“ELE IL VAD PRIMELE PE IISUS – dispretuita parte femeiasca se bucura cea dintai de vederea inaltelor bunatati. In aceasta se vede cu osebire si BARBATIA lor. Ucenicii au fugit, pe cand acestea au stat de fata. Vezi barbatia femeilor? (…) Sa urmam si noi, barbatii, femeilor, NEPARASINDU-L PE IISUS IN ISPITE”

Sfantul Vasile al Kineșmei:

Puterea nadejdii crestine

(FRAGMENT)

[…]

La acest mare moment al mortii Domnului rastignit n-a fost de fata nici unul din ucenicii Lui, afara numai de Ioan. Ei s-au ascuns. Frica a biruit iubirea lor de Invatator. Mai credincioase si devotate I-au fost femeile, care si inainte, in Galileea, Il urmasera, se ingrijisera de El si slujisera din ave­rea lor Lui si Apostolilor. Primejdia ce le ameninta din par­tea urii arhiereilor si a grosolaniei gloatei fanatice n-a biruit iubirea lor si nu le-a facut sa plece de la cruce.

„Uita-te la osardia lor, striga Ioan Gura de Aur. Ele L-au urmat ca sa Ii slujeasca si nu s-au despartit de El nici macar in mijlocul primejdiilor. De aceea au vazut: au vazut cum a strigat El, cum Si-a dat duhul, cum pietrele s-au despicat si toate celelalte. Si ele Il vad primele pe Iisus – dispretuita par­te femeiasca se bucura cea dintai de vederea inaltelor buna­tati. In aceasta se vede cu osebire si barbatia lor. Ucenicii au fugit, pe cand acestea au stat de fata. Vezi barbatia femeilor? Vezi dragostea lor inflacarata? Vezi darnicia lor in cheltuieli si hotararea de a infrunta moartea insasi? Sa urmam si noi, barbatii, femeilor, neparasindu-L pe Iisus in ispite.”

Cu adevarat, mare a fost osardia sfintelor femei mironosite, inflacarata si statornica a fost dragostea lor de Domnul. Libera de orice impatimire pamanteasca, inima lor traia si respira prin Domnul; in El erau concentrate toate ganduri­le, dorintele si nadejdile lor, in El se afla toata comoara lor. Pentru Invatatorul lor iubit, ele isi parasesc cu bucurie case­le, rudeniile si cunoscutii, uita de slabiciunea femeiasca, nu se infricoseaza de cruzimea numerosilor Lui vrajmasi, peste tot Il urmeaza fara abatere in viata Lui de pribegie, fara a se teme de ostenelile si de greutatile legate de aceste peregrinari si indurand cu rabdare toate lipsurile.

N-ar fi fost de mirare daca sfintele femei, inconjurandu-L pe Iisus Hristos cu grijile si atentia lor, L-ar fi urmat in zilele Lui de glorie, cand toata Galileea si Iudeea rasunau de faima Lui, cand multimile de popor se strangeau la El din toate par­tile ca sa-I auda invatatura si sa-I vada minunile, cand sutele de bolnavi care primisera vindecare povesteau cu entuziasm despre bunatatea si mila Lui, despre puterea Lui facatoare de minuni, raspandind peste tot gloria numelui Lui. Atunci erau multi cei care Il urmau, atrasi de rasunetul faimei Lui, si in asta nu era nimic uimitor: gloata se lasa intotdeauna momita de sclipirile mincinoase ale stralucirii exterioare si ii place sa urmeze idolii la moda.

A ramane insa credincioa­se Invatatorului in clipele grele ale injosirii Lui, a nu-L para­si in vremea patimirilor, cand orice expresie a compasiunii putea sa provoace o explozie de jigniri si de ocari din partea gloatei dezlantuite, aduse la turbare de clevetirile arhiereilor, atunci cand insusi stalpul credintei, Apostolul Petru, s-a clatinat si a dat inapoi in fata primejdiei de a fi socotit ucenic al Domnului – pentru aceasta a fost nevoie de o mare barbatie si de o dragoste fara margini. Faptul ca mironositele au ramas credincioase in clipe ca acestea a fost semnul unor inimi mari si nobile. Si dragostea sfintelor femei a trecut cu bine prin incercare: ele n-au plecat de la cruce. Pana in ulti­mul moment, cand piatra grea pravalita la intrarea in mormant L-a ascuns de ele pe Dumnezeiescul Invatator, nu si-au desprins de la El privirile iubitoare.

Ele au parasit ultimele gradina unde a fost ingropat Dom­nul, si pentru asta au primit primele vestea plina de bucurie a Invierii – la inceput de la ingerul cel purtator de lumina, apoi de la Insusi Mantuitorul. Maria Magdalena, cea mai credincioasa si devotata ucenica a Lui, a fost invrednicita prima de negraita bucurie de a-L vedea pe Domnul inviat. Prin aceasta aratare Domnul a recunoscut, parca, sfintenia si maretia iubirii femeilor.

Este interesant de remarcat ca nici in Evanghelie, nici in Faptele si Epistolele Apostolilor nu se pomeneste vreo feme­ie care sa fie impotriva lui Hristos sau impotriva invatatu­rii Lui. In timp ce din partea barbatilor Domnul a intalnit adeseori necredinta, nerecunostinta, batjocura, dispret, ura care, tot sporind, s-a prefacut intr-o intreaga mare de rautate dezlantuita in jurul Crucii, din partea femeilor vedem sincer devotament, grija miscatoare si dragoste plina de abnegatie. Pana si paganele, cum ar fi Claudia Procula, sotia lui Pilat, nutresc fata de El un respect profund.

De ce? „Deoarece femeile sunt mai putin dezvoltate mintal decat barbatii”, vor spune, fara indoiala, unii necredinciosi. Nu, nu de asta, ci deoarece femeile au o inima mai sen­sibila, si cu inima lor simteau adevarul si frumusetea morala a invataturii lui Hristos. Adeseori, femeia n-are nevoie de dovezi intelectuale, logice: in viata ei este mai important simtamantul, si cu simtamantul percepe adevarul. Acest mod de cunoastere a adevarulul este, adeseori, mai de nadej­de, mai sigur si mai rapid in ce priveste crestinismul, unde exista atatea lucruri ce se descopera nu mintii iscoditoa­re si ingamfate, ci inimii curate si credincioase, deoarece, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel,

Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti… pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari. Caci scris este: „Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o”… Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelep­ciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 27, 19-20).

Si cu ce entuzi­asm ascultau femeile cuvintele Dumnezeiescului Invatator! Sa ne amintim macar de Maria din Betania, care-si uitase datoria de gazda primitoare si alesese „partea cea buna” la picioarele Mantuitorului, pentru a asculta minunatele Lui cuvinte. Si cum puteau femeile sa nu ia aminte la cuvintele Domnului si sa nu se daruiasca din tot sufletul noii si marii invataturi ce inalta femeia la aceeasi vrednicie cu barbatii, fiindca in Hristos

nu este parte barbateasca si parte femeiasca (Gal. 3, 28)?!

Toti sunt egali inaintea lui Dumnezeu, pen­tru toti deopotriva a patimit si a murit Domnul si toti au acelasi drept la fericirea viitoare a vietii vesnice. In vechea lume pagana nu era nici pomeneala de asemenea egalitate: femeia era intotdeauna intr-o pozitie subordonata, asuprita si dispretuita. „Dispretuita parte femeiasca”, zice Ioan Gura de Aur – parte a carei viata a fost atat de plina de necazuri si umilinte, incat n-avea cum sa nu simta, cu inima recunosca­toare, marea binefacere pe care o deschidea inaintea ei religia crestina prin luminoasele perspective ale bucuriei, dragostei si respectului. Iata de ce chiar de la inceputul istoriei crestine intalnim in paginile ei multe nume de femei care, prin taria si sinceritatea credintei lor, prin osardia si ravna lor, prin nevointa lor, nu au fost mai prejos decat marii Drepti. Numele Marilor Mucenite Varvara, Ecaterina, Parascheva, Olgai si Ninei celor intocmai cu Apostolii, Mariei Egipteanca si ata­tor altora ne vorbesc despre treptele supreme ale desavarsirii si sfinteniei crestine la care au ajuns femeile credincioase.

[…]

CONTINUAREA LA:

Pentru Duminica Femeilor Mironosite, va mai recomandam: