Pomenirea mortilor (Mosii de toamna). VIATA DUPA MOARTE. CEL MAI BUN PARASTAS PENTRU CEI ADORMITI – Cuviosul Paisie Aghioritul
- Continuare de la: Cuviosul Paisie Aghioritul despre infruntarea mortii
***
Cuviosul Paisie Aghioritul: MOARTEA ŞI VIAŢA VIITOARE
Morţii vinovaţi
– Părinte, atunci când omul moare, conştientizează imediat în ce stare se află?
– Da, îşi revine şi spune: “Ce am făcut? Dar ce folos!”. Precum un om beat, care, de pildă, îşi omoară mama, râde, cântă, deoarece nu-şi dă seama ce a făcut, iar atunci când se trezeşte plânge, se tânguieşte şi spune: “Ce am făcut?”, tot astfel şi cei care în această viată fac neorânduieli sunt ca nişte beţi. Nu-şi dau seama ce fac, şi nu-şi simt vinovăţia lor. Însă abia atunci când mor le pleacă această beţie şi îşi revin. Li se deschid ochii sufletului lor şi îşi conştientizează vinovăţia lor, pentru că sufletul, atunci când iese din trup, se mişcă, vede şi percepe totul cu o repeziciune foarte mare.
Unii întreabă când va fi a Doua Venire. Însă pentru omul care moare se face într-un fel a Doua Venire, deoarece este judecat potrivit cu starea în care l-a aflat moartea.
– Părinte, cum sunt acum cei din iad?
– Sunt vinovaţi şi întemniţaţi, chinuindu-se potrivit cu păcatele pe care le-au făcut, şi aşteptând să se facă Judecata de Apoi. Există acolo condamnaţi cu pedepse mari, există însă şi vinovaţi cu pedepse mai uşoare.
– Dar Sfinţii şi tâlharul?
– Sfinţii şi tâlharul sunt în Rai, dar nu au primit încă slava desăvârşită, aşa cum nici vinovaţii din iad nu au primit osânda deplină. Deşi Dumnezeu a spus de atâtea veacuri: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, cu toate acestea adaugă timp, amânând sfârşitul, deoarece aşteaptă să ne îndreptăm. Dar noi rămânând în ticăloşiile noastre, îi nedreptăţim pe Sfinţi, pentru că nu pot primi slava desăvârşită pe care o vor lua după Judecata de Apoi.
Rugăciunea şi parastasele pentru cei adormiţi
– Părinte, morţii vinovaţi se pot ruga?
– Îşi vin întru simţiri şi cer ajutor, dar nu se pot ajuta pe ei înşişi. Toţi cei care se află în iad numai un singur lucru şi-ar dori de la Hristos: să trăiască cinci minute pentru a se pocăi. Noi, cei care trăim, avem posibilităţi de pocăinţă, în timp ce sărmanii răposaţi, nu-şi mai pot îmbunătăţi ei singuri starea lor, ci aşteaptă ajutor de la noi. De aceea suntem datori să-i ajutăm cu rugăciunea noastră.
Îmi spune gândul că numai zece la sută din morţii vinovaţi se află în stare demonică şi acolo unde sunt îl hulesc pe Dumnezeu precum fac diavolii. Nu cer ajutor, dar nici nu vor să primească ajutor. Ce poate să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceştia? Se aseamănă unui copil care se depărtează de tatăl său, îi risipeşte toată averea, iar pe deasupra îl mai şi înjură. Ei, atunci ce să-i mai facă tatăl său? Însă ceilalţi vinovaţi care au puţină mărime de suflet îşi simt vinovăţia lor, se căiesc şi suferă pentru păcatele lor. Cer ca să fie ajutaţi şi într-adevăr sunt ajutaţi de rugăciunile credincioşilor. Adică Dumnezeu le dă posibilitatea să fie ajutaţi mai înainte de a se face a Doua Venire. Şi precum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o “temniţă” în alta mai bună, dintr-o “celulă” în alta mai bună. Sau îi poate muta chiar într-o “cameră”, sau într-un “apartament”.
Aşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare, etc, pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciunile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.
Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiţi, deoarece suferă pentru pierzania lor, dar nu o face pentru că are nobleţe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să-I spună: “Cum îl mântuieşti pe acesta de vreme ce nu s-a ostenit?” Însă atunci când noi ne rugăm pentru cei adormiţi, îi dăm dreptul lui Dumnezeu să intervină. El se înduioşează mai mult atunci când facem rugăciune pentru cei răposaţi decât pentru cei vii.
De aceea şi Biserica noastră are rânduiala parastaselor. Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi. Au puterea să scoată un suflet chiar şi din iad. Şi voi să faceţi la fiecare Sfântă Liturghie colivă pentru cei adormiţi. Grâul are semnificaţia lui, căci spune Scriptura: “Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. În lume sunt unii care se îngreuiază să fiarbă puţin grâu şi duc la biserică stafide, covrigi, colaci, ca să facă preoţii parastas. Dar în Sfântul Munte vezi nişte bătrânei, sărmanii, care la fiecare Sfântă Liturghie fac colivă pentru morţi şi pentru Sfântul pe care îl prăznuiesc pentru a primi binecuvântarea lui.
– Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?
Atunci când intră cineva în temniţă, nu-i vine mai greu la început? Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu, pentru ca să facă ceva şi pentru ei. Şi mai ales când ştim că cineva a fost nemilostiv – vreau să spun că părea a fi nemilostiv, pentru că se poate să credem că a fost aşa, dar în realitate să nu fi fost – şi a avut o viaţă păcătoasă, atunci să facem mai multă rugăciune. Sfinte Liturghii, Patruzeci de Sfinte Liturghii pentru sufletul aceluia şi să dăm milostenie1 săracilor pentru mântuirea sufletului său, pentru ca, rugându-se săracii “Dumnezeu să-l ierte“. Acela să fie înduplecat şi să-i miluiască. Şi astfel ceea ce nu a făcut acela facem noi pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, adică a avut intenţie de a face bine, chiar dacă viaţa lui nu a fost creştinească, numai cu puţină rugăciune este ajutat foarte mult.
Cunosc multe cazuri care mărturisesc cât de mult sunt ajutaţi cei adormiţi de rugăciunea oamenilor duhovniceşti. Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus plângând: “Părinte, nu am făcut rugăciune pentru un oarecare cunoscut de al meu care a murit şi de aceea mi-a apărut în somn spunându-mi: «De douăzeci de zile nu am mai primit nici un ajutor de la tine. M-ai uitat şi acum sufăr». Şi într-adevăr, îmi spuse acela, de douăzeci de zile m-am luat cu diferite treburi şi nici pentru mine nu m-am rugat”.
– Părinte, atunci când moare cineva şi rudele lui ne cer să ne rugăm pentru el, este bine să facem în fiecare zi câte un şirag de metanii (o sută de rugăciuni)2 până la împlinirea celor patruzeci de zile?
– Dacă faci rugăciune pentru el, pune şi pe alţi adormiţi. De ce să meargă un tren la destinaţie numai cu un singur pasager de vreme ce mai încap şi alţii? Câţi răposaţi, sărmanii, nu au nevoie de ajutor, dar nu au pe nimeni care să se roage pentru ei! Unii fac parastase foarte dese, dar numai pentru vreun apropiat de-al lor. Dar în felul acesta nu este ajutat nici acela, pentru că rugăciunea lor nu este atât de bine plăcută lui Dumnezeu. Dacă tot fac atâtea parastase pentru acel suflet, să facă în acelaşi timp şi pentru străini.
– Părinte, mă preocupă uneori mântuirea tatălui meu, pentru că nu a avut nici o legătură cu Biserica.
– Nu poţi şti judecata lui Dumnezeu şi nici dacă acela nu s-a pocăit în ultima clipă. Dar când te preocupă aceasta? În fiecare sâmbătă?
– Nu am urmărit acest lucru. Dar de ce să mă preocupe în fiecare sâmbătă?
– Pentru că pe această zi o pretind cei morţi.
– Părinte, morţii care nu au oameni să se roage pentru ei sunt ajutaţi de rugăciunile celor care se roagă pentru toţi morţii în general?
– Desigur că sunt ajutaţi. Eu, atunci când mă rog pentru toţi cei adormiţi, îi văd în somn pe părinţii mei, pentru că şi ei se mângâie de rugăciunea pe care o fac. De fiecare dată când se face Sfânta Liturghie la Coliba mea, fac şi un parastas de obşte pentru toţi adormiţii, şi mă rog pentru împăraţi, arhierei, etc, iar la urmă spun “şi pentru cei ale căror nume nu s-au pomenit”.
Dacă vreodată nu fac rugăciuni pentru cei adormiţi, îmi apar înainte morţi cunoscuţi. Pe o rudă de a mea care a murit în război am văzut-o stându-mi înainte după Sfânta Liturghie, în vremea parastasului, pentru că numele ei nu-l pomenisem la parastas alături de numele celorlalţi adormiţi, deoarece fusese pomenită la Proscomidie împreună cu eroii care au căzut în luptă. Şi voi să nu daţi să se pomenească la Sfânta Proscomidie numai numele bolnavilor, ci şi numele morţilor, pentru că mai multă nevoie de ajutor au aceştia.
Cel mai bun parastas pentru cei morţi
Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare aminte, nevoinţa pe care o facem pentru a ne tăia neputinţele şi a ne curăţa sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale şi de patimile sufleteşti, pe lângă faptul că ne pricinuieşte nouă uşurare, are ca rezultat şi uşurarea sufletelor celor adormiţi din tot neamul nostru. Cei adormiţi se bucură atunci când un urmaş de-al lor se află lângă Dumnezeu. Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinţii noştri adormiţi, moşii şi strămoşii şi tot neamul nostru. “Uită-te ce nepot am făcut!” spun ei şi se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că şi ei au contribuit la naşterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiţi este străduinţa noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai şi astfel să trăim cu toţii împreună în viaţa cea veşnică.
Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nostru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalţi oameni, ci să se ajute atât pe sine însuşi, cât şi pe ceilalţi, fie ei vii sau morţi.
Îndrăzneala drepţilor la Dumnezeu
– Părinte, în Epistola Sfinţiei Voastre către fraţii începători scrieţi: “Cu toate că adevăraţii monahi îşi dau seama că bucuria de care se desfată în această viaţă este doar o parte din bucuria Raiului şi că în Rai va fi mult mai multă, totuşi, din multa lor dragoste faţă de aproapele, vor să trăiască pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni cu rugăciunea, ca astfel Dumnezeu să intervină şi lumea să fie ajutată”[3].
– Scrie: “Vor să trăiască pe pământ ca să pătimească împreună cu oamenii şi să-i ajute cu rugăciunea”.
– Părinte, dar oare în cealaltă viaţă un călugăr virtuos nu va putea ajuta cu rugăciunea sa pe oameni?
– Da, şi în cealaltă viaţă va putea ajuta cu rugăciunea, însă nu va suferi. În timp ce aici împreună pătimeşte, nu petrece în bucurie, cu faţa zâmbitoare şi privire veselă. Şi cu cât suferă mai mult pentru aproapele său, cu atât mai mult este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască, iar aceasta este într-un anumit fel şi vestirea că aproapele este ajutat. Această bucurie paradisiacă este răsplătirea dumnezeiască pentru durerea ce o simte pentru fratele său.
– Părinte, adică Sfinţii pe care îi chemăm să ne ajute nu suferă împreună cu noi?
– Acolo nu este durere, copilaşul meu! In Rai să sufere? Oare nu se spune: “Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”? Iar Sfinţii privesc numai la răsplata dumnezeiască pe care o vor primi toţi oamenii care se chinuiesc în această viaţă şi aceasta îi face să se bucure. Dar oare Dumnezeu, Care are atâta dragoste, atâta milostivire, cum suferă această mare durere a oamenilor? O suferă deoarece ştie cât de mare este răsplata dumnezeiască care îi aşteaptă. Aşadar cu cât mai mult se chinuiesc oamenii aici, cu atât mai multă răsplată le pregăteşte Dumnezeu în cer. In timp ce noi nu vedem toate acestea şi de aceea pătimim împreună cu cei ce suferă. Iar cel care vede puţin aceste lucruri nu suferă atât de mult.
– Părinte, atunci când îl rugăm pe Dumnezeu pentru un oarecare răposat care nu are nevoie, se pierde această rugăciune?
– Cum să se piardă? Atunci când spunem “odihneşte pe robul Tău cutare“, iar acela în cealaltă viată se află într-o stare bună, nu se supără, ci mai degrabă este înduioşat. “Ia te uită, spune el, eu sunt într-o stare bună, iar aceia se neliniştesc”. De aceea, cuprins de mărinimie, ne ajută mai mult, rugându-se lui Dumnezeu pentru noi. Dar de unde poţi şti în ce stare se află acela? În mod firesc, mai întâi faci rugăciune pentru cei despre care ştii că prin viata lor au mâhnit pe Dumnezeu numai după aceea te rogi pentru toţi cei adormiţi.
Judecata de Apoi
– Părinte, cum se curăţă sufletul?
– Când omul lucrează poruncile lui Dumnezeu, săvârşeşte o lucrare lăuntrică şi se curăţă de patimi atunci mintea i se luminează, ajunge la înălţimea contemplaţiei, iar sufletul străluceşte şi devine aşa cum a fost mai înainte de căderea celor întâi zidiţi. Dar în această stare se va afla după învierea morţilor. Însă omul îşi poate vedea învierea sufletului său mai înainte de învierea obştească dacă se va curăti cu desăvârşire de patimi. Trupul lui va fi atunci îngeresc, nematerialnic şi nu va mai dori hrana cea pămâtească.
– Părinte, cum se va face Judecata de Apoi?
– La Judecata de Apoi se va descoperi într-o clipă starea fiecărui om şi el se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie. Fiecare va vedea[4] ca la televizor halul sufletului său şi starea duhovnicească a celuilalt.
Se va oglindi în aproapele său, după care va pleca capul şi va merge la locul lui. Atunci nu va putea spune, de pildă, o noră ce stătea picior peste picior înaintea soacrei ei care cu piciorul rupt îngrijea de nepoţelul ei: “Hristoase, de ce o bagi pe soacra mea în Rai, iar pe mine nu?”, deoarece îi va apărea înaintea ochilor ei acea scenă. Îşi va aduce aminte de soacra ei care deşi avea piciorul rupt îngrijea de nepoţel şi nu va avea îndrăzneala să meargă în Rai, căci nici nu va încăpea în el. Sau monahii vor vedea greutăţile, încercările pe care le-au avut mirenii şi cum le-au înfruntat şi, dacă nu au trăit cum trebuie, îşi vor pleca capetele şi se vor îndrepta singuri într-acolo unde vor trebui să fie. Şi monahiile care nu au plăcut lui Dumnezeu vor vedea acolo mame eroine, care nici făgăduinţe nu au făcut, nici binecuvântările şi posibilităţile lor nu le-au avut, dar care s-au nevoit şi au ajuns la o stare duhovnicească înaltă. Iar ele, călugăritele, se vor ruşina, văzând cu ce fel de lucruri josnice s-au ocupat şi s-au chinuit. Aşa îmi spune gândul că va fi Judecata. Adică Hristos nu va spune: “Tu, vino-ncoace! Ce ai făcut?” sau: “Tu vei merge în iad, iar tu în Rai”, ci fiecare se va compara pe sine cu celălalt şi se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie [5].
Viaţa ce va să fie
– Părinte, am adus dulciuri să le împărţiţi.
– Uită-te cum se bucură! În cealaltă viată vom spune: “De ce lucruri neînsemnate ne bucuram! Cât demult ne emoţionau acelea!”. În timp ce acum ne tresaltă inima văzându-le.
– Părinte, cum vom putea înţelege aceasta încă de acum?
– Dacă o veţi înţelege de acum, nu o veţi spune în cealaltă viată. Oricum, cei care se află acolo sus o duc bine. Ştii ce lucru de mână fac ei acolo sus în cer? Slavoslovesc pe Dumnezeu.
– Părinte, de ce trupului mortului i se mai spune şi “rămăşiţe pământeşti”?
– Deoarece este ceea ce rămâne de la om aici pe pământ, după moartea lui. Căci adevăratul om, care este sufletul, se suie la cer. La Judecata de Apoi Dumnezeu va învia şi trupul, deoarece cu el a trăit şi a păcătuit. In cealaltă viată toţi vor avea acelaşi trup – trup duhovnicesc – aceeaşi înălţime şi cei scunzi şi cei înalţi, aceeaşi vârstă şi tinerii şi bătrânii şi pruncii, deoarece sufletul este acelaşi. Adică va exista o vârstă îngerească.
– Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?
– Ascultă, aşa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei care sunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel şi cei care se află în iad îi văd pe cei care sunt în Rai. Iar aceasta va fi pentru ei un iad şi mai mare. Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu este durere…”. Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce aminte, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gândul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.
Iar cantitatea de bucurie a fiecărui suflet din Rai va fi diferită. Unul va avea un degetar de bucurie, altul un pahar, iar altul un bazin întreg. Insă cu toţii se vor simţi deplini şi niciunul nu va cunoaşte mărimea bucuriei şi a veseliei celuilalt. Bunul Dumnezeu le-a rânduit astfel pentru că, dacă ar cunoaşte unul că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu ar fi Rai, deoarece ar exista nemulţumirea: “De ce acela să aibă mai multă bucurie, iar eu mai putină?”. Adică în Rai fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit cu curăţia ochilor sufletului său. Iar măsura în care fiecare va vedea slava lui Dumnezeu nu va fi hotărâtă de El, ci va depinde de propria curăţie.
– Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai.
– Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistentă, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta. Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.
Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, desnădejde sau este stăpânit de ură, invidie, etc, atunci trăieşte iadul. In timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, etc, atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucuria şi durerea. Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: “A venit fratele tău din America“, etc, şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare sufletul este cel care simte. Toate acestea nu le creează probleme de conştiinţă? Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: “Bine că a fost numai un vis!”. Adică sufletul participă şi la bucurie şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gânditi-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poţi suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute. Cum dar vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte? – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?
– Părinte, de atâta vreme ne nevoim să nu mergem în iad, şi oare acolo să sfârşim?
– Dacă nu avem minte, acolo vom merge. Eu mă rog ca să meargă ori toţi în Rai, ori niciunul în iad. Nu spun bine? Este foarte dureros ca, după atâtea pe care le-a făcut Hristos pentru noi oamenii, să mergem în iad şi astfel să-L mâhnim. Dumnezeu să păzească ca nu numai om, dar nici măcar pasăre să nu meargă în iad.
Bunul Dumnezeu să ne dea pocăinţă adevărată pentru a ne găsi moartea într-o stare duhovnicească bună şi astfel să ne sălăşluim în Împărăţia Lui cea cerească. Amin“.
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
NOTE:
[1] Vezi Sfântul Ioan Damaschin, “Despre cei adormiţi în credinţă“, P.Q. 95, 248.
[2]Adică: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe adormitul robul tău”.
[3] Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Schitul Lacu, pp. 53-54
[4] Sfântul Ioan Damaschin spune: “Să nu creadă cineva că nu va recunoaşte unul pe celălalt la acea înfricoşată adunare. Da, într-adevăr, fiecare va recunoaşte pe aproapele său, nu din înfăţişarea trupească, ci prin ochiul cel străvăzător al sufletului“, PQ 95, 276A.
[5] Sfântul Simeon Noul Teolog spune: “Şi simplu fiecare om păcătos, în acea zi înfricoşătoare a judecăţii, având înaintea lui viata veşnică şi acea lumină nespusă, va vedea pe aproapele lui şi va fi judecat de el”, “Despre pocăinţă”. Cuvântul V, Sources Chretinnes, 96, 434.
- Ascultati cantarile psaltice din Slujba (cu parastasul) din Sambata pomenirii mortilor– Corul Stavropoleos
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
- Mosii de toamna – Pomenirea mortilor
- Ce simbolizeaza coliva?
- Sambata, ziua mortilor – de pr. Dumitru Staniloae
***
Legaturi:
- CE PUTEM FACE PENTRU CEI RAPOSATI?
- POMENIREA MORTILOR. Cuviosul Seraphim Rose despre vedeniile iadului
- De ce ii pomenim pe cei adormiti? Cum putem sa-i ajutam? – Pr. Al. Schmemann
- Sf. Nicolae Velimirovici: CUVANT PUTERNIC LA POMENIREA MORTILOR
- Cuvant trezitor al Sfantului Luca al Crimeei despre ceasul mortii. “SA VA FIE MIJLOACELE INCINSE SI FELINARELE APRINSE”, “GRABITI-VA SA FACETI BINE!
- Parintele Arsenie Papacioc: “Omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!”
- Articolele saptamanii: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE MOARTE: “Auziti? Viata e dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata”
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- “Mantuiti-va!”
- Privire asupra scurtimii vietii
- “Desertaciuni sunt toate cele omenesti cate nu raman dupa moarte!”
- Suflete al meu, pentru ce dormi?
- Luati seama ca tare scump este Raiul!
- “Conştiinţă, spune drept, dacă mor amu, mă mântuiesc sau nu?”
- Parintele Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
- Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei, DESPRE RAI SI IAD
- SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Doctoria amara a Evangheliei
- SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului…. dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/05/o-sfanta-prietenie-sfintii-mucenici-galaction-si-epistimia/
Pericopa evanghelica: Luca 6, 1- 10
1. Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.
2. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade a face sâmbăta?
3. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el?
4.Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii?
5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.
6. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată.
7. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină.
8. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat.
9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?
10. Şi privind împrejur pe toţi aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă.
Pericopa apostolica: 2 Corinteni 3, 12- 18
12. Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală,
13. Şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător.
14. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;
15. Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor;
16. Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica.
17. Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
18. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.
Ce sa zic?!
Sa ne traiasca preotii, in primul rand!
Pentru slujba lor pusa in folosul aproapelui – fie el viu sau repausat – prin orice Taina (din cele 7) pe care le savarseste, il milostiveste pe Dumnezeu spre noi impacandu-ne cu EL si-l indeparteaza pe Nichipercea de la noi!
Fara ei (preotii) nu s-ar jertfii pe Sf.Masa Hristos Dumnezeu pentru iertarea pacatelor robilor lui Dumnezeu (vii si/sau adormiti) pana cand nu o vor mai dori unii (nebunii, in general);
-de aceea, in Sarindare sa nu uite nimeni nici pe preoti in a-i pune la Sf.Liturghie – la VII pe cei care ne sunt sfaturitori si duhonvici, iar la ADORMITI pe cei care ne-au fost duhovnici, preoti la botez sau la cununie.
Acatist pentru cei adormiti
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Cel ce cu iconomia Ta cea nepatrunsa ai pregatit pacea spre binele cel vesnic, hotarand tuturor vremea si felul sfarsitului, iarta, Doamne, pacatele celor din veac adormiti, primeste-i in locasul luminii si al bucuriei si le deschide bretele parintesti. Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea si strigam: Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Icosul 1:
Pe Adam cel cazut si pe tot neamul sa-l izbavesti de pierzarea cea vesnica, ai trimis in lume, Doamne, pe Fiul Tau, rasanindu-ne viata vesnica prin Crucea si Invierea Lui. Spre mila Ta nadajduim, asteptam Imparatia cea nestricacioasa a slavei, cerem impartasirea la Domnul a celor adormiti si ne rugam:
Tatal nostru, fa ca sa uite ei toate scarbele si intristarile pamantesti;
Tatal nostru, veseleste sufletele celor ce s-au chinuit in valurile vietii;
Tatal nostru, mangaie-i pe ei la sanul Tau, precum isi mangaie mama copiii;
Tatal nostru, graieste lor: ” Pacatele vi s-au iertat!”;
Tatal nostru, primeste-i in limanul cel fericit si linistit;
Tatal nostru, deschide-le camarile Ingerilor si Sfintilor;
Tatal nostru, pe parintii si fartii nostri cei adormiti invredniceste-i vesnicilor Tale bunatati;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 2:
Cuvioasul Macarie fiind luminat de stralucirea Celui Preainalt, a auzit glas de la un craniu de popa idolesc:” Cand va rugati, voi crestinii, pentru cei ce se chinuiesc in iad, au bucurie si paganii”. Este minunata puterea rugaciunilor pentru cei adormiti. Cele de dedesupt prin acestea se lumineaza si toti se bucura impreuna cu cei necredinciosi, cand cantam pentru toata lumea: Aliluia!
Icosul 2:
Ne aducem aminte de cuvantul Sfantului Isaac Sirul, care spune:” Inima care iubeste, si pe oameni si pe dobitoace se roaga intodeauna cu lacrimi pentru ca toata zidirea sa se curateasca”, deci si noi cu indraznire cerem de la Dumnezeu ajutor tuturor celor din veac adormiti, strigand unele ca acestea:
Tatal nostru, usureaza intristarea parintilor pentru pierderea fiilor;
Tatal nostru, fa ca cei ce nu te-au cunoscut pe pamant, sa te cunoasca macar in cer;
Tatal nostru, miluieste-i pe toti cei ce au fost ingropati fara rugaciuni;
Tatal nostru, primeste in locasurile Tale pe cei ce au murit naprasnic de scrbe sau de bucurie;
Tatal nostru, tuturor celor ce mor, trimite-le pacea si odihna Sfintilor;
Tatal nostru, pentru rugaciunile celor ce au patimit fara vina, iarta pe cei pacatosi;
Tatal nostru, celor adormiti usureaza-le intristarea cu nadejdea intalnirii in Sionul cel ceresc;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 3:
Vinovati suntem de necazurile lumii si de suferintele fapturilor necuvatatoare si de suferintele nevinovatilor copii, fiindca prin caderea omului, s-a distrus fericirea si frumusetea fapturii. Tu, Cel mare dintre suferinzii cei nevinovati, Tu singur ai putere a ierta tuturor, deci iarta si intoarce lumii fericirea cea de demult, ca si cei morti si cei vii sa afle pacea, strigand: Aliluia!
Icosul 3:
Lumina lina, Rascumparatorul tuturor, auzind de oftarea Ta pe Cruce, pentru vrasmasii Tai: ” Parinte, iarta-le lor pacatul!” deci in numele iertarii tuturor, indraznim si noi a ne ruga Tatalui pentru vesnica odihna a vrasmasilor Tai si ai nostri.
Tatal nostru, iarta celor ce au varsat sange nevinovat;
Tatal nostru, iarta celor ce si-au facut bunastarea lor pe lacrimile aproapelui;
Tatal nostru, nu judeca pe cei ce ne-au asuprit pe noi cu clevetire si cu nedreptate;
Tatal nostru, rasplateste cu mila pe toti cei asupriti de noi;
Tatal nostru, fa ca aceasta rugaciune pentru ei, sa fie primita drept taina a impacarii;
Tatal nostru, rupe zapisul pacatelor parintilor si fratilor nostri raposati;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 4:
Mantuieste, Doamne, pe cei ce s-au sfarsit in suferinte grele prin ucideri, ingropati de vii, prapaditi de grindina, de ger sau din cadere de la inaltime; deci pentru intristarea sfarsitului lor, daruieste-le bucuria Ta cea nesfarsita si vesnica, ca sa binecuvanteze vremea lor de suferinta ca timp al rascumpararii lor, cantand: Aliluia!
Icosul 4:
Daruieste, Doamne, tuturor carora le-ai luat viata din frageda tinerete, tuturor carora le-ai dat cununa de spini, tuturor celor ce nu au cunoscut fericirea pamanteasca, Mila Ta cea nesfarsita; rasplateste-le cu razele iubirii Tale nesfarsite dincolo de mormant, iar noi strigam asa:
Tatal nostru, rasplateste tuturor celor ce au murit sub sarcinile grele ale ostenelilor;
Tatal nostru, primeste in camarile raiului pe adormitii prunci si pe fecioare;
Tatal nostru, invredniceste-i veseliei la Cina Fiului Tau;
Tatal nostru, odihneste-i pe cei singuratici, orfani si straini pentru care nu are cine sa se roage;
Tatal nostru, sa se stearga pacatele lor de razele calde ale atotiertarii Tale;
Tatal nostru, deruieste robilor Tai mai inainte adormiti, parinti si frati ai nostri, haina alba a biruintei;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 5:
Ai daruit, Doamne, neamului omenesc moartea, ca cel de pe urma mijloc de intelegere si de pocainta; cugetand la groaznica judecata se descopera desertaciunile pamantesti, pornirile trupesti se linistesc, mintea cea semeanta se smereste, dreptatea cea vesnica se descopera, caci si pacatosii cei indaratnici in credinta, cand sunt pe patul de moarte, marturisesc cum ca este Dumnezeu. Pentru aceea ei vesnic cer indurarea Ta strigand: Aliluia!
Icosul 5:
Parinte a toata indurarea, Tu luminezi ziua cu soarele; Tu indulcesti pamantul cu roade, Tu veselesti lumea cu frumusetea, precum pe prieteni, asa si pe vrasmasii Tai; noi credem ca si dincolo de mormant, in vesnicie, indurarea Ta este nesfarsita, miluind chiar pe pacatosii cei cu totul lepadati, pentru rugaciunile noastre, de aceea asa ne rugam:
Tatal nostru, ne intristam pentru hulitorii de sfintenie si pentru faradelegile lor;
Tatal nostru, fa sa fie si asupra lor, voia Ta cea de mantuire;
Tatal nostru, fie-Ti mila de cei raniti cu necredinta cea pierzatoare;
Tatal nostru, iarta pe cei ce s-au sfarsit fara de pocainta;
Tatal nostru, mantuieste pe cei ce s-au pierdut in pacate grele si intunecate;
Tatal nostru, fa ca sa se stinga flacara necerdintei lor in marea bunatatii Tale;
Tatal nostru, Biruitorul iadului, izbaveste de osandirea in iad pe parintii si fratii nostri, cei mutati din lume;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 6:
Este grozav intunericul sufletului departat de Dumnezeu, chinuit de constiinta si de scrasnirea dintilor, de focul cel nestins si de viermele cel neadormit; eu tremur gandind ca acela va fi si locul meu, deci, eu pentru mine insumi ma rog si pentru cei cesufar in iad, ca sa se pogoare peste ei roua cu racoreala, cantand cantare lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6:
Unde era sa rasara lumina Ta, Hristoase Dumnezeule, daca nu peste cei ce sedeau in intuneric si in umbra mortii?! De aceea Te si pomenesc sufletele cele din iad. Pogoara-Te dar din nou intru cele mai de jos ale pamantului si scoate intru bucurie pe cei ce s-au despartit de Tine cu pacatele, insa de Tine nu s-au departat. Deci, in numele Fiului si al Duhului, ne rugam Tatalui:
Tatal nostru, fii Tai se chinuiesc, deci miluieste-i;
Tatal nostru, grele sunt pacatele lor, dar indurarea Ta este mare;
Tatal nostru, Tu ai trimis pe Fiul Tau ca sa mantuiasca pe cei pacatosi;
Tatal nostru, cerceteaza necazul cel amar al sufletelor care s-au departat de la Tine;
Tatal nostru, miluieste pe cei ce au prigonit adevarul din neputinta;
Tatal nostru, iubirea Ta sa fie nu foc, ci racoreala din rai;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 7:
Voind, Doamne, sa dai mana de ajutor celor adormiti, le-ai ingaduit ca in vis si prin vedenii, sa se arate celor vii. Ca acestia pomenind cu dragoste pe cei adormiti sa faca in amintirea lor fapte bune si nevoindu-se cu credinta sa strige cu dragoste: Aliluia!
Icosul 7:
Biserica lui Hristos inalta rugaciuni pentru cei adormiti in toata lumea, in fiecare zi, la orice ceas, in tot pamantul. Pacatele lumii se curatesc cu sangele cel curatitor al Mielului lui Dumnezeu. Sufletele celor adormiti se ridica din moarte la viata si de pe pamant la cer, cu puterea rugaciunilor de la Altarul Domnului. De aceea strigam:
Tatal nostru, fie mijlocitoare Biserica pentru cei adormiti, ca sa le faca scara catre cer;
Tatal nostru, indura-Te de ei pentru solirea Preasfintei Fecioare si a tuturor Sfintilor;
Tatal nostru, curateste pe cei pentru care credinciosii striga catre Tine, ziua si noaptea;
Tatal nostru, pentru nerautatea pruncilor, iarta pe parintii lor;
Tatal nostru, pentru lacrimile maicilor, rascumpara pacatele fiilor;
Tatal nostru, primeste milosteniile si rugaciunile noastre ca implinire la faptele lor bune;
Tatal nostru, sa fie sangele Fiului Tau izvor de viata, pentru aceia carora le facem pomenirea;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 8:
Lumea intreaga se infatiseaza ca un sfant mormant obstesc. Pretutindeni se gasete praful fratilor si al parintilor nostri, ziditi dupa chipul si asemanarea lui dumnezeu, rudenii ale noastre intru Adam. Tu singur esti Acela ce fara incetare ne-ai iubit pe noi. Iarta si pe toti cei ce au murit de la inceput si pana acum, ca sa cante ei iubirii Tale de oameni: Aliluia!
Icosul 8:
Vine ziua valului ca un foc arzator, ziua cea mare si infricosata a Judecatii celei de pe urma, cand se vor descoperi cele ascunse ale oamenilor si se va deschide Cartea Cunostintei. Iar Sfantul Pavel Apostolul striga: Impacati-va cu Dumnezeu mai inainte de acea zi. Doamne ajuta-ne, si cu lacrimile celor vii, implineste neajunsurile celor adormiti cand strigam:
Tatal nostru, in ceasul judecatii, invredniceste-i pe ei si pe noi de mila Ta cea aducatoare de bucurie;
Tatal nostru, incununeaza cu slava pe ceice au suferit munci, pentru Tine si pentru aproapele;
Tatal nostru, daruieste odihna Ta celor curatitit prin necazurile lumii acesteia pamantesti;
Tatal nostru, Cel ce stii numele tututror, primeste-i pe cei ce s-au mantuit in cinul calugaresc si in cel mirenesc;
Tatal nostru, primeste pe pastorii cei cucernici impreuna cu fii lor cei duhovnicesti;
Tatal nostru, sa intampine robii Tai pe Mirele Hristos cu faclii aprinse;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 9:
Binecuvantati, iar nu pierdeti timpul cere trece repede. Fiecare ceas, fiecare clipa ne apropie tot mai mult de mormant. Albirea parului, slabirea puterii, sunt vestitoare de lumea cea viitoare, sunt martorii stricaciunii pamantesti; ne vestesc ca totul trece si se apropie fericirea cea vesnica, unde nu sunt nici lacrimi, nici suspine, ci numai cantare de biruinta: Aliluia!
Icosul 9:
Dupa cum toamna copacii se despoaie de frunze, asa si viata noastra merge spre cadere, cu fiecare an, cu fiecare luna. Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor se stinge, batranetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se departeaza. Voi, cei ce erati candva tineri, plini de bucurie si de fericire, unde sunteti acum? Mormintele voastre zac fara glas. Dar sufletele lor sunt in mana Ta, Doamne; de aceea graim acestea:
Tatal nostru, ingrijirea pentru lumea cea de dincolo de mormant, ne cheama la rugaciune;
Tatal nostru, lumineaza cu soare frumos si incalzeste locasurile celor adormiti;
Tatal nostru, sa se stearga pentru totdeauna vremea despartirii;
Tatal nostru, invredniceste-ne de bucuria intalnirii cu ei in ceruri;
Tatal nostru, fa ca noi sa fim una cu Tine;
Tatal nostru, intoarce celor raposati curatia pruncilor prin bunatatea de suflet a celor tineri;
Tatal nostru, fa ca sa le fie lor viata cea vesnica luminata sarbatoare a Pastilor;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 10:
La mormintele rudeniilor noastre ne curg lacrimi ca picaturile de ploaie si cu nadejde ne rugam: ” Adevereste-ne, Doamne, cum ca ne-ai iertat pe toti, spune-ne cum ca ii primesti in locasurile bucuriei; descopera aceasta in taina sufletului nostru, ca sa cantam: Aliluia!
Icosul 10:
Imi indrept privirea in departare pe calea vietii trecute si vad o multime din cei care au raposat, din prima zi si pana acum, binefacatori ai mei, si cu indatorat dragoste strig unele ca acestea:
Tatal nostru, miluieste pe toti cei ce mi-au dorit si mi-au facut mie bine;
Tatal nostru, invredniceste-i mariri Tale, pe parintii si fratii nostri si pe cei de aproape;
Tatal nostru, mantuieste pe cei ce mi-au binevestit mie cuvantul Tau;
Tatal nostru, preamareste in fata ingerilor pe cei ce m-au invatat sa Te iubesc pe Tine;
Tatal nostru, daruieste bucurie celor ce m-au povatuit cu pilda vietii lor sfinte;
Tatal nostru, indulceste cu tainica mana pe cei ce m-au ajutat in zile grele;
Tatal nostru, Imparatia Ta sfarsit nu are, fa ca sa intre cei adormiti intru bucuria Ta;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 11:
Unde-ti este moartea boldul tau? Unde-ti este intunecarea si frica cea mai de dinainte, caci de acum inainte tu esti dorita, tu ne impreunezi nedespartit cu Dumnezeu; tu esti o mare odihna, tu esti o mare zi de sambata. Apostolulu striga: ” Doresc sa mor, ca sa fiu impreuna cu Hristos! drept aceea privind la moarte ca la o minunata asteptare si viata strigam: Aliluia!
Icosul 11:
Invia-vor si se vor scula cei din morminte si se vor bucura cei de pe pamant, fiindca atunci se vor scula trupuri duhovnicesti preamarite, nestricacioase, luminate. Oase uscate auziti cuvantul Domnului: “Imbracati-va cu vine, acoperiti-va cu piele, sculati-va din caruntetea vremurilor trecute, caci sunteti rascumparati cu Sangele Fiului lui Dumnezeu; prin moartea Lui sunteti inviati, a venit peste voi lumina Invierii”. aceasta taina o slavim si noi si strigam:
Tatal nostru, descopera-le acum tot adancul iubirii Tale;
Tatal nostru, Tu le-ai descoperit lumina soarelui si luna cea linistita;
Tatal nostru, fa sa vada acum si slava ingerilor care sunt para de foc;
Tatal nostru, Tu i-ai indulcit cu frumusetea rasaritului si a apusului de soare, deci sa vada acum si lumina vesniciei Tale Dumnezeiri;
Tatal nostru, tot sufletul sa fie luminat ca steaua diminetii si luceafarul zorilor;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 12:
Carnea si sangele nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Cata vreme petrecem in trup suntem despartiti de Hristos. Daca nu murim, nu putem invia pentru vesnicie, caci se cade ca acest trup stricacios, sa se imbrace intru nestricaciune si muritor aceasta sa se lumineze cu nemurirea, ca astfel in lumina zilei celei neinserate sa cante neincetat: Aliluia!
Icosul 12:
Asteptam bucuria intalnirii cu Domnul, asteptam razele luminoase ale invierii, asteptam scularea din morminte a celor apropiati ai nostri si imbracarea celor morti cu viata vesnica prin preschimbarea intregii fapturi. Atunci vom striga Ziditorului unele ca acestea:
Tatal nostru, Tu ai zidit lumea spre biruinta bucuriei si a binelui;
Tatal nostru, ridica-ne pe noi din adancul pacatului la sfintenie;
Tatal nostru, daruieste celor raposati ca sa impartaseasca impreuna cu Tine in vesnicie;
Tatal nostru, fa ca sa le fie lor Domnul Hristos, lumina pururea aprinsa;
Tatal nostru, da-ne si noua ca impreuna cu ei sa praznuim Pastile nestricaciunii;
Tatal nostru, nu Te desparti de robii Tai pana la sfarsit;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, preaindurate Parinte, Cel ce esti fara de inceput si voiesti ca toti sa se mantuiasca, Cel ce ai trimis la cei pierduti pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru si ai turnat peste ei Duhul cel de viata datator, miluieste, iarta si mantuieste pe rudeniile noastre si pe toti cei din veac adormiti. Iar cu solirile lor cerceteaza-ne si pe noi, ca impreuna cu ei sa cantam Tie, Mantuitorul si Dumnezeului nostru, cantare: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Pe Adam cel cazut si pe tot neamul sa-l izbavesti de pierzarea cea vesnica, ai trimis in lume, Doamne, pe Fiul Tau, rasanindu-ne viata vesnica prin Crucea si Invierea Lui. Spre mila Ta nadajduim, asteptam Imparatia cea nestricacioasa a slavei, cerem impartasirea la Domnul a celor adormiti si ne rugam:
Tatal nostru, fa ca sa uite ei toate scarbele si intristarile pamantesti;
Tatal nostru, veseleste sufletele celor ce s-au chinuit in valurile vietii;
Tatal nostru, mangaie-i pe ei la sanul Tau, precum isi mangaie mama copiii;
Tatal nostru, graieste lor: ” Pacatele vi s-au iertat!”;
Tatal nostru, primeste-i in limanul cel fericit si linistit;
Tatal nostru, deschide-le camarile Ingerilor si Sfintilor;
Tatal nostru, pe parintii si fartii nostri cei adormiti invredniceste-i vesnicilor Tale bunatati;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
si Condacul 1:
Cel ce cu iconomia Ta cea nepatrunsa ai pregatit pacea spre binele cel vesnic, hotarand tuturor vremea si felul sfarsitului, iarta, Doamne, pacatele celor din veac adormiti, primeste-i in locasul luminii si al bucuriei si le deschide bretele parintesti. Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea si strigam: Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
RUGACIUNE:
O, Preasfanta Doamna, de Dumnezeu Nascatoare, catre tine Preacurata nazuim. Tu esti cetate tare si mijlocitoarea si acoperamantul tuturor celor ce alearga la tine cu credinta si nadejde. Ceea ce esti binecuvantata, te rugam, asculta rugaciunea nevrednicilor robilor tai si soleste intotdeauna pentru adormitii robii tai. Tu pururea mijlocesti pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dreapta credinta si care alearga sub acoperamantul tau si se roaga cu credinta pentru cei bolnavi, napastuiti si intristati, insa mijlocirea ta si rugaciunea, ne este si mai trebuincioasa dupa moartea noastra. Dupa Dumnezeu la tine avem nadejde tare, caci nimeni din cei ce se roaga tie, nu iese fara ajutor, ci numai cu bucurie, mangaiere si indulcire. Preasfanta Doamna, Nascatoare de Dumnezeu, roaga pe Fiul tau si Dumnezeul nostru sa daruiasca celor adormiti iertarea pacatelor. Roaga-te, Nascatoare de Dumnezeu, caci mult poate rugaciunea Maicii spre bunavoirea Stapanului, fiindca Domnul primeste de la tine tot cuvantul despre iertare. Deci si acum primeste ale noastre rugaciuni ce le aducem tie, Preasfanta Fecioara, din toata inima si din tot sufletul nostru, pentru sufletele adormitilor robilor tai. Te rugam, Stapana, sa le ajuti cu indrazirea cea de Maica ce o ai catre Domnul, ceea ce esti plina de dar, ajuta-le sa se indeparteze inaintea Celui ce sade pe tronul slavei, ca sa nu fie rusinati in fata ingerilor si a tuturor sfintilor, in fata lumii celei de sus si a celei de jos. O, Preasfanta Doamna, Imparateasa si Stapana, tu esti podul care duci la cer pe cei de pe pamant, tu esti deschizatoarea usilor Raiului. Pe tine te cinstim si Fiului tau slava inaltam impreuna si Parintelui celui fara de inceput si Duhului Sfant, Dumnezeului nostru in vecii vecilor. Amin.
Admin!
Daca poti pune aici, preluand de la rubrica ‘AUDIO’ Acatistul pentru cei adormiti cantat de Marian Moise, ce bine a-i face!
Te cucereste, te indulceste, te inmoaie daca il si asculti…
Ca tot vorbim de cei adormiti, va citez cate ceva din “Sinteza gandirii Pr.Cleopa in 1670 de capete” referitor la cei adormiti, la starea lor dinainte de moarte, imbunatatirea vietii lor (sufletesti, duhovnicesti) de dupa…
781. Se mai pot la slujbe mortii care se ard in crematoriu?
Daca s-au pus fara voia lor la crematoriu, se pot puna la slujbe. Pentru ca cei de pe front, cand batea altileria si brandurile si aviatia la Cotul Donului, spuneau ofiterii, in 20 de minute, dintr-un regiment de 4000 de oameni, au rams 12 oameni. Daca i-au ars cu foc si s-au facut scrum , ce-s vinovati ei? Poate ei au murit cu rugaciunea in gura.
Iar daca s-a cerut omul sa-l duca la crematoriu, “Domnule, eu las testament sa ma duceti la crematoriu”, acela s-a despartit de Biserica si de slujbele Bisericii, ca n-a vrut sa primeasca randuiala Bisericii cu inmormantare. Pe acela nu-l poti pune la slujbele Bisericii.
782. Ce se intampla daca a murit omul fara luminare?
Daca moare omul fara luminare nu-I nimica. Luminarea este numai un simbol. Auzi ce spune Mantuitorul din Evanghelie, ca sa arate care-I luminarea noastra: “Asa sa lumneze lumina voastra inaintea oamenilor – si apoi care-I lumina – ca vazand oamenii faptele cele bune ale voastre, sa- L slaveasca pe Tatal vostru Care este in ceruri.” Asta-I lumina. Faptele bune.
Poti sa ai un million de lumanari, nu-ti ajuta nimic la moarte. Cine le-a aprins lumanarea la cei care au murit pe front? Iata lumina: daca au avut fapte bune, aceea-I lumina. Luminarea este simbol. Daca o aprinzi este bine, daca nu poti, nu-I nimic. Faptele bune merg cu noi, nu luminarea.
783. Preacuvioase Parinte Cleopa, pentru cei care au murit nespovediti se mai poate face ceva?
Care au murit nespovediti si neimpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. In fundul Iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau cei care mor nespovediti si neimpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi pentru ei. Daca au trait in preacurvie nu poti sa-I unesti cu Biserica.
Dar stiti cum ii mai poti ajuta? Cu un pomelnic sobornicesc. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostolic, se roaga in doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, cand incepe “dupa liturghia celor chemati”? …..Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii…Sa-I uneasca pe dansii cu Sfanta sa soborniceasca si apostoleasca Biserica…
Pentru cine se roaga atunci Biserica? Pomeneste pe cineva? Se roaga pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, sa le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptatii…
In felul acesta se face, AM GASIT SCRIS, pentru cei care mor nespovediti de multa vreme sau in pacate de moarte. DACA STII CE PREOT L-A BOTEZAT, SI-I MORT, PUI PREOTUL ACELA; SI CE PREOT L-A CUNUNAT, DACA A FOST CASATORIT, DACA-I MORT; SI NASII DE BOTEZ; rudeniile spirituale.
II pui pe aceia, fara sa-I pui numele aceluia/aceleia, si zici: “SI CU TOT NEAMUL LOR CEL ADORMIT”. Aici intra si el/ea, ca este BOTEZAT si este FIU DUHOVNICESC AL LOR.
Asa se poate face pomelnic pentru acei care traiesc toata viata necununati, nespovediti, neimpartasiti sau in alte pacate grele. Putem sa-I punem pe acestia, dar fara nume, soborniceste.
913. Pe cine sa trecem in pomlenic?
Cand faci, mama, pomelnic pentru ‘ai matale, la liturghie, pune si unul sau doi saraci, sau o vaduva pe care nu are cine o pomeni si a murit saraca. Este mare pomana. Asta se cheama milostenie duhovniceasca.
914. Pentru morti, ce slujbe se pot face? Parastase, liturghii? De exemplu, cate parastase de pot face?
Parintele meu, pentru mortii si pentru vii, cea mai puternica slujba este Sf.Liturghie, care este jertfa si rascumpararea Mantuitorului.Daca a murit cineva este bine se se porneasca 40 de Liturghii.
Si daca nu stim daca a murit spovedit sau impartasit, poate a murit de mai multi ani, putem sa-l punem in pomelnic?
Numai daca moare sinucis, Doamne fereste, pe acela nu-l mai poti pune.
Dar daca moare de moarte normala?
Da, oricum ar fi. Ca zice Apostolul: omul murind a incetat de la pacat, nu mai face pacatul. Il poti pune, este fiu al Bisericii.
915. Cand facem pomelnic pentru Sf.Altar pe cine trecem in primul rand?
Cel mai mare neam pe care il avem pe fata pamantului, nu-I tata si mama, cat veti trai voi.
Cel mai mare din neam pe care il avem nu-I sotia, sotul, ci este PREOTUL care ne-a botezat si al doilea NASUL de botez, si al treilea – pentru cei cununati – este nasul de cununie. Deci, cand faci un pomelnic, intai si intai la morti sa faci. Si daca preotul care te-a botezat este mort, pe el sa-l pui intai. Apoi sa pui nasul daca-I mort, pe urma ceilalti.
Cand faci pomelnic la vii, tot asa. Daca traieste preotul, pui pe preot intai si apoi pe nasul de botez, nasul de cununie si apoi pe sot, sotie, mama, sora si alte rudenii.
Ce persoane nu se pot pune pe pomelnic?
Pe pomelnic nu se pot trece niciodata mai intai sectarii, caci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. Pe acestia in veac nu-I poti trece in pomelnic.
Al doilea sunt sinucigasii, care si-au facut seama singuri; ori s-au innecat, ori s-au spanzurat, ori au murit din betie, au baut si au murit beti, ori au murit in duel, tot sinucigasi se socotesc.
Pe urma nu se pun la slujbe cei care traiesc necununati.
Nu se pot pune cei care au refuzat Sf.TAine la moarte;
Nu-I poti pune pe cei care au injurat de cele sfinte;
Nu se pot pune la liturghie cei ce s-au luat neamuri in casatorie, de la spita a sasea in jos.
Spita a sasea sunt veri de gradul doi.
Spita a patra sunt veri intai.
Astea sunt pricinile pentru care nu-I poti pune la Liturghie.
Iar la Psaltire numai sinucigasii si ereticii NU se pot pune. Ceilalti se pot pune fara particele la Psaltire. Dar sa scrii pe pomelnic: fara particele. N-are comuniune cu Sf.Liturghie.
@ Magda:
Pai este deja! In subsolul postarii… Daca nici cine il cauta, nu il vede… of 🙂
Se poate si descarca de aici:
http://www.razbointrucuvant.net/utilizator1/marian_moise/acatiste/12_Acatist_catre_Dumnezeu_Tatal_pentru_cei_adormiti.mp3
Admin!
La chioreni, langa orbeni…asa si eu! Mai imi trebuie un rand de ochelari 🙂
As vrea sa va mai citez din “Explicarea Sf.Liturghii” despre aratari, vedenii, intamplari adevarate despre lumea ‘de dincolo’ ca, nimeni sa nu deznadajduiasca pentru mantuirea celor plecati dintre noi dar sa fie incredintati (cei care se indoiesc) ca n-ar exista RAi, Iad, munci, plata/rasplata:
“Rugaciunea Cuv.Macarie Egipteanul biruia pe draci si usura suferintele paganilor care se munceau in iad: odata Cuv.Macarie a iesit din Schit la locul Terinut si inserand, a intrat intr-un mormant elinesc, sa se culce. Deci erau acolo oase elinesti vechi, si lund unul, l-a pus capatai. Iar diavolii vazand indrazneala lui, s-au maniat asupra-i si au vrut sa-l ingrozeasca, strigand cu glas femeiesc:
“O! Cutare, mergi in baie sa te speli?”
Si a raspuns un alt demon din oasele cele moarte, care zaceau sub capul batranului, zicand:
“Un strain am asupra mea si nu pot sa vin.”
Iar batranul neinfricosandu-se, cu indrazneala batea osul acela zicandu-i:
“Scoala-te si te du daca poti”.Auzind acestea diavolii, au strigat cu mare glas:
“Ne-ai biruit cu totul” si au fugit rusinati.
Apoi umbland prin pustie parintele Macarie, a aflat o capatana de om uscata, zacand pe pamant, pe care, cand a intors-o cu toiagul sau, se parea ca da oarecare glas capatana aceea. Si a intrebat-o, cine este?
Capatana a zis:
“Eu am fost incepator al popilor idolesti, care au locuit in acest loc, iar tu esti Parintele Macarie, cel plin de Duhul lui Dumnezeu, pentru ca tu cand te rogi, milostivindu-te spre cei ce sunt in munca, ei simt oarecare usurare”.
Si a zis batranul:
“Care este usurarea sau munca voastra, spune-mi mie”
RAspuns-a cu suspinare, zicand:
“Pe cat este de departe cerul de pamant, atat de mare este focul, intru al carui mijloc suntem noi, de la picioare pana la cap, cu totul arzandu-ne; si nu este cu putinta cuiva din noi ca sa vada fata altuia, iar cand te rogi tu pentru noi, ne vedem putin unul cu altul si aceasta este pentru noi o usurare”.
Acestea auzindu-le batranul, a lacrimat si a zis:
“Vai de ziua in care va fi calcat omul poruncile lui Dumnezeu”. Si iarasi a intrebat pe capatana aceea:
“Au este alta munca mai mare?”
Raspuns-a capatana:
“Sunt altele cu mult mai adanci, sub noi”. Si intreband batranul a zis:
“Care se afla intru acele adanci munci?”
Osul a raspuns: “Noi suntem cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu si acum simtim milostivirea Lui, macar cat de putin; iar aceia care cunoscand pe Dumnezeu, s-au lepadat de EL si n-au pazit poruncile Lui, cu mai grele si mai grozave munci sunt munciti sub noi”.
Iar Sf.Macarie luand capatana aceea, a ingropat-o in pamant si s-a dus.”
Admini, vreau sa va intreb ceva ce nu inteleg. Mai sus scrie ca ”Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu este durere…”. ”
Si atunci Avraam cum de l-a vazut pe bogatul din iad? Mai mult, Sfantul; Siluan Athonitul intreba pe cineva (citez din memorie)”Daca tu ai fi in rai si ai vedea in iad pe cineva ai mai avea atunci o inima de fier? Dar in rai nu este nevoie de fier.”
“Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce aminte, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gândul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.””
Si Sfantul Lavrentie de la Cernigov spunea ca cei din iad stau k sardelele in butoi si ii curgeau siroaie de lacrimi pentru ei.
Prin exemplele pe care le-am dat vreau sa spun ca raspunsurile parintelui Paisie intra in contradictie cu ceea ce au zis unii Sfinti Parinti. Plus ca, daca cineva fiind in rai nu-si va aduce aminte ca a avut rude, etc, ar insemna ca persoana respectiva sa nu mai aiba memorie. Or, la slujbele ce se fac celor adormiti- fie ca e vorba de slujba inmormantarii, a parastasului,etc- este invocata deseori Maica Domnului si ceilalti sfinti.
Deci, e clar ca toti cei din rai -Maica Domnului, sfintii si toti credinciosii care au ajuns acolo- stiu ca exista oameni in iad si ca sufera cumplit. Cu alte cuvinte, locuitorii raiului nu sunt inchisi in turnul de fildes al bucuriei lor si gata! nu-i mai intereseaza de nimic decat de bucuria lor si de cei de pe pamant pt k ii vad, iar de restul nu-i intereseaza pt k …nu-i vad si ”vor crede k nu mai exista alti oameni”
Si va mai spun ce am invata la ora de religie, la liceu. Un coleg de-al meu l-a intrebat pe profesorul de religie daca celor din rai nu li se va face mila vazandu-i pe cei din iad. Daca eu ajung in iad si cel mai bun prieten al meu ajunge in rai, nu i se va face mila de mine si va incerca sa ma scoata de acolo cu rugaciunile sale?
Raspunsul profesorului de religie a fost urmatorul:” Cei din rai vad pacatele celor din rai. Ei vad ca X l-a hulit pe Dumnezeu cat a trait pe pamant, vad ca Y a luptat cu inversunare impotriva lui Dumnezeu, vad ca G si-a inselat nevasta , dar juca teatru si se credea marele induhovnicit, etc. Si se scarbesc de pacatele mari ale celor din iad.”
@ Sorin:
Da, corecte observatii, ne-am gandit si noi ca exista pareri contrare si ca raspunsul la aceasta problema, de fapt ne ramane, se pare, o taina…
ipoteza
“nimic necurat Nu intra in Imparatia lui Dumnezeu”. Poate ca cel ‘admis’ este curatit de ‘toata intinaciunea’, incluzand aici si memoria pacatului,ca fapte dar si ca persoane.
As indrazni zice ca nu e vorba de memoria in sine. Poate ca la fel ar trebui si noi, inca de aici, sa iertam gresitilor nostri. Adica disparandu-ne din memorie nu persoana ci gresala.
Parintele Sofronie descrie experienta unui pustinc, care primeste un raspuns de la Hristos in care se face distinctie intre ‘cei care au chemat macar o data in viata pe Domnul’ si cei care si-au daruit viata Lui. Altfel spus, Maica Domnului si Sfintii au alta vedere decat un om mantuit…si nu doar o vedere , dar si o anume putere a rugaciunii pentru cei din iad. Cel simplu dar mantuit nu are aceeasi largime a inimii pentru a cuprinde iadul.
dar, subscriu la admin, sunt taine si noi prea mici
Se face referire la ‘varsta ingereasca’ a sufletelor intrupate (trupul lor pamantesc induhovnicit, innoit) DAR dupa JUDECATA DE APOI;
Recititi fragmentul:
“La Judecata de Apoi Dumnezeu va învia şi trupul, deoarece cu el a trăit şi a păcătuit. In cealaltă viată toţi vor avea acelaşi trup – trup duhovnicesc – aceeaşi înălţime şi cei scunzi şi cei înalţi, aceeaşi vârstă şi tinerii şi bătrânii şi pruncii, deoarece sufletul este acelaşi. Adică va exista o vârstă îngerească.
– Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?
– Ascultă, aşa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei care sunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel şi cei care se află în iad îi văd pe cei care sunt în Rai. Iar aceasta va fi pentru ei un iad şi mai mare. Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu este durere…”. Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce aminte, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gândul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.”
Deci! Cei din Rai “vor crede ca nu mai exista alti oameni, si nici nu-si vor mai aduce aminte de pacatele pe care le-au facut.” – tocmai ca fericirea lor sa fie DEPLINA, neumbrita de tristetea referitoare la mama, tata, copii, rude, prieteni, cunoscuti….
Iar cei din Iad – pe langa pedeapsa/munca cuvenita fiecaruia in functie de pacatele care l-a stapanit/biruit, pentru raul facut siesi dar si prin sminteala produsa celorlalti (din viata pamanteasca) se vor chinuii indoit vazand slava si bucuria celor din Rai de care s-au lipsit de buna/voie.
Pana una, alta…asa cum scrie , nici sfintii nu se bucura deplin, nici pacatosii din iad nu se muncesc ‘in plin’ pentru ca Biserica Luptatoare (de pe pamant) este in continua lucrare cu Biserica Biruitoare (din Cer) muncindu-se cu greu – si de-o parte, si de alta – SA NASCA pentru Imparatia Cerurilor pe toti oamenii de pe Pamant, mai ales pe crestini!
In special CEA MAI MARE/TARE RUGATOARE pentru noi fiind PREA SFANTA, PREA CURATA, PREA BINECUVANTATA, MARITA, SLAVITA STAPANA NOASTRA NASCATOAREA DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA care, plange neincetat pentru noi pacatosii/ticalosii ca sa nu ne pierdem…Ea e USA milostivirii si mantuirea neamului omenesc! Cinse s-a incredintat Ei, n-a pierdut NIMIC!
Apropo morti si de pomenirea lor.
Mie mi s-au intimplat doua lucruri mai iesite din comun cu ambele mele bunici,amindoua moarte acum.
Fata de una dintre ele ma instrainasem de multa vreme (adica nu mai tineam prea mult legatura cu ea, si existau motive pentru aceasta). Atunci cind a murit eu nu am fost de fata, am aflat dupa. Bunica aceasta avusese pacate mari(dintre care unele au avut consecinte si asupra mea) si murise nespovedita si ne-impartasita. Odata cu apropierea mea de biserica, care s-a produs putin dupa ce a murit ea, mi se intimpla sa ma gindesc la ea, la viata ei si aveam sentimentul bazat pe ceea ce stiam despre ea ca nu se afla deloc intr-un loc bun. Au trecut 12 ani si destul de abrupt a inceput sa ma framinte din ce in ce mai mult ideea: dar oare i s-au facut parastasele si tot ceea ce trebuie? Ea fusese in grija unui unchi de-al meu pe care insa il stiam destul de nepasator in privinta asta. Am facut ceva cercetari si am aflat ca in afara de parastasul de 40 de zile bunicii mele nu i se mai facuse nimic altceva. Sentimentul de urgenta ca TREBUIE sa fac eu ceva in sensul asta crestea pe masura ce se apropia luna septembrie. Si mi-am adus aminte ca era exact luna in care murise. M-a uimit si faptul in sine ca aceste idee ma obseda dupa 12 ani de la moartea ei si, cumulat, dupa 20 de ani de cind nu o vazusem (practic de la virsta de 11-12 ani nu mai avusesem aproape nici o legaturacu ea). I-am facut parastasul si pomelnicul mentiona numai numele ei. Si atunci s-a intimplat ceva pentru a doua oara(si ultima pina acum) in viata mea. Dupa ce s-a terminat slujba am simtit brusc o pace adinca, profunda, o stare de bine si mai ales de calm, de impacare care nu se poate descrie in cuvinte (temporara,evident si din pacate). Atunci am stiut ca slujba fusese primita si ca sufletul ei se mutase intr-o “camara” mai buna, undeva la un nivel superior celui unde fusese iar acea stare de pace si liniste era semnul si poate si multumirea in acest sens. M-am gindit la inceput ca a fost oarecum ironic ca exact eu cea mai instrainata dintre nepotii ei a trebuit sa fac asta. Mi-am dat seama insa ca nu era deloc ironic… pentru ca ea avea nevoie si de iertarea mea care a fost astfel concretizata(desi i-o dadusem in sinea mea de ceva vreme).
Cu a doua bunica, de care, spre deosebire de prima am fost foarte apropiata, fiind nepoata ei favorita lucrurile au fost astfel: la citeva saptamini dupa ce a murit am visat-o. Visul insa a fost de asa natura incit se suprapunea cu realitatea aproape identic. Eu dormeam in camera in care murise, in patul in care murise. In vis se facea ca eram exact in aceeasi camera in aceeasi pozitie…dormind. Numai ca in mijlocul incaperii era bunica mea imbracata in zdrente cenusii cu o fata trista si care se uita rugator la mine fara sa spuna insa nimica. Si brusc m-am trezit. Singura diferenta dintre vis si realitate era ca bunica nu mai era prezenta. Si mai era si faptul ca m-am trezit din somn in timpul noptii total necaracteristic pentru mine care dorm bustean, neintoarsa pina dimineata. Mi-am dat seama imediat de ce bunica se uita atit de rugator…avea nevoie de ajutor, adica de slujbe si rugaciuni. Ceea ce si familia mea si cu mine am facut. Nu stiu cit de mult au ajutat-o (n-am primit nici un semn in acest sens),dar eu cred ca trebuie s-o fi ajutat.Altfel nu as mai fi avut acel vis “aproape real”.
@ Petra
🙂
Daca poti/iti permiti scrie si tu un pomelnic (Sf.Liturghie) pentru 40 de zile la Manastire, unde se oficiaza in fiecare zi; cand s-au ‘terminat’, daca mai poti…reinnoieste!
Nu este scris nicaieri ca trebuie sa faci lucrul asta NUMAI in posturi sau in ziua celui/celei care a decedat.
@Magda,
da, eu dau pomelnice la fiecare liturghie duminica, ca toata lumea dar ce spui tu este o idee buna pe care am aplicat-o doar de putine ori pina acum.
@Sorin
Este vorba de starea sufletelor dupa Judecata de Apoi, nu de cea provizorie in care se afla de la iesirea din trup si pana la Judecata Finala.
@ pr. Alexandru
Mi-ati luat vorba din gura, k sa zic asa. Chiar voiam sa revin la acest subiect si sa scriu k poate parintele Paisie la acest lucru s-a referit.
Si cu siguranta s-a referit la ceea ce urmeaza dupa Judecata de Apoi, cand in iad vor merge cei mai rai dintre cei rai- tot ceea ce nu a mai putut fi salvat deloc, iar in rai sfintii, cei care s-au mantuit si cei care au fost salvati din iad- adk cei care au ajuns in iad, dar pe care Biserica i-a scos de acolo cu rugaciunile ei.
In legatura cu memoria, nu e ca si cum ei si-ar pierde ori le-ar sterge cineva memoria ci cred k se refera la faptul k toti cei din rai vor avea o plinatatea sufleteasca, un extaz duhovnicesc ce le va umple sufletul . Practic, Dumnezeu le va umple sufletul de sus pana jos si ei nu vor mai avea nevoie de nimic altceva. Nu vor mai simti nevoia sa mai fie iubiti ori sa tanjeasca dupa dragostea mamei, tatalui, copiilor, etc.
Asa este, draga Sorin. Va fi cum spune Apostolul: “Stea de stea se deosebeste in stralucire”, adica fiecare va avea plinirea sa dohovniceasca.
O, de-am ajunge si noi acolo !
Zic si eu, nu dau cu parul :-), unele idei din articol mi se par putin cam “catolice”…Din cate stiam sufletul mortilor nostri doarme pana la Judecata de Apoi, iar rugaciunile noastre la parastase pot indupleca pe Dumnezeu sa le mai ierte din pacatele nemarturisite. Dar in niciun caz ca ei sunt undeva in iad/rai in functie de comportamentul lor in asteptarea Judecatii…Asta mi se pare cam aproape de “purgatoriul” catolic…
Il cinstesc pe parintele Paisie Aghioritul, am carti cu cuvinte de care m-am folosit ale sfintiei sale, dar…in acest articol ideile nu mi se par foarte ortodoxe.
Poate gresesc, as vrea sa ma lamuriti daca la Sfintii Parinti de la cele 7 sinoade gasim aceste idei.
@petra
povestea ta este apropiata de ce i se intampla fetei mele mijlocii de cateva saptamani.
Mama mea a murit, Domnul s-o odihneasca, acum 15 ani. Eu sunt singura la parinti si mama mea tot timpul a regretat ca nu a avut un baiat. Imi spunea mereu asta, si uneori ma durea, dar…asta e viata. Cand am devenit la ranbdul meu mama, primul copil a fost un baiat si mama mea a fost foarte fericita.L-a privilegiat in toate. A urmat o fata, cea mijlocie. Din pacate mama mea, care era depresiva, a transfera
a transferat nemultumirea asupra ei si o nedreptatea, fata de baiat. Cand cei doi copii aveau 4 si 5 ani, mama a murit. Apoi am mai avut o fata, al treilea copil, pe care mama nju a cunoscut-o.
In ultimul timp, fata mijlocie care are acum aproape 18 ani, si care avea 3 ani cand a murit mama, imi spune ca o viseaza in fiecare noapte, ca-i spune ca se bucura ca a crescut mare, sa aiba grija de mine, si ca va reusi in proiectele scolare pe care le are.
Nu stiu ce sa cred…
Dar poate, cum zici tu, poate ca mama vrea sa-si rascumpere intr-un fel atitudinea pe care a avut-o fata de ea cand era mica…
Nu stiu, totusi ideea asta nu corespunde intru totul ortodoxiei, poate cineva ma poate lamuri…
Multumesc.
Doamne ajuta !
@ Hrisanti:
Si totusi Cuviosul Paisie nu a gresit, iar aceasta e chiar invatatura ortodoxa.
http://biserica.org/Publicatii/2001/NoIV/05_index.html
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/viata-vesnica/judecata-particulara-universala-69157.html
@admin
da, stiam despre judecata particulara si cea de Apoi, despre diferentele dintre ele, dar nu stiu ca sfintii parinti sa fi invatat ca mortii pot fi intr-o stare constienta inainte de Judecata de Apoi, si nici ca aparitia lor in vis trebuie luata ca un “semn” sau ceva de genul asta…
Sigur, exista pilda cu Lazar si bogatul, dar Lazar este un sfant, ceea ce toti mortii nu sunt…
Cred ca sfintii merg direct in Rai si sunt constienti imediat dupa moarte, pentru ca Sfantul Duh salaslmuieste in ei, dar ceilalti morti, de rand…
@Hrisanti:
Nu, invatatura Bisericii spune ca TOTI cei adormiti trec prin judecata particulara si apoi sunt randuiti fie in rai, fie in iad. Si nu doar invatatura, ci si randuiala. Parastase, pomeniri, rugaciuni, toate au acest sens si aceasta constiinta. Sufletele nu merg la somnic, Doamne pazeste!
http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-soarta-sufletului-dupa-moarte.htm
http://www.patriarhia.ro/ro/documente/catehism25.html
http://www.pemptousia.ro/2012/11/parastasele-practica-a-bisericii-primare-sau-inovatie-moderna/