei Irina sunt cele din inima mea,ca si comentariu…Aici mai gasesc oameni normali,oameni care macar se straduiesc sa fie pe cale.Sa nu incercati sa intrati pe forumuri,sa incercati sa vorbiti pe altundeva despre ganduri ,despre incercari;veti fi nu dezamagiti,ci loviti nu in suflet,ci in ceea ce orice om ar trebui sa aiba mai pretios.In Dumnezeu ,si asta ar fi si un nou pacat.Si Hristos ne duce pe toti in spate…

  13. @ Agnes
    Mulţumesc pentru urare şi pentru îndemn.

  14. La multi ani, d-le Nicolae Mirean!

  15. Multumim, Paul Curca, pentru acest articol, multumim frati admin, pentru postare.
    Doamne, ajuta!

  16. Mulţumesc frate ,,ion” şi Domnul să-ţi sporească bucuria şi dragostea.Sunt om păcătos şi nevrednic de numele ce-l port.Nu sunt vrednic de numele de creştin cu atât m-ai mult de apelativul ,, domnule”.Te rog nu te întrista că am adăugat această precizare.

  17. Foarte bun articolul, chiar ieri discutam cu cineva despre stereotipia rugaciunii, vorba parintelui Arsenie Papacioc, “tipic, tipic, si la inima nimic”. Ideal ar fi sa faci manastire din tine, sa dai tu exemplu, sa ai asteptari mari de la tine si de la altii deloc, din pacate ne termina judecarea si slava desarta. Ce desertaciune!

  18. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Pr. Al. Schmemann despre PERVERTIREA SENSULUI CUVINTELOR SFINTE, despre unitatea de Sus si unitatea de jos, cea a exclusivismului omenesc (III)
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturiile despre Ortodoxie ale unui convertit de la baptism, Dr. Clark Carlton: CUM SA TRAIESTI O VIATA ORTODOXA INTR-O LUME SECULARA?
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » CREDINTA SAU “SENTIMENT RELIGIOS”? Unitate de Sus sau Unitate de jos? (II)
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa recitim impreuna (V): VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA? &raq
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » VINDECAREA SLUGII SUTASULUI. Lectia unui pagan si mustrarea celor care se falesc si se multumesc doar cu dreapta credinta, fara o vietuire serioasa in Duh » Război întru Cuvânt
  26. Pingback: IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine? -
  27. Pingback: Ce ne invata sfintii contemporani despre… SFINTENIE, LUCRAREA HARULUI, SPOVEDANIE, BINECUVANTARE si INSELAREA MENTALITATII MAGICE in practica ortodoxa -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate