LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?
„Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel Ceresc desavarsit este“
Dumnezeu a creat totul curat, iar [pe] fiintele rationale le-a creat nevinovate, dandu-le insa libertatea propriei lor vointe si ingerilor, si omului, si demonilor. Rau n-a facut Dumnezeu pe nimeni. Lucifer s-a facut pe sine rau, prin neascultare. Ereticii care sustin existenta raului in lume permanent si definitiv, neinvins de nimic, se insala amarnic, caci peste tot, peste rau si peste bine, imparateste Dumnezeu. El ingaduie raul, care nu de Sine a fost creat. Nu-l distruge inca pentru ca binele sa biruiasca. Ce merit ar mai avea binele daca n-ar mai exista raul cu care sa se lupte?
Sufletul omului nu este permanent cufundat in rau, ci numai in clipele cand primeste in el duhul rautatii. Cand plange si se pocaieste, el devine curat si lipsit de prezenta raului. Omul este una cu tot ceea ce se lipeste de inima si de mintea lui. Sufletul cu experienta stie ca are momente de cadere si momente de har, si nu se mai sperie, nici nu se deznadajduieste. Dumnezeu ingaduie ispitele si caderile ca sa-l mentina in smerenie si sa-l curateasca mereu. Duhul Sfant nu se intineaza cu nimic, nici chiar atunci cand sufletul este in prada ispitei, pentru ca „lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o“… Nimeni nu scapa definitiv pe acest pamant de patimi si de provocari, dar nu trebuie sa se sperie si sa dispere, caci astfel ar da mai mult curaj satanei. Pacatul este cauza tuturor relelor, a tuturor bolilor. Patimile senzuale ale sufletului si ale gandurilor tasnesc afara din om prin boli ale trupului.
Dumnezeu este pretutindeni, chiar si in iad, caci binele nu se intineaza nicaieri, cu nimic. El este nemarginit, infinit, in timp ce satana isi are, ca o creatura ce este, o limita si un loc. Pe Dumnezeu insa nu-L poate intrece si micsora nici o murdarie, nici o necuratie. El nu sufera nimic de la nimeni. Sufletul omului insa sufera raul atunci cand nu are grija sa predea lui Hristos toate gandurile din inima sa. Frica, osteneala si paza neincetata scapa sufletul de patrunderea raului in el.
Harul lucreaza in mod tainic in sufletele celor care se ostenesc; ei nu-si dau seama cum se produce schimbarea lor. Sufletele sunt slefuite in ascuns de harul divin pana ce ele ies din trup. Abia atunci se arata frumusetea sufletului, precum opera artistului, care-si pregateste lucrarea si n-o arata pana nu este gata. Omul din afara nu este decat oglinda celui din interior. Cei drepti nu mai sunt din lumea aceasta, ci dintr-o alta lume – cum spune Domnul. Inca fiind pe pamant, ei se bucura la gandul ca-i vor intalni in ceruri pe fratii lor in sfintenie, care le pregatesc o primire placuta.
Dreapta socoteala este insa foarte necesara, iar cei buni si cei drepti trebuie sa fie mereu in garda in privinta dorintelor lor, sa aiba intotdeauna o masura, nici o blandete molatica, lipsita cu totul de severitate, dar nici o severitate prea aspra si lipsita cu totul de blandete. Si una si alta sa le aiba – si intelepciune, dar si judecata; si vorba, si fapta; incredere deplina in Domnul si neincredere in el insusi – caci virtutea se pregateste din multe parti, precum o mancare cu multe mirodenii. Cei ce sustin ca pacatul nu este in ei, ci vine din afara, se inseala. Le este
rusine sa marturiseasca acest mare adevar. Noi toti avem pacatul in noi, suntem nascuti in si prin pacat, care este in firea cea corupta mostenita, dar nu in cea adevarata. Abia cand il descoperim in noi, cu atatea si atatea ocazii, ne ingrozim si incepem sa luptam pentru a-l scoate afara; abia atunci recunoastem adevarul.
Unii se lauda cu vedenii, cu vorbe alese, dar – vai! – se insala pe ei insisi. Abia dupa multe incercari si lacrimi, avand inima zdobita, cu mare frica si cutremur, ajung cei cu adevarat alesi sa nu se mai sperie de duhurile rautatii, ci sa aiba doar teama ca bogatia harului sa nu se ia de la ei si sa nu se laude niciodata cu ea. Unul ca acestia are definitiv fixata in mintea lui ideea ca el este cel mai de nimic dintre toti si ca asa si era firesc sa fie. Si pe masura ce se afunda in cunoasterea de Dumnezeu, se crede tot mai nestiutor, si cu cat invata mai mult, cu atat i se pare ca nu stie nimic. Ca un copil mic se lasa condus de har si, desi a castigat linistea, este mereu nelinistit sa nu-L supere cu ceva pe Domnul.
Oamenii n-au inteles insa aceasta chemare dumnezeiasca a lor de a fi fiii Tatalui Ceresc, asa precum cu mare tristete spunea profetul:
„Omul, fiind in cinste, n-a priceput; el s-a facut asemenea animalelor celor neintelepte si seamana cu dansele“.
Si vai de cei ce au nesocotit porunca Domnului: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este“. Caci „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvantul Meu nu va trece“.
Fara Hristos nimeni nu se poate mantui si nu poate mosteni viata vesnica
Fara Hristos nimeni nu se poate mantui si nimeni nu poate mosteni viata vesnica. Crestinii desavarsiti, care ajung la marturisirea lui Hristos, sunt „unsi” cu har asa cum au fost unsi profetii si regii tainelor ceresti. Acestia sunt crucificati, prigoniti, dar sfintiti. Asa precum in vechime „ungerea” avea o mare putere, la care nimeni nu mai indraznea sa se impotriveasca, iar cei unsi isi primeau demnitatea fara discutie, desi erau prigoniti si greu incercati – ca David, de exemplu -, tot astfel cei „unsi” in duh cu harul sfintitor si care primesc pecetea Imparatiei Cerurilor sunt chinuiti si dati prada suferintelor.
Dar suferinta le-a devenit placere si bucurie, caci se aseamana prin aceasta cu Stapanul lor Cel rastignit, cu care vor fi impreuna in vesnicie. Suferinta le da putere in loc sa-i doboare, ca pe cei necredinciosi. Ei cunosc aceste taine ascunse ale harului si inca fiind in trup, pe pamant, ei privesc cu ochiul sufletului frumusetea cea nespusa a Imparatiei Ceresti pe care o asteapta. Ei stiu ca cetatea lor nu este pe pamant, ci in ceruri; acolo este patria lor. Zi si noapte duhul lor este unit cu Dumnezeu, dar putini, foarte putin ajung la aceasta unire permanenta.
In general, in suflete locuieste si lucreaza harul, dar mai exista inca si rautate. Doua stapaniri zbuciuma alternativ sufletul celui care se lupta.
Unii, desi sunt foarte mult inviorati de harul lui Dumnezeu si inving deseori rautatea si se roaga cu multa putere lui Dumnezeu, mai au totusi momente in care se lasa influentati si de gandurile pacatoase. Cu toate acestea, ei sunt inca sub harul lui Dumnezeu. Cei usuratici insa cred ca au scapat definitiv de pacat indata ce harul lucreaza in ei si se incred astfel in sine si, vai!, repede cad. Cel cu adevarat incercat nu indrazneste niciodata sa afirme ca a scapat de gandurile rusinoase, nici chiar atunci cand simte cu mare putere ca harul este prezent in el.
Cei cuprinsi de har sunt insa hartuiti puternic si de pacat. Gandurile rele nu vor disparea niciodata din mintea omului. De aceea Iisus spunea mereu: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita“. O clipa de neatentie, de lipsa de rugaciune, si gandul rau a si patruns in minte. Ba inca, harul ce coboara si bucura inima nu trebuie sa umple mintea omului de frica si ingrijorare. Impotriva lui va veni sa lupte vicleanul. Dar harul ii va apara de sagetile celui rau daca sunt foarte atenti.
In iubirea de Dumnezeu exista multe trepte, multe masuri. Unii vor sa se mantuiasca numai pe ei singuri, iar altii vor sa fie de folos si altora. Unii se lasa sa fie sacrificati pentru Hristos. Altii voiesc sa fie admirati de oameni pentru puterea Duhului Sfant pe care o au in ei. Altii, dimpotriva, voiesc sa-si ascunda aceasta putere a Duhului si evita intalnirea cu oamenii; acestia sunt mult superiori celorlalti. Unii isi ascund faptele virtutii, altii si le trambiteaza.
Cei ce vorbesc duhovniceste, dar n-au gustat inca prin proprie experienta din aceasta viata duhovniceasca, tot ce spun este doar o inchipuire invatata din carti. Cei ce vorbesc de faptele dreptatii si habar n-au de ele prin proprie vietuire sunt niste inselatori.
Dupa cum pestele nu poate trai fara apa sau cineva nu poate merge fara picioare sau nu poate vedea lumea fara ochi, tot asa cel ce nu traieste ceea ce vorbeste nu cunoaste cu adevarat tainele si intelepciunea lui Dumnezeu. Unii care nu stiu sa vorbeasca, nu au aceasta arta, traiesc totusi si inima lor salta la atingerea harului divin, fiind plini de frica si cutremur. Caci nu in cuvant, ci in fapta sta puterea lui Dumnezeu.
Putini, foarte putini sunt demni de a vorbi despre nepatimire si despre desavarsire. Numai cel ce a ajuns la ea poate indrazni sa glasuiasca celorlalti si sa dea sfaturi.
Dar cine este acela care s-a vindecat pe sine insusi de toate patimile? Si chiar daca ar fi cineva cu adevarat sfant, acela se ascunde, nu doreste ca lumea sa cunoasca desavarsirea lui. El numai pe Dumnezeu il cauta si numai Lui voieste sa-I placa, iar nu oamenilor.
Cel care vorbeste sincer, din inima si din credinta lui, se cunoaste, caci acesta simte, se aprinde ca un foc. Cine gusta din Duhul Sfant se aprinde de o sete si mai mare, niciodata nu se satura si nu crede ca-i ajunge ce a sorbit din izvorul de viata, se crede mereu mort si lacomia lui duhovniceasca sporeste. Cum spune Iisus: „Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate si de adevar, caci aceia se vor satura“. Cei care se cred sfinti pentru ca se infraneaza de la poftele trupului se insala, fiindca sfintenia in inima se produce mai intai. Cel sfant este cel curat in inima, care scoate afara toate gandurile necurate.
Adevarul se vadeste tocmai pentru ca ii are impotriva pe mincinosi si pe batjocoritori. De aceea sfintii au fost martori ai adevarului, pentru ca au fost prigoniti de minciuna.
Desavarsirea nu consta in abtinerea de la rele, ci in umilinta mintii si a inimii. Acolo locuieste sarpele veninos. Inima este o prapastie imensa, plina de spurcaciuni. Acolo trebuie sa facem curatenie mare.
Legaturi:
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta si de vindecare a imputinarii cu duhul (1)
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (2): “DESFATARE MI-A FACUT MIE DUMNEZEU”
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (4): “TOATA GRIJA ARUNCATI-O DOMNULUI, EL ARE GRIJA DE VOI”
- Arhimandritul Sofronie Saharov: INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi
- Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- ARHIMANDITUL SOFRONIE: Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?
- Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci nimenea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
- Cuvinte parintesti pline de iubire si de intelepciune de la Cuviosul Paisie Aghioritul pentru dreapta-socoteala, marime de suflet si nadejde
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili – cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii
- Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata cum lucreaza diavolul la nivel personal
- Cum sa ducem “lupta cea buna” si cum sa sporim duhovniceste?
- Parintele Calciu despre razboiul gandurilor. CUM LUPTAM CU DEMONII?
- VIRGIL MAXIM – 15 ani de la adormirea intru Domnul. CARE E LUPTA CRESTINULUI?
- TINE-TE DE DUMNEZEU si LUPTA!
- CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII
- Sfaturi ale Staretului Partenie de la Pecerska DESPRE TREZVIE SI LUPTA DUHOVNICEASCA
- CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA
- SFANTUL PETRU DAMASCHIN DESPRE RABDARE, IMPRASTIERE, MANDRIE, MULTUMIRE SI SFATUIRE: “Cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric…”
- Sfantul Petru Damaschin ne invata cum putem si trebuie sa facem din toate prilej de pomenire si multumire neincetata catre Dumnezeu
- Sfantul Marcu Ascetul – calauza catre “cetatea cea intarita” a Duhului
- Avva Dorotei: NU TREBUIE A SE INCREDE CINEVA IN INTELEPCIUNEA SA
- CUVANT DE LA AVVA DOROTEI: “PENTRU CA SA UMBLAM PE CALEA LUI DUMNEZEU CU LUARE AMINTE”
- Sfaturi parintesti de folos exceptional si pentru noi de la Cuviosul Serafim de la Platina
- Raspunsuri duhovnicesti foarte folositoare pentru infruntarea ispitelor de pe cale, de la STARETUL LEONID DE LA OPTINA (11 octombrie)
- SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri si desfatari harice, sa ne socotim slugi netrebnice!
- INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”
- Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din tainele esentiale ale luptei pentru mantuire
- CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz”
Cititi si:
- PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”
- SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!
- SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!
- Sf. Macarie Egipteanul: Putini sunt adevaratii crestini!
- Sfantul Macarie Egipteanul despre cum Il imbracam pe Hristos
- Sfantul Macarie Egipteanul despre adevarata conformitate a vietii crestine cu Sfanta Scriptura
- Discernerea binelui şi a răului, crucială pentru creştin
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Nişte părinţi l-au întrebat pe avva Macarie Egipteanul şi au zis : Cum se face că, fie că mănînci, fie că posteşti, trupul tău este uscat ? Şi le-a răspuns bătrînul : Lemnul cu care se răscolesc vreascurile aprinse, se usucă şi el de la foc. Tot aşa se întîmplă şi atunci cînd omul îşi curăţă mintea în frica de Dumnezeu ; această frică îi mistuie şi trupul.
SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL
OMILIA A XVI-A Oamenii cei duhovniceşti se află sub ispite şi necazuri ; acestea izvorăsc din primul păcat,(din păcatul lui Adam).
(…)
2.Intr-un rîu, (deasupra) curge apă curată, iar sub aceasta se află noroi ; atunci cînd cineva tulbură noroiul, tot rîul se tulbură. La fel se întîmplă şi cu sufletul, cînd se tulbură şi se amestecă cu răutate: satan şi sufletul una se fac, în vremea desfrîului şi a uciderii pentru că amîndouă sînt duhuri. De aceea,(spune Apostolul că) «acela care se alipeşte de o desfrînată, se face cu ea un trup» (I Cor. 6, 16). Insă,în clipa următoare, sufletul se regăseşte, se pocăieşte de cele ce a săvîrşit, plînge, se roagă şi-şi aduce aminte de Dumnezeu. Prin urmare dacă sufletul ar fi totdeauna cufundat în răutate, cum ar putea să facă acest lucru ? (Doar se ştie că) satan n-a voit niciodată ca oamenii să se pocăiască, pentru că este nemilostiv.
3.Sînt unii care, după ce au gustat (din darurile) lui Dumnezeu mai acţionează sub imboldul celui potrivnic. Fiind fără experienţă, ei privesc cu uimire (cele împărtăşite lor) şi după ce au fost cercetaţi de Dumnezeu, cugetele lor sondează (încă) tainele creştinătăţii. Pe cînd cei ce au îmbătrînit (şi s-au maturizat) întru acestea, nu le mai privesc cu uimire.După cum agricultorii experimentaţi, atunci cînd este belşug, nu devin absolut fără nici o grijă, ci ei se gîndesc şi la (o eventuală) foamete şi strîmtorare ; şi nici atunci cînd peste ei vine foametea şi strim-torarea, nu cad în disperare, ştiind că lucrurile se schimbă; la fel (stau lucrurile) şi în viaţa cea duhovnicească. Atunci cînd sufletul cade in
felurite ispite, nu le priveştecu uimire, nici nu cade în disperare, pentru că ştie că (cele ce se întîmplă cu el), cînd este încercat şi lovit de răutate, se fac cu îngăduinţa (lui Dumnezeu). Nici cînd se află în mare belşug şi odihnă ,nu este fără de grijă, pentru că nu exclude schimbarea (situaţiei).
4.Chiar şi atunci cînd omul cunoaşte adîncul (tainelor divine) şi este bogat în har, tot se mai află în el buruiana răutăţii; are, însă, un ocrotitor care îl ajută. De aceea, atunci cînd cineva se află în necazuri şi este răvăşit de furtunile patimilor, nu trebuie să cadă în deznădejde, pentru că, în felul acesta, păcatul se înmulţeşte şi mai mult şi intră(în el); (trebuie să aibă nădejde în Dumnezeu), pentru că atunci cînd cineva are nădejde în Dumnezeu, răutatea se împuţinează şi dispare. Faptul că unii sînt paralitici, mutilaţi, prinşi de friguri şi bolnavi se datoreşte păcatului. Păcatul este rădăcina tuturor relelor ; din el se nasc poftele pătimaşe ale sufletului şi cugetele cele viclene. Să ne închipuim un rîu curgînd şi locurile din preajma lui mustind de apă. Venind căldura,atît el, cît şi locurile din jur, se usucă; aşa (se întîmplă) cu robii lui Dumnezeu: prisosind harul, se usucă pofta (iscată de) cel viclean, ca şi cea naturală, pentru că oamenii de acum ai lui Dumnezeu sînt superiori primului Adam.
(…)
6.In noi, însă, răul există; pentru că locuieşte şi lucrează în inimă, sugerează cugetele viclene şi murdare, nu ne permite să înălţăm
rugăciuni curate şi ne încătuşează mintea în lumea aceasta. S-a îm brăcat în sufletele (noastre), dar s-a atins chiar şi de mădularele şi oasele (noastre).Prin urmare, după cum Dumnezeu fiind în văzduh, împreună cu satan, cu nimic nu se vatămă de acesta; la fel şi harul lui Dumnezeu, fiind în suflet împreună cu păcatul, cu nimic nu se vatămăde acesta. După cum un sclav stă totdeauna cu frică în preajma stăpînului său şi nu face nimic fără(încuviinţarea) lui, la fel şi noi se cuvine să ne înălţăm cugetele şi să le descoperim Stăpînului Hristos, cunoscătorul inimilor, să ne punem nădejdea în El (şi să zicem): El este slava mea, El este Părintele meu, El este bogăţia mea. Se cuvine, deci, să avem totdeauna în gînd grija şi frica (de El). Iar dacă cineva nu are harul lui Dumnezeu sădit şi statornicit în el, dacă (harul) nu este alipit de suflet ziua şi noaptea, şi nu ţine în orice clipă (sufletul) treaz, nu-l conduce şi îndreaptă spre cele bune, să ia aminte să facă din teamă, din durere şi din zdrobirea inimii un lucru firesc.
Multumesc frati admin,multumesc Ioana.Minunat!
As vrea sa zic ceva,dar dupa cele citite,simt ca as face o impietate.
Singurul lucru permis s-a facut,cred,de catre Ioana…
Cel mult,ma pot alatura multumirilor Cristinei!
“Desavarsirea nu consta in abtinerea de la rele, ci in umilinta mintii si a inimii.” – mi se pare corect!
Degeaba te abtii de la rele DACA ai constiinta ‘curatiei’ tale si te mandresti in sinea ta cu ea(privita logic) ATAT dintr-o parte – adica a pacatelor grosiere (baut, fumat, lacomia pantecelui, drog, sex)CAT SI din alta (nu injuri, nu vorbesti de rau, nu dracui, nu blestemi, nu ‘judeci’, nu minti);
– faptul ca nu te stapanesc altele…nu te absolva de MANDRIA care INCA zace in tine si care FACE CAT TOATE CELELALTE (pacate), pierzand TOT chiar si ceea ce ‘ti se parea ca ai’;
– alta (S)CADERE si pricina de moleseala este si auto-suficienta provenita din ‘masuratul’ in DAR/HAR cu ceilalti (impatimiti de una sau alta) care te poate face sa nu realizezi cand ai devenit CALDICEL sau CHIAR te-ai RACIT de tot – ca o supa nesarata si lesioasa care, nici fierbinte mi este ca sa te arda, dar nici inghetata – baremi s-o ‘consumi’ ca atare….pentru ca A STA PE LOC (in nevointa duhovniceasca)inseamna a nu progresa sau chiar a da inapoi; de altfel, surprinde foaaarte bine (pentru cei cu urechi ‘muzicale’)cand spune “O clipa de neatentie, de lipsa de rugaciune, si gandul rau a si patruns in minte.”
– iar daca ochiul tau grosolan nu vede darul celuilalt care este mai fin, mai subtil – deci, de o calitate superioara tie, dar ascuns – chiar daca CADE in altele (pe care TU nu le faci, fie fiindca nu-ti sta ‘in fire’, fie te acopera Darul lui Dumnezeu), ORICUM! ‘Dumnezeului Sau STA sau CADE’ nejudecandu-l tu (cu asprime) si condamnandu-l (chiar pentru vesnicie); ‘bine’! Aici poate intervenii si deschiderea ochilor foarte bine/merci dand loc INVIDIEI – ochiul rau care zavistuieste Darul celuilalt…chiar daca si TU ai un ALTUL (Dar) pe care cel invidiat nu-l are si care, i se pare al tau fiind mai mare…
Este fantastic Sf.Macarie! La cate rationamente, deductii si analiza te pre(dispune)! Ma (re)vad in multe si marunte…
“Cel care vorbeste sincer, din inima si din credinta lui, se cunoaste, caci acesta simte, se aprinde ca un foc.” – de-aici si influenta asupra celorlalti (ascultatori) pentru ca vorbeste din experienta si este stapanit de Duhul care il inspira insufletind deopotriva SI pe cel care vorbeste si pe cel/cea care asculta!
“Cine gusta din Duhul Sfant se aprinde de o sete si mai mare, niciodata nu se satura si nu crede ca-i ajunge ce a sorbit din izvorul de viata, se crede mereu mort si lacomia lui duhovniceasca sporeste. Cum spune Iisus: „Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate si de adevar, caci aceia se vor satura“.” – pana acum n-am realizat ca asta ar fi sensul exact al DREPTATII…
“Cei care se cred sfinti pentru ca se infraneaza de la poftele trupului se insala, fiindca sfintenia in inima se produce mai intai. Cel sfant este cel curat in inima, care scoate afara toate gandurile necurate.”
– si aici a punctat foarte bine!
Sf.Vasile Cel Mare spunea ca monah fiind nu putea spune ca se simte neprihanit pentru ca, din razboiul diavolului adesea se simtea murdar ca si cum ar fi cunoscut femeia’ (unu la mana); doi – te poti abtine fizic, trupeste… dar in mintea si-n sufletul tau sa curvesti cu tot Bucurestiul!; trei – intr-adevar! cei curati cu inima devin sfinti si CHIAR sunt fiindca se invrednicesc sa-L vada pe Dumnezeu potrivit Fericirilor…
Iar AICI, este NEMAIPOMENIT:
“Dreapta socoteala este insa foarte necesara, iar cei buni si cei drepti trebuie sa fie mereu in garda in privinta dorintelor lor, sa aiba intotdeauna o masura, nici o blandete molatica, lipsita cu totul de severitate, dar nici o severitate prea aspra si lipsita cu totul de blandete. Si una si alta sa le aiba – si intelepciune, dar si judecata; si vorba, si fapta; incredere deplina in Domnul si neincredere in el insusi – caci virtutea se pregateste din multe parti, precum o mancare cu multe mirodenii.”
Cuvinte minunate
Cuvinte ziditoare
Cuvinte cu putere,
Cuvinte sfinţitoare.
Cuvinte din trăire
(Şi sfântă biruinţă)
Din inimă sfinţită
(În har şi-n pocăinţă).
Cuvinte de la sfinţii
(Ce-au dovedit trăirea)
Cu fapte minunate,
C’au vrut desăvârşirea.
Cuvinte ce las urme
(În orice ciritor)
Şi-n inimi însetate
De har mântuitor.
Cât ve-ţi posta asemeni
Şi ve-ţi trăi iubirea,
(Voi fraţilor) daţi iată,
Lumina şi zidirea
Acestor minunate
Cuvinte în Hristos,
Atât de vii şi sfinte
Şi de mare folos.
Cuvinte folositoare:
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/sa-simti-cum-clocotesti-zi-noapte-de-dorul-preamaritului-dumnezeu
Bine ar fi de noi daca ne-am scoate pe unde putem, intr-un caiet, pe o foaie la vedere, cuvintele sfintilor care simtim ca ni se adreseaza. Si vom vedea cum la momente potrivite ochii ne vor cadea pe cuvantul potrivit.
Unii au facut asa mai demult, alti crestini poate fac acum, este insa o punere in ordine printre atatea invataturi pline de har. Mintea omului uita asa de repede…