Sfantul prunc Chiric si mama sa, Iulita (15 iulie) si “ZGUDUITURA CARE VA VENI”

15-07-2010 Sublinieri

Ani grei!… Vom avea o zguduitură. Ştiţi ce înseamnă zguduitură?

Dacă nu veţi fi aranjate duhovniceşte, nu veţi putea suporta. Dumnezeu să păzească, vom ajunge să avem şi lepădare de credinţă. Căutaţi să vă înfrăţiţi, să trăiţi duhovniceşte, să vă legaţi de Hristos. Dacă vă veţi lega de Hristos, nu vă veţi teme nici de diavoli, nici de mucenicie. Oamenii în lume au strâmtorări şi frici din multe părţi. Dar atunci când cineva este alături de Hristos, de ce să se teamă?

Vă aduceţi aminte de Sfântul Chiric[1]? Era numai de trei ani, dar când tiranul a încercat să-l catehizeze, i-a dat una. Citiţi Vieţile Sfinţilor. Vieţile Sfinţilor ajută mult, pentru că te uneşti cu Sfinţii şi se înmulţeşte înlăuntrul tău evlavia şi râvna pentru jertfă. Viaţa aceasta nu este pentru a te aranja. Vom muri odată, dar cel puţin să murim corect!”

Continuarea la…

*


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Sfantul prunc Chiric si mama sa, Iulita (15 iulie) si “ZGUDUITURA CARE VA VENI”

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
  2. Aseara am citit in Vietile Sfintilor si am ramas cu un sentiment foarte placut cand am vazut cum un prunc de trei ani a dorit mucenicia. Pentru cei care au copilasi mici si isi fac griji pt ei nestiind cum sa ii fereasca de vremurile care vor veni, exemplul acestui Sfant prunc cred ca le va fi de folos.
    S-ar putea ca ei, copilasii sa ne fie exemplu in suferinta care va veni.
    Ca Dumnezeu, totul este posibil!

  3. cALATORULE CE VII DIN LUMEA TA ,OPRESTE-TI PASII SI GANDUL IN FATA SFANTULUI ALTAR,PLEACA-TI GENUNCHII,INCHINA-TE,RIDICA-TI OCHII CATRE DUMNEZEU,SI EL ITI VA TRIMITE PACE SI LINISTE IN SUFLET.DOAMNE AJUTA

  4. La 24 octombrie, e pomenirea Sfîntului Mucenic Areta şi a celor împreună cu dînsul.
    ( sursa: paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-24-sf_areta.html )

    Pentru cine nu merge la sursa, un rege mincinos incearca sa cucereasca o cetate crestina in totalitate, si nu poate, si atunci minte fara rusine, si zice ca el vrea numai birul cuvenit, si i se deschid portile cetatii, dupa care isi da arama pe fata.
    Crestinilor li se pun in fata viata si moartea (numai ce cele doua tabere intelegeau termenii astia in mod diferit), si copiez aici doua paragrafe, in care se arata limba spurcata a vrajmasului, putina teologie adevarata, si apoi intrecerea minunata la mucenicie a celor slabi la trup (monahiile, mamele, si copiii care se inghesuiau printre ele sa le-o ia inainte la jertfire).

    ——————————— citat: ——————————–

    Chemînd înaintea sa pe căpeteniile acelea, adică pe creştinii pe care îi ţinea în legături, a început a grăi către dînşii, dar mai ales către Areta: “Ce nebuni sînteţi voi, pentru credinţa voastră în Cel răstignit şi credeţi în El ca într-un Dumnezeu! Oare doară poate să fie bătut Dumnezeu, neavînd trup? Sau poate să moară cel fără de moarte? Oare nu sînt şi între voi din cei ce urmează lui Nestorie, care cinstesc pe Hristos, nu ca pe un Dumnezeu, ci ca pe un prooroc? Eu nu vă silesc ca să vă închinaţi soarelui şi lunii sau altei făpturi oarecare, nici nu vă silesc să jerfiţi zeilor păgîni, ci însuşi lui Dumnezeu şi Făcătorului a toată făptura”. La aceste cuvinte Sfîntul Areta, împreună cu însoţitorii săi, a răspuns: “Noi ştim că dumnezeirea nimic nu putea suferi, ci numai omenirea cea luată din Preacurata Fecioară, precum mărturisesc proorocii, despre care ştii şi tu. Omenirea a răbdat numai pentru noi, iar dumnezeirea a arătat-o Hristos Domnul prin minunile Sale cele negrăite. Ce trebuinţă avem noi de multă vorbă? Noi îl mărturisim pe El că este Fiul lui Dumnezeu şi grăim în numele întregului popor al cetăţii, că nu există chin pe care n-am fi gata să-l suportăm pentru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Iar despre credinţa lui Nestorie, cel blestemat de Sfinţii Părinţi, adunaţi la al treilea sinod din Efes, ce avem noi? Căci noi nu despărţim în Hristos două persoane, ci credem că omenirea Lui este unită cu dumnezeirea într-o singură persoană. Iar pe tine, care grăieşti cuvinte hulitoare asupra Domnului nostru, pentru o hulă ca aceasta şi pentru călcarea jurămîntului tău, te va ajunge degrabă dumnezeiasca pedeapsă”. Împăratul, suferind acele cuvinte cu răbdare, pentru că se ruşina de înţelepciunea lui Areta, şi de cinstea celorlalţi creştini, a început cu cuvintele blînde a le îmbuna inimile, prin făgăduinţa darurilor şi a cinstei, vrînd să schimbe credinţa lor şi rîvna cea pentru Hristos, în fărădelege. Dar ei, ridicîndu-şi ochii ca dintr-o inimă şi parcă ar fi fost o singură gură, au strigat, zicînd: “Nu ne lepădăm de Tine, unule Cuvinte al lui Dumnezeu, Iisuse Hristoase, Care Te-ai născut din Preasfînta Fecioară, nici batjocorim cinstita Crucea Ta”.

    Împăratul, văzînd pe sfinţi neclintiţi în credinţă, a amînat chinuirea lor pentru altă vreme şi a poruncit să fie ţinuţi în legături, iar el s-a pornit spre popor, ucigînd pe mulţi fără cruţare. Şi a poruncit ca să fie aduşi femeile şi copiii sfinţilor mucenici şi împreună cu cinstitele femei au venit mulţime mare de alte femei văduve, fecioare şi monahi. Pe acestea a căutat mai întîi să le înşele cu momeli, apoi le-a îngrozit cu chinuri, ca să se lepede de Hristos. Iar ele nu numai că nu voiau, dar şi defăimau cu ocări pe împărat şi mai ales fecioarele monahii strigau, ocărîndu-l pe el, pentru necredinţă. Iar el, nesuferind acele ocări, a poruncit ostaşilor să le taie pe toate. Iar ele alergau la moarte cu veselie. A fost între dînsele o minunată întrecere, căci monahiile fecioare mergînd înainte sub sabie, grăiau către femei: “Ştiţi că noi în biserica lui Hristos avem cinstea de a fi înainte; aduceţi-vă aminte că noi, pretutindeni, avem locul cel de frunte, intrăm mai întîi în Biserica Domnului, ne apropiem mai înainte la Preacinstitele Taine şi şedem la cel dintîi loc. Deci, se cade ca şi aici să primim mai întîi cinstea mucenicească, mai întîi să murim şi să mergem mai înainte de voi şi mai înainte de bărbaţii voştri, la Mirele nostru, Iisus Hristos”. Apoi şi femeile apucau una decît alta mai înainte, plecîndu-şi sub sabie grumazul. La fel şi copiii cei mici se înghesuiau între mame, grăbindu-se la moarte şi fiecare striga: “Tăiaţi-mă pe mine, tăiaţi-mă pe mine”. O astfel de osîrdie aveau ca să moară pentru Hristos, încît necuratul evreu Dunaan şi toţi boierii lui se mirau foarte tare. Iar nelegiuitul zicea: “O, cum a putut înşela pe oameni Galileanul, încît socotesc moartea întru nimic şi pentru El îşi pierd sufletele şi trupurile?”.
    ——————————– incheiat citatul ———————————–

  5. Pingback: SFINTII MUCENICI CHIRIC SI IULITA – pruncul si mama care au ales sa fie marturisitorii lui Hristos. “Muceniţa ca o mieluşea, aducându-şi pe fiul său ca pe un miel, a trecut prin mijlocul lupilor neatinsă…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate