Articole din categoria: Sfantul Profet Daniel

Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. <i>NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”</i>

1. Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu” 23-12-2020

 Pr. Dan Bădulescu – Predică la Sf. Prooroc Daniel și cei trei tineri (17 decembrie 2020): „Iubiți credincioși, Ne-am adunat în Sfânta Biserică astăzi spre prăznuirea Sfântului Prooroc Daniel și a celor trei tineri împreună cu dânsul, Anania, Azaria …

“A patra fiara” din cartea lui Daniil

6. “A patra fiara” din cartea lui Daniil 03-07-2007

Daniel 7, 7: In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o a patra fiara inspaimintatoare si infricosatoare si nespus de puternica. Ea avea dinti mari de fier si gheare de arama; manca si sfarama, iar ramasita …

Gandul lui Nabucodonosor si GANDUL LUI DANIEL

7. Gandul lui Nabucodonosor si GANDUL LUI DANIEL 02-07-2007

Când regele Nabucodonosor se plimba în palatul regal din Babilon, A prins a grăi zicând: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, ca reşedinţă regală?” (Daniel  …

Carti recomandate