POSTUL MARE – EXAMENUL RADIOGRAFIC AL SUFLETULUI si SANSA SCHIMBARII: “Haideti sa nu pierdem prilejul pe care ni-l ofera, inca o data, Postul Mare…”/ POST DUPĂ PUTERE, DAR POST DE PĂCATE, NU DOAR DE BUCATE!

17-03-2017 Sublinieri

Va mai recomandam:

Pemptousia: Postul Mare

Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.

Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric.

Postul Mare funcționează ca un aparat de radiografiere, ca un aparat fotografic, ca o oglindă. Într-un anume fel, nu-l dorim, tocmai pentru că ne va dezvălui realitatea noastră ascunsă.

Duhul consumului, al traiului uşor, al cugetului nesmerit nu îl lasă pe om să se elibereze de multe lucruri inutile care i-au umplut viaţa. Postul Mare este un popas în goana obişnuită a vieţii şi un prilej de transfigurare. Rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul, care în toată această perioadă se spune de sute de ori la sfintele slujbe, ne îndeamnă să părăsim duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert şi să dobândim curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste. Această rugăciune frumoasă şi plină de înţeles se încheie cerând de la Dumnezeu: dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile şi să nu osândesc pe fratele meu”. Să lăsăm, adică, bârfa, judecata celuilalt, critică aspră care neîncetat ne urmăreşte şi să ne îndreptăm asupra noastră înşine, corectându-ne greşelile.

Postul Mare urmăreşte să ne întoarcem către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti care ne întunecă mintea, ne îngreuiază şi ne amărăsc viaţa.

Dacă vom reuşi să ajungem la o anume măsură de autocunoaştere şi de pocăinţă, atunci Postul Mare nu va fi pentru noi o perioadă posomorâtă şi neroditoare, nu va fi un simplu răstimp plin de îndatoriri morale, ci un prilej de înmuiere a inimii noastre împietrite, care ne va duce la iubire de oameni şi de Dumnezeu.

Excesul de raţionalism al vremurilor grele pe care le trăim vrea să ne ţină departe de tot ce este mistic, isihast, de tot ce este sfântă Taină de negrăit şi mai presus de fire. Rezultatele acestei îndepărtări au ieşit la iveală. Pretutindeni stăpâneşte melancolia şi deznădejdea, care pe mulţi îi rănesc. A venit vremea să recunoaştem în adâncul inimii noastre că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, s-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite.

În timpul Postului Mare adesea apar ispite, încercări, scandaluri şi căderi. Acestea ne vin ca să ne maturizăm mai mult, ca să ne echilibreze şi să ne cuminţească. Viaţa creştinilor, să nu uităm niciodată acest lucru!, este una a Crucii. Fără răstignire nu vine Învierea.

Postul Mare este o frumoasă şi bună pregătire, un coridor semiîntunecat care conduce către cămara cea plină de lumină. Picioarele pe care umblă Postul Mare sunt rugăciunea şi postul. Însă rugăciunea şi postul fără smerenie şi dragoste nu aduc nici un rod. Postul şi rugăciunea ţintesc să tempereze egoismul nostru.

Haideţi să nu pierdem prilejul pe care ni-l oferă, încă o dată, Postul Mare, de vreme ce, încet-încet, se apropie şi încheierea acestuia. În Biserică, problemele noastre îşi găsesc rezolvare. Iarna cea rece este urmată de primăvara. Triodul este urmat de Penticostar. Ştiut este că vremea înnorată niciodată nu este definitivă. După nor, e mai frumoasă vremea însorită. Acum însă, după cum spune un minunat tropar, este „vremea pocăinţei şi ceasul rugăciunii”.

***

Lumea Credinței nr. 3 (164), martie 2017:

«Degeaba nu mănânci carne, dacă muşti din carnea aproapelui…» – interviu cu părintele stareţ Misail de la Turnu

[…]

Postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului

Aici, în colţul acesta de Rai, totul se pliază pe asceză, post şi rugăciune. Pentru că tocmai a început Postul Paştelui, aş vrea să ştiu care sunt diferenţele între modul de postire al călugărilor şi cel al mirenilor?

Firesc ar fi ca rostuirea postului să se facă pe măsura vieţuirii spirituale a fiecăruia. Fie că este călugăr, fie că este mirean, cel care doreşte să sporească în această lucrare trebuie să cântărească fiecare pas, fiecare treaptă care duce omul spre mântuire. Postul este înainte de toate înfrânare. Degeaba nu mănânci carne, dacă muşti din carnea aproapelui; degeaba nu mănânci de dulce, dacă mănânci de post mai mult decât trebuie sau mâncăruri din cele îmbunătăţite cu tot felul de arome înşelătoare şi nesănătoase. Postul este, până la urmă, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup şi suflet.

Şi la mânăstire, ispitele vin tot timpul, dar slujbele şi permanenta rugăciune ne întăresc. Ţinând după toate rigorile Postul Mare, ne lepădăm de toate păcatele, ştiute şi neştiute, cu condiţia să nu încetăm a ne ruga. Pentru călugăr, hrana de post este o obişnuinţă lesne de ţinut, dar esenţa postului este rugăciunea şi fapta cea bună. Părintele Teofil Părăian spunea: „Postul nu trebuie să rămână o faptă izolată, ci trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului. Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate”.

„Postul este mărturia legăturii noastre harice cu Dumnezeu”

Există îngăduinţă din partea duhovnicului pentru omul care, din binecuvântate pricini, nu poate ţine aşa cum se cuvine rânduiala postului? Mă gândesc, în primul rând, la omul bolnav.

Întotdeauna duhovnicul cunoaşte atât neputinţele sufleteşti, cât şi pe cele trupeşti ale fiilor duhovniceşti. Doar el poate cântări dacă suferinţa trupească necesită sau nu o hrană pe măsură. Trebuie să avem conştiinţa dimensiunii bolii, abia apoi să delimităm ascultarea celui suferind, şi asta pentru că postul trebuie să fie o permanentă bucurie. Când posteşti, nu te chinui, de aceea nu trebuie să dăm prilej diavolului să ne oprească din post şi rugăciune. Nici un duhovnic în lumea asta nu‑i va cere unui bolnav incurabil să se supună unui post aspru, ci doar postul după puterile fiecăruia. Măsura puterilor, atât în post, cât şi în rugăciune, stă însă în conştiinţa fiecăruia dintre noi.

Oricare dintre semenii noştri care trece printr‑o grea suferinţă, înainte de a se grăbi să se roage pentru sănătate, trebuie să‑I mulţumească lui Dumnezeu pentru boală, să aibă răbdare şi să se roage pentru iertarea păcatelor. Dumnezeu nu‑i cere celui bolnav nici rugăciune până la epuizare, nici metanii, nici post, ci doar să aibă puterea să‑I mulţumească pentru că i‑a dat această boală pentru iertarea păcatelor lui. Noi toţi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu, să răbdăm cu bucurie şi cu smerenie bolile pe care ni le dă Dumnezeu pentru păcatele noastre. Până la urmă, postul este mărturia legăturii noastre harice cu Dumnezeu, iar noi trebuie doar să ne supunem canonului dat de părintele duhovnic.

[…]

Cititi interviul integral in revista LUMEA CREDINTEI, nr 3/martie 2017:

Legaturi:

*


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Moise Aghioritul, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate