NU UITATI (Video+Versuri)… Surpriza franceza ignorata a unui EUROVISION geopolitic si ideologic. “Nu rămân decât lacrimile, Aceste câteva note venite de altădată, Și cântecul rugăciunilor noastre”

Nu-mi rămân decât lacrimile,
Aceste câteva note venite de altădată,
Și cântecul rugăciunilor noastre,
Inimile noastre ce spera,
Și vidul sub pașii mei.

Nu-mi rămâne decât cenușa
Satului meu cufundat în tăcere.
Nu sunt decât o rană,
O inima fără armură.
Cum sa supraviețuiesc după asta?

Dar sunt aici, nu uit asta,
In satul meu măturat de istorie,
Și trăiesc aici, nu uitați,
Șters din hărți și din memorii.

Îmi amintesc de râsetele copiilor,
Vocea oamenilor când pleacau la câmp,
Sărbătorile secerișului,
Mirosul din case,
Izbucnirile de iubire și bucurie.

Dar sunt aici, nu uitați,
Șters din hărți și din memorii…

Când au sosit,
Ascunși în spatele armelor lor,
Erau mii,
Și râdeau de lacrimile noastre.

Au vrut să distrugă
Credința si sufletele noastre
Cu cuvinte de ură
Pe care nu le cunoșteam.

Sunt aici in seara asta,
In mijlocul acestor ruine,
Pentru a va vorbi de nădejde,
Si să vă cânt viața.
Si fac legamantul
Ca atunci când sângele se va usca,
Să reconstruiesc orașul meu
Mult mai frumos ca înainte.

Dar nu uitați!

**********
Il ne me reste que des larmes
Ces quelques notes venues d’autrefois
Et le chant de nos prières
Nos cœurs qui espèrent
Et le vide sous mes pas

Il ne me reste que les cendres
De mon village plongé dans le silence
Je ne suis qu’une blessure
Un cœur sans armure
Comment survivre après ça.

Mais je suis là, je n’oublie pas
Dans mon village balayé par l’histoire
Et je vis là, n’oubliez pas
Effacé des cartes et des mémoires

Je me souviens du rire des enfants
La voix des hommes quand ils partaient au champ
Les fêtes des moissons
L’odeur dans les maisons
Les éclats d’amour et de joie

Mais je suis là, n’oubliez pas
Effacé des cartes et des mémoires

Quand ils sont arrivés
Cachés derrière leurs armes
Ils étaient des milliers
Ils riaient de nos larmes

Ils ont voulu détruire
Nos croyances et nos âmes
Avec des mots de haine
Que l’on n’connaissait pas.

Je suis ici ce soir
Au milieu de ces ruines
Pour vous parler d’espoir
Et vous chanter la vie
Et je fais le serment
Quand séchera le sang
De reconstruire ma ville
Bien plus belle qu’avant.

Mais n’oubliez pas.

• Adevarul/ Marcel Radut: Eurovision 2015 – dansăm cu demonii în mintea noastră!

Melodia câştigătoare a Eurovision 2015 confirmă transformarea treptată a acestui concurs european de muzică într-o tarabă a ciudăţeniilor, unde gusturile cele mai bizare ale publicului se îmbină cu grotescul tot mai accentuat al interpreţilor şi melodiilor prezentate.

După travestitul Conchita Wurst “Cârnăcior”, câştigătorul de anul trecut, Eurovision trece la lucruri mai serioase în ediţia 2015 şi oferă marele premiu suedezului Mans Zelmerlow care ne cântă despre demoni, despre fuga de răspunderea pentru răul comis şi despre cum să trăieşti ca şi când nu ar exista ziua de mâine. I-auzi, ce cool, ce trendy!

”Nu spune zeilor că am lăsat un dezastru / Nu pot anula ceea ce s-a făcut / Să fugim şi să ne ascundem.” – (într-o traducere relativă) aşa îşi începe Zelmerlow melodia, să fie mesajul cât mai clar, să nu avem vorbe că nu am ştiut despre ce vrea el să ne cânte. Apoi, în versuri apare imediat un personaj misterios, pe care Zelmerlow îl pomeneşte de vreo două ori, ca un fel de mentor: ”El a spus: du-te şi usucă-ţi (şterge-ţi) ochii / Şi trăieşte-ţi viaţa ca şi când nu există ziua de mâine, fiule / Şi spune şi celorlalţi / Să meargă şi să cânte ca un colibri / Cel mai mare imn auzit vreodată:”

Care să fie acest ”cel mai mare imn auzit vreodată”? Din logica frazei muzicale a melodiei, ”marele imn” este de fapt, refrenul: ”Noi suntem eroii timpului nostru / Dar dansăm cu demonii din mintea noastră!” – două versuri repetate obsesiv pe parcursul melodiei, două versuri care reprezintă esenţa melodiei.

“Mentorul” pomenit în reapare şi îţi reaminteşte ţie, consumatorului de Eurovision şi muzică ”bună”, că: “Niciodată nu te-am părăsit / Când te-ai pierdut eram chiar în spatele tău (lângă tine, în urma ta) / A fost fundaţia ta”. Cine să fie acest personaj despre care ne cântă suedezul Mans Zelmerlow?

Păi, probabil că ne lămurim din versurile următoare, care conţin îndemnul final făcut de “personaj” în melodie: “Acum du-te şi cântă ca un colibri / Cel mai mare Imn auzit vreodată / Acum să cântăm împreună (marele imn): ”Noi suntem eroii timpului nostru / Dar dansăm cu demonii din mintea noastră!”

Nu-mi doresc să acord o importanţă mai mare decât merită acestei bătăi de joc pusă pe note muzicale, cu un ritm şi o coregrafie, trebuie să recunoaştem, antrenante, însă doar atât. Cultura mea muzicală, dobândită la Liceul de Artă din Craiova şi în vremea când am lucrat la Teatrul de Operă din Craiova, respectul pentru ceea ce înseamnă cu adevărat Muzica mă determină să renunţ la a mai analiza aberaţia asta muzicală.

Eu mă întreb: Quo vadis, Europa? Căci Eurovision, care a fost fondat ca un festival-concurs care să încurajeze muzica modernă de calitate a naţiunilor europene, exprimă o parte a culturii europene contemporane.

În anul 1956, prima ediţie a Eurovision era câştigată de Elveţia, reprezentată de Lys Assia, cu melodia Refrain d’amour . Ascultaţi melodia şi comparaţi cu aberaţia suedezului Zelmerlow.

În numele diversităţii, Europa se rătăceşte în bizar şi grotesc, în demonic şi auto-anihilare. Poate că o melodie ca aceea interpretată de Zelmerlow nu exprimă în totalitate cultura modernă europeană, însă faptul că după travestitul Conchita Wurst “Cârnăcior”, câştigătorul de anul trecut, Eurovision şi publicul european (!) acordă marele premiu unei melodii cu evidente puseuri demonice, mă determină să cred că ceva e putred în Europa noastră şi că vremurile rătăcirii şi lepădării de Dumnezeu prorocite în Sfânta Scriptură sunt tot mai aproape:

“Zis-a cel nebun întru inima sa: “Nu este Dumnezeu!” / Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine. / Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. / Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.” (Psalmul 52)