Articole din categoria: Staretul Nicon de la Optina

<i>“Chiar daca se dezlantuie marea, chiar daca se ridica necazurile din toate partile, nu le da nici o atentie, PRIVESTE SPRE HRISTOS!”</i>

1. “Chiar daca se dezlantuie marea, chiar daca se ridica necazurile din toate partile, nu le da nici o atentie, PRIVESTE SPRE HRISTOS!” 01-08-2015

Aşa este şi pe marea vieţii. Când îl lovesc pe om încercările, când se ridică valurile ispitelor, el caută ajutor pretutindeni şi nu-l găseşte nicăieri. Peste tot este înşelat în nădejdile lui. I se pare că este părăsit de toţi, şi de Dumnezeu, şi de oameni.

Cade în întristare, aproape în deznădejde. Dar Domnul este aproape. El vine la noi şi ne întinde ajutorul Său dumnezeiesc. El este gata să ne ajute întotdeauna, în orice clipă, dar noi nu avem credinţă, credem că nici aici nu există nădejde, că aşa ni se pare nouă, că este o fantezie, o nălucă şi că nu putem aştepta ajutor de nicăieri. Şi mulţi, nemaicrezând în ajutorul de Sus, resping cu desăvârşire acest ajutor dumnezeiesc şi încetează să-l caute în Dumnezeu, căutându-l numai în mijloacele acestei lumi.

O alternativa crestina la <i>“ziua indragostitilor”</i>: SFANTA AGATA – <b>model si ajutor pentru tinerii care duc LUPTA CU DUHUL CURVIEI si cu tentatiile lumii de azi</b>. CURAJUL PAZIRII CURATIEI si PUTEREA MUCENICIEI: <i>“Daca omul se va lipi de cele pamantesti, el nu va dori, nu va avea barbatia de a lupta pentru credinta”</i>

2. O alternativa crestina la “ziua indragostitilor”: SFANTA AGATA – model si ajutor pentru tinerii care duc LUPTA CU DUHUL CURVIEI si cu tentatiile lumii de azi. CURAJUL PAZIRII CURATIEI si PUTEREA MUCENICIEI: “Daca omul se va lipi de cele pamantesti, el nu va dori, nu va avea barbatia de a lupta pentru credinta” 12-02-2015

“…deşi ei o împodobeau cu haine de mare preţ, îi dădeau daruri, îi puneau înainte mâncăruri de preţ, dulceţuri de multe feluri şi ospeţe, apoi alcătuiau dansuri şi jocuri şi făceau înaintea ochilor ei toate faptele mireneşti cele fără de …

CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): <i>“De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! <b>O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!</b>“</i>

5. CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul! 04-11-2014

“O, Doamne! Pana cand se va juca vrajmasul cu mintile si inimile oamenilor? Doamne! Tu vezi to­tul!“ Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fiice duhovnicesti (II): “Iubitoare de Dumnezeu domnisoara L., Binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie …

STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): <i>“<b>Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele neputinte. RABDA-TE SI PE TINE!</b>“</i>

7. STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele neputinte. RABDA-TE SI PE TINE! 16-10-2014

Vedeti si: Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fiii sai duhovnicesti: “Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L., Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit cele două scrisori ale tale şi am de gând să-ţi răspund …

Carti recomandate