✝19 iulie – PARINTELE ARSENIE PAPACIOC despre IUBIRE si IZOLARE INDIVIDUALISTA: “Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociație cu diavolul, pentru că ASCULTĂ NUMAI DE GÂNDURILE PROPRII. Condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să luminezi, este SĂ ȘTII SĂ TE JERTFEȘTI”

19-07-2016 4 minute Sublinieri

12-pr-arsenie-1ard

Doxologia:

Iubesc sau mi se pare că iubesc?

Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:

‒ Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.

‒ Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?

Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.

Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie! Te duci că ai posibilităţi! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 19-20)

Condiția ca să luminezi este să știi să te jertfești

– Individualismul este, se pare, o boală a societății. Se extinde, oare, și asupra papacioc32credincioșilor?

Da, este într-adevăr un mare defect la momentul istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că acestea sunt nevindecabile. Noi suntem atenți cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcție. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanități trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere și pentru cel care este lângă noi.

Acesta este sensul educației creștine despre creație pe care trebuie să o știm. Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociație cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.

Lucrul primordial în concepția creștină este jertfa; condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să luminezi, este să știi să te jertfești. Apostolul Petru, la Schimbarea la Față a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…”. Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre. Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?”.

O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiția ca să luminezi este să te jertfești. Asta este explicația lumânării sau a candelei. Și dacă nu știm să jertfim, stăm pe loc. Individualitatea este o mare pierdere, însemnă să fii izolat de Creator și să devii margine, iar marginile sunt ale dracilor, cum spun Sfinții Părinți. (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, editia a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 97-98)

exemplu_sfinti_biserica_lumanare_foto_oana_nechifor

Legaturi:


Categorii

Pagini Ortodoxe, Parintele Arsenie Papacioc

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “✝19 iulie – PARINTELE ARSENIE PAPACIOC despre IUBIRE si IZOLARE INDIVIDUALISTA: “Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociație cu diavolul, pentru că ASCULTĂ NUMAI DE GÂNDURILE PROPRII. Condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să luminezi, este SĂ ȘTII SĂ TE JERTFEȘTI”

  1. Dumnezeu sa-l bucure acolo, in Rai.

  2. “Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă‑i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. ”

    “Noi trăim într‑o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire.”

    “Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur că m‑am distrat când m‑au condamnat, dar m‑a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m‑a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: “Ce‑ai făcut, mă?”, “N‑am făcut nimica, mă!”, i‑am zis eu. “Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…”. Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, ştiţi. Iată cu cine‑aveam de‑a face. Iată cine te dezbrăca, iată cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m‑au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N‑am murit în trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit în cinci zile. Mi‑au dat şapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce‑o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, fraţilor. Moartea era salvare! ”
    “Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne‑a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva.”
    “Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n‑o duci.”
    Arsenie Papacioc
    http://stiri.botosani.ro/stiri/cultura/parintele-arsenie-papacioc-quotsa-ai-la-tinerete-putina-batranetequot.html

  3. Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se inalta din sufletele vestede.
    Nicolae Iorga

    Cel mai vadit semn al intelepciunii este o nestramutata voie buna, starea ei se arata ca fiind luminata dincolo de luciul lunii, mereu senin.
    Michel de Montaigne

    “Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din prudentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine înteles.
    Dacă îţi creează starea această de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouale; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti in stare de nimic – o stare dracească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.
    Mai ales nu vă descurajaţi. ”
    Arsenie Papacioc
    https://marturieathonita.ro/intristarea-adusa-de-diavol/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare