Salvati viata unui copil

9-08-2008 Sublinieri

re-211.jpg

Ramona a împlinit anul acesta, in 27 iunie, 5 ani. Pana la aceasta varsta fetita nu a avut nici o boala mai importanta doar obisnuitele raceli sau “rosu in gat” care au fost tratate prompt cu medicamentele prescrise de doctorul nostru de familie. Dar in ultima luna si ceva a inceput sa acuze dureri de picioruse, obosea relativ repede, drept pentru care am fost la medic si am facut analize. Acestea au ieşit rău. Le-a repetat. Şi mai rău. A făcut si o puncţie, iar diagnosticul a fost dur: leucemie acută limfoblastică fenotip de line B. Aşa a ajuns la Fundeni. Ramonei i s-au dat 80% şanse de a se face bine. Si a început tratamentul cu transfuzii cu masa eritrocitara si trombocite, hidratare cu glucoza si NaCl si medicamente, apoi cu citostaticele, si un regim seve.Tatăl Ramonei, Dan Elian spune:”Pe 29 iulie însă a venit cea mai nenorocită veste: i-a fost făcuta o puncţie în şold si au ieşit 35% limfoblasti în măduva osoasă, (in loc de maxim 5%) enorm, ajungând la concluzia ca ea, măduva nu a produs nimic iar citostaticele nu au avut nici un efect. Din cauza analizelor foarte slabe tratamentul cu citostatice a fost oprit in speranţa ca va fi reluat daca ele, analizele se mai ridica. Acum i se administrează transfuzii cu masa eritrocitara si trombocitară (daca are spitalul, ca in majoritatea cazurilor am făcut rost prin cunoştinţe …), antibiotice si Neupogen si am început un tratament naturist pe baza de miere de albine de la clinica Nova Vita din Belgrad (750 euro/luna). In aceasta situaţie doctorul curant mi-a spus ca singura soluţie este un tratament cu citostatice de risc foarte mare, cu şanse in jur de 15% de reuşita. Riscul este aşa de mare căci se poate muri oricând din infarct, blocaj renal, insuficienta hepatica etc, iar, in caz de reuşita, organismul va ramane iremediabil afectat . In aceste condiţii suntem obligaţi să căutam o varianta mai buna in alta parte, cu siguranţa in alta tara unde medicina se practica cu adevărat, lucru care este enorm de greu având in vedere sumele uriaşe de care am avea nevoie.Ingerasul nostru se afla si acum in tratament la Spitalul Fundeni, clinica de pediatrie , etaj 6 salon 607 si astepta o minune ca sa o salveze.Avem senzaţia ca trăim un vis urat care nu se mai termina. Nici nu ştim încotro s-o apucam si am avea nevoie de orice sfat care ne-ar ajuta sa ne salvam fetita. Am vorbit la clinica AKH din Viena, (unde mulţi copii au fost salvaţi in ceasul al 12-lea) cu Prof. Dr. Thomas Check care a spus ca o primeşte la tratament dar pentru primele 3-4 luni este nevoie de cel puţin 50.000 de euro si asta înseamnă bani mulţi …

Daca se pune problema unui transplant medular mai înseamnă vreo 100.000 euro. Din păcate nu mai avem prea mult timp. Este îngrozitor sa spui nu mai este timp destul pentru a salva un copil de la moarte…

Orice ajutor este binevenit. Pentru donaţii:

ING Bank Bucureşti

RON – RO 90 INGB 0000 9999 0038 0986

EURO – RO 70 INGB 0000 9999 0105 0452

Telefoane:

0730 117 488; 0722 839 999 (Elian Dan, tata)

0722 544 000 (Elian Ofelia, mama)

e-mail: elian_dan@yahoo.com

Pentru mai multe detalii: RAMONA ELIAN – povestea ei

Vesti despre Ramona (Steluţe de mare cu Teledon )

Are nevoie de 150.000 de euro. A strâns 50.000 de euro din donaţii, dar au fost folosiţi pentru tratarea infecţiei, chimioterapie şi spitalizarea pe 3 luni în Spania. Ramona se află la Spitalului Universitar Vall D’Hebron din Barcelona.

TELEDON ROMTELECOM

0900 900 023 – pentru 3 euro/apel

0900 900 025 – pentru 5 euro/apel

0900 900 027 – pentru 7 euro/apel

0900 900 020 – pentru 10 euro/apel


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Salvati viata unui copil

  1. Pingback: Salonul 607 « Isabellelorelai’s Weblog
  2. Vreau sa multumesc din suflet oamenilor care au inteles ca, daca suntem uniti, putem face o diferenta in viata acestui copil.

  3. Ramona Elian are Teledon la Romtelecom
    Începând de astăzi 16.08.2008, RAMONA ELIAN, fetiţa de doar 5 ani cu leucemie acută limfoblastică, aflată în stare gravă are (şi funcţionează) TELEDON la ROMTELECOM.
    Dacă vreţi să ajutaţi:
    0900 900 023 – 3 euro
    0900 900 025 – 5 euro
    0900 900 027 – 7 euro
    0900 900 020 – 10 euro
    Puteţi verifica AICI
    http://www.salveazaoviata.ro/contact.html
    http://www.salveazaoviata.ro/index.html
    *
    Dacă nu aveţi Romtelecom şi totuşi vreţi să ajutaţi:
    .
    Cont RON: RO90.INGB.0000.9999.0038.0986 – ING Bank Bucuresti
    Cont Euro: RO70.INGB.0000.9999.0105.0452 – ING Bank Bucuresti
    .
    Cont RON RO30BRDE445SV16985224450 – BRD
    Cont EURO RO93BRDE445SV16985904450 -BRD, cod swift: BRDEROBU
    Cont USD RO83BRDE445SV16986104450 – BRD, cod swift: BRDEROBU
    .
    Cont RON RO41BACX0000000257175000 – UniCredit Tiriac Bank
    Cont EURO RO14BACX0000000257175001 – UniCredit Tiriac Bank, cod swift: BACXROBU
    Cont USD RO840000000257175002 – UniCredit Tiriac Bank, cod swift:
    BACXROBU

  4. Pingback: Steluţele de mare. Ramona Ştefania Elian, din 607 în 118 « Isabellelorelai’s Weblog
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam