ICONARI IN OTOPENI – editia a treia

Iconari in Otopeni, o experienta ziditoare

Pentru orice manifestare, ediția a treia constituie proba de foc. Prima ediție atrage publicul prin noutate și cea de-a doua prin contaminarea de prestigiu pe care a reușit să și-o dobândească cea dintâi. Urmează momentul în care oamenii își creează un ridicat orizont de așteptare și vin a treia oară, curioși să vadă ce poate propune nou, un eveniment creat pe un scenariu prestabilit: atelier deschis publicului, masă rotundă și expoziție. Conștienți de responsabilitatea ce ne revine, am pornit la drum și în acest an, încurajați, mai cu seamă, de ecoul favorabil al evenimentelor precedente.

Datorăm, și de această dată, lui Ioan Popa selecția grupului, omogen și de înalt nivel, iar participanților, datorăm atmosfera plină de tihnă, din care ne-am hrănit cu toții, zile bune. Părțile unui iconostas ce urmează a fi pus într-o capelă ce stă să se construiască, ne-au adus aproape acea liniște și așezare, de care cu toții avem atâta nevoie. Cosmina Chituc a fost, ca în fiecare an, omul nostru eficient de relație cu presa.

Un iconostas, știm cu toții, este o construcție unitară, prima care ni se relevă în toată măreția și/sau simplitatea sa. Pe de altă parte, libertatea de expresie a fiecărui artist iconar se cerea respectată, pentru a nu limita această lucrare la un simplu experiment, ci pentru a crea o operă vie, și autentică. Iată de ce au fost stabilite – într-o fază destul de elaborată a lucrului, câteva detalii care să conlucreze la caracterul unitar al întregului, detalii ce țin de scris, aureole, cromatică, etc. Pe de altă parte, însă, mărturia participanților este aceea că, oricât de puțin ai vrea să te lași influențat, plutește peste tot locul un duh care te face să îți acomodezi abordarea, în consonanță cu ceilalți și că această împreună lucrare și comunicarea nemijlocită, te îmbogățesc ca artist. Și nu este mai puțin adevărat faptul că lucrul sub presiunea imperioasă a timpului lasă prea puțin loc pentru experiment.

Așa se face că Angela Hanc, a lucrat o icoană a Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, într-o manieră austeră cromatic, deși cei ce îi cunoaștem forța artistică știm că are un arsenal plastic impresionant. De la Cluj, a venit Ciprian Toma, cel ce a redat ca la carte portretul ascetic al Sfântului Ioan Gură-de-Aur. Figura Sfântului, jumătate mâhnită, jumătate consternată, ne amintește caracterul moral al scrierilor sale. Centrul de greutate al iconostasului, îl constituie o suavă și așezată Hodighitrie, atent și îngrijit pictată de Roxana Maria Băcanu, de la Brașov, precum și Pantocratorul, realizat în dulcele stil clasic de Maria Mirea din București. Ieșeanul Costel Olărean, a înfățișat portretul scăldat în lumină al Sfântului ierarh Antim Ivireanul. A avut timp și de redarea în detaliu a icoanelor de pe mantia arhierească. Ușor încruntat, cu o cromatică ușor atipică și trăsături pregnant definite, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost înfățișat de Gabriel Florin Iosub, de la Piatra Neamț. Arhanghelul purtând Sfântul Epitaf a etalat puterea detaliului semnificativ pe care o deține autorul lucrării, Cătălin Băluț, din București. Ușile Împărătești au fost lucrate cu râvnă de Constantin Mandici, din Suceava. Bunavestire a fost bun prilej pentru a oferi privitorului veșminte fluide și un ritm intern al compoziției, precum și o cromatică de mare rafinament. Despre Mihai Rău de la Iași, s-a spus că este mai mult artist, decât iconar, căci tâlharul său, figură întreagă, are virtuți plastice de excepție. Stabile și diafane, în proporții egale, Moleniile Cameliei Munteanu încununează micul nostru iconostas. Revelația acestei ediții a fost Laurențiu Ion Bozgă, de la Râmnicu-Vâlcea, cel ale cărui mozaicuri minuțios elaborate, cu piatră măruntă, au fost foarte apreciate, atât de public, cât și de specialiști. Broderia liturgică, delicată și prețioasă a artistei Carmen Paiu a întregit acest ansamblu, pe care îl va lega la un loc sculptorul Remus Dragomir de la Buftea.

O parte la fel de consistentă a manifestării Iconari în Otopeni a constituit-o masa rotundă. Lectori competenți, cu discursuri bine structurate, ne-au împărtășit puncte de vedere asupra problemei iconostasului, privit dintr-o dublă perspectivă: istorico – teoretică, dar și aplicată.

Într-un stil suplu și alert, din care nu a lipsit ironia, Elena Murariu ne-a înfățisat odiseea sa, ce a avut ca scop pictarea unei replici a iconostasului de la Cotroceni, cel găzduit acum la Muzeul Național de Artă. Ne-a demonstrat, o dată în plus, aserțiunea conform căreia copia salvează originalul, căci, la capătul a șase ani, biserica de la Cotroceni are un iconostas aidoma celui original, ce se păstrează în condiții mult mai bune, la MNAR.

Expunerea insolită a profesorului Ion Minoiu, dascăl de psaltichie, s-a construit în jurul legăturii de structură dintre icoanele pictate și cele glăsuite. Am văzut grafic, dar am avut ocazia să constatăm și acustic, prin vocea caldă și nuanțată a profesorului (secondat pentru ison de Gabriel Duca) că schemele compoziționale se dezvoltă similar în tropare și în icoane.

O intervenție consistentă a avut și Mihaela Palade, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Iustinian din București. O primă parte, un eseu despre porți și ferestre, despre rolul și rostul lor în iconomia ortodoxă, a servit drept preambul pentru miezul expunerii despre iconostas.

Un apropiat al grupului nostru, îndrăznesc să-l numesc aici pe părintele profesor Jan Nicolae, de la Biserica Micești – Alba, ne-a făcut un excurs despre iconostasul ale cărei icoane au putut fi admirate în acest an, la Cuhnia de la Mogoșoaia, înainte de a fi așezate în tâmpla sculptată nobil și auster de Virgil Scripcariu. Intradosul iconostasului adună la un loc figuri insolite de mari teologi, cei ce au vorbit, în scrierile lor, despre rolul și rostul Euharistiei. Iconostasul euharistic de la Alba este un exemplu despre elaborarea unui program iconografic bazat pe o cercetare teologică de detaliu și nu în ultimul rînd, rodul unei echipe de profesioniști.

Domnul profesor arhitect Șerban Sturza ne-a prezentat intervențiile domniei sale în spațiul eclezial, cu prilejul a trei proiecte: o biserică de la Timișoara, biserica unei comunități ortodoxe din München și proiectul în derulare de la Șinca Nouă. Concluzia arhitectului după aceste experiențe nemijlocite este aceea că spațiul bsericii are cerințe suplimentare și multe provocări cărora trebuie să le răspunzi, și că poți, privind la modele clasice, să-ți înfrânezi tendința de a fi original, spre elaborarea unei bune soluții arhitecturale.

Părintele Siluan Timbuș de la Nicula a dinamizat puțin polemica cu prezentarea domniei sale cu caracter istoric al iconostasului cel pe care îl știm noi astăzi, cel cu cinci registre, ce acoperă aproape în întregime deschizătura absidei altarului. Această formulă rusească, este de dată relativ recentă, dacă ne raportăm la templonul bizantin sau la iconostasul de piatră, cu unul – două registre. Părintele este susținătorul vizualizării în integralitatea sa a imaginii Maicii Domnului, pictată în absida altarului, imagine care consfințește cântarea: În biserica slavei tale stând, Fecioară, în cer a sta ni se pare.

Ce a adus, așadar, nou ediția din acest an? În plan general, conștientizarea necesității acestui tip de manifestare. Căci am întrebat participanții cum se raportează la această experiență a lucrului deschis pentru public. Ne-au răspuns că le-ar fi plăcut să aibă ceva mai mult timp de vorbit între ei și cu cei ce i-au vizitat, dar au fost concentrați fiecare la ce a avut de făcut. Acasă, pictarea unei icoane de dimensiuni și dificultate similare, durează, în cel mai bun caz, dublu ca timp, când nu o lună, căci rareori iconarii găsesc răgazul să lucreze compact atâtea ore. Le-ar fi fost necesar să poată beneficia de experiența la vedere a maeștrilor, acum vreme de mai bine de zece-cinsprezece ani, când își făceau, la rândul lor, ucenicia, căci cei mai mulți dintre ei au avut un demers propriu de căutare a surselor și a resurselor care să le faciliteze accesul la acest domeniu de nișă. În plan particular, o mai bună coordonare a mesei rotunde, cu un nivel ridicat al prezentărilor, precum și problematizarea, la nivel teoretic și practic a unui aspect important în iconomia bisericii: iconostasul. Temele ce pot fi abordate în acest gen de manifestări sunt, practic, inepuizabile, căci provocările cu care se confruntă iconografia ortodoxă contemporană nu sunt puține. Recursul la surse autentice, validate de tradiție este imperios necesar, iar responsabilitatea noastră rămâne aceea de a le semnala. Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne întâlnim anul viitor, cu propuneri și provocări noi!

Mădălina Mirea

http://iconariotopeni.blogspot.ro/

TVR 1. Universul credinţei, ICONARI IN OTOPENI

http://www.pemptousia.ro/photo/iconari-in-otopeni-2015-o-retrospectiva/

http://www.tvrplus.ro//editie-universul-credintei-382252

min. 58.25 cu Madalina Mirea

http://www.tvrplus.ro/editie-universul-credintei-382562

min. 41.18

http://www.romania-actualitati.ro/impreuna_la_otopeni_iconostas_neaurit-82908

http://www.pemptousia.ro/photo/la-otopeni-e-vremea-proplasmei/