Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “SPRE ASTA NE INDREPTAM…”
***
Daca cineva dintre oamenii ”competenti” ”ar demonstra” cat de cat ca pentru cauza comuna ar fi chiat util sa jupoi uneori pielea de pe cate o spinare si ca, desi operatia este dezgustatoare, totusi ”scopul scuza mijloacele”, deci, daca cineva s-ar pronunta in acest sens intr-un stil adecvat si in circumstante propice, atunci, credeti-ma, imediat ar aparea si executori, ba dintre cei mai bucurosi.
Credeti-ma, totdeauna e posibila cea mai deplina aberatie si in mintile, dar si in inimile oamenilor, iar la noi, chiar in epoca pe care o traim, nu numai ca este posibila, dar e si inevitabila, judecand dupa mersul lucrurilor.
*
“Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor uri unii pe altii.
Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi.
Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci.
Dar cel ce va rabda pana sfarsit, acela se va mantui”. (Matei 24, 10-13)
“Va vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul cand tot cel ce va va ucide sa creadă ca aduce inchinare lui Dumnezeu”. (Ioan 16, 2)
In a doua jumatate a sec. XIX, in tarile ortodoxe aflate sub stapanirea muribunda a vechiului Imperiu Otoman s-au inregistrat numeroase cazuri de atrocitati savarsite asupra ortodocsilor. Unul dintre aceste cazuri, prezentat pe larg in presa ruseasca a vremii era socant pentru simtul comun al vremii: tatal unei familii fusese jupuit de piele, de viu, in fata copiiilor sai. Pentru lumea civilizata a Europei si a Rusiei, astfel de cazuri pareau excluse, dar nu datorita crestinismului lor, ci tocmai datorita “civilizatiei” si progresului pe care parea ca se inscrisesera aceste zone ale globului in comparatie cu altele.
Si totusi, pentru acest profet intre scriitori care a fost Dostoievski, lucrurile se aratau in intreaga lor gaunosenie si falsitate, in momentul in care isi pune intrebarea daca atrocitatile ar fi posibile si intr-o societate civilizata, urbana. Si raspunsul este ca da, sunt posibile. Tot ce trebuie sa se intample ca ele sa se declanseze, de catre oameni de rand, de catre oameni aparent normali, este ca ele sa fie justificate, asa cum explica, intr-o alta maniera, celalalt mare scriitor profetic rus, Al. Soljenitin. De altfel lucrul se intamplase deja, iar Dostoievski aduce aminte de el: atrocitatile Revolutiei Franceze, care au prefigurat marile dezlantuiri ale rautatii ucigase de oameni din sec. XX.
Sunt posibile astfel de atrocitati pentru motive mai simple decat am crede. Pentru nepasarea in care se afla omenirea. Si ne amintim ca uriasii pacatelor sunt uitarea, nesimtirea si nestiinta. Sunt posibile pentru ca suntem superficiali si cinici. Si da, vedem cat de superficiali am devenit pana si in credinta noastra, cu cat cinism abordam temele cele mai delicate, cat de insensibili suntem fata de aproapele nostru si cu cata usurinta il calcam in picioare sau il blamam fara macar sa incercam sa-l intelegem. Sunt posibile pentru ca suntem cuprinsi de un duh al nihlismului, pentru ca orice autoritate reala, duhovniceasca, este injosita cu un zel nebun, fara a se face nici cel mai mic apel la discernamant. Pentru ca am uitat un lucru elementar de care ne aduce aminte Dostoievski, anume ca nu SUNTEM oameni, ci DEVENIM in masura in care ne facem ucenicia de oameni.
Iar pentru ca nu mai stim sa spunem ce e bine si ce e rau, astfel de atrocitati nu sunt doar posibile, ci si inevitabile.
Si iata cum Dostoievski pune o problema teribila: in acel moment in care atrocitatile vor fi justificabile, vor fi prezentate drept mijlocul potrivit unui scop nobil, NOI DE CARE PARTE NE VOM AFLA? A victimelor sau a calailor?
Sa ne trezim din somnul admiratiei de sine, din somnul senzatiei false al celor care se afla de partea corecta a baricadei si sa ne intrebam cu frica de Dumnezeu, oare ce pacat care se ascunde in noi, ce patima poate fi carligul de care diavolul si lumea, de care duhul lui antihrist se vor folosi pentru a incerca sa ne insele si pe noi, cei ”alesi”?
Dea Domnul ca toti cei care iau aminte la acest cuvant si il pun la inima, citindu-l fara viclenie, sa nu fie niciodata de partea celor care ii vand, lovesc, ucid, schingiuiesc si tortureaza pe semenii lor!
AMIN!
Razboi intru Cuvant
***
“Civilizatia! M-a gandit eu. Cine ar indrazni sa spuna ceva impotriva civilizatiei? Nu, civilizatia inseamna ceva: cel putin acesti copii ai nostri, care se plimba aici in pace, pe Nevski Prospekt, nu vor vedea cum tatii lor vor fi jupuiti de piele, iar mamele lor nu vor vedea cum sunt aruncati aruncati acesti copii in sus, pentru a fi prinsi in baioneta, cum s-a intamplat in Bulgaria. Macar aceasta achizitie sa fie meritul civilizatiei! (…) Da, acest lucru e deja obtinut si probabil niciodata nu-l vom mai pierde – iata un considerent extrem de important care se insinueaza fara voie in suflet, si nu este catusi de putin neinsemnat, ceva care n-ar merita sa i se acorde atentie, cu atat mai mult cu cat lumea ramane, totusi, un mister, cu toata civilizatia ei si achizitiile acesteia. Dumnezeu stie ce primejdii mai pandesc lumea si ce se poate intampla chiar si in viitorul apropiat.
Si iata, tocmai ma pregateam sa exclam in sinea mea, entuziasmat: ”Traiasca civilizatia!”, ca brusc am inceput sa ma indoiesc de toate:
”Oare s-o fi realizat asta macar pentru copii de pe Nevski Prospekt? Nu cumva nu-i decat un miraj si aici, si numai ni se arunca praf in ochi?”.
Stiti domnilor, mi-am dat seama ca-i un miraj sau, ca sa ma exprim mai bland, ca-i aproape un miraj si ca, daca aici, pe Nevski, nu se jupoaie pielea tatilor sub ochii copiilor, asta nu-i decat o simpla intamplare, datorata unor, ca sa zicem asa, ”circumstantele care nu depind de public”, cat si, evident, faptului ca aici sunt sergenti de strada. (…) Imi inteleg cuvintele in sensul lor literal. Inteleg literalmente jupuirea pieilor, chiar aceea care s-a intamplat asta vara in Bulgaria si cu care le place atat de mult turcilor victoriosi sa se indeletniceasca. Si tocmai despre aceasta jupuire eu afirm ca, daca nu exista pe Nevski, e ”doar o intamplare, datorata unor circumstante care nu depind de noi” si in primul rand pentru ca deocamdata asa ceva este interzis, ca altfel, cu toata civilizatia noastra, nu ne-am da in laturi sa o facem.
Dupa parerea mea, daca este sa spunem lucrurile pana la capat, oamenii se tem pur si simplu de un obicei, de o regula luata drept litera de lege, aproape de o prejudecata; dar daca cineva dintre oamenii ”competenti” ”ar demonstra” cat de cat ca pentru cauza comuna ar fi chiat util sa jupoi uneori pielea de pe cate o spinare si ca, desi operatia este dezgustatoare, totusi ”scopul scuza mijloacele”, deci, daca cineva s-ar pronunta in acest sens intr-un stil adecvat si in circumstante propice, atunci, credeti-ma, imediat ar aparea si executori, ba dintre cei mai bucurosi. O, sa admitem ca acesta este paradoxul meu cel mai ridicol! Sunt primul care voi semna cu ambele maini sub aceasta definitie, dar, cu toate acestea, va incredintez ca lucrurile s-ar petrece exact asa. Exista civilizatie, exista si legile ei, exista chiar si o incredere in ele, insa, daca ar aparea o moda noua, o multime de oameni s-ar si schimba imediat. Evident, nu toti, dar ar ramane un grup atat de restrans incat chiar noi doi, cititorule, ne-am mira si inca nu se stie de ce parte ne-am trezi: intre cei jupuiti ori printre jupuitori?
Mi se va striga, desigur, in fata, ca toate acestea sunt baliverne, ca niciodata n-ar putea aparea o asemenea moda si ca macar atata lucru a realizat civilizatia. Domnilor, cata credulitate in partea dumneavoastra! Radeti? Ei bine, dar in Franta (ca sa nu aruncam o privire mai pe-aproape), in anul 1793, oare nu s-a instaurat exact aceasta moda a jupuirii pieilor, si inca sub forma celor mai sfinte idealuri ale civilizatiei, Rousseau si Voltaire! O sa-mi spuneti ca a fost vorba de cu totul altceva si ca asta s-a intamplat demult, insa va rog sa observati ca fac apel la istorie numai ca sa nu vorbesc despre prezent. Credeti-ma, totdeauna e posibila cea mai deplina aberatie si in mintile, dar si in inimile oamenilor, iar la noi, chiar in epoca pe care o traim, nu numai ca este posibila, dar e si inevitabila, judecand dupa mersul lucrurilor. Ia sa vedeti daca multi sunt de acord atunci cand definesc binele si raul. Si asta nu in nu stiu ce ”adevaruri”, ci chiar de la prima intrebare pusa. Si cu cata rapiditate au loc la noi schimbarile si volte-face? [schimbare brusca si totala de opinie – cu precadere in politica – n.ed.] Ce inseamna valetii de cupa de la Moscova? Mi se pare ca nu sunt decat acea parte a fractiunii nobilimii ruse care nu a suportat reforma taraneasca. Chiar daca ei insisi nu sunt mosieri, sunt insa fii de mosieri. (…) Si nu numai reforma taraneasca a fost cauza, pur si simplu nu au suportat ”noile idei”:
”Daca tot ce am invatat, cica, nu sunt decat prejudecati, atunci de ce le mai urmam? Daca nu exista nimic, inseamna ca putem face totul – iata ideea!”.
Observati ca este o idee incredibil de raspandita, o impartasesc noua zecimi din adeptii noilor, cu alte cuvinte, noua din zece progresisti nu sunt capabili sa inteleaga altfel noile idei. (…) A, desigur, omenirea a acumulat de veacuri o multime de reguli de umanitate si unele dintre ele trec drept intangibile. Insa eu vreau doar sa spun ca, in pofida tuturor acestor reguli, 
principii, religii, civilizatii, intotdeauna se salveaza o mica parte, cea mai neinsemnata, a omenirii; ce-i drept, aceasta iese victorioasa, dar numai in cele din urma, iar la ordinea zilei, in mersul curent al istoriei, oamenii raman parca aceiasi pentru totdeauna, adica in marea lor majoritate nu au o conceptie cat de cat ferma nici despre sentimentul datoriei, nici despre sentimentul onoarei, si daca ar aparea o moda cat de cat noua, imediat ar incepe sa alerge cu totii in pielea goala, ba inca si cu placere. Exista reguli, insa oamenii nu sunt deloc pregatiti pentru ele. Mi se va spune: pai nici nu-i nevoie de pregatire, e suficient sa gasim doar aceste reguli! Asa sa fie, si oare vor rezista mult timp regulile, oricare ar fi ele, daca tinem mortis sa alergam in pielea goala?
Dupa parerea mea, un adevar ramane clar: e posibil sa gandesti si sa simti de unul singur si dintr-o data, dar sa devii om dintr-o data nu e posibil, ci trebuie sa iti faci ucenicia de om. Aici e vorba de disciplina. Tocmai aceasta disciplinare neobosita a sinelui e respinsa de unii din ganditorii nostri contemporani: ”a existat, cica, prea mult despotism, e nevoie de libertate”, iar marea majoritate nu este condusa de aceasta libertate decat la un servilism de lacheu fata de ideile straine, caci grozav ii place omului tot ce i se serveste de-a gata. Mai mult chiar: ganditorii proclama legi generale, adica reguli conform carora toti vor deveni subit fericiti, fara nicio ucenicie, imediat ce regulile vor intra in vigoare. Insa, chiar daca un asemenea ideal ar fi posibil, cu oameni neispraviti nu s-ar infaptui niciun fel de reguli, nici cele mai evidente. Disciplinarii neobosite si muncii neintrerupte asupra sinelui ar putea sa li se consacre cetateanul nostru. Cu acest travaliu generos asupra sinelui ar fi trebui sa incepem, pentru ca mai apoi sa putem face aceasta ”destelenire” a noastra, altfel n-ar mai avea rost sa rasturnam brazdele”.
Da? Insa principalul lucru pe care nu-l stim este ce e bine si ce e rau. In acest sens, ne-am pierdut orice simt. Am spulberat toate autoritatile vechi si am instaurat altele noi, insa cei mai inteligenti dintre noi nu cred in noile autoritati, iar cei mai curajosi se prefac din cetateni valeti de pica. Si asta inca nu-i tot.
Zau ca nu-i mare lucru sa se apuce de jupuit pielea de pe spinari, ba inca si proclamand ca operatia este utila pentru cauza comuna si ca, deci, este sfanta. Cum, in ce sens sa incepi munca asupra sinelui, daca nu stii ce e bine si e rau?
(…) Nu, e nevoie …sa fie recunoscut acelasi adevar, adevarul lui Hristos, recunoscut pentru fiecare credincios. Macar pe undeva trebuie sa se pastreze acest adevar, macar o natiune trebuie sa poarte lumina. Altfel ce se va intampla? Totul se va intuneca, se va invalmasi si se va scufunda in cinism. Daca nu veti mentine moralitatea indivizilor luati in parte, cum va mai putea trai intregul organism al poporului? E nevoie de autoritate, e nevoie de un soare care sa lumineze. (…) Altfel riscam sa inaltam un stindard cu inscriptia: Apres nous le deluge (Dupa noi, potopul!). Se poate ca o ”civilizatie” atat de glorioasa sa-l conduca pe omul european la aceasta deviza, sfarsind-o astfel cu el?
Spre asta ne indreptam”.
(F. M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. II, Polirom)
Legaturi:
- Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Al. Soljenitin – cum devine fiinta umana rea si cum devine buna?
- Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III)
- In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)
- Alexandr Soljenitan: OMUL-FLUVIU, CU O INIMA MARE CAT RUSIA. MECANISMUL GULAGULUI (I)
- Reeducarea azi: DUHUL BOLSEVISMULUI, LA LUCRU PRINTRE CRESTINI SI INSELAREA IDEOLOGIZARII “SISTEMICE”
*
- Testamentul Patriarhului sarb Pavle: “SA FIM OAMENI CHIAR IN VREMURI INUMANE!”
- CRESTINII – TRADATORI DE FRATE, VANZATORI DE HRISTOS
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU: “Vor fi vremuri cand tacerea va fi mai de folos decat vorba”. DESPRE VREMURILE DIN URMA, LEPADARE, PLANURI OMENESTI, DEZORIENTARE, DEZBINARE, JERTFA… (video)
- Parintele Adrian Fageteanu: “E vremea lui… SCAPA CINE POATE!”
- FARISEUL
- Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
- TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide
- DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I)
- “Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata!” DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud (II)
- CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS? (Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?!)
- In spatele reeducarii si a dominatiei totalitare: tatal minciunii, ucigasul de oameni
- De la reeducarea prin tortura la reeducarea soft: abolirea constiintei, glasul lui Dumnezeu in om
- PETRE TUTEA – icoana nobletii de a fi ortodox si roman
- Marturisitorul Ioan Ianolide despre SENSUL APOCALIPTIC AL ISTORIEI SI BIRUINTA LUI HRISTOS
- Fenomenul tragic al reeducarii din inchisoarea Pitesti. Plus: documentarul “DINCOLO DE TORTURA” (“BEYOND TORTURE – The gulag of Pitesti ROMANIA”)
- Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
- “Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului. O privire ortodoxa”: TOLERANTA SI FRANCMASONERIA (1)
- “PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII…”. Legea fundamentala pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. De la a nu face raul la nevointa iubirii pana la capat. Si despre “IUBIREA” CARE URASTE SI UCIDE
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII…
- Preot Sever Negrescu: ORI DE CATE ORI NE INCEARCA MINCIUNA
- Cea mai grea lovitura – cea de la frati
- CELE NEBAGATE IN SEAMA ALE LUMII
- “Vor veni vremuri cand ortodocsii vor fi invrajbiti intre ei…”
- DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
- UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI?
- PREOTUL MARTIR DANIIL SASOEV – 1 AN DE LA MOARTEA SA MUCENICEASCA. Ultimul sau cuvant, unul aproape profetic: Despre ispita certurilor neincetate dintre crestini (video)
- Carte despre “cum devin rai oamenii buni” – experimentul Zimbardo
- UPDATE – OAMENII CA OILE: avalansa de “exercitii”/experimente sociale “in vivo”. Ce se urmareste, ce invatam?
- Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste
- Oamenii zilelor de pe urma…
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne ajuta.
,,Spre asta ne indreptam”. Fara indoiala mai devreme sau mai tarziu profetiile legate de vremurile de pe urma se vor implini.
Ce facem? Ce facem? Ce facem?
In mod sigur e firesc sa ne nelinistim, dar cu ,,neliniste buna” si fara a deznadajdui sa incepem grabnic ,,ucenicia intru om”.
Sa aveti pace in inima.
http://www.sinaxa.net
Daca in trecut mobilulurile erau “hard” (e.g. “legitimarea” jupuiri oamnilor), in prezent mobilurile sunt “soft”, gen legalizarea prostitutiei, a homosexualitatii, a drogurilor “usoare”… Principiul este acelasi. Cum acelasi este si motivul pentru care aceste manevre reusesc: foarte multi oameni au repere morale false.
Citind acest articol, foarte multa lume se va intreba “bine, bine, si ce este de facut in aceasta situatie?” Singurul raspuns corect la aceasta intrebare l-a dat Cineva acum 2000 si ceva de ani.
” Izbaveste-ma de varsarea de sange , Dumnezeule , Dumnezeul mantuirii mele ”
Da , ” carligul ” , calcaiul lui Ahile , cuiul lui Pepelea … Fiecare din noi avem cel putin un punct slab ce poate fi folosit ca si carlig , in fata lumii il desconspiram noi , prin faptele noastre , iar diavolul il stie pentru ca este loc batatorit de el . Este foarte bine sa ” ne facem inventarul ” cat mai scrupulos , sa stim unde mai avem de consolidat , constientizand si punctele slabe dar , cred , ca daca nu exista suficienta credinta , a insista prea mult cu cugetul pe acele puncte slabe ne-ar putea conduce la instaurarea fricii , la inceput , si apoi a deznadejdii . Trebuie sa avem permanent in vedere ca oricat ar fi de mare raul facut de diavol , oricat ar fi de viclean , nu va depasi NICIODATA intelepciunea , mila , puterea Celui ce ne-a creat , a Treimii Sfinte si nedespartite , Tatal , Fiu si Duh sfant . Caci noi suntem zidirea Lui si glasul rugaciunii noastre urca pana la El si salvarea noastra doar de la El vine . Asadar :
” 6. Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul.
7. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei ! ”
Doamne , ajuta-ne !
Cam asteptam acest “cuvant” al vostru…si a venit!
Ati “vorbit” pe limba…inimii celei simtitoare si ati strigat de pe acoperisuri… iar si iar…cele spuse la ureche…
De acum nu mai e timp de cupole…Era mai frumos a vorbi despre acest “a deveni”, dar deja e nevoie de a invata dim mers,acolo unde nu s-a invatat deja…
Stai din iures lume! sa vrei sa inveti, sa vrei sa auzi…Dar lumea vrea mai repede, n-are timp de asta…Vrea ceva care nu-i aduce de fapt nimic…sau care ii ia tot! Acum sunt doar surogate…produse cu aroma de…de toate…
Nu suntem daca nu devenim, nu avem nimic (adica nu ne apartine) decat spre a gestiona spre folosul comun, cu aproapele in necaz, in nevoie…si nu dobandim decat daruind celorlalti…dar (parca)nu mai e timp, nu mai e locul sa vorbim despre asta…
Vor crapa sisteme multe si chiar daca nu vor crapa le vedem toti ca sunt de carton, de mucava ieftina…mocirla porcilor…si ne ducem si ne scaldam acolo, oare numai din nevoie(?!)…nefericitii…sa ma iertati!
Ati vazut ca spunea cineva: “ce sa fac (eu) pentru (intreaga) lume?!”
Da. Innoieste-te pe tine! Cu disperare…sfanta! Cu lacrimi ascunse in inima ta! Fii “patimas” doar in a afla cele de folos, macar tie, daca altfel inca nu se poate…
Caci iata “cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati…”!
Ne indreptam sau deja suntem?
“Cine este drept, sa nedreptateasca inainte. Cine este spurcat, sa se spurce inca. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca inca.
Iata, vin curand si plata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia, DUPA CUM ESTE FAPTA LUI.”(Ap.22:11-12)
Cine are nebunia de a se crede indreptatit sa jupoaie pielea fratelui sau, sa ia aminte ca vom primi dupa faptele noastre.
Am pierdut “busola” si nu mai stim ce e bine si ce e rau? Nimic mai simplu – ma pun in locul celuilalt si vad ce imi place sau ce nu-mi place sa mi se faca mie. Nu vom avea cuvant de indreptatire.
De zece ani citesc “Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii” si am inteles ca pe mine trebuie sa ma desavarsesc, nu pe aproapele. Cu acela trebuie sa compatimesc.
@ Ioana:
Ne indreptam sau deja suntem?
Suntem “in facere”, in germene, deocamdata. Acum e chiar foarte bine, e numai in vorbe totul. O sa vedem cu groaza (daca mai traim) cum o sa fie cu adevarat cand ne vom vinde, ucide si jupui intre noi. La propriu. Deci… ne indreptam. Conditiile sunt pregatite, dar lipsesc prilejurile, provocarile si contextul general. E nevoie sa se ajunga mai intai la haos, foame si disperare. Dar ideologia e deja pregatita, justificarile crimelor populeaza cel putin subconstientele oamenilor, iar la unii sunt chiar constiente. Sa nu ne inchipuim ca stim cum este si ca vom rezista usor…
(a se vedea si update-ul postarii, cu versetele evanghelice si linkurile completate)
In masura in care voi avea timp, voi citi si restul.
Desi, ceea ce am citit in ultimele zile m-a facut sa cred ca degeaba strigam ca ar veni vreun lup la oi. Nu mai este nevoie de nici un lup(la aratare sau cu blana de oaie). Facem treaba noi singuri, “oitele” – ne-au crescut gheare si colti si ne sfasiem intre noi. 🙁
[…]atrocitatile ar fi posibile si intr-o societate civilizata, urbana. Si raspunsul este ca da, sunt posibile. Tot ce trebuie sa se intample ca ele sa se declanseze, de catre oameni de rand, de catre oameni aparent normali, este ca ele sa fie justificate
Prin urmare atrocitatile “prind” la cei care sunt adeptii unor ideologii sau a unei religii transformate in ideologie, si in numele carora orice justificare este valabila pentru a atinge acel “scop care scuza mijloacele”. Astfel de justificari sunt intotdeauna prezente intr-o constiinta siluita si eclipsata de patimi. Iar pe de alta parte aceste atrocitati pot fi facute de cei care sunt ingenunchiati, slabi, si care accepta compromisul. Si stim foarte bine din toate experimentele care au fost facute in inchisorile comuniste cum este de ajuns ca la inceput sa se faca un compromis cat de mic, care chiama la randul sau o cadere din ce in ce mai adanca.
Si daca cu usurinta putem identifica atrocitatile fizice, prin care au fost schingiuiti semenii nostrii fara nici pic de mila, intr-o societate civilizata precum cea in care traim, sa nu uitam atrocitatile prin care se schingiuiesc atatea suflete, prin scoaterea la iveala, pe tot drumul, a ceea ce are mai de soi cutia Pandorei.
De aceea, pentru a nu ajunge si noi “urmatorul reeducat” trebuie sa ramanem in contact permanent cu sursa, cu Calea, Adevarul si Viata, caci numai astfel putem sa ne facem uncenicia de om, numai astfel putem deveni cu adevarat oameni.
@Ioana
Inca e bine! Inca mai avem motive sa ne bucuram pentru prezent!
Inca mai putem lucra.
Doamne ajuta!
Ciudat este faptul ca profetiile lui Dostoievski (1821-1881) au devenit realitate la nici jumatate de secol in chiar tara sa, Rusia care nu intamplator era o tara pravoslavnica. Fenomenul s-a repetat si in tara noastra in inchisorile comuniste: vezi fenomenul Pitesti. Este asadar nevoie sa se creeze “cadrul” propice pentru spalarea creierelor si indoctrinarea ateista, care fac posibila producerea oricarei faradelegi. Scopul? Lepadarea oamenilor de credinta in Hristos, si stergerea crestinismului de pe fata pamantului. Nu este usor sa marturisesti dreapta credinta in astfel de conditii. Este nevoie de mult curaj, dar Hristos este de-a pururea alaturi de noi ajutandu-ne prin Tainele Bisericii si mai ales prin Taina Spvedaniei si Taina Sf. Euharistii. Sfanta LIturghie mai tine lumea dupa cum spunea pr. Arsenie Boca. Este o binecuvantare de la Dumnezeu ca ne-am nascut intr-o tara ortodoxa, chiar daca tara are neajunsurile ei. Din pacate nu sunt prea multi care constientizeaza acest lucru pentru a se folosi de el.
ADMIN !
Personal…iti multumesc ! pentru bibliografie ( “legaturi” ) !
Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Aceste doua articole (profetismul dostoievskian la lucru) m-au dus cu gandul la intrebarea pe care si-o punea un sfant vazand capcanele nenumarate, fine sau grosiere puse de diavol crestinilor, “ce anume poate salva omul sa nu cada in ele?”. Raspunsul veni, bineinteles de la Domnul: “Smerenia”.
Puncte slabe avem cu totii, atacuri de toate felurile si de peste tot sa nu mai vorbim…daca insa ne smerim, multe vor trece peste noi fara insa sa ne atinga, noi plecandu-ne capetele sub Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului si al Domnului Insusi rugandu-i sa ne ierte si sa ne pazeasca.
Este dupa parerea mea singura cale de a face fata tuturor atacurilor, pentru daca am incepe sa gandim nu stiu ce strategii complicate (solutii lumesti) sau sa indraznim a crede ca noi putem face ceva, vom cadea prada foarte usor.
Imi cer scuze caci nu-mi aduc aminte acum numele sfantului, poate imi vine cineva in ajutor.
Sa lucram asupra noastra si sa incercam sa castigam smerenia, sa cerem cu lacrimi in ochi iertarea pacatelor si sa ne iubim aproapele (pe el ca fiinta, parte din creatie, nu pacatele lui) si nu in ultimul rand, ci ca ceea ce este de fapt cel mai important sa “ne umplem de Domnul” si atunci nimic strain nu va mai putea intra in sufletele noastre de sorginte dumnezeiasca. Noi Lui ii apartinem nimanui altcuiva!
@Cristina,
Despre Sfantul Antonie cel Mare era vorba (ca tot am sarbatorit ieri ziua lui… 🙂 ). Acest lucru trebuie sa il avem mereu in minte, insa nu e de ajuns sa stim si sa vrem a avea smerenie, ci sa si cerem de la Domnul sa ne-o daruiasca, sa ne dea puterea de a ne smeri in ispite (ca si puterea de a ierta si a iubi pe aproapele).
@antuza:
Da, desi Dostoievski se referea aici nu doar la Europa, ci si la Rusia. De fapt, este cam nedreapta imaginea de panslavist facuta despre el. El era mai mult un pan-ortodox de factura slava, sa spunem, in sensul in care credea cu toata taria ca Imperiul Tarist este singura sansa pe care o mai avea lumea de a auzi acel cuvant ultim si decisiv. Si nu fara motive: intr-adevar, Imperiul Tarist este singura mare putere ortodoxa. Va inchipuiti ce ar insemna astazi asa ceva? Dar motivul mai concret pentru care Dostoievski credea intr-o astfel de misiune a Rusiei era legat si de razboiul din Balcani, ce a fost receptat de opinia publica (nu toata, evident, de fapt, opinia mai populara, nu cea elitista) drept un razboi legat in mod esential de credinta: de eliberarea fratilor slavi ortodocsi de sub stapanirea musulmana. Entuziasmul lui Dostoievski, sau mai degraba speranta sa legata de Rusia, nu era intru totul nerealista, de fapt, el era destul de realist, nu idealiza poporul, insa vedea in el samanta cea buna, exclusiv in marturia credintei.
Iata insa ca si fortele intunericului au sesizat pericolul si au actionat in consecinta. Marele conspirator al istoriei, numim aici diavolul si slugile sale, s-au folosit tocmai de plagile si partile intunecate ale elitei si poporului rus pentru a deturna acest sens profetic si a il schimba exact in opusul sau. Rusia, in loc sa ajunga sa dea lumii acel cuvant ultim si decisiv pe care il spera Dostoievski, a ajuns chiar locul de experimentare si de propagare a celui mai diavolesc cuvant, cel care pana atunci bantuia ca o fantoma Europa, dupa cum spusesera ”apostolii” sai, Marx si Engels.
CristinaP !
Subscriu !
Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Aici s-a sapat din greu si aici e lupta, la nivel individual. Caci e stiut ca
Avem parte de (lipsa de) paine si (mult) circ, (re)educarea se face la zi, seral si la fara frecventa, neintrerupt si pe toate canalele, spre nivelarea principiilor, conceptiilor, ideilor, credintelor, pana la confundare, la echivalare.
Dar fara Adevarul Manifest – Hristos, nu e nimic folositor, ci tot ce e in afara Lui este desertaciune. Doar cine ţine la acest Adevar isi poate salva sufletul, doar cine “se ţine” de Biserica, cine “se ţine” de pocăinţă, cine încearcă smerenia poate distinge binele de rău în aceste vremuri, din ce in ce mai tulburi.
Doar acest “Adevar” este nadejdea noastra, pe care suntem datori a o avea, nadejdea celor ce suntem indemnati sa tinem mintea in iad, in iadul fiecaruia, in iadul care ne inconjoara si in cel vesnic, spre a putea distinge intre bine si rau, adica a ne feri de pacat si a-i sta impotriva.