“SFARSITUL DEMOCRATIEI, AL EUROPEI SI AL SUA?” Suntem pregatiti tot mai intens cu mesaje despre sfarsitul ordinii actuale a lumii prin criza economica, haosul revoltelor si razboiul mondial

20-08-2011 6 minute Sublinieri

… spune un proverb spaniol. Cu alte cuvinte, ce desparte pe majoritatea oamenilor civilizati de a se transforma in maimute care lupta pentru teritoriu si mancare cu orice pret sunt 7 mese, sau mai bine zis lipsa lor. Si cand te gandesti ca supermarketurile au rezerve pentru maxim 72 de ore, gamela cu care ne ameninta Sorin Preda pare o perspectiva optimista asupra viitorului. Si asta mai ales pentru ca oamenii de azi nu mai sunt ca oamenii de alta data, desi mancare s-ar mai gasi. Vazand cateva documentare cu grevele din anii 30 din america am ramas uimit de cat de pasnici si linistiti erau oamenii de pe atunci. Observatia mi-a fost confirmata si de un editorialist american care indeamna oamenii sa isi cumpere arme si explica de ce oamenii sunt mult mai salbatici azi:

Economically speaking, we had far more poor during the Great Depression than we do today, so please don’t tell me it’s because our poor are so underprivileged. We also had far less crime in the ’30s./ Din punct de vedere economic, am avut mult mai multi saraci in Marea Depresiune decat avem acum, asa ca va rog, nu-mi spuneti ca se intampla este pentru ca saracii sunt atat de lipsiti de privilegii. De asemenea, am avut mult mai putine crime in anii ’30.

Asadar, ne intoarcem la tara? Principala problema ar fi daca mai avem timp, pentru ca se pare ca sandramaua se destrama mai devreme decat multi se asteptau si totodata o alta problema ar fi daca suntem pregatiti pentru ca multi se duc la tara doar ca sa faca un pui la gratar, nu sunt pregatiti pentru dezintegrarea societatii.

Eu cred ca inainte de sfarsit Dumnezeu va da multe “secerari” tocmai pentru a-i lua pe cei care nu vor putea sa il infrunte pe antihrist. E posibil ca una dintre acestea sa fie si cutremurul financiar care va urma si care se va lasa cu picat de banci, stare de necesitate, orase distruse, anarhie, foamete etc. Bineinteles, dupa ceva timp va veni o solutie miraculoasa pe care vedem ca unii deja ne pregatesc si ne-o sugereaza. Altii insa incearca sa ne linisteasca cum ca doar se aseaza din nou apele si pestii se fugaresc unii pe altii. Uimitor cum in astfel de vremuri unii vorbesc cu atat de mare usurinta si gandesc atat de simplu incat ai zice ca sunt niste experti in depistarea si diagnosticarea crizelor.

Cat de greu este sa vezi ca asa cum si inainte de caderea bancilor din 2008 a picat mai intai bursa si apoi a venit prapadul iar acum vor pica statele si dupa ele va veni un alt prapad de o alta magnitudine? Deloc greu parerea mea. Si iata inca o intrebare care trebuie sa ne-o punem si sa cautam sa ne pregatim pentru un raspuns corespunzator: cum ne vom comporta noi dupa 7 mese lipsa?

Sfârşitul democraţiei. Sfârşitul Europei. Prăbuşirea SUA. Sfârşitul  lumii, aşa cum o ştiam. Evenimentele recente – de la tragedia din Norvegia şi revoltele din Marea Britanie, până la căderea burselor şi panica din ţările dezvoltate – au dat naştere mai multor profeţii fără happy end, făcute de experţi sobri, în publicaţii serioase.

Cea mai recentă copertă Time este apocaliptică: pe un fundal roşu sângeriu, în care se întrezăreşte umbra unui tânăr revoltat, jurnaliştii anunţă: Declinul Europei (şi poate al Vestului). Articolul celor de la Time vine pe un trend din ce în ce mai îngroşat de astfel de analize, cu titluri în care cuvântul sfârşit este nelipsit. De la sfârşituri specifice – al monedei unice, al ideii europene, al capitalismului sau democraţiei (Vestului) până la finaluri dramatic generale, cum ar fi cel al lumii în care trăim.

Un astfel de titlu, „Se confruntă lumea cu schimbări fundamentale?”, apare, recent, şi pe BBC, care publică analiza lui Chris Williamson, economist şef la firma Markit. El  scrie că evenimentele recente, cum ar fi prăbuşirea burselor, creşterea datoriilor sau ratingul SUA, au făcut pe mulţi experţi să se întrebe dacă nu cumva schimbările sunt mai dramatice decât par. Multe dintre ele urmează trenduri anunţate de mai mulţi ani, dar au fost accelerate, însă, de criza mondială.

Capitalismul se autodistruge

De altfel, unul din cei mai cunoscuţi economişti pentru profeţiile sale, Nouriel Roubini, îi dădea dreptate lui Marx, într-un interviu acordat Wall Street Journal. Profetul crizei a explicat să soarta capitalismului se decide în următoarele luni: “Există prea multe datorii, şi în mediului privat şi în cel guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, printr-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune”. (…)

Furtuna perfectă

Evoluţia burselor europene din ultima vreme constituie o altă mare îngrijorare. Teama cea mare este că băncile europene nu se vor putea refinanţa, arată RFI. “Concluzia – pesimistă – a analiştilor este că în funcţie de amploarea crizei bancare vor depinde şi gravitatea şi durata încetinirii economice”, mai scrie articolul. “Problemele fiscale din Statele Unite, încetinirea creşterii economice din China, restructurarea datoriilor în Europa şi stagnarea economică din Japonia vor avea asupra economiei globale efectul unei “furtuni perfecte, însuma şi Nouriel Roubini, citat de Bloomberg.

După 4 ani de la începerea crizei, lumea nu a revenit la normal, conchide şi Chris Williamson. În schimb, China e pe val. Iar ultimele vizite ale oficialilor chinezi în Occident, întâmpinate cu un val de entuziasm fără precedent, arată un schimb al puterii, de la Vest înspre Est.

Revoltaţii cu hanorac

Apocalipsele economice au constituit fundalul de frustrări necesare pentru unele sociale. Violenţele de câteva zile din Londra, soldate cu 5 morţi, zeci de răniţi, vandalizări şi 1.500 de arestări, au dat naştere la o serie de analize privind viitorul european.

Ţările europene sunt foarte aproape de o amplificare a nemulţumirii populare, declara politologul german Alexandre Rahr, în legătură cu violenţele din oraşele britanice.Potenţialul de contestare va creşte în Europa. Acum, este suficientă o scânteie pentru ca agresivitatea înmagazinată să explodeze”, a declarat politologul german Alexandre Rahr. “Este clar că pentru mulţi europeni viaţa nu mai este atât de roz ca în trecut”, a adăugat el.

Prevestire confirmată oarecum de protestele violente de la Madrid, unde mii de spanioli au protestat, trei nopţi la rând, ca să-şi arate nemulţumirea faţă de vizita Papei Benedict al 16-lea. Protestatarii reproşează costurile exorbitante alocate vizitei de patru zile a Suveranului Pontif. Manifestanţii critică totodată şi facilităţile acordate pelerinilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului- reduceri de preţ la transport, cazare sau masă. Toate aceasta în condiţiile în care spaniolii au asistat în ultimele luni la o scumpire a preţurilor la alimente şi transport.

Sa nu uitam ca o alta solutie avansata de analisti si experti sau de voci birocratice este si razboiul:

Recent, un oarecare institut de analisti ai globalizarii, patronati de FMI, au realizat un raport despre prespectiva guvernarii globale in urmatoarele decenii. Printre scenariile pe care le luau in considerare, se afla si realizarea recent pomenitelor noastre State Unite ale Europei (sigur, nu cu acelasi termen). Insa acest analisti afirmau ca scenariul realizarii Uniunii Europene ca stat in toata regula va fi fezabil daca se intampla un soc puternic, fie economic, social sau de alta natura. Asadar, indraznim sa inaintam propria noastra ipoteza: criza, revoltele si razboiul ce vor urma vor servi la consolidarea Imperiului European antihristic si nu la daramarea sa, asa cum multi “profeti” opineaza despre UE. Fie va disparea intr-un moment de criza acuta pentru a “reinvia” salvator din propria cenusa, intr-un mod similar Ligii Natiunilor, fie nu va disparea deloc ci “doar” se va consolida prin instaurarea unei stari de necesitate declansate de toatele enumerate mai sus.

In orice caz, asa cum spuneam si altadata, acum se bate fierul cat e cald si desigur ca mesajul “apocaliptic” omniprezent in mass-media clasica si online, dat pe o frecventa din ce in ce mai inalta, pregateste terenul faptelor Si da, va fi sfarsitul actualei “oranduiri” a lumii, asa cum aratam si noi, crestinii (vezi articolul de deschidere) insa noi mai stim din profetiile si scripturile Bisericii si ceea ce va urma dupa acest “sfarsit” de etapa.

Legaturi:


 

 



Categorii

Al treilea razboi mondial, Articolele saptamanii, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Masonerie, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Revolte populare, revolutii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la ““SFARSITUL DEMOCRATIEI, AL EUROPEI SI AL SUA?” Suntem pregatiti tot mai intens cu mesaje despre sfarsitul ordinii actuale a lumii prin criza economica, haosul revoltelor si razboiul mondial

  1. Printr-o criză economică cruntă şi generalizată pot introduce ce ordine vor, mai ales într-o lume cu credinţa la pământ. Adică atacă stomacul. Cât timp poţi rezista fără mâncare, sau ce condiţii va trebui să accepţi ca să cumperi mâncare? Până la urmă situaţia se reduce la supravieţuire. Fizică. După care se pune problema alegerii morale, care transcende această lume.

    http://www.antena3.ro/externe/5-000-de-someri-au-format-o-coada-de-cativa-kilometri-la-un-targ-de-joburi-in-sua-134203.html

  2. Mie asta mi se pare esential: “Vazand cateva documentare cu grevele din anii 30 din america am ramas uimit de cat de pasnici si linistiti erau oamenii de pe atunci.
    si
    “…am avut mult mai multi saraci in Marea Depresiune decat avem acum, asa ca va rog, nu-mi spuneti ca se intampla este pentru ca saracii sunt atat de lipsiti de privilegii. De asemenea, am avut mult mai putine crime in anii ’30.”

    Eu cred ca nu este foarte usor de explicat pe cale strict rationala problema acestei “inlantuire” de evenimente, mecanismul ei psihologic, chiar daca ne referim la influenta TV, facebook, etc. Adica am observat ca si in presa si printre analistii lu’ peste se vorbeste despre aceasta inlantuire de revolte ca ceva firesc, normal. Intreb, oare chiar asa, este normal sa incepi o revolta dupa principiul: “se revolta unii in Egipt, hai si noi, astia din Libia sau Tunisia, ca tot nu avem ce face”? Sau dupa principiul “ne revoltam, ca sa ne revoltam si intre timp, daca tot n-a intervenit politia, hai sa mai spargem si niste magazine sa mai furam niste telefoane si adidasi Nike, taticu'” (vezi UK), sau dupa principiul ” a tras Papa un vint la Ploiesti, hai sa organizam si noi o manifestatie la Madrid” sau ” vai de mine, de 20 de ani incoace nu mai avem dreptate sociala, si cit mai suferim noi, cu toate ca sintem cam printre cei mai bogati din lume” (vezi Israel). Cu exceptia Greciei unde ratiunea protestelor este destul de clara, adica nivelul de trai a scazut si scade in mod palpabil si o simt deja pe pielea lor, multe dintre protestele de ici si colo, mai ales cele din Orientul Mijlociu (dar si Europa) par cu adevarat de domeniul aiurelii, al ridicolului, apropo de motive. O sa-mi spuneti ca au existat, ca si in cazul “revolutiei” din 89 din Romania, indivizi antrenati atent care au pus scinteia. Da, asa este, dar ca scinteia sa se aprinda trebuie sa existe materialul inflamabil. Si ma gindeam la revolutia franceza. Atunci cind evenimentul asta s-a intimplat au existat si atunci voci care vorbeau de o raspindire a fenomenului, spontana. Ea NU s-a intimplat. Popoarele nu s-au miscat si nu s-au grabit sa scape de regimuri si sa protesteze desi nivelul de trai era muuult mai scazut atunci decit acum, si nu era mai bun decit cel din Franta (ma gindesc la Imperiul Austro-Ungar, la Rusia tzarista, etc).revolutiile de la 1848, au fost in lant, dar caracterul lor a fost mult mai programatic si mai organizat decit ceea ce se intimpla acum. Asa a fost si cu revolutia bolshevica,si cu alte manifestari de genul asta.

    Intr-un cuvint: ni s-a urit cu binele! Este ca si cum nu mai suportam civilizatia asta cu muuultele ei facilitati. Stiu ca se vorbeste mult de vaccinuri si E-uri, etc, dar speranta de viata n-a fost nicioadata in istoria cunoscuta atit de mare cum este acum. Accesul al sistemul medical se face muuult mai usor si mai ieftin (inca) fata de ceea ce se intimpla acum 100 de ani sa zicem. Adolescentii aia, de exemplu, care au iesit pe strazile din UK erau bine hraniti, bine imbracati si odihniti, daca-i comparam cu copiii Marii Britanii din secolul XIX din clasele de jos care erau nevoiti sa munceasca de mici in conditii crunte (ca doar Dickens insusi a trait experienta pe pielea lui). Adica viata era mult, mult mai grea si mai lipsita de siguranta inainte decit este acum. Si totusi…..

    Maica-mea imi spunea de ceva vreme revoltata: “Dupa razboi (al doilea) am avut foamete crunta (seceta din 47), suprapusa peste ravagiile razboiului si apoi peste ravagiile inca si mai mari ale comunistilor plus invadatorii rusi pe cap. Stateam la coada la gaz, de la 4-5 ani, mincam piinea pe cartela, si incaltamintea si imbracamintea tot asa, si cu toate lipsurile astea, lumea era mai vesela, mai linistita, mai sociabila, mai senina.”

    Deci intreb ce-i face pe oamenii din Libia si Egipt sa iasa in strada, dar pe cei din Israel, dar pe cei din UK, dar pe cei din Madrid…cu adevarat?! Ca daca stau sa ma gindesc, mult mai multe motive am avea noi, romanii? Si sa dea Dumnezeu sa nu se inceapa ceva necugetat de genul asta si la noi, pentru ca pe fondul unei ordini de stat care se auto-distruge deliberat si programatic, si pe fondul existentei clanurilor de tigani si de interlopi, niic nu vreau sa ma gindesc ce s-ar intimpla.

  3. Pingback: LONDON IST UBERAL: Hamburg (Germania), marcat de violente anarhice. A SOSIT TIMPUL RECOLTEI FRUCTELOR MANIEI?
  4. Pingback: "LUMEA VA TREBUI SA TREACA PRIN CRIZE MAJORE, CHIAR CATACLISME." Catastrofele "teribile" sunt necesare pentru ...reforma ONU, multiplicarea UE si organizarea unui nou model economic
  5. @petra
    “…ni s-a urit cu binele!”
    Si din ce cauza este acest duh de uraciune,desi speranta de viata a crescut ?
    Speranta vietii in ce ? Cum arata aceasta “speranta” a vietii ?

    Imperiul austro-ungar nu putea sa aiba nici o “molipsire” de la revolutia franceza deoarece a aparut la aproape o suta de ani dupa ea…

  6. Si ca sa fiu mai explicit,in ciuda binelui care ne pare noua,raul SE LUCREAZA de mult timp.Acum incepe sa-si arate roadele.

  7. @GeluS:

    Ideea era ca explicatia sociala a revoltelor nu se justifica nicidecum. Este explicatia preferata a ganditorilor de stanga: http://www.criticatac.ro/9346/revoltele-de-la-londra-%E2%80%93-despre-un-consumerism-care-se-intoarce-impotriva-lui-insusi/

    Insa e evident ca nu saracia ii scoate pe oameni pe strazi. Nu se compara standardele de viata de astazi, oricum ai lua-o, cu ce era acum un secol in orase sau in lumea muncitorilor. Da, aceste standarde astazi nu vin asa, pe gratis, ele sunt insotite de ravagiile mancarurilor chimice si ale traiului poluat si tot ce stim ca e nociv, dar nici inainte respectivele medii nu traiau la aer curat si regim culinar naturist. In plus, welfare state la ei chiar este o realitate, nu o vorba propagandistica, cum e cazul la noi. Acolo din somaj traiesti mult si bine si fara griji. In acest sens, razvratul din Occident poate fi descris ca o stare de a i se uri omului cu bine. Ca acest bine nu este cel mantuitor, o stim. Insa tocmai de aceea el nu trebuie cautat in revolutii si in daramari de sisteme, pentru ca tocmai asa cazi in cursa noii ordini ”salvatoare”.

  8. Depinde, zic si eu ca e totusi o diferenta foarte mare intre notiunea de “speranta de viata” si cea de “calitate a vietii”. Degeaba a crescut speranta medie de viata la 80 ani daca oamenii sunt chinuiti de boli care doar lungesc viata, sau de idei demonice care ii imping la suicid in tarile cele mai dezvoltate si cu cea mai mare asa-zis “speranta” de viata 🙁

  9. Moda răzvrătirii care bântuie lumea de astăzi este iniţiată şi bine dirijată prin mass-media, care inventează motive care pot părea plauzibile, dar care sunt de fapt nişte păcăleli. Dar omul căruia i s-a urât cu binele, şi care nu mai are un fundament moral şi religios sănătos, pune botul la propaganda otrăvită.

  10. Offf!!! De cate ori citesc stiri de genul acesta pur si simplu ma apuca deznadejdea; am un baietel de patru luni jumate si pur si simplu, nu ma mai pot bucura de el( in sensul ca plang de mila lui) ori de cate ori intru in stari de panica, de deznadejde de cate ori citesc ce ni se pregateste.

  11. Admin,ideea este ca revoltele acestea din lume nu se justifica,insa au niste cauze cunoscute pe care guvernantii se prefac ca le descopera acum,desi chiar guvernele lor le-au implementat !
    Traiesc intr-un welfare state si va rog sa ma credeti ca din ajutorul de somaj nu se traieste chiar “mult si bine si fara griji” !
    Traiesti 9 luni(aici),este adevarat ca nu se compara cu ce este in Romania unde exista o bascalie in toate si care este cumva intretinuta,insa nu se poate vorbi de “urat cu binele”, decat daca se compara cu tarile saracite.
    Inainte de caderea blocului comunist,aici s-a trait mult mai bine,mai sigur si mai relaxat si totusi, un rau s-a produs in aceasta lume de a facut-o sa-i intoarca cu vehementa spatele Lui Dumnezeu,sa-i urasca lacasurile,sa le vanda si sa le transforme in alte “utilitati”.Am vazut biserici monument,cu picturi care mi-au miscat inima,parasite si lasate de izbeliste si spre degradare.
    Cei de astazi nu vor nici macar sa pastreze ceea ce au construit stramosii lor!
    Da,speranta de viata a crescut,dar nu serveste la nimic,batranete fara cinste…

  12. GeluS,

    păi treaba funcţionează în felul următor: se creează în mod deliberat nişte probleme – paşnic sau prin violenţă – şi apoi se vine cu “soluţiile salvatoare” care desfiinţează ordinea anterioară a lucrurilor, şi apoi se introduce o ordine nouă care dă doar impresia că se rezolvă ceva. Nu conteaza că societatea e capitalistă, comunistă sau de orice alt fel, ceea ce într-adevăr contează este să se schimbe mersul firesc al lucrurilor, şi să se introducă ALTCEVA, cu care oamenii să se obişnuiască treptat, şi pe care să-l asimileze apoi ca pe ceva normal. Acest ALTCEVA este baza pe care se clădesc apoi toate relele.
    Apropo am văzut un documentar in care nişte biserici abandonate anglicane presupun, pentru că se întâmpla în UK, erau transformate în locuinţe. Pe locul unde era situat altarul era amenajată sufrageria, sau chiar dormitorul. Nu vă mai spun că în “casă” erau şi băi. Aceste “transformări” erau privite ca nişte lucruri fireşti.

  13. Pingback: Razboiul psihologic al ”profetilor” noii ordini mondiale sau NOUA ARMA DE DISTRUGERE: declaratia soc
  14. Pingback: SEFUL FEDERAL RESERVE, Ben Bernanke ”dezamageste” bursele, ROUBINI scade pretul aurului si ”analistii economici” sunt loviti de orbul gainilor cand scriu despre... NOUA ORDINE MONDIALA.
  15. Pingback: CIPRU, SCANTEIA RAZBOIULUI MONDIAL? Turcia, Grecia si Israel, angrenate intr-un posibil conflict asupra apelor teritoriale ale Ciprului. PROFETII ANTIHRISTICE ALE NEOPROTESTANTILOR, MESIANISM IUDAIC SI VIZIUNEA ORTODOXA ASUPRA CONFLICTULUI
  16. Pingback: REVOLUTIE MONDIALA? Pe retelele sociale se face apel la MISCARI STRADALE IN TOATA LUMEA PE 15 OCTOMBRIE 2011
  17. Pingback: Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale: o alternativa academica la "teoria conspiratiei"
  18. Pingback: MESIA IUDEILOR (ANTIHRIST), razboiul lui Gog si Magog ("Armaghedon") si Imparatia Universala a Israelului, dupa PROFETIILE RABINICE (IUDAICE)
  19. Pingback: Este acesta sfarsitul? PREVIZIUNI TOT MAI ALARMISTE DESPRE MONEDA UNICA/ Salvarea bancilor de la faliment de catre guverne: "GRESEALA" PE BANII CONTRIBUABILILOR CARE DETERMINA AUSTERITATEA
  20. Pingback: Bine ati venit in inchisoarea economica UE! ARBEIT MACHT FREI
  21. Pingback: Cum va fi 2012? (I) ANUL DECISIV IN VEDEREA ATINGERII PLANURILOR ANTIHRISTICE? - Razboi întru Cuvânt
  22. Pingback: Stratfor: 2012 va fi ANUL UNUI NOU INCEPUT SI AL REDEFINIRII ORDINII INTERNATIONALE - Razboi întru Cuvânt
  23. Pingback: “ANARHIA” CONTROLATA – PRETEXT PENTRU INSTITUIREA STARII DE NECESITATE SAU PENTRU REPRESIUNI (in perspectiva)? - Razboi întru Cuvânt
  24. Pingback: NOII GUVERNANTI AI LUMII (articolul saptamanii – Matei Visniec) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: Clubul de la Roma: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Profesorul si masonul Di Bernardo ”profeteste” VENIREA TIRANULUI ILUMINAT, adica a ANTIHRISTULUI, ca solutie la CRIZA OMENIRII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: DOCTRINA SOCULUI: documentar VIDEO. De ce SOCIALISMUL si NEOLIBERALISMUL sunt doua fete ale aceleiasi FILOSOFII MASONICE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: GRUPURILE DE DIVERSIUNE PRIN VIOLENTA SI VANDALISM – arma identica a regimurilor Ceausescu, Iliescu, Basescu (VIDEO). PIATA UNIVERSITATII – 1990-2012 - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. Pingback: Demostene Andronescu despre UNIUNEA EUROPEANA CA PRELUNGIRE TOTALITARA “SOFT” A COMUNISMULUI BOLSEVIC. Si despre colonizarea euro-americana, prin instrumente ca FMI si Banca Mondiala -
  30. Pingback: Probleme in "raiul" suedez. VIOLENTELE ZGUDUIE STOCKHOLM SI SE EXTIND SI IN ALTE ORASE [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  31. Pingback: Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE… - Recomandari
  32. Pingback: Coperta The Economist: MARSUL PROTESTELOR A CUPRINS INTREAGA LUME - Recomandari
  33. Pingback: Henry Kissinger: “BALCANIZAREA” SI DESTRAMAREA SIRIEI AR FI CEL MAI BUN REZULTAT [video]. PLANUL E GLOBAL: Fragmentarea statelor natiune si provocarea tulburarilor sociale sau PRIN HAOS LA NOUA ORDINE MONDIALA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare