Solutionarea diferendelor cu armenii la Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului

11-03-2009 1 minut Sublinieri

pf-impreuna-cu-reprezentantii-armenilor-si-ai-politiei-israeliene-la-solutionarea-diferentului-de-pelerinaj.jpg

În noiembrie trecut, mass-media a tulburat lumea creştină prin modul în care a înţeles să prezinte regretabilul incident din Biserica Învierii din Ierusalim, adică distorsionat şi pe alocuri evident tendenţios. De Sărbătoarea Sfintei Cruci (în calendarul armean pe 9 noiembrie), armenii – şi când facem referire la ei, înţelegem în primul rând confesiunea creştină monofizită numită aşa, şi nu poporul armean – contrar Statu-quo-ului liturgic inter-confesional consfinţit, l-au eliminat cu violenţă pe monahul ortodox grec ce stătea de strajă în Paraclisul Îngerului (prima încăpere a Preasfântului Mormânt). Partea ortodoxă a oprit în semn de protest procesiunea armenilor, fapt care a determinat din partea celor din urmă acte grave de violenţă împotriva părinţilor ortodocşi de la Sfântul Mormânt, dar şi a poliţiei israeliene care a intervenit pentru a opri astfel de acte intolerabile.

La începutul acestei luni (5 martie) a avut loc la sediul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului o întîlnire între reprezentanţii armenilor, ortodocşilor şi ai poliţiei israeliene care au dezbătut tensiunile şi conflictele precedente şi au încercat o soluţionare a problemei.

Redăm în traducere comunicatul de presă al Patriarhiei, nu înainte de face un îndemn stăruitor la rugăciune pentru pacea în Ţara Sfintelor Locuri şi bună-starea Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Să zicem dar cu proorocul-împărat David pentru “Sionul cel duhovnicesc” ori de câte ori rostim Psalmul 50: “Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului (Bisericii din Ierusalim) şi să se zidească zidurile Ierusalimului” celui duhovnicesc!

COMUNICAT

06-03-2009 (gregorian) 21-02-2009 (iulian)

CLARIFICAREA PROBLEMEI DE PELERINAJ CU ARMENII

ACORD DE RESPECTARE A REGIMULUI DE PELERINAJ ÎN PRIVINŢA POZIŢIEI PAZNICULUI GREC-ORTODOX ÎN INTERIORUL SFÂNTULUI KUVUKLION Al PREASFÂNTULUI MORMÂNT ÎN TIMPUL CEREMONIILOR ARMENILOR

Joi, 5-3 / 20-2-2009, a avut loc la Patriarhie o întâlnire între Comisia pentru Pelerinaj a Armenilor (ÎPS Mitropolit Nurhan şi pr. Gusan) cu P.F. Sa Teofil, Patriarhul Ierusalimului şi membrii Comisiei pentru Pelerinaj a Patriarhiei (ÎPS Aristarh, Arhiepiscop de Konstantiniada şi P.Cuv. Arhimandrit Isidor, paraskevofilaxul Preasfintei Biserici a Învierii) în prezenţa reprezentanţilor Poliţiei israeliene: D-l Colonel Doron Yadid, D-l Lt. Colonel Shimshon Nahom şi D-l Superitendent Saliba Saliba.

La această întâlnire s-a căzut de acord asupra respectării turbulentului Regim de Pelerinaj, conform căruia de patru ori pe an (adică la sărbătoarea Cinstitei Cruci a Armenilor, în Duminica Ortodoxiei, în Duminica Floriilor şi în Sâmbăta cea Mare) grecii ortodocşi au dreptul de a aşeza un al doilea paznic în interiorul Kuvuklionului pe lângă Piatra Îngerului, în afara paznicului exterior; iar de trei ori pe an (adică pe 13 ianuarie – calendarul gregorian – , în Duminica a IV-a din Post şi de Paşte) nu au acest drept, ci doar pe acela de a aşeza un paznic în afara uşii Kuvuklionului.

Din partea Arhi-Secretariatului

(traducere din greceşte, Leontie monahul; sursa: http://www.jerusalem-patriarchate.info)


Categorii

Transcrieri-Redactari

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare