Fericitul Martir Mircea Vulcanescu – INEDIT: ”Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… ”

27-05-2011 Sublinieri

Cugetari duhovnicesti despre “raul veacului” rationalist, libertate si har, crestinism si Biserica

Din Paris, in zilele dintai ale lui Maiu 1926

“… Incep prin a-ti raspunde: ai dreptate. Dreptate in ceea ce priveste lipsa de timp. Dar iarasi nu o spun ca o scuza ci numai pentru a constata ca viata de azi e asa facuta incat suntem robi (in sensul adevarat al vorbei) specialitatilor noastre. Fac eu insumi (de cand sunt la Paris) experienta. Imi dau seama si cat e de ucigatoare robia asta pentru suflet. E curios, crestinismul de la inceput a fost pentru mine o chemare adresata sufletului intreg contra specializarii. Vezi cele ce am scris odata in aspiratia catre crestinism si intelesul ei actual, concis, despre viata integrala. (De atunci am evoluat mult, mult de tot!).

Ce e mai ciudat in robia asta, e ca avem de-a face cu o robie benevola, chiar dorita pe care, de obicei, o numim vocatie. Intelepciunea trece in toate astea pe langa suflet. Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… Ce pacat! 

Zici ca aceasta lipsa de timp de care-mi scrii nu e aceia de care ti-am vorbit eu. Ba… e tocmai cea de care am vorbit. si vorbesc din experienta. Probabil ca am intrebuintat termeni straini de dta. La intrebarea trei sute nu stiu cat din chestionarul anexat programului de organizare a vietii universitare intocmit de seminarul de sociologie (…), in 1923, sub conducerea Prof. Gusti, care suna: de ce lipsuri te-ai intalnit mai des? Eu am raspuns: lipsa de timp. Iar la intrebarea ce propuneri ai avea de facut pentru a remedia aceasta am scris cu ironie: ziua de 26 de ore. (…)

In ceea ce priveste spontaneitatea, cu rezervele facute in ultima mea scrisoare sunt de parerea dtale. Crestinismul nu e un drum cu stalpi pe care scrie, cum bine spune Sergiu, ”la stanga”, ”la dreapta”. El se impaca cu libertatea launtrica. Dar aici e diferenta pe care o face Sf. Pavel intre Lege si har. Sf. Augustin zicea: Iubeste pe Dumnezeu si… fa ce vrei. Dar accentul trebuie pus pe prima propozitie. Fa ce vrei, da. Dar cand ai ajuns sa iubesti pe Dumnezeu nu mai poti sa vrei unele lucruri. Ceea ce se realizeaza aici e impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu. Dar asta nu sta in puterea omului fara harul lui Dumnezeu si Ajutorul Lui.

Asa pusa problema, libertatea este spontaneitate, dar nu in acelasi sens cu acel al spontaneitatii obicinuite ”fa ce vrei” (lipsind astfel prima parte). Primejdia acestei spontaneitati confundata cu cea de-a doua este: Qui veut fait l’ange fait la bete (Pascal). [Cine vrea sa faca pe ingerul ajunge sa fie o bestie – n.n.]

Partea cea mai interesanta a scrisorii dtale este aceia unde imi arati contradictia intre necesitatea unei explicari rationale pentru lamurirea spiritului si necesitatea unei credinte mistice pentru linistea lui, una contrazicand pe cealalta. Imi spui ca e cazul tuturor celor de la stiinte. E cazul tuturor celor atinsi de “raul veacului” sau mai bine zis de “raul sufletului” evului modern. Suntem toti prinsi in aceasta dilema. (Toti cei care gandesc si refuza sa se mutileze).

Aceasta formeaza pentru mine unul din nenumaratele “paradoxuri” ale crestinismului, care pentru unii sunt contradictii, dar care imi par a fi tainele lui pe care nu le-au inteles “vracii pamantului“. Citeste de pilda Acatistul Buneivestiri. Ce ma uimeste pe mine acolo, cetind Icosul 2 sau mai bine Icosul 9, de pilda, e ca zice:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, că-ti stau înainte ca niste pesti fără de glas; nu se pricep să spună în ce chip si fecioară ai rămas si ai putut naste. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credintă cântăm.

Asta este complect rasturnarea felului de a pune problema in felul in care o puneam noi de obicei la inceput si poate o punem inca! Ti-aduci aminte: existenta unei minuni, existenta a ceva imposibil de explicat era pentru noi un motiv de a lepada ca nevalabil lucrul. Icosul amintit procedeaza invers. Constiinta unui lucru ramas neexplicat se vede limpede. Dar neexplicarea, departe de a fi piatra de scandal, e un motiv de intarire a credintei: care om poate cu mintea lui, gandeste Icosarul, sa explice taina ascunsa’n dogma intruparii? Care om vede pe Dumnezeu fata catre fata?

Acolo unde mintea noastra a modernilor inclina catre scepticism, catre negare, acolo tocmai cantaretul Icosului scoate un motiv de mai tare adorare intru Bucurie. Nu ti se pare tocmai ca aici are compozitorul icosului ceva ce ne lipseste noua, cand ne apropiem de text? Cum ar fi altfel explicabila atitudinea lui?

Are, socotesc eu, faptul ca e infipt in adevarurile credintei, are evidenta acestor credinte, le traieste, le vede, iluminate mistic, admisibile si admirabile, si neputinta explicarii lor nu numai ca nu le distruge, dar nici nu le atinge in sufletul lui pentru ca niciodata un argument (care poate inlatura un alt argument) nu poate nimic impotriva unui fapt. Ceea ce rezista in aceest icos atacului pe carel da scepticismul metodic al sufletului modern este faptul viu, e faptul trait al credintei. Or aici mi se pare ca sta primejdia pentru trairea religioasa (si la mine, si la dta, si la toti cei care au, cum zici, “pasiunea de a cunoaste”). Pasiunea de a cunoaste cu unealta si cu “spiritul critic” face un dumnezeu (tinde sa faca) din cunostinta si infiltrandu-ne “curiozitate” ne rapeste si “sancta simplicitas” si “evlavia” din suflet…

In ceea ce priveste convingerile dtale despre crestinism, iti multumesc ca mi le scrii. Rezerva precisa – mai bine zis o amplificare – adaug ca o intrebare la ideea dtale ca numai Hristos reprezinta crestinismul. Si Biserica adaug. Biserica inteleasa ca adunarea mistica a tuturor celor care de la inceputul timpurilor, legati de fagaduiala de mantuire data Evei, au adormit in nadejdea venirii lui Hristos, a tuturor acelor dintre sfinti care au putut spune, ca Sf. Pavel: “nu mai sunt eu cel ce traiesc, ci Hristos traieste in mine” si toti acei pacatosi care in mijlocul nostru Il cauta cu nadejde amantuirii, cred in El si traiesc in dragostea lui Dumnezeu. Noi, ortodocsii, obisnuim sa zicem in acest sens ca Biserica e trupul mistic sau tainic al lui Hristos.

Am zis “ca o intrebare” pentru ca acest adaos am facut intr-o faza de experienta religioasa putin deosebita si poate prematura pentru toti aseceristii. De aceea poate ca si dta sa nu impartasesti credinta asta. In momentele de individualism imi ziceam adesea cu Paul Sterian (a scris el chiar o poezie despre asta) dupa ce gasiseram Taina Intruparii, dar nu inteleseseram pe cea a Bisericii (a comuniunii sfintilor): Hristos a fost om perfect pentru ca a fost Dumnezeu. Noi, oamenii, nu putem fi ca Dansul. Hristos “s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Fecioara Maria si S-a facut om”. Noi trebuie, spre a fi perfecti, sa urcam. Si nu e tot aia.Adevarul e ca nu putem urca. De cate ori urcam noi insine... cadem.

Adevarul pe care l-am aflat pe urma este ca “Domnul este cu noi pana la sfarsitul veacului“, ca se intrupeaza necontenit in Taina Euharistiei si printr-insa Harul lui Dumnezeu (ca si prin celelalte Taine) coboara asupra noastra si implineste strigarea aceluiasi acatist de care am vorbit:

S-a facut Om ca noi, “ca sa traga la inaltime pe cei ce-I canta aliluia”.

Iti spun inca odata, toate lucrurile acestea pot parea acum simpla insiruire de cuvinte. Odata poate ca vor dobandi, ca si pentru mine azi, sens. …

Post scriptum: (…) Scrii ca ASCR-ului i-ar trebui mai multa intelectualitate. Intr-un sens, din ce stiu eu, cred ca da. Dar ceia ce ii trebuie mai ales este sensul activitatii lui, pe care nu stim daca-l mai are. Primesc scrisori de la aseceristi destul de des. Toti se vaita si nu face nimeni nimic. unii stiu ca i-au cantat Prohodul, unii s-au blazat si nu mai dau deloc pe-acolo. Imi vine greu sa dau sfaturi. As indrazni insa sa fac un apel catre cei care stiu sa se roage: rugati-va. Nu pentru voi ci pentru cei care au plecat. Mult. Mult.

Activitatea intelectuala ati putea-o face cum am sugerat-o mai demult organizand un cerc de studii literare, care sa cerceteze cateva din cartile ce apar in librarii referitor la probleme sufletesti. …Tot ce capatam de prin carti e un dar pe care l-am putea darui altora. Fiecare citeste cate ceva, fiecare gandeste ceva. Toti ar putea darui din ce au cetit, din ce au gandit dincolo de cercul restrans de prieteni intimi. Si dar din dar se face raiul. (…)”.

(Extras dintr-o scrisoare a lui Mircea Vulcanescu pentru Jeni Axente, text inedit din Arhiva fam. Vulcanescu)

NOTA:

ASCR a fost Asociatia Studentilor Crestini Romani. Fondata sub o puternica influenta protestanta la inceputul anilor ’20 ai veacului trecut, Asociatia redescopera curand ortodoxia printr-o generatie de “aur” din care fac parte Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor si Paul Sterian. Mircea Vulcanescu este liderul ei spiritual incontestabil, din punct de vedere duhovnicesc, chiar daca, istoric, la fel ca si mai tarziu, altii iau prim-planul.


In epoca respectiva, a fi crestin, mai cu seama a fi student crestin, trecea drept un lucru rusinos, societatea fiind foarte secularizata. Daca lucrurile s-au modificat ulterior, meritul apartine si acestui ASCR, care a gravitat mereu in jurul temelor strict crestine, evitand implicarile politice specifice vremii.

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Bunavestire, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Fericitul Martir Mircea Vulcanescu – INEDIT: ”Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… ”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Da, “Domnul este cu noi, pana la sfarsitul veacurilor”…dar noi, suntem unii cu altii, si suntem intru Domnul unii cu altii ?

  2. Si totusi pe linga ce ati subliniat voi, mie mi-a sarit in ochi si o alta fraza:
    “impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu”.

    SA stiti ca asta este cheie! Si poate, impreuna cu iertarea dusmanului tau cel mai mare, este cel mai dificil lucru, pentru ca sufletul te impinge sa faci altceva decit, poate ceea ce s-ar vrea de la tine….si nu ma refer la pacate, ci exact la ce se refera si Mircea Vulcanescu: vocatia, cariera, un anumit stil de viata dinamic care te arunca intr-un virtej care te oboseste dar care iti si place. Oare pe citi nu i-am auzit barbati si femei (dar mai ales femei), plingindu-se ca de cit sa stea singuri intre patru pereti fara o ocupatie in afara de celor casnice mai bine si-ar lua trei servicii, ceva care sa ii puna in contact cu mai multi oameni, sa le dea un scop, actiune, etc. SI exemplul cu vocatia si cariera este unul din multele. Adica mergem la biserica, ne rugam, ne spovedim, ne si impartasim, nu avem pacate capitale si totusi ceva in sufletul nostru s-ar putea sa nu fie in regula. De exemplu cunosc pe cineva care dupa ce a nascut 2 copii a intrat intr-o depresie crunta. Fizician de profesie, cercetator, excelenta dotare intelectuala ca sa spun asa si un caracter OK. Dupa nasterea celui de al doilea copil care a avut unele mici probleme de santate s-a decis sa-si prelungeasca concendiul cu inca 2 ani. Pina la urma a pierdut serviciul (ma rog, povestea e mai complicata). Acum sta acasa, are grija de copii, si traiesc nu foarte rau din salariul sotului si….”se urca pe pereti”, ca sa o citez. Vorbim de o ortodoxa practicanta in Grecia. Imi spunea ca toata lumea o felicita pentru cit de norocoasa este ca sta acasa cu copiii si nu trebuie sa mai munceasca, etc, etc. Cind se duce la biserica aude acelasi refren inclusiv de la duhovnic: locul sotiei este alaturi de sot si copil si ce bine a facut ca a renuntat la cariera ei stintiifica, laboratoare, etc. Femeia mi-a povesteit cum in sufletul ei se crease o adevarata ruptura…..pe de o parte le dadea dreptate tuturor celor care-i spuneau cit de fericita si multumita “ar trebui sa fie”, pentru ca, nu-i asa?, nu ar fi fost frumos si crestineste si moral sa spuna ca de fapt….nu ii este bine de loc, ca a avea grija de copii 20 din 24, a face de mincare si a-si astepta sotul acasa nu o faceau sa simta in nici un fel bine psihic,sufleteste ba din contra….Isi iubeste copiii dar…..simte nevoia sa mai faca si altceva decit sa ii schimbe de pampersi, isi iubeste sotul dar dupa ce acesta vine de la servici ar fi dorit sa mai aiba cu cine sa discute si pe domeniul ei. Si-ar dori sa mai citeasca un studiu de specialitate, si-ar fi dorit sa-si puna creierul sa munceasca asa cum il antrenase….Si tensiunea asta interioara intre ce stia si i se spunea pe toate tonurile ca “trebuie sa simta” si cum se simtea ea de fapt, a crescut pina cind a fost nevoita s-o constientizeze si s-o accepte. NU stiu ce i-a spus duhovnicul, si nu stiu cum se va termina toata povestea asta, sa speram ca bine…..dar iata un excelent exemplu de “ceea ce se cuvine” si “este normal” care nu se armonizeaza cu dorintele sufeletului, si, din nou subliniez pentru cine intelege altceva, ma refer la chestiuni mai subtile care nu sint pacate dupa standardele clasice (ca sa le spun asa).

    Ori aici este marea greutate pentru ca in astfel de cazuri cind este clar ca sufletul singur nu poate sa faca fata acestei presiuni, e nevoie de harul lui Dumnezeu care sa intoarca cirma intr-o parte sau alta. Ceea ce este fundamental este ca in astfel de momente, poate cele maidificile, solutia este sa te pui in genunchi si sa spui asa: Doamne ma simt cumplit, fa ceva si ajuta-ma! Fara insa sa-i spui ce! Chiar daca tu doresti ce-ul ala!

  3. @ petra
    “pentru ca sufletul te impinge sa faci altceva decit, poate ceea ce s-ar vrea de la tine….si nu ma refer la pacate, ci exact la ce se refera si Mircea Vulcanescu: vocatia, cariera, un anumit stil de viata dinamic care te arunca intr-un virtej care te oboseste dar care iti si place.”

    Nu sufletul te impinge la asta, ci ispita care vrea pierderea sufletului!

  4. @Hrisanti
    Da, ispita. Vroiam sa spun ca fiecare din noi avem anumite caracteristici sufletesti pe care se fundamenteaza multe din actiunile noastre vizibile si ca exista niste limite pentru capacitate de invatare, adaptare si ridicare duhovniceasca a fiecarui suflet. LImitele trebuie largite dar fiecare om are ritmul sau propriu si daca acest ritm este fortat mult peste aceste limite s-ar putea produce mari probleme…..d-asta e nevoie de duhovnic si inca de unul foarte priceput mai ales in cazul in care cel care-i vine la spovedanie este un intelectual care, de regula, are tendinta sa fie mai sensibil la asepecte de, hai sa le zicem, finete si sa taie firul in patru mai mult decit altii.

  5. @Petra: da’ apai ashe ii omu’, ii greu de multzamit. 🙂

    de multe ori se intampla atunci cand n-are nici rabdarea sa mai indure un pic si/sau (poate) nici atentia necesara ca sa asculte. vorbim prea mult. ca de obicei raspunsul o venit deja, da’ l-a ratat omu’ fiind luat cu aiaste griji.
    si chinul asta sufletesc se prelungeste (cu atat mai mult cu cat trece mai mult timp de cand o inceput) pana in momentul cand omul intelege ca ceea ce are de facut este sa se opreasca oleaca, sa ia o pauza, sa-si faca un ceai si sa asculte si ce vrea sa ii zica Dumnezeu. ah, si, asa cum sublinia Parintele Rafail, sa-L lase pe Acela sa-si termine vorba…

    Mare lucru ii pacea asta sufleteasca si linistirea. Dar la acestea nu se ajunge decat printr-o atitudine simpla. Rabdare. Ascultare. Fara silire, fara silnicie, nici intr-o directie, nici in celalalta. Usurel. Timp este. (acceptarea de care pomenesti este oprirea de care ziceam mai sus; acceptarea zic, nu in sensul ei psihologic, ca asa “acceptare” nu o vaz utila, fiind mai mult o renuntare cauzata de oboseala. Blazare, cum ii zice Mircea Vulcanescu).
    Dupa cum spunea tot Parintele Rafail, sa simta prietena ta ce vrea ea (ci nu “ce ar trebui sa simta”), poate sa simta si desnadejdea aceea ca nu-si gaseste linistea. Daca asta simte, apai cum. Da’ nu-i nevoie.
    Sa se opreasca numa, sa o ia usurel, sa puie inceput bun intr-o dimineata, un pic de rabdare si urechile ciulite. Sigur, ceaiul e un pretext. Da’ am auzit io ca face minuni. Sau poate numa ne face sa le vedem, cum ar veni.

    ——

    Iaca raspuns si de la Mircea Vulcanescu pentru prietena ta: “Post scriptum: (…) Scrii ca ASCR-ului i-ar trebui mai multa intelectualitate. Intr-un sens, din ce stiu eu, cred ca da. Dar ceia ce ii trebuie mai ales este sensul activitatii lui, pe care nu stim daca-l mai are.”

    Cred, dara, ca ce cauta doamna ii sensul. Sigur, miscarea inertiala e sa se indrepte catre cele cunoscute siesi, cele ale profesiei. Ma gandesc eu amu, cu mintea mea de inginer ratat, ca ar putea chiar sa incerce. Aveam o cartulie ce mi-a marcat adolescenta manata de pasiunea cunoasterii, ceva cu tot felul de experimente de fizica, care de care mai haioase si mai interesante. Chiar utile. Nu faceai o lucrare de doctorat din ele, sigur, laboratorul era improvizat, dara erau amuzante si, pe deasupra, daca le-ar incerca cu copiii apai fizica ar capata un alt sens. Un cu totul alt sens.

    Zic.

    Sa ma iertati ca m-am bagat in sama.

    P.S. nu stiu de ce da’ mai vreu sa spui un lucru: Ortodoxia trebui traita. Cu orice pret. Si nu dupa cum ajungem sa ne inchipuim noi ca ar trebui sa fie, cunoscand din carti sau de la altii “formele”/”modelele”, ci dupa cum ni-i fondul nostru sufletesc, dupa cum suntem.
    Asa cum suntem.

  6. Eu cred ca orice masura trebuie adaptata si la persoana. Nu e bine sa faci o trecere brusca daca nu esti psihic pregatit pentru asta. Eu din pacate am avut o cunostinta care tot asa dupa al doilea copil a cazut in depresie dar era mai rau ca statea si foarte mult singura si isi dorea mereu compania vreunei prietene sau vecine, sotul fiind cea mai mare parte a timpului la serviciu. Si din acea depresie, a ajuns sa se imbolnaveasca, a inceput sa aibe tot felul de spaime si desi era o persoana cu frica de Dumnezeu, in cele din urma s-a aruncat de la etaj (Dumnezeu sa o ierte). Asa ca orice trecere este bine sa fie facuta treptat, pentru a nu cadea in deznadejde sau depresie. R putea din cand in cand sa mai faca cate ceva, sa nu renunte brusc, pana cand va simti ca e pregatita sa renunte definitiv la contactul cu cei din bransa, la ocupatia cu care s-a obisnuit… ca doar nu s-a calugarit. Totul cu masura, calea de mijloc este cea mai buna (cred, zic si eu)…

  7. Iisuse dă-mi să-mi simt launtric,
    În orice clipă neputinţa
    Adâncă, vie, înţaleaptă
    Spre’a-mi trăi sincer credinţa.

    Dă-mi să văd cerul şi pământul
    Prin Adevărul ce l-ai spus
    Şi cât de mic şi de nemernic
    Trăesc şi sunt, Doamne Iisus.

    Oricând să-mi raportez trăirea
    La fapta şi cuvântul Tău,
    La crucea Ta şi la iubirea
    Nefalsă, pentru Dumnezeu.

    Dă-mi dor de faptele-n lumină
    Care se nasc prin pocăinţa
    Prin strigăt sincer de durere
    Şi lacrima din nevoinţă.

    Dă-mi dragostea de-a merge sincer
    Şi ne’nşelat spre cerul Tău
    Prin milostenia de taină,
    Prin ceia ce pe lume-i greu.

    Să simt durerea celor sinceri
    Care-şi ascund azi suferinţa
    Prin bunul simţ şi-n mare taină
    Trăiesc în lacrimi pocăinţa.

    Să plâng pentru săracii noştri
    Ce rabdă-n foame şi în frig
    Şi nu’ndrăznesc să’ntindă mâna
    Să ceară lumii un covrig.

    Să pâng cu cei ce dorm în stradă
    Lipsiţi de cel din urmă bine
    Urâţi şi evitaţi de semeni
    Şi’nstrăinaţi chiar şi de Tine.

    Cu cei ce suferă şi luptă
    Să nu stricăm ortodoxia
    Prin modernismul care astăzi
    Ne’amestecă cu erezia.

    Să nu mă bizui nici pe fapte
    Nici pe trăiri sentimentale
    Acum când intelectu-i totul
    Şi duhu-n, cântec de chitare.

    Când raportez ortodoxia
    La cine sunt și ce sunt eu
    Și nu la cum păzesc porunca
    Și împlinesc cuvântul Tău.

    Când judec sec și analitic
    Cuvântul miilor de sfinţii
    Fără gust și’asprimea vieţii
    Din crucea sfinţilor părinţi.

  8. @ Pentru prietena Petrei, dar nu numai…

    P. Dumitru Staniloae, despre sensul vietii:
    Trebuie sa lupti pentru un sens al vietii. Luptand impotriva patimilor, lupti pentru un sens al vietii.Si sensul acesta al vietii e viata viitoare. Dar nu castigi viata viitoare, o viata fericita viitoare, daca [nu] mori definitiv [I Cor 15,31], atunci viata n-are niciun sens. Si nu poti sa ajungi la viata viitoare fericita daca nu lupti impotriva patimilor, si daca nu lupti pentru iubirea altora, pentru jertfirea de dragul altora. Aicea e si senusul crucii, sa porti crucea, sa-ti fie viata o purtatoare de cruce, sa-ti fie viata capabila de jertfa pentru altii. […] Numai crestinismul da un sens vietii.

  9. Minunat si de mult folos articol; cred ca de asa ceva avem mare nevoie in aceste timpuri.

  10. Interesant subiectul si interesante discutii.
    Ceea ce pot sa spun,din experienta proprie-pt ca am trecut si eu prin “stari”asemanatoare celor descrise de Petra,referitoare la prietena ei fiziciana,ar fi, simplu de tot,asa:
    GASIREA SENSULUI vietii tale,IN CEEA CE FACI,,CUM FACI si PT CINE/CE FACI,este cheia INTELEPCIUNII care,asa cum se spune chiar din titlul articolului,”nu incape in enciclopedii”.

    Si inca ceva.Intr-adevar,scormonirea fara mila in adancul sufletului pt a scoate de acolo,la lumina ceea ce te nemultumeste,darea lor pe fata,in rugaciune si in meditatia launtrica ce insoteste rugaciunea si apoi marturisea lor cu cea mai cruda sinceritate parintelui duhovnic,la spovedanie,ajuta…Pt ca niciodata Domnul nu ne lasa fara ajutor si fara raspuns!Cu o singura conditie:sa I le cerem!

  11. Multumescu-Ti Tie Doamne

    “I-am cerut lui Dumnezeu sa ma faca puternic,
    pentru ca sa pot pune in aplicare planuri marete.
    Si El m-a lasat slab precum eram
    pentru a ma pastra in smerenie.
    I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate
    Pentru a pune in practica planuri grandioase
    Iar El mi-a dat durerea
    pentru a-L intelege mai bine.
    II cerui bogatia pamantului
    pentru a dobandi totul
    iar El m-a lasat sarac
    pentru a nu deveni egoist.
    I-am cerut puterea,
    pentru ca oamenii sa aiba nevoie de mine
    iar El mi-a dat umilinta
    pentru ca eu sa am nevoie de ei.
    I-am cerut lui Dumnezeu totul,
    pentru ca sa ma pot bucura de viata,
    iar El mi-a lasat doar viata,
    pentru ca sa ma invat a ma incanta de toate.

    “Doamne,n-am primit nimic
    din tot ceea ce am cerut,
    dar totusi mi-ai dat
    tot ceea ce aveam nevoie,
    si asta aproape impotriva vointei mele.
    Rugaciunile pe care nu le-am facut mi-au fost implinite.
    Fie laudat Dumnezeul meu,
    intre toate popoarele
    caci intre toti pamantenii
    nimeni nu a dobandit ceea ce am dobandit eu!”

    Santul Arsenie intreba pe inger ce sa faca sa se mantuiasca si ingerul ii raspunde:
    -“Arsenie,fugi,taci,linisteste-te!”

    Sfantul Vasile spunea:
    -“Priveste cu folos,asculta cu folos,vorbeste cu folos,raspunde cu folos!”

    Interviu cu Dumnezeu

    “-Ai vrea sa-mi iei un interviu,deci…zise Dumnezeu.
    -Daca ai timp…i-am raspuns.
    Dumnezeu a zambit.
    Timpul Meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
    -Ce Te surprinde cel mai mult la oameni?
    Dumnezeu mi-a raspuns:
    -Faptul ca se plictisesc de copilarie,se grabesc sa creasca…apoi tanjesc iar sa fie copii;ca isi pierd sanatatea pentru a face bani…iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
    Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul si astfel nu traiesc nici prezentul,nici viitorul;ca traiesc ca si cum n-ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait…
    Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
    Apoi am intrebat:
    -Ca Parinte,care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii Tai?
    -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor care ii iubesc…si ca dureaza multi ani pentru ca acestea sa se vindece;
    sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai putin;
    sa invete ca exista oameni care ii iubesc,dar nu stiu pur si simplu cum sa-si exprime sentimentele;
    sa invate ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
    sa invete ca nu este suficient sa ii ierte pe ceilalti si ca,de asemenea,trebuie sa nu se ierte pe ei insisi…
    -Multumesc pentru timpul acordat…am zis umil.Ar mai fi ceva ce ai dori oamenii sa stie?
    Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
    -Doar faptul ca SUNT AICI,INTOTDEAUNA…”
    (….)

  12. @Hrisanti
    “pentru ca sufletul te impinge sa faci altceva decit, poate ceea ce s-ar vrea de la tine….si nu ma refer la pacate, ci exact la ce se refera si Mircea Vulcanescu: vocatia, cariera, un anumit stil de viata dinamic care te arunca intr-un virtej care te oboseste dar care iti si place.”
    Nu sufletul te impinge la asta, ci ispita care vrea pierderea sufletului!

    Dupa parerea ta, ar trebui sa facem mereu ce vor altii de la noi? Iar daca nu facem asa, nu suntem crestin, nu Il urmam pe Hristos, care a facut intotdeauna tot ce a fost pe placul tuturor,( de asta a fost si rastignit probabil). Atunci avem o reala problema, pentru ca nu vom putea impaca pe toata lumea niciodata. Poate stii povestea cu omul care avea un magar si care era barfit de lume indiferent de ce ar fi facut, daca mergea pe magar, pe langa magar, sau daca isi punea fiul pe magar si el tinea magarul de frau, sau daca mergeau amandoi pe magar, lumea era tot nemultumita si ii gasea motive de a-l innvinovati.Revenind la cazul dat, de unde stii care este vocatia acestei femei? Exista o taina a mantuirii, care tine de fiecare in parte. La asta ma refeream in celealt post cand vorbeam despre o suprainvinovatire a omului, o incercare de a-l controla in toate aspectele vietii pana cand cedeaza, o institutionare a religiei.’Voi fratilor ati fost chemati la libertate, numai sa nu schibati iarasi prin pacat libertatea in sclavie”Important e sa tinem cele 10 porunci, sa iubim, daca putem, si in rest putem face ce vrem.Cred ca chiar par. Serafim Rose spunea ca pana la urma credinta e o afacere privata intre sufletul fiecarui om si Dmnezeu, in care nu ar trebui sa se bage nimeni daca nu e invitat.

  13. ’Voi fratilor ati fost chemati la libertate, numai sa nu schibati iarasi prin pacat libertatea in sclavie”Important e sa tinem cele 10 porunci, sa iubim, daca putem, si in rest putem face ce vrem.

    Raspunsul este dat chiar in textul articolului…

    In ceea ce priveste spontaneitatea, cu rezervele facute in ultima mea scrisoare sunt de parerea dtale. Crestinismul nu e un drum cu stalpi pe care scrie, cum bine spune Sergiu, ”la stanga”, ”la dreapta”. El se impaca cu libertatea launtrica. Dar aici e diferenta pe care o face Sf. Pavel intre Lege si har. Sf. Augustin zicea: Iubeste pe Dumnezeu si… fa ce vrei. Dar accentul trebuie pus pe prima propozitie. Fa ce vrei, da. Dar cand ai ajuns sa iubesti pe Dumnezeu nu mai poti sa vrei unele lucruri. Ceea ce se realizeaza aici e impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu. Dar asta nu sta in puterea omului fara harul lui Dumnezeu si Ajutorul Lui.

    Asa pusa problema, libertatea este spontaneitate, dar nu in acelasi sens cu acel al spontaneitatii obicinuite ”fa ce vrei” (lipsind astfel prima parte). Primejdia acestei spontaneitati confundata cu cea de-a doua este: Qui veut fait l’ange fait la bete (Pascal). [Cine vrea sa faca pe ingerul ajunge sa fie o bestie – n.n.]

  14. Important e sa tinem cele 10 porunci,

    Cele 10 porunci sunt ale Vechiului Testamant. Peste ele a venit legea cea noua, a lui Hristos, iar noile porunci sunt cele ale Evangheliei si ale Bisericii, intregindu-le pe primele, nu desfiintandu-le.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/03/poruncile-lui-dumnezeu-%e2%80%93-cum-sa-le-intelegem-ce-sa-facem-ca-sa-mostenim-viata-de-veci/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/11/30/ce-poate-sa-inseamna-porunca-la-dumnezeul-iubire-vrem-sa-fim-oamenii-cei-mai-ce-din-cimitir/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/25/dummnezeu-stie-mai-bine-decat-mine-ce-vreau/

  15. Sunt de acord cu voi. Credinta ca afacere privata e expresia mea, dar ideea cred ca apartine parintelui Serafim Rose, in sensul unei relatii personale intre Dumnezeu si om, fara care cadem in formalism, in legalism, fatarnincie. Nu contest rolul Biserici ca institutie intemeiata de Hristos in vederea mantuirii,prin botez, taine, propovaduirea Evangheliei, dar viata in Hristos, adica credinta, este o viata de zi cu zi care il priveste exclusiv pe Dumnezeu si pe omul respectiv. Asta e taina mantuirii si a libertatii fiecaruia dintre noi, in cadrul Bisericii desigur. Problema e cand unii incerarca sa invadeze si spatiul asta privat, in care nimeni alcineva nu ar trebui sa aiba acces si sa-si impun propriile pareri sau parerile altora despre ce ar trebui sa faca omul respectiv cu libertatea lui ca venind de la Dumnezeu creand un sistem de reguli pe care Hristos nu le-a creat si care inta in conflict poate cu chemarea lui. De aici false vinovatii si probleme ca cele din cazurile de mai sus, chiar sinucideri.Deci sa nu fim complici prin ingustime la nefericirea omului, asta vroiam sa spun.

  16. Crestinul (cel incepator mai ales) nu poate trece brusc la un mod de viata cu multe restrictii. Decat daca vine din interior aceasta nevoie, altfel exista riscul de cadere, exista riscul depresiei , iar de aici pana la deznadejde nu e mult. El trebuie sa inceapa prin a evita pacatele, mai ales cele de moarte, sa cultive virtutiile incet incet, sa renunte la obiceiurile rele dobandite de-a lungul timpului, iar restul va veni treptat, pe masura ce acesta se spovedeste si impartaseste in mod regulat, avand duhovnic. Si pe masura ce va inainta in viata aceasta, Harul lui Dumnezeu il va lumina, astfel incat el singur va ajunge sa nu mai simta interes pentru lucrurile lumesti, diverse placeri, desertaciuni. Dar aceast lucru nu trebuie impus, caci nici Dumnezeu nu impune ci lasa ca omul sa aleaga, ca omul sa faca din propria pornire, din dragoste de Dumnezeu unele sacrificii, nu de frica sau pentru ca i se spune, pentru a putea fi un fiu al lui Dumnezeu si nu un rob. Si cred ca mai placut este lui Dumnezeu un sacrificiu, o jertfa facuta cu bucurie, decat una facuta in sila. E important si sa ne pastram un echilibru interior. Niciodata un lucru facut cu forta nu a adus rezultate bune. Cu atat mai mult un sacrificiu. Ar fi o jertfa ca al lui Cain, neplacuta Domnului. In plus, facand in mod fortat unele lucruri, se pot naste conflicte si nemumltumiri interioare, care alimentate pentru un timp mai indelungat pot sa se manifeste mai tarziu intr-un mod virulent si care sa duca la caderi grave. Nu intamplator s-a spus “calea de mijloc este cea de aur”.

  17. @ Mirela:

    Subscriem.

  18. @ sora m
    Adevărul este bucurie pentru cei ce au dragoste, ptr. ca “dragostea se bucură de Adevăr”. Și când este și frumos spus,
    cu delicateţe și smerenie, cu atât mai mult.Cuvintele spun și dau mult mai mult decât credem noi că pot (totdeauna ).Inima simte, mintea cântărește,inima trăiește viul, mintea existenţa, inima credincioasă este stăpână pe minte, mintea raţională ignoră credinţa inimii(celorlalţi).Dragostea ortodoxă a frăţiei tale a spus mai mult decât (poate) ai crezut. Și cine se bucură a preţuit și preţuește ceia ce ai spus.

  19. Nicolae Mirean
    multumasc,dar nu este meritul meu,aceste scrieri le am de la fostul meu duhovnic…

  20. De mare folos mi-a fost si articolul, si unele comentarii (Alin-7 pe care-l pretuiesc mult, Mirela, Nicolae Mirean). Si eu ma zbat intre intelegera rationala si cea a inimii, ma lupt cu tot felul de patimi si ispite. Imi este tare greu sa impac cariera cu invatatura ortodoxa, prin isasi natura meseriei. Cit mai avem o farima de libertate a cuvintului incerc macar sa nu strimb mintile tinerilor in formare cu tot felul de aberatii si blasfemii. E greu si simt ca nu am cuvint cu putere, nevolnica fiind si eu. Insa aici am gasit multe raspunsuri la intrebari pe care n-am indraznit sa le formulez pina acum.

    Multumesc si Doamne-ajuta

  21. Adevărul ne face liberi, spune Domnul Hristos. Dar, (vai) cât de mult și de grav am greșit în viaţă definind și definindu-mi libertatea prin adevărul meu nu prin Adevărul Lui. Adevărul Lui duce la despătimire al meu la… înrobire.Adevărul Lui ucide pacatul din mine(egoism, vanitate, iubire și parere de sine, etc,etc…) al meu…ucide și mă duce la suicid.Adevărul meu găsește pe alţii vinovaţi, Adevărul Lui mă arată pe mine și numai pe mine vinovat .Și aș putea continua cu înșiruirea. De aceia cred că libertatea nu se definește ci se cucerește.

  22. Pingback: MIRCEA VULCANESCU, SFANTUL MARTIR: ”Nu cred in politica. Nu vreau fericirea lumii cu de-a sila. Nu vreau omul abstract, nici 'umanitatea', ci OMENIA" (INEDIT)
  23. Pingback: MARIUCA SI SANDRA VULCANESCU si-au evocat la Paris tatal, FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU (audio). Alte evocari ale venerabilelor surori (video) -
  24. Pingback: Evocare Mircea Vulcanescu (I): INTERVIU INEDIT CU MARIUCA VULCANESCU, FIICA FILOSOFULUI (video). Blandul si demnul martir care-i plangea pe temniceri -
  25. Pingback: MIRCEA VULCANESCU, FILOSOFUL MARTURISITOR, APARAND PREDANIA ORTODOXA: Restituiri de mare actualitate, scrieri apologetice si polemice INEDITE (I) -
  26. Pingback: Mariuca Vulcanescu si parintele Gheorghe Holbea despre MIRCEA VULCANESCU, MARTURISITORUL (audio si video). “Tragedia timpului nostru este ca avem prea multi oameni destepti, dar prea putini care traiesc in sfintenia adevarului” -
  27. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, restituiri inedite (II): NOI SUNTEM ORTODOCSI, STATUL ROMAN NU POATE FI NEUTRU. Dar si despre riscul transformarii Bisericii in ANEXA POLITICA -
  28. Pingback: Fericitul Radu Gyr de la Petru Voda (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975) si fericitul Mircea Vulcanescu de la Aiud (3 martie 1904 – 28 octombrie 1952) | Victor Roncea Blog
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate