Moscova – Situaţia morală şi demografică a Rusiei ridică semne de întrebare privind viitorul ei, a spus Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse.
“De multe ori spun că astăzi este o mare nevoie de o “alianţă strategică” între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevaratele valori creştine – familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte”, a spus mitropolitul într-un interviu publicat luni [28 februarie a.c. – n.m.] în revista Pravda Komsomolskaya.
Toate aceste noţiuni sunt “complet revizuite, iar noi trebuie să ne opunem acestui lucru”, a spus el. “În caz contrar, atât Rusia, cât şi Creştinismul în general, nu peste mult timp îşi vor pierde “sarea” şi imaginea lor şi vor rămâne doar un subiect de studiu pentru istorici şi arheologi”.
Rusii “au început să se obişnuiască cu criza demografica severă din ţara lor”, a spus ierarhul. Întrebat ce poate sa sugereze Biserica pentru a schimba această situaţie, el a amintit de recenta iniţiativă majoră a Patriarhului Kirill, care implică un set de propuneri pentru a lupta împotriva avorturilor, pentru a sprijini familiile cu mulţi copii, pentru a ajuta copiii rămaşi fără părinţi şi propunerea legislativă pentru a proteja familiile şi copilăria.
Puterea lăuntrică a cuvântului rostit în biserici de către slujitor face mai accesibil pe Însuşi Hristos – Cuvântul către cei ce acceptă “pescuirea” ca treaptă spre mântuire, prin aprofundarea credinţei şi prin identificarea sensului pocăinţei, conducându-ne spre unirea tainică cu Dumnezeu. Slujitorul în biserică, prin cuvântul oferit mai cu seamă în cadrul Sfintei Liturghii, dar şi al altor Sfinte Taine, sporeşte lucrarea sacră şi misionară, care ajută credincioşii să se convertească la Hristos şi la viaţa cea nouă proclamată de El.
Nu exista Liturghie la care Mitropolitul să nu rostească un cuvânt de învăţătură. În ultimii anii, Catedrala din Cluj devenea neîncăpătoare duminică de duminică pentru a-l asculta. (…)
Predicile părintelui mitropolit Bartolomeu rămân până în prezent cuvinte alese de învăţătură cu pilde selectate cu un înalt simţ de răspundere, cu sfaturi de morală creştină şi civică. Prin pildele şi exemplele din viaţa cotidiană, părintele Bartolomeu a îndemnat credincioşii să găsească posibilităţi de a se descurca mai bine în viaţă, să fie apropiaţi unul de altul, iubitori de semeni, de aproapele nostru, luându-l ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos:“Iar dacă mergi tu şi găseşti pe un altul în singurătate, asumă-ţi rolul lui Iisus şi fii teofor sau hristofor, purtător de Hristos, imitându-l pe Iisus şi întreabă-l dacă vrea să devină sănătos sau, dacă tu nu ai puterea să îl faci sănătos sau să-i deschizi drumul către un doctor, spune-i o vorbă bună de încurajare, pune-i o mână caldă pe frunte, uită-te în ochii lui şi fă-l să simtă că are în tine un prieten, că nu este singur, şi cu aceasta tot ai făcut o faptă bună. Avem nevoie de sentimentul solidarităţii umane şi creştine…”
Predicile sale cuprind un număr apreciabil de texte din Sfânta Scriptură, pilde, fără a neglija însă tradiţiile şi modul de viaţă ale poporului simplu. Fiind un fin mânuitor al cuvântului de zeci de ani, i-a fascinat pe ascultători şi i-a făcut receptivi la problemele de acută actualitate ce frământă societatea românească contemporană. A fost ierarhul cu urechea aplecată la situaţia poporului şi Bisericii, condamnând, şi nu de puţine ori, comportamentul imoral al aleşilor ţării sau al mass-mediei. (…)
Poate din această cauză Radu Preda afirma că “arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului este o voce incomodă. Într-o epocă marcată de confuzii, de mizerie materială, dar şi morală, de corupţie şi de laşitate, de prozelitism şi de concurenţă sălbatică, păstorul din inima Transilvaniei aduce un cu totul alt mesaj” (în Bartolomeu Valeriu Anania, “Apa cea vie a Ortodoxiei”, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007).
Pentru că oamenii nu pot trăi singuri şi pentru că trăiesc mai mulţi într-un topos limitat, este firesc să existe anumite reguli care să reglementeze relaţiile dintre ei. Acesta este modul în care au apărut civilizaţiile bazate pe legislaţie, legile, constituţiile şi instituţiile publice. Acest lucru presupune existenţa unei mutualităţi în relaţia dintre instituţiile Statului şi cetăţeni, astfel încât pacea, dreptatea şi altruismul să fie bine înstăpânite. Fireşte, după cum zicea şi Max Weber, în Stat este necesară conlucrarea aşa-ziselor trei puteri: birocraţia sau autoritatea legală, autoritatea carismatică şi autoritatea tradiţională.
Dacă Statul se impune rigid şi ignoră celelalte două autorităţi, relaţia sa cu cetăţenii se alterează, apărând consecinţe neprevăzute. Acest lucru e vizibil şi în evenimentele critice care au loc în prezent în ţara noastră, deoarece exacerbarea uneia dintre autorităţi în dauna celorlalte nu se poate menţine ad infinitum. Altfel spus, instituţiile au valoare atunci când operează în limitele impuse de existenţa celor trei tipuri de autorităţi menţionate anterior. În general, este necesar să existe o relaţie echilibrată între Stat şi cetăţeni, chiar şi în privinţa temelor economice, altfel, au loc revolte. (…)
“Biserica are canoane şi rânduieli care nu pot fi schimbate. Acest Crossan intră în categoria nebunilor, a inculţilor şi a sfertodocţilor, tipar care prinde foarte în Statele Unite”, spune tradiţionalistul ortodox Dan Ciachir, cunoscut comentator al vieţii religioase din România.
Dan Ciachir insistă că “Dumnezeu există odată pentru totdeauna şi nu se schimbă”, explicând că Biserica nu simte nevoia să adapteze imaginea lui Iisus zilelor noastre pentru că “Iisus este deasupra vremurilor. Vremurile înseamnă că azi mergi cu trăsura, mâine cu avionul. Atât”.
“Ne întoarcem la ereziile de acum 2000 de ani”
Preotul ortodox Valentin Fotescu încearcă să combată opiniile lui Crossan folosindu-se chiar de raţionamentul americanului. “Iisus a arătat simplitate şi a luat chip de rob pentru că doar aşa putea fi mai apropiat de oameni. Dacă ar fi venit întru slava sa nu ar fi fost perceput aşa cum îl vedem astăzi. Tocmai simplitatea sa i-a făcut pe iudei, de exemplu, să nu creadă că el este Mesia. Iudeii l-ar fi vrut triumfător, ar fi vrut să fie un factor politic stabilizator. Nu a fost aşa, iar evreii îl aşteaptă şi acum“, precizează, vorbind în nume propriu, preotul Fotescu.
Acesta arată că toţi creştinii cred într-un Iisus atât om, cât şi Dumnezeu. Şi menţionează că “erezia” lui Crossan aminteşte de teoriile “eretice” apărute în primele secole după Hristos. “Ce zice Crossan se regăseşte în Arianism, un curent pornit de la preotul Arius, care tot aşa spunea că Iisus ar fi fost om. A mai fost şi macedonismul, care a respins divinitatea Sfântului Duh”, conchide preotul Valentin Fotescu.
Arianismul şi Macedonismul
Arianismul este o erezie creştină din secolul al IV-lea, formulată de Arius, prezbiter în Alexandria, care susţinea că Iisus Hristos nu are caracter divin, fiind o fiinţă creată. Arius se baza pe unicitatea lui Dumnezeu, singurul care există în sine. Fiul, care nu există în sine, nu poate fi Dumnezeu, raţiona acesta. Arianismul a fost condamnat la Conciliul de la Niceea (325).
Însă a fost dus mai departe de un episcop al Constantinopolului, Macedonius, care a avut două mandate în perioada 342 – 360. Acesta respingea caracterul divin al Sfântului Duh. Macedonismul a fost, de asemenea, declarat eretic.
04 Mar
[Cred ca motivatia premierului francez cu privire la adoptarea acestei legei este doar expresia impunerii astazi, in planul etnic si religios, intocmai a acelei secularizari proprii Frantei, tara care in urma revolutiei din 1789 a enuntat cele trei principii de baza care si acum guverneaza ideologic intreaga Europa. O consecinta a reactualizarii acestor principii secularizante este si legea din 2004, care a interzis, pe langa burqa si niqab, si prezenta simbolurilor religioase din scolile de stat. – dan.camen.]
Gandul.info/ 4 martie 2011
Începând cu 11 aprilie 2011, “niqab-ul”, vălul purtat în public de femeile musulmane, va fi interzis pe tot teritoriul Franţei. Legea a fost propusă anul trecut şi este susţinută de preşedintele Nicolas Sarkozy, informează The Guardian.
O femeie nu va mai avea voie să poarte vălul când merge pe stradă, cu autobuzul, când se opreşte la o bancă, la o bibliotecă sau la un magazin. Niqab-ul va fi interzis în sălile de cinema, de teatru şi în muzee. O femeie musulmană nu va mai putea să-şi acopere faţa la Louvre sau la Versailles, în tren, vizitând la spital sau când îşi ia copilul de la şcoală. Vălul va fi interzis peste tot cu trei excepţii: când femeia care îl poartă se află la ea în casă, ca pasager într-o maşină privată sau în moschee. Dacă o musulmană conduce purtând vălul, poate fi oprită de poliţie fiindcă niquab-ul limitează câmpul de vedere în trafic. Amenda pentru purtarea niqab-ului în public va fi de 150 de euro. Dacă se descoperă că femeia a fost constrânsă de către soţ sau un alt membru al familiei sa poarte vălul, responsabilul riscă o amendă de 30.000 de euro şi închisoare de un an.
Premierul francez, François Fillon, consideră că problema este de ordin public şi are legătură cu egalitatea dintre sexe şi nu cu secularismul. “Cei care îşi acoperă faţa în public se află într-o situaţie de excludere şi inferioritate incompatibile cu principiile libertăţii, egalităţii şi demnităţii umane afirmate de Republica Franceză“, spune Fillon, citat de The Guardian.
Excepţiile de la regulă o fac echipamentele pentru scrimă la orele de antrenament, căştile motocicliştilor şi măştile purtate cu ocazia carnavalelor. În Franţa sunt circa cinci milioane de musulmani dintre care doar câteva sute de femei poartă niqab-ul. Aceasta este a doua lege care interzice elemente de port tradiţional musulman în Franţa. În 2004, în urma unei dezbateri naţionale înverşunate, legea a interzis niqab-ul, burqa (veşmântul negru care include vălul şi acoperă tot corpul) şi însemnele religioase din şcolile de stat.
Va rog sa-mi permiteti urmatoarele linkuri, cred ca pot fi de folos unora.
1. Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)
2. Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea (Stăpânirea timpului, partea 2)
3. La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)
Doamne, ajuta!