“CUVANTUL DE PE URMA” AL LUI DUMNEZEU. Parintele Rafail Noica in conferinta de la Iasi: “Vădit trăim vremuri apocaliptice, eshatologice” (si VIDEO). Cititi TRANSCRIEREA COMPLETA a conferintei

“[…] Sar acum la altă temă care nu ştiu cum mi-a venit adineauri. Vorbeam de smerenia lui Dumnezeu şi despre gingăşia dragostei lui Dumnezeu.

Părintele Sofronie – pomenesc un cuvânt acum pe care o să îl găsiţi sau l-aţi găsit în prima partea a cărţii Sfântul Siluan, la sfârşitul primei părţi, un cuvânt sub subtitlul <Cuvântul de pe urmă>. Pe părintele Sofronie îl durea acum că, după ce trăise tot ce ne spunea şi ÎPS Ierotheos, îl durea cum că nu avea acum nici putere fizică, nici timp. Ar fi voit să citească pe Sfinţii Părinţi, să îşi adâncească mintea în teologie, cum zicea el, nu teologie scolastică, ci Sfinţii Părinţi, să citească, să caute, gândindu-se la ce a însemnat gândirea asta pentru întreaga istorie a Bisericii. Şi spune părintele: “Mă doare că nu am nici timp, nici forţă să mă adâncesc aşa, în teologia asta.” Şi Sfântul Siluan zice: “Socoteşti că ăsta e lucru mare?”. Şi ne povestea părintele Sofronie: “Am rămas atunci ruşinat“, îşi dădea seama că avea să primească ceva şi mai mare şi a tăcut şi, după o clipită de tăcere, Sf. Siluan zice: “Mare singură este smerenia! Pentru că mândria împiedică dragostea.”

Şi părintele Sofronie comentează: “Niciodată n-am pus la îndoială cuvântul Sfântului Siluan.” Şi vă închipuiţi şi el ce autoritate avea, acea autoritate minunată, dulce, dar puternică. Dar zice părintele Sofronie: “Când mi-a zis cuvântul ăla, am simţit că este cuvântul de pe urmă” al istoriei, ultimul cuvânt, ultimul criteriu. Şi de ce?

E vorba de dragoste! Smerenia este unul din aspectele dragostei, una din faţetele dragostei, dacă vreţi, ca un diamant cu multe faţete. Nu e ceva aparte; face parte din dragoste. Şi este elementul cel mai important, care este uşa deschisă dragostei. Dragoste mândră nu este dragoste. Dragoste poftitoare nu este încă dragoste. Doar dragostea smerită. Şi simţea părintele Sofronie că în cuvântul ăsta al smereniei se cuprinde, dacă este drept înţeles şi adânc trăit, toată acea istorie a Bisericii şi a omenirii care atât îl impresionase şi că în acest cuvânt al Sf. Siluan putea să trăiască esenţial tot ce i-ar fi dat teologia, citirea Sf. Părinţi şi tot restul.

Eu, când am citit şi am ajuns la capitolul ăsta, am avut gândul că ăsta poate este ultimul cuvânt, cuvântul de pe urmă şi al istoriei. Am avut simţământul că este ceva, un element final, istoric vorbind, în acest Sfânt Siluan şi în acest mare ucenic, singurul care a putut trăi lângă acest mare sfânt şi să-l înţeleagă, cum ne zicea Înalt Preasfinţitul. Şi am trăit cu gândul că şi cartea Sfântul Siluan, urmată de autobiografia părintelui Sofronie, <Vom vedea pe Dumnezeu precum este>, şi anexe, i-aş zice, care este cartea <Despre rugăciune>, că, dacă aceste trei cărţi sunt pentru mine una, această carte este ultimul cuvânt al Bisericii în istorie.

Vădit trăim vremuri apocaliptice, adică mai corect ar fi să zicem eshatologice, nu ştim ce şi cum va fi, dar mă rog mult ca Dumnezeu să păzească Biserica Lui. Dar am simţit că ceva esenţial final era în lucrul ăsta şi iarăşi nu ştiu exact ce şi vă las tuturor, dacă e adevărat cuvântul meu, Dumnezeu să vi-l lămurească în inimile voastre şi, cu timpul, şi în experienţa noastră”.

***

Legaturi: