INCENDIU LA BISERICA “SFANTUL DANIIL SIHASTRUL”, unde slujeste parintele Mihai-Andrei Aldea. UNDE PUTETI AJUTA

16-12-2012 1 minut Sublinieri Print Print

Focul a izbucnit de la baraca din apropierea bisericii, unde se adăpostea un om al străzii, miluit de preot. Flăcările au înghiţit şi turla bisericii. Pompierii de la ISU Bucureşti s-au luptat timp de două ore şi jumătate cu limbile mistuitoare ale focului.

Flăcările incandescente au izbucnit în jurul orelor 4 dimineaţa în baraca din coasta Bisericii Daniil Sihastrul, din cartierul Berceni. Cu doar câteva ore înainte de începerea slujbei de Duminică.

Focul s-a extins şi asupra acoperişului Bisericii. “De la scântei a luat foc acoperişul lăcaşului sfânt, turla bisericii fiind afectată”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile. Pompierii s-au luptat cu fiara roşie folosind 7 autospeciale cu apă, două cu autoscări, două pentru descarcerare şi o maşină de prim-ajutor. La 6,30 dimineaţa bestia mistuitoare a fost lichidată.

“La Biserică ştim clar, incendiul a pornit de la scânteile care au sărit, ridicate de vânt până la turlă. Deocamdată nu a fost stabilită cauza incendiului izbucnit în baracă. Poate să fie de la un reşou lăsat în priză, un muc de ţigară nestins ori un scurt circuit, vom vedea şi după ce îl audiem pe cel care stătea în baracă”, a precizat Daniel Vasile pentru EVZ.

Dimineaţă, preotul a ţinut slujba de Duminică afară, în curtea bisericii. Biserica este construită într-o micuţă “piaţetă” între blocuri. Focul a speriat locuitorii din împrejurimi.

Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în cartierul Berceni din Capitală. Turla şi acoperişul bisericii Sfântul Daniil Sihastrul au fost mistuite de flăcări. Pompierii au intervenit cu şapte autospeciale pentru a stinge focul.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 4 dimineaţa la biserica Sfântul Daniil Sihastrul, din Sectorul 4 al Capitalei. Pompierii au intervenit cu şapte autospeciale şi s-au luptat cu flăcările timp de trei ore, până au reuşit sa limiteze proporţiile incendiului. A fost afectată doar partea exterioară a bisericii, acoperişul, învelitoarele din tablă şi ornamentele exterioare.

Nota noastra:

Biserica Sfantul Daniil Sihastrul din cartierul Berceni a fost ridicata prin ostenelile parintelui Mihai Andrei Aldea care, timp de mai bine de 10 ani, a infruntat nenumarate piedici, greutati si lipsuri. In ultima vreme biserica era aproape finisata.

In mod sigur este nevoie de ajutorul nostru. Cei care pot ajuta Biserica sunt rugati sa o faca aici:

Biserica Ortodoxã Românã
Arhiepiscopia Bucureştilor
Parohia Cuviosul Daniil Sihastrul

Preot Paroh: Aldea Mihai-Andrei
Epitropi: Nicolae Braşoveanu, Marian Ştefănescu, Cornel Vizanti
Adresa: Str. Covasna nr. 23-25, Sector 4, Bucuresti (pentru HARTĂ, click AICI !)
Tel.: 021/683.29.82 sau 021/682.20.95 sau 074680728
3

Cod fiscal: 13621425
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150001 – ROL, BCR sucursala sector 1, Bucuresti
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150002 – EURO, BCR sucursala sector 1, Bucuresti
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150003 – USD, BCR sucursala sector 1, Bucuresti
Cod Swift: RNCBROBU


Categorii

Apeluri, NEWS (STIRILE ZILEI), Preoti si duhovnici romani, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “INCENDIU LA BISERICA “SFANTUL DANIIL SIHASTRUL”, unde slujeste parintele Mihai-Andrei Aldea. UNDE PUTETI AJUTA

  1. Multumim din suflet pentru anunt !

    Chiar vroiam sa va scriu acum cu rugamintea de a posta ceva similar.

    Partea exterioara a bisericii tocmai ce fusese terminata …

    Este o ispita, intr-adevar, f. mare iar nevoie de ajutor este pe masura !

  2. Consider ca este un semn care sa ne faca sa credem mai mult in tatal ceresc bunul Dumnezeu. Nu este primul incident de aceia cred ca este un semn sa intelegem cat de important este calea mantirii noastre,destul ca masoneria mondiala cheama spiritele rele macar cei care isi vor da seama de adevar sa mergem cu Dumnezeu la lupta impotriva sarpelui din iad.

  3. @ Bogdan

    Eu nu spun ca nu este un semn, dar nu inteleg de ce ar fi un semn in directia indicata de tine ? (sa credem mai mult in Dumnezeu …)

    Cu alte cuvinte, tu consideri ca cei care s-au ostenit pt. zidirea si inchinarea respectivei biserici lui Dumnezeu nu au avut suficienta credinta ? Sau cum ? (fa-ma te rog sa inteleg, chiar nu pricep care este legatura intre acest incident si masonerie, lupta impotriva “sarpelui din iad”).

  4. Daca se stie cauza incendiului care a pornit din pricina baracii unde se incalzea amaratul ala de cersetor, eu trag mai multe concluzii:

    1.cersetorii trebuiesc adunati de pe strazi si adapostiti in camine, unde sa aiba posibilitatea de a da jos stratul gros de murdarie de pe ei, sa manance o ciorba calda si sa aiba un loc unde sa doarma, sa se incalzeasca; pentru ca sunt multi (din ce in ce mai multi) ar trebui interogati (daca nu sunt din Bucuresti) de ce nu sunt trimisi in satele lor, de unde au venit si sa reinvete munca campului daca fabrici sau combinate nu mai exista pe pamantul lor…am vorbit cu cativa si mi-au spus ca sunt adapostiti pe timpul iernii la camine de batrani dar…mai ies si ei la o ‘cerseala’ din care – numai pe timpul verii, timp de o luna de zile – o singura persoana, a facut 850 roni pe care i-a dat mamei ca sa-si íntretina baietii (apti de munca) dar lenesi ocupati cu furatul; persoana de care vorbesc are 35 de ani, este din Ploiesti si intreaga la trup…unii isi merita soarta si nu trebuiesc ajutati daca si-au parasit casa parinteasca si prefera sa vagabondeze prin Bucuresti sau alte orase iar – pe deasupra tuturor – sunt intregi la minte si la trup; ma intreb – la ei nu se aplica “cine nu munceste, nici sa nu manance?”; ar trebui sa li se faca rusine vazand pe cei nevazatori care impletesc perii la o cooperativa si sunt platiti cum sunt platiti….

    2.cine stie din ce fel de bani au fost facute donatiile pentru biserica – din munca cinstita sau din bani murdari, murdariti…fiindca, una e sa-i dai lui Dumnezeu jertfa curata, din truda muncii tale, alta – sa-i dai din mici smecherii, furaciuni (la gram, la cantar sau in alt fel) sau, din trafic de carne vie; la fel de grav – chiar daca din munca cinstita – este milostenia facuta Bisericii din munca prestata in zile de Duminici;

    3.in cazul in care n-a fost vorba nici de bani murdari ori munciti Duminica, Dumnezeu vrea – prin efortul comun al altora – sa mai ADAUGE in randul ctitorilor si pe altii, iar prin milostenia/dania lor, sa le ierte pacatele – lor si ale inaintasilor lor; spun asta fiindca, Biserica Sihastriei (pe vremea Pr.Paisie si spus de Pr.Cleopa) a luat foc ‘din senin’ si i s-a descoperit Pr.Paisie motivul – alti ctitori!

    Motivele sunt multe si marunte….inclusiv gandul rau si obida pentru cei care nu vad cu ochi buni o Biserica langa blocurile lor, deranjandu-i clopotele (atunci cant bat) ori insasi prezenta ei, care le amintesc pacatele lor…

  5. Ca sa imi mai menajez putinii nervi si neuroni care mi-ai mai ramas intacti, voi incerca sa nu raspund mesajului Magdei, desi poate ar trebui sa ne gandim mai intai cum puteam ajuta, nu daca biserica respectiva isi merita sau nu soarta.

    Reiterez asadar inca o data nevoia f. mare de ajutor pe care o avem in aceste momente.

  6. Haideti sa ajutam fiecare dupa putere si sa lasam despicarea firului in patru care nu duce nicaieri. Probabil au nevoie si de bani, dar cel mai mult de mana de lucru, dat fiind ca se apropie si hramul bisericii si vremea e cam proasta pentru (re)constructii. Parca a mai fost in vara un caz asemanator cu o biserica (de Sf. Pantelimon?). Toate au un rost la Dumnezeu si-l vom afla cat de curand.

    Cat despre cei fara de adapost e o problema f. grava si in Iasi – sunt multi care traiesc pe sub poduri. Multi si din cei care aveau apartament si servici. Incet au pierdut serviciul, apoi datorita neputintei de a-si plati intretinerea si apartamentul. Este o adevarata mafie a vanarii apartamentelor celor cu datorii mari. La un moment dat cand ajungi la cateva mii datorii se acumuleaza si restante care dubleaza datoria de intretinere. In momentul cand ai deja cateva mii datorie si alte mii restanta, chiar la un salar de sub 1000 cu care abia supravietuiesti lunar, devine efectiv imposibil sa mai poti plati vreodata intretinerea sa devii la azi. In acest caz intra in scena panica si disperarea ca in curand vei pierde apartamentul si cateva suflete vor ajunge in strada. Devine o problema de timp pana cand mafia apartamentelor va pune mana pe el, dupa judecata si altele.

    Asta considerand si cate apartamente sunt goale, nelocuite de cei plecati din tara sau care au cate 2-3 locuinte.

  7. @ Magda
    Cu oamenii strazii s-au facut si se fac numeroase experimente.
    De exemplu, in Ungaria, acum 10 ani s-a facut un recensamant al oamenilor strazii si au rezultat cam 30.000 persoane in Budapesta in special. Ca atare, statul maghiar ia luat si ia amplasat in mediul rural, in locuinte parasite si in masura posibilitatilor ia si angajat. Rezultatul: dupa un an cam 85% s-au intors inapoi in capitala, pe strazi.
    Recent, in Praga, am vazut ca oamenii strazii sunt angajati de primarie ca un fel de supraveghetori ai strazilor. au ecuson in piept si se simt foarte mandrii de asta. Evident, serviciile lor nu sunt indispensabile, dar in felul acesta se incearca sa li se reconstruiasca demnitatea umana.

  8. @Dumitru

    Stiu ca se fac experimente pe amaratii astia…de unii, chiar mi-e cumplit de mila;
    -n-ar trebui sa existe oameni – asemeni cainilor vagabonzi – pe strazi- asta spune multe despre noi…

    -personal, am o ciuda veche: de cand au gresit aia doi in Gradina Edenului, TRAG ponoasele pana in zilele noastre toti urmasii, datorita hainelor de piele – simti frigul, caldura, umezeala, vantul, vipia;

    -si asta nu e tot: cortegiul de boli pana la pierderea dintilor si-a puterii (fizice si/sau intelectuale) care te insotesc pana la moarte…

    -nu stiu! Face parte din iconomia lui Dumnezeu si partea asta a hainelor de piele si a alternantei anotimpurilor – care, nu se mai succed lin…pe nesimtite, cum era in Rai – ci, le simti cu toata forta – cand ti-e frig de-ti clantane dintii, cand te biciuie o ploaie din aia de te patrunde pana la os ori caldura aia de simti ca-ti fierb creierii, cand ti-e foame, cand ti-e sete…ce bucurie pe tine, ce satisfactie tactila sau gustativa (dupa caz) cand ajungi sa ti le domolesti/potolesti!

    Asta e una din dovezile in care arata cat de slabi, de fragili, cat de aplecati spre compromis suntem – prin ceea ce am fi capabili sa facem (ilegal, imoral) – pentru a nu pierde aproape nimic din tot ceea ce ne-ar putea proteja…de noi insine, trupul nostru, nevoile noastre; poate aici este si indrazneala si chemarea – de a ne detasa, de a ne incredinta proniei Lui, ‘obligandu-L’ cumva…prin increderea acordata, sa ne protejeze, sa ne poarte de grija;

    Proba de foc vine uneori si la tinerete, dar mai ales spre batranete cand, dupa ‘oboseala’ vietii traite, te ajunge din urma (parca punand capac la toate) si cortegiul de boli pana la pierderea dintilor si-a puterii (fizice si/sau intelectuale) si care te insotesc pana la moarte…

    – eu stiu/realizez ca dau smerenie (sau smerire de nevoie), te face sa te dezlipesti lumeste de ceea ce te leaga aici, te aduce in starea de pocainta daca ai uitat ce-ai facut si de unde vii, care-s originile tale (ceresti); de ce ai venit (scopul vizitei pamantesti);

    Toate au o logica, tin de o intelepciune…insa, cand dau navala peste noi, ne credem nedreptatiti – sigur! Nu iese fum fara sa faci foc; focul dat/aprins de x sau y, din z pricina sunt importante si-mi vine intrebarea: ‘daca n-am fi avut slabiciunile trupesti si sufletesti, nevoi de tot felul datorita caderii lui Adam si Eva, noi….urmasii, urmasilor lor, intre noi, am mai fi vorbit unii cu altii?! Ne-am mai fi ajutat unii pe altii la nevoie, in nevoie? Eu zic, ca NU!

  9. Am incercat sa sun, repetat, la numerele de telefon date si nu raspunde nimeni. Mai are cineva alt numar de telefon al Parintelui Aldea?

  10. Poate e bine de stiut ca si cladirile ridicate de Pr. Ioan de Kronstadt au luat foc si Parintele le-a zidit din nou. Fara prea multe interpretari; lumea e fragila, nu prezinta siguranta maxima si intervin si nenorociri. Personal cred ca mai ales in depasirea acestor situatii se vede valoarea omului care le-a agonisit, nu in pierderea lor. Deci e binevenit ajutorul si sprijinul material, ba chiar si moral.

  11. magda ei acesti oameni napastuiti nau absolut nicio vina, nenorocirea mare este ca ft multi vor ingrosa randul acestora, nimeni nu face nimic pt. acestia, iar in ce priveste centrele de plasament este o adevarata sursa, dupa varsta de 18 ani li se dau cu sutul si unde sa se duca in alta parte daca nu pe strazii, in concluzie: nimeni si nimic nu fac pt acesti napastuiti, sant in cu totul de acord cu domnul din iasi

  12. Codul IBAN in euro se pare ca e gresit.
    Am incercat sa sun la numerele fixe dar nu raspunde nimeni.
    Puteti afla care e codul IBAN corect pentru contul in euro?

  13. @ Mihaela M

    In ce sens este gresit ? V-au spus asa de la banca sau va spune asa aplicatia de internet banking ?

    Ma voi interesa, dar acestea sunt IBAN-urile – presupuns corecte – care mi-au fost furnizate si mie pentru site-ul parohiei la vremea respectiva.

    Oricum, puteti incerca sa depuneti si in contul de LEI. Chiar daca va exista o mica pierdere de conversie totusi tranzactia se va efectua.

  14. @ Lucian

    N-am fost la banca, am incercat on-line si am primit mesajul ca numarul de cont e gresit.
    Am sa incerc si cu contul in lei.

  15. @ Mihaela M

    Poate ati luat cu copy si paste IBAN-ul cu o cifra in minus sau cu un spatiu in plus.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Articole Recomandate

Documentare