Nou cuvant de incurajare si limpezire al MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU in mijlocul PANDEMIEI COVID-19: “Problema noastra este FRICA! Toate acestea se intampla ca sa nu avem Pasti cu pace noi, ortodocsii, CA SA NU AVEM INVIERE! ASTA E CE II ARDE… Acum a venit momentul in care va da examen credinta noastra!”

Opusul iubirii nu este ura, așa cum ne-a învățat Europa, ci este frica. Orice vă face să vă temeți, să știți că este insuflat de forțe demonice! Și nu sunt întâmplătoare, ci sunt foarte înșelătoare și viclene aceste săgeți pe care dușmanul le îndreaptă către inima noastră în aceste zile și ore. Când trage ispita aceste săgeți ale fricii, și ale puținei credințe, și lașității? În ajunul Duminicii Sfintei Cruci, adică mâine, în ajunul Buneivestiri a Maicii Domnului, a celei care s-a facut pod între Cer și pământ ca să se învingă moartea și diavolul, în ajunul Paștilor. Așa să știți! Nu este deloc întâmplător! Pentru că acela care face toate acestea, diavolul (…), de aceste lucruri se teme: de Sfânta Cruce, de numele Maicii Domnului – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! -, de Învierea Domnului – ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos.

Toate acestea se întâmplă ca să nu auzim Hristos a Înviat! Adevărat a înviat! Ca să nu avem Paști cu pace noi, ortodocșii, ca să nu avem Înviere! Asta e ce îi arde, pe noua ordine mondială, duhurile din văzduh și pe anumite slugi ale acestora de pe pământ. Noi, cei puțini, nu trebuie să le facem pe plac. Dar nu cu egoism! Nu cu judecăți. Cu acea rugăciune pe care v-am spus-o: Hristoase, dă-mi răbdarea și credința Sfintilor!