DRAGNEA RENUNTA LA SANCTIUNILE DIN LEGEA DEFAIMARII. De ce ramane proiectul o AMENINTARE? CONTROLUL EDUCATIEI in sens “CORECT POLITIC” – aspectul ignorat al legii. Cum isi aduce aminte Ambasada SUA, oportun si selectiv, de “libertatea de exprimare”…

Declaraţiile ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti – l-am numit pe Hans Klemm, care a desfiinţat ieri legea anti-defăimare, prin intermediul unei declaraţii de presă – au pus pe jar întregul Birou Permanent Naţional (BPN) al PSD.

Potrivit surselor noastre, Liviu Dragnea a explicat că PSD este „forţat” să modifice rapid controversata propunere de act normativ, altminteri, poziţia oficială exprimată de Ambasada SUA va aduce prejudicii însemnate în perspectiva alegerilor locale.

Nemulţumirile mediatice şi alegerile locale

De asemenea, liderii PSD şi-au manifestat îngrijorarea privitoare la valul de nemulţumire mediatică stârnit de această iniţiativă, cu toţii fiind de acord că, în an electoral, acuzaţiile referitoare la cenzurarea libertăţii de exprimare reprezintă un balast negativ major. Însă, Dragnea – care a catalogat drept „avertisment” poziţia lui Hans Klemm – şi-a exprimat convingerea că, odată cu modificarea textului legii, atenţia publică va fi captată de alte tematici de actualitate, inerente anului electoral.

Crede în colaborarea PNL-Cioloş

Totodată, preşedintele PSD a reiterat că, personal, crede într-o colaborare PNL-Dacian Cioloş, în ceea ce priveşte intenţia de modificare a legii electorale, dar a apreciat că revenirea la două tururi de scrutin nu are mai deloc şanse, din pricina puţinului timp rămas până la alegeri, dar şi datorită semnalelor negative externe. Mulţi lideri pesedişti au fost de părere că liberalii vor doar să păstreze această tematică în actualitate, pentru a forma percepţia că PSD se opune unor modificări democratice. […]/ integral pe ziuanews.ro

• Voxpublica/ Costi Rogozanu: Libertate de exprimare, ambasada SUA şi defăimarea

[…] Nu există în “legea defăimării” ambiguităţile din legile Big Brother, unde dreptul la liberă exprimare în INTIMITATE poate fi folosit împotriva ta. În cazul ăsta, societatea civilă e mult mai puţin hotărîtă, iar ambasada americană n-are probleme. NU e prima oară cînd văd chirăieli îndreptate către politicieni tocmai pentru că la ei se dă voie la scuipat.

Ar fi cazul să obervăm în al 1000-lea ceas un conformism teribil al societăţii civile care are mari probleme să urmeze revolte clare împotriva adevăraţilor emiţători de putere (priviţi ce e cu băncile şi legea dării în plată sau dezbateri inexistente cu statutul angaţilor şi cîte altele), dar are delicii în defularea PERMISĂ, aia împotriva “clasei politice”.

Libertatea de exprimare a fost greu încercată în ultimii ani tocmai de la facţiuni susţinute dinspre părţi din “societatea civilă” sau de canale aşa-zis quality care acum pretind că se apără de defăimare. M-am săturat de atacuri din aceste zone care, la fiecare critică mai serioasă, au cîteva arme clare: fac liste cu “oamenii lui Putin”, explică ce necesar e să cheltuim pe armament fără alte comentarii, arată cum sînt plătiţi oamenii de Rusia ca să destabilizeze democraţia românească, ne arată că cine nu vrea să spargă capete de refugiaţi e “acoperit” etc.

Deci da, ambasadorul are dreptate să amintească de caracterul uneori ofensator al libertăţii de exprimare (mă uit la Trump sau Cruz şi mă crucesc, sigur că da), dar uită să spună că libertatea de exprimare este făcută praf cînd promovezi în paralelă o retorică (şi nu doar) de război rece în Estul Europei. […]/ integral pe voxpublica.net

• Horatiu Pepine/ DW.DE: Cine decide asupra educației, decide asupra viitorului

[…] În ciuda aparențelor, poziția exprimată de ambasada SUA la București folosește legii lui Liviu Dragnea, căci îi netezește drumul spre adoptare. Am văzut reacția ambasadorului Hans Klemm care a spus că SUA se opun ”legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare”, citându-l în context pe președintele Obama: ”Arma cea mai puternică împotriva discursului urii (”hateful speech”) nu este sancționarea sa prin lege, ci coalizarea cât mai multor voci împotriva intoleranței…” Nu reiese cu claritate dacă ambasadorul cunoștea legea în toate detaliile și consecințele ei.

În orice caz, Liviu Dragnea nu a rămas insensibil la mesaj. ”Am văzut reacţia ambasadorului SUA” a spus liderul PSD. Și a continuat: ”sunt total de acord cu declaraţia şi cu afirmaţiile dumnealui, şi eu şi PSD-ul susţinem libertatea de exprimare. Am anunţat deja de aseară, public, că, mai ales după noile amendamente pe care le voi depune astăzi, această lege nu va mai putea fi înţeleasă greşit”. Prin urmare, liderul social-democrat s-a angajat să scoată din lege majorarea amenzilor (care vor rămâne la nivelul stabilit de Ordonanța Guvernului 137/2000 cu modificările ulterioare) și să renunțe la definiția defăimării sociale, păstrând termenii consacrați anterior.

Presa a salutat aceste evoluții ca pe o victorie, dar se pare că legea nu a fost bine înțeleasă de oponenții ei. Nu mai spunem că nu e vorba aici de autoritarismul FSN din anii 90 (aici Liviu Dragnea are dreptate), dar chiar și cei care au înțeles sensul real al legii au tins să exagereze amenințarea legată de presă. Mult mai importantă și cu efecte de profunzime este o altă componentă și anume controlul care va fi instituit asupra educației.

Am arătat într-o articol anterior (”Nu mai puțină, ci mai multă istorie e soluția”) că legea lui Dragnea înființează în interiorul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) un departament special, care are misiunea de a aviza toate manualele și materialele didactice intrate în uzul școlii. E clar că nu s-a înțeles deloc sensul acestui articol. Manualele sunt, așa cum știm, aprobate de Ministerul Educației, ceea ce este firesc, deși s-a obiectat pe bună dreptate că Ministerul nu are întotdeauna la dispozița sa oamenii cei mai competenți în materie și că nu face decât să multiplice manualele proaste în virtutea clientelismului prea răspândit. E perfect adevărat, dar soluția nu e să răpești ministerului autoritatea cu care este investit, ci să aduci acolo oameni mai bine pregătiți. Prin urmare admitem că trebuie să existe un for care să decidă cu privire la conținutul manualelor folosite în cadrul învățământului public, să spună ce se învață și ce nu se învață sau care este, cu alte cuvinte, canonul școlar. Legea românească – și nu numai – pretinde ca și învățământul privat să se supună autorității Ministerului, ceea ce este discutabil, dar este o altă problemă.

Ce face însă legea lui Liviu Dragnea? Mai înainte de a fi aprobat de Ministerul Educației, un manual și orice alt material didactic va trebui să fie avizat de Departamentul special înființat. (”Art. 8. Manualele școlare și materialele didactice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice vor fi avizate în prealabil de Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței, înființat în baza prezentei legi”)

Dacă suntem atenți la structura logică a acestui mecanism administrativ, observăm că se instituie două trepte de validare, la fel ca în epocile cenzurii. Una este validarea științifică a unui manual și alta este cea ideologică sau politică. Chiar dacă pretinde că are o misiune generoasă (”cultivarea toleranței”), comisia specială va avea o autoritate mai înaltă decât cea a autorilor de manual și decât cea a Ministerului, ceea ce în sine dă de gândit. Dar mai important este altceva și anume că avizul CNCD este fără drept de recurs. Dacă acest Departament din interiorul CNCD nu agrează un manual de istorie, autorii nu au mijloace legale de a contesta verdictul. Și cine vor fi acești ”cenzori” camuflați într-un birou departe de ochii presei? Viciul de fond este că legea oferă unui grup restrâns de persoane, aflate dincolo de orice control public și în afara ordinii constituționale, o putere absolută.

Să facem o comparație. A murit recent un vestit judecător de la Curtea Supremă a SUA, Antonin Scalia. Numit de președintele Ronald Reagan, judecătorul Scalia a reprezentat timp de decenii un bastion al conservatorismului american. Președintele Obama va numi cu siguranță în locul rămas vacant un judecător care îi împărtășește vederile liberale. Miza e uriașă, căci micul grup de judecători decid în mod absolut cu privire la toate problemele aflate în disputa societății. În sistemul judiciar american, Curtea Supremă hotărăște nu doar asupra jurisprudenței în chestiunile de maximă importanță pentru societate (avort, pedeapsa cu moartea, căsătoriile între homosexuali etc), ci joacă și rolul curților constituționale din Europa.

Dar să observăm că legea lui Liviu Dragnea instituie și ea un grup de oameni cu putere absolută în chestiunile ideologice majore, dar fără să fie înalți magistrați sau fără să fie aleși de cineva. Un grup mic de funcționari necunoscuți opiniei publice va juca rolul unei înalte instanțe. Nu e nicio exagerare, căci ceea ce se învață la școală, deși pare neînsemnat la prima vedere, formează conștiința a generații întregi și decide treptat asupra viitorului politic al țării. Existența unui asemenea departament cu putere deplină asupra școlii va scoate pe nesimțite din domeniul dezbaterii publice toate aspectele care pot suscita o controversă, căci se va decide în avans și fără drept de apel. Să mai semnalăm că așa ceva nu există nicăieri în Europa sau în Statele Unite? O să ni se răspundă că România e în avangarda istoriei, așa cum liderul PSD, în candoarea lui, a și spus-o.

Și ca să revenim. Ambasadorul Hans Klemm nu a spus nimic despre manuale și despre controlul educației, încurajându-l practic pe Liviu Dragnea să continuie pe drumul ales, după ce va fi făcut concesii minore.