PARINTELE IUSTIN – Dar din… darurile duhovnicesti ale Parintelui: “Noi, daca nu traim in Duhul, nu avem cum sa ne vedem pacatele, nici sa iubim…”

Domnul sa-i daruiasca sanatate si inca ani buni, sa-l izbaveasca de cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, mai de aproape sau mai de departe, si incununati de roadele “luptei celei bune”!

Fuga de sine

Omul fuge de sine de frica; ii e frica de judecata constiintei pentru tot ce s-a intamplat in lumea noastra, in lume in general, in secolul trecut. Oamenii senini, care nu au pe constiinta pacate, care nu sunt datori nimanui, nu se grabesc niciodata, se opresc si vorbesc cu fiecare, cu vecini, cu frate, cu mama. Acestia au timp si pentru un bolnav si pentru un sarman si pentru un semen care are nevoie de un sfat, de un ajutor. Pe cand cei care au ceva pe suflet, care sunt cuprinsi de patima de a aduna continuu averi, fara masura, aceia sunt bolnavii adevarati ai vremurilor noastre. Cu ei nu poti vorbi normal, ei au ceva pe suflet mereu, ei evalueaza continuu, dar nu dupa masura lui Dumnezeu ci numai dupa masura oamenilor.

Greseala fratelui

Noi trebuie sa urmam pilda Mantuitorului, Care a luat asupra Sa pacatele intregii omeniri: atunci cand vedem ca fratele face o greseala, sa nu ne grabim sa aruncam degraba cu piatra in el, ci mai intai sa ne socotim noi vinovati pentru acea greseala si aceasta inseamna sa purtam slabiciunile fratelui si astfel el se usureaza. Cel mai mult iubeste Dumnezeu acest tip de jertfa si nu exista cununa mai mare ca pentru aceasta, pentru ca asa a spus Domnul: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot gandul tau”, aceasta este intaia si marea porunca. Iar a doua, asemenea ei: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Dar sa nu credem ca noi, daca suntem mizerabili la suflet putem ajuta societatea mizerabila de azi.

Lipsa de iubire

De caderea celui din preajma ne facem vinovati si noi, fara discutie. Lipsa de iubire e ca lipsa de sprijin. Nu-l iubesti pe Dumnezeu, daca nu-l iubesti pe aproapele tau. De raul din lume suntem vinovati fiecare, daca tratam cu indiferenta ce i se intampla vecinului, fratelui, prietenului sotului, parintelui, atunci nu mai putem pretinde ca noua sa ne intinda mana cineva, degeaba asteptam ajutorul lui Dumnezeu. Spune Sfantul Evanghelist Ioan (4: 7-21).

Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.

Lucrarea diavolului

Ati vazut cum duce crestinul nostru porcul la taiere? Il scoate din grajd, ii arunca niste boabe de porumb. Porcul se lasa pacalit de boabe si inainteaza. Ii mai arunca, niste boabe, porcul mai face cativa pasi. Asa, din pacaleala in pacaleala porcul ajunge la locul de taiere, la abator. Cand ajunge la locul convenabil porcul este trantit la pamant si este injunghiat. Asa isi bate joc diavolul de multi dintre noi, asa ne pacaleste ca sa pierdem calea dreapta. Ne ademeneste cu boabe din desfatarea lumeasca, cu amanunte nesemnificative, cu fleacuri. Iar noi mergem de buna voie…

Lucrurile

Numai lucrurile care nu-ti plac la prima vedere iti intaresc sufletul si rabdarea, te pregatesc pentra o viata de ales…

Educatia falsa

Daca s-ar mai reduce, dragii mei, din toata falsa educatie a calculatorului, din civilizatia salbatica  a televiziunii si internetului, ar fi bine, caci toate acestea nasc in om o mandrie luciferica, ingamfarea ca peste el nu mai exista nimic. Eu nu sunt impotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar  felul de  a-l folosi, cat trebuie  sa-l folosesti si cand – asta ma ingrijoreaza. Daca ar fi, Doamne fereste, sa se mai recruteze astazi niste tineri ca sa apere tara, nu stiu cati ar merge sa ia arma, sa-si dea viata pentru un ideal. De ce? Pentru ca oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Si cum sa aiba, daca toti nu vor decat sa plece in Canada?

Efortul mantuirii

Pe lumea asta si diavolul lucreaza…! Sa nu ne imaginam ca mantuirea, ca echilibrul, ca pacea interioara se castiga fara nici un efort. Cu cat efortul mantuirii e mare, cu cat ispitele sunt mai multe, cu atat e mai mare satisfactia crestinului adevarat.

Romania de azi

Romania e scoala dupa furtuna…! Cu geamurile vraiste, de parca au trecut prin ea numai  oameni care nu iubesc  scoala asta…! In vremuri grele, anevoioase, unii oameni cad, se prabusesc, nu se mai recunosc, cad din rau in mai rau. Putini dintre cei care raman invata, insa, ceva din furtuna si din suferinta. Putini sunt care se lumineaza, mai multi sunt care se pierd. Asa-i firea omului, se salveaza dupa puteri, dupa calitati, dupa inzestrare. Si cum spune un Sfant Parinte:

„Adevarata valoare a omului, ceea ce il face pe om cu adevarat om si ii da valoare proprie, nu sunt capacitatile fizice sau intelectuale, ci harul de a participa la invierea lui Hristos, puterea de a muri si de a trai in prezent viata vesnica. Cel ce-si iubeste viata o va pierde, iar cei ce uraste viata in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vesnica”.

Romanul de ieri, romanul de azi

N-a fost asa romanul, asa l-a facut istoria, colectivismul, conditiile obiective… ! Dar au gasit si terenul bun, din cate se pare. Daca are modele in viata de zi cu zi, pe care sa le urmeze, romanul nostru evolueaza. Daca nu are, se multumeste sa traiasca asa cum a invatat de la cei de dinainte. Dar gospodaria sateanului nostru a avut, dintotdeauna, o frumoasa alcatuire… !

Rolul Bisericii

Din prestigiul Bisericii fura toti cate o bucatica…! Dar fiecare va fi judecat dupa faptele sale, dupa credinta sa. Omul care isi face datoria acolo unde e cu frica de Dumnezeu si cu respect pentru lege, cu respect pentru semenul sau, acela este un crestin adevarat. Vin la biserica si bogati si saraci si traitori intru Hristos si oameni care se indoiesc si oameni care cauta… Totul e ca sa fie intampinati cu caldura, sa fie ajutati daca au nevoie de ajutor. Acesta e rolul  bisericii, sa fie gasita de credincios atunci cand acesta are nevoie.

Romanii dupa comunism

Biserica noastra are o menire si o misiune plina de responsabilitate. Romanul a iesit din comunism asa cum a iesit, cu o multime de pacate, care i-au fost introduse in obisnuinta… A fost invatat sa minta, sa spuna atatea kilograme la hectar, acolo unde nu se facea mai nimic, sa spuna ca ii merge bine, cand ii mergea rau.

Politicienii trebuie  sa invete primii sa spuna adevarul poporului,  apoi la scoala trebuie introdusa atmosfera frumoasa care sa insufle copilului credinta  in  valoare,  in modelele luminoase, in ideea patriotica. Daca nu vom reinvia patriotismul in scoli, in familie,   daca nu  vom readuce  modelele frumoase, din istorie si din cultura romana, in mintea tinerilor, vom avea generatii din ce in ce mai straine de Romania. Vom avea generatii educate de televizor, dresate astfel sa nu puna nici o intrebare, sa accepte tot ceea ce li se spune…

Sa vezi iadul continuu, ca sa stii unde e Raiul…

Un parinte de la o manastire avea pe un perete  al  chiliei  sale un tablou care infatisa focul sichinurile iadului. Dimineata si seara si ori de cate ori putea peste zi, privea aceste imagini, meditand la ceea ce vedea, intarindu-se in fata ispitelor. El ii indemna si pe altii sa faca asemenea, zicandu-le:

Omul sa se coboare cu cugetul in iad, spre a se convinge de grozavia lui, fiind inca in viata, caci dupa moarte daca a intrat acolo, nu mai poate iesi. Cine uita iadul, usor cade intr-ansul…!

Senzationalul

Omul nostru cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia in seama.

Sfintenia prin suferinta din inchisorile comuniste

Dovada este ca daca eu am sa fac o dezgropaminte, la una din manastirile noastre, nu cred ca  am sansa sa gasesc osemintele pe care le gasesc la Aiud sau la Gherla sau la Pitesti…! Acolo daca dai cu tarnacopul, la cativa centimetri sub pamant, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinteniei, fiindca au ajuns acolo, in acele cimitire nevazute, nestiute, prin suferinta, prin jertfa.

Sfintenia omului

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul primeste sfintenie prin botez si o poate spori prin faptele sale. Prin mana unui om care daruieste ceva saracului si mana saracului care primeste banutul se creaza o punte care duce la Dumnezeu. Puntea asta este fragila la inceput, dar prin perseveranta poate fi facuta temeinica.

Smerenia si mandria

Smerenia este haina dumnezeirii, iar mandria este haina diavolului. Pe care o imbracam, aceluia ne asemanam. Iar lucru interesant este faptul ca atat de departe fiind una de alta, omul poate intr-o clipita sa alunece din smerenie in mandrie.

Suferinta aproapelui

Dupa invatatura Bisericii toti credinciosii facem parte din acelasi corp al unei singure Biserici, al carei cap este Hristos, iar noi suntem madularele acelui corp. Iar fiecare suntem madular unul altuia, dupa cum zice Apostolul… !

Toti ne-am botezat in acelasi Duh si in acelasi trup inviem. De aceea trebuie sa ne ingrijim de celelalte madulare ale noastre, pentru ca daca se strica unul dintre ele, trupul patimeste. Cel care sta nepasator la suferinta aproapelui, acela nu merge cum trebuie. Starea duhovniceasca este aceea in care tu, socotindu-te mai jos decat toti, vezi in tine caderea intregii omeniri. Adica fiecare suntem vinovati pentru toti si toti suntem vinovati pentru unul. Si aceasta este calea cea mai buna de a-l ajuta pe aproapele: mai intii de toate pe tine sa te socotesti mai pacatos decat toti, pentru ca acesta este si adevarul!

Sufletul

Numai intr-un suflet impacat incape toata lumea deodata, in sufletul incrancenat, acrit, tulburat, nu incape nimic.

Tehnica si supratehnica

Mi-am dat seama cat de periculoasa este supratehnica asta daca nu-i inteleasa cum trebuie, daca nu-i stapanita de om. Ca din manevrant al tehnicii, omul  devine manevrat, devine sclav. Cum te mai modifica pe nesimtite…! Acum o luna de zile, parca v-am spus, am asistat la niste aspecte dintr-un spectacol prezentat intr-o puscarie de Dan Puric. Era un spectacol pe care Dan Puric a tinut sa-l vad. Am stat vreo ora si ceva, acolo, in camera cealalta, la televizor. Ei, cand am intrat aici dupa o ora, eu eram strain,  nu mai aveam obiectele mele, icoanele, masa, carti, nu mai aveam nimic aici, domnule, eram strain. Mai, eu sunt oare? E camera mea asta? Au trebuit sa treaca vreo cinci minute ca sa-mi pot reveni si sa-mi iau locul normal. Si-mi dau seama, acum, ce se intampla cu niste bieti copii mici care stau si casca gura toata ziua si toata noaptea la televizor, la calculator, si-i vezi cum se deformeaza, cum se modifica, cum nu mai vad realitatea asa cum e, ei vad realitatea asa cum li se serveste…! Cu mijloacele astea lumea e dresata, apoi poti sa faci ce vrei cu ea.

Televizorul

Cand sta mama la televizor cate trei, patru ore, cu copilul la san si vizioneaza toate dracoveniile, apoi cum o sa mai iasa copilul acesta sanatos? O sa iasa un om modificat, care se inspira numai din ce vede la televizor.

Tineretul

Tineretul este intoxicat metodic cu ideea de violenta, este distrus metodic incepand cu sensibilitatea sa, cu sufletul sau. Daca nu vom avea grija de tineretul nostru, ne vom cai amarnic peste o vreme. Tineretul e ca o investitie pentru viitor. Daca investesti bine talantul, o sa traiesti bine la batranete. Daca investesti prost talantul, ai sa tragi ponoasele. De asta, semnele viitorului pot fi citite in comportamentul nostru si al tinerilor de azi. Pentru lipsa noastra de orientare de azi ne vor judeca tinerii peste o vreme… Ce le vom spune? Ca n-am stiut? Ca nu ne-a pasat? Cu scuze nu repari ceea ce ai stricat din egoism, din prostie sau din indiferenta.

Tortionarii

Prin tortionari nu mai vorbea Dumnezeu, prin ei vorbea si infaptuia direct diavolul. Seful lor, al tortionarilor, in inchisoarea de la Aiud, de exemplu, ii intreba dimineata, pe fiecare: „Ba, cati ai fàcut asta noapte? Cate capatani ai spart…?”; „Pai, cinci, sase…!”; „Putin, ba! Putin…!”. Va puteti imagina? Cu acesti oameni cum sa mai stai de vorba omeneste? Consider ca acesti oameni erau si sunt satanizati, nu mai erau ei, prin ei vorbeau iadul si mesagerii lui. Pareau creati special ca sa ucida, sa tortureze, sa umileasca. Isi depaseau limitele torturii pentru care erau pusi acolo. Ajunsesera la asa nivel de sadism, incat nu-i mai  satisfacea decat suferinta pe  care  o provocau celorlalti.

Vecinii

Daca va puteti inchipui ca doi oameni se pot certa numai pentru faptul ca se lasa fumul din cos intr-un anume fel, si de aici procese, judecata, ura, va dati seama cat de fragila e relatia intre oameni, cat de slaba e credinta de fapt…! Ce distanta e intre aceasta si ce spunea un sfant parinte:

“Niciodata nu m-am culcat sa dorm avand ceva asupra cuiva, nici am lasat pe cineva sa se culce, sa doarma, avand ceva asupra mea. Aceasta, pe cat am putut”.

Vederea pacatelor

Spun Sfintii Parinti ca mai mare putere este a-ti vedea pacatele, decat sa inviezi mortii. De unul ca acesta se infricoseaza demonii,  ca pot avea toate virtutile, dar daca nu ai smerenie, nu-ti sunt de folos. Noi daca nu traim in Duhul, nu avem cum sa ne vedem pacatele, nici cum sa-l iubim pe aproapele ca sa nu-l mai judecam. De aceea astazi este foarte multa dezbinare, pentru ca traim numai in poftele acestei lumi si nici nu mai constientizam cat de departe suntem de Evanghelie. Pentru ca daca am constientiza cu adevarat,  ne-ar durea sufletul mai mult pentru barna noastra decat pentru paiul fratelui.

Viata e un pumn de pietricele colorate

Moartea nu este nici sfarsit, nici inceput, ci mai degraba un val, zidul cel despartitor al vietii de aici, de viata de dincolo. Cei care au fost morti sufleteste, care nu s-au ingrijit de sufletele lor, vor trece, prin moartea aceasta pamanteasca, la moartea cea vesnica, adica chinul cel vesnic al iadului, de care sa ne fereasca bunul Dumnezeu. Iar cei ce au fost vii cu sufletul, intretinandu-si flacara credintei, acestia pasesc, prin moartea cea trupeasca, la viata cea vesnica, la fericirea raiului.

Un om a gasit o punga mare cu pietricele colorate pe tarmul unei ape. A luat-o si mergand spre casa incepu sa arunce pietricelele in apa, tinti pasarile care treceau pe deasupra, se amuza aruncandu-le aiurea. In momentul in care mai avea in punga doar doua, trei pietricele, pe care se pregatea sa le arunce si pe astea fara rost, s-a intalnit cu un vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, dupa care zise:  “- De unde ai pietricelele acestea, fiindca sunt foarte pretioase!”. Afland asta, omul nostra pleca disperat sa caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu sa mai recupereze ceva.

Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare zi a omului, fiecare saptamana, fiecare luna, fiecare an sunt comori pe care le aruncam fara nici o precautie, cand le-am pierdut e imposibil sa le mai recuperam.

Viata omului

Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt. Traind pentru celalalt, traiesti pentru sine.

Viata de placeri

Cine se ia pentru placeri, trebuie sa stie ca acestea se banalizeaza, oamenii incep sa se vada asa cum sunt, fara dragoste, critic, sa se urasca chiar. Asa se destrama o viata, o nunta. De ce? Pai, trebuie sa vezi oleaca cand s-au cununat oamenii acestia? Poate in perioade nepermise, poate in post chiar. Oare de ce s-o fi nascut copilul acesta cu piciorul stramb? Oare de ce s-o fi nascut cu capul deformat…? Pentru ca omul nu mai tine un post, o rugaciune, omul nu mai tine o sarbatoare, o duminica, o inviere, o Boboteaza si merge in lumea asta alcoolica, care e alta pacoste in societatea noastra, a crestinatatii noastre…! De aceea si tineretul care traieste la ora actuala, majoritatea sufera de boala aceasta mentala numita modern handicap. Pai, handicapul acesta modern al nostru nu-l vindecam in nici un caz in lumea medicala. Nu se poate, sunt atatea scoli si internate in care se muncesc bietii invatatori si profesori si pedagogi sa scoata ceva din capetele astea care au apucat pe cai gresite. Ce sa mai scoti, dragul meu, ce sa mai faci…?

Viitorul Bisericii

Biserica vie a lui Iisus Hristos nu poate fi infranta, atat timp cat mai sunt rugatori si postitori, cunoscuti sau necunoscuti…

Vrajmasul

Daca vrajmasul te gaseste ratacind cu mintea in lucruri nefolositoare, in lucruri necuviincioase, atunci se aseaza diavolul in mintea ta si te mana aiurea…

Ziarele

Oamenii citesc ziare, se hraneste cu ele, dar acestea sunt pline de ce vrei si de ce nu vrei… ! Daca te iei dupa ele iti pare ca pe lumea asta numai vrajmasul mai lucreaza…! Doar cate un articol pe ici, acolo, ratacit prin pagini, mai spune ceva adevarat, profund, in rest totul pare a fi caricatura vietii pentru care ne-a lasat Dumnezeu.

(extrase din: Adrian ALUI GHEORGHE, “Daruri duhovnicesti”, Editura Conta, 2007)