“SALTUL MORTAL” AL LUI ZAHEU CEL POCĂIT sau SFÂNTA NE-RUȘINARE DE HRISTOS: “Câţi dintre noi sânt cu adevărat pregătiţi să se lepede de iubirea de slavă şi să se facă de râsul lumii pentru Domnul?”

22-01-2017 Sublinieri

the-calling-of-zaccheus

Cititi si:

***

zacchaeus2

Mitropolitul Naum al Strumiței:

“Iată o pildă evanghelică veşnic vie şi proaspătă: omul, chiar dacă are o credinţă de început, nedesăvârşită, din prea mare dorinţă şi dor de a-L vedea pe Domnul sau să cerceteze dacă este El, poate să se lepede de slava sa omenească, ştiind că prin aceasta se va arăta caraghios sau chiar ieşit din minţi în ochii oricui. Câţi dintre noi sânt cu adevărat pregătiţi să se lepede de iubirea de slavă, de slava mincinoasă, şi câţi dintre noi sânt pregătiţi să arate ca nişte sărmani şi să se facă de râsul lumii pentru Domnul şi pentru întâlnirea cu El, chiar şi de departe, chiar neştiind sau doar nădăjduind că apoi va trebui să-L primească în propria casă? Aceasta este acel salto mortale al „omului vechi” pe care puţini sânt pregătiţi să-l facă, cu nădejdea că totuşi, la sfârşit, mâna Domnului îi va apuca cu blândeţe. Cred că mai-marele vameşilor, bogatul Zaheu, chiar acel lucru nădăjduia şi chiar aşa se simţea alergând înainte şi urcându-se în smochin. Oricum, acest lucru nu rămâne […] trecut cu vederea şi nerăsplătit de Cel Care vede tot şi Care cunoaşte inimile tuturor, Dumnezeu-Omul Hristos:

zaheu5Şi dacă au venit la locul acela, căutând Iisus, l-au văzut pre dânsul, şi au zis către dânsul: Zachee, grăbeşte de te pogoară că astăzi în casa ta mi se cade să fiu.

Domnul îl numeşte pe Zaheu pe nume şi îi desluşeşte dorul său la fel ca şi lui Natanail, căruia i-a spus că l-a văzut încă de când era sub smochin. Şi tot ca şi Natanail – care a înţeles îndată că Cel spre care îşi îndreptau atunci rugăciunile este Acelaşi cu acest Iisus Care acum stă în faţa lui – aşa şi Zaheu acum, suit în smochin, înţelege că inima sa, adică numele şi persoana sa cu toate gândurile şi dorinţele de taină, precum şi dorul de a-L primi în casa sa, sânt descoperite în faţa Acestui Iisus Care, într-adevăr, precum a auzit mai înainte, nu poate să fie nimeni altcineva decât Însuşi Domnul, Care ştie tot; nimeni altcineva decât Unsul lui Dumnezeu, decât Fiul Celui Binecuvântat.

Şi grăbindu-se s’a pogorât – ştiind deja, prin credinţa sa îndreptăţită şi întărită, foarte bine şi Cine îl cheamă, şi pe Cine trebuie să primească în casa sa – şi L-a primit pre Dânsul bucurându-se. Şi s’a bucurat mult de acest lucru, aşa cum poate omul să se bucure de primul har.

Şi văzând toţi (care au o mare preţuire de sine şi care din zavistie judecă şi osândesc) cârâiau zicând: că la un om păcătos au intrat să găzduiască.

Însă Zaheu, cu pocăinţa sa adevărată, lucrătoare, a îndreptăţit prezenţa Dumnezeu-Omului Hristos în casa sa:

Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate de avuţia mea, Doamne, o dau săracilor, şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

În acel moment Zaheu s’a lepădat îndeajuns de patima iubirii de argint şi purcede a face ca cel căruia Domnul i-a spus: De voeşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor, şi vei avea comoară în cer, şi vino, urmează Mie. /Mt. 19, 21/ Şi, într-adevăr, chiar asta se şi întâmplă – Zaheu împarte aproape (dacă nu) întreaga sa avere şi dobândeşte comoară în cer. Eliberându-se îndestul de patima iubirii de slavă şi într’o mare măsură de patima iubirii de argint, omul, de obicei, se eliberează într’o mare măsură şi de patima iubirii de plăcere: Însă cele ce sânt la voi, daţi-le milostenie, şi iată, toate vor fi vouă curate. /Lc. 11, 41/ Aceasta este înfăţişarea stării inimii curăţite îndeajuns de patimi.

Mântuirea este întotdeauna legată de deschiderea inimii, de a aduce în clipa de faţă harul de la Botez şi de luminarea minţii – aş spune şi de rugăciunea minţii şi a inimii – măcar şi în ultimile clipe din viaţa noastră. Aşa înţeleg eu cuvintele Domnului, cuvintele lui Iisus cu care El a îndreptăţit felul de a face lucrarea al lui Zaheu şi a întărit noua lui stare duhovnicească – luminarea: Şi au zis către el Iisus: Astăzi s’a făcut mântuire casei acesteea, pentru că şi acesta fiu al lui Avraam este (altfel spus, pentru că şi el este dintre cei ce moştenesc Împărăţia Cerurilor), au venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pre cel pierdut. /Lc. 19,9-10/

Iată încă o adeverire despre nevoinţa cea firească şi creşterea duhovnicească a lui Zaheu, ce a urmat întoarcerii sale, luată din sinaxar: „Sfântul Apostol Zaheu la început a fost vameş şi păcătos, însă când Domnul l-a văzut suit în copac în Ierihon pentru El, a intrat în casa lui, iar acest lucru l-a atras pe Zaheu la pocăinţă. Mai târziu el l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru, care l-a pus episcop în Cezareea Palestinei, unde i-a slujit credincios Evangheliei, adormind în pace.”

(din: Mitropolitul Strumitei, Naum, “Nici Eu nu voi spune voua…”, Editura Predania, 2015)

***

sf-macarie360

Sfantul Macarie Egipteanul:

(extras din Omilia “Despre rabdare si discernamant”)

Se cuvine ca acela care vrea sa intre prin poarta cea strîmtă, în casa celui puternic [diavolul – n.n.], ca să-i răpească lucrurile lui, să nu-şi cruţe trupul ci, întărindu-se în Duhul Sfînt, să aibă mereu în minte cuvîntul Domnului, care a zis: «Trupul şi sîngele nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu» (I Cor. 15, 50).

Cum se întăreşte cineva în Duhul? (Se întăreşte) luînd aminte la cuvîntul Apostolului. Or, Apostolul spune că înţelepciunea lui Dumnezeu este socotită de oameni nebunie (I Cor. 1, 23). Şi profetul zice : «Am văzut pe Fiul Omului; chipul Lui este fără strălucire, iar El părăsit de toţi fiii oamenilor» (Isaia 53, 2). Prin urmare, se cuvine (ca acela care vrea să se întărească în Duhul) să devină fiul lui Dumnezeu, mai întîi să se smerească si să fie socotit neînsemnat şi fără de minte. Să nu-şi întoarcă faţa de la scuipături să nu urmărească slava, nici frumuseţea acestui veac, sau ceva asemănător, să nu aibă «unde sa-şi plece capul» (cf. Matei 8, 20), (să se lase) batjocorit şi dispreţuit, să fie priveliştea tuturor, să fie socotit vrednic de călcat în picioare, combătut pe faţă şi pe ascuns.

Atunci Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: «Voi locui şi voi umbla între voi» (cf. II Cor. 6, 16) Se va arăta inimii lui, iar acesta va primi putere şi tărie ca să lege pe cel puternic [pe diavolul – n.n.] şi să răpească lucrurile lui; «să calce peste aspidă şi vasilisc» (Ps. 90, 13), «peste scorpii şi peste şerpi» (Luca 10, 19)”.

(din: Sfintul Macarie Egipteanul, “Scrieri. Omilii duhovnicesti”, PSB 34, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1992)

***

sfantul-ioan-gura-de-aur-590x366

SFANTUL IOAN GURA DE AUR:

(din “Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Tit, Filimon”)

Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (II Timotei 1, 8-10)

Nimic nu poate fi mai rău decât atunci când cineva, stăpânit fiind de raţionamente omeneşti, judecă şi măsoară lucrurile cele dumnezeieşti; fiindcă în trupul acesta se va izbi de piatra aceea cu putere şi va fi lipsit de lumină. Căci, dacă cel ce voieşte a pune stăpânire pe lumina soarelui cu ochii cei omeneşti, nu numai că nu va reuşi sau nu se va putea împotrivi razelor lui, ci, pe lângă acest eşec, va şi suferi multă vătămare, cu atât mai mult cel ce voieşte a-şi îndrepta privirea către acea lumină şi a vedea prin raţionamentele sale, nu numai că va cădea, ci încă şi batjocoreşte harul lui Dumnezeu.

Priveşte cum Marcion, Mani şi Valentin  — şi toţi ceilalţi care au introdus în Biserica lui Dumnezeu ereziile şi dogmele lor vătămătoare — s-au pierdut; căci, măsurând cele ale lui Dumnezeu prin raţionamente omeneşti, s-au ruşinat de iconomia Lui. Deşi este vrednic de cinste şi de laudă, mai mult decât de ruşine; vorbesc de crucea lui Hristos. Nimic nu constituie o mai mare dovadă a iubirii Sale de oameni — de ai pune în considerare cerul sau marea, sau pământul, sau chiar toate cele tăcute din nimic — decât crucea Lui. Pentru aceasta şi Pavel se laudă cu ea, zicând: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos. (Galateni 6, 14)

Însă cei trupeşti şi care nu-I pot atribui lui Dumnezeu nimic mai mult decât oamenilor cad şi se ruşinează. De aceea Pavel de la început îl sfătuieşte pe Timotei, zicând: „nu te ruşina” că-L propovăduieşti pe Cel răstignit — căci aceasta este „mărturisirea” —, moartea lui Hristos, zice. În ele însele, moartea, închisoarea şi lanţurile sunt vrednice de ruşine şi de batjocură; însă dacă cineva ar adăuga şi cauza lor şi ar cunoaşte bine taina, ar găsi pe fiecare din acestea încărcată de multă laudă şi cinste.

Căci moartea aceea a mântuit lumea cea pierdută; că moartea aceea a unit pământul cu cerul; că moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a făcut îngeri şi fii ai lui Dumnezeu. Moartea aceea a ridicat firea noastră în tronul cel împărătesc, iar lanţurile acelea pe mulţi i-au întors de la rătăcire. „Deci, nu te ruşina, zice, de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie”, şi anume, chiar tu de vei pătimi acestea, să nu te ruşinezi.

Cum că acestea a voit să spună, se învederează şi din cele zise mai sus, prin expresia: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei, şi al înţelepciunii” (1, 7), precum şi din cele spuse după aceasta. „Ci pătimeşte împreună”, adică nu simplu să nu te ruşinezi, ci, chiar cercând (suferind, experimentând) acele patimi, să nu te ruşinezi. Şi n-a spus: „să nu te temi sau să te împuţinezi”, ci: „nu te ruşina”, ca şi cum n-ar fi nici o primejdie, ci doar o oarecare ruşine.

Ruşine aceasta este dacă tu te înspăimânţi. „Deci, să nu te ruşinezi dacă eu, zice, care învii morţii, care fac mii de semne şi minuni, eu, care cutreier lumea întreagă, acum sunt legat; fiindcă nu ca făcător de rele sunt legat, ci pentru Cel răstignit. Căci, dacă Stăpânul meu nu S-a ruşinat de cruce, nici eu nu mă ruşinez de lanţuri.”

Şi bine a făcut el că, îndemnându-l a nu se ruşina, mai întâi îi aminteşte de cruce. „Dacă nu te ruşinezi de cruce, zice, nu te ruşinezi nici de lanţuri; că, dacă Domnul şi Stăpânul nostru a suferit crucea, noi cu atât mai mult vom suferi lanţurile. Cel ce se ruşinează de acestea, se ruşinează si de Cel ce S-a răstignit şi a pătimit acestea. Căci eu, zice, nu sufăr acestea pentru mine. Deci, nimic omenesc nu suferi dacă te împărtăşeşti de asemenea patimi.”

„Ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie — nu ca şi cum Evanghelia ar pătimi împreună — după puterea lui Dumnezeu, zice, Care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”. De altfel, fiindcă expresia „pătimeşte împreună” este dificilă auzului, apostolul iarăşi îl mângâie. „Nu cumva, zice, tu suferi acestea cu puterea ta? Cu puterea lui Dumnezeu suferă-le. Al tău este de a le voi şi a le prefera pe acestea.”

[…]

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri la Epistola a doua catre Timotei, Epistola catre Tit, Epistola catre Filimon ale Sfantului Apostol Pavel, Editura Nemira, 2005)

zaheu1

Va mai recomandam:

***

 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mitropolitul Naum, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Macarie Egipteanul, Zaheu vamesul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““SALTUL MORTAL” AL LUI ZAHEU CEL POCĂIT sau SFÂNTA NE-RUȘINARE DE HRISTOS: “Câţi dintre noi sânt cu adevărat pregătiţi să se lepede de iubirea de slavă şi să se facă de râsul lumii pentru Domnul?”

  1. Pingback: CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand impiedicam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa
  2. Pingback: CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate