SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”

1-10-2011 22 minute Sublinieri

Am primit la comentariile de la postarea IPS Serafim Joanta la Radio Vatican: TOTUL ESTE APROAPE COMUN INTRE ORTODOCSI SI CATOLICI… urmatoarele observatii de la fratele M.M.:

Iata, mai jos (lamurit de par. prof. dr. Ioannis Romanidis, care a luat pozitie, alaturi de Sf. Munte, fata de Acordul de la Balamand), de unde vine erezia (pentru cine are ochi de vazut si urechi de auzit)! Cum ne luptam cu ea? (Parerea mea este ca, desi s-a condamnat, dupa scandalul mitrop. Corneanu, intercomuniunea, nu s-a condamnat si erezia conform careia romano-catolicismul ar fi Biserică alaturi de Biserica Ortodoxa [erezia Bisericilor surori, impreuna pastratoarea a unei unitati/unicitati pierdute dupa 1054; Biserici surori nu pot fi numite decat Bisericile Ortodoxe] si ar avea si ea continuitate apostolica, preotie si „Taine” lucratoare!!!

Faptul ca cineva crede intr-o invatatura vadit eretica nu este de trecut cu vederea doar pentru ca nu se si impartaseste cu oarece eretici [asa cum spun cei care sustin ca daca inca nu s-a ajuns la intercomuniune nu este o problema]. Mai precis, daca un episcop care face parte canonica din Biserica Ortodoxa marturiseste ca Filioque nu este erezie [asa cum gasim la stiti dumneavoastra cine in interviul smintitor cu Doru Braia] sau ca, de-a dreptul, crede in Filioque [slava Domnului, pe aceasta nu am auzit-o spusa si sper sa nici nu o spuna vreodata cineva], nu cred ca este nevoie neaparat sa se si roage sau sa se si impartaseasca cu filioquistii pentru ca sa consideram ca exista o problema. Cu atat mai mult cu cat erezia nivelatoare ecumenista zice ca nu conteaza din ce confesiune esti si ca nu este neparat nevoie sa te imparasesti cu catolicii sau protestantii, de vreme ce, oricum, si tainele/sacramentele lor si Tainele noastre sunt lucratoare/valide in mod egal. Este, undeva [nicio analogie nu este perfecta si sunt constient de lipsurile celei de fata], ca o casatorie in ascuns, neconsumata fizic [prin intercomuniune euharistica], dar de care cei doi sunt constienti, chiar daca inca nu au voie sa recunoasca in public semnarea actului casatoriei sau sa traiasca impreuna. Intrucat conslujirea, slava Domnului a fost abolita – desi inca nu se vad roade in cazul arhim. Ieronim Cretu [conslujirea din insula Patmos savarsita de acesta DUPA condamnarea data de Sinodul BOR cu ocazia scandalului mitrop. Corneanu]-, este mare nevoie ca in scolile teologice sa se lamureasca problema Acordului de la Balamand cu romano-catolicii. Acest acord este fantoma care bantuie, inca, mintile unor teologi si clerici, ba chiar, iata, ierarhi!

Cred ca trebuie sa cerem Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane sa lamureasca pozitia sa fata de semnarea acum aproape 20 de ani a acestui „acord” in care ortodocsii au fost in mod vadit pacaliti de iezuiti cu bomboana descurajarii uniatismului [greco-catolicismului]. Va rog sa cercetati si sa confirmati si ce teologie propovaduiesc/traiesc anumite persoane din clerul important de pe langa Mitrop. Serafim! Am aflat mai demult de la un alt cleric din Germania ca o astfel de persoana, mai’nainte apropiata si de par. Teofil Paraianu [care stiti ce invatatura gresita avea in acest sens], persoana pe care inca nu o numesc, se spovedea la preotul-calugar catolic Gabriel Bunge de multi ani, de dinainte de convertirea lui Gabriel Bunge, si ca se impartasea la catolici. Iertati-ma, dar cred ca este profund necesara rejectarea oficiala a Acordului Balamand – daca dorim ca lucrurile acestea sa fie lamurite cu adevarat si sa se inceteze cu aceste practici si declaratii si, desigur, cu sminteala provocata de ele!)

Acelasi frate – cu studii teologice, dupa cum se vede – ne-a adus aminte de pozitiile clare ale Sfintei Chinotite asupra acordului de la Balamand si a teoriei eretice a “bisericilor surori”:

Pentru cei inca nelamuriti, vedeti si protestul Sfintei Chinotite a Sf. Munte Athos la adresa Acordului de la Balamand, protest in care sunt adunate si o serie de citate lamuritoare din parintele Dumitru Staniloae (!) – care tocmai trecuse la Domnul la acea vreme:
http://ortodox0.tripod.com/id3.html

Scrisoarea catre Patriarhul ecumenic

8 decembrie 1993

Dumnezeiestii Sale Prea Fericiri, Patriarhul Ecumenic, Parintele si Stapanul nostru, Chirio Chir Vartolomeu,

Prea Sfinţite Parinte si Stapane:

Unirea Bisericilor sau, mai precis, unirea heterodocsilor cu Biserica noastra cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este de dorit si de către noi, ca sa se poate implini rugaciunea Domnului, … ca toti una sa fie (Ioan 17:21). În orice caz, intelegem si asteptam potrivit intelegerii Ortodoxe. Precum ne aduce aminte Profesorul Ioannis Romanides, „Hristos se roaga aici ca ucenicii Sai si ucenicii acestora sa poata deveni, in aceasta viata, una in vederea slavei Sale (pe care El o are prin fire de la Tatal) atunci cand vor deveni madulare ale Trupului Sau, Biserica…” Pentru aceasta, de fiecare data cand crestinii heterodocsi ne viziteaza, în vreme ce le oferim dragoste si ospitalitate intru Hristos, suntem constienti cu durere ca suntem despartiti in credinta si, din această pricină, nu putem avea o comuniune ecleziastica.

Schisma, despartirea dintre ortodocsi si ne-calcedonieni, mai intai, si intre ortodocsi si apuseni, mai apoi, reprezinta o drama asupra careia nu trebuie sa pastram tacerea sau nepasarea. In acest context, apreciem, prin urmare, eforturile facute cu frica lui Dumnezeu si potrivit Traditiei Ortodoxe, ce urmăresc o unire ce nu poate avea loc prin tinerea sub tacere sau deprecierea invataturilor Ortodoxe, sau prin ingaduirea invataturilor false ale heterodocsilor, deoarece nu ar fi o unire in Adevar. Si apoi, in cele din urma, nu va fi primita de catre Biserica, nici binecuvantata de Dumnezeu, intrucat, potrivit zicerii patristice, „Un lucru bun nu este bun daca nu este dobandit pe o cale buna.”Dimpotriva, va aduce noi schisme si noi diviziuni si nenorociri asupra deja dezbinatului trup al Ortodoxiei.

Ajunsi aici, am dori sa spunem ca in fata marilor schimbari ce au loc in tinuturile cu o prezenta Ortodoxa, si inaintea atator împrejurări schimbătoare la scara mondiala, Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, cu alte cuvinte cea Ortodoxa, ar trebui sa intareasca unitatea Bisericilor locale si sa se daruiasca ingrijirii madularelor ei îngrozite si intaririi lor duhovnicesti – pe de o parte, si in constiinta ei [ca Una Sfântă Biserică], ar trebui sa sune din trambita puterii şi Harului ei răscumpărător unic, vădindu-l omenirii celei cazute – pe de altă parte.

In acest duh, dupa masura ingaduită de poziţia noastra monahicească, urmarim indeaproape evolutiile in miscarea si dialogurile asa-zis ecumenice. Luam nota ca uneori cuvantul Adevarului este impartit cu dreptate iar, alteori, se fac compromisuri si concesii privind chestiuni importante ale Credintei.

I

Prin urmare, ne-au pricinuit o adanca intristare declaratiile şi actiunile in care s-au angajat reprezentantii Bisericilor Ortodoxe, de nemaiauzit pana astazi si cu totul impotriva sfintei noastre Credinte.

Vom mentiona mai intai cazul Prea-Fericirii Sale [Parthenie], Patriarhul Alexandriei, care, in cel putin doua dăţi, a afirmat ca noi, crestinii, s-ar cuveni sa-l recunoastem pe Mohamed ca proroc. Pana in ziua aceasta, insa, nimeni nu i-a cerut sa coboare [din Tron], si acest teribil de nechibzuit Patriarh continua sa prezideze in Biserica Alexandriei ca si cum nu ar fi nimic in neregula.

In al doilea rand, mentionam cazul Patriarhiei Antiohiei, care, fara o hotarare Pan-Ortodoxa, a purces la comuniunea ecleziastica cu ne-calcedonienii [monofizitii]. Aceasta s-a facut in pofida faptului ca o problema extrem de serioasa nu a fost inca solutionata. Este vorba de neacceptarea de catre cei din urma a Sinoadelor Ecumenice de dupa cel de-al Treilea si, in particular, a celui de-al Patrulea, Sinodul de la Calcedon, care de fapt se constituie într-o temelie de neclintit a Ortodoxiei. Din nefericire, si in acest caz, nu am vazut nici macar un singur protest al celorlalte Biserici Ortodoxe.

Chestiunea de cea mai mare gravitate, insa, este schimbarea inacceptabila a pozitiei Ortodoxe în declaratia comuna din iunie 1993, la Conferinta de la Balamand, a comisiei mixte de dialog intre Romano-catolici si Ortodocsi. Aceasta a adoptat pozitii anti-Ortodoxe, si indeosebi asupra acestui lucru vrem să atragem atentia Prea-Fericirii Voastre. Mai intai, trebuie sa marturisim ca declaratiile pe care Prea Fericirea Voastra le-a facut din vreme in vreme, cum că miscarea Uniata este un obstacol de netrecut in calea continuarii dialogului dintre Ortodocsi si Romano-catolici, ne-au linistit pana acum.

Dar documentul de mai sus [de la Balamand] da impresia ca declaratiile voastre sunt eludate. Mai mult, Unia este amnistiata si este invitata la masa dialogului teologic, in pofida deciziei contrare a celei de Treia Conferinte Pan-Ortodoxe din Rhodos, care cere: „retragerea deplina din tarile Ortodoxe a agentilor Uniati si propagandistilor Vaticanului; incorporarea asa-ziselor Biserici Unite si supunerea lor Bisericii Romei inainte de inceperea dialogului, deoarece Unia si dialogul, in acelasi timp, sunt incompatibile”.

II

Prea Fericirea Voastra, cel mai mare scandal, insa, este pricinuit de pozitiile ecleziologice din document. Ne vom referi aici numai la abaterile fundamentale.

La Paragraful 10 citim:

Biserica Catolica… (care a condus lucrari misionare impotriva Ortodocsilor si) s-a infatisat ca singura careia i s-a incredintat mantuirea. Drept raspuns, Biserica Ortodoxa, la rândul ei, a ajuns sa accepte aceeasi concepţie potrivit careia numai înăuntrul ei poate fi gasita mantuirea. Pentru a asigura mantuirea „fratilor despartiti” s-a ajuns chiar la rebotezarea unor creştini si să se dea uitării anumite cerinte ale libertatii religioase a persoanelor si ale actelor lor de credinta. Acestei perspective i s-a acordat puţină atenţie in acea perioadă.

Ca ortodocsi, nu putem accepta acest punct de vedere. Faptul că Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a inceput sa creada ca detine in mod exclusiv mantuirea nu a fost o reacţie impotriva Uniatismului, ci a crezut aceasta inainte ca Unia sa existe, de pe vremea Schismei, ce a avut loc din pricina dogmelor. Biserica Ortodoxa nu a asteptat venirea Uniei pentru a dobandi constiinta ca este continuatoarea neprihanita a Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici a lui Hristos, intrucat a avut dintotdeauna aceasta constiinta de sine, aşa cum a avut si constiinta ca Papalitatea se afla in erezie. Daca nu a folosit termenul de erezie mai des, a fost pentru ca, potrivit Sfantului Marcu al Efesului, „Latinii nu sunt doar schismatici ci si eretici. Insa Biserica a tacut despre aceasta, căci neamul lor este mare si mai puternic decat al nostru… si nu am dorit sa cadem in triumfalism asupra Latinilor ca eretici ci sa primim intoarcerea lor si sa cultivam fratietatea”.

Dar cand Uniatii si agentii Romei s-au dezlantuit asupra noastra, in Rasarit, pentru a face prozelitism printre Ortodocsii aflati in suferinta, indeosebi prin mijloace ilegale, aşa cum fac pana si astazi, Ortodoxia a fost silită sa declare acel adevar, nu cu scopul prozelitismului, ci spre a ocroti turma. Sfantul Fotie a înfăţişat adesea Filioque ca fiind o erezie, si pe cei ce cred in ea ca fiind cacodocsi [rau-credinciosi]. Sfantul Grigorie Palama spunea de apuseanul Varlaam, că atunci cand acesta a venit la Ortodoxie „nu a primit apa sfintitoare de la Biserica noastra… ca sa spele intinaciunea [sa] apuseană”. Sfantul Grigorie il consideră în chip vădit un eretic ce are nevoie de har sfintitor, pentru a veni in Biserica Ortodoxa.

Declaratia din paragraful in discutie aseaza in mod nedrept responsabilitatea asupra Bisericii Ortodoxe, pentru a reduce responsabilitatile Papistasilor. Cand au incalcat Ortodocsii libertatea religioasa a Uniatilor si a Romano-Catolicilor, botezandu-i impotriva vointei lor? Si, daca au existat unele exceptii, Ortodocsii care au semnat documentul de la Balamand uita ca cei care au fost rebotezati impotriva voii erau urmasi ai Ortodocsilor care au fost facuti cu forta Uniati, asa cum s-a petrecut in Polonia, Ucraina si Transilvania. (Vezi Paragraful 11)

In Paragraful 13 citim:
De fapt, indeosebi de cand au inceput Conferintele Pan-Ortodoxe si de la al Doilea Conciliu Vatican, redescoperirea si acordarea valorii cuvenite Bisericii ca comuniune, atat din partea Ortodocsilor cat si a Catolicilor, a schimbat profund perspectivele si, prin urmare, atitudinile. De fiecare parte se recunoaste ca ceea ce Hristos a incredintat Bisericii Sale – profesarea credintei apostolice, participarea in aceleasi sacramente, deasupra tuturor preotia unica celebrand unica jertfa a lui Hristos, succesiunea apostolica a episcopilor – nu poate fi proprietatea exclusiva a uneia dintre Bisericile noastre. In acest context, este clar ca orice forma de rebotezare trebuie evitata.

Noua descoperire a Bisericii drept comuniune de catre Romano-Catolici are, bineinteles, o anume importanta pentru ei, care nu gasesc iesire din dilema ecleziologiei lor totalitare, si, astfel, trebuie sa isi intoarca sistemul de gandire inspre caracterul comun al Bisericii. Astfel, opus unei extreme, cea a totalitarismului, ei asaza o alta, cea a colegialitatii, motivata intotdeauna la acelasi nivel centrat pe om. Biserica Ortodoxa, insa, a avut pururi constiinta ca nu se gaseste intr-o comuniune simpla, ci intr-una teantropica sau o „comuniune de indumnezeire [theosis]”, precum spune Sfantul Grigorie Palama in omilia sa asupra purcederii Duhului Sfant. Mai mult, comuniunea de indumnezeire nu este doar necunoscuta, ci si ireconciliabila cu teologia Romano-Catolica, care respinge [invatatura despre] energiile necreate ale lui Dumnezeu care alcatuiesc si sustin aceasta comuniune.

Date fiind aceste adevaruri, cu mare tristete a trebuit sa confirmam ca aceste paragraf [13] face Biserica Ortodoxa egala celei Romano-Catolice care zace in cacodoxie [credinta gresita]. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul si infailibilitatea papala, harul creat etc. primesc amnistie, si este nascocita o unire fara nici un acord in dogma. Astfel sunt dovedite presimtirile ca unirea planuita de Vatican, in care, precum spunea Sfantul Marcu al Efesului,„vointa este manipulata fara de voie” (adica, ortodocsii, care astazi traiesc si sub circumstante ostile etnic si politic si sunt robiti catre neamuri de alte religii), este silita a se petrece fara sa existe o intelegere privind deosebirile de doctrina. Planul este ca unirea sa aibă loc, in pofida deosebirilor, prin recunoasterea reciproca a Tainelor si a succesiunii apostolice a fiecarei Biserici, si aplicarea intercomuniunii, limitata la inceput, iar apoi extinsa. Dupa aceasta, diferentele de doctrina pot fi discutate doar ca pareri teologice.

Dar o data ce unirea are loc, ce rost mai are discutarea deosebirilor teologice? Roma stie ca Ortodocsii nu vor primi niciodata invataturile ei straine. Experienta a dovedit aceasta, in diferitele incercari de unire de pana in prezent. Prin urmare, in pofida deosebirilor, Roma mestesugeste o unire si nadajduieste, dintr-un punct de vedere umanist (asa cum a fost intotdeauna perspectiva ei), ca, fiind elementul mai puternic, cu vremea il va absorbi pe cel mai slab, si anume, Ortodoxia. Parintele Ioannis Romanidis a expus aceasta in articolul sau „Miscarea uniata si ecumenismul popular”, din Marturia Ortodoxa, februarie 1966.

Am dori sa punem urmatoarele intrebari Ortodocsilor care au semnat acest document:

Constituie filioque, primatul si infailibilitatea [papala], purgatoriul, imaculata conceptiune si harul creat, o marturisire apostolica? In pofida tuturor acestora, este cu putinta pentru noi Ortodocsii sa recunoastem drept apostolica credinta si marturisirea Romano-Catolicilor?

Aceste grave abateri teologice ale Romei sunt erezii sau nu?

Daca sunt, asa cum au fost numite de catre Sinoadele si parintii Ortodocsi, nu implica aceasta invaliditatea Tainelor si a succesiunii apostolice a heterodocsilor si a cacodocsilor de acest soi?

Este cu putinta ca plinatatea harului sa existe acolo unde nu se gaseste plinatatea adevarului?

Este cu putinta a-L diferentia pe Hristosul adevarului de Hristosul Tainelor si al succesiunii apostolice?

Succesiunea apostolica a fost mai intai asezata de catre Biserica ca o intarire istorica a pastrarii neintrerupte a adevarului ei. Dar atunci cand adevarul insusi este deformat, ce inteles poate avea o pastrare formala a succesiunii apostolice? Nu au avut adesea marii ereziarhi acest fel de succesiune exterioara? Cum este cu putinta ca si ei sa fie priviti ca purtatori ai Harului?

Si cum este cu putinta ca doua Biserici sa fie socotite „Biserici Surori” nu pentru obarsia lor comuna pre-Schisma, ci pentru asa-zisa lor marturisire, Har sfintitor si preotie comune in pofida marilor lor deosebiri in dogme?

Cine dintre Ortodocsi poate accepta ca adevarat urmas al Apostolilor pe cel infailibil, pe cel cu primatul de autoritate de a stapani asupra intregii Biserici si de a fi conducatorul religios si lumesc al Statului Vatican?

Nu ar fi aceasta o negare a Credintei si a Traditiei Apostolice?

Ori semnatarii acestui document nu stiu ca multi dintre Romano-Catolicii de astazi gem sub piciorul Papei (si sub sistemul sau ecleziologic scolastic si centrat pe om) si doresc sa vina la Ortodoxie?

Cum se poate ca acesti oameni ce sunt chinuiti spiritual si doresc sfantul Botez sa nu fie primiti in Ortodoxie deoarece se presupune ca acelasi Har se gaseste si aici si acolo? Nu ni se cuvine, in acest moment, sa le respectam libertatea religioasa, asa cum cere declaratia de la Balamand cu alta ocazie, si sa le acordam Botezul Ortodox? Ce aparare vom infatisa Domnului daca tinem deoparte plinatatea Harului de la cei ce, dupa ani de chin si de cautare personala, doresc sfantul Botez al Bisericii noastre Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca?

Paragraful 14 al documentului il citeaza pe Papa Ioan Paul II:

„Efortul ecumenic al Bisericilor Surori ale Rasaritului si Apusului, asezat in dialog si rugaciune, este cautarea pentru comuniunea desavarsita si totala, ce nu este nici absorbtie, nici fuziune, ci o intalnire in adevar si dragoste.”

Dar cum este posibila o unire in adevar, cand deosebirile in dogme sunt lasate deoparte si ambele Biserici sunt numite surori in pofida deosebirilor? Adevarul Bisericii este nedespartit intrucat este Insusi Hristos. Dar cand exista deosebiri in dogme, nu poate exista unitate intru Hristos. Din ceea ce stim despre Istoria Bisericii, Bisericile au fost numite Biserici Surori atunci cand tineau aceeasi credinta. Niciodata nu a fost numita Biserica Ortodoxa o sora a oricarei dintre bisericile heterodoxe, indiferent de gradul acestora de heterodoxie sau de cacodoxie.

Ne punem o intrebare fundamentala: este cu putinta ca sincretismul religios si minimalismul doctrinal – produsele secularizarii si umanismului – sa-i fi influentat pe semnatarii ortodocsi ai documentului? Se pare ca documentul adopta, poate intaia data din partea Ortodocsilor, pozitia ca doua Biserici, cea Ortodoxa si cea romano-catolica, formeaza impreuna Biserica cea Una Sfanta sau sunt doua expresii legitime ale ei. Din nefericire, este intaia oara cand Ortodocsii au primit oficial o forma a teoriei ramificatiilor.

Ingaduiti-ne sa ne exprimam adanca intristare, pe masura ce aceasta teorie vine intr-un conflict strigator cu Traditia si Constiinta Ortodoxa, de pana acum. Avem nenumarate marturii catre Constiinta Ortodoxa ca singura Biserica noastra alcatuieste Una Sfanta Biserica, ce sunt recunoscute ca pan-Ortodoxe in autoritate. Ele sunt:

1. Sinodul de la Constantinopol, 1722;
2. Sinodul de la Constantinopol, 1727;
3. Sinodul de la Constantinopol, 1838;
4. Enciclica de la 1848 a celor patru Patriarhi ai Rasaritului, dimpreuna cu sinoadele lor;
5. Sinodul de la Constantinopol, 1895.

Acestea au hotarat ca doar Sfanta noastra Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Biserica. Sinodul de la Constantinopol din 1895 rezuma toate Sinoadele de mai dinainte:
Ortodoxia, adica, Biserica Rasaritului, cu dreptate se lauda intru Hristos ca este Biserica celor Sapte Soboare Ecumenice si a intaielor noua veacuri de crestinatate si este prin urmare Biserica lui Hristos cea Una, Sfanta, Soborniceasca [Catolica] si Apostoleasca, „stalp si temelie a adevarului”. Si actuala Biserica Romana este biserica inovationismului si a masluirii scrierilor Parintilor Bisericii si a deformarii Sfintelor Scripturi si a hotararilor Sfintelor Sinoade. Cu dreptate si pentru buna pricina a fost denuntata si este denuntata atata vreme cat staruie in inselarea ei. „Mai bine un razboi demn de lauda”, graieste Sfantul Grigorie de Nazianz, „decat o pace despartita de Dumnezeu”.

Reprezentatii Bisericilor Ortodoxe au declarat aceleasi lucruri la conferintele Consiliului Mondial al Bisericilor. Printre ei se gaseau teologi ortodocsi remarcabili, precum Parintele George Florovski. Astfel, la Conferinta de la Lund din 1952, s-a declarat: Am venit aici nu pentru a judeca alte Biserici ci pentru a le ajuta sa vada adevarul, sa luminam gandirea lor intr-un mod fratesc, informandu-le asupra invataturilor Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici, adica a Bisericii Ortodoxe, care este neschimbata din vremea apostolica.

La Evanston in 1954:
In concluzie, suntem siliti a marturisi convingerea noastra profunda ca singura Sfanta Biserica Ortodoxa a pastrat „credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna” in toata deplinatatea si puritatea ei. Si aceasta nu din pricina vreunui merit omenesc al nostru, ci intrucat Dumnezeu este multumit sa pastreze comoara Sa in vase pamantesti…

Si la New Delhi in 1961:
Unitatea a fost rupta si este necesar sa fie redobandita. Caci Biserica Ortodoxa nu este o confesiune, nu una dintre celelalte sau una printre multe altele. Pentru ortodocsi, Biserica Ortodoxa este Biserica. Biserica Ortodoxa percepe si constientizeaza ca structura ei interioara si invatatura ei coincide cu kerygma apostolica si cu traditia stravechii Biserici nedespartite. Biserica Ortodoxa se afla in succesiunea neintrerupta si permanenta a preotiei sacramentale, a vietii sacramentale, si a credintei. Succesiunea apostolica a institutiei episcopale si a preotiei sacramentale, pentru ortodocsi, este cu adevarat o componenta esentiala si, din aceasta cauza, un element necesar in existenta intregii Biserici. Potrivit convingerii ei launtrice si unei constientizari a circumstantelor, Biserica Ortodoxa ocupa o pozitie deosebita si extraordinara in crestinatatea divizata, ca purtatoare si martora a traditiei stravechii Biserici nedespartite, din care provin actualele denominatiuni crestine, prin reductie si separare.

Am putea, de asemenea, prezenta aici marturiile teologilor ortodocsi cei mai remarcabili si de larga recunoastere. Ne vom limita la unul, raposatul Parinte Dumitru Staniloae, un teolog remarcabil nu doar pentru intelepciunea sa, ci si pentru amploarea si cugetul ortodox al perspectivei ecumenice. In multe locuri din remarcabila sa carte, Catre un ecumenism ortodox, el abordeaza teme ce sunt relevante declaratiei in comun [care este pusa aici in discutie] si poarta marturia Ortodoxa. Prin aceasta, deci, vor fi infatisate dezacordul intre pozitiile luate in document si credinta Ortodoxa:

„Fara o unitate in credinta si fara de comuniune in acelasi Trup si Sange al Cuvantului Intrupat, o astfel de Biserica nu ar putea exista, nici nu ar putea fi o Biserica in deplinul inteles al cuvantului.”

„In cazul celui ce intra in comuniune deplina de credinta cu membrii Bisericii Ortodoxe si devine un madular, iconomia [pogoramantul] este inteleasa ca dand validitate unei Taine savarsite anterior in afara Bisericii.”

„In viziunea romano-catolica, Biserica nu este atat un organism spiritual ce este condus de catre Hristos cat o organizatie nomocanonica care, chiar si in cazurile cele mai bune, vietuieste nu in nivelul divin ci in cel supranatural al harului creat.”

„In pastrarea acestei unitati, un rol indispensabil este jucat de unitatea credintei, deoarece aceasta din urma inlantuieste madularele cu Hristos si unele intre altele.”

„Acei ce nu marturisesc un Hristos intreg si deplin, ci doar anumite parti ale Sale, nu pot dobandi o comuniune deplina nici cu Biserica nici cu altcineva.”

„Cum este cu putinta ca romano-catolicii sa se uneasca cu Ortodocsii intr-o euharistie comuna, cand ei cred ca unitatea provine mai mult de la Papa, decat din Sfanta Euharistie? Poate sa izvorasca dinspre Papa dragostea pentru lume, adica, dragostea ce izvoraste de la Hristosul Sfintei Euharistii?

„Exista o recunoastere crescanda a faptului ca Ortodoxia, ca trupul complet al lui Hristos, cauta intr-un mod concret sa primeasca partile ce au fost despartite.”

Este de la sine inteles ca doua trupuri depline ale lui Hristos nu pot exista.

III

Prea Fericirea Voastra, cineva s-ar putea intreba de ce Ortodocsii au purces sa faca aceste concesii de vreme de romano-catolicii nu numai ca staruie, dar si intaresc eclesiologia lor centrata pe papa.

Este un fapt cunoscut ca cel de-al Doilea Conciliu Vatican [1963] nu numai ca nu a neglijat sa diminueze primatul si infailibilitatea [Papei], ci chiar le-a marit. Potrivit raposatului Profesor Ioan Karmiris, „In ciuda faptului ca al Doilea Conciliu Vatican a acoperit obisnuitele pretentii Latine privind conducerea monarhica absolutista a Papalitatii cu mantia colegialitatii episcopilor, aceste pretentii nu numai ca nu au fost diminuate; din contra, ele au fost reintarite de catre acest Conciliu. Actualul Papa [Ioan XXIII] nu ezita sa le promoveze, chiar si in perioade nepotrivite, cu multa emfaza.”

Si Enciclica Papei, „Catre Episcopii Bisericii Catolice” (28 mai 1992), recunoaste doar Roma drept biserica „catolica” si pe Papa drept singurul episcop „catolic”. Biserica Romei si episcopul ei alcatuiesc „esenta” tuturor celorlalte biserici. Mai mult, fiecare biserica locala si episcopul ei constituie doar expresii ale „prezentei” si „autoritatii” directe a episcopului Romei si a bisericii sale, care „hotaraste din interiorul identitatii ecleziale a fiecarei biserici locale.”

Potrivit acestui document papal, de vreme ce Bisericile Ortodoxe refuza sa se supuna Papei, ele nu poarta deloc caracterul Bisericii si sunt vazute doar ca „biserici partiale” („Verdienen der titer teilkirchen.”) Aceeasi ecleziologie este exprimata in Ghidul ecumenic („un ghid pentru aplicarea principiilor si a agendei privind ecumenismul”) al Bisericii Romano-Catolice, prezentat de catre Cardinalul Cassidy la intalnirea episcopilor Romano-Catolici (10-15 mai 1993, o luna inainte de Balamand), privind ne-Catolicii si, intr-adevar, Ortodocsii. Ghidul ecumenic accentueaza faptul ca romano-catolicii isi „pastreaza convingerea ferma ca unica Biserica a lui Hristos subzista in Biserica Catolica, care este condusa de urmasul lui Petru si de catre episcopii ce sunt in comuniune cu el”, precum si ca ”Colegiul Episcopilor il are drept cap al sau pe Episcopul Romei, urmasul lui Petru”. In acelasi document, se spun numeroase lucruri placute auzului, despre nevoia de a dezvolta un dialog ecumenic si o educatie ecumenica – evident, pentru a tulbura apele si a atrage pe Ortodocsii naivi spre acel mijloc eficace de unire, conceput de Vatican, adica supunerea catre Roma.

Mijlocul, potrivit Ghidului ecumenic, este urmatorul:
Criteriile care au fost stabilite pentru colaborarea ecumenica, pe de o parte, sunt recunoasterea mutuala a botezului si asezarea simbolurilor comune ale credintei in viata liturgica empirica; si pe de alta parte, sunt colaborarea in educatia ecumenica, rugaciunea in comun si cooperarea pastorala, cu scopul de a trece de la conflict la coexistenta, de la coexistenta la colaborare, de la colaborare la partasie, de la partasie la comuniune.Asemenea documente pline de ipocrizie sunt, insa, in general, primite pozitiv de catre Ortodocsi.

Suntem intristati sa constatam ca declaratia comuna este asezata pe rationamentul romano-catolic de mai sus. Din pricina celor rezultate recent in astfel de termeni, insa, incepem sa ne intrebam daca nu cumva cei ce pretind ca diferitele dialoguri sunt in defavoarea Ortodoxiei ar putea avea dreptate in cele din urma.

Prea Sfinte Parinte si Stapane, in termeni omenesti, prin intermediul declaratiei comune, romano-catolicii au reusit sa dobandeasca din partea anumitor Ortodocsi recunoasterea lor ca urmasi legitimi ai Uneia Sfinte Biserici, cu deplinatatea Adevarului, Harului, Preotiei, Tainelor si a Succesiunii Apostolice. Dar aceasta izbanda este in propria lor dauna, caci inlatura de la ei putinta de a constientiza si de a se pocai de grava lor boala ecleziologica si doctrinala. Din aceasta pricina, concesiunile facute de Ortodocsi nu sunt filantropice. Ele nu sunt spre binele nici al romano-catolicilor, nici al Ortodocsilor. Ele sar de la nadejdea Evangheliei (Col. 1:23) lui Hristos, singurul Dumnezeu-Om, la Papa, omul-dumnezeu si idolul umanismului Apusean.

De dragul romano-catolicilor si al intregii lumi, a caror singura nadejde este Ortodoxia neprihanita, suntem siliti sa nu primim niciodata unirea sau infatisarea Bisericii Romano-Catolice drept o „Biserica Sora”, sau pe Papa drept episcopul canonic al Romei, sau „Biserica” Romei ca avand Succesiune Apostolica, Preotie si Taine canonice, fara ca ei [Papistasii] sa isi declare renuntarea la Filioque, infailibilitatea si primatul papal, harul creat, si restul cacodoxiilor lor. Caci nu vom privi nicicand acestea ca fiind niste deosebiri neinsemnate sau doar niste pareri teologice, ci drept deosebiri care altereaza in mod irevocabil caracterul teantropic al Bisericii si aduc hula.

Urmatoarele hotarari de la Vatican II sunt caracteristice:

Pontiful Roman, succesorul lui Petru, este sursa permanenta si vazuta si temelia unitatii episcopilor si a multimii credinciosilor. Aceasta supunere religioasa a voii si mintii trebuie exprimata intr-un fel deosebit inaintea adevaratei autoritati de invatatura a Pontifului Roman, chiar si atunci cand el nu vorbeste ex cathedra.

Pontiful Roman, capul colegiului episcopilor, in virtutea oficiului sau, poseda infailibilitate atunci cand, intarindu-si fratii (Luca 23:32) ca pastorul si cel mai inalt invatator al tuturor credinciosilor, declara o invatatura printr-un act de definire, privind credinta sau morala. Din aceasta cauza este drept a spune ca decretele Papei sunt ireversibile in natura si nu sunt subiectul dispensei de catre Biserica, intrucat ele au fost pronuntate cu colaborarea Duhului Sfant… In consecinta, decretele Papei nu sunt subiectul unei alte aprobari, unui alt apel, unei alte judecati. Caci Pontiful Roman nu isi exprima pozitia ca persoana particulara, ci ca cel mai inalt invatator al Bisericii universale, asupra caruia se odihneste in persoana darul infailibilitatii a chiar insasi Bisericii si care stabileste si protejeaza invatatura de Credinta Catolica.

In cursul responsabilitatii sale ca vicar al lui Hristos si pastor al intregii Biserici, Pontiful Roman are autoritatea deplina, cea mai inalta si universala, in Biserica, pe care este intotdeauna imputernicit sa si-o exercite liber… Nu poate exista un Sinod Ecumenic daca nu este validat sau cel putin acceptat de catre urmasul lui Petru. Convocarea, prezidarea si aprobarea hotararilor Sinoadelor sunt prerogativele Pontifului Roman.

Toate aceste invataturi, Prea Fericirea Voastra, nu cad asupra urechilor Ortodocsilor ca hula impotriva Duhului Sfant si impotriva Ziditorului Dumnezeiesc al Bisericii, Iisus Hristos, singurul Cap al Bisericii vesnic si infailibil, singurul de la Care izvoraste unitatea Bisericii?Nu contrazic acestea Ecleziologia Ortodoxa centrata pe Evanghelie si pe Dumnezeu-Omul, inspirata de Sfantul Duh? Nu subordoneaza acestea pe Dumnezeu-omul, omului?

Cum putem face concesii sau coexista cu un asemenea duh, fara a ne pierde credinta si mantuirea?

Ramanand credinciosi tuturor celor ce le-am primit de la Sfintii nostri Parinti, nu vom accepta nicicand actuala „Biserica” Romana ca impreuna-reprezentanta cu a noastra a Uneia, Sfinte, Sobornicesti [Catolice] si Apostolesti Biserici a lui Hristos. Credem de trebuinta ca printre deosebirile teologice sa fie notata distinctia intre esenta si energia lui Dumnezeu, si nezidirea energiilor dumnezeiesti, caci daca harul este creat, asa cum pretind romano-catolicii, mantuirea si indumnezeirea omului este anulata, iar Biserica inceteaza a fi o comuniune de indumnezeire [theosis] si degenereaza intr-o institutie nomocanonica.

Adanc indurerati in suflet din pricina celor de mai sus, apelam la voi Parintele nostru Duhovnicesc. Si cu cel mai adanc respect, va chemam si va imploram, cu intelegerea si sensibilitatea voastra pastorala caracteristica, sa luati aceasta chestiune extrem de grava in mana si sa nu acceptati documentul [de la Balamand], si in general sa actionati in toate caile cu putinta spre a impiedica urmarile nedorite pe care le va avea asupra unitatii pan-Ortodoxe, daca cumva unele Biserici il vor adopta.

Mai mult, cerem rugaciunile voastre sfinte si ascultatoare de Dumnezeu ca si noi, smeritii locuitori si monahi ai Sfantului Munte, in vremea aceasta de confuzie duhovniceasca, compromis, secularizare si scadere a acuitatii noastre doctrinare, sa ramanem credinciosi pana la moarte catre ceea ce ne-a fost inmanat de Sfintii nostri Parinti ca un dreptar al invataturii (Rom. 6:17), indiferent care va fi pretul.

Cu cel mai adanc respect, ne închinăm sfintei voastre mâini drepte.
Semnat de: Toti reprezentantii si conducatorii celor douazeci de Sfinte Manastiri ale Sfantului Munte al Atonului

P.S. Aceasta scrisoare a fost trimisa si Bisericilor care au luat parte la dialogul teologic si sunt, prin urmare, interesate in mod direct, precum si celorlalte Biserici spre a le informa.

Si inca o scrisoare de protest a Sfintei Chinotite:

Scrisoarea catre Patriarhul ecumenic 1999

SFANTA COMUNITATE A SFANTULUI MUNTE AL ATONULUI
Nr.ref.: F.2/7/639

Kareia, 11/24 mai 1999
Venerabilului si Prea-Fericitului
Patriarh Ecumenic
Bartolomeu
Fanar

Prea-Sfintite Parinte si Stapane,
Pentru inceput, va transmitem, cu adanc respect si evlavie, urarile noastre de fii, pentru Sfanta si Fericita Inviere a Dumnezeului celui Mare si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, sporind astfel cinstea care este cuvenita si potrivita Prea-Fericirii Voastre.

Ne bucuram intru Domnul de bucuria invierii, impreuna cu toti cei ai Prea-Sfintei Biserici Ortodoxe, in pofida faptului ca aceasta bucurie este amestecata cu multa tristete datorata necazurilor nedrepte aduse asupra Serbiei de catre puterile Apusene cat si suferintei refugiatilor din Kosovo. Ne rugam ca Domnul nostru Inviat Iisus, Dumnezeul pacii si parinte al celor ce se roaga, sa daruiasca pace acestor oameni in suferinta.

Purcedem, prin urmare, cu tot respectul cuvenit, sa ne exprimam, de asemenea, nelinistea asupra anumitor chestiuni ce privesc sfanta si curata Credinta Ortodoxa, si care, in consecinta, influenteaza mantuirea noastra si mantuirea tuturor parintilor Sfantului Munte. Fiind pe deplin constienti de responsabilitatea noastra asupra oilor cugetatoare ale Domnului nostru, ce cauta spre Republica Atonita, suntem profund indurerati de urmatoarele:

A

Prima neliniste este legata de discursul Vostru catre Delegatia Romano-Catolica, cu ocazia praznicului Sfantului Andrei, pe 30 noiembrie 1998. Cu siguranta ca nu este intaia data cand sunt rostite astfel de cuvinte, cu prilejul unor asemenea praznuiri ale Constantinopolului si Romei; am dori sa stiti ca in astfel de prilejuri am fost intotdeauna profund intristati, ca de exemplu, in luna iunie a lui 1998, cand, la Roma, Inalt Prea-Sfintitul Mitropolit al Pergamului a vorbit de cei asa-zisi „doi plamani” prin care respira Biserica Soborniceasca a lui Hristos.

Totusi, in discursul Vostru catre delegatia papala din noiembrie, au fost exprimate anumite puncte de vedere, ce au fost cu desavarsire neasteptate de catre trupul credinciosilor Ortodocsi. Am fost extrem de mahniti si constiinta ni s-a cutremurat. Tulburarea noastra a sporit si mai tare in urma intrebarilor ce ni s-au ridicat in fiecare zi de catre copiii nostri duhovnicesti si, in general, de catre Crestinii evlaviosi ce ne viziteaza si intreaba daca, intr-adevar, textul discursului Vostru exprima cugetul (phronema) Sfintei noastre Biserici. Faptul tinde sa ia dimensiuni tragice insa, cand vedem pe cei mai evlaviosi dintre credinciosii Ortodocsi plecand la grupari schismatice si facand astfel sa sangereze sfantul trup al Bisericii.

Stiti prea bine, Prea-Fericirea Voastra, ca nu este nimic mai dureros pentru un pastor decat risipirea acestora, oile lui Hristos. Cum ar trebui sa le raspundem? Cum sa justificam ceva ce este de nejustificat? Cum se ne convingem pe noi insine si pe copiii nostri duhovnicesti ca cuvintele discursului Vostru sunt consecvente Credintei si Traditiei Ortodoxe, cand este vadit ca ele rastoarna Traditia Bisericii si supara constiinta Ortodocsilor?

Cum putem considera urmatoarele declaratii ca fiind consecvente Traditiei Ortodoxe? „Suntem obligati pentru aceasta… sa ne reconsideram politica, sa inlaturam fermentul invechit, sa devenim plamada noua…” si in alt loc, „Pocainta noastra asupra trecutului este absolut necesara.”

Suntem deci obligati, Prea Fericirea Voastra, sa reconsideram Traditia Sfintilor nostri, de la Fotie, Grigorie Palama si Marcu al Efesului, pana la Nicodim Aghioritul si Atanasie de Paros, ale caror lupte impotriva invataturilor heterodoxe ale Romei si a caror ramanere netagaduita in sfintele dogme si ethosul Ortodoxiei constituie mostenirea pe care ne-au lasat-o? Putem trece cu vederea cuvintele lui Grigorie Palama ca: „Marturisirea noastra (de credinta) este intarita in toate si este pentru noi o cununa de marire si nadejdea noastra care nu poate fi rusinata?” [1]

Este, deci, sfanta noastra Traditie „plamada veche” si trebuie ca acum se reconsideram acest cuget (phronema) si sa primim „noua plamada” a unei uniri false cu Roma, de vreme ce ea continua sa ramana heterodoxa? Si nu este descrierea aceluiasi Sfant Grigorie, a dogmelor eretice apusene, inca potrivita vremilor noastre: Acestea sunt secretele adanci ale Satanei, tainele Celui Rau”? [2] – si cuvintele sale catre Apuseni: „Nu va vom primi nicicand in comuniune atata vreme cat marturisiti pe Duhul a fi si de la Fiul.”? [3]

Mai mult, cum putem indrepta pe potriva constiintei noastre urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Acei dintre parintii nostri de la care am mostenit despartirea aceasta au fost victimele nefericite ale sarpelui care este capul tuturor relelor; ei se gasesc deja in mainile lui Dumnezeu, dreptul judecator.”?

Potrivit Sfintilor Parinti, Papii Romei si reprezentantii lor sunt adevarata cauza a schismei Apusului de la Biserica Soborniceasca (Katholike) Ortodoxa. Prea-Fericirea Voastra, cunoasteti ca Sfantul Marcu a spus literal: Caci ei au dat pricina schismei, in mod vadit purtand adaugirea… Ne-am rupt mai inainte de ei, sau mai degraba i-am taiat si i-am despartit de trupul comun al Bisericii, ca avand un cuget (phronema) nepotrivit si necuvios si ca facand adaugirea, in mod irational. Prin urmare, ne-am intors de la ei, de vreme ce erau eretici si din cauza aceasta ne-am despartit de ei.” [4]. Si in secolul nostru, Sfantul Nectarie scria: „De acum inainte despartirea Bisericilor a inceput, si s-a indeplinit pe de-a-ntregul sub Fotie, de vreme ce Biserica era in primejdie sa se departeze de la Una, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica spre a deveni o Biserica a Romei, sau mai degraba o Biserica papistasa, ne mai profesand dogmele sfintilor Apostoli, ci cele ale papilor.” [5]

Si acesti oameni, fiind pricinile schismei, sunt acum in mainile lui Dumnezeu, dreptul judecator. Dar este cu putinta ca sfintii Parinti, care cu dreptate au taiat Roma eretica de la trupul Bisericii, asa precum o persoana si-ar amputa o parte incurabila a trupului, si au prins la loc camasa fara de cusatura a lui Hristos – este cu putinta ca ei sa fie „victime nefericite ale sarpelui, capul tuturor relelor”? Ce Crestin Ortodox nu poate decat sa se mahneasca doar auzind vorbele acestea?

Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, … incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”?Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox? Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata.

Condamnam atunci Unia doar pentru ca actiunile ei submina teoria „bisericilor surori” si recunoasterea Romei ca Biserica deplina a lui Hristos care se ridica din aceasta teorie? Nu condamnam Unia pentru ca a fost vrajmasul perfid al Ortodocsilor vreme de secole si pentru ca este cu neputinta, potrivit eclesiologiei Ortodoxe, ca insasi existenta gruparilor Uniate sa fie acceptata?

Cum putem accepta ca fiind consecventa eclesiologiei Ortodoxe declaratia ca „fiecare Biserica locala nu este o competitoare a celorlalte Biserici locale, ci de un trup ce ele…” cand este cu desavarsire imposibil a considera Roma heterodoxa ca fiind una din prea-sfintele Biserici Ortodoxe Locale si acelasi trup cu ele?

In cele din urma, cum putem fi altcumva decat adanc raniti de incheierea cuvantarii: „Fie ca Domnul sa ne invredniceasca a vedea invierea unitatii Bisericii Sale celei Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca” cand prin aceasta declaratie se da impresia ca din vremea schismei cu Roma, Biserica Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca a incetat sa existe, incat noi trebuie sa ne rugam astazi pentru „invierea” sa? Cu alte cuvinte, nu am fost nascuti intru, botezati, si savarsiti in imbratisarea Uneia Sfinte Sobornicesti Biserici, ci asteptand invierea sa? Este atunci credinta noastra in desert? Ne stingem intru inexistenta?Am vrea sa credem ca nu ati scris Voi insiva acest discurs, si ca nu exprima gandurile Voastre prezente. Ne mangaiem cu ideea ca din condeiul vreunui campion al gandirii ecumeniste a fost pus laolalta discursul Vostru si ca din cauza multelor si diferitelor indatoriri, de inteles, pe care le aveti, nu ati putut aprecia semnificatia sa pentru Credinta Ortodoxa si constiinta poporului evlavios al Bisericii.

Totusi, in fata unor oameni ca acestia va avea loc vizita Voastra din Grecia. Cei mai evlaviosi dintre clerici si mireni cunosc deja continutul discursului Vostru, fiind publicat intr-un articol de pe prima pagina a ziarului “Ekklestiastike Aletheia” (15-12-1998); nu este deloc usor pentru ei sa-si impace constiinta Ortodoxa cu cuvintele discursului Vostru.
Consideram imperativ, Prea Fericirea Voastra, ca sa faceti anumite lamuriri ce sunt necesare: sa imprastie parerea ca aceste cuvinte, cel mai probabil rostite fara a le acorda atentia potrivita, exprima cugetul (phronema) Vostru; sa-i linisteasca pe cei a caror constiinta a fost scandalizata; sa bucure oamenii evlaviosi, ce considera profesarea Credintei Ortodoxe drept o chezasie sigura a mantuirii si cel mai mare dintre darurile Sfantului Dumnezeului nostru. Este o Credinta pe care Biserica a pastrat-o cu multe jertfe ale Sfintilor Parinti, impotriva fiecarui atac eretic, pentru a fi calea catre adevarata cunoastere a lui Dumnezeu [6]. Este o Credinta pe care ei simt ca sunt in primejdie sa o piarda din cauza unor tendinte teologice neintelepte, precum sunt cele exprimate in cuvantarea de mai sus, adresata delegatiei papale. Nadajduim, Prea Fericirea Voastra, in sosirea unui suflu de mangaiere pe cat de curand dinspre dealurile Marii Maici Biserica lui Hristos catre vaile plangerii, care au ajuns inimile noastre, precum am spus si scris mai sus, si primejdia pe care o reprezinta pentru unitatea prea sfintei noastre Biserici.

B

Suntem de asemenea indurerati si suferim din cauza existentei rugaciunilor comune pan-religioase, a caror natura sincretista este vadita. Incepand cu intaia dintre aceste rugaciuni in comun, ce s-a tinut in Assisi (1986), aceste spectacole pan-religioase nu au incetat sa fie celebrate anual, atingand dimensiuni dureroase pentru Ortodocsi in timpul celei de 12-a rugaciuni comune pan-religioase, din 30 august 1998, in Romania. De ce trebuie noi Ortodocsii sa fim tarati in astfel de rugaciuni in comun de catre agentii Romano-Catolici ce le planuiesc, de vreme ce scopurile lor sunt sa slujeasca pretentiilor papale pentru, cel putin, conducerea spirituala a Europei?

Pe langa aceasta, rugaciunile in comun, asa cum se practica ele, stau in mod limpede impotriva Sfintelor Canoane ale Bisericii. Cu siguranta ca nu ati participat personal in astfel de rugaciuni in comun, dar Ierarhi Ortodocsi si, intr-adevar, Capi ai Bisericilor au facut-o. In Romania, nuntiul (cardinalul) papal impreuna cu Patriarhul au binecuvantat o adunare mixta de credinciosi Romano-Catolici, Uniati si Ortodocsi. Rugaciunea in comun din Romania deschide Kerkoporta [7] prin care Biserica Ortodoxa se va gasi in primejdia captivitatii spirituale. Prea Fericitul Intai Statator al Bisericii Romaniei este prea slab, se pare, pentru a se opune politicii conducatorilor natiei sale ce se pregatesc spre a se deschide catre Apus; in acest context, a avut loc de curand o vizita oficiala a Papei la un popor ortodox, pentru prima oara in istorie. Sufera ei de uitare cand este vorba de crimele comise de Uniati impotriva Ortodocsilor, vreme de secole? Vom accepta acum de facto existenta si activitatile gruparilor Uniate?

De altfel, de vreme ce se pare ca nu exista vreo sansa ca Crestinii heterodocsi sa isi paraseasca dogmele eretice si invataturile nebiblice, carui scop ii slujesc rugaciunile in comun, in afara de erodarea sensibilitatii Ortodocsilor si crearea unei convergente sincretiste? In cele din urma, cum putem justifica rugaciunea in comun cu heterodocsii? Oare reprezentantii Ortodocsi care iau parte la aceste rugaciuni in comun recunosc faptul ca restul heterodocsilor precum si cei de alte religii Il slavesc si se inchina lui Dumnezeu asa cum se cuvine? Nu este o astfel de pozitie opusa sfintei Evanghelii si, astfel, huleste impotriva Duhului Sfant?

Am dori sa recomandam cu respect atentiei Voastre interdictia rugaciunilor in comun cu heterodocsii si, desigur, cu religiile ne-Crestine printr-o hotarare pan-ortodoxa, intrucat aceasta rugaciune in comun sta impotriva poruncilor Vechiului si Noului Testament, precum si a Sfintelor Canoane, de vreme ce ei pregatesc calea pentru religia universala numita “New Age” care tagaduieste unicitatea mantuirii prin Domnul Nostru Iisus Hristos.

C

Publicarea periodicului „Dumnezeu & Religie”, al carui cuprins slujeste sincretismul pan-religios, ne-a provocat mare intristare. In pofida asigurarilor primite din partea editorilor periodicului ca telurile sale nu sunt sincretismul, sunt promovate puncte de vedere ce ignora unicitatea mantuirii omului intru Hristos si in Biserica Ortodoxa, sub masca unei abordari religioase a subiectelor la zi. Daca nu ar fi fost indeajuns, periodicul promoveaza descrieri ce sunt jignitoare si injurioase pentru Atot-sfanta persoana a Domnului Iisus Hristos. Cand este considerata din aceasta perspectiva, sustinerea unui astfel de periodic, asa cum este exprimata in scrisorile de salutare scrise de anumite figuri ecleziastice, creeaza primejdia extrem de mare ca Ortodocsii sa fie inselati in a crede ca acesta este un periodic de cuget (phronema) Ortodox.

Am fost indeosebi indurerati de acordarea unei binecuvantari a Voastre acestei publicatii, precum si de publicarea unui interviu special, care a fost folosit drept un semn puternic ca sunteti de acord cu politica editoriala a periodicului. Dorim sa cunoasteti, Prea Fericirea Voastra, ca nutrim evlavie fata de prea venerabila Voastra persoana si de institutia Patriarhiei Ecumenice, asa cum a fost stabilita de traditia Bisericii Ortodoxe si de istoria poporului nostru mucenic. Pentru aceasta, durerea noastra devine si mai mare cand vedem, in acest periodic, langa fotografia Voastra, reclame cu imaginile unor femei semi-dezbracate si alte scene ce sunt nepotrivite cu sfintenia preotiei si a arhieriei Voastre. Parerea noastra este ca editorii acestui periodic, in vreme ce simuleaza obiectivitatea, tintesc sa deprecieze Credinta Ortodoxa asezand-o printre alte religii, false, asa cum reiese din articolele alaturate. Mesaje precum, de exemplu: „Religia: jertfa pe altarul zeilor” – cu juxtapunerea a diverse simboluri religioase langa Crucea Crestina; „Dumnezeu e pretutindeni” – insemnand, in toate religiile; „Eu nu gandesc, EU CRED”evident, in cartile asupra Islamului, Iudaismului, Budismului, la care li se face publicitate – dovedesc adevarul afirmatiei noastre.

Pe langa acestea, prezentarea „obiectiva” a unor probleme morale si sociale grave slabeste pozitia predominanta a autenticei invataturi etice crestine ortodoxe. Spre exemplu, fraza pe care o propun: „stabilirea unor standarde ar fi un act rational de caritate” – e vorba de eutanasie – este echivalenta cel putin cu un mesaj subconstient in favoarea eutanasiei. Dupa parerea noastra, chiar si unii dintre acei ce pretind a profesa o perspectiva Ortodoxa dau gres in a exprima pe deplin adevarate pozitii Ortodoxe. Pentru aceasta subminare a sfintei Credinte Ortodoxe, nu doar plangem, ci si ne simtim plini de o dreapta manie.

Prea-Fericirea Voastra, cu durere am alcatuit aceste randuri. Vedem ca duh insidios de delasare predomina in lume, ale carui roade sunt tulburatoarele fapte mai inainte mentionate. Sensibilitatea Ortodocsilor in ceea ce priveste adevarata Credinta se erodeaza pe zi ce trece, urmand aceeasi cale cu declinul moralei Evangheliei si sporirea in dragostea de sine si aroganta omeneasca.

Care va fi iesirea?

Noi, Ortodocsii, avem nevoie de o trezire duhovniceasca in vederea conditiilor vitrege actuale, ca sa putem intelege „care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si acceptabil si desavarsit.” [8] Navalirea inspaimantatoare a barbarilor zilelor noastre asupra fratilor nostri intru credinta, poporul sarb, este poate legata de aceste lucruri. O a Cincea Cruciada se dezvaluie chiar in fata ochilor nostri, al carei tel este o noua cucerire a neamurilor Ortodoxe. Poate este un semn pentru a ne trezi si intelege ca Domnul ne cere sa ne pastram curati de neleguirea care este sincretismul? Avem altceva mai sigur decat cuvantul Apostolului: „caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? De aceea: Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul” [9], incat prea-sfanta Credinta Ortodoxa sa poata rezista fara inovatii drept marturie lor si neamurilor, ca o chemare mantuitoare tuturor?

Ca niste fii inaintem aceste nelinisti ale noastre, increzandu-ne ca nu Veti trece cu vederea glasul rugamintilor noastre, ci veti pleca o ureche intelegatoare catre ele si veti darui mare mangaiere inimilor noastre si intregii Biserici, care este zugravita potrivit in Sfanta Carte a Apocalipsei ca o femeie ce zboara in pustie, urmarita de Balaurul ce cauta sa o inece si face razboi cu ceilalti din semintia ei, asupra celor ce tin poruncile lui Dumnezeu si poarta marturia lui Iisus. [10]

Avand acestea in minte, sarutam sfanta Mana Dreapta a Inalt Prea-Fericirii Voastre si cerem binecuvantarea Voastra Patriarhala si Parinteasca, ramanand ai Vostri cu adanca consideratie si tot respectul cuvenit.
[Semneaza]

—Toti Reprezentantii Sinaxei comune si Egumenii celor douazeci Sfinte Manastiri ale Sfantului Munte al Atonului.

———————————————————————
1. Sf. Grigorie Palama, Peri tes ekporeuseos tou Agiou Pneumatos [Despre purcederea Sfantului Duh], E.P.E. [Parinti Greci ai Bisericii], Volumul I, p. 180
2. ibid., p. 74
3. ibid., p. 74
4. Sf. Marcu al Efesului, Enciclica catre Crestinii Ortodocsi de pe tot Pamantul si Insulele
5. Sf. Nectarie al Pentapolei, Studiu istoric al cauzelor Schismei
6. ref. Ioan 17:3
7. nota traducatorului: poarta lasata deschisa la 29 mai 1453, prin care turcii au capatat acces spre pradarea Constantinopolului
8. Romani 12:2
9. II Corinteni 6:14-17
10. Apocalipsa 12:13-17

Legaturi:

Vezi si:


Categorii

Cuvantul cititorului, Ecumenism, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Mitropolitul Ioannis Zizioulas, Pagini laice, Papa (Papism), Parintele Staniloae, Parinti greci si athoniti, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Sfanta Chinotita (Muntele Athos)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: ACORDUL DE LA BALAMAND SI TEORIA “BISERICILOR SURORI” (Sf. Chinotita a Sf. Munte Athos) | Ortodoxie – Catolicism
  2. Spune în slova sa scriptura
    ,,Tot omul este mincinios’’
    De’aceia se înşeală singur
    Chiar și când crede în Hristos.

    Când compromisul ne împacă
    În “duh” în vorbă şi-n gândire.
    Trăim convinși adînc și sincer
    Că suntem ,,drepţi’’ şi-n… rătăcire.

    Prin el pot fi şi-n rând cu lumea
    Și în credinţă, cu Hristos.
    Pot să susţin ecumenismul
    Şi să mă cred drept credincios.

    Pot fi prezent pe stadioane.
    Pot încerca la loterie
    -Să prind eu numărul cel mare-,
    Pot face uz de şmecherie.

    Pot comenta și isihasmul
    Bazându-mă pe instruire
    Fără să-i port concret povara
    Și suferinţa prin trăire.

    Pot merge şi la liturghie
    Şi pe Madona îndrăgi
    Pot fi şi fanul multor staruri
    Şi ortdox bun socoti.

    Pot să m’afund, trăind în cloaca
    Spurcată a pornografiei
    Şi să’marăt altora vrednic
    Și credicios ortodoxiei.

    Pot crede că n’au vrut unirea
    (Când s-a’ncercat) , sfinţii părinţi,
    Findca n’a fost prilej, “ca astăzi”.
    (Nici dânșii nu erau…școliţi).

    Pot da spectacole’n biserici
    Și cele “socotite bune”
    Spre’a “îmblânzi” ortodoxia
    “Și-a mai deschide-o” catre lume.

    Când stau acestea împreună,
    Ni-i viaţa oare mai cinstită ?
    Ne’arată mai curaţi mai vrdnici
    Ne face ruga mai sporită ?

    Astăzi orice pare posibil.
    Prin compromis pare tot una
    De folosim -sa’tingem scopul-
    Și Adevărul ori miciuna.

    Pare o piedică credinţa
    Așa cum sfinţii ne-o învăţă
    (Prin misticisme ,,agresive’’)
    Ce nu ne ,,bucură de viaţă’’

    Putem lucra și cu… Mamona
    Şi lui Hristos să îi slujim.
    ,,Credinţa cu ale credinţei’’
    Şi-n rest ….e totul să..ă …iubim!!!

    Dar ce ne facem cu minciuna,
    Cu dorul de’a ne ști eroi ?,
    Noi cei mai importanţi în toate
    Şi noi în toate cei mai cei ?

    Și cum mai spunem Adevărul
    (Cum ni se cere,’n Duhul Sfânt),
    Prin orice simţamant launtric,
    Prin orice gest, prin orice gând ?

    Credinţa noastră-i ortodoxă
    Pentru că e numai Adevărul.
    Dar daca-L aggiornăm lumește
    Cum ne cinstim Mântuitorul ?

    Minciuna sitnge înlăuntru
    Confictul ce-l poartă credinţa
    Şi-n compromis ne linişteşte
    Şi ne-adoarme conştiinţa.

    Azi ortodocşi (cu mari pretenţii),
    – Și chiar duhovnici- liniştesc
    Şi lămuresc prin compromisuri
    Şi adesa chiar prin ce trăiesc.

    Caci compromisul este’n toate.
    El e și arta-i și știinţă
    Ce’mpacă marile contrarii
    Nimicitoare de credinţă.

    Câţi nu ne căutăm o scuză
    -Cît de firavă în gândire-
    Spre a mai micşora din vină
    (Chiar şi pe la…..mărturisire).

    Şi câţi duhovnici n-o fac oare
    -Cînd lămuresc ,,ale credinţei’’-
    “Să ne mai potolească duhul”
    Şi glasul viu al conştiinţei ?

    Tot omul, spune-n slovă
    (Scriptura), este mincinos
    Iar compromisul nu ne’mpacă
    Cu Adevărul Lui Hristos.

    Iubirea-i plină de capcane,
    Și de beţia-i foarte dulce,
    De armonii ce nu-s în Duhul
    Și (ortodoxa) sfântă, cruce.

    Iubirea ce s’arată public,
    Spre’a dovedi că e iubire,
    Fără să’ndrepte înșelarea,
    E sentiment nu-i răstignire.

    Iubirea dacă nu-i curată,
    În trup, în duh și în cuvânt,
    (Nu arde otodox, patristic),
    Nu-i viul.N’are Duhul Sfânt.

    Această dragoste umană,
    Ce aparent pare creștină,
    E umanismul fără taine,
    Care ne scoate din lumină.

    E bunatatea ce s’admiră.
    E binele facut în eu,
    Demonstrativ pentru oricine.
    (Spre semeni și spre Dumnezeu).

    Ea’mpacă fără îndreptare,
    Ce este de neâmpăcăt,
    Unind ce-i sfânt cu erezia,
    Și falsul cu Adevărat.

    Sfinţii părinţi au spus adesea,
    Că binele nu este bine,
    De nu-i în totul evanghelic
    Și de se laudă pe sine.

    Iubirea care nu îndreaptă
    Şi compromisu-i un păcat,
    Care adorme conștiinţa
    Şi un rău cumplit cu’adevărat.

  3. La intrunirea de final de bursa ni s-a pus inainte “Charta Ecumenica”, si am fost rugati sa ne dam cu parerea punct cu punct: pe un cartonas ce credem ca s-a implinit cu privire la rspectivul punct si pe cealalta fata a cartonasului ce nadajduim ca se va implini pe viitor. Au raspuns mai ales protestantii si catolicul de fata, ortodocsii au cam evitat sa se manifeste pro sau contra. Inainte sa incepem sa ne dam cu parerea a fost o cuvantare de prezentare a documentului cu accent principal pe acel “ne obligam ca in puterea Duhului Sfant sa lucram pentru unitatea vizibila a Bisericii lui Iisus Hristos intr-o singura credinta, care isi gaseste expresia in recunoasterea reciproca a botezului si impreuna impartasire euharistica precum si impreuna marturisire si slujire.” Ni s-a povestit un caz petrecut recent in Germania cu o rusoaica care obisnuia sa frecventeze Biserica rusa, dar n-am inteles de ce cica nici ea nu era botezata, si dorea sa se casatoreasca cu un evanghelic de al lor. Rusoaica a vrut neaparat casatorie ortodoxa. Merg ei la preot, ii spun situatia, ala bine, stabilim cand va botezam pe amandoi si cand faceti cununia. Parintii tanarului s-au scandalizat ca de ce nu le este recunoscut “botezul”, au intervenit pe la “biserica evanghelica”, aia au incercat sa vorbeasca cu preotul rus, dar acela le-a raspuns ca documentele (prezentate in articolul de mai sus) sunt erezii, cu totul neacceptate de Biserica, semnate de unii prelati spre a lor pierzare, si ca el nu ii cununa decat dupa canoanele ortodoxe. Atunci evanghelicii s-au oferit sa vorbeasca cu un preot roman sa-i cunune (asa, fara botez), dar femeia nu a acceptat ca voia cununia in limba ei. Pana la urma au vorbit cu Mitropolitul rus, care a zis “da, de acord, dar asta se poate doar in Germania, in Rusia nu”

    (nici eu n-am zis nimic atunci ci in primul document scris, ca asa este cum a zis pretul rus care a refuzat compromisul si am atins si alte puncte din Charta ecumenica”.)

    Presiuni in privinta documentelor de mai sus se exercita mereu in mediul in care se gaseste IPS Serafim, si concesia a ajuns aproape regula, chiar daca “numai in Germania, nu in tarile majoritar ortodoxe” (vorba vine, ca se fac si acolo concesii). Protestantii iti bat obrazul, cum, s-a semnat asa si ia uite ce am putut sa patim de la ortodocsi…. Dar si Mitrpolitul celalalt a acceptat, si la cate facem noi pt voi ortodocsii, asa va purtati….
    Preotii care s-au stabilit in Germania sunt mai ales dintre cei care au facut facultatea in partea de vest a Romaniei, pentru ca au auzit mai repede de burse prin care inveti limba germana de la nivel 0. Cu totii sunt mult mai deschisi la tot felul de concesii cu protestantii, si nu sunt dispusi sa tina prea multe canoane.

    In Germania nu se face misiune, se vorbeste despre statistici de 60000 romani http://www.noutati-ortodoxe.ro/inaltpreasfintitul-serafim-mitropolitul-ortodox-roman-al-germaniei-europei-centrale-si-de-nord-a-vizitat-biserica-din-mannheim-germania_l8204_p0.html dar prezenta la Biserica este de 50-100, rar 150 oameni, pentru ca e mai sigur ca preotul sa fie cuminte si sa nu faca prea multa misiune decat sa supere pe careva. Ajunge Liturghia si o predica citita dintr-o carte, fara legatura cu prezentul….

    Daca IPS Serafim ar vrea sa fie altfel decat a ajuns sa fie, ar fi mult mult prea singur intre atat de multi, dar cum e el ingaduitor, si prea iubitor, fara fermitate, mult prea moale si naiv, a cazut repede pe panta aceasta de a accepta multe, si cum sa nu vorbeasca asa pe la Radio Vatican cand presiunile in Germania mai ales cu privire la “recunoasterea” “botezului” “euharistiei” sunt atat de mari si concesiile atat de multe?

    Chiar si oamenii de rand dintre catolici si protestanti sunt ferm convinsi de aceasta “recunoastere reciproca” in vreme ce majoritatea dintre ortodocsii nostri nici n-au auzit de actele cu pricina.

    Chiar si in Romania, avem o cunostinta care e luterana de cand s-a nascut, de la parinti, si cum ea locuieste de atata vreme in Husi si are majoritatea cunostintelor ortodoxe, primeste si preotul la Craciun, se mai duce la o Biserica dar nu la Sf Liturghie, ci numai la Moliftele Sf Vasile, ca alea o intereseaza. Si spunea in ultima vreme ca se si spovedieste la parintele respectiv, si i-a spus ca n-are rabdare sa stea la Sf Liturghie ci vine doar la Molifte. Am intrebat-o, dar te-ai botezat? Nu, dar cica ea stie ca “botezul” ei e perfect valabil in ortodoxie, identic, acelasi lucru, si nu e nevoie sa treaca la religia ortodoxa … Ca sa nu mai spun de tot felul de discutii cu ea: cum adica spun eu ca Iisus Hristos este Dumnezeu? Sau Duhul Sfant?

  4. @ Ingrid:

    Tulburatoare relatari…

    Ce putem face pentru a clinti macar cu o iota din loc situatia asta dramatica? Ce se poate face pentru/cu IPS Serafim? Fratia ta poti face ceva?

  5. Pingback: FILIOQUE, DENATURARE A DOGMEI SFINTEI TREIMI CE IMPLICA PAPISMUL: concluzia unui studiu publicat in ...cotidianul Lumina
  6. Fratilor, ati trecut cu vederea un lucru foarte important, pe care il trec multi cu vederea sau le scapa, anume faptul ca Sinodul BOR este singurul sinod din Ortodoxie care a acceptat oficial Acordul de la Balamand (iata ce spunea mai sus Sf. Chinotita: «ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei») si nu stim sa-l fi renegat pana acum. Credeti ca intamplator Papa a venit prima data intr-o tara majoritar ortodoxa la noi, in Romania, in 1999?
    Noua, romanilor, ni se reproseaza de catre multi din Bisericile Ortodoxe semnarea (unilaterala) a acestui document. De el stiu catolicii, stiu, cu durere, si parintii athoniti sau cei din alte Biserici Ortodoxe, la noi, insa, ne facem ca nu stim – desi, cu perfidie, teologia lui se preda tinerilor seminaristi si studenti teologi (carora li se spune ca Sindoul a recunoscut „Tainele” romano-catolice ) si, uneori, chiar pe fata, se aduce aminte de Balamand (si, desigur, in stil „traditional”, li se inchide gura studentilor cu „sfanta ascultare”). Asa s-a ajuns sa se spuna in facultatea de Teologie din Bucuresti, de catre un preot profesor (sa-i dam numele? nu-i greu de gasit!), ca la 1054 nu a fost schisma, ci ca e vorba doar de niste neintelegeri (eu sunt de acord ca nu a fost schisma, ci a fost mult MAI MULT decat atat, insa procesul a fost mai complex decat simplul 1054 si a culminat cu cruciada a IV-a din 1204; ideea ca la 1054 si mai apoi a fost DOAR o schisma este acreditata tot de istoricii catolici si a fost preluata fara discernamant de istoricii nostri. De ce? Pentru ca dintr-un punct de vedere papist, ortodocsii nu au erezii [pentru ca nu au introdus vreo invatatura noua, pe care sa nu o fi avut si Apusul macar in primele secole], ci doar nu se supun Papei, si, deci, sunt schismatici si, la limita, au si har si sfinti [nu intru acum in nuantari legate de conflictele ulterioare, isihaste; sa nu uitam ca papistii sunt atat de aberanti incat, in urma inventarii uniatismului, pe de-o parte il considerau mare eretic pe Sf. Grigorie Palamas, pe de alta parte erau nevoiti sa accepte la greco-catolici sarbatorirea lui ca sfant in Duminica a II-a din Postul Mare pentru ca le promisesera ca nu le vor schimba calendarul liturgic daca intra sub Papa!!! – inca o dovada a ereziei papiste, a ideii ca daca esti sub Papa te mantui, fara sa mai conteze ce altceva exact crezi]. Deci, pentru ei, 1054 inseamna doar schisma. Noi, insa, ii consideram eretici, pentru filioquismul si papo-cezarismul lor si pentru multe altele). Terminologia aceasta a patruns si in programa oficiala de la ora ortodoxa de Religie, in liceu, unde, la clasa a XI-a, in cadrul orelor dedicate istoriei crestinismului (Capitolul VI. Religiile lumii), o lectie se numeste nici mai mult nici mai putin decat „Neintelegerile de la 1054”!!!! Puteti verifica! La fel li se preda studentilor la Teologie (unde mai sunt invatati si chiar, uneori, de catre unii, persecutati daca nu primesc invatatura ca la Ierusalim de Pastele Ortodox nu se pogoara nicio lumina). Mai mult, un alt preot profesor (studiat pe la nemtzi) care este si mai sus pus, invata la orele specifice, ca „Biserica” Romano-Catolica nu ar fi nici erezie, nici macar schisma, ci doar „adunare ilicita” si ca, de aceea, conform Canonului 1 al Sf. Vasile cel Mare, ar avea preotie lucratoare, har, Taine. Si studentii, in marea lor majoritate, asculta cu gura cascata, fara sa-si puna problema ca ar fi altfel!
    Va dati seama ca bietii heterodocsi sunt intariti in inselarea lor de faptul ca s-au semnat aceste acorduri de catre „ortodocsi”. Se va cere ortodocsilor ecumenisti sangele lor la Judecata de Apoi, pentru ca aceia vor spune: Cum, Doamne, noi sa fi fost in inselare si erezie si departe de Tine, de vreme ce ortodocsii insisi ne-au invatat ca este bine unde suntem, ca suntem si noi Biserica alaturi de ei, ca avem botez si alte Taine valide, ca nu este nevoie sa intram sacramental in Biserica Ortodoxa – noi, care si citeam cu drag paterice cu sfinti ortodocsi si practicam si rugaciunea inimii? Cum sa inteleaga (in acest context) mai ales un protestant, care are indeobste constiinta eclesiologica diluata, ca nu este de ajuns sa aiba un doctorat in patrologie ortodoxa si sa vina si pe la ortodocsi la Liturghie (IPS Serafim se lauda odata in fata unor ascoristi ca pe unul ca acesta il si pune sa citeasca in strana, la slujbele ortodoxe; si adauga si ca asa ceva nu pot intelege calugarii limitati de la noi; iar cand cineva i-a spus ca citirea la strana este deja slujire liturgica si ca, in mod normal, ar trebui facuta de un citet, deci membru al clerului ortodox inferior, iar in lipsa unui citet hirotesit, prin iconomie, de un laic ortodox, dar nicidecum de un heterodox, tare nu i-a placut…) pentru a se mantui, ci ca trebuie sa intre SACRAMENTAL, prin initierea mistagogica a Tainelor, in Trupul lui Hristos care este Biserica? Imi marturisea candva cineva din Sf. Munte, om care fusese protestant, ca mergea de multi ani la ortodocsi, insa in stilul descris mai sus. Si nimeni nu-i zicea nimic, nimeni nu-i zicea ca nu este in Biserica si ca-si risca mantuirea (nu am inteles daca era primit sau nu la potir). Iar pana nu a dat de un ortodox pe care mediile acelea l-ar fi acuzat de „fundamentalism”, dar care i-a spus cu verticalitate ca nu este in Biserica pana nu intra in mod scramental, el nu si-a dat seama ca are o problema. Dupa aceea, insa, a actionat in consecinta si a devenit ortodox in chip propriu.

    IATA PE LARG UN CITAT CHEIE DIN PROTESTUL SF. CHINOTITE, CARE EXPLICA MULTE:
    «Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, … incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”? Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox? Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata.»

    Fratilor, trebuie declarat razboi serios si tenace Acordului de la Balamand, semnat, UNILATERAL de BOR (din care, cu durere, facem parte…)! Ar trebui ca parinti mari ramasi in viata, precum parintele Justin Parvu, sa puna problema in discutie, sa se mobilizeze lumea serios (fara isterii), mai serios decat in cazul pasapoartelor. Ce folos daca lumea nu ia documente cu cip, dar ajunge sa creada asa cum a semnat sinodul BOR? Stiti ca la Viena acum cativa ani, in cadrul saptamanii comune de rugaciune, ortodocsii au recitat crezul cu Filioque si cand o ortodoxa a ripostat un teolog roman de pe acolo i-a zis sa se linisteasca pentru ca nu este nimic grav? Am avut o discutie cu un teolog care a absolvit la Oradea si care s-a dus in strainatate (nu spun unde, insa este vorba de un loc destul de izolat, o insula unde nu exista biserici ortodoxe). Si l-am intrebat daca mai merge la biserica si mi-a zis: cum sa nu, ma duc la misa la catolici. I-am explicat ca nu este corect si ca Sf. Parinti invata altfel. Se pare ca a ramas tulburat de cele spuse de mine, astfel incat mi-a scris peste cateva zile ca a inceput sa caute care este adevarul si, in primul rand, a intrebat pe preotul profesor care i-a condus lucrarea de licenta, un parinte tare de treaba si duhovnicesc (asa il descria el…). Iar preotul profesor stiti ce i-a raspuns? Ca nu-i nicio problema si ca sa mearga in continuare linistit si sa nu bage in seama ce am zis eu, ca nu stiu ce vorbesc, pentru ca Sinodul a semnat documentele cutare si cutare de recunoastere. Asemanator am patit cu cineva din Franta, care apoi aproape ma ocara pentru ca i-am spus ca Biserica Ortodoxa nu este de acord cu asemenea practici. S-a dus si a intrebat la cei de sus, de la centru, si i s-a raspuns „documentat” (cu anii si acordurile semnate – cum spunea el) ca cei care sustin altfel sunt niste aberanti (evident, fanatici). Eu nu am mai insistat, pentru ca mi-am dat seama cu durere ca nu am cu cine, de vreme ce in Apus este tare la moda sa se vorbeasca de patristica, fara insa, sa se urmeze Parintilor cu adevarat. Si asa se petrece si la noi: un alt mare preot profesor de la Bucuresti (va dati seama ce se poate petrece in facultatile din Apusul tarii, daca la Bucuresti se spun asemenea lucruri), cand a fost intrebat, intr-o problema legata de ecumenism, daca este constient ca Sf. Parinti invata ALTFEL decat spunea el, ar fi raspuns: DA, STIU CA PARINTII INVATA ALTFEL, CA SUNT MAI INTRANSIGENTI, INSA PE NOI BUNUL SIMT NE INVATA SA FACEM ALTFEL. Iata inca un idol al teologiei moderne corecte politic: bunul simt!… Va doresc, pe de-o parte pace tuturor, si, pe de alta parte, nelinistea cea buna, despre care vorbeste par. Paisie Aghioritul! Rugati-va si pentru mine si iertati daca am gresit cu ceva!

  7. @MM:

    Nu am trecut cu vederea, pentru ca… totusi nu am dat orbeste textele, ci le-am prelucrat/editat, asa cum facem cu tot ce apare la noi pe site.

    Problemele pe care le pui sunt grave si serioase. In treacat fie spus, poate ai remarcat, totusi, acest text, pentru noi surprinzator, avand in vedere ca a aparut in Lumina: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/01/filioque-denaturare-a-dogmei-sfintei-treimi-ce-implica-papismul-concluzia-unui-studiu-publicat-in-cotidianul-lumina/

    Contrazice exact teza ca schisma a fost o ”neintelegere”.

    In nota noastra am precizat ca exista, totusi, si o alta catolicizare de care se face foarte putina vorbire, desi afecteaza foarte mult si vizibil Biserica. O catolicizare care nu se regaseste la nivelul dogmei, ci la nivelul intelegerii, al practicii, al modului in care este transformata patriarhia (ca institutie) si episcopia. Oare despre acest lucru nu s-ar cuveni sa vorbim, sa problematizam? Sa punem nelinistea cea buna? Nu se vad deja roadele acestei ”catolicizari” insidioase si perfide, nu se vede timorarea preotilor mai ales din eparhia lui PF? Ba chiar am spune ca o astfel de ”catolicizare” e mai perfida si mai periculoasa decat un acord, grav ce-i drept, semnat dar neinsusit de pleroma, care nu a avut consecinte decisive la nivel de dogma. Mai ales ca e mai veche si incepe din secolele trecute, sub influenta duhului apusean si a perioadei pasoptiste-cuziste.

    In ceea ce priveste Acordul de la Balamand, noi vom mai reveni, cu ajutorul Domnului, asupra subiectului si vom semnala atunci mai clar, mai evident, problema semnarii sale de BOR si celelalte lucruri precizate de fratia ta in comentariul de mai sus. Cu amendamentul ca asta nu inseamna nimic la nivelul plinatatii harului Bisericii. Nu vad de ce am spune ca facem parte cu ”durere” din BOR. E ca si cum am spune ca facem parte ”cu durere” din Trupul lui Hristos. Facem parte cu bucurie, ca e Hristos, cu durere ca suntem pacatosi si nevrednici de acest har, asa poate ca da, merge… Deci aici credem ca gresesti. BOR, aflata, de altfel, in comuniune cu BO Universala, este biserica deplina si …atat. Putem spune, in schimb, ca avem durere ca a fost semnat acordul cu Balamand. Da, si durere ca si alte biserici ortodoxe au facut propriile lor compromisuri, au practicile lor pe care daca le compari cu canoanele te iei cu mainile de cap, iar cel mai grav compromis dintre toate a fost ridicarea anatemelor, ca practic de acolo incepe.

    Acum, revenind la subiect, te rugam, daca poti, sa aduci si citate din respectivul capitol al manualului de religie – e o chestiune foarte serioasa si vrem sa o semnalam cum se cuvine, nu doar de verificare, ci de atentionare publica aici. In ceea ce priveste o campanie, stii si fratia ta starea ortodoxiei ”luptatoare”. Noi vom face ce putem, asa cum am inceput si cu amendamentele mentionate. Si mai e ceva: totusi nu e bine sa transformam intr-un cal de bataie subiectul, si nici tratat intr-o cheie lemnoasa si strict teoretica, militanta. Campanii si ”razboaie” in spatul ortodox autohton am mai vazut, si am vazut si roadele lor. Cea mai buna campanie ar fi sa punem inceput bun pocaintei, adica sa constientizam pe cei din Biserica nu doar asupra problemei x sau y, ci asupra intregului nor de probleme care sta deasupra noastra, atarnand de glasul unei trambite ca sa ni se pravale peste cap, zdrobindu-ne. Poate daca am incepe asa campaniile, ar aduce alte roade.. Zicem si noi…

  8. Iertare pentru interventie, dar oare pentru a dobandi nelinistea cea buna de care vorbiti, nu credeti ca ar trebui sa incepem cu inceputul? Cu acele minime informatii fara de care nu putem face diferenta dintre invataturile ortodoxiei si cele straine ei. Cateheza. Poate ca prezentate in paralel, oarecum schematic, intr-un mod usor accesibil omului din zilele noastre, vom putea deslusi mai usor drumul gresit pe care fie suntem, cu sau fara voia noastra.

  9. Nu am avut vreme sa citesc articolul. Vazusem, insa, titlul si intelesesm ca in „Lumina” patrund si viziuni diferite/diverse. Nu este prima data. Aceasta arata faptul ca lupta cea buna mai are, desigur, sanse!:)
    Sunt de acord sunt multe alte probleme (chiar un nor), ca trebuie tratate toate pe rand (si cred ca ati pus degetul pe rana in problema catolicizarii conceptiei despre Trupul Bisericii, Patriarhie, episcopie etc, dspre modul in care percepem si traim Tainele Bisericii), ca trebuie sa ducem lupta cea buna etc. Eu acum doar punctasem ceva si nu-mi propuneam vreo cateheza atot-cuprinzatoare.
    Sunt bucuros ca fac parte din Biserica Ortodoxa. Nu sunt bucuros de cele ce se petrec. Asa cum nu sunt bucuros pentru pacatele mele. Dar ma lupt sa ma pocaiesc pentru ele. As fi, sincer, mai bucuros si mai impacat sufleteste sa fiu sub un episcop marturisitor, un adevarat parinte duhovnicesc, barbat apostolic, tocmai pentru a ma putea ocupa mai mult de pocainta mea si nu de problemele acestea, care, daca se ivesc, sunt o datorie sa ne luptam. Asa cum, mutatis mutandis, Sf. Daniil Stalpnicul, care se hotarase sa nu mai paraseasca stalpul sau, s-a dat jos de pe stalp ca sa vina in Constantinopol pentru a combate erezia.
    Cat despre problema cu „Neintelegerile de la 1054”, trebuie sa stiti ca este o diferenta intre o programa si un manual. Eu nu am vorbit e un manual. Mai precis, manualul se contruieste dupa teme si competentele specifice etc etc dictate de programa si este, apoi, aprobat de BOR, Minister, trecut prin niste licitatii si asa mai departe. Programa este sumara si cuprinde, deci, temele. Unele dintre ele sunt legate de ecumenism. Nu cunosc, insa, un manual de clasa a XI-a scris dupa 2008, cand s-a revizuit programa si a aparut aceasta tema cu acest titlu. Titlul da tonul. El induce, deja, ideea „neintelegerilor”. Nu stiu sa se fi scos vreunul, ci doar auxiliarele didactice de la Ed. Sf. Mina. Unde lectia se numeste „Neintelegerile de la 1054” (o gasiti la pp. 48-50), iar Aplicatiile de genul „Numeste 3 (sic) «fapte» care iti intaresc convingerea ca ortodocsii si catolicii sunt parti interdependente ale Bisericii lui Hristos”, alaturi de ale afirmatii de tipul celor din Acordul de la Balamand („Pana in anul 1054 a existat o singura Biserica Crestina” – asa incepe lectia, iar in dreapta aceste afirmatii este pusa o icoana rotunda cu Sf. Ap. Petru si Andrei. Icoana este rupta in doua [Photoshop sau ceva similar, desigur] si sub ea scrie „Pictura ce reprezinta separarea fratilor: Sf. Petru si Sf. Andrei, simbolizand ruperea Bisericilor surori [sic], cea a Apusului si cea a Rasaritului”). In rest, lectia foloseste si termenul de schisma, se vorbeste despre ridicarea anatemelor in 1965 si ca „au ramas, insa, consecintele schismei si deosebirile dogmatice, cultice, si canonice. Din anul 1979, aceste deosebiri constituie obiectul unui dialog teologic prin care cele doua Biserici spera depasirea neintelegerilor si refacerea unitatii si comunitatii Bisericii Crestine. Acest dialog este impulsionat si de Miscarea Ecumenica”. Exista si o lectie despre Reforma si una despre Uniatie si Scoala Ardeleana. Ca de obicei, in cazul ecumenisitilor, abordarea este incoerenta. Pe de-o parte suntem Biserici surori si parti interdependente ale aceleiasi Biserici a lui Hristos, pe de alta avem diferente dogmatice si canonice si nu avem intercomuniune inca etc. La fel cu uniatismul, unde nu au cum sa nu prezinte falsurile facute de iezuiti in actul de unire cu Roma etc. Rezultatul? Copii, daca citesc asa ceva, considera ca diferentele dogmatice nu-s ceva important/relevant, ca Biserica este Biserica chiar si daca cade in erezie etc., chiar daca unii, mai carcotasi, se delimiteaza prin schisma de erezie… Ma intreb, ce baza biblica sau patristica au astfel de afirmatii? Si daca li se cerea sa vorbeasca intr-o lectie si despre dialogurile cu necalcedonienii, mai afirmau – incoerent pentru abordarea lor – ca in primul mileniu a existat „o singura Biserica Crestina” sau declarau ca doar pna in secolul IV a existat? Ca veni vorba, la p. 46 se spune ca „la mijlocul secolului trecut, in dorinta de refacere a unitatii Bisericii Primare, s-a constituit un organism, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, care se intlanieste in mod constant pentru incercarea de rezolvare a diferentelor existente intre Biserici”. Intelegeti, deci, cum se pune problema! Exista la clasa a XII-a si o lectie cu titlul „Rolul dialogului ecumenic si interreligios”. Inainte se facea ceva in acest sens pe la calasa a IX-a sau a X-a. Va dati seama cam in ce duh era continutul. Nu cunosc, insa, vreo lectie in care sa se vorbeasca in mod special despre legatura dintre dogma si traire etc. Iertati!

  10. *Copiii
    (Iertati-mi celelalte greseli de tastare. Este tarziu si sunt foarte obosit si nu mai am putere sa revizuiesc)

  11. Credeti ca ortodoxul obisnuit care isi face pravila, care merge regulat la biserica, se spovedeste, se impartaseste, face fapte bune, in fine face tot ce poate pentru a-si lucra in mod cinstit mantuirea, stie ce este acela Acordul de la Balamand, si faptul ca BOR l-a semnat? Habar n-are! Si daca ar afla, asa cum au aflat cei care au citit aceasta postare ce ar putea face? Nimic. Situatia e mai complicata in Romania din cauza Unitarianismului. Acest cal troian ce era prezentat ca „inofensiv” la vremea inventarii lui, s-a dovedit a fi cauza pricipala pentru care BOR a semnat acordul de la Balamand. Spune-i unui greco-catolic (roman) ca e eretic, si te considera nebun. Tot ierarhia BOR ar putea corecta gresala facuta.

  12. antuza@

    “Situatia e mai complicata in Romania din cauza Unitarianismului.”

    S-a strecurat o mica greseala. Unitarianismul este o miscare neoprotestanta care nu-L recunoaste pe Dumnezeu intreit in persoane. Adica nu crede in Sfanta Treime, ci il intelege pe Dumnezeu ca pe o singura persoana.
    La noi problema, asa cum spui, este Uniatia.

  13. @daniela

    Da, aşa este. Am greşit. Scuze.

  14. @Daniela: Din cate stiu eu, unitarianismul nu este neoprotestant si nici macar protestant. Protestantii, in sec. XVI, chiar ii prigoneau pe alocuri ca eretici antitrinitari.
    @Antuza: desigur ca ierarhia, preotii, teologii sunt in primul rand responsabili. Dar, asa cum spune Sf. Teodor Studitul intr-o scrisoare catre un laic, toti suntem responsabili pentru apararea dreptei credinte si tuturor ni se va cere si acest lucru la judecata. Chiar si cel mai sarac/sarman om. Biserica este un organism viu si fiecare organ al ei este necesar intregului. Iertati!

  15. @MM:

    Foarte interesante şi necesare precizările pe care le-ai făcut şi tu şi Ingrid. Aproape că te trece un fior rece pe şira spinării când îţi dai seama de gravitatea confuziilor care se fac.
    Aşa este, până la urmă fiecare om, până la ultimul credincios este răspunzător de mărturisirea dreptei credinţe. Fiecare trebuie să se informeze corect, pentru că a spune mai apoi că nu a ştiut, nu va fi nici o scuză. E adevărat că pot exista mulţi oameni care din lipsă de educaţie religioasă sau din diferite alte motive să aibă mari lacune de înţelegere ale diferenţelor dintre Biserica Ortodoxă şi cea catolică, dar fiecare este dator să caute adevărul, şi odată ce s-a lămurit să meargă pe calea cea dreaptă, ortodoxă.

    Despre mai vechile şi mai noile erezii scrie părintele Cleopa în cartea “Călăuză în credinţa ortodoxă”, iar capitolul în care vorbeşte despre uniaţie – făcând o succintă prezentare a istoricului uniaţiei în ţara noastră şi a greşelilor pe care le săvârşesc „uniţii” – se încheie în felul următor: „ … se vede că uniaţia este o catolicizare lentă şi o mişcare subversivă făcută cu scop politic pentru a aduce pe ortodocşi sub ascultarea Romei”. Lucru care se încearcă cu disperare şi în ziua de astăzi.

    P.S. MM ai dreptate, unitarianismul este o mişcare eretică antitrinitară. Îmi cer încă o dată iertare pentru confuzie. Nu am fost atentă.

    http://www.ziarullumina.ro/articole;625;0;12586;0;Istoria-crestinismului-(MXXX)-Unitarianismul-in-secolele-XIX-XX-(II).html

  16. MM@

    De fapt, sunt o noua forma de arianism care ia nastere sub impulsul Reformei.

  17. “Unitarianismul este o mişcare antitrinitară, care s-a manifestat sub impulsul Reformei în Germania, Anglia, Elveţia, Polonia şi Transilvania. În anul 1568, Dieta de la Turda, sub influenţa pastorului Ferenc David, a hotărât înfiinţarea Bisericii Reformate unitariene din Transilvania. Giorgio Blandrata, refugiat din Polonia, în anul 1563, a reuşit să-l convertească la unitarism pe principele Ioan Sigismund al Transilvaniei (1559-1571). La sfârşitul secolului al XVIII-lea, unitarienii din Transilvania au intrat în comuniune cu cei din Anglia şi din Statele Unite. Ei au o episcopie la Cluj-Napoca şi o secţie de învăţământ teologic unitarian în cadrul Institutului Teologic Protestant din acest oraş. În Anglia, unitarianismul a fost propagat de John Biddle (1615-1662), iar Biserica unitariană, care datează din anul 1774, a fost organizată de pastorii anglicani Teofil Lindsey (l723-1808) şi Iosif Pristley (1733-1804). Prima societate unitariană engleză, denumită „Societatea unitariană pentru promovarea învăţăturii creştine“, a fost înfiinţată de Thomas Belsham (1750-1829), în anul 1791. James Martineau (1805-1900), influenţat de teologia liberală germană promovată la Tübingen, a dat unitarianismului englez mai mult o direcţie raţionalistă, decât una confesională. Unitarianismul din America de Nord s-a dezvoltat datorită lui William E. Chaning (1780-1842), care i-a dat un conţinut teologic precis, dar şi prin lucrările lui Ralph Waldo Emerson (1803-1860) şi ale lui Martin Parker (1810-1860). Din anul 1825, a funcţionat „Asociaţia unitariană americană“, iar în anul 1900 s-a creat „Consiliul internaţional unitarian şi al altor religii liberale“ (International Council of Unitarian and other Liberal Religions). La nivel mondial, s-a înfiinţat, în anul 1961, „Asociaţia unitariană universală“ (Unitarian Universalist Association), iar „Consiliul Bisericilor Liberale“, înfiinţat în anul 1953, în Germania, îi includea şi pe unitarieni.”

  18. Unitarianism
    Religious movement that stresses free use of reason in religion, holds that God exists in only one person, and denies the divinity of Jesus and the doctrine of the Holy Trinity. Its modern roots are traced to several liberal, radical, and rationalist thinkers of the Protestant Reformation, who were in turn inspired by Arius. The mainstream of British and American Unitarianism grew out of Calvinist Puritanism. The scientist Joseph Priestley was a founder of the English Unitarians, who became a force in Parliament and were noted advocates of social reform. In the U.S., Unitarianism developed out of New England Congregationalism that rejected the 18th-century revival movement. Transcendentalism injected Unitarianism with a new interest that attracted many more followers.

  19. Desi nu are legatura cu topicul (ereticul Acord de la Balamand), cred ca este bine sa fac urmatoarele lamuri, pe scurt, fara a contrazice ceea ce ati citat mai sus, dar pentru a avea o imagine mai clara:
    Cand esti arian nu te mai poti numi crestin, pentru ca negi de-o data cele dou amari dogme ale crestinatatii (dogma trinitara si cea hristologica – pe care le martusim prin cele trei degete impreunate cand ne inchinam [Dumnezeiasca Treime], celelalte doua ramanind tot impreunate in palma [cele doua firi ale Mantuitorului]). De aceea spuneam ca nu-i pot incadra la protestantism, chiar daca s-au nascut sub impulsul „eliberator” al Reformei. Asa cum nu pot incadra pe iehovisti (care sunt tot arieni) sau pe mormoni la fenomenul neo-protestant (ci la alte religii, de-a dreptul), desi s-au nascut sub impulsul neo-protestantismului american (sec XIX). Eu stiu ca unitarienii/socinienii au fost chiar persecutati de calvinisti (adica de reformati). Calvin si-a dat mana cu iezuitii (cu Inchizitia) in condamnarea la moarte a lui Miguel Serveto (Michael Servetus), pe care il executa prin ardere pe rug la Geneva chiar calvinistii (desi Calvin, personal, care are o scriere ce combate ereziile lui Serveto, a cerut o pedeapsa mai umana, decapitarea – dar sa nu credeti cumva ca protestantii erau mult mai umani decat Inchizitia catolica – pe care o demonizeaza!)! Luther si Melanchthon (alti doi „parinti” ai ereziei protestante), de asemenea, l-au condamnat vehement in scrierile lor. Si nu intamplator s-au unit toti impotriva lui Serveto, ci tocmai pentru ca unitarianismul este necrestin, este, deja, o alta religie, oricat ar pretinde ca ar crede in Iisus Hristos si ar cinsti Evanghelia (ca islamul, iudaismul – care sunt tot monoteiste, dar antitrinitare). [http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Servetus]
    In tot cazul, unitarianismul exista cu multe secole inaintea neo-protestantismului. Vedeti si cum au fost si alti unitarieni, adica socinienii, persecutati chiar de protestanti (socinienii, care au aparut la numai cativa ani dupa moartea lui Serveto si au ajuns mai apoi si in Transilvania, au fost numiti si unitarieni si vedeau in Servetus un predecesor al lor si un prim martir, asa cum si iehovistii, mult mai tarziu, il vor revendica drept predecesor):
    [http://en.wikipedia.org/wiki/Polish_Brethren]
    «1658, Expulsion
    The Minor Church ended in Poland on July 20, 1658, when the Sejm expelled the Socinians from Poland. The Brethren never participated in the Sandomierz Agreement 1570 between different Polish Protestants. This occurred after a series of 17th century wars known as The Deluge in which protestant Sweden invaded Poland, since they (as almost all non-Catholics) were commonly seen as Swedish collaborators.
    The brethren found exile in three directions:
    Prussia – where Christopher Crell and his sons founded new congregations.
    Netherlands – where Andrzej Wiszowaty Sr. published the Bibliotheca Fratrum Polonorum quos Unitarios vocant (1668) and Christopher Sand published the Bibliotheca antitrinitariorum (1684).
    Transylvania – where the Unitarian Church of Transylvania enjoyed freedom. This was the destination of Andrzej Wiszowaty Jr. who became a teacher at the Unitarian College in Cluj.»
    Vedeti si:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Laelius_Socinus
    http://en.wikipedia.org/wiki/Fausto_Sozzini
    Bucurie!

  20. PS: am aceeasi rugaminte sa ignorati greselile de scriere pentru ca nu am timp sa ma ocup si de diortosiri. Somn cu pace sau o zi buna – dupa caz!:)

  21. … si sa inchidem cu totii paranteza, daca se poate 🙂

  22. Pingback: ACORDUL DE LA BALAMAND SI SINODUL BOR (un dialog interesant) | Ortodoxie – Catolicism
  23. Pingback: ACORDUL DE LA BALAMAND (1993): o critica a pr. Ioannis S. Romanides
  24. Pingback: ASSISI 2011, PE 27 OCTOMBRIE: detalii despre program si participanti. VA PARTICIPA PATRIARHUL DANIEL?
  25. Pingback: 83) Observaţii critice ale Părinţilor Aghioriţi către Patriarhul Ecumenic « Graiul Ortodox
  26. Pingback: ADUNAREA CLERICILOR SI MONAHILOR ORTODOCSI din Grecia si Muntele Athos ia atitudine fata de MANEVRELE Patriarhului Bartolemeu de a ATACA MARTURISIREA DE CREDINTA
  27. Rătăciţi, neştiind Scripturile… Cam aşa se exprima Iisus atunci când lucrurile fuseseră încâlcite prea mult ca să mai poată fi redate pe înţelesul tuturor.
    Aşa şi aici.
    Cine vrea să cunoască conform adevărului ceva anume, trebuie să-i pună un început, iar în problema bisericii începutul este Hristos în Persoană şi credinţa dăruită de El sub forma Harului, care este El însuşi, putere de sus, dar al Duhului.
    Credinţa aceasta este Una, cum este Unul Hristos, este desăvârşită, precum este desăvârşit Tatăl Său ceresc şi este semn al Unităţii îndumnezeitoare prin puterea Duhului Sfânt.
    Calităţile de ” catolică” şi “ortodoxă” au relevanţă numai pentru credinţa trăită, ceea ce echivalează cu a fi în Hristos, şi mărturisită înaintea acestei lumi, sau în mijlocul lumii acesteia, după modelul Crucii lui Iisus care L-a făcut pe El spectacol lumii, sau altfel spus, L-a ridicat, L-a pus în mijlocul lumii oamenilor.
    Aceste calităţi sunt inerente credinţei trăite şi mărturisite, ceea ce înseamnă că credinţa autentică este molipsitoare, cineva venind în contact cu un credincios al lui Hristos are numai două reacţii la dispoziţie: fie îl respinge pe acesta şi-l persecută, fie se schimbă el însuşi şi căindu-se de viaţa sa de dinainte, viaţa fără Hristos, îl primeşte pe Hristos şi realizează prin fiinţa sa că cel prin care i-a venit credinţa aceasta minunată este frate cu el, frate după o ordine nouă, Cea a lui Hristos.
    Acum, atunci când cineva simte nevoia să discute pe teme legate de credinţă şi o face fără să “molipsească” pe cei cu care vine în contact, provocând respingere sau atracţie, acela nu are darul, nu este în Hristos.
    După aceasta ştim că cineva este în Hristos, dacă fără voia lui provoacă respingere din partea celor devotaţi lumii prin interesele şi prin poftele lor, sau căinţă la cei care plâng în mijlocul lumii pentru răutăţile semenilor lor şi nu-şi găsesc locul în ea… Aceştia mai sunt numiţi şi cei mai mici ai Domnului, şi în Predica de pe munte sunt numiţi de către Iisus “fericiţi”, pentru motivele arătate mai sus, şi altele de acelaşi fel…
    Tu cum eşti?
    Te cerţi cu ceilalţi pe motive de polemici relative la termeni, care sunt secundari, singură credinţa trăită ( asta înseamnă a fi în Hristos) şi mărturisită ( în mijlocul lumii, adică împotriva ei) fiind ceva cu adevărat crucial!
    Crezi că faptul de a fi membru al Bisericii Ortodoxe Române te face deja să fii mântuit, fără să duci Crucea ta şi fără să te lepezi de persoana cea după chipul acestei lumi trecătoare?
    Sau poate crezi că a fi membru al altei instituţii ecleziastice, cum ar fi cea catolică, de pildă, te face sa fii mântuit aşa, fără să dai lupta ta, personală contra lumii şi a duhurilor care asupresc pe Om prin gândurile răutăţii din Văzduh?
    Cere ajutor Domnului care s-a dat pe Sine de bună voie şi vei vedea şi tu bârna din propriul tău, aşa cum am vazut-o şi încă o mai văd şi eu…

    Laudă lui Hristos Domnul!

  28. @alex demeter:

    Domnule, tocmai ce v-am recomandat pe cealalta pagina un material despre termenul de catolicitate. Daca persistati in acest mod autist de a comenta, ne pare rau, ne vom vedea nevoiti sa va oprim comentariile, pentru ca acest site nu este platforma de propagat invataturi bizare personale, ci este de raspandire a invataturii Bisericii (care este doar cea Ortodoxa).

    Acum, daca dvs credeti ca stiti mai bine Scripturile decat parintii Muntelui Athos, nu ne ramane de facut decat sa ne exprimam regretul pentru dumneavoastra… Rataciti, si inca mult, crezand ca stiti ceva din Scripturi sau ca ati inteles ceva din Hristos.

  29. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (II) “Eu sunt impotriva Europei! Ma rog din tot sufletul sa nu intrati niciodata in UE!” (VIDEO)
  30. Pentru dezastrul, profetit biblic de altfel, (dez)orientarii de astazi a omenirii, criza valorilor si a organizarilor sociale (de sistem) in urma umanismului, a secularizarii, a modernismului, a globalizarii si a post-modernismului anarhic (care de fapt reprezinta reluarea intr-o forma noua a unor erezii si anomalii vechi in istorie), papismul (catolicism este incorect spus) are o grea vina, deoarece a introdus erezia Filioque in credinta adevarata revelata oamenilor de catre Dumnezeu-Cuvantul, din cauza trufiei Romei, care s-a despartit de biserica lui Hristos (considerandu-se prea puternica in planul lumesc).
    <> (Vasile Catalin Tudora : Filioque-iota teologiei secolului XX)
    Astfel, subordonarea Persoanelor-Ipostas Dumnezeiesti de catre Sfinta Treime, pe care o face papismul, fara sa tina seama ca fiecare Persoana-Ipostas contine Firea-Fiinta Dumnezeiasca, sau Sfanta Treime, Intreaga, ca este Unul Dumnezeu Intreg in fiecare Ipostas-Persoana, papismul a generat in credinta impresia Unui Dumnezeu oarecum impersonal (sau mai putin personal) si organizat ierarhic, rezultand o falsa relationare intre Persoanele-Ipostas ale Sfintei Treimi. Aceasta erezie, provenita din Filioque, numita erezia trinitara, a sablonat, adica a conditionat mintea teologilor, a filozofilor, a artistilor, a juristilor, a ganditorilor, a sociologilor, chiar si a tehnicienilor, a inginerilor, a savantilor papismului, carora li s-a parut astfel firesc sa subordoneze si persoana-ipostas lumeasca “firii lucrurilor”, adica sistemului social gandit si proiectat, decretat si impus de cei enumerati mai sus, in temeiul intelegerii lor eretice a Lui Dumnezeu . Impactul proiectiei deformate de gandire si aplicarea in forta a acestei erori, a papismului, care domina lumea militar si economic, s-a repercutat in toata lumea, impunandu-se chiar si in lumea pagana si influentand toata gandirea lumii, indiferent de credinta, influentand chiar si popoarele din spatiul ortodox. Deci, intr-o lume cazuta din cauza pacatului originar, in care este mai greu sa cladesti decat sa distrugi, mai greu sa nasti decat sa omori, mai greu sa intelegi adevarul decat sa-l desfiintezi, etc., s-au mai suprapus in ultimul mileniu si cliseele eronate de gandire lumesti generate de erezia filioque, care au generat o societate omeneasca in care “firea lucrurilor” (adica sistemul) striveste persoana (ipostasul) si valoarea acesteia. Persoana nu a mai contat, nici faptul ca este unica si irepetabila (nu s-a mai nascut si nu se va mai naste vreodata alta identica). Au aparut in societatea umana erorile gandirilor papiste sablonate : sistemul piramidal ierarhizat, legile specifice acestuia cu cercetarile social-manageriale, productia de masa, standardizarea, etc., sistemul izolandu-se de persoanele care-l alcatuiau a devenit schizofrenic. Avand dominatie si putere lumeasca, eroarea sistemica s-a generalizat peste tot in lume, indiferent de credinte. Au contribuit masiv si umanismul (omul in centrul atentiei, inlocuindu-L pe Dumnezeu), secularizarea, fascismul si comunismul, emanciparea, modernismul, globalizarea, post-modernismul si incurajarea sistemelor anarhice si a pseudo-valorilor. Evident ca lucrurile au luat-o razna progresiv: din papism s-au desprins protestantii (erezie din erezie), din protestanti s-au desprins neo-protestantii (erezie din erezie din erezie), au mai aparut vechile erezii in forme noi, moderne, influentele pagane si ecumenismul (a-tot-erezie). Acestea s-au acordat si s-au adaptat tot mai bine transformarilor sociale descrise mai sus si au generat noi transformari sociale, ale caror urmari se vad deja si se vor vedea in viitor (probabil mai intai se produce o babilonie, o amestecatura, apoi se ajunge la anarhie pana la exasperarea tuturor, pana la aparitia unui fals salvator care va urmari sa-i controleze, sa-i cearna si sa-i stapaneasca pe toti). Daca dintr-o eroare aparent minora* a rezultat atata dezordine in lume, este infiorator sa ne gandim unde va ajunge lumea, stiind ca protestantii, neoprotestantii, paganii, ateii si chiar unele organizatii demonice au putere financiara si “proiecteaza” si ei sisteme ale viitorului omenirii, incercand sa se “armonizeze” cu lumea si sa se integreze. Procesul este in desfasurare si considerat legitim d.p.d.v. al “corectitudinii politice”, iar erorile sunt “motivate” cu devize gen “omenirea cauta sa se auto-defineasca, sa se regaseasca…” sau inselarea cu “iubirea aproapelui este prioritara formei credintei” **.
    Dar, oare cum ar fi evoluat o lume care s-ar fi impus drept, fara influenta din filioque si fara alte erezii pe care le-au adaugat papistii in ultimul mileniu, intelegand ca persoana este reprezentanta umanitatii si umanitatea este formata din toate persoanele acestea unice si irepetabile si reprezentata de fiecare din ele (acel “macrocosm in microcosm”, universul continut intr-o unitate***). Poate ca am fi avut o lume a mestesugarilor dichisiti, a lucratorilor credinciosi, care exceleaza cu rabdare si cu pasiune, ca iconarii sau ca si curelarul pe care l-a intalnit Sfantul Antonie, o lume a artistilor si a ganditorilor si a functionarilor care doresc sa le impartaseasca confratilor din cunostintele si experienta lor, in care am fi pus accent nu pe consum ci pe lucrul in sine si pe lucrare, in care ne-am fi straduit cu totii sa lucram unul pentru celalalt pana suntem multumiti, o lume in care sa daruim fiecare celuilalt cu bucurie si cu pretuire tinand cont de dorintele, de unicitatea si de gusturile personale ale fiecaruia asa cum ne place sa se tina cont de personalitatea noastra, de propriile preferinte, evitand uniformizarea, standardizarea, productia pe banda rulanta, evitand ineptia concurentei si servirea “la gramada”, fara sa urmarim castigul banesc ci multumirea aproapelui.
    Drumul pe care merge omenirea se poate numi “din eroare in greseala, pana la tinta finala”, conform gandirii ortodoxe in acord cu Hristos (Care ne spune ca lumea aceasta cazuta este sub stapanirea duhului celui rau si viclean), explicandu-se astfel si prosperitatea societatilor eretice (cazute), care au fost si sunt “ajutate” de duhurile rele ale “razboiului nevazut”, care impinge lumea spre finalul biblic. Doamne miluieste-ne !
    – – – – – – – – – – – – – – – –
    * Mai in gluma, mai in serios, sa ne intrebam ce inseamna o greseala minora ? Demult, primii oameni au muscat dintr-un mar si iata ce s-a intamplat cu omenirea..
    ** “Orb pe orb duce in groapa”. Deci, daca ne iubim semenii ca pe noi insine, trebuie sa le aratam Adevarul, Calea dreapta si nu sa-i ingaduim “cu iubire si bunavointa” in inselare.
    *** Universul reprezentat intr-o unitate se releveaza cel mai simplu in modelul matematic al dreptei numerelor reale, in care segmental de dreapta al unei unitati are o infinitate de numere (valori), la fel ca si dreapta reala.

  31. Pingback: IPS Serafim de Pireu la Duminica Ortodoxiei: ECUMENISMUL – PANEREZIE SI MISCARE SIONISTA PENTRU O RELIGIE UNIVERSALA. Papismul nu este Biserica! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  32. Pingback: Papa Benedict, invitat in BULGARIA de presedintele tarii in ziua… Sfintilor Chiril si Metodiu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Sinaxa clericilor si monahilor din Grecia acuza MENTALITATEA PAPISTA a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. EXPUNERE PATRISTICA EXHAUSTIVA A DEVIERILOR ECUMENISTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos il acuza de NEOARIANISM pe mitropolitul filocatolic Ioannis Zizioulas: “IN BISERICA ORTODOXA NU SE MARTURISESTE PAPISTASESTE!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  35. Pingback: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la dreapta Papei Benedict la comemorarea Conciliului II Vatican, reiterand erezia ”BISERICILOR SURORI”: SPERAM CA BARIERELE DINTRE BISERICILE RASARITEANA SI APUSEANA VOR FI ELIMINATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  36. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos: Deosebiri fundamentale intre ortodoxie si papism. CATOLICII NU AU SFINTE TAINE - Razboi întru Cuvânt
  37. Pingback: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la pomenirea patriarhului Athenagoras: CONTINUAM ”DIALOGUL” PANA LA MAREA ZI A UNIRII TUTUROR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  38. Pingback: FARA PRECEDENT DE LA SCHISMA DIN 1054: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la inscaunarea PAPEI FRANCISC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  39. Pingback: PRIMATUL PAPAL, OBSESIA ABSOLUTA A VATICANULUI. Interviul cardinalului Kurt Koch, seful Consiliului de Promovare a Unitatii Crestinilor - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  40. Pingback: Cardinalul Kurt Koch re-afirma scopul ecumenismului catolic: ACCEPTAREA PRIMATULUI PAPAL DE CATRE ORTODOCSI - Război întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare