Ceausescu “razbunat”: OMUL NOU, REEDUCAT FACE LEGEA ASTAZI. E delator si calomniator, lingusitor cu cei mai puternici si tiranic cu cei mai mici

• Blogul Dr. Vasile Astărăstoae: Razbunarea postuma a lui Ceausescu – omul de tip nou

La inceputul acestei saptamini, la deschiderea evenimentului “Zilele UMF Iasi” am avut un discurs in care spuneam, printre altele, ca Ceausescu s-a razbunat postum prin omul de tip nou pe care el l-a visat si care, iata, acum, in zilele noastre, a devenit un standard.

Abordarea mea a starnit discutii si polemici dar mai ales intrebari. O sa incerc sa imi explic in citeva cuvinte ideea lansata.

Regasim omul de tip nou al lui Ceausescu in toate structurile sociale si administrative. E omul nou care a pus mana pe parghiile decizionale din Romania, e un om care vine cu o curatenie a mintii pe care doar spalatul creierelor din epoca ceausista o putea asigura.

Da, spalatul creierelor prin propaganda a fost mai eficient decat ne imaginam pe vremuri, cind reuseam sa spunem bancuri politice si sa radem de lozinci. Intruchipare a realismului socialist, omul nou – mare erou – nu crede in intelectuali si nu accepta existenta acestei clase, nu crede decat in valorile proprii si detesta diversitatea de valori.

Lipsit de cultura dialogului, construind doar pe frica pe care el insusi tine sa o imprastie si ridicind invidia la nivel de calitate competitionala, omul de tip nou utilizeaza ca arma principala calomnia si delatiunea, mascindu-le sub sintagma “spirit cetatenesc”.

Intr-o astfel de dezvoltare canceroasa a societatii e nevoie de un anticorp si cred ca Universitatea ar putea deveni instrumentul de lupta impotriva omului de tip nou. Cu toate ca nici Universitatea nu poate fi lipsita total de exemplare de acest tip.

Din fericire, mediul permite identificarea rapida: e omul invatat si dornic sa promoveze doar ca sa ajunga sef si sa isi poata exersa tirania; o face utilizand injuria, defaimarea, calomnia; e umil cu seful sau dar tiranic cu subalternii. Stim ca agenda unei persoane are trei dimensiuni: agenda personala – legitima, normala, agenda publica si agenda nationala. Ei bine, la omul nou agenda personala domina pina la acoperire celelalte doua directii. El, omul nou, este centrul universului si pentru asta poate incalca orice regula.

Uitati-va acum in jurul vostru: il veti identifica cu usurinta. E usor sa il simti daca reusesti sa nu devii tu un om de tip nou. Putem sa il vedem si aici, printre noi, in Universitate, chiar daca rar. E important sa ii tratam ca pe un cancer social si sa ii operam in faza incipienta.

***

• Pr. Ioan Valentin Istrati [Doxologia]: Mustrare si indreptare

În societatea consumistă de astăzi, standardele se calculează cantitativ, în funcţie de parametri abstracţi, bazaţi pe randament, calitate, eficienţă etc. Să luăm spre exemplu o firmă. Capacităţile de muncă ale lucrătorilor sunt de cele mai multe ori ţinte calculate anterior, lipsite de preocupare pentru oameni. În această perspectivă, mişcarea de peste ocean numită „christian business” încearcă să recreeze o atmosferă de „trade” bazată pe principiile fundamentale creştine, printre care menţionăm compasiunea, înţelegerea, spiritul civic, implicarea, ajutorul etc. Din păcate însă asemenea încercări sunt doar sporadice. În Occident mai ales, politica junglei economice înseamnă înghiţirea şi dezintegrarea celui slab şi adaptarea la orice condiţii de piaţă. Astfel, îmi spunea un prieten care munceşte din greu în Italia, că pauza de toaletă este calculată strict şi scăzută din numărul total de ore de muncă, nu cumva să fie plătită.

Omul, în asemenenea condiţii, devine un robot bun de muncă, care trebuie exploatat la maximum. În această filosofie a randamentului maxim, există însă lipsuri fundamentale: capacităţile creative, organizatorice, străfulgerările de entuziasm, spiritul de convingere, mimetismul celor care muncesc sau nu, inovaţia, toate acestea sunt lăsate la o parte sau ignorate in corpore pentru ideea fixă de eficacitate.

„Politica de cadre”, aşa cum era ea numită în vremurile de întuneric prin care am trecut, suferă frecvent de boli de nutriţie, de parazitoze valorice fundamentale, de sindrom al linguşelii sau de excrescenţe maligne ale delaţiunii, părerilor sau invidiei.

Revenim la reproş. Orice lucrare comunitară are în mod sigur o procesualitate unică, în care trebuie respectate anumite reguli şi ţinte. Asta înseamnă că disfuncţiile trebuie să apară şi trebuie reparate. Aici intră şi neatenţia, ignoranţa, lenea, delăsarea etc. Criticile justificate sunt în mod sigur calea către corectarea greşelilor, voite sau nu. Ele sunt astfel o necesitate interioară a lucrului în echipă.

Important însă este şi felul în care faci cuiva un reproş, după ce a greşit. Dacă o asemenea mustrare este distantă, vocală, emană superioritate şi dispreţ, dacă umileşte sau descurajează, atunci de cele mai multe ori ea se încadrează în categoria abuzurilor sau chiar a păcatelor. De fapt reproşul abuziv instaurează în primitor o distanţă, o reacţie, mai ales atunci când critica nu este justificată sau nu e înţeleasă deplin.

Mai există în politica de birou un fenomen demn de catalogarea sa în manualul manipulării sovietice.Există oameni care au reproşuri gata pregătite, care în loc să răspundă la salut au deja critici la activ, pentru a instaura deja un climat în care inferioritatea celuilalt poate fi folosită abil. Ştiu oameni care când te întâlnesc, îţi reproşează ceva (hai băi, de ce nu răspunzi la telefon, deşi nu te-au sunat sigur), fac observaţii acide cu privire la aspecte din viaţa ta, doar-doar ar căpăta ceva credit în faţa ta sau şi-ar exprima spiritul de dominaţie.

Hristos nu face reproşuri, nu doreşte să domine, criticile lui vizează defectele de mântuire ale oamenilor, mustră fără a jigni, dojeneşte iubitor, e interesat fără a deveni insistent, e discret fără a fi superficial, sancţionează răutatea fără a instaura obedienţa, urăşte păcatul dar iubeşte pe păcătoşi. Dumnezeu caută întotdeauna un nou început al umanităţii în persoane, deschide izvorul de viaţă ascuns sau surpat în fiecare om, deşteaptă dorul după nemurire, transformă delăsarea păcatului în bucuria schimbării.

În această perspectivă, o disciplină comunitară creştină trebuie în mod necesar să dezvolte respectul pentru valoare, grija pentru fiecare suflet nemuritor, atenţia pentru detalii dar şi pentru întreg, încurajarea spiritului creativ, dezvoltarea relaţiilor inter-umane, respingerea minciunii, delaţiunii şi răutăţii.

Legaturi: