CEDO confirma INEXISTENȚA unui „drept” la CĂSĂTORIE pentru persoanele de același sex!/ DICTATURA GAY persecuta crestinii in Europa: JUDECATORUL RICHARD PAGE din Marea Britanie EXCLUS DIN MAGISTRATURA, dupa ce fusese mai intai TRIMIS LA REEDUCARE pentru ca A REFUZAT sa incredinteze un copil unor “parinti” GAY/ Decizie la limita DEMENTEI a Curtii Supreme din CANADA in privinta ZOOFILIEI

15-06-2016 8 minute Sublinieri

UPDATE

“Profeții Revoluției Sexuale au râs batjocoritor când intelectualii creștini au atras atenția că panta pe care am pornit se va încheia cu lucruri precum bestialitatea, și acum, iată-ne…. Însuși faptul că a trebuit purtată, măcar, această discuție este un indiciu vomitiv că busola morală a Canadei oscilează nebunește în toate direcțiile și că sistemul nostru judiciar este ruinat”.

rt_anti_gay_marriage_protest_jc_140903_16x9_608

Ieri, 9 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Chapin și Charpentier contra Franța (nr. 40183/07). Reclamanții contestau decizia instanțelor franceze de a anula o căsătorie încheiată în anul 2004 între doi bărbați, prin violarea legii franceze de atunci, care oprea două persoane de același sex să se căsătorească.

În decizia luată cu unanimitate, Curtea întărește faptul că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu include un drept la mariaj pentru cuplurile de același sex, nici sub dreptul la respectul pentru viața privată și de familie (art. 8), nici sub dreptul de a se căsători și a fonda o familie (art. 12).

Mai precis, noua decizie vine să confirme altele anterioare, și în particular să reamintească următoarele:

Problema căsătoriei între persoane de același sex este „subiect al legilor naționale ale Statelor contractante” (§ 36, cu ref. la decizia din cauza Schalk și Kopf c. Austria (nr. 30141/04);

Articolul 12 confirmă conceptul tradițional de căsătorie, care este uniunea între un bărbat și o femeie și „nu impune asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie (§ 36, cu ref. la decizia din cauza Gas și Dubois c. Franța, nr. 25951/07, § 66);

Articolul 12 „nu poate fi interpretat ca impunând asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie (§ 39). Această reamintire a recentelor decizii din cauzele Hämäläinen c. Finlanda (nr. 37359/09) și Oliari și alții c. Italia (nr. 18766/11 și 36030/11) are un impact puternic deoarece recunoaște limitele teoretice ale interpretării dreptului la căsătorie;

Cu privire la dreptul la respectul pentru viața privată (garantat sub art. 8) și la principiul non-discriminării (art. 14), „Statele sunt (…) libere (…) să restricționeze accesul la căsătorie la cuplurile de sexe diferite, (cu ref. la decizia Schalk și Kopf, § 108 și Gas și Dubois, § 66);

Statele „se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la statutul exact conferit de mijloacele alternative de recunoaștere a relațiilor de același sex și a diferențelor între acestea și drepturile și obligațiile conferite de căsătorie (§ 58).

Gregor Puppinck, directorul Centrului European pentru Lege și Justiție, un ONG juridic cu sediul la Strasbourg, salută decizia ca fiind „interpretarea corectă a Convenției Europene a Drepturilor Omului” și precizează că „problema căsătoriei între persoane de același sex împinge Curtea la limita abilității sale de a interpreta Convenția. Această limită este marcată de însăși formularea tratatului (Convenției) și de voința explicită a majorității Statelor membre.”

  • ActiveNews:

Canada a legalizat relațiile sexuale între oameni și animale

Actele sexuale cu animale sunt legale în Canada, atâta vreme cât nu există penetrare, a decis Curtea Supremă a acestui stat, informează The Independent.

Decizia a venit ca urmare a unui caz în care un bărbat fusese condamnat ca urmare a 13 acuzații de molestare sexuală a fiicelor sale vitrege. Între acestea era și acuzația că a încercat să-și forțeze câinele să întrețină relații sexuale cu una dintre fiice, dar a eșuat.

Reprezentanții legali ai bărbatului au argumentat că “bestialitatea” (zoofilia) se referă direct la cazurile în care există penetrare între om și animal și că nu definește toate legăturile sexuale cu patrupedele.

Astfel, Curtea a decis că “penetrarea” este esența infracțiunii pedepsită de Codul Penal și în lipsa acesteia, nu se poate vorbi de bestialitate.

Conform informațiilor prezentate în cadrul procesului, individul punea unt pe organele genitale ale fiicelor sale victime și obliga câinele familiei să-l lingă, în timp ce el filma toată scena.

Acesta a a încercat să convingă câinele să întrețină relații sexuale cu una din fiicele sale, dar a eșuat. Curtea Supremă de Justiție a Canadei a decis că totul e legal. Din cei opt judecători, doar unul a considerat că zoofilia, indiferent că implică sau nu penetrare, nu este în regulă. Parlamentul trebuie să introducă în lege noua definiție a zoofiliei.

Tatăl vitreg denaturat ispășește o condamnare de 16 de ani pentru faptele sale, dar acum a fost achitat de acuzația de “bestialitate”.

Independent.co.uk a anunțat joia trecută, pe 9 iunie, următoarea știre tulburătoare:

Conform unei hotărâri-surpriză a Curții Supreme, actele sexuale cu animale sunt legale în Canada, cu condiția să nu existe penetrare.

Decizia a fost emisă într-un caz referitor la un bărbat din British Columbia, condamnat pentru 13 capete de acuzare de agresiune sexuală împotriva fiicelor sale vitrege, inclusiv o acuzație de bestialitate (zoofilie). Totuși, bărbatul, identificat numai ca „DLW”, a fost achitat de acuzația de bestialitate prin noua hotărâre.

Avocații lui DLW au argumentat că bestialitatea este asociată cu sodomia asupra animalelor, pornind de la un cod penal din 1892. Termenul bestialitate a fost utilizat prima oară într-un cod din 1955, dar în continuare nu a fost definit pentru a include orice act sexual cu animale.

Documentele Curții relevă că DLW a încercat să oblige câinele să aibă contact sexual cu fiica sa vitregă, dar în cele din urmă nu a reușit.

DLW ispășește o sentință de 16 ani închisoare. Acesta a făcut recurs la condamnarea pentru bestialitate.

Singura opinie dizidentă a fost a judecătoarei Rosalie Abella, care a sugerat că instanța trebuie să respingă recursul:

„Actele cu animale care au un scop sexual sunt inerent exploatatoare, indiferent dacă există sau nu penetrare.”

Reprezentanții organizației Animal Justice, care a susținut cazul în fața Curții Supreme, au declarat că decizia ar trebui să încurajeze Parlamentul să modifice legile „perimate” care nu protejează animalele din Canada. Directoarea executivă a Animal Justice, Camille Labchuk, a transmis următoarea declarație prin e-mail către The Independent:

„De astăzi, legislația canadiană oferă abuzatorilor de animale licența de a utiliza animalele pentru propria gratificare personală. Acest lucru este complet inacceptabil, contrar așteptărilor societății, și nu se poate permite continuarea lui.”

Instanța a afirmat:

„Deși bestialitatea a fost adeseori subsumată termenilor precum sodomie sau pederastie, penetrarea a fost esențială – «actul definitoriu» – al infracțiunii.”

Astfel, instanța a decis, cu o majoritate de 7 la 1, că bestialitatea presupune penetrare.

Hotărârea precizează:

„Nu există niciun indiciu în nicio arhivă parlamentară că a fost intenționată vreo modificare substanțială a elementelor infracțiunii de bestialitate”.

Conform arhivei Curții, DLW a întins unt de arahide pe organele genitale ale victimelor și a pus câinele familiei să îl lingă, în timp ce a filmat actul.

Animal Justice a implorat parlamentul să aprobe Legea de modernizare a protecțiilor pentru animale.

Dna. Labchuk a adăugat:

„Această lege extrem de necesară actualizează infracțiunile referitoare la animale din Codul penal și închide această fisură legislativă periculoasă, pentru a clarifica exact că toate formele de activitate sexuală între un om și un animal sunt inacceptabile.

Jonathon van Maren, directorul de comunicare al Centrului Canadian pentru reforma Bioetică, scriitor și orator pro-viață, a comentat despre acest subiect pentru blogul TheBridgehead.ca:

Devine obositor pentru creștini să arate, iar și iar, că atunci când se elimină toate standardele a ceea ce constituie și nu constituie o sexualitate morală și sănătoasă, societatea va permite inevitabil (dacă nu chiar va promova – dar în mod cert, nu va judeca!) majoritatea lucrurilor. Profeții Revoluției Sexuale au râs batjocoritor când intelectualii creștini au atras atenția că panta pe care am pornit se va încheia cu lucruri precum bestialitatea, și acum, iată-ne. Faptul că niște oameni presupuși a fi solemni și inteligenți, în robe de judecători, au stat la masă să se certe care acte sexuale cu animale constituie în fapt bestialitate este una dintre cele mai deprimante imagini la care mă pot gândi cu privire la viitorul civilizației occidentale.

[…]

Pentru cei care cred că nu există niciun motiv de îngrijorare și că totul va trece inofensiv, gândiți-vă la acest aspect: 32% din băieți și 18% din fete au văzut bestialitate online până la vârsta de 18 ani. Așadar, jumătate din adolescenți au văzut genul de lucruri asupra cărora se pronunță Curtea Supremă. Pornografia este marele factor egalizator, a infectat deja mințile a milioane de oameni și a normalizat comportamente sexuale care ar fi fost considerate reprobabile cu doar o generație în urmă. Dacă nu v-ați protejat încă împotriva pornografiei în casa și viața dvs., nu mai așteptați.

Măcar o dată, sunt de acord cu activiștii pentru drepturile animalelor, care sunt scandalizați de decizia Curții Supreme. Nici ei nu pot să priceapă cum instanța supremă a reușit să fie lipsită de moralitatea minimă și decența umană de a afirma acuzațiile împotriva unui pervers sadic, care a torturat copii și a exploatat animale. În sfârșit, un punct de acord comun.

Bănuiesc că parlamentul va clarifica pentru robele goale de conținut din Curtea Supremă că bestialitatea include, de fapt, toate actele sexuale cu animale. Totuși, însuși faptul că a trebuit purtată, măcar, această discuție este un indiciu vomitiv că busola morală a Canadei oscilează nebunește în toate direcțiile și că sistemul nostru judiciar este ruinat.

Nici bărbat, nici femeie, Jamie Shupe, fost (ă) sergent în US Army, este prima persoană recunoscută oficial de Statele Unite ca neutră sau non-binară.

„Un progres istoric”, s-a declarat entuziasmat Kris Hayashi, directorul executiv al Centrului Juridic din California pentru persoane transsexuale (sau transgenderi, cum li se mai spun în mod corect politic).

Pe 10 iunie 2016, pentru prima dată în Statele Unite, un judecător din Oregon i-a acordat unei persoane dreptul de a nu se identifica administrativ cu genul feminin sau masculin  și, prin urmare, să se declare neutră sau non-binară.

După verdict, Jamie Shupe a declarat pentru New York Times:

„Mă simt total eliberat(ă) de limitele de a fi bărbat sau femeie.”

Shupe, fost sergent în armata americană, s-a născut cu un aparat genital masculin, dar susține că s-a identificat de mic cu genul feminin, în ciuda opoziției mamei sale.

Aici se cuvine o paranteză: lumea occidentală a înlocuit de câțiva ani „sexul” cu „genul” pentru a identifica o persoană. Corectitudinea politică susține că, indiferent de sexul anatomic cu care se naște o persoană, mai important este „genul” cu care se identifică. Iar genul nu are nici o legătură cu datele morfologice, ci cu factori exteriori de influență, precum mediul social, educația, familia etc.

Spre deosebire de sex, care se poate modifica exclusiv chirurgical, genul se poate modifica ori de câte ori apar schimbări în factorii exteriori ai unei persoane. Aceasta își poate schimba genul de mai multe ori în viață, susține aceeași teorie a corectitudinii politice.

Shupe afirmă că a trăit „cu frica în suflet” pe toată durata armatei, deoarece, în acea perioadă, prezența homosexualilor nu era recunoscută în armata americană. Acum, Pentagonul are politici speciale de a încuraja ascensiunea homosexualilor în ierarhiile militare.

Abia în 2013, când a împlinit 49 de ani și s-a retras din armată, Jamie Shupe a decis „să trăiască autentic ca o femeie, așa cum am fost în realitate, atâția ani”.

El / ea a trăit la Pittsburgh vreme de un an, a urmat un tratament cu hormoni și și-a schimbat numele, toate cu ajutorul Transgender Legal Defense and Education Fund.

Însă nici aici Shupe nu și-a găsit liniștea. Susține că orașul nu este unul prietenos cu transgenderii.

„Vecinii strigau la mine că port haine de femeie.”

Drept care se mută la Portland, în 2014, oraș celebru pentru toleranța sa față de homosexuali, unde se hotărăște că nu este nici femeie, așa că îmbrățișează identitatea non-binară.

Mama și-a trimis copilul la școală, iar în pachetul pentru prânz i-a strecurat un bilețel cu câteva cuvinte de încurajare și un verset biblic. Direcția școlii l-a scos pe băiat în fața clasei și a trimis poliția acasă la acesta, să-i avertizeze pe părinți.

China? Coreea de Nord? URSS? Nu. Statele Unite ale Americii.

Richard_Page_3592585b

Judecător EXCLUS din magistratură pentru că s-a declarat împotriva adopției copiilor de către cupluri homosexuale

Când unii primesc un supliment de drepturi, altora li se taie din rație. Este noul model de democrație, în care excesul de „corectitudine politică” limitează dreptul la liberă exprimare a opiniilor. Toleranța e doar un laitmotiv pe care numai unii îl pot invoca, fără ca, în practică, ei să și demonstreze că știu ce înseamnă asta.

Richard Page are 69 de ani și e tatăl a trei copii. Vreme de 15 ani, el a fost judecător specializat în dreptul familiei la Judecătoria Centrală din Kent, Marea Britanie. Un judecător care crede în Dumnezeu.

Ȋn 2014, Page a trebuit să dea o decizie într-un dosar în care se propunea încredințarea unui copil, prin adopție, unui cuplu gay. Copilului i-ar fi mai bine „cu o mamă și un tată” decât cu niște părinți homosexuali, a hotărât judecătorul Page. Ȋnainte de a lua această decizie, el s-a consultat cu câțiva colegi și a declarat că nu poate fi de acord cu acea adopție, atâta vreme cât obligația lui legală e să acționeze doar în interesul superior al copilului.

Atitudinea lui fermă a ajuns imediat în atenția Biroului pentru Investigarea Conduitei Judiciare (Judicial Conduct Investigations Office – JCIO) care a decis că judecătorul Page „s-a lăsat influențat de convingerile sale religioase, și nu de probele din dosar”, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al JCIO, citat de ziarul The Telegraph.

Drept pedeapsă, judecătorul a fost suspendat și obligat să urmeze un „curs de reeducare în probleme de egalitate și toleranță”. Cazul lui a ajuns în atenția presei, iar Richard Page și-a exprimat opiniile public. „Ca judecător, trebuie să acționez pe baza probelor din fața mea. Pur și simplu, eu cred că nu există suficiente dovezi care să mă convingă că plasarea unui copil în grija unui cuplu homosexual poate fi la fel de benefică pentru el, precum ar fi plasarea lui cu o mamă și un tată, lăsați de Dumnezeu și de natură”, a declarat Richard Page, pentru BBC.

Emisiunea în cadrul căreia judecătorul și-a exprimat punctul de vedere avea ca subiect discriminarea creștinilor. Punctul de plecare era un raport întocmit de Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului despre libertatea de religie și credință în Marea Britanie.

Și, deși judecătorul Page urmase „cursul de reeducare”, recidiva sa în exercitarea dreptului la liberă exprimare l-a adus din nou în fața Biroului pentru Investigarea Conduitei Judiciare.

„S-a constatat că observațiile făcute de domnul Page pe postul național de televiziune, despre care orice persoană rezonabilă ar putea concluziona că au fost părtinitoare și pline de prejudecăți împotriva adoptatorilor homosexuali, constituie o abatere gravă, care a discreditat magistratura. Prin urmare, s-a decis înlăturarea domnul Page din magistratură”, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției.

Excluderea din magistratură a judecătorului s-a produs cu doar o lună înainte ca el să poată solicita pensionarea.

Richard Page a anunțat că va contesta această decizie, care este „profund neliberală și lipsită de toleranță”. „Să mă pedepsească și să caute să mă reducă la tăcere pentru că am exprimat o opinie contrară, acesta este un lucru profund îngrijorător”, a declarat el, citat de KentOnline.

„Este vital ca instanțele de drept al familiei să aibă întotdeauna în vedere interesul superior al copiilor”, a adăugat judecătorul Page.

El este susținut acum în demersurile sale de Centrul Juridic Creștin. Excluderea din magistratură a lui Richard Page „demască noul chip al religiei politice, unul deloc amabil. Se încearcă reducerea la tăcere a opiniilor diferite și, dacă ele nu sunt reprimate, se pedepsește persoana care deține aceste puncte de vedere. Să elimini pe cineva ca Richard din magistratură e o nebunie a timpurilor moderne. El are o viață în serviciul public. Și este motivat de credința sa creștină și de o profundă compasiune pentru oameni”, a declarat Andrea Williams, directorul executiv al Centrului Juridic Creștin.


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Pornografie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “CEDO confirma INEXISTENȚA unui „drept” la CĂSĂTORIE pentru persoanele de același sex!/ DICTATURA GAY persecuta crestinii in Europa: JUDECATORUL RICHARD PAGE din Marea Britanie EXCLUS DIN MAGISTRATURA, dupa ce fusese mai intai TRIMIS LA REEDUCARE pentru ca A REFUZAT sa incredinteze un copil unor “parinti” GAY/ Decizie la limita DEMENTEI a Curtii Supreme din CANADA in privinta ZOOFILIEI

  1. În legătură cu zoofilia… așa cum am mai spus: nu doar că se legalizează…
    Și asta va fi una dintre cele mai puțin groaznice legalizări. Vin altele și mai grave.
    Asta nu are nimic de-a face cu demența, ci cu satanizarea. Vorbesc cât se poate de literalmente și de imediat.

  2. Am ramas fara cuvinte cand am citit stirea despre zoofilie.Nu ma gandeam la asta.Or sa apara monstri la modul serios.Ne mai miram ca sunt atatea inundatii, incendii, taifune , cutremure etc, etc.Doamne pazeste de asa ceva!

  3. @ Lucian:

    Evident ca e doar un fel de-a zice “dementa”. Toate cele din zona asta fac parte din sfera satanizarii, insa e foarte greu sa mai gasesti grade de comparatie si epitete cande vorba de ceva de felul acesta.

  4. “Toate cele din zona asta fac parte din sfera satanizării, însă e foarte greu să mai găsești grade de comparație și epitete când e vorba de ceva de felul acesta.” – așa este. Așa este, fraților……
    Să vedeți însă ce vine…

  5. apropo de judecatorul Page si ‘reeducarea’ lui… Cum se face ca terminologia cenzurii de constiinta este mereu aceeasi, la casele mici ca si la casele mari? 🙂

  6. Pfff, socant… Cat de decazuta a ajuns umanitatea, sa legifereze bestialitatea… Doamne, fereste! Cutremurator este putin spus!

  7. @Mirela:

    Look at the bright side:) – decizia CEDO. E extrem de importanta.

  8. Stati linistiti, in caz ca va intrebati, in Romania este dezincriminata orice forma de zoofilie, chiar si aia cu penetrare

  9. In viitor o sa fie considerata “perversiune” familia formata dintre un barbat si o femeie iar credinta in Dumnezeu va fi suficienta pentru ostracizarea credinciosilor si re-educarea lor.

    Educatia copiiilor va fi preluata de statul totalitar, politic-corect.

    Aceasta este directia in care se indreapta societatea celor “destepti”, “frumosi” si”liberi”.

  10. Ce apare langa sigla youtube, in stanga sus, cand deschideti portalul respectiv?

  11. Pingback: IPS IOSIF (video): "Nimeni nu mai suportă numele de creştin... Să îndrăznim să ne mărturisim credința, chiar dacă vom suferi!"/ "DEMONIZAREA" SOCIALĂ, ABOLIREA DREPTURILOR ȘI A LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ A CREȘTINILOR di
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare