VENDEE 1793. Documentar despre Revolutia Franceza (Video + subtitrare in romana). CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare

19-12-2013 10 minute Sublinieri

Documentar cutremurator despre genocidul matricial si prefigurator al crimelor totalitare contemporane: cum au fost exterminati “fara mila” si sistematic, laolalta barbati, femei si copii, “banditii” vinovati ca nu au primit noua ordine revolutionara


Revolutia Franceza, matrice a viitoarelor… de medialert

Vendée, 1793. Țăranii sprijină inițial Revoluția, dar, când Republica Franceză interzice libertatea religioasă și introduce serviciul militar obligatoriu pentru a merge la luptă împotriva Europei, aceștia se intorc rapid împotriva ei.

Republica tremură și are de gând să se răzbune fară nici o milă. Sub comanda Comitetului de Siguranță Publică, măcelurile se declansează pe o scală inimaginabilă. Zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, si ii extermină metodic.

În 1986, tânărul istoric Reynald Secher publică o teză în care descrie masacrele din Vendée și le arată ca fiind un genocid. Acesta este sfârșitul unui subiect-tabu pentru 200 de ani, timp in care istoriografia franceză a ocultat cu desăvarșire acest subiect.

În acest video se face un rezumat al documentarului difuzat pe postul France3 la 7 martie 2012, in care realizatorul Franck Ferrand tratează acest subiect delicat al istoriei naționale franceze.

Varianta integrala a documentarului (doar in limba franceza) se poate gasi la adresele:

Partie 1 http://rutube.ru/tracks/5413459.html
Partie 2 http://rutube.ru/tracks/5413515.html

Traducere si subtitrare a documentarului – Razbointrucuvant

GENOCIDUL VANDEEAN (APRILIE 1793-IULIE 1794)

La 15 decembrie 1794, cu ocazia procesului Carrier, avocatul Villeneuve depune marturie in termeni foarte precisi in raport cu contextul:

“Dupa bataliile de la Mans si de la Savernay, Vandeea a fost nimicita. Mai ramaneau doar cateva plutoane rebele carora Charette, Stofflet si La Rochejaquelein straduiau sa le mareasca efectivele. Comunele se reintorceau la ordine. Aveau sa fie in intregime supuse: numai clementa, blandetea, amnistia puteau aduce pacea in acele tinuturi nenorocite…”

Dar Conventia [organismul de conducere al Frantei Revolutionare – n.n.] a hotarat altfel. Hentz si Francastel, comisari ai republicii, se explica in aceasta privinta in cadrul unui lung raport de 38 pagini redactat in vendiamar anul II [dupa cronologia noua inventata de revolutionari – n.n.] pentru Conventie:

“Gandul unei amnistii era odios si demnitatea nationala il respingea […] chiar daca razboiul din Vandeea era terminat din punct de vedere politic”, de unde “sistemul preconizat de Conventie ca nu ar exista vreun mijloc de a readuce calmul in acest tinut decat dand la o parte tot ce nu era vinovat si inversunat, exterminand restul si repopulandu-l cat mai curand posibil cu republicani care si-ar apara caminele”…

Ideea de a extermina populatia din Vendeeavandea-59 este pentru prima data enuntata la 4 aprilie 1793 de anumiti politicieni si ofiteri superiori. In iulie 1793, ministrul Barere propune personal “un plan de distrugere totala” pentru motive militare cu ocazia unui discurs transmis posteritatii:

“Distrugeti Vandeea! […] Distrugeti Vandeea! […] Vandeea si iar Vandeea, iata carbunele politic ce devoreaza inima Republicii franceze; acolo trebuie lovit […] trebuie distrusa pana si rabdarea”.

La 1 august, Conventia voteaza distrugerea Vandeei: padurile, dumbravile, codrii trebuiau taiati, animalele luate, salasurile confiscate, recoltele taiate. Urmeaza, la 1 octombrie a aceluiasi an, legea de exterminare:

“Soldati ai libertatii, trebuie ca banditii din Vandeea sa fie exterminati inainte de sfarsitul lunii octombrie; salvarea patriei o cere, nerabdarea poporului francez o ordona, curajul sau trebuie sa o infaptuiasca. Recunostinta nationala ii asteapta in aceste vremuri pe toti cei a caror valoare si patriotism vor fi intarit pentru totdeauna libertatea si republica.”

Formularea este voit generala si cum nu se da nicio definitie calificativului de bandit, responsabilii locali, insarcinati cu operatiunile, cer in scris precizari. Raspunsurile nu intarzie: se iau in vedere toti locuitorii. Avocatul Villeneuve va pune, de altfel, mai tarziu, aceasta intrebare:

“Ce se intelegea, deci, prin acest cuvant, banditi? Era vorba doar de rebelii inca inarmati? Era vorba si de rebelii inca inarmati reintorsi la ordine si de locuitorii din Vandeea”.

“Vandeea”, exclama Tourreau, general-sef al armatei din vest, “trebuie sa fie un cimitir national”.

Rapoartele politice si militare sunt de o precizie elocventa; trebuie eliminate in mod prioritar femeile, “bazele reproducatoare”, si copiii, “caci [sunt] pe care sa devina viitori banditi”. Dispare, de asemenea, riscul de represalii si de razbunare. Se creeaza chiar lagare de exterminare care le sunt rezervate, ca de exemplu la Noirmoutier. La Bourgneuf si Nantes se organizeaza inecari speciale pentru copii.

Vandeeni nu mai trebuie sa se reproduca; de aici, recurgerea la o simbolistica macabra ce consta in taierea sexelor barbatilor pentru a-si face din ele, printre altele, cercei, sau pentru a le arbora la centura ca tot atatea trofee, sau a face sa explodeze cartuse in aparatul genital al femeilor. Nenorocire celui care apara “aceste lupoaice si acesti pui de lup”. Calaul Lamberty va face aceasta cumplita experienta: “pentru ca a salvat de la inec”, este arestat si condamnat la moarte. […]vandea-62

Problema vandeenilor albastri [republicani – n.n.] este abordata in mai multe randuri. Desigur, ei sunt republicani, au dovedit-o, dar sunt vandeeni, ceea ce constituie in sine cea mai cumplita dintre crime. Se hotaraste deci sa fie si ei eliminati: “Moartea unui patriot este nimica toata cand este vorba de salvarea publica”, explica generalul Grignon. Carrier da o sentinta definitiva:

“De altfel, nu se poate sa mai existe asa ceva. Pot sa va afirm ca nu a mai ramas nici macar un singur patriot in Vandeea. Toti locuitorii acestei regiuni au participat, mai mult sau mai putin activ, la acest razboi.”

Reprezentantii Hentz, Garreau si Francastel sunt la fel de categorici:

“Toti locuitorii care sunt in prezent in Vandeea sunt rebeli, sunt inversunati. […] In aceasta privinta, razboiul nu va fi complet terminat decat atunci cand nu va mai exista niciun locuitor in Vandeea.”

Aceasta vointa declarata de exterminare totala ii consterneaza pe unii republicani care nu sunt la curent cu ordinele date. Unii, precum primarul din Fontenay-le-Comte, isi consemneaza surpriza si indignarea in fata acestei violente:

“In ziua de 12 scena sporeste in oroare, generalul Amey pleaca cu coloana lui si da foc tuturor fermelor de la La Rochelle pana la Les Herbiers. Pe o distanta de trei leghe, nimic nu e crutat. Barbatii, femeile, chiar si sugarii, femeile insarcinate, totul a pierit de mainile coloanei lui. In zadar nefericitii patrioti, cu certificatele de civism in mana, le-au cerut acestor turbati sa le crute viata; ei nu au fost ascultati, li s-a taiat beregata.” […]

vandea-52La 7 noiembrie, Conventia merge mai departe si sterge de pe harta Frantei regiunea Vandee pentru a o renumi departamentul Venge [Razbunare in lb. franceza – n.n.]. Rationamentul este logic: cum un om nu se poate sa se revolte impotriva republicii, vandeeanul nu poate fi deci considerat om, si cum niste neoameni nu pot avea bunuri, deci un teritoriu, acest teritoriu  nu mai poate avea nume; prin urmare Vandeea este rebotezata. […]

Trebuie apoi trecut de la teorie la practica: problema nu e usor de rezolvat, caci este vorba de a elimina 815 000 locuitori – care, in plus, sunt atat de “rai republicani” incat refuza sa se lase ucisi. Trebuie distinse trei mari etape.

Prima corespunde fazei stiintifice. Ideea este simpla, desi greu de concretizat din motive tehnice: e vorba, conform dorintei si legilor Conventiei si a Comitetului Salvarii Publice, de a pune in aplicare mijloacele de exterminare la o scara mare dintre cele mai eficace. […] aceste proiecte au fost abandonate , din cauza nesigurantei lor, in favoarea unor masuri empirice punctuale ca ghilotina – poreclita “razatoarea nationala”, “moara de tacere” sau “mama sfanta”- glontul, baioneta, sabia si patul pustii. Totusi, dupa marturisirea republicanilor insisi, ansamblul acestor mijloace este prea lent, deci ineficace, si mai ales prea costisitor; vandea-64calaul percepe 59 livre 950 pentru el, 9 pentru carator), pentru fiecare cap taiat; gloantele sunt rare si mai cu seama destinate efortului de razboi extern; baionetele si sabiile se rup usor sub loviturile repetate si paturile pustilor, de care revolutionarii se folosesc ca de niste maciuci pentru a sfarama capetele vandeenilor aliniati in forma de matanii, nu sunt destul de solide.

Pe deasupra, calaii-soldati, insuficient de caliti, devin repede ineficienti fiind “prea sensibili”. In ceea ce priveste problema financiara, se pleaca de la principiul ca executatul trebuie sa-si plateasca executia, iar daca nu, trebuie sa o faca comunele razvratite si departamentele, totul completat prin vinderea la mezat a hainelor, dintilor si parului condamnatilor. Sistemul va fi rationalizat si globalizat de catre Comisia de Subzistenta, comisie insarcinata cu jefuirea Vandeei

Orasele, mari si mijlocii, au devenit centre de exterminare, intre altele prin intermediul “anticamerelor mortii” si al inecarilor.

“Anticamerele mortii” sunt compuse din inchisori ca cea din La Bouffay si Nantes, din lagare sub cerul liber, indeosebi lagerele din insulele Loirei. Aceste locuri sunt concepute ca tot atatea “locuri ale mortii” dupa expresia la moda din Nantes. Se spera ca prizonierii ingramaditi unii peste altii vor muri in mod natural rapusi de boala sau, daca nu, se vor ucide intre ei. In fapt, rezultatele dezamagesc, caci “cainii astia nu crapa indejauns de repede”: se dovedeste, deci, necesar ca procesul sa fie accelerat, de unde recursul la mijloacele obisnuite, adica ghilotina, impuscarile masive si inecarile, surse de mari festivitati si banchete chiar la fata locului.

Mult timp s-a crezut ca aceste inecari s-au limitat doar la orasul Nantes (cel putin 23 sunt recenzate, dintre care una cu cel putin 1200 persoane); de fapt, nu e adevarat, le regasim cam peste tot.

Dupa caz, inecarile sunt individuale, pe cupluri sau in numar mare. vandea-69Inecurile pe cupluri, poreclite “casatorii republicane”, i-au amuzat in mod special pe organizatori si i-au marcat profund pe martori din cauza caracterului lor – este vorba de a uni goi (hainele sunt confiscate si vandute de catre calai) in pozitii obscene un barbat si o femeie, de preferinta tata si mama, fratele si sora, un preot si o calugarita etc., inainte de a-i arunca in apa.

Pentru inecarile in numar mare, procedura este mai lunga: se ingramadeste “incarcatura umana” intr-o galiota prevazuta cu saborduri; odata ajunsa in larg, scandurile sunt facute bucati cu lovituri de topor; apa tanseste din toate partile si in cateva clipe vasul se scufunda si prizonierii mor inecati; daca nu se intampla acest lucru, supravieuitorii sunt trecuti imediat prin taisul sabiei, de unde numele de “insabiere”.

[…]

Numeroase sunt marturiile de acest fel, al caror ecou devine avocatul Tronson-Ducoudray cu ocazia procesului Carrier. Dincolo de aceasta pledoarie, intelegem ce a vazut si auzit acest om:

“Vedeti aceste femei, aceste mame nefericite aruncate in valuri impreuna cu copiii lor. Copilaria, frumoasa copilarie, devine obiectul celei mai de necrezut turbari. O crima, pe care furiile razboiului o fac abia credibila, este comisa in orasul Nantes inarmat pentru patrie. Copii de 10, 5, 2 ani, copii ce sug inca, sunt masacrati sau inecati. Ii vad pe acesti nefericiti intanzindu-si catre calaii lor bratele nevinovate, zambindu-le de la sanul ce ii poarta si de la care un brat feroce ii smulge. Vad vandea-68fluviul aducand la mal o femeie ce isi strange inca la piept copilul mort, o fata incolacita in jurul mamei ei. Trec prin piata unde se afla instrumentul supliciului. Vad un copil de 13 ani pe esafod; el ii spune calaului aceste vorbe sfasietoare: O sa ma doara tare? […]”

Conventionalii, dintr-o preocupare pentru economie (o nava scufundata costa 200 de livre) au incercata asfixierea in vapoare inchise ermetic. Totusi, acest mijloc nu este retinut din cauza unei plangeri la municipalitate . “Horcaitul murbunzilor ii deranjeaza pe vandea-67riverani”.

Urmeaza in mod logic a treia etapa. Esecul este evident din lipsa unui plan de ansamblu. Conventia ii cere lui Tourreau, general sef al armatei din vest, sa-l conceapa, ceea ce si face in termeni foarte precisi. Pentru a-si duce la sfarsit misiunea, el se sprijina pe trei structuri: coloanele infernale, sau “cozi ale lui Robespierre”, care pornesc la drum la 21 ianuarie 1794, flotila de la Loara si Comisia de Subzistenta. Prudent, el solicita girul Comitetului Salvarii Publice, care ii este dat la 8 februarie:

“[…]extermina-i pe banditi pana la ultimul, aceasta ti-e datoria”.

El este deci linistit, cu atat mai mult cu cat a dat deja consemne:

vandea-63“Camarazi, intram in tinutul razvratit. Va ordon sa dati foc la orice poate fi ars si sa-i treceti prin taisul sabiei pe toti locuitorii pe care-i veti intalni. Stiu ca pot exista cativa patrioti in acest tinut; nu conteaza, trebuie sa sacrificam totul.”

La 24 ianuarie, adica la trei zile dupa inceputul “plimbarilor”, el reaminteste consemnele si finalitatea operatiunii:

“Daca intentiile mele sunt bine sprijinite, nu vor mai exista in Vandeea, peste 14 zile, nici case, nici hrana, nici arme, nici locuitori. Trebuie ca toti copacii, toti codrii inalti care exista sa fie doborati.”

[…] De partea vandeeana, descrierile facute dezvaluie ferocitatea situatiei:

“Femei insarcinate erau intinse si zdrobite sub teascuri. O biata femeie, ce ce se afla in aceasta situatie, a fost spintecata de vie. Numitul J. L. a fost  ars de viu in patul sau unde fusese retinut de boala. Membre insangerate si sugari erau purtati in triumf in varful baionetelor. O tanara din La Chapelle a fost luata de calai care, dupa ce au violat-o, au agat-o de un stejar. Fiecare picior era legat de o creanga a copacului si indepartat cat mai mult de celalalt. In aceasta pozitie au vandea-72spintecat-o cu sabia pana la cap si au taiat-o in doua”.

Cele mai cumplite atrocitati, raportate chiar de revolutionari, sunt comise: ei tabacesc pieile vandeenilor pentru a face din ele pantaloni de calarie destinati ofiterilor superiori; la Angers, taie capetele pentru a le diseca; la LEs Herbiers, arunca femeile si copiii, de-a valma, in cuptoare; la Clissons, topesc cadavre pentru a recupera grasimea pentru spitale si carute, etc.

Orice sentiment de mila este interzis, dupa cum proclama Carrier:

“Sa nu vina nimeni sa ne vorbeasca de omenie fata de acesti vandeeni feroce; ei vor fi exterminati cu totii; masurile adoptate ne asigura o rapida intoarcere la liniste in aceasta regiune; dar nu trebuie sa lasam nici macar un singur rebel, caci cainta lor nu va fi niciodata sincera.”

[…] Bilantul se impune: Vandeea militara, dintr-o populatie estimata la 815 000 persoane, a pierdut cel putin 117 000 de membri, dintre care o mare parte din cauza sistemului de depopulare denuntat la vremea respectiva de Graccus Babeuf, care vorbeste despre populicid.

R. Secher, “Razboiul din Vandeea. Razboi civil, genocid, memoricid”, Cartea neagra a Revolutiei Franceze, Ed. Grinta

Sursa imagini: storialibera.it

vandea-82

Memorialul de la Vendeea este construit în apropiere de Boulogne şi de Muzeul de Istorie de la Vendeea. Clădirea comemorativă a fost realizată de Agenţia „Christine de Vichet şi Philippe Noir” şi aduce un omagiu victimelor războiului de la Vendeea, în special celor 564 de victime ucise de ultima coloană General Cordellier.De asemenea, se aduce un memoriu tuturor victimelor sistemului totalitar, iar aceasta este motivul pentru care Aleksandr Soljeniţîn a inaugurat monumentul în 1993.

Două au fost marile discursuri cu care Aleksandr Soljeniţîn a scandalizat America şi Europa Occidentală, devenind de atunci încolo, pentru cei mai mulţi, un indezirabil. Unul dintre ele a fost rostit în Franţa, la Vendée, pe o ploaie infernală, în faţa câtorva mii de oameni, în toamna lui 1993, cu prilejul comemorării a 200 de ani de la primul mare genocid din istoria modernă a lumii, pe care Soljeniţîn l-a denunţat fără menajamente, arătând tuturor abominabila crimă a Revoluţiei Franceze, ce masacrase cel puţin 117.000 de creştini (cf. Le livre noir de la Révolution Français, Cerf, 2008).

Domnule preşedinte al Consiliului General al Vendeei, dragi vendeeni,

 Cu două treimi de secol în urmă, copil fiind, citeam deja cu admiraţie povestirile care evocau revolta din Vendeea, atât de curajoasă, atât de disperată. Dar niciodată nu mi-aş fi putut închipui, nici măcar în vis, că, în zilele bătrâneţii mele, voi avea onoarea de a inaugura monumentul în cinstea eroilor, în cinstea victimelor acestei revolte.

Douăzeci de decenii s-au scurs de atunci, timp în care fiecare ţară a evoluat diferit. Nu numai în Franţa, ci şi în alte părţi, revolta din Vendeea şi represiunea sa sângeroasă şi-au găsit alte şi alte lămuriri, mereu reînnoite. Aceasta deoarece evenimentele istorice nu sunt niciodată cu adevărat înţelese în incandescenţa pasiunilor care le însoţesc, ci de departe, atunci când trecerea timpului le-a mai răcit.

Multă vreme, am refuzat să auzim şi să acceptăm ceea ce strigau cei ce piereau, cei ce erau arşi de vii, ţăranii dintr-un ţinut de oameni harnici, pentru care Revoluţia părea să fi fost făcută şi pe care aceeaşi Revoluţie i-a oprimat şi umilit în modul cel mai îngrozitor.

Ei bine, da, aceşti ţărani s-au revoltat împotriva Revoluţiei. Toate revoluţiile dezlănţuiesc în oameni instinctele barbariei celei mai elementare, forţele opace ale invidiei, lăcomiei şi urii; contemporanii înţeleseseră foarte bine acest lucru. Au plătit un tribut greu psihozei generale, într-o perioadă în care fie şi numai un comportament de om politic moderat – sau aparenţa lui – trecea drept o crimă.

Secolul XX a estompat, în ochii umanităţii, aureola romantică care învăluia Revoluţia din secolul al XVIII-lea. O dată cu trecerea anilor, oamenii au sfârşit prin a se convinge, prin propria lor nefericire, de faptul că revoluţiile distrug caracterul organic al societăţii, că ruinează cursul natural al vieţii, că anihilează cele mai bune elemente din viaţa publică, lăsând terenul liber pentru cele mai rele. Nici o revoluţie nu poate îmbogăţi o ţară; câţiva descurcăreţi fără scrupule provoacă nenumărate morţi, o pauperizare extinsă şi, în cazurile cele mai grave, o degradare de durată a populaţiei.

Cuvântul „revoluţie” însuşi, din latinescul revolvere, semnifică a te rostogoli înapoi, a reveni, a resimţi, a reaprinde. În cel mai bun caz, a provoca dezordine. Cu alte cuvinte, un şir întreg de semnificaţii prea puţin atrăgătoare. În zilele noastre, în lumea întreagă, cuvântul „revoluţie” nu mai este însoţit de epitetul „mare” decât cu circumspecţie şi, de multe ori, cu multă amărăciune.

Înţelegem acum din ce în ce mai bine că efectul social dorit cu atâta ardoare poate fi obţinut printr-o desfăşurare evolutivă normală, cu infinit mai puţine pierderi şi fără sălbăticie generalizată. Trebuie să ştim să chivernisim cu răbdare ceea ce ne oferă fiecare zi din prezent. E vană speranţa că revoluţia poate regenera natura umană. Acesta este lucrul pe care îl sperase revoluţia voastră, şi încă mai mult a noastră.

Revoluţia franceză s-a desfăşurat în numele unui slogan intrinsec contradictoriu şi irealizabil: “libertate, egalitate, fraternitate”. În viaţa socială, libertatea şi egalitatea tind să se excludă în mod natural, sunt antagonice una alteia! Libertatea distruge egalitatea socială – acesta este chiar unul din rolurile libertăţii –, iar egalitatea restrânge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atinsă. În ce priveşte fraternitatea, ea nu face parte din familia primelor două. Este doar un adaos exaltat la slogan şi nu dispoziţiile sociale vor crea adevărata fraternitate. Aceasta este de ordin spiritual.

Mai mult, acestui slogan temerar i se adăuga pe ton ameninţător: „sau moartea”, ceea ce îi distrugea întreaga semnificaţie. Nu voi putea niciodată dori nici unei ţări o revoluţie. Dacă revoluţia secolului al XVIII-lea nu a dus la ruina Franţei, este numai pentru că a avut loc Thermidor.

Revoluţia rusă nu a cunoscut un Thermidor care să o zăgăzuiască. Ea a antrenat poporul nostru până la capăt, până la prăpastie, până la abisul pierzaniei. Regret că nu sunt prezente aici persoane care să adauge ceea ce au învăţat din experienţa proprie, în străfundurile Chinei, ale Cambodgiei, ale Vietnamului, care să ne spună care a fost preţul plătit de ei pentru revoluţie. Experienţa Revoluţiei franceze ar fi trebuit să fie o lecţie suficientă pentru organizatorii raţionalişti ai fericirii poporului. Dar nu! În Rusia, totul s-a desfăşurat încă şi mai rău, şi la o scară incomparabil mai mare.

Multe din procedeele crude ale Revoluţiei franceze au fost docil aplicate pe corpul Rusiei de comuniştii leninişti şi de socialiştii internaţionalişti. Numai că gradul lor de organizare şi caracterul lor sistematic le-au depăşit cu mult pe cele ale iacobinilor. Nu am avut un Thermidor, dar – şi putem fi mândri de aceasta, cu toată onestitatea – am avut Vendeea noastră. Şi nu una, ci mai multe. Este vorba despre marile răscoale ţărăneşti din 1920-21. Voi evoca doar un episod bine cunoscut: masele de ţărani, înarmaţi cu bâte şi furci, care s-au îndreptat spre Tambov, însoţite de dangătele clopotelor de la bisericile din jur, pentru a fi secerate de mitraliere. Răscoala de la Tambov a rezistat unsprezece luni, deşi comuniştii au folosit în reprimarea ei tancuri, trenuri blindate, avioane, au luat ostatece familiile răsculaţilor şi au fost la un pas de a utiliza gaze toxice. Am cunoscut şi o rezistenţă teribilă în faţa bolşevismului la cazacii din Urali şi de pe Don, înăbuşită în valuri de sânge. Un adevărat genocid.

Inaugurând astăzi memorialul eroicei voastre Vendeea, văd cu ochii minţii monumentele care vor fi ridicate cândva în Rusia, martore ale rezistenţei ruse în faţa năvălirilor hoardei comuniste. Am traversat împreună cu voi secolul XX. De la un capăt la celălalt, un secol de teroare, cumplită încoronare a acestui progres la care visase atâta secolul al XVIII-lea. În zilele noastre, cred, tot mai mulţi francezi vor înţelege din ce în ce mai bine, vor aprecia mai just, vor păstra cu mândrie în memorie rezistenţa şi sacrificiul celor din Vendeea.

Aleksandr SOLJENIŢÎN

Lucs-sur-Boulogne, sâmbătă 25 septembrie 1993

În româneşte de Ioana Ocneanu

Sursă: Răzvan Codrescu


Categorii

1. Slider, Documentare/ Reportaje, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

62 Commentarii la “VENDEE 1793. Documentar despre Revolutia Franceza (Video + subtitrare in romana). CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Conform acad Balaceanu Stolnici, dupa Congresul de la Paris – 1856, boierimea romaneasca renunta (de buna voie – fara rascoale sau revolutii) definitiv la privilegii, in acest fel punandu-se bazele “statului roman modern”.
    Este anul in care apar divanurile ad-hoc – un fel de parlament. Presiunea asupra schimbarii statulului boierimii, apar la 1848.

  2. Dupa ce Tarul Rusiei a dat puteri decizionale “dumei”, un staret facator de minuni de la Optina a exclamat: in acest moment, puterea tzarului s-a prabusit.

    Parintele Iustin Parvi a fost intrebat pe vremea presedintelui crestin Constantinescu, de catre acad Sorin Domitrescu:
    – Ati spoedi un presedinte de stat ?
    Parintele a raspuns:
    – Eu abia imi duc povara pacatelor mele. Nu pot spovedi un presedinte, deoarece el aproba lei anticrestine ale parlamentului…
    (redare aproximativa)

    Parlamentele ca structuri legislative unice, care nu pot fi corectate de regalitate sunt antihristice; asemenea revolutiilor.

    Modernizarea statului roman, a insemnat, pe tremen lung lepadarea de Hristos; chiar daca nu s-a constientizat decat (mult) mai tarziu acest lucru.

    In 1789 si in 1917, puterea emanata a fost explicit anticrestina.
    Parlamentul rusesc din sec al XIX lea incep sec al XX lea, – cu puteri din ce in ce mai mari – a fost o lepadare foarte greu de perceput; la fel ca si decizia clasei boieresti din perioada 1848-1856; efecte vizibile imediate au fost percepute la secularizarea lui Cuza; dar si fara secularizare lucrurile ar fi evoluat in aceeasi directie.

  3. @MirceaB:

    Totusi ai vizionat documentarul sau citit materialul? Poate incercam sa gasim niste completari mai pe tema acelor fapte istorice, nu neaparat conexiuni care sunt cam indepartate de miza celor expuse aici… Multumim!

  4. Cateva invataminte privind modul de operare al diavolului:

    1. mai intai, se instaleaza in hainele frumoase, mintile cultivate, manierele rafinate si discursurile inaltatoare ale ‘gulerelor albe’, supraveghind cu atentie calea catorva indivizi posedati de lacomie/nevoia de putere, conducandu-i grijuliu pana la posturile politice importante si ajutandu-i sa se organizeze si sa dezvolte de acolo retele de slugi atent selectate si strategic plantate in diverse posturi-cheie. Zona politica – cea de la care pornesc marile curente de manipulare si deciziile cu impact colectiv – este prima lui tinta. Acolo isi stabileste ‘cartierul general’ si de acolo trage sforile prin intermediul marionetelor sale carora le asigura succesul si ‘carisma’ si pe care ii poseda. Acest prim obiectiv are in plus avantajul de a raspunde perfect celei mai importante metode de actiune satanice: CAMUFLAJUL. Adevaratul drac – cel mai periculos – nu se afla la vedere. Bordelurile, traficantii de doguri, alcolicii etc. – astia sunt bieti naraviti manevrati de dracusori de duzina. Marii demoni se afla bine ascunsi la adapostul celor mai impunatoare aparente – de la marile universitati (pepiniere in care se formeaza creierele si constiintele ‘agnostice’ ale recrutilor), pana la cele mai importante institutii. Bineinteles, Dumnezeu nu ingaduie acapararea totala a acestora, iar alesii Lui isi urmeaza la randul lor drumul si misiunea in interiorul acelorasi sisteme.

    2. Felul in care au loc aceste masacre arata CAT DE MULT URASTE DIAVOLUL FIINTA UMANA si, mai ales, CAT DE MULT II URASTE PE CRESTINI! Soldatii aia erau clar demonizati – ca si tortionarii din inchisorile comuniste, ca si exterminatorii din lagare, ca si criminalii de razboi etc etc.. Modul in care torturau/tortureaza si ucid – dictat, evident, de duhurile care ii populeaza din momentul in care ura si indiferenta se cuibaresc in inima lor – denota o adevarata FURIE a satanei. Cand ni s-a spus ca’umbla si racneste ca un leu’, aia n-a fost o metafora, ci o realitate. Se poarta o lupta teribila pentru sufletele noastre. Prin alegerile noastre cotidiene si prin pastrarea inimilor BLANDE, MILOASE si DARZE IN CREDINTA alegem de care parte vrem sa fim si ne asiguram protectia fara de care am fi…spulberati! Raman la idee mea ca cel care osandeste in inima lui si se indreptateste pe sine se pierde, oricat de multi ‘Doamne,Doamne’ ar declama pe zi.

    3. Chiar si supusi ‘memoricidului’, chiar si imbatati de mitul revolutionar, francezii NU AU INTARZIAT sa SAPE IN MARMURA, imediat dupa momentul cu pricina, FIECARE din cele 564 de nume ale martirizatilor!! Exista o grija acestor neamuri germanice de A-SI CONSERVA MEMORIA. Iar acest lucru nu se poate face DECAT IMEDIAT. Reconstiturile tarzii sunt bune si ele, fireste, dar e mult mai greu sa le realizezi cand martorii au murit demult si marturii materiale nu exista. Tocmai pt ca stim ca multi dintre istorici se inregimenteaza in tabara vrasmasa si accepta mistificarea istoriei, evenimentele trebuie consemnate CAT MAI REPEDE, IN PIATRA, cum au facut francezii, nu pe stick sau ‘din vorba in vorba’ Astfel de povesti nu se spun doar ‘la gura sobei’, de catre bunici sfatosi. Astfel de povesti se incrusteaza in marmura, ca sa planga si sa strige pietrele peste veacuri! Nu avem nimic de castigat daca nu pricepem ca TOATE calitatile din lume – inchipuite sau reale – nu valoreaza NIMIC fara ORGANIZARE si SOLIDARITATE. Putem fi noi geniile geniilor si cedinciosii credinciosilor! Lui Dumnezeu nu Ii plac lasii, lenesii, individualistii, bombanitorii de pe margini si moralistii sterpi. Nu avem nimic de castigat daca nu ne propunem sa invatam din metoda/organizarea/abilitatile strategice ale altora.Nu e nici o nenorocire ca nu esti perfect si iti lipsescanumite abilitati. Dar REFUZUL de a ti le insusi si de a lua aminte de la altii – ala nu are scuza. Prostia si fudulia se platesc.

  5. Iata si cate ceva despre rezistenta vandeenilor, depsre care se spune mai putin in documentar:

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitralii_despre_r%C4%83zboiul_din_Vend%C3%A9e

  6. Si ne mai intrebam cum de sunt atat de porniti in zilele noastre sa distruga populatia rurala prin exploatarile de gaze de sist. Si aici vor otravi apa, vor lasa fara surse de supravietuire localnicii, pe teritorii intinse din toata tara. Oare ce io fi asmutit pe barbarii astia, atat romani cat si neromani, impotriva Romaniei si a locuitorilor de buna-credinta? Ce ura ii anima?
    Tare imi este sa nu vedem astfel de scenarii in curand si prin locurile noastre.

  7. @doroteea:

    Pe langa cele observate, ceea ce ingrozeste este si gradul de cruzime la care poate ajunge omul in raport cu semenul sau.

    Totusi, Franta acelui timp nu era o societate anomica, haotica, precum este astazi. Cum de au reusit sa gaseasca atatia criminali sadici? Cum de au ajuns zeci de mii de soldati, cel mai probabil recrutati tot din zone mai degraba rurale, sa spintece femei gravide, sa ucida preoti si batrani?

    Cum ajunge omul in stare de asemenea fapte abominabile?

    Si cam ce ar fi in stare omul zilelor noastre sa faca daca imprejurarile ajung sa fie similare, astazi? Ce fond sufletesc exista astazi in umanitate si ce mijloace de realizare a sadismului sunt disponibile?

  8. @admin, doroteea

    La cele spuse despre cei care au facut crimele cred ca ar merita adaugate cateva cuvinte despre cei care nu au ucis direct, dar au inchis ochii sau au considerat victimele acceptabile in perspectiva visatului viitor luminos. Zicea si Ioan Ianolide (n-am cartea la indemana, deci nu pot cita exact) ca potentiali criminali tinuti in sah de societate exista intotdeauna, problema e cum ajung sa-si desfasoare intreaga putere distructiva si cum reactioneaza cei din jur.

    Deja e greu cand esti crestin, dar caldicel (ca mine) si nu stii cand si cum sa reactionezi. Pana la eventualul moment al marturisirii si muceniciei, cand e de obicei clar care e albul si care e negrul, sunt o multime de momente de cadere si, speram, ridicare, cand e foarte greu sa te pozitionezi fara a avea inima lipita de Hristos. Vorbim, totusi, de o minoritate (chiar foarte mica).

    Si ii vedem apoi pe cei care nu au nici macar aceasta perspectiva crestina, care fie cad prada minciunilor politicienilor, fie (si aici e o amenintare care ma preocupa mai mult in ultima vreme, poate pentru ca vad prieteni cazand prada ei) cauta, chiar cu buna credinta, o tabara care sa-i reprezinte si, pentru cele cateva lucruri bune pe care le gaseste acolo, sunt dispusi sa cedeze la unele principii. Sa dam exemple: e grozava opozitia unor ong-uri la RMGC, poate, cine stie, ele au dreptate si in privinta promovarii minoritatilor sexuale (vorbesc despre ispitirea celor din afara Bisericii)… O data facut compromisul de principiu, esti dispus sa faci si altele, doar sa ramai intr-o tabara, sa nu fii expus singur vartejului, mai ales cand el se transforma in razboi. Aici e maretia Bisericii care sta in picioare si reprezinta scaparea si o alternativa (singura) vie in Romania (ceea ce nu prea mai e cazul in occident).

    Apoi, multi oameni tineri sunt fie sfasiati intre cele doua tabere politice aproape la fel de nefaste, fie cad in deznadejde sau apatie. E foarte greu de gerat o pozitie activa (adica treaza) plina de discernamant.

    Presupun ca francezii din afara Vendeei “doar” au acceptat mandatul asumat de revolutionari ca le vor oferi o Franta linistita si prospera, acceptand implicit ca aceasta utopie poate veni in schimbul unui pret in vieti omenesti. Pana la urma binele nostru (de multe ori nici macar nu e promis binele, ci siguranta sau, si mai rau, lipsa unui rau mai mare), chiar si potential/utopic, e mai important decat suferinta celuilalt. Cam la fel cum moartea celuilalt e si o usurare ca am scapat si de aceasta data (care confirma o frica latenta, care lucreaza fara sa fim constienti de ea). Acestea fiind spuse, inca mai cred in patriotismul latent al romanilor si, de ce nu, in regasirea discernamantului ancestral, al lui “cum se cuvine”

  9. Cum am spus, nu cred ca erau ei insisi. Oamenii NU MAI SUNT EI INSISI in astfel de momente, sunt manevrati de duhuri si demoni care stau ”calare” pe ei.

    Cred ca e un lucru important sa facem aceasta distinctie, pt ca, pe de-o parte, e mult mai usor sa ierti cand intelegi fenomenul si, pe de alta parte, raul poate fi mai usor dezamorsat. Altfel, putem avea tendinta sa raspundem cu ura sau in maniera strict justitiara la asa ceva – dar asta nu rezolva nimic, pt ca de fapt nu te lupti cu un om, ci cu duhul care il poseda. Ori acest duh exact asta vrea: sa starneasca ura SI in tine si sa iti intineze astfel sufletul si tie. Si asa, pierim cu totii. Nu doar fizic. Trebuie, desigur, sa te aperi si sa ripostezi cu toata forta, in exterior, dar INIMA trebuie eliberata de ura sau judecata. Inima tr sa inteleaga ca are in fata un om incoltit de diavol, si sa urasca diavolul, dar de sufletul celui cazut sa ii fie mila. Asta e arma fara gres impotriva raului – de-aia ni s-a spus sa ne iubim vrajmasii. Pt ca ASTA il face pe satana impotent! Mentinerea blandetii si credintei in inimile noastre, chiar daca, in afara, luptam cu toata determinarea si curajul.

    Dimpotriva, intr-un fel lucrurile s-au schimbat mult in bine de atunci dupa parerea mea. Ganditi-va ca, TOTUSI, deja dupa primul razboi, omenirea a inceput sa aiba oroare de violenta fizica. Din punctul asta de vedere – si din altele – lucrurile au evoluat spre bine. Milenii intregi tortura si mutilarea au fost metode OFICIALIZATE, COLECTIV ACCEPTATE! Sec. XIX a adus o mutatie de fond sub acest aspect – pt ca scos din legitimitate aceste orori. Si asa, treptat, in mentalul colectiv a penetrat profund ideea ca exterminarea si agresiunea fizica e inacceptabila. Ceea ce este un progres indiscutabil!

    Eu nu fac parte dintre cei care repudiaza integral Rev. franceza. Lucrurile au avut un sens, si noi beneficem din plin astazi de ce s-a castigat cu un pret atat de scump atunci. Clasa aristocratica decazuse demult in opulenta nesimtita si degenerescenta (bineinteles, nu toti, ma refer la fenomenul general). Ea nu mai reprezenta de secole ceea ce fusese la origini – aparatoarea obstii. De-a lungul secolelor, si-au arogat privilegii care au depasit cu mult serviciile prestate odinioara. In plus, acordarea pe baze ereditare a puterii e o tampenie monumentala care le-a permis instituirea unor structuri de care cred ca nici acum n-am scapat. De fapt, actualele retele de putere mai mult sau mai putin oculte nu cred ca sunt decat continuatoarele celor precedente – chiar daca, pe alocuri, s-au mai facut niste schimbari de trupe.

    Ideea de ascensiune pe baza de merit, de despartire a Bisericii de stat (nici chiar DOMNUL nu si-a impus Cuvantul, din contra, a precizat clar ”cine VREA…”! Ar fi ideal un stat intemeiat pe Biserica, dar pt asta este nevoie de un nivel extrem de inalt al constiintelor la care omenirea nu a ajuns) si de distribuire pe criterii obiective a resurselor nu are nimic rau in ea. Problema este insa CUM s-a facut asta. Mai exact, problema este ca, odata cu apa murdara, au aruncat si copilul din copae. Si – mai rau – problema este ca aceasta nemultumire justificata a poporului au manevrat-o altii. Fenomenul a fost manipulat intr-o anumita directie. Iar eu cred ca nu e vorba doar de burghezie, cum spune istoria, ci de acele structuri, probabil perene, prin care satana stapaneste aceasta lume. Dar – slava Cerului! – DOMNUL nu ingaduie ca ei sa-si faca de cap cu totul si, pana la urma, face EL ce face si tot iese SI ceva bun la final.

    Sigur ca, din pacate, aceste fenomene sunt departe de a fi disparut cu totul -si asta tocmai din cauza originii lor atemporale. Satana nu s-a imblanzit odata cu legea. Raul acum are alte metode de supunere. Actioneaza acum prin seductie mai ales. Dar, in momentul in care a pus ghiara pe om, se manifesta asa cum o face dintotdeauna.

    Morala e: cine nu sta aproape de Dumnezeu, inclusiv prin Tainele Bisericii, pur si simplu e extrem de vulnerabil. Raul ne vaneaza cu o frenezie formidabila! Fara Taine si bunatate – suntem ”mancati”! Dar DOMNUL se va indura de ai Lui, si ii va readuce la sanul Sau pe cai numai de EL stiute, cred asta cu tarie.

    Daca o sa fim curajosi si solidari, cred ca diavolului ii va fi mult mai greu decat se preconizeaza..:). Eu cred ca martirajul este un simptom al desolidarizarii. Martirajul duce la sfintenie, desigur, dar nu e o cale obligatorie. Daca oamenii buni ar fi uniti si organizati – asa cum sunt cei vanduti, nu degeaba ni s-a dat pilda iconomului nedrept! – diavolul nu ar avea NICI O sansa! Exact ca in pilda slabanogului adus pe patul lui de cei patru prieteni.

    Dar vandeenii au fost solidari… din pacate insa poate erau prea putini… nu stiu, ar merita citita cartea pt a se intelege fenomenul. Oricum, au ei ce au cu bretonii, nu stiu de ce…

  10. @marian:

    Zicea si Ioan Ianolide (n-am cartea la indemana, deci nu pot cita exact) ca potentiali criminali tinuti in sah de societate exista intotdeauna, problema e cum ajung sa-si desfasoare intreaga putere distructiva si cum reactioneaza cei din jur.

    Toata chestiunea este ca in sistemele de teroare totalitara nu sceleratii sunt perpetuatori ai acestor atrocitati, ci oameni care altfel pareau normali sau, in societate, par a fi ca toti ceilalti. Sa ne amintim, de pilda, de Visinescu, ce putea sa treaca si sa se comporte ca un bunic iubitor de copii, ca toti bunicii, si ce lucruri ingrozitoare a putut sa faca semenilor sai peste care a fost pus sef.

    Nu in ultimul rand, se pune problema represiunii, terorii la care se vor deda perpetuatorii acestei noi ordini totalitare. Statul politienesc, supravegherea ubicua facuta posibila de sistemele de “securitate” electronica, sunt doar doar o parte a dimensiunii, autorul neincluzand insa esentialul, anume reeducarea violenta experimentata, deja, in inchisoarea comunista de la Pitesti. Se pune problema urmatoare: cine ar putea fi capabil la asemenea acte de sadism atroce fata de aproapele sau?

    Cei care au studiat aparatul Securitatii romanesti, de pilda, au observat ca doar o mica parte a tortionarilor era dereglata psihic. Cei mai multi erau oameni “normali”, cu familii, uneori chiar capabili de “fapte bune” (evident, nu la ancheta sau in camera de tortura, ci in societate). Explicatia unor cercetatori pentru faptul ca au fost posibile asemenea acte de sadism atroce fata de oameni nevinovati consta in: desacralizarea societatii contemporane, evacuarea din morala publica a elementelor crestine ale binelui si raului, disparitia constiintei ca va urma Judecata de Apoi in care orice fapta isi va primi dreapta rasplata, faptul ca statul este cel care defineste ce este bine si ce este rau, au dus la o “morala” de tip nou.

    O “morala” revolutionara, deoarece ea se aplica unor imprejurari extraordinare: uneltele Securitatii erau indoctrinate si convinse ca participa la daramarea unei lumi vechi pentru edificarea lumii celei noi si perfecte. Astfel, tortionarii nici macar nu acordau celor chinuiti statutul de om intreg, de persoana. Dusmanii poporului nu erau doar adversari politici, ci niste ne-oameni, un fel de stricaciuni fata de care bunatatea nu era permisa, caci era dovada de slabire a vigilentei revolutionare. In acest fel, totul era permis fata de dusmanii noii lumi, si totul va permis impotriva dusmanilor lui antihrist, caci in acele zile, cei care vor perpetua teroarea, inchinandu-se lui antihrist, vor fi convinsi ca vor aduce inchinare lui Dumnezeu.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/16/in-mars-fortat-spre-noua-ordine-sociala-ii-ultimul-totalitarism/

    Nebunia terorii franceze nu era generata doar de ideea unei societati mai bune; este ceva mai adanc acolo, un fenomen de idolatrie salbatica ce justifica ideea ca “totul e permis”.

    In Cartea Neagra a Revolutiei Franceze exista un capitol dedicat “psihologiei revolutionare”:

    “Exista in exercitiul puterii absolute o placere extraordinara: in fiecare moment, cu atata usurinta, se poate dovedi prin fapte ca esti atotputernic, iar cel mai graitor dintre fapte este cel care consta in a distruge. Cu cat distrugerea este mai radicala, totala si prompta, cu atat omul are sentimentul fortei sale; oricare ar fi obstacolul, nu vrea nici sa dea inapoi, nici sa se opreasca; incalca toate barierele pe care omul le numeste bun simt, omenire, dreptate, facandu-i chiar placere sa le calce in picioare.

    A distruge si a stapani devine o voluptate intensa, savurata de orgoliul intim, fumul sacrificiului pe care despotul il arde pe altarul propriu; in acest sacrificiu cotidian el este in acelasi timp idolul si preotul, isi ofera siesi victimele spre a avea constiinta propriei sale divinitati.”

    Probabil explicatia de ordin general este ca obedienta fata de autoritate anuleaza glasul constiintei:

    Ce merita mentionat aparte: exista un celebru “experiment Stanley“, numit dupa autorul sau, in care se studiaza obedienta fata de autoritate a oamenilor simpli. Rezultatele au fost socante: supusi unor cerinte care, aparent, veneau de la o autoritate acceptata si legitima, majoritatea oamenilor accepta sa faca rau semenilor lor. Stanley a mai facut insa experimente ulterioare care nu au fost la fel de cunoscute ca cel initial. Astfel, el a studiat impactul exemplului: in ce masura urmeaza oamenii simpli exemplul altora ca ei, fie de acceptare a ordinelor autoritatii, fie de refuz a acestora? Rezultatele sunt semnificative: proportii covarsitoare sunt influentate de exemplul precedesorilor lor, fie ca acestea sunt pozitive, fie ca sunt negative. Problema obedientei, a acceptarii neconditionate a autoritatii, inclusiv atunci cand ea este confiscata de figuri sinistre (vezi lideri totalitari ca Hitler, Stalin) nu este, insa, deloc simpla si usor de explicat…

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/08/21/film-documentar-psihopatul-corporatist-de-ce-ne-lasam-condusi-de-psihopati-si-ce-putem-face-in-aceasta-privinta/

    Explicatia de ordin mai psihologic este redata in citatul din Cartea Neagra de mai sus. Si seamana foarte mult cu demonizarea, cum a mentionat si @doroteea.

    Dimpotriva, intr-un fel lucrurile s-au schimbat mult in bine de atunci dupa parerea mea. Ganditi-va ca, TOTUSI, deja dupa primul razboi, omenirea a inceput sa aiba oroare de violenta fizica. Din punctul asta de vedere – si din altele – lucrurile au evoluat spre bine. Milenii intregi tortura si mutilarea au fost metode OFICIALIZATE, COLECTIV ACCEPTATE! Sec. XIX a adus o mutatie de fond sub acest aspect – pt ca scos din legitimitate aceste orori. Si asa, treptat, in mentalul colectiv a penetrat profund ideea ca exterminarea si agresiunea fizica e inacceptabila. Ceea ce este un progres indiscutabil!

    Asta e o varianta de a “citi” istoria. Altii au vazut insa altceva – violenta aproape ritualica a Evului Mediu nu era, totusi, sistematica, raspandita – ea avea mai mult rolul de a fi exemplara. De a demonstra existenta si eficienta puterii. In epoca moderna puterea nu a mai avut nevoie de un astfel de mecanism, caci putea controla societatea prin metode mai soft, prin disciplinare, prin uniformizare, nu atat prin exemplaritate. Violenta a disparut nu pentru oamenii au devenit mai buni, ci pentru ca in economia puterii nu mai era nevoie de acel tip de violenta. Nu stiu daca putem sustine ca am devenit mai buni din Evul Mediu pana acum. E foarte relativa chestiunea, caci, pana la urma, omul medieval avea frica lui Dumnezeu. Talharii erau talhari, insa daca stam si ne gandim, atunci societatile nu aveau nevoie de atata politie ca astazi. Odata scapat din zgarda fricii de Dumnezeu, omul se salbaticeste si pare ca e in stare sa faca orice, sa se conduca efectiv dupa regula descrisa de Dostoievski – totul e permis. Violenta societatii noastre, timpului nostru istoric, cred ca e mult mai mare decat cea a societatii vechi, este un rau ascuns – care uneori izbucneste pe fata – …luciferic.

    Apropo, in mod cert, prin cultul lor al Fiintei Supreme, revolutionarii radicali erau masoni. Si ca fapt divers (?) Robespierre ii considera pe crestini atei (!) asa cum erau considerati si de Imperiul Roman…

  11. Raspunsul meu era pt @admin., am avut in vedere postarea lor.

    @Marian,

    problema e ca n-au inchis ochii. Robespierre stia perfect, iar poporul – probabil ca o parte stiau, o parte nu. Multimile erau insa intens manipulate si ‘drogate’ cu discursuri sforaitoare.

    Cred ca in miezul evenimentelor e f greu sa mai pricepi ceva – ce si cine are dreptate. Personal, cred ca multi s-au zapacit atunci si ca putini mai intelegeau unde e dreptatea si unde e nedreptatea. Au vrut sa inlature o structura sociala anacronica – partial au si reusit – dar au facut asta intr-o maniera dementa, exterminand pe toata lumea. Asta poate pt ca resentimentele acumulate timp de secole au rabufnit si, pe de alta parte, pt ca erau manipulati. Ca si acum: manipularea colectiva e uriasa, si e greu sa discerni.

    Atunci era si mai greu, vestile nu circulau ca si acum, oamenii nu se rodasera in experienta gogosilor presei si ale politicienilor, plus ca toata lumea era grozav de infierbantata. Nu cunosc in detaliu istoria acelor vremuri tulburi, dar imi inchipui ca nu erau asa multe capetele care-si pastrasera limpezimea. Iar cele care reusisera, umpleau probabil cosurile ghilotinelor.

  12. @admin:

    da, corect. De acord. Total.

    Plus ca in acele vremuri diavolul era RECOGNOSCIBIL! Un exemplu: Lupta impotriva vrajitoarelor nu e doar un obscurantism medieval, cum credem, ci dovada unei cunoasteri. Aceste lucruri ne devasteaza vietile in prezent si nu le credem. Ritualurile satanice sunt si acum mai raspandite decat ne imaginam, dar protectia noastra e quasi-nula: de vreme ce nu credem in ele, de ce ne-am proteja??

    Da, multumesc pt ~insight~, f interesanta observatia.

  13. rinocerizare

  14. “Eugen Ionescu denunță astfel linia minimei rezistențe aplicată sistematic de omul tipic al majorității, oricare ar fi ea, căci este infinit mai dificil să ne asumăm responsabilitatea propriilor opinii și gesturi decât să consumăm ideologiile la modă la un moment dat.”

    ^ Mi-a venit ideea de a descrie acești oameni decăzuți în animalitate apelând la trăsăturile unui animal. […] Taurul? Nu: acesta este prea nobil. Hipopotamul? Nu: acesta este prea moale. Bivolul? Nu: acesta este un simbol american, deci fără aluzii politice… Rinocerul! În fine vedeam ideea pe care voiam s-o exprim materializându-se în el, căpătând realitate, concretizându-se. – Le Figaro Littéraire, 23 ianuarie 1960.
    ^ Rinocerii este fără dubii o piesă antinazistă, însă ea este de asemenea mai ales o piesă contra isteriilor colective și epidemiilor care se ascund sub camuflajul raționalității și ideilor, dar care nu-s deloc niște maladii colective mai puțin grave. – Notes et Contre-Notes

  15. Ce mi se pare interesant este ca toate societatile care au suferit astfel de traume uriase, aceste ruperi bruste de ritm, de istorie, de structuri sociale nu si-au mai revenit niciodata cu adevarat. Prin “revenire” nu ma refer la o reintoarcere concreta din punctul in care aceste traume s-au produs. Ci la o transformare si mai ales evolutie in rau.

    Inainte de Revolutie, Franta era cel mai mare si mai puternic stat cu o populatie catolica practicanta din Europa (Spania nu mai era de mult o putere reala, de Italia nici nu mai vorbim). Sigur, s-ar putea spune multe despre derapajele aristocratiee franceze (asemanatoare pina la un punct cu ale celei rusesti)

    Dupa Revolutie si Napoleon(care a fost un tip foarte diferit de ‘monarh’- in nici un caz de ‘drept divin’)Franta devine un adevarat cazan de fierbere revolutionara, si in secolul xix este centrul international pentru propagarea altor revolutii si ‘revolutionari’, gen pasoptistii nostrii. Asta pe linga revolutiile succesive pe care le experimenteaza ea insasi.

    Rusia post-lenin, post-stalin si post-comunism….. in afara de sentimentul pravoslavnic deturnat in scopuri imperialiste si alte citeva aspecte (negative) care tin de ‘firea’ruseasca este o masa dominata de o mafie violenta, ultra bogata, fara nici o legatura cu ortodoxia, o mare parte a acetei mafii nefiind nici macar de origine rusa.

    Romania- dupa uciderea elitelor interbelice in inchisorile comuniste sau mutilarea si reducerea lor la o stare de saracie, injosire si de permanenta amenintare nu si-a mai revenit niciodata: nu a mai generat nici un fel de elite cu functii de decizie care sa fie intr-o masura tolerabila chiar si dupa standardele joase actuale, legate de interesul national. Observatie: in Romania nu a fost totusi o revolutie comunista. Insa ideea a fost aceeasi.

    Revolutiile au mutilat iremediabil si in salturi societatile care le-au generat si le-au schimabat intr-un sens mult mai profund decit cel evident. Este ca si cum tot ceea ce era rau, negativ dar latent sau mai putin activ/ne-dominant in acele societati a fost brusc ridicat la putere, a devenit dominant.

  16. @petra:

    Asta si pentru ca la mijloc este o politica deliberata si planificata. Cum poti restructura o societate? O feliezi, o distrugi, o macini. Altfel nu poti sa faci ce vrei cu ea. Bukovski avansa, pentru regimurile de tip comunist, cifra de 20% – cam atat ar trebui ras intr-o societate ca sa distrugi o ordine si sa impui una noua, insa instabila, pe care sa o poti manevra dupa agenda ta. Si observam ca si in Vandeea, dincolo de chestiunile de psihoza colectiva, a existat o motivatie cinic-rationala a exterminarii – pur si simplu voiau repopularea regiunii cu populatie fidela, starpirea din radacina a “raului” antirevolutionar, la modul cel mai metodic, incepand cu “bazele reproducatoare” (femeile) si sfarsind cu uciderea vitelor si distrugerea padurilor.

  17. A, si apropo de inceputul acestui documentar: ca subiectul este unul tabu….in Franta actuala. Asta spune ceva despre ce a devenit Franta in timp. Subiectul atrocitatilor revol. fr. si a Vendeeii este unul mult discutat de alti isstorici si de alte medii, gen cea engleza, de multa vreme. in timp ce in Franta a inceput sa se vrobeasca de baia de singe mai pe larg abia in ultimile doua decenii, adica la doua secole jumate dupa acest eveniment!!!

  18. Si inca o mica observatie apropo de Evul Mediu. Notiunea de “ev mediu intunecat” a fost una lansata de iluminism si de revolutia franceza. Ea s-a perpetuat pina in zilele noastre. Putinele studii debransate de la aceasta prejudecata indica ca imaginea noastra despre aceasta perioada este foarte distorsionata. Ma refer de exemplu la studiile antropologice si de calitate a vietii,care arata, de exempluy ca in Marea Britanie speranta de viata in Evul mediu era la fel de mare si unoeir mai mare decit in perioada Revolutiei Industriale! Se pare ca oamenii evului mediu nu prea sufereau de bolile din perioada secolului xix si nici nu sufereau de malnutritia si subnutritia rapsindita printre populatia marilor orase industriale din aceeasi perioada a revol. industriale.

  19. Apropo de observatia Petrei.

    Citeam in Jules Michelet – cred ca am mai zis-o aici pe forum – despre Revolutie si Biserica. JM – maaare sustinator al Revolutiei altfel (om de patura mijlocie, firesc) relateaza ca la momentul respectiv, poporul, marea masa, desi inflamata de evenimente, manifesta o nelamurire generalizata (pe care si el o impartasea): dar cu preotii nostri ce-au avut??? Altfel zis: ok, avem o rafuiala cu Starea I – aristocratia si clerul – atata doar ca acel “cler” al Starii I NU SE IDENTIFICA, IN MINTEA POPORULUI, CU CLERUL LOCAL, cu preotul paroh al cutarui sat sau provincii!

    Asta a fost drama populatiei catolice: una era clerul inalt, varful ierarhic intens politizat al Bisericii, si alta clerul ‘marunt’, preotul de tara. Cu cel din urma oamenii nu aveau nimic! Iar Jules Michelet povesteste ca, pur si simplu, au inceput sa circule indemnuri de razvratire impotriva TUTUROR preotilor, si ca multimea, initial descumpanita, sfarsea prin a le prelua, a asimila aceste indemnuri care, evident, in efervescenta colectiva deveneau rapid sloganuri revolutionare. Mai pe intelesul nostru spus, IN MULTIME ERAU AGITATORI! Iar acesti agitatori NU VIZAU ARISTOCRATIA – principala tinta a Rev. – CI CLERUL, TOT CLERUL, desi, initial, nimeni nu avea nimic cu acest cler!!

    Concluzia? S-a urmarit spulberarea Bisericii, fara insa ca acest scop sa fie de la inceput declarat. Concluzia nr. 2. S-au folosit de nemultumirea colectiva pt a transforma populatia in masa de manevra pt realizarea scopurilor lor, nu ale oamenilor. Suna cunoscut? Alte vremuri, aceleasi tactici… Concluzia 3: ca de obicei, Dumnezeu intervine si, pana la urma, ceva bun si drept tot iese din asta. N-am fi scris noi linistiti pe bloguri acum daca nu se intamplau toate astea. Eu una – care nu ma trag din cine stie ce mladita subtire – in loc sa dau cu presupusul probabil as fi dat cu peria pe papucii de crocodil al nu’j carei printese.

    DAR… Si aici cred ca se impune o observatie: Biserica Catolica nu a avut niciodata aceeasi ecuatie cu a Bisericii Ortodoxe. Iar am mai zis-o: BC a reusit performanta de a discredita complet crestinismul, comitand cele mai teribile abuzuri EXACT SUB SIGLA ACESTUIA! Prin urmare, nu pot fi invinovatiti asa usor oamenii ca s-au scarbit de crestinism in zona aia. In mintea lor, asimileaza crestinismul cu toate ororile acestei institutii in care – iarasi impecabil camuflat – cu toata bunavointa, nu poti sa nu identifici marca inconfundabila a copitei vrajmasului. Mare respect am pt acei catolici care au izbutit sa-si pastreze credinta intacta, in pofida demersurilor bine disimulate dar sistematice de decrestinizare ale BC medievale! Parerea mea. 🙂

  20. Chibzuiam acum, prin casa, la cratita :).

    Intr-adevar, dupa revolutie Franta nu si-a mai revenit…politic.

    Dar cultural, ascensiunea clasei de mijloc si extinderea drepturilor a adus peste tot o adevarata explozie. Marii scriitori, marile opere apartin perioadei clasice, doar ocazional Evului Mediu.

    Ce vreau sa zic: ascensiunea clasei de mijloc, imbunatatirea situatiei taranilor etc. nu pot fi lucruri rele in sine, din contra! Eu nu pricep noastalgiile astea slugarnice dupa cate o familie conducatoare si dupa o societate stratificata pe criterii ereditare. Monarhia, cata vreme are un rol pur simbolic, merge, poate servi la agregarea sentimentelor nationale si coagularea unei identitati colective. Altfel, e o aiureala. Sloganul ‘libertate/egalitate/fraternitate’ nu are nimic satanic in el (sigur, orice se poate rastalmaci daca vrem neaparat si stiu ca exista mari oameni care au exprimat alta perspectiva). Personal nu cred ca asta e problema revolutiei/revolutiilor burgheze, din contra, astea au fost avantajele lor.

    Revolutiile burgheze au avut 2 vicii: 1. metodele; 2. faptul ca l-au eliminat pe Dumnezeu din ecuatie. Complet. Dumnezeu oricum fusese gresit plasat in ecuatie prin pretinsul ‘drept divin’ al regilor (orice dement, ca prim nascut, devenea ‘alesul’ Domnului pt conducerea unui neam…ciudat, zic eu) si prin crimele, manevrele politice si obscurantismul Bisericii Catolice. Prin urmare, dpdv religios, revolutiile burgheze nu au facut decat sa desavarseasca opera Bisericii catolice care pavase cu grija drumul pe care revolutiile au plasat ultima caramida.

    Dar revolta oamenilor a fost reala, nu trebuie confundate lucrurile. Dar dracul si-a varat coada, prin slugile lui.

    In istoria omenirii actiunea diavolului si a celor care il slujesc, cu actiunea oamenilor si cu interventia divina se impletesc intr-un mod care unori poate parea greu de decelat. Nici Dumnezeu nu doarme, si nici oamenii nu sunt total idioti. Trebuie sa ii respectam pe toti cei care au luptat pt o viata mai buna si mai dreapta.

    Cat despre ‘revolutia comunista, acolo e cu totul altceva, chiar daca metoda folosita (manipularea nemultumirilor colective) a coincis pana la un punct.

    Gata, ma opresc, in pragul vacantei ma loveste locvacitatea. Noapte buna.

  21. In momentul in care Il elimini pe Dumnezeu din viata ta, orice devine posibil.

    Dar asta nu inseamna ca ordinea sociala medievala era corecta si normala.

    Trebuia schimbata ordinea. Iar problema religioasa ar fi trebuit abordata separat, restructurata Biserica Catolica, clarificata distinctia dintre rolul ei firesc si rolul ei istoric (nefast) etc..

    Din pacate, aceasta distinctie nu se mai putea face, mai ales atunci, in toiul evenimentelor – intre religie si ordinea sociala – pt ca BC era un actor politic important, intim legat de Cezar. Deci nu e de mirare ca, odata cu cezarul, s-a prabusit si ea. Distinctiile s-au facut ulterior, ‘la rece’, dar era prea tarziu…

  22. @petra:

    eu am scris fara sa observ noile tale postari. la mine, nu stiu de ce, se afiseaza ‘incrucisat’, le observ dupa ce scriu.

    Oricum, observ ca, fara sa vreau… am intrat intr-o polemica (mi se intampla f des asa ca nu ma mir). Sper sa fie una constructiva. 🙂

  23. Pingback: VENDEE 1793. Documentar despre Revolutia Franceza (Video + subtitrare in romana). CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare | Daciana
  24. @doroteea:

    Cred ca e mult spus ordinea. Poate anumite aspecte, relatii sociale. Insa nu ordinea ca atare, lumea medievala, adica atitudinea omului fata de viata si Dumnezeu.

  25. Raul din om se ascunde atat in frustrari,cat si in inselari subtile.Odata ce a capatat girul de “necesitate” din partea constiintei inselate, explodeaza irational si incontrolabil in randul celor care cred ce li se spune de catre manipulatori care la randul lor si ei sunt manipulati pe nivele.
    De retinut,in cele povestite despre atrocitatile si ura demonica din timpul revolutiei franceze, este asemanarea cu cele ale revolutiei bolsevice.
    Fiara sau raul din om se manifesta in lipsa prezentei lui Dumnezeu.
    Nu cred ca omul de astazi este mai bun in sine decat cel din evul mediu.
    Amintiti-va cum au decurs lucrurile in Iugoslavia aproape de secolul 21.
    Sa fereasca Domnul de aprinderea sangelui in inima si urcarea lui in minte !

  26. Am observat ca se dezbat cateva subiecte interesante – Suntem mai buni decat omul evului mediu? Cum poate ajunge omul intr-o asemenea stare incat sa comita fapte de o cruzime de neconceput impotriva semenilor sai? – in subsolul acestui articol si imi permit cateva observatiuni.

    Sigur, problematica e una singura, legata de bine si rau. Insa din moment ce nu ma pricep la teologie si dogmatica as incerca sa punctez intr-o maniera pe care mi-o permit cunostiintele curente.

    Suntem mai buni decat omul evului mediu?
    Fireste. Cu mult mai buni.

    Ne-am perfectionat atat de mult incat…genocidul nu se mai masoara in cifre de ordinul zecilor sau sutelor de mii. Vorbim acum de zeci de milioane. In plus, a devenit o practica extrem de comuna in secolul XX.

    În ultimii 100 de ani au fost peste 100 de milioane de victime nevinovate ale genocidului. Aceasta înseamna mult mai mult decât suma victimelor tuturor războaielor din întreaga lume, în aceeași perioadă de timp.

    Genocidul are loc în orice colț al lumii și la orice tip de oameni (societăți). Turcii au ucis peste 1 milion de armeni în timpul primului război mondial. Între anii 1930 – 1940 Japonia a ucis milioane de oameni în întreaga Asie. Peste 8 milioane au murit în Gulag-ul sovietic. Germanii au exterminat peste 6 milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial. Comuniștii chinezi au ucis aproximativ 30 de milioane, iar în 1970 peste 1,7 milioane de cambodgieni au fost uciși. Apoi, sunt milioane de oameni care au fost ucisi în Bosnia, Rwanda, Congo, și Darfur.

    Bazat numai pe aceste numere, genocidul și masacrele unor întregi populații sunt cele mai grave probleme care afectează omenirea de astăzi iar oamenii trebuie să înțeleagă că absolut nimic nu este inevitabil în aceasta privinta.

    Cum se ajunge pană aici? Totul se reduce la o serie de alegeri: liderii de la putere aleg să inițieze uciderea, oamenii obișnuiți aleg să participe, iar cei care au posibilitatea de a face ceva ca să oprească dezlănțuirea răului aleg să nu facă nimic.

    Cum poate ajunge omul intr-o asemenea stare incat sa comita fapte de o cruzime de neconceput impotriva semenilor sai?

    Indraznesc sa cred ca raspunsul este mai simplu decat s-ar presupune. Nu ne trebuie tomuri de psihologie, sociologie, patologie etzetera etzetera.
    Totul se reduce la o serie de alegeri, nu-i asa?

    Indraznesc insa sa fac si o risipa de cuvinte, in stilul care ma caracterizeaza.

    Asa cum au remarcat si alti comentatori mai sus, prima conditie este despartirea omului de Dumnezeu. Fara Dumnezeu, omul e o frunza in vant.
    Pentru a reusi, orice revolutie trebuie sa Il elimine, intr-un fel sau altul, pe Dumnezeu din viata omului. E o conditie sine qua non.
    Implicatia cea mai directa, vorbind de realitatea mundana a unei societati, este reducerea la tacere a Bisericii (vazuta in ansamblul sau, atat ca institutie cu clerul drept reprezentati cat si ca adunare duhovniceasca, vie, a tuturor credinciosilor) sau chiar eliminarea fizica a acesteia (sau a celor ce o reprezinta, clerici si mireni deopotriva, si a simbolurilor sale).

    Apoi, urmatorul pas este dezlantuirea si intretinerea unei atmosfere de confuzie si teama, dublate de nesiguranta si incertitudine…elemente care, mai tarziu, se imbina si scaleaza catre teroare.

    Consecinta despartirii de Dumnezeu, asa cum stim, este deznadejdea cea mai crunta, lipsa aproape totala de nadejde. Zic aproape totala, pentru ca revolutia iti ofera intotdeauna si o speranta de scapare: compromisul.
    Iar o revolutie are intotdeauna la indemana oferta compromisului. Raliaza-te si scapi, altfel: “cine nu e cu noi, e impotriva noastra“. Fara cale de mijloc, fara “no man’s land”.

    Pentru a pregati terenul unei revolutii serioase, omul trebuie demolat, destructurat psihic si sufleteste. Sa ajunga pana la pragul cel mai de jos: mic, neputincios, confuz si fara speranta. Docil.
    Tabula rasa. Singura speranta, singura implinire, singurul ideal – revolutia. Omul este remodelat.

    I se da apoi posibilitatea sa apartina la ceva mai mare decat el, sa se “implineasca”, i se da posibilitatea “sa intre in echipa”, sa devina revolutionar. Teroarea insa, odata intrata in cele mai adanci unghere ale sufletului, nu il va mai parasi niciodata. Si, ca sa fim realisti, teroarea oricum nu inceteaza niciodata, este permanent necesara.
    Omul trebuie sa fie continuu la curent cu faptul ca este de partea celor buni si puternici dar, la orice ezitare, poate cadea din raiul revolutiei in cel mai negru iad. Doar si-a castigat aceasta libertate, nu?
    In prezent, este un constituent al viitorului insa oricand, la cea mai mica greseala, poate deveni doar o parte a trecutului.
    Revolutia nu iarta, nu are timp de iertare, revolutia construieste.

    Revenind la teroare, ei bine, Teroarea e forta magica care il va tine captiv in ghearele revolutiei si, in acelasi timp, ii va imprima o dinamica inainte – asa va face din el un revolutionar adevarat.
    Soc dupa soc, compromis dupa compromis, crima dupa crima, omul va ajunge sa fie intr-adevar un produs al revolutiei: nascut din tenebrele fricii, cu ideologia servindu-i atat ca ratiune cat si drept constiinta amputata, fara mila si fara ezitare, mereu in miscare, mereu activ. Mai mult, va ajunge chiar sa creada in revolutie si in misiunea sa mesianica, inaltatoare – la inceput fie si numai pentru ca altfel ar lua-o razna iar mai tarziu pentru ca oricum trebuie sa uite tot ce apartinea omului vechi.

    Omul bun de ieri, azi executantul perfect, tortionarul perfect. Un “om nou”.

    Ca o concluzie in loc de alta concluzie, se cuvine sa spunem ca realitatea de dincolo de cuvinte si descrieri ne ofera o paleta mai cuprinzatoare de tipologii umane si o gama larga de variatiuni pe acesta tema, de executii si de modalitati de asasinat, moral, psihic sau fizic.

    In incheiere, v-as provoca sa gasiti semintele revolutiei de maine, azi. Desigur, aistea au fost plantate de o sama de vreme si, chiar daca veti cauta, nu le veti mai gasi.
    Insa efortul nu va va fi zadarnic, veti descoperi in lipsa lor, copacii.

  27. Fara ocolisuri, diavolul dirijeaza lumea, guvernele, revolutiile. Nu exista un echilibru real, ci o politica bine impusa si inoculata, in care raul are un rol covarsitor prin tradari, talharii, crime si minciuni programate. Si fiecare cetatean se face partas mai mult sau mai putin acestei ordini sociale macar prin pasivitate. E si greu sa fie disonant pt ca devine usor disident, exclus.
    Cu multa sudoare este sters pacatul din suflet, dar foarte greu cand trebuie sa te si ascunzi de ceilalti. Cealalta optiune, de a spori pacatul, intervine foarte usor in astfel de conditii.
    Este uimitor cum reusesc unii sa manipuleze atat de mult si eficient. E ceva fanatic la mijloc, nebunesc, demonic, stiind ca risca extrem de mult. Spre exemplu, Robespiere a fost omorat, ca multi alti tirani.

    “Din cauza inmultirii (programate a) faradelegii, dragostea multora se va raci” pana chiar la a deveni ura si violenta.

  28. S-au spus foarte multe lucruri interesante si mi-e oarecum teama sa adaug cate ceva, ca sa nu diluez discutia.

    @Alin-7 de acord, cam acolo incercam sa bat si eu, dar nu mi-a iesit la fel de bine

    @admin Foarte interesante cele scrise despre cele ce stau la originea transformarii oamenilor normali. As mai adauga doar ca euforia/placerea distrugatoare emana dintr-un soi de libertate. Sigur, nu cea crestina, dar una similara cu cea data de un ipotetic inel al lui Gyges; poate ca majoritatea celor care au fost suficient de maturi in 89 au simtit ceva similar cand era clar ca urmeaza sa cada comunismul (indraznesc sa spun ca cei castigati atunci nu au fost cei care au sarit sa construiasca noul sistem, ci cei care s-au dus sa-si planga pacatele in Biserica, altfel mi-e greu sa pun un diagnostic duhovnicesc euforiei, ca sora cazuta a bucuriei divine). Partasia vinovata, dupa cum s-a zis, vine insa din obedienta, frica, vinovatie..aici poate as pune putin accentul pe sistemul de pasare a vinovatiei foarte popular in comunism, dar care traieste bine-merci si azi, “obligatia” in urma acordarii unui favor sau “inchiderii ochilor”, sistemul in care o mana spala pe cealalta, iar caderea unuia (adica iesirea din sistem, disidenta, exegeticus a zis f bine pe tema asta) reprezinta o amenintare pentru toti (fata ironica a lui “together we stand, divided we fall”). Ce vreau sa spun e ca nu stim pe ce val va veni antihrist si trebuie sa fim intariti pentru oricare din variante. Sigur, totul in Hristos. Doroteea vorbea foarte bine de zapaceala celor ce au trait Revolutia franceza….iata ca si zapaceala poate fi un pacat destul de mare.

    Impresia mea in momentul asta e ca nu se cere in primul crestinilor sa conduca osti in lupta, ci marturisind pe Hristos atunci cand nimeni nu o mai face, sa fie calauzitor celor care vor sa se salveze si nu stiu cum si sa le puna oglinda in fata celor care fac raul… nu tin sa fiu polemic pe subiectul asta, stiu ca sunt altii care cred altceva, oricum e vorba si de chemarea fiecaruia
    Admin, m-ai facut sa ma gandesc din nou la Demonii lui Dostoievski…parca a mai spus cineva mai sus, problema e cand ajungi la concluzia ca “trebuie” sa faci ceva groaznic.

    @petra si eu ma gandeam la ceva similar zilele trecute, cum o data o societate intoarsa pe dos, nu-si mai gaseste vadul….probabil ca e ca si cu caderea, e foarte greu sa-ti asumi o eroare si nu una oarecare, ci lovirea in Dumnezeu, si apoi sa-ti asumi pocainta…si asta la nivel de neam. Exista insa si cazuri fericite, ca cele din Vechiul Testament. Cei 20 la suta pomeniti de admin corespund si procentajului dat de Huxley de populatie foarte greu de influentat http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/08/aldous-huxley-revolutia-finala-sau-cum-sa-i-faci-pe-oameni-sa-si-iubeasca-robia/)

    As mai adauga doar ca mi se pare foarte greu de discutat despre Evul Mediu ca si cum ar fi fost acelasi in occident si la noi, desi probabil ca daca a existat o identitate europeana, ea atunci a fost, a comunitatilor grupate in jurul bisericilor. Pentru ca nu cred ca a existat o alta perioada in care binele sa fi fost in asa masura norma comunitara, in care folosirea intra comunitara a fortei sa fie exceptie si, mai ales, in care Dumnezeu sa fie parte din viata zilnica si sa fie o rusine sa nu mergi la biserica, cred ca se plasa net deasupra a ceea ce traim azi.

  29. Ce inseamna “despartirea de Dumnezeu?”
    Cand stiu ca un om e despartit de Dumnezeu?

  30. Eschimosii nu au in vocabular cuvantul razboi.
    In Papua Noua Guinee erau ingerii fuzzy wuzzy.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Fuzzy_Wuzzy_Angels

    Imparatul Teodosie cel Mare care declara crestinismul religia oficiala,renunta la titlul de pontifex maximus si stopeaza jocurile olimpice.

    http://mariustepelea.wblog.ro/2012/10/22/masacrul-din-tessalonic-poruncit-de-imparatul-teodosie-cel-mare/.

  31. Apropo de subiectul: nostalgia Evului Mediu.

    Personal, mi se pare ca omenirea nu a ajuns niciodata pana in prezent sa se raporteze corect la Dumnezeu.

    Exista 2 moduri de a incalca Legea divina: primul, sa faci apel la ea dar, in realitate, sa o incalci. Iar al doilea – cel actual – sa o repudiezi pe fata.

    Am auzit odata – din gura unei persoane ‘de specialitate’ (teolog) – o intrepretare excelenta a pildei tanarului bogat. Tanarul nu s-a intristat doar pt ca trebuia sa renunte la bogatii, ci pt ca Domnul, cunoscandu-i inima, nu intamplator i-a vorbit de cele 10 porunci pe care el presupunea ca le implinise. Ci ca sa il puna pe ganduri. Si l-a pus. Reflectand mai adanc, a inteles ca de fapt nu le implinise nici pe acelea.

    Ce au facut oamenii cu Legea divina se vede limpede in Vechiul Testament. Li s-a spus ‘sa nu comiti adulter’. Si atunci ce-au facut? Si-au luat cinspe neveste! Cum sa comiti adulter cand fiecare femeie pe care o vrei ti-o faci nevasta?? Li s-a spus ‘sa nu ucizi’. Desigur, dar pe cine sa nu ucizi? Pe aproape, pe fratele tau, pe alt om. Ori sclavii (ca si serbii) nu erau socotiti oameni, ci masini de productie. Cand se strica, te debarasezi. Prin urmare, ucigand un sclav sau un iobag, infometandu-l, obligandu-l sa munceasca peste puterile sale, distrugandu-i treptat snatatea – nu se poate spune ca ai calcat porunca, pt ca aia nu sunt oameni. Li s-a spus ‘sa nu furi’. Sigur, nu s-au dus in ograda vecinului sa-i sterpeleasca gainile. Dar – uneori chiar in numele Domnului – au cucerit alte neamuri si si-au insusit bogatiile lor. In lupta “dreapta” si “eroica”. Sau: au trait din truda serbului si iobagului, luand si pielea de pe el si familia lui.

    Concentrarea avutiei in ‘mana’ unui grup social restrans a fost si ramane o boala veche a umanitatii. Si mai periculoasa decat credem, pt ca prin acel ‘grup restrans’ de regula diavolul actioneaza extrem de eficient, la nivel de masa. Evul Mediu nu facea o exceptie. Acest fenomen se cheama simplu: FURT. Torturile, la fel, se cheama simplu: UCIDERE. Indiferent de caracterul lor preventiv sau descurajator, eu raman la parerea mea: inima care accepta astfel de tratamente aplicate semenului/oricarei fiinte nu e o inima demna de Rai. Imi asum aceasta afirmatie.

    Cum oare ni se pare ca oranduirea sociala medievala era asa demna de respect in aceste conditii?? Ca atunci cand se ucideau ca BESTIILE ‘in numele credintei’ (si nu ma refer la Inchizitie, ci la razboaiele religioase, la cruciade etc., la care au participat bucurosi si oameni simpli), ei de fapt ‘erau aproape de Dumnezeu’?? Sigur, intrau in Biserica si se rugau. Dupa care scoteau sabia si se ucideau intre ei.

    Slugarirea boierului/nobilului este oare un act placut Domnului??? Asta inseamna sa ‘ne iubim unii pe altii”??

    Problema genocidului nu isi are radacinile in sec. XX, ci mult inainte. Odata cu inventarea catapultelor si, apoi, a armelor de foc, a aparut in lume germenul uciderii lase, facile, la adapost de risc, ‘de la distanta’. Nu rautatea sporita a omului sec. XX e de vina, ci tehnologia avansata este cea care a permis uciderea in masa. Dupa cum nu tehnologia e de vina, ci dezvoltarea ei FARA Dumnezeu. Dar boala asta nu a debutat in sec. XX, atunci doar a izbucnit si a facut ravagii.

    “Fara Dumnezeu” inseamna nu doar repudierea Lui declarata, ci si invocarea Lui in actiuni care, de fapt, nu au nimic de-a face cu El. Iar oamenii sunt si au fost dintotdeauna dibaci in a ocoli legea – mai ales pe cea Divina – prefacandu-se insa ca o respecta si mintindu-se pe ei. Sa nu credem ca aceasta inventivitate in incalcarea legii este doar apanajul nostru, al romanilor. Este o problema a speciei. Probabil, datata din momentul primei neascultari.

    Omul Evului Mediu intra poate in Biserica, dar oranduirea sociala nu era deloc dreapta, iar Cuvantul Domnului nu era respectat, ci doar invocat. Cu siguranta existau si oameni drepti, nu neg asta. La fel cum exista si acum. dar Evul Mediu este departe de a reprezenta societatea perfecta. Era o societate in care stratificarea sociala rigida, pe criterii ereditare si nedreptatea sociala erau acceptate ca fiind ceva perfect firesc, natural. Inclusiv de catre victime! Ori aceste lucruri nu erau naturale, si nu au legatura cu Legea Domnului.

    Mi se pare simplist binomul asta: “acum e rau-atunci era bine”, sau, ma rog, invers: “acum e bine-atunci era rau”. Dintotdeauna a fost rau, pt ca raul nu a fost invins.

    Poate ca multe s-au degradat, s-au distrus. dar si multe au fost puse in loc. Constructia medievala era o constructie stramba. Si orice constructie stramba la un moment dat se prabuseste. Nu neg ca repudierea lui Dumnezeu este, intr-adevar, un lucru inspaimantator. Dar asta se intampla si din cauza felului stramb, mutilat, in care L-a inteles Evul Mediu.

    Pare ca ne aflam inconjurati de ruine si cenusa. Si poate asa si e. Dar, in realitate, s-ar putea ca asta sa fie doar o etapa. Pt ca omenirea a invatat ceva din toata aceasta experienta a minciunii. Da, este cenusa, dar acum macar stim. Drepturile omului – pe care, nu stiu de ce, multi le dispretuiesc – au enuntat (ce-i drept, nu in numele Domnului, dar in numele unei experiente a raului si in numele sangelui care a curs in lupta cu acest rau) niste principii sociale si le-au oficializat. Iar faptul ca aceste principii sunt recunoscute la nivel de lege umana, seculara, nu e deloc putin lucru.
    Ca multi le rastalmacesc – asta e altceva. Asta s-a intamplat si cu Cuvantul si asta se va intampla intotdeauna cu orice lege atat vreme cat exista rau.

    Multi au impresia gresita ca aceste drepturi ale omului sunt creatii exclusiv masonice. Se inseala. Pt ca, in tot acest laborator al istoriei, se strecoara si agenti ai Domnului, care implinesc Legea lui. Si niciodata raul nu prolifereaza neingradit, ci, odata cu el, se dezvolta si ceva bun. Pt ca Domnul nostru nu doarme, ci e iubitor si inventiv! In comitetele de elaborare a actelor intrenationale erau multi crestini, iar acestia au avut un cuvant de spus, si l-au spus. Si au izbutit sa promoveze valori crestine, fara sa isi impuna insa convingerile religioase. Au evitat capcana medievala a fortarii constiintei dar, folosindu-se de experienta vie a raului, au reusit sa promoveze la nivel universal valori perfect crestine.

    Stiu ca nu traim vremuri usoare si ca atacul satanei este mai dur si mai perfid ca oricand. Dar si omenirea a invatat multe. Personal, mi pare ca acum ne aflam mai degraba in etapa delimitarii celor 2 tabere. Acum se strang randurile. Si e important, fireste, de care parte alegem sa fim, pt ca atunci cand lantul se va strange si mastile or sa cada, nu vreau sa ma gandesc la soarta celor indecisi, sovaitori sau inconstienti.

    Poate ca totul se prabuseste, dar ca sa se decanteze si ca se se ridice apoi ceva nou, de data asta pe baze corecte.

  32. Am vazut tirziu comentariile care mi-au urmat si mi s-au parut interesante. Apropo de Evul Mediu. Mi-a trezit interesul nu numai istoric dar si pentru ca exista unele voci care vorbesc de o intoarcere la traditii, la sat, la ceea ce era societatea romaneasca acum 2-3-400 de ani si mai mult. Si mai este adevarat ca Evul mediu Occidental a fost ceva si Evul Mediu de la noi a fost putin altceva.

    Nu ma intereseaza sa idealizez Evul Mediu iar reproducerea conditiilor rurale chiar si de acum 50 de ani dupa niste norme totusi idealizate este o utopie si o deturnare de la scopul real al vietii noastre, care este mintuirea DAR in contextul in care ne-am nascut si nu in cel de acum 50 sau 500 de ani. revenind. Dupa standardele actuale viata in acea perioada era totusi una dura si foarte nesigura. Repet, dupa standardele actuale. Totusi, o spun din nou, studii antropologice arata niste lucruri surprinzatoare despre traiul de atunci.

    Pe mine m-a mai suprprins de exemplu cind am citit cum in pietele bizantine de prin secolele 4-5-6 precupetii discutau aspecte de dogma, dezbateau Conciliile care au creat incetul cu incetul Crezul si, in general, nivelul de intelegere chiar al omului de rind parea sa fie unul foarte …..elevat.

    si trecind la un alt nivel mai laic si in Occident…..eu inca ma mai mir cum un Shakespeare, considerat atit de profund si de ramificat in zilele noastre reusea sa fie plin de succes in fata unui public care pe linga aristocrati mai aduna si multa lume cu prea putina carte (unii/multi erau chair analfabeti), dar care totusi gusta limbajul cam pretentios(dupa standardele de acum) si plin de simboluri ca si intriga destul de complicata uneori. Si ar mai fi multe de spus….

    Asa ca nu pot sa fiu decit suspicioasa apropo de modul in care ne-a parvenit noua prezentarea Evului Mediu “intunecat” ca si cea a Bizantului “intrigant si corupt”. Alta imagine stereotipa propagata de invadatorii occidentali ai acestuia care s-au purtat dupa principiul: victima e devina. De fapt, placa asta cu coruptia Bizantului (Apropo, corupt in comparatie cu ce sau cu cine?)imi readuce in minte una mult mai noua:coruptia folosita ca pretext in UE pentru distrugerea statului si a domeniului public (cit a mai ramas el) in tari ca Romania.

    Scuze pentru interventia lunga dar asta e un subiect care mi-a placut intotdeauan. 😉

  33. am decoperit aceasta dezbatere plecand de la un titlu in care era acuzat siteul inliniedreapta ca manipuleaza grosolan anumite afirmatii facute pe acest site… [am eu ceva cu cei de la ILD pt ca dincolo de inteligenta si cultura indiscutabila au o anumita rea credinta care apare cand sunt contrazisi ARGUMENTAT- iti lasa impresia ca au o agenda ascunsa pt ca nu-ti poti explica altfel unele atitudini/afirmatii de-a dreptul aberante si faptul ca te ataca in haita daca gandesti altfel decat ei]
    revenind la subiectul vandeea / suanii marturisesc ca imi completeaza cunostintele istorice… stiam ca vandea a fost un cuib contrarevolutionar care a luptat si impotriva lui napoleon,dar ca s-au comis asemenea masacre habar nu aveam. intr-adevar,nebunia colectiva dezlantuita de iacobini afost inspaimantatoare,iar faptul ca bolshevicii au aplicat aceleasi metode pt a ”pacifica” rusia recalcitranta te face sa te intrebi: asemanarea se datoreaza faptului ca toti criminalii folosesc inevitabil aceleasi metode pt a-si atinge scopurile,sau atat iacobinii cat si bolshevicii primeau instructiuni din acelasi centru ocult de putere?
    va multumesc pt nivelul ridicat al discutiilor de pe forum si pt trimiterile la alte articole… azi s-ar fi cuvenit sa fiu la manastire la duhovnicul meu sa ascul ceasurile imparatesti… uite ca in loc sa fac asta am citit aceste grozavii care marturisesc ca m-au socat. daca ar fi sa sintetizez tot ce s-a scris aici,as folosi expresia ”memento mori”
    voi urmari sistematic acest site,merita.

  34. am citit intai materialul si comentariile,deoarece vizionarea filmului era dificila,se intrerupea mereu. acum am vazut si filmul. intrebarea mea este: o societate civilizata,confruntata cu asemenea rabunire de dementa criminala,are dreptul sa recurga la violenta? taranii din vandeea au recurs la violenta,taranii din gubernia tambov si marinarii din kronstadt au recurs la violenta. personal am dubii ca este solutia dorita de hristos,insa mi se pare greu de crezut ca Domnul doreste ca poporul crestin sa asiste la propria sa anihilare replicand prin rugaciuni fierbinti si neincetate.
    am urmarit aseara pe kanalD filmul turcesc despre caderea constantinopolelui din care rezulta ca prabusirea capitalei bizantine si cucerirea era ceva legitim,profetit de pedofilul din mekka cu 8 secole inainte…
    oare crestinul greseste recurgand la manu militari in asemenea circumstante istorice?
    si acum o intrebare,poate incomoda: sfintii rusiei au fost de partea tarismului si bine au facut;totusi,sunt consemnate opiniile lor cu privire la injustitia sociala din rusia,care a zamislit monstri de calibrul unui neceaev sau bakunin? este dovedit istoric si nu gresim cand afirmam ca in rusia tarista injustitia sociala era cutremuratoare si ea a fost mocirla in care au rodit semintele demonice ale luptei de clasa,ideologie criminala si anticrestina care a dus lumea la catastrofa comunista;totusi,ce au facut sfintii de la optina pt a incerca sa influenteze indiferenta deloc crestina a aristocratiei si guvernarii rusiei la situatia mizerabila a taranilor din munca carora isi construiau palatele? indiscutabil ca primul lucru facut de ei a fost rugaciunea eficace si oferirea catre poporul crestin a unor modele exemplare de vietuire crestina,dar in afara de a propovadui poporului acceptarea cu resemnare a injustitiei sociale impuse de fratii lor crestini dar bogati,ce au facut pt a schimba cumva o situatie care pt rusia si lume a avut consecinte istorice? pt ca mujicul a avut de ales intre predica staretilor si invataturile lui lenin…uite ca le-a preferat pe acestea din urma si din cauza saraciei si injustitiei sociale pe care nu a mai suportat-o.
    iertati-ma va rog daca am deranjat cumva ridicand aceasta chestiune,a implicarii/neimplicarii bisericii in viata cetatii.

  35. @maximus:

    In primul rand, multumim pentru mesaj, insa, pe viitor, ne-am bucura si mai mult daca faptul ca ne urmariti site-ul nu ar interfera cu participarea la ceasurile din manastire.

    Cat priveste problemele puse in comentariul al 2-lea, sa incercam sa raspundem pe rand.

    Legat de implicarea sociala, e foarte posibil sa plecati de la o prejudecata. Inainte de a afirma ca parintii de la Optina erau indiferenti social, ar trebui sa stim destul de bine istoria societatii ruse din acel timp si lucrarile acelei manastiri, precum si duhul ce razbatea, inclusiv prin ucenicii din lume. Stim, de pilda, faptul ca au aratat pericolele si inselarile ”reformelor”, care schimbau orice numai conditia sociala a celor de jos nu, asa cum arata si Dostoievski, care ii si frecventa, de altfel.

    General vorbind, o astfel de implicare sociala a Bisericii, nu doar prin lucrari filantropice, ci si printr-o anume ”critica sociala”, e foarte necesara, tocmai pentru a nu lasa teren extremismelor ideologice de care ai pomenit si fratia ta.

    In ceea ce priveste problema rezistentei armate, aceasta trebuie judecata si ea foarte in context. Catolicii justifica, de pilda, rascoala vandeeana, prin trimitere la o afirmatie a lui Toma d’Aquino care justifica rezistenta civila; mai e si chestiunea religioasa, anume ca Republica instaurata a fost, in acei ani, si virulent anti-crestina, anti-clericala, lucru ce facea cam imposibila pasivitatea celor ce doreau sa pastreze vechea Franta.

  36. Am fost determinat de articolul de mai sus sa ma documentez si am gasit detalii cutremuratoare,din acest articol de pe wikipedia :

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitralii_despre_r%C4%83zboiul_din_Vend%C3%A9e

    imi permit sa starnesc interesul cititorilor cu aceste fragmente din text care arata diferenta inspaimantatoare de nivel etic existent intre generalii care comandau fortele aflate in conflict,unii catolici si monarhisti, altii atei si republicani:

    Aflând că 5.000 de soldați republicani, închiși în biserică, urmau să fie executati, el Bonchamp îi grațiază și îi ordonă adjuctului său, generalul Charles-Marie de Beaumont, conte d’Autichamp să îi pună în libertate.
    A murit în urma rănilor sale la 18 octombrie 1793, rostind cuvintele « Mi-am servit Dumnezeul, regele și patria. Și am știut să iert ». A fost îngropat în aceeași noapte, la lumina torțelor în cimitirul din Varades. După câteva zile, republicanii l-au dezgropat pentru a-l decapita și a trimite Convenției Naționale capul generalului.

    Vitraliul “Rugăciunea Tatăl Nostru spusă de soldații lui d’Elbée” din biserica Saint-Pierre din Chemillé. Vitraliul îl prezintă pe generalul d’Elbée, cunoscut pentru a fi apărat pe prizonierii săi împotriva represaliilor propriilor sale trupe, punându-i pe soldații săi să recite rugăciunea Tatăl Nostru la intrarea în biserica din Chemillé, insistând asupra frazei: “Precum și noi iertăm greșiților noștri” [82]

    A doua îl arată pe La Rochejaquelein iertându-l pe un republican care încercase să-l asasineze, prezentând dialogul dintre asasin și general :

    Partidul meu îmi ordona să te omor.
    Iar mie, religia mea îmi ordonă să te iert.

    Masacrul a avut loc la 28 februarie 1794, când, din ordinul lui Martin-court, unul din adjuncții generalului republican Étienne Jean-François Cordellier-Delanoüe au fost executați 564 de locuitori, printre care și 109 copii având vârsta de sub 7 ani, care se refugiaseră într-o capelă de pe un deal lângă satul Petit-Luc. Apoi capela a fost dărâmată prin lovituri de tun.

  37. lectura si vizionare libera!

    http://en.wikipedia.org/wiki/Indonesian_killings_of_1965%E2%80%9366

    ” These documents have enabled to gain a much clearer understanding of the precise role of the United States, Britain, Australia and other western governments in both attempting to provoke an armed takeover of Indonesia in 1965 and in supporting the mass killings by the army and civilian groups which followed the September 30 movement. Prior to the last few years scholars have largely speculated on the role of the American Central Intelligence Agency and other western intelligence agencies in pursuing covert operations aimed at provoking an armed conflict between the Indonesian army and the Indonesian communist party or the PKI. But these declassified documents lay out a picture of active engagement with one of the great atrocities of the 20th century, and make the United States and other western governments de facto accomplices in this campaign of mass murder that stretched through the end of 1965 and into 1966.”

    http://www.youtube.com/watch?v=8qRPktBUPUs

    http://www.youtube.com/watch?v=JV_sYtJn2Tw

  38. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare