Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”

 Pr. Dan Bădulescu – Predică la Sf. Prooroc Daniel și cei trei tineri (17 decembrie 2020): „Iubiți credincioși, Ne-am adunat în Sfânta Biserică astăzi spre prăznuirea Sfântului Prooroc Daniel și a celor trei tineri împreună cu dânsul, Anania, Azaria … Continue reading Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”