IPS BARTOLOMEU ANANIA – 1 AN DE LA ADORMIRE. Astazi hienele in piei de pastori ii sfasie mostenirea… LECTIA UNEI VIETI DEMNE SI RODITOARE
Dragii mei…
“Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu:
„Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.
sursa: Blogul dedicat Mitropolitului Bartolomeu
Asta am învăţat: să mă uit la soare…
Legaturi:
- DOR DE PARINTELE ANANIA. Documentare remarcabile, marturii inedite si memorabile (VIDEO)
- Articolele saptamanii (2): PARINTELE ANANIA, BIRUINTA MILEI – de Nicolae Dabija
- INEDIT: Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!
- IPS BARTOLOMEU ANANIA, OMUL CARE NE-A DUS IN SPATE… Marturisiri de la emisiunea Eugeniei Voda, “Profesionistii”
- Adevarul despre rolul Inaltului Bartolomeu Anania in reeducarea de la Aiud. “UN OM LIBER POATE FI CALOMNIAT, DAR NU POATE FI SANTAJAT”
- VLADICA TEOFAN INALTA CEL MAI EMOTIONANT NECROLOG MITROPOLITULUI BARTOLOMEU: “A fost un urias si ramane un urias. Vocea lui care chema lupta nu este stinsa, rasuna mai puternic prin rugaciune”
- Parintele Arsenie Papacioc, despre ucenicul sau, Vladica Bartolomeu Anania, dupa trecerea sa la Domnul: ERA ODIHNITOR, MANGAIETOR, INIMA CALDA…
- Parintele Arsenie Papacioc despre IPS Bartolomeu Anania si despre stilisti
- Marturia Parintelui Calciu despre IPS Bartolomeu Anania – 2006
***
- IN ACEASTA SEARA MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA A PLECAT SPRE LUMINA CEA NEAPUSA, INAINTE DE A FI IMPLINIT 90 DE ANI: “Moartea, practic, nu exista, pentru ca noi credem in Inviere!” (MARTURII VIDEO)
- RAMAS BUN, INALT PREASFINTITE PARINTE BARTOLOMEU! Dincolo de mormant, Vladica ne vorbeste despre moarte, inviere si despre expresia eretica folosita din nestiinta de unii ziaristi: NU EXISTA “A TRECE IN NEFIINTA”!
- S-A FACUT PUBLIC TESTAMENTUL INALTULUI BARTOLOMEU. “La carma Mitropoliei imi doresc un urmas demn, credincios Bisericii Ortodoxe, integru, adversar al coruptiei de orice fel…”
***
- Glasul de tunet al Mitropolitului Bartolomeu Anania avertizeaza si mustra raspicat si dincolo de mormant: “EUROPA, NU SODOMA!”
- CE AM FACUT CU LIBERTATEA DUPA 21 DE ANI? – ULTIMUL SAU CUVANT-TESTAMENT, CATRE PARINTII CRESTINI (Pastorala si declaratia de presa de Nasterea Domnului, 2010): “Va rog, parintilor, ocrotiti-va copiii!”
- IPS BARTOLOMEU – 89 DE ANI! SI UN CUVANT AL SAU MAI ACTUAL CA ORICAND: “Iuda de azi umbla printre noi, e un ecumenist convins si un excelent teolog, e un maestru al crimei perfecte”
- IPS BARTOLOMEU: “In saivanele Bisericii au intrat lupii in piele de oaie”!
- Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia! (IPS Bartolomeu Anania vorbind si despre sfintii nasaudeni)
- Vladica Bartolomeu Anania: NU AM PARTICIPAT SI NU PARTICIP LA ASA-ZISA “RUGACIUNE COMUNA PENTRU UNITATEA BISERICII”.
- SINODUL MITROPOLITAN AL CLUJULUI, ALBEI, CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI SE PRONUNTA CATEGORIC IMPOTRIVA PASAPOARTELOR BIOMETRICE
- O absenta graitoare
- 47-1. COMPROMIS
***
- Stiri si comentarii despre “mostenirea” Inaltului Bartolomeu. Linistea dinaintea tradarii?
- IPS IUSTINIAN, Arhiepiscopul Maramuresului: “CLUJUL TREBUIE SA-SI APERE MITROPOLIA”. Update: Atentie la miza Ardealului pentru UDMR!
- SE VA SPARGE TOTUSI MITROPOLIA CLUJULUI SUB PRETEXTUL UNEI REORGANIZARI?
- CAND LEUL ADOARME… Stiri, marturii si opinii legate de sfarsitul pamantesc al Vladicai Bartolomeu (VIDEO). SE PREGATESTE DESFIINTAREA MITROPOLIEI CLUJULUI? (recititi, va rugam!)
“Cadoul” postum al rinocerilor si hienelor pentru Leul Ardealului, la exact 1 an de la nasterea sa in cer:
- Mitropolia Clujului pierde EPISCOPIILE ALBA-IULIEI SI ORADIEI? Teologul Radu Preda: “EPISCOPII SE COMPORTA EXCESIV POLITIC, SE PLATESC POLITE”
- MITROPOLIA CLUJULUI A FOST RUPTA! IPS Irineu Bistriteanul trece Arhiepiscopia de Alba Iulia sub jurisdictia IPS LAURENTIU STREZA, la Mitropolia Ardealului (Sibiu)
- IPS Andrei nu accepta dezmembrarea Mitropoliei Clujului: “MA DOARE GRABA IPS IRINEU DE LA ALBA-IULIA” (interviu video)
- TRINITAS TV anunta triumfal votul Adunarii Eparhiale a EPISCOPIEI ORADIEI de “revenire” la Mitropolia Ardealului
Poate ca am ascultat mai multe predici audio, mai mult ca sigur, pentru ca acum citesc, dar vocea Sfintiei-sale, inconfundabila, insoteste cuvintele… nu mi s-a mai intamplat pana acum!
Domnul sa-l odihneasca in pace alaturi de dreptii Sai!
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/mitropolitul-bartolomeu-anania-un-carturar-al-ardealului
Lectia care ne-a lasat-o Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania este cea a rugaciunii impletita cu atitudinea.E adevarat, isi permitea sa se expuna.La statura sa morala si duhovniceasca nici Patriarhul nu avea curajul sa-l infrunte direct.Dar cum e posibil sa ne rugam pentru mai marii nostrii,sa lasam totul la judecata lui Dumnezeu si in Sfantul Sinod sa votam in bloc pentru iertarea unor eretici NEPOCAITI?
Acest mare aparator al dreptei credinte s-a asemanat Sfantului Ioan Botezatorul care ii striga curajos lui Irod:”Nu-ti este ingaduit sa ai de sotie pe femeia fratelui tau!”.
Dumnezeu sa odihneasca minunatul sau suflet! Cat de mult ne lipseste prezenta sa. Oare sa fie intamplator ca ne-au plecat aproape toti batranii? La Dumnezeu nimic nu este intamplator. Cu siguranta o cumpana se inclina in directia opusa.
NOU ACATIST AL PREACUVIOSULUI PĂRINTE DANIIL (SANDU TUDOR) ( 17 NOIEMBRIE)
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/01/nou-acatist-al-preacuviosului-parinte.html
Proverbul presupune un minim de constiinta din partea omului: untul intins cu pretul compromisului trage privirea spre pamant, constiinta mustra si privirea se pleaca de la sine, dar asta inseamna ca omul nu-i cu totul pierdut. Insa ce te faci ca azi sunt multi, poate prea multi, care intind in unt uitandu-se cu nesimtire in soare? Astia-s pierdutii veacului ptr ca li s-a formatat constiinta, li s-au spalat creierele! Cu cel mai de temut detergent: ignoranta.
@ gherasim:
Foarte adevarat.
Vesnica si frumoasa pomenire fericitului Parinte!
Unii nu se multumesc nici cu unt, nici cu miere (in care si-au bagat mainile pana la coate). Si mai sunt si dezamagiti de lipsa noastra de entuziasm 🙁
Iti vine sa crezi ca doar sangele fratelui le-ar mai putea potoli setea de marire si dorinta de a avea soarele la picioare, nu doar de a-l privi.
Vrednica sa-i fie pomenirea ! Astia care ii sfasie mostenirea sunt slugile ecumenistilor ciobotea si streza ! Sa le fie rusine ! Cum se mai pot inchina lui Hristos aceste Iude ? Dar preotii din Ardeal , ce zic ? Ca in Oltenia vor avea sindicat ? P.S. Ce ziceti de hotararea CEDO ? E buna sau e rea ? Caci comunicatul Patriarhiei arata teama fata de un sindicat !
@Mihail Pacatosu’:
Nu e in regula sa folosim acest limbaj (ciobotea, streza etc.) Nu suntem de acord cu unele actiuni sau cu agenda lor pastorala, ca sa folosim limbajul lor, insa sunt, pana una alta, episcopi si mitropoliti ai Bisericii.
In ceea ce priveste sindicatul, fireste ca este o idee proasta si, din experienta, e folosita exact de preotii cel mai putin duhovnicesti. Pe de alta parte…, sunt multe abuzuri comise asupra preotilor, supusi la presiuni de tot felul, la biruri si dari, mai ales aici, in Muntenia. Insa nu prin sindicat se poate rezolva ceva.
Am scris numele lor intentionat cu litera mica fiindca am vrut sa arat ca sunt mici in gandire si nu i-am nominalizat ca ierarhi fiindca din punctul meu de vedere sunt tradatori ai credintei ! Astazi la biserica , dupa slujba , in particular , preotul ne-a spus ca sustine sindicatul si ca se va inscrie in el ! Si crede-ma , e un om induhovnicit ! Are multi copii, e postitor , un bun predicator , un antiecumenist convins ! Nu-l inghite pe episcopul ecumenist ! Eu imi cred duhovnicul ca stie ce spune si-l voi asculta !
@ Mihail Pacatosu`:
O fi bun predicator si antiecumenist, dar este schismatic si numai induhovnicit nu, daca face asta si daca gandeste ca tine. Inseamna ca n-a inteles nimic din ce inseamna Biserica. Si probabil il asteapta o cuvenita caterisire. Sa ne aratati in istoria Bisericii sfinti si oameni duhovnicesti care au facut asa… In schimb, sfintii invatau si faceau astfel:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/24/a-dezbina-cineva-biserica-este-un-rau-la-fel-de-cumplit-ca-a-cadea-in-erezie-nici-sangele-muceniciei-nu-poate-spala-acest-pacat/
@admin Cu toata admiratia pe care v-o port ,trebuie sa va spun ca sindicatul e cu totul altceva , si ,nicidecum o ruptura in biserica ! Dupa cum organizarea in parohii sau protoierii nu este ruptura , tot asa si sindicatul e forma de organizare dar si ajutor reciproc a preotilor ! Este un mod normal de a-i aduce cu picioarele pe pamant pe ierarhii care s-au rupt de preoti si popor ! Am vorbit mai devreme cu un prieten teolog bine informat, care mi-a spus ca nici duminica , nici marti si nici astazi , patriarhul n-a slujit Sfanta Liturghie ! Un preot care ar fi facut asa ceva ce ar fi trebuit sa primeasca ? Este , poate , singurul mod de a se putea apara legal . Spagile uriase care se dau superiorilor in BOR sunt normale ? Abuzurile pe care le fac ierarhii sunt normale ? Ce ziceti de cazurile incredibile din episcopia Husilor sau cea a Sloboziei , cand preotii au fost furati , chiar jefuiti , cu acceptul episcopilor si , daca au spus adevarul, cerandu-si dreptul , au fost caterisiti imediat? Asta vrem! Minciuna si fast ! Stiti oare la ce biruri sunt supusi preotii din Targoviste ,sau Oradea? Stiti cati bani trebuie sa dea la sfintirea unei biserici sau la numirea intr-un post de preot? Acete lucruri murdare trebuie sa dispara din biserica !
@Mihai Pacatosu:
Nimeni nu poate nega aceste lucruri si nedreptati. Insa, efectiv, nu prin lupta sindicala se pot indrepta lucrurile. Se va ajunge la cu totul altceva si nici preotii respectivi nu vor fi mai aparati sau mai bine, pana la urma. Totusi, avand in vedere ca suntem in Biserica, atunci sa ne aducem aminte ca atat parintele Arsenie Papacioc cat si Parintele Iustin Parvu au criticat aceste lucruri (sindicatele preotesti). Sa cautam apoi, in istoria si traditia Bisericii, cum s-au rezolvat probleme de acest gen? Cu astfel de coalizari ale preotilor impotriva ierarhilor? Totusi, nu il ia chiar nimeni in ecuatie pe… Bunul Dumnezeu? Nu mai are loc intre CEDO, Patriarhie, episcopi nedrepti si sindicate? Preotii, daca se “coalizeaza” in duh, daca se apropie de popor, daca vor face misiune evanghelica, cu siguranta ca vor face ca aceste nedreptati sa isi piarda puterea. Altfel, cum sa isi piarda puterea lucrarea nedreptatii? Cu mijloace OMENESTI sau chiar LUMESTI (sindicate?)? De ce s-or grabi oamenii in astfel de capcane?