Predica PS Sebastian despre REFUZUL DE A TE BUCURA DE BINELE APROAPELUI: “Intalnim si astazi astfel de oameni, care cauta sa intunece cu RAUTATEA si INVIDIA lor frumosul si binele, chiar si atunci cand acestea sunt evidente”
“Nu vi s-a parut ca ati recunoscut, pentru o clipa, pe cartitorii cotidieni, care au grija totdeauna sa scoata la iveala, “partea cea goala a paharului”, minimalizand si cautand sa neutralizeze orice bine savarsit de noi prin de ei inchipuite mijloace ori scopuri ascunse si meschine?”
Omilie foarte actuala la Duminica vindecarii slabanogului de la Betezda
“Dreptmaritori crestini,
Astazi Mantuitorul Iisus Hristos savarseste o minune care ar fi trebuit sa-i impresioneze pe toti cei ce au fost martori la ea. Un paralizat sau “slabanog”, cum il numeste Evanghelia, tintuit la pat de 38 de ani, isi redobandeste sanatatea pe marginea scaldatorii Vitezda, prin bunavointa Domnului. Si, iata ca ceea ce ar fi trebuit sa “copleseasca” s-a prefacut intr-o tema de discutie absurda, si minunea vindecarii a fost umbrita de formalismul bolnav si de neputinta iudeilor de a se bucura de binele facut de Hristos bietului suferind de atata amar de vreme.
Nu a fost singura data cand iudeii au incercat inabusirea faimei Domnului in “litera legii”, camuflandu-si in felul acesta neputinta lor de a recunoaste si pretui ca atare binele atat de evident savarsit de Hristos. Un om redevine “om”, iar ei invoca faptul ca “era sambata”. Cu acelasi “argument” au incercat sa minimalizeze si minunea vindecarii omului cu mana uscata (Lc. 6, 6-11) si tot sub acelasi pretext au pornit si ancheta pe cat de artificiala, pe atat de penibila, impotriva orbului din nastere, pe care Hristos “a indraznit” sa-l vindece tot sambata (In. 9, 1-38). Nimic mai josnic impotriva evidentei binelui, decat “viciul de procedura”. Dorinta iudeilor de “a-L prinde in cuvant“ (Lc. 20, 26) pe Iisus cu orice pret se ascundea cand dupa argumentul ca “este sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul” (In. 5, 10), cand dupa acuzatia directa ca incalca Sambata (In. 9, 16), pentru ca, in fapt, sa fie doar invidia si rautatea lor in fata faimei tot mai crescande de care Se bucura Iisus in popor.
Obsesia iudeilor pentru sambata era si o maladie, dar si un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupida care cuprinsese porunca propriu-zisa din Legea lui Moise (Ies. 20, 8-11) – facuta pentru om, iar nu omul pentru ea (Mc. 2, 27) – si pretext, pentru rautatea si invidia care se ascundeau de fapt in spatele acestei ravne aparent scrupuloase. E adevarat ca legea respectarii zilei de odihna cerea “sa nu faci in ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau… ” (Ies. 20, 10), insa, de la aceasta si pana la a nu dezlega boul sau asinul sambata pentru a-l duce sa-l adape (Lc. 13, 15), sau pana la a se scandaliza de vindecarea femeii celei garbove (Lc. 13, 16), ori de tamaduirea orbului din nastere (In. 9), precum si a slabanogului de astazi, mi se pare doar ipocrizie, formalism bolnav, rautate si invidie deghizata in pretinsa dragoste de Lege.
Iubiti credinciosi,
Asistam in pericopa evanghelica de astazi, vizavi de atitudinea celor ce n-au voit sa pretuiasca minunea vindecarii paralizatului, la ceea ce Mantuitorul a condamnat oarecad cu intransigenta la farisei, cand i-a acuzat ca “strecoara tantarul si inghit camila“ (Mt. 23, 24). Si, recunoastem in iudeii suspect de scrupulosi, atat “mormintele varuite” (Mt. 23, 27), “paharele curatate doar pe exterior” (Mt. 23, 25), cat si pe “povatuitorii orbi“ (Mt. 23, 24), despre care ne-a atras atentia Hristos ca ne vor calauzi cu paguboasa ravna in groapa (Mt. 15, 14).
Dumneavoasta nu ati recunoscut, ascultand pericopa evanghelica de astazi, pe “credinciosul de serviciu” care cu nepriceputa ravna, crezandu-se “invatator”, mai mare tulburare provoaca in biserica, in dorinta de a-i disciplina pe cei nestiutori? Ma refer la cei care, de dragul “ordinii”, provoaca ei insisi dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagogica de a-i invata pe cei necunoscatori cum sau cand trebuie sa se inchine, pe unde au voie si pe unde nu au voie sa treaca in lacasul de cult, cand trebuie si cand nu trebuie sa ingenuncheze s.a.m.d. Exista persoane care au cazut “victima” unor astfel de “lectii publice” de crestinism, cu finalitatea de a nu mai calca niciodata in sfanta biserica.
Altii poate ati recunoscut in evanghelia de astazi pe superstitiosii care nu vin duminica in mod regulat la biserica, in schimb respecta cu strictete “traditia” de a nu taia cu foarfeca nimic vinerea; nu postesc, asa cum se cere, toate posturile de peste an, dar au grija sa nu spele rufe in toate zilele de dupa Boboteaza si pana la odovania praznicului; tin cu strictete doliu dupa parintii lor trecuti la cele vesnice, in schimb traiesc necununati crestineste. Acestora, deopotriva, mi se pare ca Se adreseaza Hristos cand zice: “Nebuni si orbi, ce este mai mare darul sau altarul care sfinteste darul” (Mt. 23, 19), sau cand le atrage atentia fariseilor ca: “strecoara tantarul si inghit camila” (Mt. 23, 24).
De prea multe ori asistam si astazi la ravna fara pricepere, la forme fara fond, ori la superstitii fara credinta, ceea ce dovedeste ca nu toti stim indeajuns sa distingem esentialul de neesential, continutul de “ambalaj”, sau litera legii de spiritul ei. Sau poate ati intrezarit, ascultand evanghelia de astazi, chipul inveninat al vecinului crapand de invidie pentru ca a vazut bucurie si petrecere in casa voastra, ori ochii banuitori ai dusmanilor, siliti a va recunoaste succesele? Nu vi s-a parut ca ati recunoscut, pentru o clipa, pe cartitorii cotidieni, care au grija totdeauna sa scoata la iveala, “partea cea goala a paharului”, minimalizand si cautand sa neutralizeze orice bine savarsit de noi prin de ei inchipuite mijloace ori scopuri ascunse si meschine? Intalnim si astazi astfel de oameni, care cauta sa intunece cu rautatea si invidia lor frumosul si binele, chiar si atunci cand acestea sunt evidente. Ei sunt exponentii celuilalt motiv pentru care iudeii nu s-au putut bucura de minunea savarsita astazi de Domnul Hristos – rautatea si invidia care-i rodea, vazand faima Sa crescanda.
Dragii mei,
Iata cum evanghelia de astazi ne dezvaluie doua motive pentru care nu numai minunea aceasta nu a fot receptata asa cum se cuvine de conationalii Domnului, dar si invatatura si Persoana Sa in general. Formalismul ingust si bolnav al Legii vechi din inima iudeilor, prea triumfalisti pentru statutul de popor ales, s-a aratat prea stramt pentru a cuprinde deschiderea “duhului” adusa de Hristos. Implinirea legii propovaduita de El (Mt. 5, 17) a fost etichetata drept “hula” (In. 10, 36), in timp ce prietenia Sa cu vamesii si cu pacatosii (Lc. 7, 34) a fost considerata slabiciune.
De aceea, cred ca pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisa prezentata si de confirmarea inca o data ca pacatul imbolnaveste pana si trupul, nu numai spiritul nostru – “iata te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau“ (In. 5, 14) – ne atrage atentia asupra acestor doua pacate ce ne pandesc si pe noi: formalismul si neputinta de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul, merge mana in mana cu bigotismul, cu misticismul bolnav si bolnavicios, cu semidoctismul, cu superstitiile si cu dragostea de litera lipsita de duh, in timp ce neputinta de a ne bucura alaturi de aproapele ascunde rautate, invidie, complex si competitie neconstructiva. Hristos, insa, a intors astazi spatele si unei atitudini si celeilalte, aratand ca nu are nimic de-a face cu niciuna din ele (In. 5, 13), dar a atras atentia asupra pacatului care poate amplifica raul (In. 5, 14).
Pentru aceasta, datori suntem noi, crestinii, a recunoaste si a lucra binele in adevaratul lui duh, nu doar formal, ci si in spiritul lui, si nu selectiv, ci exhaustiv, potrivit cuvantului Domnului – “pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati” (Mt. 23, 23). Apoi e necesar sa intelegem ca relatiile noaste cu aproapele trebuie guvernate mai degraba de dragoste decat de judecata critica, mai mult de compasiune decat de patima, mai mult de intelegere decat de suspiciune, rautate ori invidie. Avand aceste dorinte in minitle si in inimile noastre ca dreptate diriguitoare la tot lucrul cel bun, vom putea castiga si noi adevarata intelepciune si bunul discernamant care ne pot preface in admiratori, intelegatori si urmatori ai invataturilor Mantuitorului Hristos, aratand inteleapta pricepere a ravnei celei bune si dragostea nefatarnica si nepatimasa fata de aproapele nostru. Amin”.
(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)
Legaturi:
- FARISEUL
- BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- Duminica femeii garbove: intre libertatea Duhului si piedicile meschine ale procedurismului
- “Jurnalul fericirii” in actualitate: DESPRE BANUIALA ENDEMICA, ZAVISTIE, RAUTATE GRATUITA
- Articolele saptamanii (1): DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE FRATELE MEU”?
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI
- SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI OSANDIREA ALTORA
- Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
- “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
- DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…” (Parintele Cleopa despre cat de mare si de ucigas este pacatul ZAVISTIEI)
- PAZESTE-TI INIMA DE INVIDIE!
- MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care il rastignesc din nou pe Domnul
- UNA DIN BOLILE CRESTINULUI POSTMODERN: SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că exista si luptatori ai diavolului?”
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre cei care tulbura Biserica cu atitudini extreme, sub pretextele “dreptatii”
- Despre cei ce otravesc Biserica cu ponegriri si agita spiritele cu gand de osanda
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: “Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mari pacate”
- Omilia Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII GARBOVE, despre fatarnicie si pacatul judecarii aproapelui si a arhiereilor
- Cuvant al Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si clevetirii: “Din cuvintele tale te vei osandi”
- Orbirea sufleteasca – minciuna din noi
- Preot Sever Negrescu: ORI DE CATE ORI NE INCEARCA MINCIUNA
- Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI
- SAREA ORTODOXIEI SI SUROGATELE FORMALISMULUI
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
- UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)
- …cum e folosit de altii PRETEXTUL zilei Duminicii din calendar pentru a mai crea un scandal diversionist…
Invidia si meschinaria au fost intotdeauna bine promovate in societati pline de tabuuri si “traditii”.Adica in societati in care elementarul bun simt si dragostea fata de aproapele era sufocata sub un munte de “traditii” si reguli sociale care de care mai complicate si mai nedrepte (vezi omorirea femeii pacatoase cu pietre, vezi “odihna” de Simbata, vezi marea ipocrizie din timpul judecatii Mintuitorului a everilor care refuzau sa intre in pretoriul roman pe motiv de a nu se spurca dar care nu aveau nici o problema sa dea mortii pe un om pe care-l stiau nevinovat, etc,etc). Acuma stau si ma intreb, asa, in treacat, oare societatea noastra crestina de 2000 de ani incoace nu cumva a produs multe “traditii” false de acest gen?! Si pun accent pe cuvintul traditie pentru ca am observat ca multi dintre ortodocsi par sa confunde traditia ortodoxa cu diverse “traditii” locale,regionale…De exemplu se vorbea cu foc pe un site despre virsta la care cineva trebuie sa se casatoreasca, si numarul comentariilor aberante si absurde (gen ori te mariti pina la 18 ani ori te duci la minastire) mi s-a parut foarte mare.
Ori asta este exact genul de argument adus de inamicii crestinilor care au scris tone de carti si studii si au venit cu diverse ideologii, de la femininsm la marxism, pentru a argumenta necesitatea “revolutiei sociale”. Si Iisus a revolutionat societatea iudaica (sau o parte a ei, de fapt) dar intr-un cu totul alt sens. Din pacate noi avem cam aceeasi tendinta ca evreii, sa sclerozam invatatura crestina inecind-o in tabuuri si “reguli” inventate de noi si prezentate ca “ortodoxe”
@ Petra:
Cam asa ceva.
… si care sunt intotdeauna valabile numai pentru altii, niciodata pentru noi. Dar da bine la un anumit gen de public si ia ochii o atitudine cat mai rigid-inchizitoriala, cica ar fi semn de curaj marturisitor, mai nou. Tot mai buna era Legea Veche, nu?… De asta Il ucidem pe Hristos cum il prindem, in oricine identificam semnele Legii Lui celei noi, zilnic si in proportie de masa. Nici in extrema relativist-psihologist-laxista nu trebuie cazut, trebuie spus si asta, si inca destul de insistent. De asta ne miscam cam pe sarma in viata duhovniceasca, de asta e si cararea catre Cer cam stramta. Mai alunecam orisicare ori in stanga, ori in dreapta, dar ne mai si ridicam, totul e sa nu o luam pe alaturi cu sarg, gonind ca expresul, cu convingerea neclintita ca numai asa e bine, cum am priceput eu si cum gandesc eu… Si in goana noastra plina de ravna, mai omoram niste sute de suflete, asa, in drum, “pagube colaterale”.
Inclin sa cred ca relatia cauza-efect este invidia ca patima a omului – tabuuri si reguli.
Patimile omenesti ca expresie a departarii de Dumnezeu nasc tot feluri de aberatii, tabuuri si reguli.Si cu cat suntem mai departati de Dumnezeu, cu atat ne construim mai multe din acestea!
http://ramurainflorita.blogspot.com/2010/09/dragostea-care-ne-sminteste-parintele.html
http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/parintele-savatie-bastovoi-audio/parintele-savatie-bastovoi-iubirea-dumnezeu-care-sminteste-audio-400.html
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/03/parintele-savatie-crestinismul-este-dragoste-izvorata-din-durere/
As vrea sa-l rog pe Admin, daca poate si doreste, sa ne lumineze si pe noi in ‘scandalul’ izbucnit intre Patriarhia Ierusalimului si a noastra, ca auzim tot felul de informatii contradictorii. Cred sa sunt si altii interesati sa afle adevarul.
@ Munteanu:
Subiectele legate de actualitate sunt, in cea mai mare parte, tratate si comentate, cand este cazul, la pagina noastra de STIRI: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/. Acolo am reflectat si am analizat, dupa saracia mintii noastre, atat in cateva postari, cat si in comentarii, subiectul in cauza, pe care il vom mai relua cat de curand, adaugand si informatiile noi care au mai aparut, intregind tabolul si confirmand, in general, ceea ce s-a spus deja aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/05/10/patriaria-ierusalimului-a-rupt-comuniunea-cu-patriarhia-romana/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/05/11/articolele-saptamanii-maica-bisericilor-tarata-in-luptele-pentru-putere/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/08/conflict-intre-patriarhii-pe-motive-de-hegemonie-patriarhia-ierusalimului-ameninta-cu-intreruperea-comuniunii-patriarhia-romana/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/05/12/care-sunt-candidatii-pentru-arhiepiscopia-de-alba-iulia-ce-raspunde-patriarhia-romana-fata-de-actul-extrem-al-patriarhiei-ierusalimului-ce-va-urma-ciprul-si-georgia-vor-respect-si-un-loc-mai/
Multumesc, chiar nu am vazut subiectul pe site. E vina mea!
Cred ca in situatia in care noi, cei care ne declaram crestini, am trai asa cum erau randuite comunitatile crestine la inceputuri, dupa cum spunea Sfantul Apostol Pavel ca nimanui sa nu-i prisoseasca si nimanui sa nu-i lipseasca cele necesare traiului, probabil ca invidia, dusmania nu ar mai exista si s-ar putea exersa cu succes dragostea pe care Hristos ne-a cerut sa o avem pentru aproapele.
Din pacate mandria, dorinta de a ocupa o anumita pozitie in societate, iubirea de bani, de titluri, de “reusita” neaparat materiala face ca pe de o parte cei care ajung la acestea sa inceapa sa-i dispretuiasca pe ceilalti, iar cei care nu ajung si se simt dispretuiti sa judece, invidieze si urasca, nesuportand umilinta.
Cred ca pe undeva vina celui care invidiaza se imparte cu vina celui care simte placere cand se stie invidiat…
Pai pot trai asa tocmai ca numai aceia care sunt straini de orice lacomie si pizma… Numai oamenii foarte curati, duhovnicesti, aproape sfinti… Nici nu are sens sa ne mai imaginam. Problema e ca invidia nu se leaga numai de bunuri materiale si de pozitii sociale. Se leaga de cele mai multe ori de un gand viclean, demonic, irational. De gandul din care a disparut Dumnezeu, adica dragostea si smerenia. De aci incolo incepe prabusirea, razboiul, jungla, iadul… Rautatea e de multe ori si gratuita. Vezi cazul fariseilor. De fapt, cui ii plac oamenii buni, sfinti, adevarati, langa el, daca el insusi nu vrea sa fie astfel? Cum sa-ti placa lumina, daca tu te simti bine in intuneric, cum sa iubesti curatia daca te-ai obisnuit sa te scalzi in mocirla? Si atunci…
Insa aici e vorba de altceva, e vorba despre “cei ce se fac pe ei insisi drepti inaintea oamenilor”. Despre “dreptii” inchipuiti, “pazitorii” si “aparatorii” credintei, jandarmii si procurorii nechemati ai Bisericii. Care se impun prin agresivitate, prin viclenie si prin ambitie. Care iubesc PUTEREA de A STAPANI peste constiinte, de a dicta asupra destinelor… De a taia si a spanzura. Uneori, doar prin cuvinte. Care vor sa conduca, sa judece, sa decreteze, insa niciodata sa se si supuna ei insisi. Si multe altele…