CELE MAI IEFTINE MEDICAMENTE DIN EUROPA? Deocamdata preturi mai mari si recalculari ale medicamentelor compensate/ TULCEA – FARA SECTIE DE PEDIATRIE

3-07-2015 5 minute Sublinieri

farmacie

De la 1 iulie, teoretic, românii au cele mai ieftine medicamente din Uniunea Europeană, odată cu noua listă de preţuri. Practic, cei care au intrat în farmacii au avut parte de o mare surpriză: au scos mai mulţi bani din buzunar.

După mai bine de şase ani şi multe amânări, guvernanţii au anunţat că le dau românilor dreptul de a-şi cumpăra medicamentele la preţurile mici care se practică în celelalte ţări din Uniunea Europeană.

Ieri au intrat în vigoare cele două cataloage naţionale care stabilesc noile preţuri ale medicamentelor de uz uman: unul cu preţurile maximale care pot fi folosite pe teritoriul României (Catalogul Naţional Public al Medicamentelor) şi cel care conţine preţurile ce vor fi decontate de CNAS (Catalogul Naţional al Medicamentelor).

Potrivit oficialilor, măsura va conduce la economii substanțiale pentru bugetul Ministerului Sănătății, iar banii „se vor regăsi tot în medicamente și în tratamente inovative pentru pacienți”.

România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum este normal şi cum confirmă şi contextul socio-economic”, spunea, recent, ministrul Nicolae Bănicioiu, precizând că preţurile vor fi cu până la 20% mai mici decât până acum. Ieftinirea medicamentelor a fost salutată şi de premierul Victor Ponta, care a ţinut să scrie pe Facebook că „este una dintre marile realizări ale Guvernului actual” şi că „va ajuta milioane de români”.

Obligaţi să ridice preţurile până la noile plafoane

În ciuda promisiunilor şi anunţurilor optimiste ale guvernanţilor, bolnavii mai au de aşteptat până să cumpere tratamente mai ieftine.

Dimpotrivă, cei care au intrat în farmacii în prima zi a lunii iulie au resimţit o creștere a prețurilor, nu o reducere.

Asta nu pentru că nu ar fi fost actualizate preţurile la raft, cum se spunea la un moment dat, ci pentru că Ministerul Sănătăţii a redus preţul doar la câteva zeci de produse farmaceutice eliberate pe bază de reţetă, compensate sau nu, nicidecum la toate medicamentele de pe piaţă. În general, este vorba de produse farmaceutice scumpe, care se eliberează gratuit pentru pacienții cu boli cronice. În schimb, o serie de medicamente, în special cele care se eliberează la liber și pentru care românii plătesc prețul integral (aşa-numitele ODC-uri, n.n.), au fost scumpite.

Cu toate că preţurile mai mari au fost impuse de oficialii din Sănătate, luaţi la întrebări de pacienţi sunt cei de la care cumpără pastilele, spun farmaciştii.

Farmacista Alexandra Iancu a explicat pentru Jurnalul Naţional că doar o parte dintre medicamente au preţuri mai mici în noul catalog intrat în vigoare de la 1 iulie, restul fiind cu câţiva lei mai mari pentru fiecare produs.

Astfel că farmaciile care vând medicamentele la preţuri mai mici faţă de cele din listă practic îşi scad din profit. Spre exemplu, dacă o farmacie ia un produs cu 9 lei, iar prețul din catalog este de 10 lei, aceasta are posibilitatea de a-l vinde cu 9 lei, însă profitul unităţii farmaceutice va fi, practic, zero.

Ministerul a anunţat medicamente mai ieftine, iar pacienţii vin şi ne întreabă de ce-s mai scumpe. Acestea sunt preţurile impuse, dar noi suntem zona de tampon între autorităţi şi pacienţi. În capul nostru se sparg oalele” – Alexandra Iancu, farmacist

A doua lovitură: creşterea costurilor pentru 21 de tratamente

Românii vor plăti mai mult şi pentru câteva zeci de tratamente compensate. Din această săptămână, 21 dintre cele mai folosite tratamente pentru afecţiunile reumatice, cardiace şi gastrice, care acum sunt gratuite sau compensate 90%, vor fi mutate de Ministerul Sănătăţii pe o nouă sublistă cu un procent de compensare de 20%. Ceea ce înseamnă mai mulţi bani lăsaţi de bolnavi în farmacii.

Deşi Jurnalul Naţional a cerut un punct de vedere şi din partea Ministerului Sănătăţii, în legătură cu situaţia creată, până la publicarea acestui material nu am primit niciun răspuns.

Mai sunt două zile până la reducerea preţurilor la medicamente, iar Ministerul Sănătăţii se gândeşte deja la alte economii. De săptămâna viitoare, ministerul vrea să reducă nivelul de compensare pentru 21 dintre cele mai folosite tratamente ale afecţiunilor cardiace, gastrice, reumatice şi psihiatrice. Ceea ce înseamnă preţuri mai mari în farmacii.

Unele dintre cele mai solicitate medicamente pentru boli cronice ar putea fi mai scumpe de săptămâna viitoare. 21 de substanţe vor trece de la un nivel de compensare între 50 şi 90 la sută, la unul de 20 la sută. De exemplu, pentru pastilele pe bază de ranitidină, un pacient va plăti anual în loc de 15 lei, 124 de lei. Preţul pentru cele cu piroxicam urcă de la 120 la 192 de lei, iar cu piracetam, acum gratuite, vor costa 300 de lei pe an, conform Digi24.ro.

Bolnavii care nu-şi permit să suporte diferenţa de preţ ar putea primi alte medicamente, în principiu asemănătoare. Dar nu neapărat la fel de eficiente.

Oficial, banii economisiţi vor fi folosiţi pentru terapii de ultimă generaţie. Totuși, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu par să ştie exact pe ce sumă vor conta ca urmare a scumpirii.

La Tulcea, o mie de parinti, bunici si copii au cerut redeschiderea sectiei de pediatrie a Spitalului Judetean, inchisa in februarie, cand ultimul doctor a iesit la pensie.

In acest spital nu s-a mai angajat niciun medic specialist, din cauza salariilor de mizerie. Oamenii sunt disperati pentru ca sunt nevoiti sa mearga la Constanta sau la Galati, daca au copiii bolnavi. Iar cazurile grave, cum a fost bebelusul muscat de pitbull, sunt trimise si mai departe de casa.

Oamenii spun ca, de ani de zile, nimeni nu gaseste solutii pentru doctorii care nu raman la ei in oras, pentru ca Spitalul Judetean din Tulcea are cea mai mica grila de salarizare din intreaga tara.

Adrian Selaru, protestatar: “Ne-am tot saturat de declaratiile celor competenti si obligati sa rezolve astfel de probleme. Vorbe, vorbe de cel putin 6 luni de zile, vorbe.”

In cazul in care un copil se imbolnaveste, el este trimis din Tulcea la sectiile de pediatrie ale spitalelor din Constanta sau Galati, care sunt si ele foarte aglomerate.

Mihaela Simion, mama unui copil: “Ieri chiar am iesit din Spitalul Judetean Constanta cu copilul meu. Nu e normal absolut deloc! E ditamai orasul, plus ca e necesar pentru toata Delta, sunt atatea localitati limitrofe si chiar avem nevoie.”

Autoritatile se apara si spun ca au facut tot posibilul sa aduca specialisti la Tulcea. Dar nimeni nu vrea sa ramana din cauza salariilor de mizerie, chiar daca primeste cazare gratuita. Toate sectiile spitalului duc lipsa de medici.

Horia Teodorescu, presedinte Consiliul Judetean Tulcea: “S-a mers in centrele universitare, am luat legatura cu Galatiul, am luat legatura cu Constanta, cu Ministerul Sanatatii. Am avut saptamana trecuta doi medici. Si stand 3 zile de vorba cu cei doi medici, ne-au spus ca raman la Tulcea, erau medici din Bucuresti, luni am primit pe mail si telefon, din motive de cariera, din motive de dansii stiute, nu pot veni la Tulcea.”

Intr-un final, autoritatile au gasit o solutie de avarie. Un medic pediatru va veni la spital pentru a rezolva cel putin cazurile de urgenta. Solutia este doar una temporara, pe perioada verii cand Delta Dunarii este plina de turisti.

Chiriac Francisc Iulian, secretar de stat in Ministerul Sanatatii: “De astazi, va veni medicul pediatru. De maine, va fi efectiv la munca doamna doctor, de luni pana vineri.”

Si la Spitalul din Slobozia, judetul Ialomita, tot la pediatrie, situatia este critica. Sunt doar 3 doctori, toti ajunsi la varsta pensionarii, care nu mai pot face fata garzilor istovitoare, iar pacientii asteapta cu orele sa le vina randul la tratament.

Situaţia este una dramatică într-un judeţ cu zeci de mii de copii, inclusiv din comunităţile izolate din Delta Dunării, ai căror părinţi sunt nevoiţi să meargă sute de kilometri, la spitalele din Constanţa, Galaţi sau Brăila, pentru a beneficia de asistenţă medicală calificată.

După ce ultimul medic din spital a ieşit la pensie, conducerea spitalului a luat decizia a închide temporar secţia de pediatrie, până se vor găsi soluţii, potrivit site-ului romaniacurata.ro. Asta după ce, culmea, s-au investit bani frumoși în renovarea secției.

Cu toate că au trecut aproape şase luni de la decizia fără precendent, oficialităţile din judeţ nu au reuşit să găsească medici care să accepte să lucreze în judeţul Tulcea.

În ziua în care părinţii se pregăteau să protesteze vizavi de faptul că trebuie să meargă cu copiii la Constanţa pentru un tratament, Secţia de pediatrie se redeschide.

Secţia de pediatrie dispune de 40 de paturi. Aici erau îngrijiţi, până în luna februarie, copiii din toată Delta. În vremurile bune, în anul 2007, pe secţie erau nu mai puţin de şase medici.

Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea s-a închis din luna februarie. Ultimul medic de pe secţie, dr. Elena Breţcan, a ieşit la pensie la sfârşitul anului trecut.

O perioadă, medicii pensionari s-au oferit să facă voluntar gărzi. Un medic de pe secţie a plecat în Franţa şi altul în Anglia, iar un alt cadru medical este în concediu de creştere a copilului.

Spitalul are un nou manager: dr. Tudor Năstăsescu, care a venit de la Spitalul Universitar Bucureşti. „Din ce am înţeles până acum, principala problemă este cea a medicilor. Avem, în cadrul spitalului, specializări pentru care nu există medici. Promit că printre primele măsuri luate se va regăsi o căutare continuă de doctori. O să vedem ce i-ar atrage pe oameni să lucreze aici, în ce condiţii. Cred că pentru început vom accepta orice variante“, a declarat dr. Tudor Năstăsescu imediat după numirea în funcţie.

Şi spitalul orăşenesc Măcin se confruntă cu mari probleme, lucrând mai mult cu rezidenţi. La unitatea medicală sunt 10 medici specialişti şi 20 de rezidenţi. Şi în Sulina a funcţionat un spital, care a fost închis în 2011.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare