Presa de propaganda, grupuri de lobby, liste negre. CUM IGNORA NEW YORK TIMES REALITATEA IN FAVOAREA “RELATARILOR” despre presupusa “FINANTARE RUSEASCA” a protestelor de la PUNGESTI/ Guvernul Ponta vrea neaparat FRACTURARE HIDRAULICA

• Romania Curata: Cine mai crede în The New York Times. Ce răspuns am primit când le-am semnalat minciunile din articolul cu finanțarea rusească a opoziției antifracking

Articolul ”Russian Money Suspected Behind Fracking Protests”, semnat de Andrew Higgins, și apărut în ediția online a cotidianul The New York Times din 30 noiembrie 2014, a stârnit ceva vâlvă în România, fiind preluat de o mare parte a presei mainstream de la noi. Am amânat o reacție la această mizerie pentru că eram curios să aflu dacă e vorba de o grave erori de documentare (să nu-și închipuie cineva că reporterii și corespondenții The New York Times or fi cu toții niște laureați Pulitzer) sau o poziție asumată a ziarului. Pentru a mă dumiri, le-am scris celor de la The New York Times și am așteptat răspunsul. Ce le-am semnalat?

În primul rând, lipsa de credibilitate a surselor alese, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre acestea recunoaște că NU are nicio probă în susținerea afirmațiilor pe care le fac (cu italic sunt fragmente din ce le-am semnalat celor de la NYT) – n.a.).

Credibilitatea surselor

Pentru a susține ipoteza conform căreia Rusia și Gazprom ar susține opoziția civică din România împotriva fracturării hidraulice a gazelor de șist sunt citate declarațiile mai multor persoane, îndeosebi politicieni, care recunosc că nu pot proba afirmațiile făcute. Este cel puțin ciudată o afirmație în acest sens făcută de către George Maior, directorul SRI. Dacă șeful celui mai mare serviciu secret din România nu este în stare să probeze afirmațiile făcute, cât de credibilă poate fi declarația sa? În fapt, George Maior este cunoscut încă din perioada în care era senator de Alba  ca susținător al industriilor extractive, presa românească relatând despre participarea sa la acțiunile de lobby ale companiei Gabriel Resources, care intenționează să deschidă în România, la Roșia Montană, cea mai mare exploatare de aur din Europa. La fel ca și în cazul exploatării gazelor de șist, proiectul de la Roșia Montană a întâmpinat o uriașă opoziție civică, zeci de mii de persoane – inclusiv cele care se opun și fracking-ului – solicitând toamna trecută, în stradă, stoparea acestuia. Tot fără vreo probă, George Maior a etichetat zecile de mii de protestatari ca fiind ”anarhiști” sau ”eco-teroriști”.

Într-o situație asemănătoare se află și Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, cunoscut ca susținător al proiectului de la Roșia Montană și al exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de șist. Anul trecut, Iulian Iancu a fost nominalizat ca șef al Comisiei Speciale a Parlamentului pentru Roșia Montană, dar coaliția politică majoritară parlamentară a fost obligată să-l retragă în urma opoziției civice manifestate tocmai din cauza lipsei lui de credibilitate.

Atât George Maior, cât și Iulian Iancu au fost, în ultimii ani, promotorii unor mesaje similare, conform cărora opoziția civică din România ar fi susținută oneros de statul maghiar, de Rusia sau de către George Soros, fără a proba însă niciodată asemenea afirmații, deși, prin funcțiile publice pe care le dețin ar fi putut avea acces la astfel de dovezi și, dacă ar fi fost reale, ar fi avut obligația să le facă publice.

Citarea doamnei Ana-Maria Cernea este cel puțin hilară. În România, Ana-Maria Cernea este o ilustră necunoscută, ”grupul politic conservator” al cărei lider susține The New York Times că ar fi, este doar un grup de blogeri de orientare neo-liberală, cu o vizibilitate publică nesemnificativă și fără nicio relevanță în politică. Sunt curios ce altă calitate (alta decât cea inexistentă menționată în articol) o recomandă pe Ana-Maria Cernea ca sursă avizată mai mult decât orice altă persoană care bârfește la un colț de bloc cu prietenele.

Dacă problema de credibilitate a surselor poate fi considerată o chestiune subiectivă, negarea (ignorarea) faptelor în articolul celor de la The New York Times este fără echivoc.

Negarea faptelor

Cea mai gravă eroare de documentare a articolului în discuție este negarea faptelor. Astfel, se afirmă că opoziția civică s-ar manifesta doar față de proiectele Chevron (aflate în Estul României), nu și față de cele ale Gazprom, prin subsidiara sârbă NIȘ, care are interese în zona de Vest. Această afirmație, asumată de către The New York Times, contrazice atât logica, cât și faptele. Din punct de vedere logic, interzicerea fracking-ului în România, solicitată de o parte importantă a societății civile, s-ar aplica tuturor companiilor, așadar, și Gazprom-ului. Pe lângă aceasta, în Vestul României, pe teritoriul mai multor județe (Bihor, Timiș și Arad) unde subsidiarele și subcontractorii Gazprom desfășoară activități de prospecțiuni există o opoziție extrem de puternică față de fracturarea hidraulică. În ultimii doi ani, au avut loc zeci de acțiuni de protest la Oradea – Băile Felix (județul Bihor), în Arad sau în localități din județul Timiș. Pe 6 aprilie 2014, în orașul Arad au protestat peste 2.000 de persoane venite din comunele și localitățile din județ. Pe 14 septembrie 2014, la Dudești Vechi (județul Timiș), au participat la proteste aproape toți membrii localității (!), un alt protest fiind organizat două săptămâni mai târziu în localitatea învecinată Cenad. Este important de menționat că primele proteste din zona Oradea – Băile Felix (județul Bihor), unde are interese Gazprom, au avut loc în februarie 2013, cu mai bine de jumătate de an înaintea protestelor de la Pungești, unde are interese Chevron, la care se face referire în articolul din The New York Times.

În aceste condiții, afirmațiile din articolul publicat de The New York Times (”None of this has stopped Gazprom from looking for shale gas and oil itself. Its Serbian subsidiary, Nis, is now exploring prospects in western Romania near the border with Serbia. Unlike the Chevron project at the other end of the country, however, the Gazprom effort has stirred no mass protests.”), sfidează pur și simplu realitatea.

În susținerea celor afirmate, le-am oferit celor de la The New York Times link-uri către relatări din mai multe surse (TVR 1, Mediafax, România Curată, fotografii și înregistrări video pe Youtube).

Răspunsul celor de la The New York Times:

Greetings,

Thanks for writing. After discussing your email with an editor on the International desk and the reporter himself, we stand by the facts as reported from both eastern and western Romania.

Best,

Louis Lucero II, Assistant to the Senior Editor for Standards, The New York Times

Așadar, The New York Times”susține faptele așa cum au fost ele relatate pentru Estul și Vestul României”. Mult mai importantă decât prezentarea faptelor în sine (protestele cu mii de participanți împotriva fracking-ului în zonele cu interese Gazprom) sunt ”faptele așa cum au fost relatate”. Fără a le găsi cea mai mică scuză celor de la The New York Times, mult mai lipsită de responsabilitate e preluarea masivă a articolului, fără niciun comentariu critic, de către presa autohtonă. Presă care știa (sau ar fi avut obligația să știe) și cât de credibile sunt personajele citate de jurnalistul american, și, mai ales, cât de numeroase și de puternice au fost protestele din Vestul României împotriva fracking-ului. Simpla multiplicare a unor minciuni apărute în The New York Times (fără a semnala lacunele grave de documentare) nu reprezintă un demers jurnalistic.

În urmă cu ceva ani (prin 2007 dacă îmi amintesc corect), pe Youtube era extrem de vizionat un mini-documentar care analiza ce se va întâmpla cu The New York Times în confruntarea cu apariția și dezvoltarea surselor alternative de informare din online. Scenariul analiștilor consultați era că The New York Times va pierde bătălia pe internet și-și va încheia istoria ca un ziar tipărit de nișă. Argumentul principal era legat de faptul că presa tradițională nu va face față conținutului gratuit generat de utilizatorii internetului. În realitate, falimentul presei mainstrean (iar The New York Times este un etalon) va veni nu de la faptul că există (va exista) prea mult conținut gratuit, ci de la faptul că online-ul oferă posibilități mult mai mari de verificare a informațiilor din surse alternative și de multiplicare a acestora din urmă în situații de criză. O mizerie precum cea recentă, în care The New York Times alege să susțină faptele ”așa cum a fost relatate” în contradicție cu faptele care pot fi verificate din multe alte surse online, poate fi mult mai ușor sancționată astăzi comparativ cu zece ani în urmă.

În România avem deja două exemple majore despre modul în care minciunile susținute și difuzate masiv de presa mainstream sunt contracarate eficient în online, datorită rețelelor sociale. S-a întâmplat toamna trecută, în timpul protestelor cu Roșia Montană, și s-a întâmplat în urmă cu o lună, în timpul campaniei prezidențiale. Concluzia e destul de clară: sau presa mainstream va învăța să fie onestă sau nu va mai fi.

***

P.S.: Ca și coincidențe, mizeria din The New York Times s-a nimerit să vină la pachet cu ”lista lui Dughin” (altă aberație multiplicată instant și necritic în primă fază de presa mainstream autohtonă), taman înaintea vizitei președintelui ales Klaus Iohannis în SUA. Nu sunt adeptul teoriilor conspiraționiste, dar nici nu mai sunt într-atât de inocent atunci când e vorba de mecanisme de lobby. Nu cred în coincidențe. Mă bazez pe ele.

• Money.ro: Guvernul Ponta vrea fracturare hidraulica

România trebuie să intensifice explorarea și, eventual, exploatarea de noi zăcăminte de țiței și gaze naturale, atât convenționale, cât și neconvenționale, în condițiile declinului producției de hidrocarburi din zăcămintele convenționale aflate în producție, se arată în Strategia Energetică Națională /SEN/ pentru perioada 2015-2035, lansată, vineri seară, în dezbatere publică de către Departamentul pentru Energie.

Resursele energetice neconvenționale constituie o formă alternativă de energie și sunt localizate în formațiuni sedimentare de diferite vârste, de regulă, la adâncimi mari în scoarța terestră și în zonele reci, în mări și oceane (gaz hidrații). În condițiile declinului producției de hidrocarburi din zăcămintele convenționale, aflate în producție, România trebuie să intensifice explorarea și, eventual, exploatarea de noi zăcăminte de țiței și gaze naturale, atât convenționale, cât și neconvenționale. În acest domeniu, cercetările sunt abia la început în România și o estimare a acestor resurse va fi posibilă numai după desfășurarea unor lucrări de explorare mai aprofundate’, se precizează în document.

Potrivit sursei citate, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din ECE (Europa Centrală și de Est — n.r.), cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh. La o producție medie anuală de 11 miliarde mc gaze naturale și în condițiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia ca rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani, se mai arată în document.

Conform Strategiei, activitățile de explorare și exploatare a hidrocarburilor care implică procedeul de fracturare hidraulică de mare volum se supun legislației generale și legislației UE privind protecția mediului.

‘Există o serie principii recomandate de CE (Recomandarea 2014/70/UE), privind explorarea și extracția hidrocarburilor (cum sunt gazele de șist) prin utilizarea fracturării hidraulice de mare volum, menite să asigure protecția climei și a mediului, utilizarea eficientă a resurselor, precum și informarea publicului’, se arată în documentul citat.

Potrivit raportului Energy Information Administration (EIA) din anul 2013 ‘World Shale Gas and Shale Oil Resource Assessment’, citat în Strategia Energetică Națională pentru perioada 2015-2035, se estimează că România deține resurse considerabile de gaze de șist, ocupând locul al treilea în Europa, cu un potențial de aproximativ 14.882 TWh resurse exploatabile.

De asemenea, informații geologice indică posibilitatea existenței în subsolul României a unor resurse de tight gas și gaz-hidrați, reiese din Raportul Comitetului Național Român pe surse neconvenționale.

Strategia Energetică lansată în dezbatere menționează faptul că o companie /Chevron, n.r./ deține în România patru acorduri petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare prin care s-a angajat să exploreze potențialul de gaze de șist, în zona de est a tării și în sudul Dobrogei. În anul 2014, compania a finalizat lucrările preliminare de explorare la sonda Pungești și mai deține avize pentru săparea a patru sonde de explorare amplasate în zonele: Puiești, Păltiniș, Popeni și Siliștea. Se estimează că procesul de forare va începe în anul 2015, în paralel continuând și prospecțiunea seismică bidimensională.

Departamentul pentru Energie a lansat, vineri seară, o nouă dezbatere publică în privința Strategiei Energetice Naționale pentru perioada 2015-2035.

Documentul supus dezbaterii reprezintă analiza sistemului energetic național și a angajamentelor asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene, fiind elaborat de către Departamentul pentru Energie, cu participarea și consultarea mai multor specialiști din mediul academic, mediul de afaceri, precum și din societatea civilă.

Noua consultare publică este deschisă până la data de 10 ianuarie 2015, termenul pentru finalizarea revizuirii strategiei energetice a României fiind luna mai 2015.

În prezent, România are o Strategie Energetică Națională, adoptată în 2007, și care este valabilă până în anul 2020.