Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL, “misionarul neobosit al lui Hristos” (II): “Cel ce Il are pe Hristos in inima lui nu se teme de lumea intreaga”

Presb. Dionisie Tatsis:

1) Cuvintele Sfântului Duh

Sfântul Cosma, misionarul neobosit al lui Hristos, avea întotdeauna cu el un scăunel şi de pe el propovăduia cuvântul dumnezeiesc. Îl considera mormântul lui şi nu un amvon de la care să se afirme. Se considera pe sine mort şi lucrarea lui de propovăduire nu avea ca scop promovarea lui, nici nu slujea unor scopuri şi interese personale. Era un propovăduitor eliberat de lucrurile materiale, care se neliniştea pentru faptul că oamenii ignorau chiar şi adevărurile fundamentale ale Evangheliei.

Sfântul obişnuia ca după predică să le ceară o favoare oamenilor care îl ascultaseră:

„Să staţi jos, adunaţi câte cinci-zece, şi să vorbiţi între voi despre aceste semnificaţii dumnezeieşti, să le puneţi în inima voastră, ca să vă aducă viata veşnică. Fraţilor, acestea nu sunt cuvintele mele, nu sunt cuvinte auzite pe stradă, cele pe care vi le-am spus, ci sunt cuvinte ale Sfântului Duh, extrase din Sfânta Scriptură. Păcatele sunt ale mele, însă aceste cuvinte sunt mărgăritare, diamante, pe acestea nu le veţi mai auzi altă dată, chiar dacă veţi vrea să le auziţi din nou.“ (p. 49).

Sfântul voia ca oamenii să aibă râvnă să asculte cuvântul lui Dumnezeu, dar şi să le pună în mintea şi în inima lor. Nu doar să le asculte din curiozitate.

2) Credinţa ortodocşilor

Mulţi teologi contemporani, cu mari titluri, cu studii, cu înţelepciune lumească şi cu reputaţie, încearcă să-i convingă pe credincioşii simpli că în afara Bisericii Ortodoxe există şi alte biserici care deţin credinţa cea mântuitoare. De aceea şi comunică între ei, discută, se roagă împreună şi colaborează în multe domenii. Este vorba despre ecumenişti, care acţionează pentru unirea bisericilor, ignorând marile diferenţe care există şi prăpastia care desparte Ortodoxia de eterodocşii papistaşi şi protestanţi. Aceşti teologi, dintre care mulţi sunt clerici vestiţi, nu sunt conştienţi de faptul că Biserica este Una (unică) şi aceasta este cea Ortodoxă.

Sfântul Cosma Etolianul era însă conştient de acest adevăr şi, de aceea, a lucrat cu devotament deplin la semănarea cuvântului ortodox şi la sfârşit a mărturisit ca mucenic pentru credinţă. El spunea:

„Creştine, eu mi-am petrecut în studiu 40-50 de ani din viaţă, am citit despre preoţi şi preoţie, şi despre cei necredincioşi, şi despre atei, şi despre eretici, am cercetat adâncurile înţelepciunii. Toate credinţele în afară de Ortodoxie sunt mincinoase, false, toate sunt ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles ca fiind adevărat, dumnezeiesc, ceresc, corect, căci singura credinţă bună şi sfântă este cea a ortodocşilor evlavioşi; să credem acest lucru şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Şi sfântul continua:

„Să vă bucuraţi şi să vă desfătaţi de mii de ori că aţi fost învredniciţi să fiţi creştini-ortodocşi şi să plângeţi, şi să vă tânguiţi pentru cei necredincioşi, pentru atei şi eretici, care umblă în întuneric, în mâinile diavolului.” (p. 51).

3) Respectarea poruncilor lui Dumnezeu

Mulţi sunt cei cărora le place să asculte predicile teoretice, care nu se referă la teme practice ale vieţii creştine şi nu reamintesc îndatoririle noastre, care decurg din poruncile Evangheliei. Ei vor ca aceste predici să fie plăcute auzului şi în afara realităţii cotidiene. Nu vor să fie condamnat comportamentul lor hedonist (iubitor de plăceri n. trad.) şi refuză să îşi schimbe modul de viaţă.

Cu toate acestea, Sfântul Cosma vorbea despre faptele păcătoase concrete, de care creştinii trebuie să se ferească:

„Aveţi grijă să nu vă mândriţi, să nu ucideţi, să nu desfrânaţi, să nu săvârşiţi adulter, să nu furaţi, să nu juraţi, să nu spuneţi minciuni, să nu calomniaţi, să nu vă persecutaţi unul pe altul, să nu trădaţi, să nu împodobiţi acest trup urât mirositor, pe care mâine îl vor mânca viermii, ci să vă împodobiţi sufletul, care este mai de preţ decât întreaga lume. Rugaţi-vă cât de mult puteţi, postiţi după putere, faceţi milostenii după putere şi să aveţi pururea moartea înaintea ochilor, când veţi pleca din această lume mincinoasă şi veţi merge în cea veşnică.“ (p. 51-52).

4) Nu avem aici cetate stătătoare

Noi, oamenii, suntem trecători pe acest pământ. Viaţa noastră pe pământ nu durează mult. Uneori ea este foarte scurtă. Nimic nu este sigur şi permanent. Totuşi, trebuie să fim atenţi ca grijile cotidiene să nu ne acapareze şi să ne înăbuşească, având ca rezultat uitarea de Dumnezeu. Sfântul Cosma, referindu-se la acest subiect, spunea:

„Noi nu avem patrie aici. Pământul acesta nu este al nostru, el este pentru animale, marea este pentru peşti, aerul este pentru păsări. De aceea Preabunul Dumnezeu ne-a făcut să stăm drept, în picioare, şi ne-a pus mintea în cap, în partea de sus a corpului, ca să ne gândim întotdeauna la împărăţia cea cerească, la adevărata noastră patrie. Pentru că aici, în această lume, nu vom putea să fim şi împăraţi, şi să ne şi odihnim. Această lume este ca un hotel pentru popasul călătorilor. De ce stai doar puţin timp, doar o seară, la un hotel şi apoi pleci, ca să ajungi repede la casa ta? Pentru că noi nu avem aici cetate stătătoare, ci avem drept patrie, aşa cum am spus, împărăţia cerească.” (p. 52).

Creştinii trebuie să aibă gândirea călătorului, care trece prin locuri diverse şi care merită văzute, se bucură şi se minunează de ele, dar nu rămâne mult timp acolo, pentru că vrea să ajungă la capătul drumului şi să se întoarcă de unde a plecat. Adică, să avem dorul după împărăţia cea cerească, să ne limităm grijile cotidiene şi ţelurile trecătoare şi deşarte ale vieţii noastre.

5) Fără excomunicări

Oamenii nu suportă uşor nedreptatea. Ei se roagă şi cer insistent pedepsirea celor ce i-au nedreptăţit. De aceea, merg şi la tribunal. În vremurile mai vechi – când credinţa în Dumnezeu era o însuşire comună a oamenilor – ei voiau ca cei care au săvârşit nedreptăţi să fie excomunicaţi ( să fie opriţi de la împărtăşirea cu Sfintele Taine n. trad.). Şi acest lucru se întâmpla destul de uşor. Cu toate acestea, Sfântul Cosma nu era de acord şi le interzicea credincioşilor să ceară excomunicarea fraţilor lor.

El spunea:

„Creştinilor, să vă păziţi, aşa cum păziţi 1.000 de pungi de bani (o pungă de bani avea 500 de monede turceşti de argint), şi niciodată să nu cereţi excomunicarea cuiva, căci afurisirea (excomunicarea) înseamnă despărţire de Dumnezeu şi predare în mâinile diavolului. Aşadar, pentru acel frate Hristos S-a răstignit şi Şi-a vărsat sângele, ca să îl elibereze din mâinile diavolului, şi tu îl afuriseşti pentru cel mai mic lucru, şi îl scoţi din turma lui Hristos, şi îl dai iadului, adică din nou în mâinile diavolului? Acum poţi tu, cu gura ta, să îl numeşti pe Dumnezeu «Tată»? Nu, desigur, ci pe diavolul îl numeşti «tată». Oare tu, creştine, nu ai păcate? Gândeşte-te: de când te-ai născut şi până acum de câte ori ai greşit înaintea lui Dumnezeu sau înaintea vreunui frate creştin de-al tău? Deci, dacă vrei să te ierte şi pe tine Dumnezeu, iartă-l şi tu pe fratele tău şi spune de trei ori: «Dumnezeu să îl ierte şi să îl miluiască, şi pe el, şi pe mine.»“ (p. 66-67).

6) Pocăinţa adevărată

Adevăratul creştin trebuie să îi ierte pe cei ce îl nedreptăţesc şi să nu se gândească la pedepsirea lor nici de către el, nici de către Dumnezeu. Această atitudine nu trebuie să îi bucure pe cei ce nedreptăţesc, pentru că este nevoie şi din partea lor de pocăinţă adevărată şi de repararea tuturor relelor pe care le-au făcut. Sfântul Cosma era ferm în această privinţă şi recomanda un mod practic, pentru ca aceştia să primească iertare de la Dumnezeu:

„Frate, când auzi că te iartă vrăjmaşul tău, pe care l-ai nedreptăţit şi l-ai păgubit, nu te bucura, ci mai degrabă să plângi şi să te tânguieşti, pentru că, dacă nu vei da înapoi lucrul străin pe care l-ai luat, chiar dacă te-ar ierta toţi patriarhii şi toţi duhovnicii din lume, tu tot neiertat eşti. Nu îl mai ai? Vinde-ţi pământul şi via ta, şi casa ta şi plăteşte ce ai luat. Şi dacă nu îţi ajung banii să plăteşti, du-te, vinde-te ca sclav şi, dacă vei lua ceva, atât să-i dai.

Iar dacă îţi este greu să faci lucrul acesta, du-te şi cazi la picioarele lui cu lacrimi fierbinţi, şi roagă-l, şi spune-i: «Frate, ţi~am greşit, te-am păgubit, am furat de la tine, te-am nedreptăţit, dar ai milă de mine şi iartă-mă, pentru că nu am să îţi plătesc datoria şi paguba pe care ţi-am făcut-o». Atunci el, chiar şi inimă de piatră să aibă, desigur că se va înmuia şi va vrea să te ierte, şi atunci eşti cu adevărat iertat. Să vă gândiţi deci cat de mare rău este nedreptatea, de vreme ce toate celelalte păcate se iartă prin Sfânta Spovedanie, acest lucru nu se iartă în alt fel, decât atunci când vom da înapoi tot ce am luat cu nedreptate, şi vom fi iertaţi cu siguranţă“ (p. 67).

7) Duminica: ziua lui Dumnezeu

Oamenii lumeşti aşteaptă cu nerăbdare duminica, zi nelucrătoare, ca să se consacre lucrurilor care le plac şi îi destind. Îşi prelungesc somnul, călătoresc, se distrează, finalizează diverse sarcini de serviciu, răspund obligaţiilor lor sociale etc. Totuşi, ei îşi uită îndatoririle religioase. Sunt indiferenţi, dacă nu chiar deranjaţi de sunetul clopotului care îi cheamă. Faptul acesta arată că ei sunt creştini numai cu numele şi este nevoie să se trezească şi să se îngrijoreze de starea lor de nepăsare.

Sfântul Cosma se referea la îndatoririle de duminică astfel:

„Şase zile să lucrăm pentru lucrurile lumeşti şi pământeşti, iar în Sfânta Duminică să ne liniştim şi să ne ţinem departe de ele, şi să le lucrăm pe cele cereşti. Se cuvine ca în primul rând să mergem la biserică, să ascultăm cuvintele sfinţilor şi Sfânta Evanghelie, şi ce ne porunceşte Hristos să facem, să ne gândim la moarte, la iad, la Rai, să ne gândim şi la sufletul nostru, care este mai de preţ decât lumea întreagă, căci, dacă îl pierdem pe acesta, am pierdut deja totul, iar dacă îl câştigăm, am câştigat totul.

Să ne îmbrăcăm cu haine modeste şi să mâncăm doar atât cât este nevoie, şi să nu vorbim mult, ci să avem grijă cum să ne împodobim sufletul cu vorbiri bune, cu un comportament moral, ca să ne facem sufletul mireasă a lui Hristos; să nu ne distrăm şi să nu mâncăm şi să bem mult, să nu cântăm, să nu dansăm, să nu ne îmbătăm şi să vomităm, nici să nu facem lucrări artistice sau afaceri, pentru că acel câştig pe care îl dobândim duminica sau în orice altă sărbătoare este blestemat şi afurisit şi e ca şi cum singuri am da foc caselor noastre, şi vom arde şi sufleteşte, şi trupeşte.“ (p. 69-70).

8) Respectul faţă de duhovnic

Creştinii trebuie să se spovedească şi să accepte tot ceea ce le recomandă duhovnicii lor. Nu trebuie să se opună, nici să fie pasivi şi interesaţi doar să le citească duhovnicul rugăciunea de dezlegare şi nimic mai mult. Acest lucru arată lipsă de respect faţă de preotul duhovnic, care are puterea de la Dumnezeu de a ierta sau de a nu ierta (când nu există pocăinţa corespunzătoare n. trad) păcatele oamenilor. Sfântul Cosma dădea în legătură cu acest subiect următorul sfat:

„Orice ţi-ar spune duhovnicul şi orice sfat ţi-ar da el, să îl pui în mintea ta, şi orice canon îţi va da, să îl primeşti cu toată bucuria şi să promiţi că îl vei face, şi să te hotărăşti pe deplin ca mai bine să mori, decât să cazi şi să faci din nou aceleaşi păcate.” (p. 71).

9) Spovedanie şi Împărtăşanie

Sfântul spunea:

„Mai întâi trebuie să se facă Spovedania, apoi Sfânta Împărtăşanie. Prima dată să spălăm şi să curăţăm vasul, şi doar apoi să punem lucruri de preţ în el.” (p.72).

***

„Să nu ne fie frică de Dumnezeu”

Numele care trebuie în mod special să îl bucure pe om este numele lui Dumnezeu. Gândul că Dumnezeu îl apără întotdeauna, îi face bine, iar faptul că i-a pregătit un Rai veşnic îi aduce o mare bucurie. Sfântul Cosma spunea:

„Cu adevărat, fraţi creştini, Dumnezeu, Preadulcele Stăpân, nu aduce frică, ci bucurie, pace şi iubire şi să nu ne fie frică niciodată de El, căci vrea să Il iubim. [In sensul că Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea binele. Această afirmaţie a Sfântului Cosma nu este în contradicţie cu afirmaţia: „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii” (Pilde 1, 7), fiind vorba despre o frică binefacatoare, care îl fereşte pe om de păcat. (n. red.)]. Trebuie să ne temem şi să urăm diavolul şi păcatul.” (p. 76).

1) Atenţie la odraslele diavolului

Unii oameni întâmpină situaţii neplăcute şi au de suportat boli cronice, şi încearcă să scape de ele. Când oamenii de ştiinţă nu pot să le ofere niciun ajutor concret, aceştia recurg la vrăjitori şi la vraci, cu nădejdea că vor avea succes. Astfel, ei devin victime ale unor oameni răi, care au un singur scop, adică exploatarea lor, dar şi îndepărtarea lor de Biserică. Sfântul Cosma era aspru în această privinţă.  Spunea:

„Să  aveţi mare grijă, creştinilor,  să vă ţineţi departe de ierburile vrăjitoreşti, pentru că ies în lume şi dau târcoale multe odrasle ale diavolului şi îi amăgesc pe creştini, ca să primească bani de la ei, şi le dau nişte amulete, pentru a face copii sau ca să îşi redobândească sănătatea, sau să îşi vadă viitorul, ceea ce urmează să li se întâmple în viaţă. Toate acestea sunt uneltiri satanice, pentru că se întâmplă câteodată ca diavolul într-un mod fals să facă vreo «minune», ca să creadă oamenii îl el şi să facă păcate, să fie ispitiţi. Insă noi avem o astfel de poruncă, potrivit căreia, pe cel ce va amăgi sau va schimba chiar şi cu foarte puţin cele pe care le-au stabilit Părinţii Bisericii noastre să îl anatematizăm. Aşadar, vrăjile sunt în afara căii Părinţilor, de aceea, cei ce le fac sunt anatematizaţi.“ (p. 77).

2) Înălţimea Preoţiei

Mulţi sunt cei ce, din motive pur economice, îmbracă reverenda, fără să aibă conştiinţa înaltei lor misiuni. Aceşti oameni trebuie să depună mult efort, ca să devină preoţi vrednici. Sfântul Cosma vorbea cu căldură despre Preoţie şi le cerea oamenilor să aibă respect faţă de preoţi. Le spunea:

„Să ştiţi că un preot este mai mare decât un împărat şi, mai mult decât atât, este mai mare şi decât un înger, pentru că este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni şi se învredniceşte a săvârşi Sfintele Taine, mai ales Marea şi înfricoşata Taină a Dumnezeieştii Liturghii, pe care o văd îngerii şi tremură. De aceea, pe cât puteţi, să îi respectaţi şi să aveţi evlavie faţă de preoţi.“

El nu uita să îi sfătuiască şi pe preoţi:

„Sfinţiţi fraţi preoţi, împreună-slujitori, pentru milostivirea lui Dumnezeu, pe cât puteţi de mult, să aveţi grijă şi de sufletele voastre, şi de cele ale fraţilor noştri creştini, să îi învăţaţi şi să îi povăţuiţi întotdeauna, pentru că Dumnezeu v-a pus păstori pentru oile Lui. De aceea, să staţi întotdeauna vigilenţi şi să le păziţi de lupul cel gânditor, de diavolul cel viclean, pentru că sufletele lor se vor cere de la voi. Şi să vă gândiţi bine la sarcina pe care o aveţi, pentru că toţi cei ce locuiesc în această tară, bărbaţi şi femei, mici şi mari, sunt în responsabilitatea voastră şi veţi avea de dat răspuns pentru ei la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu.“ (p. 81)

3) Preotul este mai presus decât împăraţii şi îngerii

În epoca noastră este o lipsă de preoţi. Oamenii s-au secularizat atât de mult, încât nu numai că nu aleg bărbaţi pentru a deveni preoţi, dar nici pe preoţii existenţi nu îi acceptă, nici nu îi respectă aşa cum s-ar cuveni. Nu rare sunt şi cazurile în care îi dispreţuiesc pe preoţi. In aceeaşi greşeală cad şi unii creştini, care merg în mod regulat la biserică şi participă la Sfintele Taine ale Bisericii. Pentru că au multe aşteptări de la preoţi, pe care aceia nu pot să le îndeplinească, îi acuză prin cuvinte dure uneori.

Totuşi, Sfântul Cosma Etolianul, care a fost el însuşi ieromonah şi a trăit de foarte multe ori clipe cutremurătoare în timpul săvârşirii Tainelor, şi mai ales a Tainei Dumnezeieştii Euharistii, spunea cuvinte foarte frumoase despre Preoţie şi despre măreţia ei. El spunea în acest sens:

„Dacă mă întâlnesc cu un preot şi cu un împărat, mi se pare just ca pe preot să îl pun să şadă mai sus decât împăratul. Iar dacă întâlnesc un preot şi un înger, mai întâi îl voi saluta pe preot şi apoi pe înger, pentru că, fraţilor, preotul este mai de cinste şi decât Sfânta Masă, şi decât Sfântul Potir, pentru că Sfântul Potir este neînsufleţit, dar preotul se împărtăşeşte cu Preacuratele Taine în fiecare zi, cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Eu, fraţilor, nu am nicio acuzaţie de făcut la adresa preoţilor, pentru că sunt preoţi şi Il au pe Hristos, Care îi învaţă, şi orice greşeală fac preoţii, Hristos are un toiag de fier pentru ei.” (p. 128).

4) Respectul faţă de preoţi

Sfântul Cosma spunea:

„Eu sunt dator, atunci când vorbesc cu un preot, să mă aplec să îi sărut mâinile şi picioarele şi să îl chem să se roage lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele, pentru că toţi împăraţii si toată lumea dacă s-ar ruga lui Dumnezeu mii de ani, nu pot să săvârşească Preacuratele Taine, pe când un preot, chiar dacă este păcătos, poate, cu harul Sfântului Duh, să le săvârşească” (p. 196).

5) Despre rugăciune

Spunea Sfântul Cosma:

„Fraţilor, să nu vă lipsească  niciodată această rugăciune: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Celui Viu, pentru rugăciunile Născătoarei  de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul tău». Aceasta, fraţilor, să o spuneţi întotdeauna, şi cu gura, şi cu mintea, zi şi noapte, oriunde aţi fi, şi dacă mâncaţi sau umblaţi, sau lucraţi, sau staţi, la aceasta să vă gândiţi întotdeauna. Şi dacă nu o ştiţi, să o scrieţi, să o învăţaţi, şi ea vă va fi de folos foarte mult, şi aici vă va elibera de tot răul, şi acolo (în viaţa cealaltă n. trad.) vă va scăpa de iadul cel veşnic, şi vă va învrednici să mergeţi In Rai, în patria noastră cea veşnică.” (p. 83).

6) Să nu ne apropiem de cei ce-L batjocoresc pe Hristos

Creştinii au datoria să îi ierte pe toţi cei ce le fac rău. Aceasta este porunca lui Hristos. Cu toate acestea, pe vrăjmaşii credinţei, pe prigonitori sau pe eretici, care falsifică învăţătura Bisericii şi dispreţuiesc şi ocărăsc persoanele sfinte, trebuie să îi întâmpinăm cu asprime şi să ne mărturisim întotdeauna credinţa. Sfântul Cosma spunea:

„Dacă un om mă insultă, îmi omoară mama, fraţii, copiii şi apoi îmi scoate şi ochiul, am datoria ca şi creştin să îl iert. Insă dacă el Il va ocărî pe Hristos şi pe Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, nu vreau să îl mai văd.“ (p. 158).

7) Grija faţă de săraci

Raiul nu îl vor câştiga toţi în acelaşi fel. In funcţie de ce a ales fiecare în viata lui, are şi anumite îndatoriri. Sfântul Cosma spunea:

„Mucenicii au câştigat Raiul cu sângele lor, pustnicii prin viaţa lor ascetică, iar noi, fraţilor, cei ce avem copii, cu ce vom cumpăra Raiul? Cu ospitalitatea. Să îi iubim pe săraci şi pe ologi, ca şi Ioachim, şi nu pe prietenii noştri cei bogaţi, căci aceştia din urmă au aici şi ne dau înapoi în această viaţă deşartă, dar cei săraci nu au ce să ne dea înapoi aici şi ne dă însutit Preabunul Dumnezeu în Rai” (p. 126).

8) Mântuirea sufletului

Sufletul omului este nemuritor şi nu trebuie să fie condamnat la iad. Cea mai mare grijă a omului trebuie să fie mântuirea sufletului lui, care nu trebuie să fie influenţată de diversele probleme pe care el le întâmpină, de pericolele pe care le trăieşte şi de ameninţările oamenilor răi. Când vorbim de mântuirea sufletului, nu putem să Il ignorăm pe Mântuitorul Hristos.

Se impune să avem multă iubire faţă de El şi să Îl chemăm neîncetat. Sfântul Cosma Spunea:

„Vă poruncesc: nici dacă cerul va coborî pe pământ, nici dacă pământul se va ridica la cer, nici dacă lumea întreagă ar fi distrusă, aşa cum este inevitabil să fie distrusă azi sau mâine, să nu vă gândiţi ce anume are de făcut Dumnezeu. Chiar dacă v-ar arde trupul, chiar dacă îl vor pârjoli în foc, chiar dacă v-ar lua lucrurile, să nu vă pese, daţi-le, nu sunt ale voastre. Voi aveţi nevoie de sufletul vostru şi de Hristos. În afară de acestea, pe care nimeni nu vi le poate lua, decât dacă le daţi cu voia voastră, poate să se năruiască lumea întreagă. Acestea două să le apăraţi, să nu cumva să se întâmple să le pierdeţi.” (p. 154).

9) Credincioşi şi neînfricaţi

Mulţi oameni sunt învinşi uşor de sentimentul deprimant al fricii. Ei se tem de cei puternici de pe pământ, de cei răi, de cei obraznici, dar şi de animalele domestice şi sălbatice. Se tem de întuneric, de situaţii neplăcute, închipuite, pe care le-ar întâmpina în viitor, şi de multe altele. Toate acestea sunt nejustificate. Cel ce este strâns legat de Hristos nu trebuie să se teamă niciodată şi de nimic. Sfântul spunea:

„Cel ce Il are pe Hristos în inima lui nu se teme de lumea întreagă. Iar dacă vrem şi noi, fraţilor, să nu ne temem nici de oameni, nici de demoni, să-L avem pe Dumnezeu întotdeauna în inima noastră şi astfel nu ne vom teme de niciun lucru.” (p. 173).

Semnul Sfintei Cruci

Fiecare creştin trebuie să se gândească la Mântuitorul Hristos Cel răstignit şi să-i crească iubirea faţă de El. In acelaşi timp, să spună cât poate de des rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul Iui Dumnezeu Celui Viu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul tău”. In felul acesta va înainta spre Dumnezeu, desigur, cu condiţia să lupte şi împotriva fiecărui păcat.

În legătură cu această problemă, sfântul insista:

„Preabunul Dumnezeu ne-a dăruit crucea, cu ea să binecuvântăm Preacuratele Taine, cu ea să deschidem şi Raiul, cu ea să îi ardem şi pe demoni, dar mai întâi să avem şi noi mâinile curate şi neîntinate de păcate şi atunci, de câte ori ne facem cruce, diavolul e ars cu totul şi pleacă. Dar, dacă suntem întinaţi cu păcate, nu are efect crucea pe care o facem. De aceea, fraţilor, ori de mâncaţi, ori de beţi vin sau apă, sau mergeţi undeva, sau lucraţi, să nu lipsească această rugăciune din gura voastră şi să nu încetaţi a vă face semnul crucii cu mâna.” (p. 190).

(din: Presb. Dionisie Tatsis, “Rugaciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet“, Editura Egumenita, 2014)

Vedeti si: