PARADOXURILE CONCUBINAJULUI – Raspunsuri ale psihiatrului ortodox Dmitri Avdeev despre relatiile dinaintea casatoriei si despre pastrarea fecioriei

11-10-2010 Sublinieri

“- Traim impreuna fara sa fim casatoriti civil. Astfel, ne cercetam relatia, inainte de a o inregistra la Stat. Ce es­te rau in acest lucru?” (Marina B.)

– Este foarte bine ca va cercetati sentimentele. Dar ce legatura are casatoria cu aceasta? Daca nu sunteti siguri ca va veti casatori, atunci e mai bine sa traiti separat, fiindca incercarea sentimentelor nu presupune neaparat si convietuirea. Atunci cand Domnul l-a creat pe Adam, El nu a creat mai multe Eve si nu a spus: „Incearca, Adam, si vezi care ti se potriveste”. Domnul a creat o singura femeie si i-a binecuvantat pe Adam si pe Eva la convietuire. Daca acest principiu se incalca, atunci oamenii pierd binecuvantarea lui Dumnezeu. Pe deasupra, pentru femeie rolul de concubina, spre deosebire de cel de sotie, este injositor.

Daca un tanar nu este convins ca o iubeste pe fata cu care se intalneste, nu are dreptul sa se foloseasca de tineretea, nurii si frumusetea ei. Domnul i-a creat pe oameni, barbati si femei, nu pentru ca ei sa se „distreze”  fara nici o obligatie unul fata de celalalt.

Este important sa intelegem ca relatia de concubinaj este pagubitoare atat pentru sufletul barbatului, cat si pentru cel al femeii. Rolul de concubina aseaza femeia intr-o situatie nefireasca. In primul rand, ea nu este sigura de viitor. Si nu se stie care va fi rezultatul acestui „test”: va deveni ea oare sotie sau va ramane singura, cu sufletul ranit si cu o experienta amara a unei false casnicii? Daca experimentul nu va reusi, nu putem decat sa ne inchipuim cata suferinta, injosire si nedreptate va indura aceasta femeie. Si aceste lucruri nu sunt fara repercusiuni pentru suflet. Astfel, femeile isi distrug in mod constient personalitatea. Drept rezultat, avem de-a face cu barbati iresponsabili, infantili, rautaciosi, dar si cu femei agresive, puse pe scandal si inraite.

Verificati stabilitatea relatiei dumneavoastra, dar nu treceti peste linia trasata de Dumnezeu, fiindca aceas­ta este distructiv pentru personalitate. Pe o astfel de baza nu poate fi construita o familie.

– “De ce trebuie sa isi inregistreze relatia la Stat doi tineri care se iubesc? Oare poate influenta sentimentele o stampila?” (Tatiana D.)

Sigur ca influenteaza, si aceas­ta s-a verificat prin experienta multor generatii. Atata timp cat nu exista acea stampila, voi nu sunteti sot si so­tie; nu aveti obligatii si nici o responsabilitate unul fata de celalalt. Relatia pluteste in aer si nu vreau sa amintesc aici despre responsabilitatea fa­ta de Dumnezeu, ci doar de respon­sabilitatea fata de societate. Astazi va iubiti, iar maine nu, si atunci va veti desparti. Avem o multime de exemple in acest sens, in societate. Traind astfel, va furati singuri fericirea, fi­indca aceasta nu poate fi completa in afara familiei. Relatiile extraconjugale sunt pacatoase. Aceasta necuratie se raspandeste apoi asupra intregii vieti, sub toate aspectele ei.

Si da, unul din felurile in care iti poti arata dragostea este acela de a inregistra relatia la Stat. A lua asupra ta responsabilitatea pentru cel de aproape al tau si a declara acest lucru in fa­ta tuturor este privit astazi, din pacate, ca un act de eroism. Dar daca iubiti cu adevarat, atunci nici nu va veti gandi prea mult la stampila. Asa ca este bine sa va cununati si sa traiti impreuna in bucurie.

– „Astazi nu este la moda si nici in conformitate cu contemporaneitatea sa-ti pastrezi curatia. Multe fete sunt convinse ca au door doua cai: fie sa traiasca fara acte, fie sa ramana fete batrane.” (Natalia P.)

– Acest punct de vedere este fals. In primul rand, neprihanirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata, prin natura sa, este creata pentru a fi pazitoare a neprihanirii. Si aceasta ca­litate extraordinara trebuie pasrtrata ca ochii din cap, fara a te deda minciunilor nerusinate.

Intr-adevar, astazi sa pastrezi curatia este greu. Mult mai usor este sa te dedai ispitei si sa faci „experimente” care distrug personalitatea. Cuvantul „des-franare” provine de la „frana”, „in-franare”. Uitati-va numai la cei care s-au hotarat sa traiasca fara acte. Sunt ei oare fericiti? Dupa cateva astfel de „experimente” fetele isi pierd atitudinea sanatoasa fata de sine. Apare atunci complexul de om de calitate inferioara. In urma unor astfel de insuccese mai poti oare incerca sa-i demonstrezi unei fete ca exista posibilitatea intemeierii unei familii solide? Intr-adevar, putine fe­te isi mai pastreaza astazi curatia pana la casatorie. Tocmai de aceea multe casatorii se si destrama. Omul contemporan alearga dupa placeri, fara sa se gandeasca la faptul ca familia inseamna responsabilitati, cresterea de copii si intretinerea familiei.

Ceea ce se intampla astazi marturiseste doar despre degradarea societatii. Barbatii au o atitudine de consumism fata de femei. Vinovate de aceasta sunteti chiar dumneavoastra, domnisoarelor, fiindca ati alintat prea mult barbatii. O fata trebuie sa fie inaccesibila si atunci barbatul va da dovada de calitati morale: barbatie, tarie de caracter, asiduitate, bunatate si tandrete. El va deveni cavaler, aparator al curatiei si neprihanirii fe­minine. Astfel, barbatul va fi nevoit sa va cucereasca increderea si dragostea, manifestand calitati de barbat adevarat, nu de afemeiat.

– „Prietena mea a fost de acord cu concubinajul, numai ca alesul ei nu-i propune sa se casatoreasca. Ce sfat i se poate da in acest caz?” (Margareta N.)

– Daca tanarul nu cere in casatorie o fata, atunci ea va trebui sa aduca vorba despre aceasta. Sfatul meu este urmatorul: sa prinda curaj si sa-i spuna calm ca il iubeste si ca vrea sa intemeieze o familie cu el. Trebuie sa-i spuna ca ea a facut deja alegerea si ca asteapta ca el sa ia atitudine. Iar daca barbatul nu este gata sa faca pasul spre casatorie, atunci sa traiasca separati.

Daca prietena dumneavoastra ii es­te, intr-adevar, draga si el o vede ca pe jumatatea lui, sotia, prietena, ma­ma copiilor, atunci va spune ca este de acord sa mearga cat mai curand la starea civila. Nu are nici un rost sa asculte argumentele acestuia impotriva casatoriei, fiindca orice negare a sa nu are cum sa fie consistenta. Capacitatea feminina de a compatimi poate sa joace o festa intr-un astfel de caz. Fetele rabda si trec cu vederea inactivitatea barbatilor, neputinta sau lipsa lor de dorinta infruntarea greutatilor.

Daca insa ea este pentru el doar o joaca, atunci pasul acesta serios nu va fi realizat si el va pleca si, cu cat mai devreme se va intampla aceasta, cu atat va fi mai bine.

– „Sunt complexata. Am 21 de ani si multe dintre prietenele mele sunt deja casatorite, unele au si copii. Eu sunt  virgina si mi se spune ca aceasta notiune este una invechita, iar daca ma voi pastra asa, nu ma voi marita. Imi dau seama ca desfranarea este un pacat, dar ce-i de facut?” {Veronica J.)

Nu va lasati manipulata. Ati spus foarte bine ca desfranarea este un pacat. Vom puncta si ca acesta este un pacat de moarte, care duce sufletul in intunericul iadului. Doar pocainta adanca si indreptarea vietii reunesc un astfel de suflet cu Dumnezeu si cu Sfanta Sa Biserica. Desfranarea il lipseste pe om de harul lui Dumnezeu. Fiind lipsit de har, desfranatul se lipseste si de pacea sufleteasca. Astfel de oameni sunt nevrotici si adesea nelinistiti. De ace­ea ei se si afla tot timpul in cautare de noi aventuri si placeri.

Desfranarea il lipseste pe om de posibilitatea de a iubi cu adevarat. De obicei, cei vinovati de acest pacat nu pot sa intemeieze o familie stabila si nici sa educe copii sanatosi din punct de vedere moral. Cat despre SIDA, bolile venerice, avorturi si infertilitate in cazul patimii amintite cred ca este de prisos sa mai vorbim.

Acum, sa ne intoarcem la prietenele dumneavoastra mai „avansate” in acest domeniu. Asa cum intunericul nu se intelege cu lumina, la fel si fecioria pentru un desfranat este ca o admonestare, tulburandu-i constiinta. De aceea, ele ar dori sa nu auda niciodata despre aceasta si  masoara totul cu masura lor.

Casatoria a fost creata de Dumnezeu, iar familia, gandita de El ca o mi­ca Biserica. Fetele crestine cuviincioase se rugau Domnului si Maicii Domnului pentru a li se darui un sot, se pastrau pentru acesta si se infrumusetau prin modestie, neprihanire si smerenie,  acestea fiind zestrea lor. In vechime se spunea: „Modestia es­te podoaba fetei” si de aceea familiile erau trainice.

– „Unele femei explica infertilitatea lor prin concubinajele pe care le-au avut inainte de casatorie. Se poate face o astfel de conexiune?” (Inesa C.)

– Este greu sa dai un raspuns foarte sigur. Un cunoscut ginecolog ortodox din Moscova sustine ca schimbul partenerilor nu ramane fara urmari pentru femeie. Cauzele infertilitatii sunt multe si putem vorbi atat de un diagnostic medical, cat si de unul spiritual. Primul trebuie stabilit, in mod obligatoriu, de medici.

Din punct de vedere spiritual insa, convietuirea in afara casatoriei este un pacat, Si inca un pacat de moarte. Aceasta este interzisa de Domnul. Dar Dumnezeu este milostiv si il iarta pe omul care cere iertare, se pocaieste cu adevarat si isi schimba viata ulterioara, fara sa mai incalce legile morale”.

(din: Dr. Dmitri Avdeev, Ioana Besedina, “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)

De/despre acelasi autor:

Putem considera mândria sau alte patimi sau păcate drept cauza căderilor psihice?

Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline, mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică.

Cine este Dmitri Avdeev?

Dmitri Avdeev Alexandrovici, medic psihiatru, psihoterapeut şi specialist în psihologie medicală, a studiat psihoterapia şi psihologia la institutul de cercetare psihoneurologică „V. M. Behterev“ din Sankt Petersburg, la Academia de formare medicală post-universitară din Moscova, apoi în clinici din Germania şi alte ţări europene. Născut în 1964, în Rusia, dr. Avdeev este membru a diverse societăţi şi asociaţii profesionale şi a participant la congrese naţionale, europene şi mondiale de psihoterapie şi psihologie medicală. Este autorul a numeroase articole publicate în peste 200 de publicaţii, a 42 de cărţi şi broşuri editate în mai multe limbi. În limba română au apărut la Editura Sophia mai multe cărţi: „De vorbă cu un psihiatru ortodox“, „Când sufletul este bolnav“, „Nervozitatea la adolescenţi şi la copii“, „Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe“, „Depresia ca boală şi ca patimă“. Din 1991, a elaborat un model de psihiatrie ortodoxă.

Cititi si:


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Dmitri Avdeev, Pentru tineri, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

140 Commentarii la “PARADOXURILE CONCUBINAJULUI – Raspunsuri ale psihiatrului ortodox Dmitri Avdeev despre relatiile dinaintea casatoriei si despre pastrarea fecioriei

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 4 / 5 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. @ Emanuel

    “El spune ca doi tineri daca nu au stampila de cununie civila nu sunt sot si sotie.”

    In unele tari intai se face cununia religioasa si apoi cealalta. Insa de la cununia religiaosa nu se da nici un act pana nu se inregistreaza cei doi la ofiterul starii civile.

    Poate si in Rusia e la fel.

  2. vlad,
    va multumesc!

    admin,
    ca si antuza, ma voi abtine de la comentarii – definitiv.
    Datorita nesabuintei mele ati fost nevoiti sa interveniti moderand comentariile. Ma iertati!
    “Razboiul sexelor” – eu credeam ca in Hristos nu mai suntem barbati si femei…
    Si nu in ultimul rand,rechizitoriul pe care mi-l face Rafael m-a facut praf.
    E adevarat, nu avea de unde sa stie cu cine vorbeste, eu mi-am asumat acest risc in momentul in care am facut o “marturisire”.

    Domnul sa va ajute!
    P.S.Inteleg ca va asteapta o noua provocare, de data aceasta din Basarabia.

  3. Mă simt dator cu unele precizări care mi se par utile (mai puţin pt cei „neteologi”).
    Dumnezeu a văzut că nu e bine să fie omul singur ca o cerinţă a firii. Iar Sf. Ap. Pavel zice că e bine să fie omul singur ca o cerinţă a sfinţeniei în lumea aceasta pervertită de patimi.
    În rai, pt omul nepătimaş, căsătoria este împlinirea cea mai mare. Pe pâmânt, pt omul pătimaş, căsătoria nu mai este împlinirea cea mai mare pt cel ce arde după sfinţenie. Nu pt că n-ar fi în sine, ci pt că practica arată că sfinţenia este cam utopică în cadrul căsătoriei (mai ales din pricina raporturilor trupeşti cu toate implicaţiile duhovniceşti).
    Deci: împlinirea firii (a nu fi singur) + împlinirea duhului din noi (sfinţenia) este idealul. Viaţa îi rezervă fiecăruia alegeri: vârsta pt căsătorie, persoana, momentul potrivit pt a se realiza cel mai bine ca om cu cineva care să-l ajute sau singur. (Mi-am exprimat şi aceste păreri din ultimul paragraf doar ca să evidenţiez ce am spus în primele două).

  4. @Ierom. Lavrentie:

    Ma iertati, dar ce ati vrut sa spuneti prin: “În rai, pt omul nepătimaş, căsătoria este împlinirea cea mai mare.” In Sf. Scriptura spune: “Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” (Matei, 22,30)

  5. @antuza
    Poate era mai exact să spun: “era împlinirea cea mai mare… în rai”.
    Femeia a fost făcută pt Adam (bărbat) în rai. Căsătoria a fost dată în rai, nu în lumea aceasta căzută.
    Ce va fi după înviere… oameni androgini (după cum spune P. Arsenie Boca) sau doar necăsătoriţi – nu ştiu. Înţeleg implicaţiile. Ştiu că P. Paisie Aghioritul spune că ştie cumva direct de la Sf. Ioachim şi Ana că ei au fost singura pereche curată, care au născut pe Maica Domnului fără împreunare pătimaşă (nu netrupească).

  6. @Ierom. Lavrentie:

    Multumesc pentru raspuns.

  7. Părinte Lavrentie

    Spuneţi că: “practica arată că sfinţenia este cam utopică în cadrul căsătoriei (mai ales din pricina raporturilor trupeşti cu toate implicaţiile duhovniceşti).”

    Vai, vai, părinte – vă rog din suflet să nu mi-o luaţi în nume de rău şi să mă iertaţi, dar aceste cuvinte nu numai că nu sunt ortodoxe, dar stau împotriva dreptei învăţături şi împotriva pildelor şi modelelor pe care ni le dau Vieţile Sfinţilor. Oare trebuie eu să vă amintesc de exemplele din Vieţile Sfinţilor de oameni care au atins sfinţenia în căsătorie, născînd şi prunci şi avînd şi relaţii trupeşti? Oare dacă “sfinţenia ar fi cam utopică în cadrul căsătoriei”, dacă relaţiile trupeşti în cadrul căsătoriei sunt un obstacol în calea sfinţeniei depline a acesteia – ar mai fi căsătoria ridicată la rangul de Taină?? În ce altă Taină sfinţenia nu se realizează pe deplin??

    Vă rog să mă iertaţi, dar m-aţi tulburat foarte tare cu aceste cuvinte. E o adevărată rătăcire ceea ce spuneţi – şi, cu voia dvs., am să vă arăt unde şi de ce greşiţi. Nu am timp să mai scriu acum, dar voi reveni după-amiază asupra subiectului.

  8. Am citit aici multe afirmatii sau am vazut multe intrebari pentru care raspunsul e in mine, fara sa pot prea bine sa-l exprim 🙂

    Duhovnicul meu imi spunea ca atunci când am o nelamurire / nedumerire sa citesc Predica de pe Munte.

    Incep sa citesc si vad: “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Acestia, facatorii de pace adica, se pare ca vor fi cel mai aproape de Dumnezeu!
    Asa am inteles de ce spunea cineva: “daca il faci pe cineva prost nu inseamna ca tu esti mai destept”. Un batrân de la tara spunea: “Lasa, sa nu facem scârba!”

    Am continuat cu cititul – si am vazut:
    “Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
    Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.”

    M-am gândit la urmatorul exemplu: vrem sa il “luminam” pe cel de lânga noi si sa il ajutam sa se mântuiasca. Putem sa il “impingem” de la spate, putem sa mergem inainte si sa il “tragem” dupa noi sau putem sa punem faclia sus si sa vada TOTI ceilalti drumul.
    Primele 2 situatii se pot aplica in familie când sotul si sotia se “misca” in acelasi timp, iar faclia de sus poate fi monahul, stâlpul, …, preotul.

    E greu in casnicie (sau de fapt inainte de a o incepe) pentru ca vrem intotdeauna ceva mai bun decât noi, dar nu tinem cont ca si cel de lânga noi vrea tot asta!
    Mi-am adus aminte de o alta vorba: “Nu il judeca pe cel de lânga tine ca e rau. Daca era mai bun nu era lânga tine”

    P.S. Nu am vrut sa combat / critic pe nimeni cu vorbele mele.

    Doamne, ajuta-ne si ne miluieste!

  9. Stau si ma intreb de ce subiectul asta: relatia barbat -femeie a agitat spiritele atit de mult pe toate site-urile. Inclusiv pe-al meu (suflet nu site :).

    Hai sa pun si eu umarul cu niste observatii. In primul rind, daca discutia asta ar fi avut loc pe un site grecesc, intre greci (barbati si femei), fara indoiala ca atitudinea mea ar fi fost pro-barbati (greci, evident!). De ce? pai pentru ca dupa citiva ani de stat aici am observat in ce situatie dificila sint puse generatiile tinere (atentie! subliniez tinere sau relativ tinere de pina in 40 de ani) de barbati din cauza comportamentului revoltator al femeilor si fetelor din aceasta tara care, cam ca pe la noi dar in varianta masculina, sint educate la modul cel mai egoist posibil. Ca sa nu spun nenumaratele cazuri de adulter ale unor femei casatorite cu copii si la virste respectabile,care au reactii, judecata si comportament masculin inclusiv in materie de vicii: vezi curvia si in cazul asta, prea-curvia. Spre deosebire de Romania, multe dintre femeile d eaici ar ride cu lacrimi daca li s-ar spune ca traiesc in concubinaj pe motiv ca-si doresc o familie si copii si ca n-au alta varianta decit asta! De fapt, motivul sexual este cel care le anima la modul cel mai concret . Evident, asta nu se aplica in toate cazurile, dar frecventa face diferenta.

    Daca discutia asta ar fi fost pe un site britanic intre britanici, atunci atitudinea mea ar fi fost de: fifty-fifty.Conform perceptiei mele, frecventa cazurilor nefericite si la un sex si la celalalt pare a fi mult mai echilibrata decit la noi sau la greci. Adica feminismul a facut ravagii dar in doua directii si nu doar in una ca la noi: le-a invatat pe femei ca sexul liber si destrabalarea sint OK (si englezoaicele s-au pus serios pe treaba la care au mai adaugat drogurile si bautura, devenind de “poveste” printre grecii de pe insule, gen Mikonos, datorita unor atitudini absolut socante de o totala lipsa de pudoare, asta ca sa vorbesc eufemistic).Pe de alta parte, parte, atit fetele cit si baietii nu ezita ‘sa-si de papucii” reciproc chiar si cind sint casatoriti din diverse motive (unele mai ridicole decit altele). Totusi spre deosebire de romance, acolo daca o fata isi doreste copilul prefera sa nu faca avort si sa se desparta de baiatul care -i cere sa-l faca. “Teama de singuratate” si ideea cum ca ” trebuie sa-l tii cu oricre pret linga tine”, nu sint atit de raspindite ca la noi, nici p-acolo. Sigur asta nu face situatia mai buna. Fenomenul mamelor de 15-16 ani este tipic britanic, iar la avorturi sint printre primii in Europa, daca n-or fi chiar primii.

    Ce vreau sa spun cu toate astea? Ca lucrurile sint, pina la un punct discutabile. Inclusiv citatele din Sf. Parinti. Cind un pustnic ajuns foarte sus pe scara duhovniceasca spune ca femeia este o mare ispita si ca numai si vederea ei poate fi o problema….trebuie privita in context. Adica la astfel de oameni induhovniciti absolut toate perceptiile sint de infinit mai sensibile decit la niste barbati oarecare, obisnuiti care se urca in metro si le cad ochii pe ziarul Libertatea al vecinului unde se lafaie Simona Senzual, sau in fata carora se perinda sute si sute de fete in blugi cu bluze mulate si pantofi cu toc, si asta in fiecare zi. Comparatia nu poate fi facuta in felul asta…. am observat ca multi vin cu astfel de citate si argumente. Asta este o dovada de oarecare ingimfare… tu, barbat obisnuit cu o viata obisnuit A IN MIJLOCUL LUMII nu te poti compara cu un calugar induhovnicit din virful muntelui sau din inima desertului ale carui perceptii sint atit de fine incit il vede pe diavol ‘in carne si oase”, vorba aia, si pentru care cele mai mici fluctuatii spirituale, care unor grobieni ca noi ni s-ar parea minuscule sau nici nu le-am da atentie, au repercursiuni catastrofale (un parinte povestea cum pentru faptul ca intr-o dimineata dincauza oboselii si a frigului- omu’ traia in padure, era pustnic- nu s-a trezit la timp-adica 4 dimineata- sa-si faca rugaciunea, s-a trezit cu diavolul in coliba in cea mai infricosatoare forma). Asa ca hai, sa mai reducem putin din imaginatie,totusi.

  10. Cit despre rolul casatoriei….trebuie sa recunosc ca nici mie nu prea mi-au sunat bine comentariile unora de pe site care vorbesc de casatorie ca despre “un rau necesaru”, adica “leac impotriva curviei”(perfect adevarat, de altfel dar NU asta este unicul si nici cel mai important rol al casatoriei).Sigur, daca cei care au facut astfel de comentarii sint monahi si deci celibi, atunci, afirmatiile lor eu le privesc in acest context, si ca o rezultanta usor exagerata a anumitor temeri de-ale lor (care merg pe aceeasi linie cu ideea ca femeia e o ispita, etc).

    Slava Domnului insa ca Dumnezeu nu judeca lucrurile atit de….dizlocat, de personal si de punctual. Ca dovada, hai sa dau si eu un exemplu din Sf. Parinti. Un mare monah (nu mai stiu exact care, oricum cred ca se intimpla in perioada “de aur” a crestinismului)i-a dat prin cap sa-L intrebe pe Dumnezeu daca mai exista cineva ajuns la acelasi nivel de duhovnicie si de nevointa ca el sau chiar peste el. Mindria, deh!Si Dumnezeu i-a raspuns. L-a trimis intr-o cetate, unde locuia un cizmar, CASATORIT SI CU COPII (sublinierea e a mea), care se scula de dimineata, se ducea la lucru, se intoarcea acasa, avea grija de copii isi iubea nevasta, si ducea o existenta chiar foarte banala fara atitudini ascetice deosebite, fara nimic deosebit, deloc iesit din comun. Morala: no comment.

    @antuza, scuza-ma ca intreb dar esti cumva Azucena? Modalitatea de raspuns este foarte asemanatoare.
    Sint cam 90% de acord cu tine, mai ales pentru faptul ca ai adus discutia din planul “eteric” al lui “cum ar trebui sa fie” (pe care il stim sau ar trebui sa-l stim cu totii) la ce “este in realitate”.Si realitatea cam aia este pe care-o descrii tu, apropo de relatia barbati-femei LA NOI IN TARA.
    restul de 10% provine din faptul ca totusi mamele joaca un rol indiscutabil in educatia copiilor de ambele sexe, si mamele care au stiut sa-si educe baietii in respectul si nu dispretul fata de fete au facut diferenta in atitudinea si comportamentul unui baiat.

  11. @admin. Imi cer scuze. Abia acum am vazut indemnul vostru de “revenire la subiect”. Iar eu am lungit cirnatul, vorba aia. Inca o data scuze! Si va multumesc ca totusi i-ati dat verde pe site.

  12. Părintelui Florescu
    Tema în discuţia noastră, desfrînarea, este foarte sensibilă. De aceea şi trebuie grijă în exprimare, dar şi în receptarea cuvintelor.
    N-am scris că sfinţenia este utopică, ci „cam utopică”. E o mică mare diferenţă. Dar şi din celelalte exprimări aţi fi putut vedea că nu exclud sfinţenia din viaţa conjugală. Doamne, fereşte!
    Că păcatul desfrânării intervine şi în căsătorie o spune şi P. Rafail în postarea anterioară.
    Ca monah, e firesc să am o anumită tendinţă spre celibat, ar fi nefiresc inversul. Dar nu ar trebui să lezeze pe cineva acest lucru decât dacă aduce injurii, ceea ce nu cred că s-a petrecut.
    Am citit într-o carte despre căsătorie destul de recentă un citat de la Sf. Amfilohie de Iconiu care spune că (redau din amintire) „alegerea vieţii monahale este urmare a dorinţei după căsătoria ideală” pe care nu o poţi împlini şi alegi curăţia, fecioria.
    Fecioria nu cred că înseamnă neîmpreunarea trupească, ci o stare duhovnicească. Ar trebui atinsă înainte de cununie şi păstrată şi după aceea, când relaţia trupească nu mai este păcătoasă. Deci fecioria înseamnă o raportare curată faţă de persoanele de sex opus. Fie neînsoţire, fie însoţire curată. Cred că fac elocvent acest lucru cuvintele Sf. Ioan Scărarul: „Mi-a istorisit cineva o pildă foarte înaltă de curăţie. Văzând cineva, zicea, o frumuseţe deosebită, slăvea foarte pe Făcătorul din acest prilej şi numai de vederea ei era mişcat la iubirea lui Dumnezeu şi-i izvorau lacrimi. Dacă unul ca acesta are totdeauna, în asemenea prilejuri, o astfel de simţire şi lucrare, a înviat nestricăcios înainte de învierea de obşte”.
    Teoria e foarte necesară. Practica ne omoară de-a dreptul. Dar resentimentele noastre din viaţă n-ar trebui să umbrească teoria şi să mai nască şi polemici.
    Părerea mea este că misoginii sau „maniheii” trupului nu pot ajunge la curăţie.
    În nădejdea că am lămurit ce era nelămurit, sper să nu mai apară alte contre, ci să ne raportăm fiecare cum se cuvine la vorbele şi cuvintele Scripturii, ale sfinţilor, dar şi ale celorlalţi dintre noi.

  13. De altfel, cred ca se confunda aici inaltimea unei vietuirii la care Mantuitorul a chemat in Evanghelie (monahismul) cu denigrarea casatoriei. Nimeni nu a micsorat vietuirea in casatorie, insa nici nu este intamplator faptul ca unii dintre noi sunt chemati spre monahism. Imi amintesc si ce spunea Parintele Arsenie Papacioc despre Valeriu Gafencu, anume ca vietuirea in inchisoare, moartea martirica, l-au dus la o inaltime duhovniceasca pe care nu ar fi atins-o, totusi, daca elberat fiind s-ar fi casatorit. Asta nu inseamna ca cei care sunt casatoriti au calea barata spre sfintenie. Sunt o sumedenie de pilde despre mireni care au o viata mai inalta decat unii monahi, cand acestia din urma isi lasa la o parte voturile, ascultarile si rugaciunea. Dar nici una dintre ele nu ne priveste pe noi, caci fiecare, si cei dintai noi insine, trebuie sa vedem doar cat de mici suntem si in urma cu viata duhovniceasca fata de toti ceilalti, fie casatoriti sau monahi. Avem rugamintea sa incercam, la aceasta postare, sa aducem contributii despre care suntem incredintati ca sunt spre pace si lamurire, si sa incercam sa lasam la o parte idiosincraziile, “rafuielile in duh”, oricat de indreptatite ni s-ar parea.

  14. @admin:

    “Sunt o sumedenie de pilde despre mireni care au o viata mai inalta decat unii monahi, cand acestia din urma isi lasa la o parte voturile, ascultarile si rugaciunea.”

    A se vedea cartea FOARTE INTERESANTA: “ASCETI IN LUME”, de Ieromonah Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos, Bucuresti 2009.

  15. Părinte Lavrentie ( & Admin)

    Sper că îndemnurile la “lăsarea răfuielilor” nu-mi erau adresate mie în mod special – eu nu am avut impresia că scriu aici nici pentru a calomnia pe cineva, nici pentru a mă arăta deştept. Îmi place să port discuţii pe anumite teme teologice, cu atît mai mult cînd toţi interlocutorii sunt de bună credinţă – aşa cum şi vă consider.

    Deci. În urma schimbului nostru de păreri de pînă acum, haideţi să o spunem pe aia dreaptă. “Problema” duhovnicească a căsătoriei sunt relaţiile conjugale. Statutul acestora. Sexualitatea pe care o implică căsătoria. Această sexualitate a căsătoriei “sperie” pe mulţi teologi (în special monahi) şi îi face să resimtă căsătoria ca un act marcat de la bun început de stigmatul vinovăţiei, al concupiscenţei. Cu alte cuvinte, atîta vreme cît un bărbat se culcă cu femeia lui legiuită – aceasta le pare unora o slăbire duhovnicească, o îndepărtare de sfinţenie. Cam asta voia părintele Lavrentie să spună cu cuvintele: “practica arată că sfinţenia este cam utopică în cadrul căsătoriei (mai ales din pricina raporturilor trupeşti cu toate implicaţiile duhovniceşti)”.

    De unde ne vine în teologia ortodoxă această imagine a “căsătoriei vinovate”? De la Sf. Augustin. El este primul care a teologhisit că căsătoria este remedium concupiscentiae, “remediul contra desfrînării” de care vorbea şi păr. Buliga. Augustin a mers pînă într-acolo încît chiar recomanda explicit renunţarea la căsătorie, din cauză că aceasta presupune relaţii conjugale. Voi ştiţi foarte bine că Augustin este prin excelenţă învăţătorul Bisericii Catolice. De aceea şi ideile lui privind căsătoria au influenţat toată istoria gîndirii şi practicii spirituale catolice în această privinţă. Exagerarea a mers mai departe – încît un mare teolog catolic ca Pierre Abelard ajunsese să spună că nici măcar taină nu este căsătoria, pentru că “nu aduce harul lui Dumnezeu peste cei doi” (!!) (se înţelege, peste relaţia lor trupească).

    Catolicismul avea un mare interes să subordoneze din punct de vedere spiritual căsătoria monahismului, pentru că asta le aducea o dată în plus superioritatea incontestabilă a clerului (în întregime celibatar la catolici) asupra mirenilor. Mirenii erau deci cei “căsătoriţi”, cei care trăiau în “păcatul împreunării”, în vreme ce clerul catolic se arăta ca mai curat şi superior din punct de vedere moral, deci îndreptăţit să controleze în cele mai mici amănunte vieţile credincioşilor simpli. Eu am avut ocazia să văd într-o bibliotecă din afară îndreptare de spovedanie catolice din Evul Mediu : credeţi-mă, erau liste întregi cu poziţii sexuale permise sau interzise şi o sumedenie de aşa-zise păcate de împreunare – fără nici o legătură cu pervesiunile sau ceva de genul acesta. Pur şi simplu credincioşii catolici au fost terorizaţi sute de ani de ideea murdăriei şi vinovăţiei căsătoriei (ceea ce, în parte, explică foarte bine extremele la care se ajunge astăzi într-un Occident care a constatat în ce fel a fost umilit în modul cel mai intim posibil atîta vreme şi care se “răzbună” astăzi satisfăcîndu-şi toate poftele nebuneşti!)

    Atît de puternică a fost această concepţie asupra inferiorităţii căsătoriei, încît, deşi catolică, ea a fost adoptată şi de marile secte ale Evului Mediu precum bogomilismul, catarismul, iar în sec. 19 de sectele ruseşti ale scopiţilor, hlîştilor şi alţii. Dar, din păcate, influenţa gîndirii lui Augustin şi a teologiei scolastice de mai tîrziu, în privinţa căsătoriei, s-au făcut resimţite şi în Ortodoxie.

    În schimb, marii Părinţi ai Ortodoxiei au simţit foarte devreme greşeala teologică precum şi pericolul de a privi căsătoria ca pe ceva inferior din cauza relaţiilor trupeşti. La Sinodul I Ecumenic, atunci cînd s-a pus în discuţie vrednicia duhovnicească a preoţilor, tocmai un monah, Sf. Pafnutie, s-a luptat pentru a apăra (şi a impune chiar ca obligatorie!) căsătoria preoţilor. Păi, fraţilor, oare dacă în împreunarea trupească a soţilor era cea mai mică urmă de păcat, ar fi fost căsătoria impusă preoţilor noştri? Evident că nu – preoţia ar fi fost lăsată doar monahilor. Unii spun că măsura aceasta de la Niceea a fost luată ca un pogorămînt, adică pentru a se preveni comportamentul imoral al preoţilor, ispitele din parohii etc. COMPLET FALS! Pe vremea aceea – şi încă sute şi sute de ani după aceea – preoţii de mir erau foarte rari, cu mult mai rar decît preoţii monahi. Cele mai multe biserici (iar în oraşe, aproape în exclusivitate!) erau ale mănăstirilor – deci cei mai mulţi preoţi erau monahi. Aşadar nu se punea problema căsătoriei preoţilor de mir pentru că, vezi Doamne, ar fi trăit în oraşe şi s-ar fi putut sminti.

    Explicaţia acelui moment de la Niceea constă în faptul că Părinţii Bisericii (desigur, nu în totalitate!) nu au resimţit nici o clipă sexualitatea căsătoriei ca pe un păcat, ca pe o tulburare a vieţii şi slujirii preoţeşti (- deci cu atît mai puţin a vieţii mirenilor). Într-o celebră Omilie despre Botez, Sf. Grigorie Teologul spunea chiar aşa, cuvînt cu cuvînt: “Să nu ai nici o tulburare! După consumarea căsătoriei vei rămîne curat”. Părinţii ştiau că ereticii gnostici dispreţuiau căsătoria şi o considerau inferioară – Sf Ioan Gură de Aur spunea exact acest lucru într-una din Omiliile la Coloseni (11), că “darul lui Dumnezeu, căsătoria, a fost pînă la rădăcină acoperit de condamnările ereticilor”.

    Aşa se explică, dragi părinţi (şi maici 🙂 ), că Biserica a ridicat degrabă căsătoria la rangul de Taină. Căsătoria cu tot ce implică ea – relaţiile trupeşti. Aşa se explică şi că nici un canon, niciodată, nu a vorbit despre căsătorie în termeni de “remediu” sau “pogorămînt”, nici nu s-a referit negativ la sexualitatea căsătoriei (cum se referă canoanele catolicismului!), ci doar a impus măsura acestei sexualităţi (Sf Ioan Gură de Aur merge pînă acolo încît spune că nici măcar naşterea de prunci NU este primul scop al căsătoriei!). Şi niciodată nici un canon nu a considerat căsătoria inferioară fecioriei sau monahismului!

    Ştiţi de unde apare neînţelegerea în discuţiile noastre? Neînţelegerea apare, rept, în considerarea relaţiilor conjugale ca fiind ceva vinovat, păcătos, care îndepărtează de sfinţenie. Este foarte adevărat – aşa cum am spus – că vom găsi această opinie şi la unii Părinţi, şi la foarte mulţi monahi, din trecut şi pînă astăzi. Dar ea nu este învăţătura Bisericii – Biserica şi-a spus cuvîntul cînd a ridicat căsătoria la rangul de Taină. (Fecioria şi monahismul nu sunt Taine!) Iar Dumnezeu şi-a spus cuvîntul la Facerea omului, cînd a făcut bărbat şi femeie şi le-a dat binecuvîntarea să se înmulţească – era oare Dumnezeu împins la acest lucru de vreun “pogorămînt”? Avea el în vedere un “rău necesar”? Nu vroia oare perfecţiunea sfinţeniei omului?

    A doua piatră de poticnire apare în neînţelegerea sfinţeniei. Sfinţenia este de multe feluri – aşa cum spune Apostolul că sunt multe stele pe cer, iar stea de stea se deosebeşte în strălucirea ei. Sfinţenia monahului e într-un fel – şi ea e deplină! Sfinţenia căsătoriei e în alt fel – şi ea e la fel de deplină! Şi aici voi pune punctul pe i, chiar dacă voi şoca pe unii: sexualitatea căsătoriei face parte din sfinţenia ei. Sfinţenia monahului şi sfinţenia căsătoriei nu se ierarhizează, nu se compară – aşa cum nu se compară merele cu portocalele. (Dar, repet, dacă ar fi ca vreuna din cele două să se laude, atunci căsătoria are mai mult dreptate să se laude decît monahismul: căsătoria e dată în Rai şi e Taină pe pămînt!). Îi aud pe unii că spun: teorii frumoase! căsătoria ideală cum o spui tu, Florescule, nu există! Dar eu întreb: dar monahul ideal există? Ne plîngem astăzi de decăderea căsătoriei – şi aşa e. Dar oare decăderea monahismului nu e la fel de deplîns? Dacă sfinţenia căsătoriei este, în practică, “cam utopică” – cum spuneţi sf. voastră părinte Lavrentie – atunci eu vă spun că şi sfinţenia monahului este “cam utopică”. Ceea ce însă nu e utopic, e harul lui Dumnezeu care le plineşte pe toate şi le sfinţeşte!

    Un ultim cuvînt. Eu, ca mirean, dacă nu m-am făcut monah, a fost pentru că am găsit o femeie şi am iubit-o. Deci nu m-am făcut monah din iubire de femeie, nu din ură sau neputinţă faţă de monahism. Aş vrea însă ca orice monah să zică şi el: eu, dacă nu m-am căsătorit, a fost pentru că am găsit monahismul şi l-am iubit, aşadar nu din ură sau neputinţă faţă de femeie şi faţă de împreunarea cu ea.

    Lucrurile “mireneşti” pe care le lasă monahul, printre care şi femeia, trebuie să fie lăsate cu toată bucuria, cu toată dragostea – nu din scîrbă pentru ele. Eu nu sunt monah, iertaţi-mă, (dar am trăit mult timp şi m-am format pe lîngă o mănăstire), dar dacă aş fi monah aş zice: mîncarea de carne e un lucru bun şi binecuvîntat – dar eu vreau să mă abţin pentru Domnul ! femeia şi împreunarea cu ea e un lucru bun şi binecuvîntat – dar eu vreau să mă abţin pentru Domnul! şi aşa mai departe, cu toate lucrurile care nu trebuiesc condamnate pentru că le-au părăsit pentru Domnul cei care le-au părăsit pentru Domnul – şi nu de altceva.

  16. @Ioan Florin Florescu: Multumim pentru scurtul tratat despre casatorie pe care ni l-ati trimis. Rugamintea era catre toti, si va includea si pe dvs. in masura in care, din graba si din lipsa de rabdare de a pune putin gandul cel bun, interpretati gresit unele afirmatii.
    Ati mentionat toata ceata de rataciti care considerau casatoria drept impura de parca cineva a sustinut astfel de idei aici.
    In schimb, iata ce a scris Parintele Lavrentie:

    Ca monah, e firesc să am o anumită tendinţă spre celibat, ar fi nefiresc inversul. Dar nu ar trebui să lezeze pe cineva acest lucru decât dacă aduce injurii, ceea ce nu cred că s-a petrecut.
    Am citit într-o carte despre căsătorie destul de recentă un citat de la Sf. Amfilohie de Iconiu care spune că (redau din amintire) „alegerea vieţii monahale este urmare a dorinţei după căsătoria ideală” pe care nu o poţi împlini şi alegi curăţia, fecioria.
    Fecioria nu cred că înseamnă neîmpreunarea trupească, ci o stare duhovnicească. Ar trebui atinsă înainte de cununie şi păstrată şi după aceea, când relaţia trupească nu mai este păcătoasă. Deci fecioria înseamnă o raportare curată faţă de persoanele de sex opus. Fie neînsoţire, fie însoţire curată. Cred că fac elocvent acest lucru cuvintele Sf. Ioan Scărarul: „Mi-a istorisit cineva o pildă foarte înaltă de curăţie. Văzând cineva, zicea, o frumuseţe deosebită, slăvea foarte pe Făcătorul din acest prilej şi numai de vederea ei era mişcat la iubirea lui Dumnezeu şi-i izvorau lacrimi. Dacă unul ca acesta are totdeauna, în asemenea prilejuri, o astfel de simţire şi lucrare, a înviat nestricăcios înainte de învierea de obşte”.
    Teoria e foarte necesară. Practica ne omoară de-a dreptul. Dar resentimentele noastre din viaţă n-ar trebui să umbrească teoria şi să mai nască şi polemici.
    Părerea mea este că misoginii sau „maniheii” trupului nu pot ajunge la curăţie.
    În nădejdea că am lămurit ce era nelămurit, sper să nu mai apară alte contre, ci să ne raportăm fiecare cum se cuvine la vorbele şi cuvintele Scripturii, ale sfinţilor, dar şi ale celorlalţi dintre noi.

    Asadar, cui va adresati cand abordati problema “puristilor”, caci nimeni de aici nu a sustinut acest punct de vedere… Iar ce a scris parintere Lavrentie chiar este cam acelasi lucru cu ce spuneti si dvs: ca relatia trupeasca fireasca este curata in Taina Casatoriei, ca alegerea monahismului sau a casatoriei este una pozitiva, nu una negativa s.a.m.d.

    In ceea ce priveste prima parte, una este sa stigmatizezi casatoria, alta este sa o consideri si remediu pentru desfranare. Remediile nu au de ce sa te faca sa te simti vinovat, altfel ele nu ar mai fi remedii. Deci si aici nu a fost de ajuns doar simpla formula citata din Augustin ca sa se ajunga la ratacirile catolice, ci de o interpretare gresita a lor. Pe de alta parte, sa nu confundam casatoria, totusi, cu dorinta sexuala. Pentru ca la inceput omul nu a avut asa ceva. Sfintii Ioan Damaschin si Ioan Gura de Aur arata ca fecioria a fost prima oara sadita in firea oamenilor, iar dorinta sexuala a intervenit doar ca o consecinta a caderii. Sfantul Ioan Gura de Aur care spune explicit ca patul nuntii este curat, spune totusi, despre cel ce se casatoreste, ca “ramane intr-o stare mai modesta”. Acum, stiti ce zice Sf. Ioan Damaschinul? Zice cam asa:

    “Buna este casatoria, din cauza destrabalarilor. Casatoria le curma pe acestea si nu ingaduie poftei sa fie manata spre fapte nelegiuite, din pricina impreunarii legale in casatorie. Buna este casatoria pentru cei ce nu se pot infrana. Dar mai buna este fecioria, deoarece cultiva nasterea de copii ai sufletului”.

    Asadar, nu doar Sf. Augustin, ci multi alti Parinti considerau casatoria drept un remediu al desfranarii, fara sa se fi dezvoltat vreo intelegere eronata a acestei afirmatii in rasarit. Si asta nu inseamna ca se reduce doar la atat casatoria! Pe scurt, pentru a face un rezumat: casatoria este Taina (si inca mare in Hristos); relatia trupeasca in cadrul casatoriei este binecuvantata; ea este si remediu contra desfranarii; fecioria este starea dintai a omului din Rai si starea mai inalta la care e chemat omul; toti suntem supusi acelorasi porunci, fie monahi, fie mireni, caci noua tuturor ne spune Hristos – Fiti desavarsiti, precum si Tatal Meu din ceruri este.

  17. Sper să-mi îngăduiţi acest comment.
    @ P. Florescu
    Cred că vă place să purtaţi discuţii. În cazul de faţă mie nu-mi place. Pt. că aveţi un discurs corect, bisericesc, dar desacraliza(n)t. Şi am să justific afirmaţia printr-un aspect.
    De vreme ce eu n-am afirmat că relaţia trupească conjugală este păcătoasă, din firul expunerii Sfinţiei Voastre, văd că afirmaţi altceva. Anume că raporturile trupeşti din cadrul căsătoriei nu sunt deloc păcătoase, ba chiar sfinte de la sine. Asta mi se pare greşit. De ce?
    Să vă răspund pe înţeles. Pt că ignoraţi sinergia, conlucrarea omului cu Dumnezeu. Chiar dacă El dă harul Său, dar rămâne şi din partea omului destul de lucru, o nevoinţă impresionantă. Dar ignoraţi şi mântuirea subiectivă, lăsând totul pe cea obiectivă (deşi este o teologie cam scolastică aceasta). Aceasta duce la o concepţie neascetică despre creştinism, formală, ritualistă.
    Este alegerea mea de a nu mai polemiza şi poate fi respectată.

  18. @administrator

    Postarea Ieromonahului Lavrentie ati publicat-o in timp ce postarea mea, nu. As putea sa stiu care este motivul? Nu am incalcat nici una din regulile pe care le-ati stabilit asa ca nu inteleg rostul acestei cenzuri.

  19. Părinte Lavrentie

    Sigur, vă respect rugămintea. Pomeniţi-mă vă rog şi pe mine la Sf. Liturghie.

  20. Admin

    @ “Multumim pentru scurtul tratat despre casatorie pe care ni l-ati trimis.”

    Admin, fiţi serios, nu v-am trimis nici un tratat – am luat şi eu parte la discuţia de pe blog. Nu ştiu dacă e cazul de ironii. M-am lălăit cam mult, pentru că subiectul e important şi delicat.

  21. @ Rafael:

    Poate mai inainte de a mai posta s-ar cuveni sa va cereti iertare persoanelor pe care le-ati jignit aici si in viata personala a carora ati intrat cu bocancii unor banuieli si presupuneri grosolane, in ciuda rugamintilor noastre. Probabil ca nici nu v-ati dat seama sau asa vi se pare firesc sa procedati cu persoanele de sex feminim, nu stim, dar, din pacate, da, ati incalcat niste reguli de bun-simt, ne pare rau. Am fi asteptat sa reveniti cu altceva.

    Am redeschis subiectul doar pentru putin timp, la rugamintea parintelui Lavrentie, care avea de dat un raspuns, dar il vom inchide din nou, fiindca discutia a fost, in cea mai mare parte, o sursa de tulburare si de sminteala pentru cei mai multi.

  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Psihiatrul Dmitri Avdeev despre RELATIILE DINTRE SOTI si PUTEREA RUGACIUNII MAMEI PENTRU FIII PIERDUTI
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » Dmitri Avdeev despre cum sa ne educam crestineste copiii. PERICOLE IGNORATE SI DE MULTI PARINTI CREDINCIOSI: JUCARIILE SI EROII LA MODA, TELEVIZORUL
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange peste cap. Cum s-a ajuns aici? Mintindu-ne…”
  25. Pingback: PASTORALA REMARCABILA A SFANTULUI SINOD DESPRE CRIZA FAMILIEI DE AZI. Chemare la fapte in sprijinul copiilor si parintilor aflati in dificultate
  26. Pingback: CASATORIA DE PROBA – O SOLUTIE? Raspuns la scrisoarea unor tineri -
  27. Pingback: PS Gurie al Devei si Hunedoarei: DRAGOBETELE, JALNIC CONCUBINAJ AL DESFRANARII. Protest fata de CASATORIA DE PROBA “oficiata” de primarii din eparhie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: “Familia ortodoxa”: INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE DESPRE FEMEIE, SEXUALITATE, CASATORIE, TELEVIZOR… -
  29. stau cu un barbat de doi ani de zile si nu sintem casatoriti iar in urma acesteia avem un copil de un an el nu doreste sa ne casatorim ce ar trebui sa fac

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate